Divort. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(875/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.925
Ședința publică de la 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.215 din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 6
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 21.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 215 din 11 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a Va Civilă, a admis apelul formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 6923 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B - Secția Civilă, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 6 B; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a încuviințat ca reclamantul - pârât să aibă legături personale cu minora astfel: în fiecare lună în primul și al treilea week-end de sâmbăta ora 1000cu posibilitatea luării minorei din domiciliul pârâtei - reclamante până duminică ora 1700cu obligația de aor eaduce la domiciliul mamei; în anii impari o săptămână în vacanța de iarnă, incluzând și sărbătoarea Crăciunului, din 23 decembrie până în 29 decembrie; în anii pari o săptămână în vacanța de primăvară incluzând și sărbătoarea Paști; o lună în vacanța de vară astfel: respectiv luna iulie în anii impari și luna august în anii pari; și în această situație a recunoscut tatălui dreptul de aol ua la domiciliul său și cu obligația de aor eaduce la domiciliul mamei; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B - Secția Civilă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, încredințarea către sine, spre creștere și educare a minorei, născută la data de 12 mai 2003.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că în anul 1996 intervenit căsătoria dintre părți. Până în anul 2001, părțile au locuit în orașul Târgu J, județul G, pârâta angajându-se în cadrul Ministerului Educației. După șase luni de zile, aceasta a renunțat la locul de muncă și părțile au venit în Din căsătorie a rezultat minora, născută la data de 12 mai 2003. Reclamantul a mai arătat că pentru aoa juta pe pârâtă a intrat în concediu de creștere a minorei, în anul 2005, pârâta a dat examen la Institutul Național de Magistratură. După terminarea Institutului de Magistratură, pârâta a ales un post de judecător la Judecătoria Deva.
Ca urmare a serviciului solicitant, pârâta a ales să meargă la tratament în stațiunea, din județul M, unde a cunoscut persoane membre ale cultului adventist, care au reușit să o convertească.
Reclamantul a mai precizat că este adeptul libertății religioase, dar în cazul său educația religioasă nu este benefică minorei pe care o obligă să se roage, nu are voie să se joace, să asculte la radio sau să se uite la televizor, minora neavând voie nici să danseze.
La termenul din data de 05 septembrie 2008, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, încredințarea către sine, spre creștere și educare a minorei, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere și stabilirea în favoarea acestuia a unui program de vizitare, o dată pe lună, de vineri ora 1400până duminică ora 2000, cu posibilitatea reclamantului de aol ua pe minoră la domiciliul său o săptămână în vacanța de iarnă și trei săptămâni în vacanța de vară, păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că problemele dintre soți au existat încă înainte de căsătorie, datorită nepotriviri lor de caracter, dar pârâta -reclamantă era extrem de legată de reclamantul - pârât din punct de vedere emoțional. După nașterea minorei, problemele dintre soți s-au agravat, întrucât aceștia nu au reușit să găsească o modalitate pentru a fi de acord cu privire la modul în care minora va fi îngrijită și educată. Reclamantul - pârât pleda pentru o viață libertină a minorei, motivând că un copil trebuie să se bucure de copilărie, aceeași părere având-o și mama reclamantului - pârât, care intervenea în modul de educare al minorei, jignind-o pe pârâta - reclamantă și considerând-o ca fiind o tirană. Între părți au existat întotdeauna probleme legate de modul în care sunt cheltuite veniturile din familie.
Ca urmare a numeroaselor discuții și neînțelegeri ce aveau deja zece ani, pârâta - reclamantă s-a îmbolnăvit, fiind internată la neurologie, iar după aceea, pentru recuperare, într-un centru de sănătate din Târgu M, care aparținea bisericii adventiste de ziua a șaptea din România.
Pârâta - reclamantă a mai arătat că în cadrul bisericii adventiste copiii beneficiază de tratament și activități în funcție de vârstă, de nevoile și de necesitățile fizice, sociale și spirituale.
Prin sentința civilă nr. 6923 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B - Secția Civilă în dosar nr-, a admis cererea principală, în parte, cererea reconvențională, în parte și cererea conexă. S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 31 august 1996 din culpă comună iar pârâta - reclamantă să păstreze numele avut în timpul căsătoriei, acela de.
A fost încredințată spre creștere și educare minora către pârâta - reclamantă și obligat reclamantului - pârât la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 lei lunar. S-a încuviințat ca reclamantului - pârât de a avea legături personale cu minora astfel: în primul și al treilea week-end, sâmbătă între orele 1000- 1700și duminică între orele 1100- 1700, la domiciliul pârâtei - reclamante, o săptămână în vacanța de iarnă, la domiciliul tatălui cu obligația acestuia de aor eaduce în domiciliul pârâtei - reclamante iar în vacanța de vară - o lună în anii pari - luna iulie, iar în anii impari - luna august, la domiciliul tatălui, cu obligația acestuia de aor eaduce pe minoră, în domiciliul pârâtei - reclamante.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate și față de probele administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește critica vizând încredințarea mamei de către instanță a minorei rezultată din căsătoria părților, a fost înlăturată, apreciindu-se că deși ambii părinți au condiții de creștere și educare, prima instanță a reținut în mod corect că este în interesul acesteia să rămână în continuare în îngrijirea și întreținerea pârâtei - reclamante, dată fiind vârsta fragedă a acesteia și faptului că nu trebuie să se producă o schimbare bruscă și majoră în ceea ce privește condițiile de viață ale acesteia.
Deși, este de necontestat că apelantul - reclamant este atașat de minoră, că s-a ocupat personal de creșterea și îngrijirea acesteia, aspecte recunoscute și de pârâtă, față de vârsta acesteia și posibilitatea stabilirii unui program de vizită care să respecte interesul minorei, tribunalul a apreciat că nu se încalcă drepturile recunoscute tatălui.
De asemenea, aspectele care țin de religia pârâtei - intimate nu poate constitui o în a-i fi încredințată minora atâta timp cât nu s-a făcut dovada unui eventual pericol pe care l-ar reprezenta pentru aceasta sau a vătămării interesului acesteia.
În ceea ce privește critica vizând modalitatea stabilirii programului de vizitare a minorei s-a apreciat că aceasta este întemeiată sub aspectul întinderii și a modalității de efectuare.
Neînțelegerile dintre foștii soți nu trebuie să afecteze în nici un mod pe minoră iar orgoliile personale privind poziționarea în raport cu aceasta nu trebuie să afecteze interesul copilului. Dincolo de relațiile reciproce ale părinților, minora trebuie să știe că atât mama cât și o iubesc la fel de mult și se străduiesc să-i asigure o dezvoltare corespunzătoare, ori această percepție nu poate fi menținută decât în condițiile în care, cu limitarea determinată de vârstă (și nu de măsura afecțiunii care este evident aceiași) tatăl o poate lua în domiciliul său, familiarizându-o cu mediul în care trăiește și stabilind legături durabile și absolut necesare copilului.
Prin urmare vizitele la domiciliul pârâtei nu pot asigura o apropiere firească între minoră și tată dată fiind prezența mamei și posibilitatea cenzurării comportamentului, ori minora are nevoie de libertatea de a percepe dragostea tatălui și încrederea reciprocă corelativ cu obligațiile pe care acesta le are determinate de calitatea naturală de tată.
Faptul că perioada în care se află în prezența mamei poate fi una puțin mai mare decât aceea în care stă cu tatăl său nu este atât de important la această vârstă (când, biologic poate are nevoie mai mare de ocrotirea maternă), important fiind însă ca fiecare din cei doi părinți să folosească acest timp prin a asigura minorei afecțiune și o dezvoltare firească în concordantă cu interesul său.
Cu toate acestea nu poate fi exclus tatăl din viața minorei în acele momente care înseamnă sărbătoarea Crăciunului sau a Paște, pe care aceasta are dreptul să le trăiască și alături de tată, indiferent de opțiunea ulterioară a copilului devenit adult.
Din nici-o probă administrată în cauză nu a rezultat că opțiunea religioasă a mamei dăunează minorei dar nici opțiunea religioasă a tatălui nu ar vătăma. Minora are interesul și dreptul să petreacă aceste sărbători cu fiecare dintre ei, și în acest mod să îi responsabilizeze în formarea și dezvoltarea sa ulterioară.
Tribunalul a apreciat că sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu este temeinică și legală, astfel încât, în baza art. 296 Cod de procedură civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a încuviințat ca reclamantul - pârât să aibă legături personale cu minora astfel: în fiecare lună în primul și al treilea week-end de sâmbăta ora 1000cu posibilitatea luării minorei din domiciliul pârâtei - reclamante până duminică ora 1700cu obligația de aor eaduce la domiciliul mamei; în anii impari o săptămână în vacanța de iarnă, incluzând și sărbătoarea Crăciunului, din 23 decembrie până în 29 decembrie; în anii pari o săptămână în vacanța de primăvară incluzând și sărbătoarea Paști; o lună în vacanța de vară astfel: respectiv luna iulie în anii impari și luna august în anii pari.
Și în aceste situații recunoscând tatălui dreptul de aol ua la domiciliul său și cu obligația de aoa duce la domiciliul mamei.
Nu a fost însă reținută critica vizând reluarea de către mamă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei. Prima instanță a analizat corect situația de fapt în concordanță cu dispozițiile art. 40 alin. 1 și 2 Codul familiei acordând prioritate interesului minorei, interes care se impune a fi acceptat de apelant și prin raportare la această cerere.
Prin urmare au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs.
În esență a motivat recursul în baza art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă referindu-se la modul cum au fost stabilite legăturile personale ale minorei cu reclamantul, indicându-se ca eronat s-a aplicat art. 43 alin. 3 Codul familiei la situația de fapt reținute de instanța de apel, ca față de vârsta minorei aceasta urmează a fi deplasată pe o distanță de 500 km (de la B șa D) mai ales că și părinți tatălui locuiesc la 200 Km de D și că este în interesul minorei ca acest program să fie modificat, esența fiind aceea (indiferent de perioada pe c are recurenta o indică) ca legăturile tatălui cu minora să aibă loc în Municipiul D, cu obligația de aoa duce la domiciliul mamei (filele 3 - 5 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă (motivarea în drept a recursului) se au în vedere două ipoteze.
Prima referitoare la lipsirea de temei legal a deciziei, anume a faptului că din modul în care este redactată decizia nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Această ipoteză nu este însă arătat în scris în motivele de recurs formulate.
Cea de-a doua ipoteză se referă al încălcarea sau aplicarea greșită a legii constând în: aplicarea unei norme generale nesocotind existența normei speciale, aplicarea unei norme care nu este incidentă în speță, aplicarea legii române deși raportul juridic cu elemente de extraneitate este guvernată de legea străină și se dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Acesta este motivul de recurs sesizat în scris de recurentă (filele 3 - 5 dosar recurs).
Or, prin motive se critică modalitate stabilirii legăturilor personale cu minora, mai precis tatăl, fără a se avea în vedere interesul superior al copilului, prioritar în acesta fiind vârsta fragedă a minorei născură la 13 mai 2008, deci în vârstă de un an, iar deplasarea de la B la D ( 500 Km) ar avea consecințe traumatice, mai ales asupra sănătății fetiței.
Or, în analiza motivelor de recurs se pleacă de ala motive de nelegalitate (nu temeinicie) cea care a avut în vedere aceste elemente fiind instanța de apel care are și crater devolutiv.
Care este norma generală care s-a aplicat nesocotind norma specială, care este norma care nu este indicată în speță, care este interpretarea greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt.
Sub aspectul strict al legalității instanța a procedat corect și a aplicat dispozițiile art. 43 Codul familiei coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, ținând seama de interesul superior al minorei și nu al părinților.
Da, este adevărat că minora are numai un an la această dată (dar legăturile personale se stabilesc pe o durată de timp și pot fi modificate în funcție de criteriile și modalitățile concrete apărute în decursul dezolării și creșterii fetiței).
O deplasare în anumite perioade pe o distanță de chiar 500 Km și al o asemenea vârstă, în condițiile actuale ale vieții moderne nu ar însemna o traumă pentru minoră.
Nici nu s-a făcut dovada că sănătatea i-ar fi pusă astfel în pericol, or dezvoltarea psihică, că i-ar dăuna dacă ar avea legături și cu celălalt părinte, acest drept fiind al copilului și nu la părintelui.
Se poate aprecia (numai dacă tatăl ar fi dovedit a fi de rea - credință) că un asemenea program de a avea legături cu fetița ar fi dăunătoare acesteia, dar în afară de o afecțiune (normală) a mamei, care încearcă să-și ocrotească minora, nu s-au făcut dovezi clare.
Chiar dacă la prima vedere în raport de două criterii importante (vârsta și distanța pe care într-o anume perioadă de timp s-ar deplasa minora) ar crea un disconfort acesteia, pe ansamblu, față de interesul superior al fetiței nu se poate spune că soluția adoptată de instanța de apel este nelegală.
S-ar putea discuta pe aspectul temeinicie (prin reevocarea sau chiar interpretarea probelor) dar în recurs se are în vedere numai legalitatea deciziei recurate și sub acest aspect, motivele de recurs nu pot fi primite.
Ca atare, deoarece motivele de recurs sunt neîntemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 215 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 6 B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
2ex./01.07.2009
-5.-;
Jud.6.-
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară am exprimat punctul de vedere potrivit căruia recursul este fondat, astfel că se impune admiterea acestuia, modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
În opinia pe care am susținut-o am avut în vedere faptul că sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece a fost interpretată și aplicată greșit norma juridică prevăzută de art.43 alin.3 Codul Familiei, coroborat cu art.2 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Modalitatea în care intimatul a cerut a avea legături cu minora ar afecta interesul acesteia, întrucât la vârsta fragedă pe care o are, o deplasare la două săptămâni, într-un interval scurt (de sâmbătă ora 1000până duminică ora 1700) când are de parcurs dus - întors distanța B - D, deci aproximativ 1000 km, în mod cert i-ar afecta starea fizică și i-ar crea și un disconfort psihic, prin separarea ei din mediul de creștere și educare cu care este obișnuită.
Modalitatea stabilită de prima instanță prin care urmau a fi menținute și dezvoltate relațiile personale dintre tată și fiică este în acord și cu dispozițiile art.97,98 și 43 din Codul Familiei, întrucât nu se ajunge la negarea sau îngrădirea dreptului părintelui căruia nu i s-a încredințat minora de a avea legături personale cu aceasta.
Nu se poate ajunge la un astfel de rezultat prin menținerea modului stabilit de prima instanță, deoarece deși între părinții copilului există o stare conflictuală prezumată de însăși procesul de divorț și finalizarea acestuia, s-a apreciat că aceste relații nu sunt de natură să îngrădească comunicarea care în mod firesc trebuie să existe între minoră și tatăl său.
Atât dreptul copilului de a întreține în mod regulat relațiile personale și contact direct cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, astfel cum evidențiază și dispozițiile art.9 pct.3 din Legea nr.18/1990, pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, cât și dreptul părintelui de a acea aceste relații cu copilul sunt respectate și pot fi exercitate în modalitatea dispusă de prima instanță, prin vizitarea minorei la interval de două săptămâni la domiciliul mamei sale.
Consider că apropierea firească între minoră și tatăl său, nevoia de a percepe încrederea reciprocă se pot asigura mult mai bine în mediul obișnuit al copilului și nu acela obișnuit al tatălui, pe care minora are posibilitatea să-l cunoască, așa cum este normal de altfel, cu ocazia deplasărilor ce se vor face pentru perioade mai îndelungate de timp, respectiv în vacanțele de iarnă și de vară.
Față de cele ce preced, am constatat că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor la care s-a făcut anterior referire, fiind în consecință, în opinia exprimată, susceptibilă de modificare, potrivit art.312 alin.1 teza I Cod procedură civilă, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Judecător
- - -
Red.
Tehnodact.
Ex.2/2.09.2009
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Gabriela Sorina Prepeliță
| ← Divort. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Iasi | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
