Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 14/2010
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta () împotriva deciziei civile nr. 205/23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a constatat lisa părților.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dosarul a fost repus pe rol la data de 15 ianuarie 2010 urmare referatului întocmit de serviciul arhivă din cadrul Curții de Apel Alba Iulia cu propunerea de a se constata perimarea.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării recursului, împrejurare față de care a lăsat cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 47/24.01.2008 a Judecătoriei A s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților (fostă ), și Biroul Notarului Public, cu sediul social în A,-, jud. Sibiu.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional (fostă ) împotriva reclamantului-pârât reconvențional.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Biroul Notarului Public, și în consecință s-a respins cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1202/18.12.1998 de Biroul Notarului Public - Sibiu și adăugarea la masa partajabilă a apartamentului nr.3 situat A, str. -,.4, ca bun comun dobândit în timpul căsătoriei.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun, în cote egale, imobilul situat în A,-, jud. Sibiu, înscris în CF nr.3963 A, nr.top.4610/a/14/6 - loc de casă intravilan cu una casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, în suprafață de 250 mp, valoarea de circulație a imobilului fiind de 288.000 lei.
S-a constatat că pârâta-reclamantă reconvențional a efectuat prin contribuție proprie următoarele investiții: pavaj curte și amenajare teren, poartă și împrejmuire la stradă și a edificat o construcție nouă (extindere casă) compusă din hol, baie și cameră, valoarea totală a acestor investiții fiind de 86.000 lei.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului de mai sus prin atribuirea acestuia în întregime pârâtei-reclamantă reconvențional cu obligarea acesteia la plata către reclamantul-pârât reconvențional a unei sulte în sumă de 94.500 lei.
S-a dispus întabularea în CF nr.3963 A, nr. top.4610/a/14/6 a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei-reclamantă reconvențional și notarea în CF a construcției nou edificate a fost obligat reclamantul-pârât reconvențional să plătească pârâtei-reclamantă reconvențional cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 4.000 lei și intervenientului suma de 1.370 lei reprezentând tot cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul-pârât reconvențional și pârâta-reclamantă reconvențional (fostă ) au fost căsătoriți în perioada 1976-2005, divorțul fiind pronunțat prin sentința civilă nr.451/29.11.2005 a Judecătoriei A, dispunându-se prin această hotărâre și evacuarea pârâtului reconvențional din domiciliul conjugal situat în A,-, jud. Sibiu, până la partajarea bunurilor comune.În timpul căsătoriei părțile au dobândit două bunuri imobile: apartamentul situat în A, str. -,.4,.3, înscris în CF nr.5124 A, nr. top.4698-4707/17/1/3/III și imobilul situat în A,-, înscris în CF nr.3963 A, nr. top.4610/a/14/6.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202/ 18.12.1998 de Biroul Notarului Public, apartamentul a fost vândut de ambele părți în timpul căsătoriei către Biroul Notarului Public, în prezent . Reclamantul a invocat inițial simulația drept motiv pentru nulitatea acestui contract de vânzare-cumpărare, pentru ca ulterior să susțină că motivul nulității absolute constă în cauza ilicită a contractului, scopul urmărit de părți fiind doar acela de a eluda prevederile fiscale în materia impozitării.
Instanța de fond a considerat că nici unul dintre aceste motive nu este întemeiat. presupune întotdeauna existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte (unul public și unul secret), ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Chiar dacă s-ar reține că părțile au simulat încheierea acestui contract pentru evitarea plății unor impozite de către biroul notarial, această faptă dacă este dovedită atrage după sine consecințe de ordin fiscal și chiar penal, din punct de vedere civil sancțiunea ce se aplică fiind inopozabilitatea față de terți a actului secret, conform dispozițiilor art.1175 civ. In cauză nu s-a dovedit contrar celor înscrise în actul autentic, că în momentul încheierii tranzacției vânzătorii nu au obținut contravaloarea prețului, iar reclamantul nu poate invoca propria culpă pentru a obține desființarea contractului de vânzare-cumpărare, acesta susținând că a fost de acord în momentul încheierii contractului cu vânzarea apartamentului către biroul notarial pentru diminuarea impozitului datorat de acesta.
Tot odată instanța de fond a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, din anul 2000 și până în prezent la acest apartament s-au efectuat o serie de lucrări pentru schimbarea destinației acestuia din spațiu de locuit în spațiu de arhivă, toate cheltuielile fiind suportate de Biroul Notarului Public. Tot din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că în apartament au locuit în anumite perioade diferite persoane, unele la data când apartamentul era proprietatea comună a soților, altele după vânzarea lui, cu sau fără plata unei chirii, însă această împrejurare nu este de natură să afecteze valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește imobilul situat în A,-, înscris în CF nr.3963 A, nr. top.4610/a/14/6 - loc de casă intravilan cu una casă din cărămidă acoperită cu țiglă, în suprafață de 250 mp, acesta a fost cumpărat de reclamant și pârâtă în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.147/9.01.1992 și a fost întabulat în cartea funciară ca bun comun al soților, prețul de vânzare-cumpărare fiind de 80.000 lei la data respectivă. Prețul imobilului a fost achitat în anul 1990, iar contractul a fost încheiat doar în anul 1992 când vânzătorii au venit în țară, aceștia locuind în Germania.
Din declarația martorului a rezultat că în anul 1990 tatăl său i-a împrumutat tatălui pârâtei-reclamantă reconvențional suma de 80.000 lei pentru cumpărarea imobilului, iar martorul, care este prieten vechi cu părțile, a arătat că suma de bani a fost primită de către soți cu titlu de împrumut, ceea ce înseamnă că a fost restituită din banii bun comun al părților, iar imobilul cumpărat cu această sumă de bani este bun comun.
Reclamanta reconvențională a susținut că suma respectivă de bani a fost primită de la părinții săi ca dar manual cu afectațiune specială în ceea ce privește destinația acestora și, ca urmare, imobilul cumpărat din acești bani este bunul său propriu, variantă care nu poate fi reținută de către instanță, nefiind confirmată de probele existente la dosar. Față de valoarea mare a sumei de care se prevalează reclamanta reconvențională, respectiv 80.000 lei în anul 1990, este exclus a se face aplicațiunea darului manual, conform art.644 civ. în cauză fiind absolut necesară o donație în formă autentică.
Conform probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut că, ambele părți au obținut venituri pe parcursul căsătoriei, în prima perioadă veniturile salariale obținute de reclamant și pârâtă fiind aproximativ egale, dar pârâtul a desfășurat și alte activități (instructor de ski, deplasări în străinătate, avea un atelier de reparații), pentru ca în ultima perioadă pârâta să realizeze venituri mult mai mari din activitatea desfășurată ca notar public.
Ca urmare instanța de fond a constatat că imobilul situat în A,- este bun comun al părților îndeplinind condițiile prevăzute de art.30 fam. este dobândit în timpul căsătoriei părților și nu face parte din categoria bunurilor pe care legea le consideră bunuri proprii.
Potrivit raportului de expertiză tehnică în construcții întocmit în cauză de ing. imobilului situat în A,-, jud. Sibiu se compune din teren construit și neconstruit, pe care sunt amplasate următoarele construcții: casă de locuit, extindere casă, filigorie, pavaj curte, împrejmuiri și poartă, zid de sprijin.
Investițiile efectuate de părți la acest imobil în decursul timpului constau în: transformarea unor spații de la etaj, debara și în cameră de baie, finisaje superioare și instalații electrice și sanitare la holul etajului, încălzire centrală cu centrală termică proprie montată în pivnița casei; camera de la etaj cu fațadă spre curte refăcută cu finisaje superioare și instalații electrice; jghiaburi și burlane la streașina dinspre vecinul de la nr.10; tâmplăria exterioară și interioară înlocuită cu tâmplărie din PVC cu geam termopan în întreaga casă; hidroizolație verticală la fundații; termoizolație exterioară a casei cu polistiren expandat; rețea de apă și canalizare.
De asemenea, în prelungirea parterului casei de locuit s-a executat o extindere compusă din hol, baie și cameră cu finisaje superioare și instalații complete de apă-canal, o filigorie cu pereți din lemn, curtea imobilului a fost sistematizată prin terasare și pavată cu pișcoturi din beton, iar spre stradă s-a realizat o împrejmuire și o poartă de acces în curte din fier forjat.
Toate aceste lucrări au fost recunoscute de părți și au fost susținute prin declarațiile martorilor audiați în cauză, persoanele care au executat lucrările.
Valoarea de circulație a imobilului stabilită în raportul de expertiză, valoare ce conține toate construcțiile este de 288.000 lei (271.000 lei valoarea construcțiilor și 17.000 lei valoarea terenului).
Dintre investițiile de mai sus instanța de fond a reținut cu certitudine ca fiind executate de pârâta-reclamantă reconvențional, fie pe cheltuiala proprie, fie după evacuarea reclamantului-pârât reconvențional din imobil, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și facturile de plată a materialelor depuse la dosar, următoarele: pavaj curte și amenajare teren (lucrare în valoare de 7.000 lei), poartă și împrejmuiri la stradă (lucrare în valoare de 7.000 lei) și extindere casă (lucrare în valoare de 72.000 lei), valoarea totală a acestor investiții fiind de 86.000 lei. De asemenea, reclamanta reconvențional a mai construit în anul 2007 și o filigorie, investiție în valoare de 13.000 lei ce nu a fost solicitată în cauză și care urmează a fi scăzută din valoarea totală a imobilului.Celelalte lucrări de investiții au fost efectuate în timpul căsătoriei părților și beneficiază de prezumția de comunitate de bunuri, iar valoarea acestora va fi avută în vedere la stabilirea valorii bunului supus împărțelii.
Față de aceste împrejurări, în temeiul art.30 și 36.fam. art.728 civ. și art.50 pr.civ. instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Biroul Notarului Public și în consecință, a respins cererea reclamantului privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr.3 situat în A, str. -,.4, autentificat sub nr.1202/18.12.1998, acest contract îndeplinind toate condițiile de validitate prevăzute de lege pentru un înscris autentic și, implicit, cererea de adăugare a acestui bun la masa partajabilă.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun imobilul situat în A,-, iar în ceea ce privește contribuția părților la dobândirea acestui bun, instanța a apreciat că ambele părți au dovedit că au realizat venituri în timpul căsătoriei aproximativ egale, raportat la momentul achiziționării bunului, stabilind o contribuție în cote egale a acestora.
S-a constatat că la acest imobil pârâta-reclamantă reconvențional a efectuat prin contribuție proprie investițiile reținute mai sus, în valoare totală de 86.000 lei.
În ceea ce privește sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.6739și urm. pr.civ. și a reținut că nu este posibil ca părțile să locuiască în același imobil datorită relațiilor tensionate care există între ele, a obligat pe pârâta reclamantă reconvențional să plătească reclamantului-pârât reconvențional o sultă în sumă de 94.500 lei, corespunzătoare cotei sale de proprietate.
În temeiul art.20 din Legea nr.76/1996 republicată, a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamantă reconvențional
asupra întregului imobilul și notarea construcției nou edificate.
În temeiul art.274, 276.pr.civ. instanța a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată făcute de părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel d e pârâta și reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 205/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a fost respinse apelurile declarate de reclamantul și ca nefondate.
Apelantul -reclamant a fost obligat la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
În motivarea acestei decizii Tribunalul reține referitor la apelul reclamantului că în mod corect instanța de fond a hotărât că nu există o cauză de nulitate absolută referitor la vânzarea cumpărarea încheiată între soți și Biroul Notarial iar reclamantul nu își putea invoca propria culpă pentru a obține un drept.
Referitor la motivul de apel comun privind cota de contribuție a fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune, în urma probatoriului analizat, în mod corect instanța de fond a reținut o cotă de contribuție egală a părților, la fel a reținut și calitatea de bun comun a imobilului situat în A,-.
Cu privire la motivul de apel invocat de reclamant referitor la faptul că instanța de fond a reținut că lucrările de extindere la imobilul menționat s-ar fi făcut după divorțul părților, Tribunalul a constatat că este nefondat, deoarece din probele administrate s-a dovedit că într-adevăr acestea s-au efectuat în anul 2005, după divorțul părților, de către apelanta pârâtă.
Apelul reclamantului referitor la modul de calcul al investițiilor și cel ale apelantei pârâte referitor la neincluderea în valoarea de investiții a valorii zidului de împrejmuire au fost respinse deoarece aceste valori au fost stabilite de către experți potrivit obiectivelor formulate de părți, nici o parte nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit, astfel că nu mai pot invoca acest aspect ca motiv de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta ( ) solicitând ca în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9.civ.Cod Penal, art. 312.civ.Cod Penal admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, în principal, a se constata că imobilul situat în A,- este bun propriu, a se dispune întabularea dreptului său de proprietate cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar recurenta pârâtă a solicitat a se reține că toate investițiile efectuate la imobilul menționat din 1992 și până în prezent, în sumă de 181.000 lei au fost făcute exclusiv de către ea, a-i fi atribuit acest imobil cu obligarea sa la plata unei sulte de 53.000 lei către reclamantul intimat. Totodată a solicitat a se reține că a suportat exclusiv suma de 3000 reprezentând valoarea zidului împrejmuitor, sumă ce ar urma a se deduce din valoarea impozitului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea capătului de cerere principal recurenta a arătat instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura obiectului.
Pentru capătul de cerere subsidiar recurenta a arătat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și este dată cu greșita aplicare a legii referitor la investiții și gardul împrejmuitor.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Prealabil analizării deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că:
Recursul de față este perimat.
Astfel, potrivit art. 248.civ.Cod Penal cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere, de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță la termenul de judecată din 12.01.2009, față de lipsa părților și de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2.civ.Cod Penal instanța a dispus suspendarea cauzei ( încheiere fila 9 ).
Întrucât nu s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei și s-a împlinit termenul legal de 1 an de nelucrare a recursului din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloace procedurale, de judecare a recursului, urmează a se da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.
Excepția perimării poate fi constatată din oficiu, conform disp. art. 252 al. 1.civ.Cod Penal, astfel că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse deciziei prin prisma recursului de față.
Ca atare se va constata ca fiind perimat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta pârâtă (fostă ) împotriva deciziei civile nr. 205/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red/tehnored. DG
2 ex/24.02.2010
,
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Divort. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
