Divort. Decizia 974/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 974
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul - cu domiciliul ales la. avocat,împotriva deciziei civile nr.174 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - și autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurentul pârât -, lipsind intimata reclamantă - și autoritățile tutelare Consiliul Local, Consiliul Local.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar, după care:
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus chitanța nr.--274-0015 din 01.10.2009 pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru. și timbru judiciar de 0,15 lei
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea cererii de divorț și în subsidiar desfacerea căsătoriei din culpă comună, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 25.06.2007, reclamanta -, cetățean român, a chemat în judecată pe pârâtul, cetățean englez, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din vina exclusivă a pârâtului, păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, acela de,", încredințarea spre creștere și educare a minorei, născută la data de 20.03.2004, cu obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de creștere și educare a minorei.
În motivare, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 03.03.2004, din căsătorie rezultând minora, relațiile dintre soți deteriorându-se din vina pârâtului, care, pe fondul consumului de alcool, a manifestat un comportament agresiv față de ea, provocând dese scandaluri, acest comportament erodând, cu timpul, respectul și afecțiunea reciprocă.
A susținut reclamanta că, în ultimii 3 ani de căsnicie, pârâtul a ținut sporadic legătura cu familia, fiind mai mult plecat în țările comunității europene, acest aspect ducând la răcirea relațiilor familiale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 alin.2, art.38 și art. 40 și art.41 codul familiei.
La data de 08.11.2007 pârâtul, prin procurator, a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii, întrucât instanța investită cu soluționarea cererii de divorț introduse de reclamantă, nu are competența generală în soluționarea cauzei.
Pe fond, pârâtul a susținut că cererea de divorț este neîntemeiată, el nefiind vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie ci, dimpotrivă, s-a dovedit responsabil în îndeplinirea sarcinilor căsătoriei, trimițând bani în România, pentru întreținerea familiei și vizitându-le frecvent pe soție și fiica sa.
Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat anularea certificatului de căsătorie, întrucât nu s-a căsătorit cu reclamanta în România și nici la data înscrisă în certificat, încredințarea spre creștere și educare a minorei, iar, în subsidiar, încuviințarea legăturii personale cu minora, de 2 ori pe lună, de vineri de la prânz, până luni dimineața, 2 săptămâni în vacanța de iarnă, o lună în cea de vară și o săptămână în vacanța de Paște.
A depus la dosar copii de pe pașaport și declarații extrajudiciare.
Prin încheierea de ședință din 03.03.2008, instanța a respins excepția necompetenței generale a instanței în soluționarea cauzei, motivând că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, lit. a, pct. 6 din Regulamentul - nr. 2201/2003 al, "sunt competente să hotărască în probleme privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei, instanțele judecătorești din statul membru pe teritoriul căruia se află reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo C puțin 6 luni imediat înaintea introducerii cererii, în cazul în care acesta este resortisant al statului membru", aceste competențe fiind exclusive.
Instanța a avut în vedere că la interogatoriul ce s-a luat reclamantei de instanță, aceasta a menționat că a revenit pe teritoriul statului român, împreună cu pârâtul, în anul 2002, de atunci ea locuind continuu pe teritoriul țării, pârâtul, în schimb, plecând din domiciliu pentru a lucra în Elveția și revenind la un interval de circa 2, 3 luni.
Prin sentința civilă nr.20465/22.12.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acțiunea civilă de divorț formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâtul.
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârât.
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la 14.05.2002, în localitatea SG și transcrisă în registrul stării civile al Consiliului Local la nr. 2/03.03.2004, din culpa exclusivă a pârâtului.
S-a dispus ca reclamanta să își reia numele avut anterior căsătoriei, acela de,
S-a încredințat mamei spre creștere și educare minora, născută la data de 20.03.2004.
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare de 113 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
S-a încuviințat pârâtului legătura personală cu minora o săptămână în vacanța de iarnă, o săptămână de Paște și două săptămâni în vacanța de vară, în domiciliul tatălui.
S-a disjuns capătul de cerere privind anularea certificatului de căsătorie seria, nr. -/2004, eliberat de Primăria și s-a acordat termen de judecată la 02.02.2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 alin. 1 din fam. pentru desfacerea căsătoriei, continuarea acesteia fiind imposibilă, motiv pentru care, a dispus desfacerea căsătoriei părților, din culpa exclusivă a pârâtului.
Referitor la cererea de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie de reclamantă, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pârâtul neacceptând păstrarea numelui dobândit prin căsătorie de reclamantă conform disp. art. 40 alin. 1.fam. în plus, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol pentru păstrarea numelui, neexistând motive temeinice în acest sens, simpla împrejurare că reclamanta este cunoscută în mediul de afaceri cu acest nume nefiind un argument solid în vederea păstrării numelui.
În ceea ce privește încredințarea minorei rezultată din căsătoria părților, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei, întrucât de la revenirea în România a reclamantei, de creșterea și educarea acesteia s-a preocupat numai ea, aspect dovedit prin proba testimonială, mama oferindu-i minorei condițiile optime necesare unei dezvoltări armonioase, aspect dovedit prin ancheta socială efectuată în cauză, realizând venituri stabile și asigurându-i tot confortul și afecțiunea necesare vârstei, tatăl manifestând indiferență în procesul de creștere al minorei, neimplicându-se sub aspect financiar, instanța necunoscând nici ce condiții materiale i-ar putea oferi, în condițiile în care nu are un domiciliu stabil.
În pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ce fac referire la protecția vieții private, intime și de familie, apreciind că, doar alături de mamă, minora poate dezvolta o adevărată viață de familie, de natură să-i asigure o dezvoltare fizică și psihică propice și dispozițiile art. 6 lit. i din Legea nr. 272/2004, unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
În temeiul disp. art. 86, coroborate cu art. 94.fam. instanța a obligat pe pârât la plata către reclamantă, în favoarea minorei, a unei pensii de întreținere lunare de 113 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
În baza dispozițiilor art. 43 alin. 3 din codul familiei ce reprezintă mijlocul legal pus la dispoziția părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul pentru a-și putea îndeplini îndatoririle sale față de copilul minor, textul de lege ce se subscrie și prevederilor Declarației drepturilor copilului și Convenției internaționale cu privire la drepturile copilului instanța a apreciat că cererea formulată de pârât privind încuviințarea legăturii sale personale cu minora este întemeiată, în parte, în sensul că i s-a încuviințat acestuia dreptul de a avea legături personale cu minora, în următoarea modalitate, raportat la vârsta minorei și distanța dintre domiciliile părților: o săptămână în vacanța de iarnă, o săptămână de Paște și două săptămâni în vacanța de vară, în domiciliul acestuia.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a susținut că sentința nu este motivată în raport cu cerințele art.261 pct.5 pr.civ. că prima instanță s-a pronunțat asupra divorțului înainte de a analiza valabilitatea certificatului de căsătorie.
Sub acest din urmă aspect a arătat că primul certificat de căsătorie depus la dosar ce atestă încheierea căsătoriei părților în România - în comuna nu reflectă realitatea, ulterior fiind retras pe cale administrativă contrar principiului irevocabilității actelor administrative și înlocuit cu un alt certificat privitor la transcrierea actului de căsătorie - deși pârâtul nu a formulat cerere de transcriere iar cererea reclamantei depusă la dosar nu poartă semnătura acesteia.
A mai susținut apelantul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de scoatere a dosarului de pe rol și înaintării la Parchet pentru efectuarea cercetărilor penale în privința aspectelor mai sus arătate.
O altă critică se referă la reținerea culpei exclusive a pârâtului în destrămarea relațiilor de familie, fără motivare.
Prin decizia civilă nr.174 din 16.06.2009, Tribunalul Dolja respins apelul pârâtului și cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel a motivat că nu se impunea înaintarea dosarului civil Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru cercetarea falsului, întrucât actul în discuție nu este un înscris sub semnătură privată cum cer dispozițiile art.183 din Codul d e procedură civilă, ci un alt act oficial, iar pe de altă parte pentru că pârâtul a invocat în fața primei instanțe doar falsitatea certificatului de căsătorie seria - nr.- eliberat de Primăria - act retractat, nu și a certificatului seria - nr.- emis ulterior -avut în vedere la pronunțarea sentinței.
A mai motivat instanța că doar în apel pârâtul a contestat acest din urmă certificat, susținând că nu s-a transcris căsătoria în baza certificatului original de căsătorie ci a unui livret de familie, încât nu ar exista certitudine în privința datele căsătoriei - dar atâta timp cât nu se contestă o anume dată din acest certificat - se prezumă că datele din act reflectă realitatea, nefiind combătute prin depunerea actului original al căsătoriei astfel că certificatul de căsătorie poate fi avut în vedere la desfacerea căsătoriei.
S-au înlăturat și celelalte critici formulate de apelantul pârât, instanța reținând că sentința cuprinde motivele de fapt și de drept ce au dus la soluția pronunțată în privința fiecărui capăt de cerere, iar din declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei rezultă culpa exclusivă a pârâtului în desfacerea căsătoriei, pe când din declarațiile extrajudiciare depuse de pârât nu se desprind motivele ce au dus la destrămarea relațiilor de familie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, reiterând în esență motivele din apel.
Recurentul a invocat nemotivarea deciziei conform art.261 pr.civ. neanalizarea criticii privitoare la neexaminarea prioritară a valabilității certificatului de căsătorie, neexercitarea rolului activ al instanței pentru clarificarea aspectelor privitoare la certificatele de căsătorie depuse în cauză cu preluarea întocmai a celor afirmate în cererea de apel.
A mai susținut că decizia nu cuprinde motivele pentru care s-a reținut culpa sa exclusivă în destrămarea relațiilor de familie, apreciind că probele extrajudiciare conduc la o altă concluzie decât cea reținută de instanțe.
Recursul este nefondat.
Din considerentele deciziei pronunțate în apel, reproduse mai sus, rezultă că instanța de apel a analizat toate motivele invocate de pârât prin calea de atac exercitată împotriva sentinței și le-a înlăturat ca neîntemeiate printr-o argumentare logică ce a dus la soluția de respingere a apelului.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art.261 pr.civ. și nici incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.
Pe de altă parte, sentința atacată cu apel este amplu motivată în fapt și în drept, inclusiv prin indicarea convențiilor internaționale aplicabile și a jurisprudenței în materie în privința soluției dată fiecărui capăt de cerere.
Culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea relațiilor de familie a-a reținut pe baza probei testimoniale judiciare din care rezultă atât violențele de limbaj ale pârâtului în raporturile cu reclamanta cât și în dezinteresul manifestat față de familie.
Prin căile de atac exercitate, pârâtul nu a criticat soluțiile date celorlalte capete de cerere.
Nici critica referitoare la neanalizarea de către instanțe a valabilității certificatului de căsătorie nu poate duce la pronunțarea unei alte soluții în privința divorțului.
În fața primei instanțe pârâtul, prin cererea reconvențională, a solicitat anularea certificatului de căsătorie seria - nr.-/2004 iar prima instanță, prin sentința pronunțată,a disjuns acest capăt de cerere ce se va soluționa separat, iar motivele de apel formulate de pârât nu au vizat și măsura disjungerii.
Pe de altă parte, la pronunțarea sentinței instanța a avut în vedere datele căsătoriei ce rezultă din alt certificat, seria - nr.-, conform cărora căsătoria părților s-a încheiat la 14 mai 2002 în Elveția - SG - act necontestat în fața primei instanțe - și a cărui anulare nu se putea cere direct în apel - o asemenea cerere nefiind permisă de art.294 pr.civ.
De altfel, pârâtul nu contestată încheierea căsătoriei cu reclamanta și nici o anume dată menționată în certificatul de căsătorie avut în vedere de instanță, iar la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută de instanțe în privința locului și datei căsătoriei.
Potrivit art.13 din Legea 119/1996, starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
Prin urmare, certificatul de căsătorie face dovada unui act de stare civilă și el trebuie să fie în concordanță cu datele din registrul de stare civilă.
Din certificatul în discuție rezultă că părțile au încheiat căsătoria în Elveția( fapt necontestat de pârât )la data confirmată prin interogatoriul luat reclamantei și actul de căsătorie s-a transcris în registrul de stare civilă de la locul nașterii și domiciliului reclamantei din România.
Transcrierea s-a făcut în baza art.43 alin.3 din Lg.119/1996 - modificată - ce prevede că actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române - reclamanta necontestând cererea formulată în acest scop.
Pârâtul nu a invocat, în căile de atac, necompetența instanțelor române de a soluționa divorțul, iar potrivit art.20 rap.la art.12 din Lg.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat - relațiile personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse legii domiciliului comun ori legii statului pe teritoriul căruia soții au ori au avut reședința comună.
Instanțele române s-au pronunțat cu respectarea normelor de competență cuprinse în art.607 pr.civ. părțile având C din urmă domiciliu comun sau oricum reclamanta având domiciliul în circumscripția Judecătoriei Craiova.
Prin urmare, nu se pot reține nici aspectele de nelegalitate ale hotărârilor atacate.
Față de toate aceste considerente, nu se constată temeiuri de casare ori de modificare a deciziei, urmând ca în baza art.312 pr.civ. să se respingă, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul - cu domiciliul ales la. avocat,împotriva deciziei civile nr.174 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - și autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL,având ca obiect divorț.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
13.10.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Șt.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
| ← Divort. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Divort. Decizia 974/2009. Curtea de Apel Craiova
