Divort. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 993
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant - împotriva deciziei civile nr. 163 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant - asistat de avocat și intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea întâmpinării formulate de intimata pârâtă, inclusiv exemplar pentru comunicare, după care;
Avocat, pentru recurentul reclamant -, depune taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei consemnată prin chitanța nr. 522-208-0085 din 27.07.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Se comunică un exemplar al întâmpinării apărătorului recurentului reclamant care nu solicită termen pentru observare.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant -, arată că prin atitudinea pe care reclamanta a avut-o față de soț și față de copil a contribuit la desfacerea căsătoriei.
Pune concluzii de admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 658/215/08.01.2009 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din culpa exclusiva a pârâtei, să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, rezultat din căsătorie, iar pârâta să fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca s-a căsătorit cu pârâta la data de 22.01.2005, din căsătoria părților rezultând minorul, născut la data de 20.05.2006.
A susținut că începând cu luna ianuarie 2008 atitudinea pârâtei față de reclamant și de minorul rezultat din căsătorie s-a schimbat în mod radical, pârâta manifestând indiferență față de viața de familie, refuzând să se ocupe de activitățile gospodărești, precum și de creșterea și educarea minorului, motivând că este obosită din cauza serviciului, iar la data de 18.12.2008 a părăsit domiciliul conjugal, afirmând ca nu mai dorește să fie soția sa și că îi lasă copilul spre creștere și educare.
De asemenea, reclamantul a arătat că în urma verificărilor efectuate, a constatat că în perioada 16.11-15.12.2008, pârâta a sunat și a trimis SMS - uri la același număr de telefon de peste 700 ori, situație din care a rezultat că soția sa și-a creat o relație extraconjugală.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 și următoarele Codul familiei.
La data de 19.01.2009 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusiva a reclamantului, încredințarea spre creștere și educare a minorului către reclamant, obligarea sa la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, stabilirea dreptului de a avea legături cu minorul câte 2 zile la sfârșitul săptămânilor a doua și a patra a fiecărei luni, iar în luna august două săptămâni la domiciliul său, precum și revenirea la numele avut anterior căsătoriei acela de "".
Pârâta a învederat că relațiile de familie s-au deteriorat din culpa reclamantului, care în ultima parte a căsătoriei a manifestat indiferența față de viața de cuplu, refuzând orice comunicare, având ca preocupare permanentă internetul și jocurile pe calculator.
Reclamantul a solicitat, în dovedirea cererii principale, proba testimonială cu martorii și și efectuarea anchetei sociale la domiciliul acestuia, iar pârâta a solicitat, în apărare și în dovedirea cererii reconvenționale, proba testimonială cu martorul A și efectuarea anchetei sociale la domiciliul acesteia, probe care au fost încuviințate de instanță, în temeiul art. 167 alin.1 pr.civ.
În cauză, s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părților, conform art. 42 alin. 1 Codul familie, în cauză fiind audiați martorii, și A, ale căror declarații s-au consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 3240/24.02.2009, Judecătoria Craiovaa admis în parte cererea principala formulată de către reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantului-parat.
S-a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrată la data de 22.01.2005 în registrul stării civile al Primăriei Municipiului C sub numărul 55, din culpa comună.
S-a dispus ca pârâta-reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
A fost încredințat spre creștere si educare reclamantului-parat minorul, născut la data de 20.05.2006.
A fost obligată pârâta-reclamantă la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de 171.5 lei lunar, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul copilului.
S-a încuviințat ca pârâta-reclamantă să aibă legături personale cu minorul, stabilind următorul program: în al doilea și al patrulea weekend al fiecărei luni începând de sâmbăta orele 11,00 până duminica orele 18,00, precum și doua săptămâni în luna august, cu preluarea minorului la domiciliul paratei-reclamante.
A fost obligată pârâtă-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că părțile s-au căsătorit la data de 22.01.2005, căsătoria fiind înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei Municipiului C, județul D, la nr. 55, iar din relațiile conjugale ale părților a rezultat minorul, născut la data de 20.05.2006.
Că, pe parcursul conviețuirii relațiile dintre soți s-au deteriorat din culpa ambilor soți, care au adoptat un comportament neadecvat desfășurării normale a relațiilor de familie, în sensul că reclamantul manifesta dezinteres față de viața de cuplu, iar pârâta provoca discuții contradictorii, părăsind domiciliul conjugal în luna decembrie 2008, dată de la care nici unul dintre soți nu a mai încercat reluarea coabitării.
S-a mai reținut că relațiile dintre părți nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relații de familie, respectiv de sentimente de afecțiune, încredere, înțelegere, sprijin reciproc material și moral, căsătoria fiind lipsită de principalele elemente de fond.
În ceea ce privește încredințarea minorului, născut la data de 20.05.2006, coroborând depozițiile martorilor audiați în cauză cu concluziile referatului de anchetă socială, instanța de fond a apreciat că este în interesul minorului ca acesta să fie încredințat tatălui, ținând seama de faptul că minorul se află în îngrijirea tatălui, care s-a implicat constant în procesul de creștere și educare al minorului și care beneficiază în acest sens și de sprijinul bunicilor paterni, de posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care i le oferă tatăl sau, de legăturile de afecțiune stabilite între minor și tată, precum și de acordul mamei parate în acest sens.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 86 alin 3 Codul familiei, descendentul cât timp este minor are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află, iar obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia. Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează aop lăti, astfel cum statuează art. 94 alin. 1 Codul familiei.
Referitor la cererea pârâtei privind încuviințarea de legături personale cu minorul, conform dispozițiilor art. 43 alin.3 Codul familiei, părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătură și pregătirea lui profesională.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de
a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului sau superior, iar aceste relații nu pot fi împiedicate decât în cazul în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a acestuia.
Dispozițiile art. 15 din actul normativ anterior menționat stipulează că relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioada determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondența sau altă formă de comunicare cu copilul.
Așadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui, cât si copilului pentru a da conținut vieții de familie, drept recunoscut, de asemenea, copilului de art. 8 din Legea nr.272/2004 si art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și pentru a da conținut dreptului copilului la identitate.
Părintele căruia i-a fost încredințat copilul nu este îndreptățit să refuze relația dintre minor si celalalt părinte și nici să încurajeze refuzul copilului de a păstra legătura cu celalalt părinte, întrucât asemenea legături sunt absolut firești și lipsa lor determină un dezechilibru emoțional al copilului.
Ambii părinți trebuie să contribuie la formarea personalității copilului, fiind imperios necesară pentru dezvoltarea unei personalități echilibrate a copilului cooperarea dintre părinți pentru ca minorul să poată menține cu mama sa relațiile firești în modalitățile reglementate de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând că fosta soție și-a creat o relație extraconjugală, lucru dovedit de acesta cu desfășurătorul telefonului mobil, deoarece în perioada 16.11. - 15.12.2008 aceasta și-a sunat concubinul și a trimis SMS- uri de peste 700 de ori, lucru inacceptabil.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, invocând că relațiile de familie s-au deteriorat din cauza lipsei de respect față de aceasta și față de viața de cuplu, iar faptul că a fost de acord ca minorul să rămână la tată s-a datorat împrejurărilor că are un program încărcat, lucrând în ture, iar minorul este atașat de bunicii săi.
Prin decizia civilă nr.163 din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.
S-a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Pronunțându-se astfel, tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut culpa comună la desfacerea căsătoriei, întrucât din probe a rezultat că reclamantul a manifestat dezinteres față de viața de cuplu, iar pârâta a părăsit domiciliul conjugal în luna decembrie 2008, dată de la care nici unul dintre soți nu a mai încercat reluarea relațiilor de familie, acestea fiind grav vătămate, continuarea căsătoriei devenind imposibilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că instanțele anterioare nu au apreciat în mod corect culpa în ceea ce privește destrămarea căsătoriei.
Astfel, a învederat că deteriorarea relațiilor de familie s-a produs din vina exclusivă a pârâtei, așa încât în mod nelegal instanțele anterioare au reținut culpa comună a soților.
A mai susținut că instanța nu a apreciat cu deosebită grijă, așa cum prevede art. 32 alin. 2 din Codul familiei, temeiurile cererii de divorț și imposibilitatea continuării acesteia și nu a apreciat în mod just are dintre cei doi soți se face vinovat de destrămarea căsătoriei.
A arătat că în condițiile în care reclamanta și-a creat o relație extraconjugală și nu s-a mai ocupat de menajul casei și de creșterea și educarea minorului, culpa în deteriorarea relațiilor de căsătorie îi aparține acesteia și ca atare, greșit s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei Tribunalului Dolj, ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, decizia Tribunalului Dolj nefiind afectată de nelegalitate.
Potrivit art. 38 alin. 1 din Codul familiei, instanța de judecată poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În vederea aplicării dispozițiilor legale citate, la instanța de fond s-au administrat probatorii pentru a se demonstra degradarea relațiilor de familie, implicit culpa soților ce a condus la desfacerea căsătoriei, fiind audiați martorii, și
Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond și ulterior instanța de apel au reținut culpa comună a celor doi soți în degradarea relațiilor de familie.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele anterioare, nu mai poate fi schimbată în calea de atac a recursului, întrucât prin abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 Cod pr. civilă, instanța de recurs nu mai are temei legal pentru a proceda la reaprecierea probatoriilor și modifica starea de fapt reținută de celelalte instanțe.
Or, față de situația de fapt stabilită de instanțele anterioare, ca urmare a aprecierii tuturor probatoriilor administrate în cauză, este de necontestat că nu numai pârâta a avut culpă în deteriorarea relațiilor de familie, ci și reclamantul care, prin comportamentul adoptat în familie a determinat-o pe pârâtă să părăsească domiciliul comun, împrejurare care a culminat cu despărțirea în fapt a soților.
Față de situația de fapt stabilită în mod irevocabil de Tribunalul Dolj, aplicarea dispozițiilor art. 38 din Codul familiei, implicit aprecierea culpei soților la desfacerea căsătoriei s-a făcut în mod corect, astfel încât nu există nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, ce ar putea conduce la modificarea soluției pronunțată de instanța de apel.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant - împotriva deciziei civile nr. 163 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
08.10.2009
Jud.apel Șt.
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Sorin Drăguț
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
