Divort. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 110/FM
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în C,-, - etaj 3,. 33, județul C, împotriva deciziei civile nr. 157 din 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- și a sentinței civile nr. 19724 din 6 noiembrie 2008 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în C,-, -. B, etaj 3,. 33, județul C, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 12/2009, depuse la dosar și intimatul reclamant, personal și asistat de dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 80722 din 25 noiembrie 2009, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. - din 15 iunie 2009, depuse la dosar (fila 10) și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 26 noiembrie 2009, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare la recurs, un exemplar al întâmpinării fiindu-i comunicat recurentei la aceeași dată, după care:
Apărătorul recurentei pârâte învederează că a luat cunoștință de conținutul apărătorilor formulate pe calea întâmpinării. Totodată, învederează că pe calea întâmpinării intimatul a invocat excepția inadmisibilității recursului și solicită ca instanța să-i pună în vedere apărătorului intimatului să precizeze dacă insistă în soluționarea acestei excepții.
Apărătorul intimatului reclamant învederează că inadmisibilitatea motivelor de recurs nu a fost invocată pe cale de excepție ci ca o apărare pe fondul cauzei întrucât motivele de recurs nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârile pronunțate de către instanțele de fond și de apel pentru nemotivare, în ce privește stabilirea culpei comune în desfacerea căsătoriei, precum și pentru faptul că acestea au fost date cu aplicarea greșită a art. 41 Codul familiei, în ce privește cererea de obligarea la plata pensiei de întreținere.
Astfel, arată că hotărârea instanței este nemotivată sub aspectul considerentelor care au condus la formarea convingerii instanței că ambele părți se fac vinovate de destrămarea relațiilor de familie, instanța rezumându-se la a arăta în mod generic că nu s-au depus suficiente eforturi și compromisurile necesare continuității relațiilor de familie, fără a motiva în ce o privește pe recurentă în ce constă culpa acesteia, în raport de materialul probator administrat în cauză. Instanța a ajuns la această convingere fără a avea în vedere împrejurarea că recurenta a continuat să-și exercite toate obligațiile din căsătorie în ciuda comportamentului autoritar al intimatului. De asemenea, învederează că instanța a reținut că certurile dintre părți au condus la desfacerea căsătoriei, fără însă a verifica cine determina aceste certuri.
Cu privire la obligarea la plata pensiei, ambele instanțe fac o aplicare greșită a legii sub aspectul interpretării incapacității de muncă din punct de vedere al momentului ajungerii la vârsta de pensionare cât și din punct de vedere al interpretării dispozițiilor art. 41 Codul familiei. Învederează că pe numele recurentei a fost emisă decizia de pensionare, prin care i s-a stabilit dreptul la o pensie de 312 lei și depune copia deciziei de pensionare. Apreciază că recurenta se află în incapacitate de muncă, ea neavând recurse necesare pentru a presta o activitate în muncă și pentru a-și asigura un venit, astfel cum stabilește legiuitorul.
Conform dispozițiilor art. 312 pct. 2 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor recurate și, pe fond, admiterea cererii reconvenționale și respingerea cererii principale. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului, învederează că apărările recurentei sunt generice, nedovedite și nereale.
Referitor la critica din recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, apreciază că hotărârea a fost motivată, aceasta fiind bazată pe probatoriile administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor care au arătat împrejurarea că între părți au existat neînțelegeri și certuri iar faptul că nu a fost stabilită doar culpa intimatului la desfacerea căsătoriei, aceasta este o problemă de interpretare a probelor și nu de nemotivarea hotărârii.
Referitor la a doua critică din recurs cu privire la acordarea pensiei de întreținere în favoarea recurentei, învederează că recurenta beneficiază de pensie pentru împlinirea vârstei de pensionare iar împlinirea acestei vârste nu echivalează cu pierderea capacității de muncă. Totodată, arată că nici din motive medicale nu se poate susține că recurenta ar fi în nevoie, având în vedere concluziile raportului de expertiză medicală depusă la dosar. Mai mult decât atât, și intimatul este la vârsta de pensionare și este cunoscut faptul că marinarii au pensii foarte mici.
Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul în replică, învederează că ambele instanțe au reținut că motivele de boală sunt inerente vârstei, însă, nu există vreun document care să ateste dacă bolile ar putea fi determinate pe fondul modului de viață pe care recurenta l-a avut în timpul căsătoriei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 15 noiembrie 2007 reclamantul a solicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu pârâta, desfacerea căsătoriei dintre părți din culpă comună.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că relațiile de familie sunt grav vătămate, părțile fiind despărțite în fapt de mai mult timp, deși locuiesc în același imobil.
Printr-o cerere reconvențională pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului și obligarea reclamantului să plătească o pensie de întreținere în favoarea pârâtei. A mai solicitat și partajarea bunurilor comune în cote de 50% pentru fiecare.
Pârâta a motivat că a fost nevoită să renunțe la serviciu la insistențele reclamantului care, după luarea acestei decizii, i-a limitat accesul la veniturile familiei, i-a restricționat relațiile cu rudele și prietenii și nu i-a permis să-l însoțească în vizite, adoptând o atitudine autoritară față de soție și copii.
Relațiile dintre părți au devenit tensionate din cauza violențelor fizice și verbale ale reclamantului pe fondul consumului de alcool și tensiunile s-au adâncit atunci când pârâta nu a fost de acord cu propunerea soțului de a cumpăra o casă.
Prin sentința civilă nr. 19724 din 6 noiembrie 2008 Judecătoria Constanțaa disjuns capătul de cerere privind partajarea bunurilor comune, a admis acțiunea de divorț formulată de reclamantul, a admis în parte cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a părților și reluarea de către pârâtă a numelui anterior căsătoriei. Prin aceeași hotărâre judecătoria a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata unei pensii de întreținere.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a reținut că niciuna dintre părți nu a depus eforturile necesare pentru menținerea căsătoriei, fapt ce determină culpa ambilor soți în vătămarea relațiilor de familie.
Cererea pârâtei de acordare a unei pensii de întreținere a fost apreciată ca neîntemeiată în condițiile în care expertiza medico-legală efectuată în cauză nu a evidențiat incapacitatea de muncă a pârâtei, ci doar faptul că a împlinit vârsta de pensionare. Instanța a reținut și faptul că pârâta locuiește împreună cu fiica sa și o îngrijește pe nepoata sa, ceea ce înseamnă că poate presta o muncă ce ar putea avea caracter de muncă remunerată.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâta a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 157 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În considerentele deciziei tribunalul a reținut că nu poate fi imputată numai reclamantului cauza dezbinării soților în condițiile în care, potrivit declarațiilor martorilor, certurile dintre părți au existat dintotdeauna, deși reclamantul a manifestat interes pentru gospodăria comună, asigurând permanent întreținerea familiei.
În privința pensiei de întreținere tribunalul a stabilit, ca și judecătoria, că soția care a împlinit vârsta de pensionare nu poate să obțină o asemenea pensie dacă bolile de care suferă sunt inerente vârstei, fără nicio legătură de cauzalitate cu perioada în care părțile au fost căsătorite. Instanța a mai reținut și că pârâta nu se află în stare de nevoie din cauza incapacității de muncă, probele conducând la concluzia contrară, a deplinei capacități de muncă a pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, susținând că hotărârea primei instanțe nu este motivată, în conținutul ei nefiind arătate considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea divorțului din culpa comună a soților și că s-a aplicat greșit legea atunci când a fost interpretată incapacitatea de muncă a persoanei care ajunge la vârsta de pensionare, aplicându-se greșit dispozițiile art. 41 Codul familie prin adăugare la lege.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel ori hotărârile date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că hotărârile împotriva cărora partea poate declara apel nu sunt supuse recursului, instanța de recurs neavând posibilitatea de a analiza direct aceste hotărâri fără să încalce principiul legalității căii de atac.
În speță, prin recursul formulat pârâta susține că judecătoria nu a arătat motivele pentru care a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți și a solicitat ca instanța de recurs să modifice această hotărâre.
Așa cum s-a arătat în precedent, sentința pronunțată de Judecătoria Constanța, susceptibilă de apel, nu poate face direct obiectul analizei în recurs, instanța de recurs fiind limitată de dispozițiile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă numai la analiza hotărârilor date fără drept de apel ori a hotărârilor date în apel.
De altfel, Curtea reține că o critică referitoare la nemotivarea de către judecătorie a culpei comune în desfacerea căsătoriei a fost formulată de către pârâtă prin apelul declarat împotriva acestei sentinței și tribunalul, prin decizia care face obiectul analizei în prezentul recurs, a înlăturat motivat această critică, printr-o analiză detaliată a probelor administrate în legătură cu această chestiune.
Curtea reține și că recursul pârâtei în privința aspectelor referitoare la culpa în divorț este formulat în termeni generali, evazivi, fără să se arate care anume argumente prezentate de pârâtă nu au fost analizate de instanță, astfel că numai exprimarea simplei nemulțumiri a părții cu privire la soluția pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs, în mod corect a reținut tribunalul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 41 Codul familiei pentru ca pârâta să poată beneficia de pensie de întreținere de la fostul soț.
Astfel, incapacitatea de muncă cerută de art. 41 Codul familiei implică reducerea, totală sau parțială, a funcționării normale a organismului, cu consecința împiedicării persoanei respective de a presta muncă, fie datorită bolii, fie unui accident.
Împlinirea vârstei de pensionare nu poate constitui prin ea însăși o dovadă și nici măcar o prezumție a incapacității de muncă, pentru acordarea unei pensii de întreținere.
De aceea, în lipsa unor acte medicale eliberate de organe medicale de specialitate care să facă dovada incapacității de muncă și în condițiile în care, așa cum a reținut în mod judicios tribunalul, recurenta pârâtă are capacitatea de muncă păstrată, fapt demonstrat de îngrijirea pe care o acordă nepoatei sale și de ajutorul dat în gospodărie fiicei împreună cu care locuiește, nu se poate justifica recunoașterea unui drept la întreținerea în beneficiul pârâtei.
În aceste condiții, constatând legală hotărârea recurată, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în C,-, - etaj 3,. 33, județul C, împotriva deciziei civile nr. 157 din 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- și a sentinței civile nr. 19724 din 6 noiembrie 2008 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în C,-, -. B, etaj 3,. 33, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/12.02.2010
gref. -
2 ex./12.02.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
| ← Divort. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 118/2010. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
