Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 948

Ședința publică din 2 iulie 2009

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.956din28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâtului intimat Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, (), I, -, -, și ().

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și înregistrată la data de 03.10.2008, reclamanții -, I, (), (), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata actualizată în raport de indicele de inflație la data plății în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioadele 01.01.2001- 01.09.2004 și de la 08.05.2008 la zi și pe viitor și obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății la care vor fi obligați ceilalți 2 pârâți prin hotărârea ce urmează a se pronunța.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în intervalul pentru care au formulat prezenta acțiune, au avut și au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Fălticeni.

Totodată, au menționat că pentru perioada 01.09.2004-05.05.2008 au fost pronunțate hotărâri judecătorești privind acest spor și respectiv le-au fost achitate drepturile bănești, conform statului de plată anexat.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

In mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, judecătorii, magistrații asistenți, și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilita și pentru personalul e execuție de specialitate, conform Legii nr. 126 /2000 de aprobare a OG nr. 55/1997.

In temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată in nr. 233 / 22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuita, publicata in nr. 767/31.10.2003) " rdon anțele se emit n temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele și con ițiile prevăzute e aceasta". Ori, prin Legea nr.- iulie 2000, publicata n Monitorul cial 33 1/17 iulie 2000 Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe in unele domenii de activitate expres prevăzute in art. 1. Astfel, in domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicata, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordata in mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat aceasta opțiune (ex: art. 1 lit. pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. - cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente in grupele I, II sau III de munca).

In temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisa nr.OG 83 din 29 august 2000, publicata in nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din sistemul justiției.

Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezulta nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000. Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților - asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr.125/2000nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși in mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobata. nr. - pentru modificarea și completarea Legii nr. - pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.

Pe de alta parte, la emiterea OG nr. 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele utorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamen ală și legea de abilitare nr. 125/2000 dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel e atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative fără a se putea depăși limitele e competenta instituite prin - n ct normativ i nici nu se poate contraveni principiilor și dis zițiilor acestuia.

Potrivit Legii. 24/2 000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt enimente gis lati e ca e pot interveni după intrarea n oare a nui act normativ și sunt reg em ent te în mod di tinct.

Pr n urmare, prin art. 1 pct. 42 in..OG 8 3/2000 pentru modificarea și completarea Legii. 5 0 /1996 au fo t ncă lc te atât nor ele legale de principiu referitoare a legarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe ar și is poziții de ehnica egislativa așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24 / 2 0 00. Ori încălcarea acestor norme nu poate i acoperita prin Legea nr. 334 / 20 01 din mom ent ce aceasta se refera doar la modificările și com plet ăr le Le i nr. 50 / 1 996.

In acest sens s-a pron nțat și stanța ema are, admițând recursul în nteresul legii, referitor la ap icarea is po zițiilor art. 33 di n Legea nr. 50 / 1996, în raport cu pre vederile art. 1 pct. 32 in.OG nr. 83 /2000,. 50 in nr.OUG 177 / 2002 și art. 6 din nr.OUG 1 60/2000 u privire a ac area sporului e ve chime a hotărât ca acesta nu a fost abr gat, arg mentând ca " tabilirea ind mni ației lunare ca unica for a e emu erare u ate lătura un dr pt cu racter general obâ it prin vec mea în ca, din moment ce valoarea procentuala a care se refera nu a fost înlă a ri -o dispoziție expresa a eg ii, adoptata în forma impusa prin rme e de tehnica legislativa stabilite prin egea nr. 2 4 /2000".

Înlăturarea acestui drept ar contraveni i dis po ziț iilo r art. 49 (actualul art. 5 3 din Constituția revizuită) privind caz rile în care e fi restrânsă acordarea unui dr pt, dar și preve erile art. 1 in rotocolul Adiți nal nr. 1 la Con enția uropeană a Drepturilor Omului.

ri prin eliminarea dăr ii un i por stabilit in le, printr- n act ormativ de nivel inferior unei legi rganice, cu încălcarea rmel r e tehnica legisla iva, situație constatata pr tr-o izie de speță a nstan ei su pr me, respectiv decizia XXXVI /7. 0 5. 2 007 blicata în... 715/ 23. 10.2 007, în co ndițiile în care atât activita ea gistraților cât și a pers na lui auxi iar se esfăș oară în condiții e risc, stres și suprasolicita e, sunt încăl e revederile p. ar. 1 in Protoc lul Adiționa l nr. 1 la nvenție, așa încât iminarea menți nată nu este justificata în mod legal, obiectiv sau rez on il, ind co ntrară legislației interne și internaționale.

i mult decât atât Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin dec izia nr. 21/1 0.0 3.2008 a admis recursul n interesul le ii declarat e l eneral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, st tuând ca, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul special de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la un spor de 50% pentru sc și suprasolicitare neurops hica, cal ulat la indemnizația bruta nară, espectiv ala iul de baza brut lunar,și după intrar a n oare a..OG nr. 83/2000, aprobata prin Le ea nr. 334 /2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Le a nr. 500 /2002 pr ivind finan țee publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordon ează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Gu ernului cu pri ire a sistemul bu etar și nume: pre ăt a proiectelor legilor bugetare anuale, ale le gilor de rectificare și ale ilor pri ind aprobarea contului general anual de ecuție, iar po ri it ar 3 al. 1 pct. 2 din nr.HG 208 /2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care e a atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul egi e ctificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.

In psa aprobă ii legii rectificării bugetului cu umele nece are și ntar i cu onduri a conturilor Ministe ului Justiției de tre Min is rul Economiei și Finanțelor, el dintâi ar fi practic în mposib tate sa e umele a cae ar i oblig t prin sentința ce se a pronunța.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dat fiind că nu are calitate de ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava. A mai susținut că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.

Curtea de Apel - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 99 din 12 februarie 2009 declinat competența de soluționare a cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția civilă, conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 martie 2009, sub nr-.

Prin sentința civilă nr. 956 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; respinsă excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocat de pârâtul Ministerul Justiției; admisă acțiunea; obligați pârâții Tribunalului Suceava și Ministerul Justiției că plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% aferent perioadei 1.01.2001 - 1.09.2004 și de la 8.05.2008 la zi, precum și plata în continuare a acestui spor, actualizat în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.

Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestui spor.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune prima instanță a reține următoarele:

Pentru ca prescripția sa-si producă efectul sau extinctiv, adică sancționator este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa si posibilitatea reala de a acționa, adică să se adreseze organului competent pentru protecția dreptului sau.

Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedica pe titularul dreptului la acțiune sa acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația in care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența in a acționa; intr-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.

In condițiile in care prin OG83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/96 nu a fost abrogat expres nu ii pot fi imputate reclamantei pasivitatea ori neglijența în a acționa.

După pronunțarea deciziei in interesul legii prin care s-a stabilit că și după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000 personalul are dreptul la sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, reclamanta a avut posibilitatea reala de a acționa in instanța pentru plata acestor drepturi.

Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii se calculează de la data pronunțării acestei decizii.

Față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de pârâtul Ministerul Justiției.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul prevederilor art.137 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Referitor la fondul cauzei, instanța de fond a avut în vedere că problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

În dispozitivul acestei decizii s-a reținut că ".judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (.) și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Față de conținutul acestui dispozitiv, instanța nu reținut punctul de vedere expus de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare.

Față de cele de mai sus, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava să plătească acestora drepturile salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 aferent perioadelor 01.01.2001-01.09.2004 și de la 08.05.2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație calculat începând cu data scadenței și până la achitarea efectivă și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor sus menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

A arătat recurentul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, revine ordonatorului de credite bugetare, respectiv Ministerul Justiției.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041din Codul d e procedură civilă.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2001 - 1.09.2004.

A mai arătat recurentul că dreptul reclamanților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta sentință.

În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din sporul de bază brut lunar".

Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătoriii, procurprii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.

Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de finalitatea sa, nemaiavând caracter real.

În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.

După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.

Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.

Față de aceste considerente reține Curtea că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.

Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.

Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).

De asemenea, reține Curtea că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.

Or, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, lege organică iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum mai sus s-a arătat.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluișiMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 956 din28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond

Tehnored.

Ex. 2 / 13.07.2009

Președinte:Sas Laura
Judecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Suceava