Divort. Decizia 696/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 696
Ședința publică din data de 13 oct. 2009.
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier- - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâta, domiciliată în,- B, județul P, împotriva sentinței civile nr. 8819/9 oct. 2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și a deciziei civile nr. 272/8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, reclamantul, domiciliat în, sat, nr. 282, județul P, împotriva deciziei civile nr. 272/8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL.
Cereri de recurs netimbrate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 72/2009 din Baroul Prahova, recurentul-reclamant personal și asistat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 1447/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimatele-autorități tutelare.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
Avocat având cuvântul depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar; întâmpinare la recursul promovat de recurenta-pârâtă comunicată și apărătorului recurentei-pârâte, avocat,două înscrisuri, respectiv o adeverință eliberată de Școala cu clasele I-VIII, o caracterizare a minorei I efectuată de educatoarea acesteia.
Avocat având cuvântul arată că față de împrejurarea că la acest termen de judecată s-au depus două înscrisuri de către partea adversă, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceste înscrisuri și să își pregătească apărarea în raport de acestea. Susține că acele înscrisuri nu i-au fost comunicate odată cu întâmpinarea.
Avocat având cuvântul nu se opune amânării cauzei.
Curtea, în condițiile în care înscrisurile depuse azi în instanță constau într-o adeverință școlară și o caracterizare a minorei I efectuată de educatoarea sa, se apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată. Ia act că s-a îndeplinit cerința timbrajului.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul cu privire la recursul promovat de pârâtă, arată că acesta se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 8819/2008 a Judecătoriei Ploieștia admis în parte acțiunea și cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei dintre soți, a încredințat minora tatălui și a admis un program de vizitare minori pentru mamă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, apeluri respinse de tribunal. Instanța de apel a respins apelul pârâtei în ceea ce privește încredințarea minorei I, reținând că interesul copilului este să rămână la tată, argumentele oferite, fiind în afara probelor administrate.
Un prim argument a fost acela că tatăl este acela care a stat în concediu creștere copil, ceea ce ar fi creat o legătură mai strânsă între tată și copil.
Susține avocat că tatăl și-a luat acel concediu pentru creștere copil cu acordul mamei, deoarece aceasta își perfecta pregătirea profesională, dar recurenta-pârâtă a îngrijit minora în tot acest timp alături de tată.
Un alt aspect este cel al condițiilor materiale aferente, instanța făcând referire numai la cele ale tatălui, fără a aminti de cele ale mamei.
Din probele administrate a rezultat că și mama oferă aceleași condiții materiale ca și tatăl, deci și acest argument este nejustificat.
Plecarea mamei timp de 3 luni din România nu poate produce modificări așa de mari pentru afecțiunea minorei și nici nu poate avea efectele menționate în decizia atacată.
Ceea ce nu analizează instanța de apel în nici un mod, sunt probele administrate de recurenta-pârâtă.
Minora Iaf ost crescutp și educată de ambii părinți până la data despărțirii lor, care s-a produs de comun acord. În momentul despărțirii, părinții au hotărât, tot de comun acord ca minora să locuiască atât la mamă cât și la tată alternativ, deoarece părinții locuiau foarte aproape cu domiciliile unul față de altul, iar minora era obișnuită atât cu bunicii materni cât și cu bunicii paterni.
Această înțelegere a fost respectată până la introducerea divorțului de către recurentul-reclamant și din acel moment reclamantul nu a mai respectat înțelegerea și nu i-a mai permis mamei să ia copilul.
Conflictele indicate de instanță și care ar fi creat probleme minorei, au apărut tocmai datorită faptului că tatăl s-a opus întâlnirilor dintre mamă și fiică.
Solicită admiterea recursului declarat de pârâtă, cu consecința încredințării spre creștere și educare a minorei I mamei, obligarea recurentului-reclamant la plata pensiei în întreținere. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pune concluzii pe recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Recursul declarat de pârâta nu vizează aspecte de nelegalitate sau de fond. Singurul motiv de recurs al acesteia ar fi acela că cele două instanțe ar fi " apreciat greșit" probatoriul administrat în cauză. Recursul este nefundat și se impune a fi respins și pe considerentul că unica motivație a acestuia conform căreia" argumentele oferite, fiind în afara probelor administrate" nu se regăsește în niciuna dintre cele trei situații de nelegalitate, expres prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv, lipsa motivării, motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Nu s-a pus problema ca vreuna dintre părți să fie culpabilă în relațiile cu minora. Recurenta-pârâtă a fost studentă, iar în prezent este plecată în străinătate.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susține avocat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2, art. 14 alin.2 și art. 16 alin.2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Astfel prin modalitatea programului de vizitare minor încuviințat de prima instanță și menținut de instanța de apel, au fost nesocotite dispozițiile Legii 272/2004. Interesul superior al copilului, în accepțiunea legii sus menționate, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală, la echilibrul socio - afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană.
În speță însă, relațiile tensionate dintre recurenta-pârâtă și minoră, dovedite cu probatoriul administrat în cauză, pe fondul dezinteresului acesteia față de copil și al reflexului de respingere dezvoltat de minoră față de pârâtă datorat rarelor vizite și al scandalurilor provocate, se concretizează în efectele negative pe care le marchează în stabilirea emoțională a copilului.
Ca atare, având în vedere interesul superior al minorei, se impune, pentru început, stabilirea unui program de vizitare adecvat vârstei copilului în această etapă și raportat cerințelor evoluției sale fizico-psihice, prin acordarea dreptului recurentei-pârâte de a lua minora la domiciliul său de două ori pe lună, în zilele de duminică, între orele 10-17.
Soluția dată de instanța de apel este nelegală și în privința criticii prin care recurentul-reclamant a invocat omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea pârâtei de a readuce minora la domiciliul reclamantului.
De altfel, readucerea copilului la domiciliul tatălui este corelativul obligațional al dreptului acordat pârâtei de a lua minora la domiciliul său.
Solicită admiterea recursului declarat de reclamant cu consecința schimbării programului de vizitare minor conform concluziilor mai sus expuse. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul cu privire la recursul reclamantului, solicită respingerea ca nefondat. Practic cele susținute de apărătorul recurentului-reclamant adeverește ceea ce a arătat recurenta-pârâtă și anume că tatăl se opune ca mama să aibă legături personale cu minora Este vorba de un copil de cca.4-5 ani, care frecventează grădinița, iar distanța dintre domiciliile părinților este foarte mică și nu o afectează pe minoră. - mult, mama își iubește foarte mult copilul.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 23.08.2003 din vina exclusivă a pârâtei, încredințarea reclamantului spre creștere și educare a minorei născută la data de 12.07.2005, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acesteia, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 23.08.2003, din căsătorie rezultând minora născută la data de 12.07.2005, neînțelegerile apărând la scurt timp după nașterea minorei datorită pârâtei care și-a pus propriul interes deasupra responsabilităților materne, aceasta continuându-și studiile și activitatea profesională, reclamantul fiind cel care a rămas în concediu paternal pentru creșterea minorei. A mai arătat reclamantul că, după reluarea de către acesta a activității profesionale, din luna decembrie 2006 minora a fost crescută de bunicii paterni în domiciliul acestora, destrămarea relațiilor de familie intervenind după plecarea pârâtei în Italia o perioadă de 3 luni, iar la revenirea în țară aceasta a arătat suficiență și indiferență față de reclamant și relația de căsătorie, cerându-i acestuia să pună capăt căsătoriei, instalându-se lipsă de afecțiune și comunicare, relațiile de familie fiind iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei fiind imposibilă, motive pentru care a formulat prezenta acțiune, în sensul celor solicitate.
La data de 13.11.2007, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare prin care, în subsidiar, a solicitat să i se permită a avea legături personale cu minora în modalitatea expusă în cerere.
Pârâta, în temeiul art. 115-119 Cod proc.civilă, a formulat întâmpinare-cerere reconvențională prin care a solicitat a se reține culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de familie, pe calea cererii reconvenționale solicitând încredințarea acesteia spre creștere și educare a minorei, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea acesteia, iar în subsidiar, stabilirea unui program de vizitare în modalitatea expusă în cererea reconvențională.
Reclamantul-pârât a depus întâmpinare față de cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, solicitând respingerea capătului de cerere privind reținerea culpei comune în desfacerea căsătoriei, arătând că aceasta se face în exclusivitate vinovată de destrămarea relațiilor de familie și admiterea în parte a capătului de cerere privind stabilirea modalității de vizitare a minorei.
Prin sentința civilă nr. 8819/2008 a Judecătoriei Ploieștia fost admisă în parte acțiunea completată formulată de reclamantul - parat, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de parata-reclamantă și, în consecință, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 23.08.2003 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei comunei, județul P și înregistrată în registrul stării civile al acestei primării sub nr. 11/23.08.2003, din culpa comună. S-a dispus ca pe viitor pârâta-reclamanta va relua numele avut anterior căsătoriei acela de.
Totodată s-a dispus încredințarea minorei născută la data de 12.07.2005, reclamantului-pârât spre creștere și educare
Pârâta-reclamantă a fost obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei născută la data de 12.07.2005 în procent de 25% lunar din venitul net lunar realizat de pârâtă, începând de la data introducerii acțiunii, respectiv 5.10.2007 și până la majoratul minorei.
Reclamantul-pârât a fost obligat să permită pârâtei-reclamante păstrarea legăturilor personale cu minora născută la data de 12.07.2005, în sensul ca pârâta-reclamantă să ia minora în domiciliul său de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 16,00 și până duminica orele 16,00; 3 zile în perioada sărbătorilor de Paști în anii cu număr par; o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă în anii cu număr impar și trei săptămâni în perioada vacanței de vară.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată și a mai fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 250 RON reprezentând din onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, potrivit certificatului de căsătorie existent la dosar, părțile s-au căsătorit la data de 23 august 2003 în fata delegatului de stare civila al Primăriei comunei jud.P, căsătorie înregistrată în Registrul stării civile al aceleiași primarii sub nr. 11/23.08.2003 și s-au despărțit în fapt în toamna anului 2007, astfel cum au relatat martorii audiați în cauză, din căsătoria acestora rezultând minora născută la data de 12.07.2005.
Instanța de fond a constatat îndeplinite cerințele art. 38.. și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună, reținând că vinovată de desfacerea căsătoriei se face atât pârâta-reclamantă, care a optat pentru continuarea studiilor și a activității profesionale în detrimentul relațiilor de familie, aceasta plecând și în străinătate pentru perioade de timp de câteva luni, la revenirea în țară manifestând dezinteres față de viața de familie și față de persoana reclamantului-pârât, cât și superioritate față de acesta, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, cât și reclamantul-pârât care, deși și-a dat acordul la prima plecare în străinătate a pârâtei-reclamante, potrivit acelorași depoziții de martori, nu a reușit să fie suficient de tolerant pentru depășirea neînțelegerilor survenite ulterior în vederea continuării conviețuirii.
Pe cale de consecință, față de prev. art. 40 al. 3. instanța dispus ca pe viitor pârâta-reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Instanța a mai reținut că reclamantul-pârât dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorei, manifestând un permanent interes față de aceasta, astfel încât având în vedere atașamentul minorei față de tată, vârsta acesteia, condițiile materiale de care dispune, cât și împrejurarea că reclamantul-pârât a fost acela care a îngrijit minora încă din primele luni de viață, aflându-se în concediu paternal, astfel cum a recunoscut însăși pârâta-reclamantă la interogatoriu, pentru ca apoi, la momentul reluării activității acesta să fie ajutat de bunicii paterni, minora fiind așadar obișnuită cu prezența tatălui în imediata sa apropiere și cu mediul din domiciliul părinților acestuia, instanța urmează a încredința reclamantului-pârât spre creștere și educare pe minora născută la data de 12.07.2005.
Totodată, prima instanță a avut în vedere împrejurarea că pârâta-reclamantă a fost plecată în străinătate, potrivit acelorași probatorii administrate, astfel încât nu s-a aflat în permanență alături de minoră, interesul superior al copilului fiind, în opinia instanței, de a fi încredințat spre creștere și educare tatălui-reclamant, care i-a oferit un climat de stabilitate și afecțiune de la o vârstă fragedă.
S-a considerat că stabilirea modalității de vizitare a minorului solicitată de pârâta-reclamantă nu poate fi admisă în totalitate, dat fiind comportamentul acesteia față de minoră, în sensul manifestării subsidiare a interesului și afecțiunii față de aceasta, pârâta-reclamantă optând pentru continuarea studiilor și reluarea activității profesionale și plecând în străinătate pentru a munci și a contribui, chiar și modic, la întreținerea minorului, timpul alocat minorei fiind așadar diminuat, astfel încât instanța apreciază ca ar fi și interesul minorului să păstreze o legătură permanentă cu mama sa.
La stabilirea modalității de vizitare instanța a avut în vedere împrejurarea că minora se află la o vârstă fragedă, neputând fi așadar expusă în permanență drumurilor lungi dintre domiciliile părților, frecventează cursurile unei grădinițe unde s-a integrat foarte bine, având rezultate bune, cât și faptul de a se afla pe rând alături de fiecare dintre părinții săi în perioada marilor sărbători și a se bucura astfel pe deplin de prezența acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
În motivarea apelului pârâta a arătat că sentința este nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării capătului de cerere privind încredințarea minorei.
S-a arătat astfel că din probele administrate a reieșit că ambii soți au avut grijă de copil până la data despărțirii, iar ulterior a existat o înțelegere între părinți, care nu a fost respectată de reclamant.
Pârâta a mai aratăt că, deși reclamantul a beneficiat de concediu de îngrijire a copilului, acest fapt s-a datorat înțelegerii dintre soți, determinată de motive obiective.
Continuarea studiilor de către pârâtă s-a făcut cu acordul reclamantului, iar mama nu și-a neglijat copilul prin continuarea studiilor și plecarea în străinătate.
Apelanta a mai susținut că are condiții bune de creștere și educare a minorei, are afecțiune pentru copil.
În motivarea apelului, reclamantul a criticat sentința sub aspectul capătului de cerere privind încuviințarea pârâtei de a avea legături personale cu minora.
Astfel, reclamantul a arătat că, față de vârsta fragedă a minorei s-ar fi impus ca pârâta să mențină legăturile cu aceasta la domiciliul tatălui, de două ori pe lună, în zilele de sâmbătă.
A mai criticat reclamantul și intervalul mare de timp pe care instanța l-a acordat pârâtei, care ar perturba echilibrul său emoțional și programul de grădiniță.
O ultimă critică a reclamantului a constat în omisiunea instanței de a dispune obligarea pârâtei de a readuce minora la domiciliul său.
Prin decizia civilă nr. 272/8 aprilie 2009 Tribunalul Prahovaa respins apelurile declarate de apelanta-pârâtă și apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 8819/9.10.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, și CONSILIUL LOCAL, ca nefondate.
S-au respins cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a constatat în ceea ce privește apelul pârâtei, că acesta este nefondat, reținând următoarele:
Din căsătoria părților a rezultat minora, născută la data de 12.07.2005.
Potrivit dispozițiilor art. 42.. la încredințarea minorilor instanța va tine seama de interesul acestora.
Deși Codul Familiei nu definește o asemenea noțiune, doctrina și jurisprudența au stabilit că noțiunea de interes al minorului are un caracter complex, înțelegându-se un ansamblu de factori, constând în posibilitățile materiale, de dezvoltare fizică, morală și intelectuală, pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta, sexul copilului, comportamentul părinților fată de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie.
Tribunalul a constatat că prima instanță a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză, stabilind că interesul superior al minorei este acela de a fi încredințată tatălui său spre creștere și educare.
A reieșit astfel că reclamantul a fost cel care a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului.,din această împrejurare reieșind că minora s-a aflat mai mult timp în prezenta tatălui său, de la o vârstă foarte mică, ceea ce a fost de natură să ducă la stabilirea unor relații mai apropiate cu acest părinte.
Faptul că reclamantul a beneficiat de acest concediu nu a dovedit în sine o lipsă de preocupare a mamei în creșterea copilului, dar este de natură să conducă la concluzia unor relații mai apropiate între tată și copil, încredințarea minorului urmând să se facă unuia sau altuia dintre părinți nu neapărat ca o sancționare a comportamentului culpabil al celuilalt părinte, ci numai în vederea satisfacerii interesului superior al minorului.
Referitor la plecarea pârâtei în străinătate timp de trei luni în vara anului 2007 și ulterior și în iarna aceluiași an, tribunalul a apreciat că aceste deplasări, deci lipsa mamei într-o perioadă în care minora avea o vârstă de numai 2 ani, necesitând atenție sporită și stabilitate familială, coroborate cu prezența constantă a tatălui, susțin concluzia anterioară privind legăturile dintre tată și copil.
Aceste legături constante au creat minorei un sentiment de siguranță în ceea ce privește prezența tatălui, iar întreruperea la acest moment a legăturilor, prin încredințarea copilului către mamă, l-ar bulversa pe acesta, având influențe negative asupra echilibrului său psiho-emoțional.
În acest sens au fost reținute declarațiile martorilor audiați în cauză,ce au subliniat legăturile dintre tată și fiică.
De altfel, din fișa de caracterizare psiho-pedagogică depusă la dosar, fila 29, a reieșit că reclamantul și părinții săi sunt interesați în evoluția minorei, participă la ședințele cu părinții, iar minora este adusă la grădiniță de către reclamant și bunica paternă.
În legătură cu presupusa nerespectare de către reclamant a înțelegerii dintre părți privind programul de vizitare, aceasta nu este de natură a produce modificări în determinarea interesului superior al minorei.
De altfel, din procesul verbal încheiat la data de 31.08.2008 de către Poliția, fila 31, a reieșit mai degrabă că minora a fost afectată de încercarea bruscă a mamei de aol ua în domiciliul său, liniștindu-se în momentul în care a fost luată de bunica paternă.
Toate aceste considerente au fost de natură să conducă tribunalul la concluzia că instanța de fond a soluționat temeinic și legal capătul de cerere privind încredințarea minorei.
Și apelul declarat de reclamant a fost apreciat a fi nefondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 97.fam, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiilor minori, fără a deosebi, după cum aceștia sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei" și " exercită drepturile lor părintești numai în interesul copilului."
Tribunalul a reținut că prima instanță apreciat în mod corect că este în interesul minorei să păstreze legătura cu mama acesteia, în acest fel putând să se mențină legăturile de afecțiune reciproce dintre copil și părinte, iar acesta din urmă să vegheze la buna creștere și educare a minorului.
A mai apreciat că modalitatea de stabilire a programului de vizitare a fost judicios realizată de instanța de fond, fiind de natură a satisface atât interesul minorei, dar și al mamei acesteia.
Critica reclamatului privind posibilitatea pârâtei de a lua minora în domiciliul său și privind perioada de timp în care poate avea loc aceasta, a fost considerată neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că nu se poate reține că vârsta de aproape 4 ani este prea fragedă pentru aceste deplasări.
De altfel distanța dintre cele două domicilii nu este mare și nu este de natură a obosi atât de mult copilul, așa cum se sugerează.
În privința programului de grădiniță, faptul că minora este luată mai devreme de două ori pe lună în zilele de vineri nu produce o perturbare majoră a programului educațional al acesteia, prezența mamei fiind mai importantă decât programa grădiniței.
În ceea ce privește omisiunea instanței de a dispune obligarea pârâtei la aducerea minorei la domiciliu, tribunalul a evidențiat pe de o parte că această solicitare nu a fost făcută în fața instanței de fond, iar pe de altă parte că aceasta s-a subînțeles din modalitatea de stabilire a programului de vizitare.
Neîndeplinirea de către pârâtă a obligației înseamnă de fapt o nerespectare a programului de vizitare, care are alte consecințe juridice.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta și reclamantul.
Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă,invocând în esență că în privința măsurii încredințării instanța de fond și instanța de apel au făcut o greșită aplicarea a legii,neanalizând probele administrate la propunerea sa, din care reiese că de creșterea minorei s-au ocupat ambii părinți,în plus,în condițiile în care ambele părți au convenit ca recurenta-pârâtă să-și continue studiile și să plece în străinătate, intimatul-reclamant supraveghind-o pe minoră pe perioadele în care aceasta nu era acasă.Totodată,nu au fost reținute dovezile din care reiese că și ea oferă aceleași condiții materiale ca și recurentul-reclamant-pârât,că beneficiază și ea de ajutorul părinților săi,că are o puternică afecțiune față de minoră și nu a manifestat niciodată dezinteres față de aceasta.
Recurentul-reclamant-pârât a invocat în susținerea căii de atac motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,susținând în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art. 2,art.14 alin.2 și art.16 alin.2 din Legea nr. 272/2004,neluând în considerare interesul superior al minorei ce în speță ar fi impus pentru început stabilirea unui program de vizitare adecvat vârstei copilului în această etapă,raportat la cerințele evoluției sale fizico-psihice prin acordarea dreptului intimatei -pârâte de aol ua pe minoră în domiciliul său de două ori pe lună,în zilele de duminică,înter orele 10 și 17.De asemenea, a apreciat că și soluția proonunțată de instanța de apel asupra motivului de apel privind omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea intimatei-pârâte de a readuce pe minoră în domiciliul său,în condițiile în care aceasta reprezintă corelativul obligațional al dreptului acordat.
Curtea,examinând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză,constată că recursurile sunt nefondate din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform disp. art. 42 fam.,art.2 și art.16 alin.2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,toate deciziile care privesc copii în cauzele soluționate de instanțele de judecată,inclusiv cele referitoare la măsura încredințării acestuia și a exercitării legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, sunt subsumate interesului superior al minorului.
Raportat la probatoriul administrat în cauză și la criteriul legal susmenționat Curtea apreciază că soluția dispusă cu privire la încredințarea minorei spre creștere și educare recurentului-reclamant-pârât și cea privind modalitatea în care recurenta-pârâtă-reclamantă urmează a păstra legăturile personale cu aceasta sunt temeinice și legale.Astfel,atât din declarațiile martorilor audiați în cauză cât și din cuprinsul anchetelor sociale reiese fără putință de tăgadă că ambii părinți sunt în măsură să asigure minorei condiții materiale și afective similare, necesare pentru normala dezvoltare psiho-fizică și intelectuală a acesteia,beneficiind și de sprijinul părinților lor pentru asigurarea supravegherii ei în perioadele când sunt la serviciu. Cu toate acestea niciuna dintre părți nu a contestat că,în condițiile în care recurenta-pârâtă-reclamantă a trebuit să-și desăvârșească pregătirea profesională,situație ce a implicat și perioade în care nu a putut fi alături de minoră,inclusiv din cauza faptului că făcut deplasări în străinătate, recurentul-reclamant-pârât a avut timpul necesar pentru a se preocupa îndeaproape de îngrijirea copilului până la această vârstă,ajutat fiind de părinții săi. Raportat la această situație de fapt,în mod just s-a apreciat că la acest moment este în interesul copilului să rămână în continuare alături de recurentul-reclamant-pârât.Aceasta nu justifică,însă, afectarea dreptului recurentei-pârâte-reclamante de avea relații personale cu minora în condiții normale,prin luarea în domiciliu o perioadă de timp rezonabilă,stabilită în raport de vârsta acestei a,astfel încât să-i poată fi asigurat un program normal,care să evite oboseala inutilă pe care-o implică deplasarea pe intervale scurte de timp. În aceste condiții,modalitatea în care minora urmează a avea legături personale cu recurenta-pârâtă-reclamantă a fost în mod just stabilită cu luarea în considerare atât a vârstei minorei cât și a particularităților pe care le impune îngrijirea sa,precum și a nevoilor de dezvoltare psiho-fizică și afectivă.
Din considerentele susmenționate și având în vedere că eventuala omisiune a recurentei-pârâte-reclamante de a readuce pe minoră în domiciliul celuilalt părinte are consecințe juridice indiferent dacă e instituită sau nu printr-o hotărâre judecătorească,în baza art. 312 proc.civ. Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul-pârât și de pârâta-reclamantă împotriva deciziei nr. 272/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta, domiciliată în,- B, județul P împotriva sentinței civile nr. 8819/9 oct. 2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și a deciziei civile nr. 272/8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, precum și de reclamantul, domiciliat în, sat, nr. 282, județul P împotriva deciziei civile nr. 272/8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier
- -
Red./
Tehnored./grefier
6 ex/22.10.2009
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120.
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Eliza Marin, Elisabeta Gherasim
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia... → |
|---|
