Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Încredințare minor -
(Număr în format vechi 83/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 106
Ședința publică de la 09 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
REFIER: -
****************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în comuna de, str. - M, județul O, împotriva deciziei nr. 318 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul numărul -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu domiciliul în comuna de, str. -, județul O, cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA DE, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - pârât, personal și intimata - reclamantă, personal și asistată de avocat din cadrul Baroului O, lipsind autoritatea tutelară PRIMĂRIA DE.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Recurentul - pârât depune la dosar chitanța nr. - seria F/2002 din 04.04.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Instanța socotește valabil plătită taxa judiciară de timbru.
Avocat pentru intimata - reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 12 din 09.04.2008, chitanța seria - nr. - din 09.04.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, chitanță privind achitare onorariu avocat. Depune de asemenea întâmpinare și un set de înscrisuri respectiv adeverința nr.340 din 02.04.2008 eliberată de Liceul Teoretic de cu care face dovada faptului că minorul nu frecventează cu regularitate cursurile grădiniței, adeverința nr. 173 din 18.02.2008 eliberată de SC SRL pentru a face dovada faptului că intimata - reclamantă are un loc de muncă și copii carte de identitate pe numele,.
Se comunică întâmpinarea recurentului -pârât.
Recurentul - pârât susține că acum copilul este la acesta, de fapt este de când s-a născut. Consideră că adeverința referitoare la prezența la grădiniță a copilului nu este relevantă, faptul că a lipsit o zi nu înseamnă că nu frecventează cursurile. Solicită instanței efectuarea unei noi anchete sociale.
Intimata - reclamantă arată că s-a făcut anchetă socială la domiciliul său.
Recurentul - pârât arată de asemenea că s-a făcut anchetă socială și la domiciliul său.
Instanța aduce la cunoștință faptul că anchetele sociale sunt întocmite în urmă cu 8 luni, impunându-se întocmirea de noi anchete numai în măsura în care cele realizate nu conțin elemente relevante sau ai intervenit modificări importante ce trebuie avute în vedere în această procedură.
Recurentul - pârât susține că, din punctul său de vedere anchetele sociale nu sunt complete în sensul că nu sunt arătate în detaliu toate condițiile materiale la domiciliile ambilor soți, lipsa vreunor mențiuni legate de aparate electrocasnice, cum ar fi frigiderul, televizor, motiv pentru care s-ar impune refacerea anchetelor sociale într-un mod mai amănunțit.
Cererea de refacere a anchetelor sociale este pusă în discuție.
Avocat solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Instanța apreciază că sunt suficiente elemente pe care le evidențiază cele două anchete sociale având în vedere și faptul că punctul de vedere al autorității tutelare are valoare de recomandare.
Instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul - pârât solicită admiterea recursului, copilul să rămână la acesta și din puncte de vedere legal și în fapt, pentru că îi este mai bine la acesta decât la mamă care de altfel s-a și dezinteresat de el.
Avocat pentru intimata - reclamantă solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.
Susține că minorul este la tată de la despărțirea în fapt a părinților care s-a realizat în ianuarie 2007.
Mai susține că în motivarea recursului, recurentul face o serie de afirmații care nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă, iar din punctul său de vedere o astfel de conduită nu este în interesul minorului.
În subsidiar solicită admiterea în parte a recursului în ceea ce privește obligarea recurentului la plata pensiei de întreținere de la data punerii în executare a hotărârii.
Susține că a depus la dosar acte din care rezultă că intimata are un loc de muncă, are condiții bune de crește și îngrijire a minorului.
Mai susține că nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă susținerile referitoare la faptul că afecțiunea oftalmologică a copilului se datorează relelor tratamente aplicate acestuia.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurentul - pârât susține că acesta se ocupă de copil în ceea ce privește afecțiunea sa oftalmologică, având o trimitere de acum două săptămâni pentru a merge la
CURTEA:
Asupra recursului declarat;
Prin sentința civilă nr. 2252 din 6 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant.
A fost încredințat spre creștere și educare minorul - născut la data de 24.10.2002, mamei sale.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 100 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorului, începând cu data introducerii acțiunii 19.03.2007 și până la majoratul acestuia.
Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul la plata sumei de 156 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere interesul minorului care la o vârstă fragedă de numai 4 ani și J are nevoie de un climat afectiv corespunzător, de grija și preocuparea permanentă a mamei sale care are condiții materiale bune și prezintă garanții morale pentru a se ocupa pe viitor de minor.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul care a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
S-a arătat că minorul a locuit de la naștere și până în prezent în domiciliul său, bucurându-se de o atenție deosebită din partea sa și a părinților săi, a beneficiat de condiții materiale mult mai bune decât intimata reclamantă care nu-i poate asigura propria cameră, nu are venituri și nici nu este interesată să-și găsească un loc de muncă, așa încât se impune modificarea măsurii și încredințarea minorului spre creștere și educare tatălui.
Pe de altă parte, s-a criticat sentința arătându-se că în mod greșit instanța l-a obligat la plata pensiei de întreținere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului, arătând că a trăit în relații de concubinaj cu apelantul, din aceste relații s-a născut minorul, iar din cauza relelor tratamente la care a fost supusă, la sfârșitul lunii ianuarie 2007 fost nevoită să plece din domiciliul comun împreună cu minorul.
La scurt timp a încercat să se împace cu apelantul, revenind împreună cu minorul în domiciliul acestuia, însă împăcarea nu s-a produs, ea a fost alungată și minorul reținut de pârât care a încercat repetat să o împiedice să-l mai vadă pe copil.
Prin decizia nr. 318/12 nov. 2007 Tribunalul Olta respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât -, împotriva sentinței civile nr. 2252/06.06.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr-.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:
În cauză s-a dovedit faptul că, într-adevăr, după despărțirea în fapt a părților apelantul pârât l-a reținut pe minor în domiciliul său împotriva voinței mamei, interzicând acesteia să aibă legături personale cu copilul în sensul de a permite vizitarea minorului mergând până acolo încât nu a mai trimis copilul la grădiniță pentru a evita contactul dintre mamă și copil.
S-a reținut că aceste situații sunt cert dovedite cu depozițiile martorilor și și în mod clar o astfel de conduită nu este în folosul minorului care, indiferent de neînțelegerile dintre părinți are dreptul să beneficieze de interesul și preocuparea mamei în dezvoltarea corespunzătoare și formarea personalității copilului.
Faptul că minorul se află la o vârstă fragedă și are de asemenea o serie de afecțiuni oculare care necesită o atenție specială, au fost reținute ca argumente de natură să susțină concluzia instanței de fond în sensul că interesul minorului este de a fi încredințat mamei care are condiții materiale apropiate de cele ale tatălui, iar faptul că în prezent nu are serviciu poate constitui chiar un avantaj, deoarece se poate ocupa personal de minorul rezultat din relația de concubinaj a părților și de problemele sale de sănătate.
În ceea ce privește pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul, s-a apreciat ca fiind corect stabilită în raport de veniturile realizate de pârât și de dispozițiile art. 86, 94 al.3 codul familiei, fiind fixată în raport de nevoile de creștere și educare ale copilului, dar și de posibilitățile materiale ale pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâtul, în termen, motivat și timbrat, criticând-o pentru nelegalitate.
Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit s-a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare mamei sale, fără a se ține seama de interesul său superior, de faptul că acesta se află la tată de când s-a născut pârât, că frecventează cursurile preșcolare, fiindu-i oferite condiții corespunzătoare de creștere și educare.
Recurentul - pârât solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul încredințării copilului la tată, iar nu la mamă, care de altfel s-a și dezinteresat de el, fiind în interesul minorului de a se lua această măsură.
Recursul este fondat, dar numai cu privire la critica referitoare la modul de stabilire a pensiei de întreținere și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- Instanța judecătorească va hotărî, ținând seama de interesele minorului și ascultând autoritatea tutelară, precum și pe minor, după caz, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei, potrivit disp. art. 42 codul familiei.
Principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelație cu reglementările cuprinse în Convenția d l New Z. cu privire la drepturile copilului.
Respectarea și garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii: responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului, potrivit art. 6 din același act normativ.
În considerarea celor mai expuse, instanța care analizează cererea având ca obiect încredințarea minorului, este datoare să stabilească în mod obiectiv starea de fapt, să administreze toate probele concludente și apte să furnizeze informații complete și suficiente pentru atingere acestui scop și să analizeze cu deosebită atenție și în egală măsură toate aceste probe propuse de părți, urmând ca în concordanță cu starea de fapt reală să se pronunțe asupra încredințării pe baza criteriilor adecvate și a elementelor de apreciere consacrate, respectând și promovând în final, principiul interesului superior al copilului.
Criteriile de apreciere sunt următoarele: vârsta copilului, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de copil și a copilului față de părinte, profilul socio-moral al părinților, interesul și grija manifestate de ei în timp conviețuirii și după despărțirea în fapt, precum și alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere.
În speță, în considerarea tuturor acestor condiții Curtea constată că decizia pronunțată în apel prin menținerea hotărârii primă instanțe, a ținut seama de interesul minorului, dispozițiile legale fiind corect aplicate în cauză, față de starea de fapt reținută, sens în care în mod judicios s-a dispus încredințarea sa spre creștere și educare mamei, aceasta din urmă oferind condiții corespunzătoare în prezent, moral și material, pentru dezvoltarea armonioasă a copilului în vârstă de aproape 5 ani, respectiv un mediu familial stabil, având în vedere că siguranța, certitudinea și stabilitatea sunt condiții esențiale în garantarea unei protecții și îngrijiri specifice vârstei și nevoilor minorului.
Împrejurarea că cele două anchete sociale realizate la locuințele celor doi părinți nu conțin concluzii clare în privința încredințării copilului și cuprind doar mențiuni cu privire la punctul de vedere al fiecărui părinte, nu are relevanță, câtă vreme anchetele socială realizate într-o astfel de cauză au valoarea unei recomandări, nefiind obligatorii pentru instanță.
Este adevărat că ambii părinți au vocație la încredințarea minorului, că anterior despărțirii s-au preocupat de creșterea și îngrijirea acestuia, că s-au dezvoltat relații de atașament firești între fiecare dintre aceștia și copil, că din punct de vedere material condițiile oferite nu diferă substanțial raportat la un standard minim, dar punând în balanță toate aceste elemente, balanța înclină în favoarea mamei și pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Astfel, nu poate fi neglijată vârsta copilului care necesită prezența mamei într-o mai M măsură decât cea a tatălui, împrejurarea că acesta are o problemă de sănătate ce reclamă grijă, precum și o preocupare mai atentă în vederea rezolvării sau remedierii medicale a acesteia.
Nu poate fi nesocotită și atitudinea tatălui care, după despărțirea în fapt a părinților, a reținut copilul fără ca între aceștia să fie o înțelegere, nu a permis mamei să aibă legături personale cu el și nu a asigurat o prezență regulată a minorului la grădiniță, neexistând o justificare acceptabilă în această privință, aspecte ce au fost corect reținute de către tribunal ca nefiind în folosul, respectiv în interesul copilului.
Ultima împrejurare a fost confirmată și prin înscrisul nou depus la dosar, în recurs fila 21, iar celelalte aspecte sunt elemente ale stării de fapt stabilită definitiv de către instanța de apel, stare de fapt ce este avută în vedere ca atare în recurs, fiind exclusă reconfigurare a acesteia ca urmare a unei reaprecieri a probelor, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac care permite controlul judiciar numai prin prisma legalității unei hotărâri judecătorești, iar nu și a temeiniciei, potrivit disp. art. 304 partea introductivă cod procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, la dosar nu a fost evidențiat nici un element care să prezinte pentru instanță vreun indiciu în sensul că, locuind împreună cu mama sa, dezvoltarea fizică, morală sau profesională a copilului ar fi periclitată în vreun fel.
În orice caz, tatăl căruia nu i s-a încredințat copilul spre creștere și educare, are pe lângă dreptul de a avea legături personale cu minoriul și dreptul de a veghea la modul cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și educarea acestuia, potrivit art. 43 alin. 3 codul familiei.
În această privință, Curtea recomandă mamei să permită copilului să-și exercite efectiv drepturile pe care le are, cu privire la păstrarea unor legături personale cu tatăl său și cu ceilalți membrii ai familiei extinse, sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament.
În orice caz, în cazul schimbării împrejurărilor care au fost avute la luarea măsurii, aceasta poate fi modificată dacă este în interesul minorului, în aceleași condiții, conform art. 44 codul familiei.
- Dar, soluția cu privire pensia de întreținere cu referire la momentul de la care tatăl urmează a fi obligat la plată, este greșită, fiind interpretate și aplicate necorespunzător disp. legale prev. de art. 93 codul familiei, în această privință, astfel.
Instanțele de fond au reținut în mod clar și fără echivoc, iar reclamantă susține același lucru și nu infirmă această stare de fapt, respectiv că minorul se află în prezent, deci și la momentul promovării acțiunii, la tată, acesta ocupându-se de creșterea și îngrijirea lui.
Or, obligația legală de întreținere a părintelui față de copilul său, prev. de art. 86 alin.1, alin. 3 cod familiei se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani, în conformitate cu art. 93 alin. 1 cod familie.
În speță, câtă vreme copilul s-a aflat la tatăl său, care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea sa, acesta și-a îndeplinit în natură obligația legală de întreținere la care se referă disp. legale enunțate, neexistând astfel nici un temei legal ca, pentru aceiași perioadă de timp tatăl să fie socotit ca având în continuare calitatea de debitor al aceleiași obligații de întreținere prin stabilirea unei pensii și în bani, deși această obligație s-a stins prin plată, respectiv prin executare în natură.
Așadar, obligația de plată a unei pensii în bani devine exigibilă numai la momentul în care se va pune în executare hotărârea de încredințare pronunțată în cauza de față, moment care coincide cu încetarea executării în natură a obligației de întreținere și de la care minorul ce nu va mai fi îngrijit de tată, ci de mamă, va fi pus în situația juridică de a fi creditor al acestei obligații, de această dată în altă modalitate de executare.
În final, Curtea găsește necesar aminti ambilor părinți că, principiul respectării interesului superior al copilului, este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților, în deciziile pe care le iau cu privire la copil, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004.
Întrucât potrivit legii, hotărârile judecătorești pot fi executate voluntar, nefiind obligatorie executarea silită, Curtea va recomanda în final acestora, să găsească o modalitate adecvată de punere în executare a hotărârii pronunțate în această cauză, în așa fel încât copilul a cărui fragilitate psihologică nu mai trebuie demonstrată, să nu fie supus unor traume inutile, care ar putea fi evitate și care, în caz contrar, ar avea repercursiuni nedorite și dificil sau imposibil de remediat, asupra personalității și dezvoltării sale ulterioare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că este incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă cu referire la art. 93 Codul familiei.
Prin urmare, în baza art. 312 alin.1 teza I, alin. 2 teza I cod procedură civilă, va pronunța următoarea hotărâre:
Va admite recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei nr. 318 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul numărul -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA DE.
Va modifică decizia în tot, va admite apelul, va schimba în parte sentința în sensul că obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere începând cu data punerii în executare a sentinței pronunțată în cauza de față.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
Văzând soluția pronunțată în cauză și disp. art. 274 alin. 1 interpretate per a contrario, va respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei nr. 318 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul numărul -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA DE.
Modifică decizia în tot, admite apelul, schimbă în parte sentința civilă nr. 2252 din 6 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr- în sensul că, obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere începând cu data punerii în executare a sentinței pronunțată în cauza de față.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. TR/4 ex
15.05.2008
Jud.apel Gh.
Jud.fond MZ
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Mariana Pascu, Gabriel Viziru
| ← Divort. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Oradea | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 571/2008. Curtea... → |
|---|
