Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 571/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 571
Ședința publică din 10 iunie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor Președinte Secție Civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 979/A/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat reclamantul recurent, asistat de av. în substituirea av. și pârâții intimați și, asistați de av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială de substituire, chitanțele privind achitarea onorariului avocațial și contract de consiliere; reprezentanta pârâților intimați depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, copia contractului de vânzare-cumpărare, copia certificatului de căsătorie și două adeverințe eliberate de Grupul Școlar Agricol Biled, cu privire la situația școlară de minorului și, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate, cu consecința respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, arătând că, creșterea și educarea minorului, aparține părinților, iar din actele existente la dosar, rezultă că reclamantul are toate condițiile de creștere și educare a minorului, mai mult, acesta l-a vizitat în mod regulat și i-a asigurat toate cele necesare.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile recurate, cu cheltuieli de judecată, arătând că motivele temeinice care justifică încredințarea minorului spre creștere și educare pârâților, sunt reprezentate de interesul superior al minorului de a rămâne în familia acestora, interes ce este dovedit cu întreg probatoriul administrat în cauză, urmând a se ține seama și de poziția exprimată de minor.
CURT E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 979/23.11.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 2139/01.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
A schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că:
A respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali și împotriva reclamantului - pârât reconvențional.
A încredințat pârâților și spre creștere și educare pe minorul -, născut la 08.10.1993 și l-a obligat pe reclamantul să contribuie la întreținerea acestuia cu suma de 300 lei/lunar, începând cu data pronunțării hotărâri, 23.11.2007, până la majoratul copilului.
Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2139 din 1.03.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis cererea principală precizată formulată de reclamantul -, împotriva pârâților și, domiciliați în loc. Biled, nr.52, jud. T; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții și, cu domiciliul indicat mai sus.
Au fost obligați pârâții să înapoieze reclamantului pe minorul, născut la data de 08.10.1993.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut de prima instanță că prin sentința civilă nr. 5106/3.05.1995, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantul și și încredințarea minorului spre creștere și educare mamei sale.
Cum în 2003, intervenit decesul mamei, minorul a rămas să locuiască în continuare cu bunicii materni în localitatea Biled.
S-a reținut că martorii audiați în cauză au confirmat existența unei legături puternice de afecțiune între minor și bunicii materni, care l-au crescut pe minor și preocuparea acestora pentru a-i asigura o bună educație și cele necesare din punct de vedere material, pentru creșterea în bune condiții a acestuia.
Prima instanță a reținut că din probatoriul administrat a rezultat că și tatăl reclamant oferă condițiile necesare din punct de vedere material și moral, beneficiind de o situație locativă foarte bună, și a concluzionat astfel, că înapoierea copilului la reclamant, care în raport de dispozițiile art. 98. fam. după decesul mamei copilului, exercită singur drepturile părintelui, nu este împotriva interesului minorului, ci, dimpotrivă, vine să-l sprijine având în vedere posibilitățile ce i se oferă copilului referitor la educația și formarea sa profesională.
S-a reținut că reclamantul are dreptul de a uza de dispozițiile art. 103. fam. conform cărora, părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care-l deține fără drept.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond prin care s-a admis acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții să înapoieze reclamantului pe minorul, pârâții au solicitat schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, cu motivarea că prima instanță a analizat cu prioritate posibilitatea exercitării de către reclamant a drepturilor părintești, iar nu interesul superior al copilului, fără a ține cont că acesta a fost crescut de bunicii materni de la vârsta de patru luni și până în prezent, că în toată această perioadă de timp reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile părintești, nu a plătit pensia de întreținere, nu i-a acordat sprijin material și moral și nu l-au interesat nevoile reclamate de creșterea și educarea minorului.
Pârâții au susținut că prima instanță nu a cercetat situația locativă a reclamantului, ignorând concluziile referatelor de anchetă socială efectuate de Autoritatea Tutelară Biled, potrivit cărora, minorul este atașat de bunici și că dorința lui este de a rămâne în familia în care a crescut.
S-a susținut de asemenea, că cerința instituită de dispozițiile art. 103. fam. "de a ține minorul fără drept", nu poate fi circumscrisă cauzei de față, câtă vreme exercitarea obligației de întreținere de către bunici, naște și dreptul acestora de a-l ține pe minor la domiciliul lor.
Tribunalul a admis apelul declarat de pârâți, reținând că martorii audiați au declarat că minorul a fost crescut încă de la naștere de bunicii materni, că locuiește împreună cu aceștia și cu unchiul și maternă, în familie fiind un climat armonios, copilul fiind foarte atașat de membrii familiei materne, și că pe timpul vieții mamei copilului, tatăl îl vizita foarte rar, cam o dată pe an, însă că în ultimul timp vizitele tatălui au devenit mai dese.
Copilul audiat în camera de consiliu, a declarat că dorește să rămână în continuare la bunici, pentru că l-au crescut, este obișnuit cu acest mediu și că au mai multă răbdare cu el, decât tatăl său.
S-a reținut că alin. 2 al art. 103. fam. prevede că instanța va respinge cererea de înapoiere a copilului, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului, care va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de 10 ani, concluzionând astfel că unicul criteriu ce trebuie avut în vedere, este cel al interesului copilului, consacrat și de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.
Cum minorul a fost crescut de bunicii materni, că între aceștia și minor sunt puternice sentimente de afecțiune, că acesta are rezultate bune la învățătură, că relația cu tatăl a fost sporadică, și faptul că minorul și-a exprimat dorința de a rămâne în continuare cu bunicii, instanța a apreciat că înapoierea minorului este contrară interesului real al acestuia, motiv pentru care instanța a admis apelul pârâților, dispunând în consecință.
În termen împotriva deciziei civile nr.979/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâți și menținerea sentinței civile nr. 2139/1.03.2007 pronunțată de J7udecătoria
În motivare arată că din rațiuni strict legate de interesul minorului, a hotărât împreună cu foștii săi socri, pârâții și, ca minorul să rămână la aceștia o perioadă de timp, pentru a atenua trauma produsă de pierderea mamei.
Susține că martorii audiați în cauză, au arătat că îl vizitează pe fiul său, că se interesează de situația sa, arătând de asemenea maniera în care s-a comportat cu copilul în concediul petrecut împreună.
Arată că invocarea legii speciale, în speță Legea nr.272/2004, în sprijinul susținerii motivelor de apel, ignorând starea reală de fapt constituie o manifestare a relei-credințe de care dau dovadă pârâții apelanți, având în vedere că prin sentința primei instanțe a fost ocrotit, și nicidecum, vătămat interesul superior al copilului.
A arătat că însuși minorul a învederat că a fost vizitat regulat de tatăl său, că în ultimii doi ani s-a implicat activ în educația sa, plătindu-i meditații la română și matematică și că relațiile dintre cei doi sunt foarte bune.
Instanța de apel a ignorat înscrisul depus prin registratura instanței, semnat de minor, în care acesta își exprimă dorința să rămână la bunici, înscris cu foarte multe greșeli gramaticale, ceea ce constituie un argument în plus pentru aducerea acestuia într-un colectiv școlar cu alte exigențe și pretenții.
Reclamantul nu a solicitat consilierea psihologică organelor abilitate, pentru a nu-și tracasa și intimida fiul, însă susține că dată fiind trauma pe care a suferit-o prin pierderea mamei, și că a crescut de atunci în familia maternă, acest lucru se impune, întrucât minorul are probleme de natură emoțională.
Mai mult, apreciază că rezultatul întâlnirilor cu un psiholog ar fi putut fi o probă în fața instanței de apel, care a ignorat refuzul nejustificat al bunicilor de a prezenta minorul pentru consilierea psihologică.
A învederat că în locuința bunicilor din Biled, locuiesc în prezent 7 persoane, iar bunica maternă este foarte mult timp plecată din țară, respectiv 1/3 din an aceasta se află în Germania, aspect confirmat de interogatoriul luat de instanța de apel.
A arătat că pârâții îi interzice practic să mai poată dezvolta relații absolut necesare și firești cu propriul său copil.
În susținerea motivelor de apel, reclamantul invocă și jurisprudența CEDO, care a statuat că părinții sunt cei care trebuie să decidă unde locuiește copilul și să ia decizii cu privire la minor.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr. civ..
Prin întâmpinare pârâții și, au solicitat respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală decizia civilă nr. 979/23.11.2007.
În motivare au arătat că timp de 13 ani, reclamantul a fost ocupat și nu l-a interesat existența minorului și nevoile sale, că îi vorbește urât și-l jignește, afectând echilibrul psihic al minorului, că niciodată nu a plătit acestuia pensie de întreținere, și că vizitele sporadice făcut de reclamant în ultimul an, nu pot suplini 13 ani de absență, de pasivitate și indiferență față de minor.
Au arătat că din conținutul anchetei sociale a rezultat că pe lângă locuința compusă din 4 camere, dețin și teren agricol (13 h) și animale în gospodărie, în timp ce reclamantul locuiește într-un apartament închiriat, compus din două camere.
Susțin că nu s-au opus consilierii psihologice a minorului și că au consultat și alți specialiști în domeniu, care i-au asigurat că minorul nu are nevoie de astfel de ședințe, cauza tensiunilor interioare acumulate, fiind comportamentul tatălui și promovarea procesului.
Examinând decizia civilă recurată în raport de motivele invocate, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9. pr. civ. invocate în susținerea recursului, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin declarațiile de martori audiați atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, a rezultat că minorul, a fost crescut de către bunici, cu care a locuit de la naștere, împreună cu mama sa (până la decesul acesteia survenit la 15.10.2003) și cu care locuiește și în prezent.
Acest aspect a fost reținut atât de instanța de fond, care a învederat că, martorii audiați în cauză, au confirmat existența unei legături puternice de afecțiune între minor și bunicii materni, care l-au crescut, cât și de instanța de apel, care în mod corect a reținut de asemenea, că minorul a crescut de la naștere de bunici, a beneficiat la aceștia de un climat familial armonios, că minorul are rezultate bune la învățătură, că relația cu tatăl său a fost una sporadică, vizitele acestuia devenind regulate abia de 1-2 ani.
Susținerea reclamantului recurent în sensul că invocarea Legii nr. 272/2004 în sprijinul motivelor de apel ar ignora starea de fapt, este neîntemeiată, în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor, concluziile referatului de anchetă socială și nu în ultimul rând, declarațiile minorului audiat de cele trei instanțe.
Astfel, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în mod corect a reținut tribunalul incidența dispozițiilor Legii nr. 272/2004, care consacră principiul interesului superior al copilului (art. 2 din Legea nr. 272/2004).
Mai mult, acest act normativ consacră dreptul bunicilor ce fac parte din familia extinsă a copilului, de a avea relații personale cu nepoții, dar și dreptul copilului de a avea legături personale cu rudele și persoanele alături de care a dus o viață de familie ( art. 14-16 din lege).
Pornind de la aceste principii, se constată că singura modalitate ca aceste relații să se desfășoare în bune condiții, este ca minorul, să rămână în continuare în mediul afectiv în care a fost crescut.
De altfel, jurisprudența Curții Europene este constantă în a avea în vedere, în sensul dispozițiilor art. 8 din Convenție și raporturile dintre rude apropiate, cum ar fi de exemplu, cele dintre bunici și nepoți, iar în sensul rămânerii copilului în mediul familial cu care a fost obișnuit, Curtea Europeană s-a pronunțat prin Hotărârea din 5.04.2005 (cazul împotriva Ungariei și României).
Cum în cauză, din întreg probatorul administrat a rezultat un puternic atașament și afecțiune a copilului față de bunici, că acesta este obișnuit cu modul familial în care a crescut de la naștere, se constată că în mod corect a fost apreciat de tribunal interesul superior al copilului de a fi încredințat bunicilor spre creștere și educare.
În ceea ce privește opțiunea copilului de a fi încredințat bunicilor, este adevărat că acesta nu are un rol preponderent în adoptarea deciziei, însă ea nu poate fi nesocotită atunci când acesta se află la vârsta la care poate aprecia interesul său, iar instanța este obligată să analizeze această opțiune în raport și de celelalte probe administrate în cauză, opțiunea minorului constituie un argument suplimentar numai dacă este în interesul său să rămână în îngrijirea și educarea celor care l-au crescut și în mediul în care a fost obișnuit.
În acest sens, se constată că atât în fața instanței de apel, cât și la instanța de recurs, minorul care are 15 ani, a învederat că dorește să locuiască în continuare cu bunicii care l-au crescut de când era mic, că este obișnuit cu ei și îi acordă încredere și s-a făcut dovada cu înscrisuri că acesta are rezultate foarte bune la învățătură la sfârșitul anului școlar 2007-2008, având media generală 9,19.
S-a făcut dovada prin depunerea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1508/09.04.2003, că în vederea continuării studiilor la liceu, minorul va avea asigurată o locuință în T, pusă la dispoziție de sa.
Nu s-a făcut dovada în cauză că neparticiparea minorului la ședințele de consiliere psihologică, ar fi afectat interesul superior al copilului, astfel că, apare ca neîntemeiată și critica referitoare la acest aspect.
Cum interesul superior al copilului s-a dovedit a fi respectat prin încredințarea acestuia spre creștere și educare pârâților, Curtea față de considerentele arătate, constată că hotărârea tribunalului este temeinică și legală, motiv pentru care în baza art. 312 (1) pr. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.979/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga pe reclamant să plătească pârâților suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.979/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe reclamant să plătească pârâților suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 20.06.2008
Tehnored. 2 ex./20.06.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Trandafir Purcărița, Erica Nistor
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 106/2009. Curtea de... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere... → |
|---|
