Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR. 1086/R/2009

Ședința publică din 10 iunie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

JUDECĂTOR 3: Doina Măduța

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în nr. 20, județul S M în contradictoriu cu intimatul pârât G, domiciliat în nr. 578 județul S M și AUTORITATEA TUTELARĂ de pe lângă PRIMĂRIA, AUTORITATEA TUTELARĂ de pe lângă PRIMĂRIA împotriva deciziei civile nr. 14/Ap din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 1316 din 20 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Carei; având ca obiect: încredințare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mama recurentei și intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art 242 cod procedură civilă; după care:

La întrebarea instanței, mama recurentei arată că fiica ei nu se poate prezenta pentru acest termen întrucât este plecată în Ungaria unde este angajată.

Curtea, având în vedere că prin modul în care instanțele inferioare au soluționat litigiul situația juridică a copilului a rămas nesoluționată, pune din oficiu în discuție problema încredințării minorului.

Intimatul arată că dorește să-i fie încredințat minorul spre creștere și educare, învederând instanței faptul că mama acestuia nu l-a vizitat niciodată și chiar a afirmat că nu dorește să îl vadă. Mai arată că minorul, conform scrisorii medicale depuse la dosar, necesită un tratament de specialitate în străinătate, urmând să fie tratat la o clinică din Ungaria.

Arată că nu solicită fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1316/02.09.2008 pronunțată de Judecătoria Careia fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta asistată de mama, împotriva pârâtului

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că minorul G s-a născut la data de 30.04.2008. Imediat după naștere, reclamanta a dus minorul la domiciliul pârâtului, aceasta fiind elevă și participând la tezele unice la Liceul teoretic din comuna județ

Părinții minorului nu doresc să se împace existând relații tensionate între ei și hotărând de comun acord în fața reprezentanților autorității tutelare ca minorul să rămână în grija tatălui, mama putând să-l viziteze oricând, iar în caz de opunere din partea tatălui, mama putând apela pentru ajutor și sprijin la reprezentanții asistenței sociale și protecției copilului.

Din ancheta socială efectuată în cauză s-a reținut că minorul este bine îngrijit de tatăl său, acest fiind ajutat în permanență de bunica paternă și cu certitudine minorul nu se află în nici un pericol, mai mult, pârâtul este angajat având un salariu brut de 515 lei și o pensie suplimentară. (filele 17- 19 dosar și 25 dosar).

Și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă cu certitudine că pârâtul, în calitate de tată, împreună cu mama sa, în calitate de bunică paternă, oferă toate condițiile materiale și morale pentru creșterea și îngrijirea minorului. (filele 21 - 22 dosar și 26 dosar).

Reclamanta nu este angajată, nu are nici o sursă de venit, mai mult, personal a crescut în orfelinate, părinții săi neputându-i oferi siguranța unei familii, în prezent locuind într-un imobil compus din două camere împreună cu fratele, mama și tatăl său, ultimul aflându-se mai mult prin penitenciare.

Un copil are nevoie de ambii părinți, dar în cazul relațiilor destrămate trebuie să se țină cont în primul rând de interesul legitim al copilului și apoi trebuie avut în vedere care dintre cei doi părinți oferă garanțiile optime, mediul echilibrat și liniștit pentru o bună creștere și îngrijire.

Față de cele de mai sus, prima instanță a constatat că pârâtul este cel care îndeplinește aceste condiții, reclamanta oricând putându-l vizita pe minor și participa la creșterea și îngrijirea acestuia, sens în care, în temeiul art. 42 și 44 Cod familiei acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotrivasentinței reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, în rejudecare solicită admiterea în întregime a cererii sale în sensul încredințării spre creștere și educare a minorului G la reclamantă; obligarea intimatului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului de la data înaintării acțiunii și până la majorat; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr 14/Ap din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a respins apelul declarat de reclamanta, menținând în totalitate sentința atacată. Din considerentele deciziei se reține că, în mod corect instanța de fond a reținut că în soluționarea cauzei primează interesul legitim al copilului, apreciind că pârâtul - tatăl copilului - oferă garanțiile optime pentru o bună creștere și îngrijire.

Astfel, potrivit probatoriului administrat în primă instanță, copilul este bine îngrijit de tatăl său, care realizează venituri prin muncă salariată, fiind ajutat în permanență de bunica paternă.

cu reclamanta, care în ciuda susținerilor nu realizează venituri (conform anchetei sociale întocmite la domiciliul acesteia, în apel), fiind găzduită periodic de Fundația, și instanța de apel consideră că intimatul-pârât oferă condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului, cu atât mai mult cu cât, acesta se află sub observație medicală (la inițiativa tatălui) urmare problemelor medicale pe care le-a avut la corzile vocale.

Față de starea de fapt reținută în ancheta socială întocmită la domiciliul apelantei, nici autoritățile locale nu au opinat și nu au propus încredințarea copilului la mama reclamantă apelantă.Împotrivahotărârilor pronunțate în cauză reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea acestora în sensul admiteri acțiunii așa cum a fost aceasta formulată.

La termenul din 10 iunie 2009, în fața instanței s-a prezentat mama reclamantei care a declarat că aceasta este plecată în străinătate unde este angajată, astfel încât nu se poate prezenta la termenul stabilit în instanță.

Instanța a pus în discuție din oficiu problema încredințării minorului la tatăl intimat, deoarece prin modul în care instanțele au soluționat litigiul situația juridică a copilului a rămas nesoluționată.

Intimatul, personal, a declarat că, evident, dorește să-i fie încredințat minorul spre creștere și educare precizând că nu i s-a pus în vedere să formuleze o acțiune reconvențională și nu a știut că are acest drept.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține că minorul G s-a născut la 30 aprilie 2008 dată de la care se află în întreținerea tatălui său.

Mama - ea însăși minoră la data nașterii minorului - a stat o perioadă împreună cu minorul la locuința intimatului pârât, dar după aceea a plecat de acasă pentru a-și continua studiile și nu s-a mai întors susținând că nu i se mai permite acest lucru.

Această afirmație, însă, nu este susținută de probele dosarului, astfel încât în prezent ținând cont strict de interesele copilului și de faptul că tatăl prezintă interes și condiții materiale pentru îngrijirea acestuia va dispune încredințarea spre creștere și educare a minorului în favoarea intimatului.

În măsura în care condițiile se vor schimba nimic nu împiedică recurenta să formuleze o cerere de reîncredințare, după cum nimic nu o împiedica să formuleze o cerere de stabilire a unui program de vizitare a minorului în măsura în care tatăl copilului i-ar refuza acest drept.

Față de toate cele precizate, făcând aplicarea dispozițiilor art 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantei și din oficiu va dispune încredințarea minorului G la tată.

Nu s-a solicitat obligarea recurentei la plata pensiei de întreține pentru minor.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în nr. 20, județul S M în contradictoriu cu intimatul pârât G, domiciliat în nr. 578 județul S M și AUTORITATEA TUTELARĂ de pe lângă PRIMĂRIA, AUTORITATEA TUTELARĂ de pe lângă PRIMĂRIA împotriva deciziei civile nr. 14/Ap din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Din oficiu:

DISPUNE, încredințarea spre creștere și educare a minorului G, născut la 30 aprilie 2008 la tatăl G

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dcz

5.07.2009

Jud fond

Dact CC

7.07.2009

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Oradea