Divort. Decizia 254/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 254/2010-
Ședința publică din 09 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cigan Dana Popa Aurora vicepreședintele instanței
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta din S M,-,. 63, jud. M, în contradictoriu cu intimatul reclamant din R,-,. B,. 4, jud. S și autoritatea tutelară PRIMĂRIA R jud. S și PRIMĂRIA SMj ud. M, împotriva deciziei civile nr. 103/Ap din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 219/05.02.2009, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr-, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă lipsă, reprezentanta acesteia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 120 din 07.07.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, pentru intimatul reclamant lipsă, reprezentanta acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 69 din 2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual de avocat, lipsă fiind autoritățile tutelare Primăria R și Primăria S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 3 lei prin factura nr. - din 08.07.2009 emisă de Poșta Română SA. și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că la data de 21.01.2010 prin registratura instanței, recurenta pârâtă a depus la dosar, dovada achitării contribuției la întreținerea fiicelor sale, la data de 08.02.2010 s-a depus la dosar de către psihologul instanței, raportul de audiere, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant învederează că intimatul locuiește împreună cu cele două fiice ale părților, în localitatea
La întrebarea instanței, atât reprezentanta recurentei pârâte cât și reprezentanta intimatului reclamant arată că nu au probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale și menținerii celorlalte dispoziții cu privire la desfacerea căsătoriei, cu cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că, din probele administrate nu rezultă că mama și-ar fi părăsit fiicele, C care a plecat de la domiciliul conjugal a fost intimatul reclamant. Învederează că, toate greutățile familiei au fost suportate de mamă. În ultima perioadă intimatul reclamant a luat-o împreună cu el pe minoră, dar cu toate acestea, minora îi solicita mamei să locuiască din nou împreună. Din raportul psihologului nu rezultă ce anume ar fi periculos pentru minoră dacă ar locui cu mama, care este cadru didactic, aceasta din urmă făcând demersuri chiar la Inspectorat în vederea transferării sale în localitatea unde locuiesc fetele, pentru a fi mai aproape de acestea. Nu s-au adus probe din care să rezulte că viața copilului ar fi pusă în pericol dacă ar locui cu mama sa, și bineînțeles că copilul vrea pe părintele mai permisiv. Din salariul său de cadru didactic, recurenta trimite fetelor sume consistente, dar tatăl nu le permite să vorbească la telefon cu mama care locuiește destul de departe.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că, din eroare s-a trecut domiciliul conjugal al părților în S M și nu Carei. În anul 2006 intimatul reclamant a luat-o cu el pe minoră la S M, dar fata cea M era în ultimul an de liceu și acesta este motivul pentru care a amânat până în anul 2008 înaintarea acțiunii de divorț. În acești doi ani, mama nu a făcut nici o încercare pentru a relua viața conjugală, nu s-a mutat în S M și tot timpul era nemulțumită de ambele fete, asupra cărora exercita atât violențe verbale cât și fizice. Din probele testimoniale rezultă că minora dorește să locuiască la tată, soluția încredințării acesteia fiind corectă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.219/05.02.2009 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului pârât reconvențional împotriva pârâtei reclamante reconvențional, dispunându-se desfacerea din vina ambilor soți a căsătoriei încheiată de părți, reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către pârâta reclamantă și încredințarea spre creștere și educare pe seama reclamantului pârât a minorei - (născ.03.09.2001 în mun.S M), cu obligarea mamei la plata unei pensii lunare de întreținere, respingându-se cererea reconvențională privind încredințarea copilului pe seama mamei pârâte reclamante și dispunându-se compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate părților în proces.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că relațiile dintre soți s-au deteriorat în mod grav și iremediabil din vina ambelor părți în proces, iar în privința încredințării copilului a reținut că fetița în vârstă de 7 ani este puternic atașată de tatăl său, că și-a exprimat opțiunea de a rămâne cu acesta din urmă cu ocazia audierii sale de către instanță și că în prezent se găsește în întreținere și la locuința tatălui împreună cu sora sa majoră, în mun. R, jud. S, apreciind că întemeiat pe disp.art.6 din Legea nr.272/2004 cererea reclamantului pârât de a i se încredința fetița spre creștere și educare se prezintă a fi întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal mama pârâtă reclamantă solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale reconvenționale și al încredințării fetiței spre creștere și educare pe seama apelantei, cu obligarea intimatului reclamant pârât la plata unei pensii lunare de întreținere și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea apelului s-a arătat că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală prin prisma faptului că s-a acordat preeminență opțiuni exprimate de un copil în vârstă de 7 ani, în condițiile în care prevederile legale impun audierea în mod obligatoriu doar a copiilor care au împlinit vârsta de 10 ani, că intimatul tată a influențat-o pe să exprime această opțiune, că acesta s-a mutat în mod succesiv, în calitatea sa de lucrător în cadrul Poliției de Frontieră, de la Carei la S M și ulterior în mun. R jud. S, împiedicând astfel menținerea unor relații firești de familie între mamă și fiica sa.
Apelanta a mai arătat că părăsirea domiciliul părților din SMd upă stabilirea reședinței acestora în anul 2006 fost determinată de starea de boală a mamei sale, bunica maternă a fetiței, nereprezentând un abandon familial din partea acesteia.
Intimatul legal citat s-a prezentat prin avocat și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivând în fapt că mutarea familiei la SMa avut loc după decesul mamei apelantei, că acesta personal s-a preocupat tot timpul și se preocupă și în prezent de asigurarea unor bune condiții de creștere și educare a fetiței minorei și că soluția primei instanțe este temeinică și legală prin prisma interesului superior al acestui copil.
Prin decizia civilă nr. 103/Ap din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de apelanta -pârâtă - reclamantă,. în S M,-,.63, jud. M, împotriva sentinței civile nr.219/05.02.2009, pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât,. în R,-,. B,.4, jud. S, și a fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
După cum rezultă din probatoriul administrat în fața primei instanțe, în speță anchetele sociale din 12.08.2008 și din 07.10.2008 ale Primăriei municipiului S M, județul M (filele nr.17, 57) și declarațiile martorilor, și (filele nr.31-33, 76), apelanta pârâtă reclamantă a plecat de la locuința comună din municipiul S M în luna decembrie 2006 și s-a stabilit în municipiul Carei, jud. S M, la locuința mamei sale.
După cum rezultă din certificatul de deces nr.67/06.03.2006 al Primăriei Municipiului Carei, depus în apel, mama apelantei a decedat la data de 05.03.2006 în municipiul Carei cu circa 7 luni înainte de părăsirea locuinței familiei din municipiul S
S-a mai reținut că minora -, cu ocazia audierii sale în cameră de consiliu în fața primei instanțe la data de 06.11.2008 (fila nr.49) și-a exprimat în mod neechivoc opțiunea de a fi încredințată spre creștere și educare tatălui său, învederând instanței că nu se înțelege cu mama sa față de care simte teama și nesiguranță, determinate de ieșirile necontrolate repetate și de violențele verbale și chiar fizice ale acesteia, confirmate și de către sora acesteia, fiica majoră a părților.
Tribunalul a reținut, în privința obiecțiunilor ridicate de către apelantă, că disp.art.24 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului dispun în mod imperativ audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește pe acesta. În egală măsură însă, atâta vreme cât art.24 alin.1 din același act normativ consacră aceasta ca un drept al copilului, iar art.24 alin.2 conferă un caracter facultativ ascultării unui copil care nu a împlinit vârsta de 10 ani, respectiva ascultare fiind lăsată la aprecierea autorității competente să soluționeze cauza, audierea minorei - de către prima instanță se prezintă a fi în acord cu dispozițiile legale în materie și totodată, ponderea acordată acestei audieri se prezintă a fi, în concordanță cu restul materialului probator administrat în cauză.
Totodată în privința disfuncționalităților de comunicare dintre mama apelantă și fiica minoră, tribunalul a mai reținut, pe lângă declarațiile martorilor și ale celor două fiice, reținute de către prima instanță, și împrejurarea că de la data părăsirii locuinței conjugale din municipiul S M, în luna decembrie 2006 și până la data înregistrării în cadrul dosarului de divorț, la data de 29.09.2008 (fila nr.34 din dosarul primei instanțe) a cererii reconvenționale, mama apelantă nu și-a exprimat intenția nici verbal și nici faptic de aod uce pe la locuința sa din municipiul Carei județul S M, lăsând-o în îngrijirea tatălui intimat reclamant. Această împrejurare relevă în opinia instanței de apel odată în plus existența unor dificultăți în comunicarea dintre mamă și fiică, coroborat și cu înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul primei instanțe (filele nr.80-81) în speță desfășurătorul convorbirilor telefonice care au avut loc în perioada 25.10.2008 - 24.12.2008 care relevă doar câteva dialoguri telefonice între mamă și fiica minoră, fiecare doar de câteva secunde, în condițiile în care acestea locuiau în localități diferite.
Pe de altă parte, s-a reținut că intimatul reclamant la rândul său a depus diligențele necesare pentru a asigura condiții bune de creștere și educare a minorei, pe lângă garanțiile materiale prezentate în acest sens (după cum rezultă din ancheta socială nr.2259/16.01.2009 a Primăriei Municipiului R, fila nr.70 din dosarul primei instanțe) intimatul a depus și dovada că fetița urmează cursurile școlii din localitate precum și cursuri de înot și de pian, reținându-se totodată și că în municipiul R se găsesc și rudele paterne ale familiei, cu care fetița a menținut relații încă din timpul căsătoriei părților.
În acest context tribunalul a reținut că, fără a se reproșa mamei apelante neîndeplinirea unor calități de bun părinte, așa cum se invocă în criticile din apel, prima instanță a adoptat soluția de încredințare a copilului pe seama tatălui reclamant din perspectiva art.2 raportat la art.6 din Legea nr.272/2004 și că aceasta a apreciat, din ansamblul materialului probator administrat că o atare măsură răspunde în mod optim interesului superior al acestui copil.
Prin prisma acestor considerente tribunalul a apreciat ca nefondat apelul astfel promovat și în consecință l-a respins, obligând totodată apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatului în prezenta cale de atac, întemeiat pe disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedură civilă și pe înscrisul doveditor de la dosar delegația nr.32/2009.
Împotriva hotărârilor pronunțate, pârâta reclamantă reconvențională a formulat recurs, solicitând modificarea acestora în sensul încredințării minorei - - născută la 03 septembrie 2001, mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la suportarea pensiei de întreținere în favoarea fetiței, în cuantum legal.
În motivarea cererii sale recurenta precizează că hotărârea instanțelor se fundamentează pe o stare de fapt greșit reținută, legată de soțul care a părăsit domiciliul conjugal, că s-a dat o valoare exagerat de M unei declarații a fiicei majore a părților care de fapt nici nu a fost audiată și că nu trebuie exagerată nici dorința minorei de a sta împreună cu tatăl ei, deoarece această opțiune se bazează pe regimul mai larg pe care intimatul îl permite fetiței, spre deosebire de un program mai strict și mai riguros impus de recurentă.
Intimatul a solicitat respingerea recursului, apreciind că unele erori care s-au strecurat în considerentele hotărârilor nu schimbă fondul cauzei și că interesul pe care el îl acordă celor două fiice este apreciat de acestea la justa lui valoare, ambele manifestându-și dorința de a locui cu el.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în această cauză nu s-a pus problema ca vreunul dintre cei doi părinți să nu fie atașat cu adevărat de cele două fete și să nu facă tot ce este necesar, așa cum fiecare dintre ei înțelege acest lucru, pentru a le asigura acestora un climat bun pentru creștere și educare.
Ceea ce au evidențiat cele două instanțe prin soluția de încredințare a minorei, tatălui spre creștere și educare, este faptul că cele două fiice se înțeleg foarte bine și chiar dacă copilul major frecventează cursurile Universității din C, în vacanțe merge de la tatăl său unde se află și minora, petrecând cu plăcere aceste momente, plăcere care nu era atât de evidentă în perioada în care locuia cu mama ei și era permanent sancționată de aceasta.
Este adevărat că sancțiunile nu depășeau un cadru obișnuit în relația dintre părinte și copil dar erau numeroase și erau aplicate la intervale mici, generând concluzia unei nemulțumiri permanente a mamei față de comportamentul fiicei mai mari, lipsită de orice alternanță a unor recompense pentru rezultatele pozitive obținute totuși în activitatea școlară și în viața de zi cu zi.
Această intransigență permanentă poate să devină un factor de stres pentru copil, cu atât mai mult cu cât nu mai există echilibrul asigurat de celălalt părinte, astfel încât instanțele au încercat să evite accentuarea stării de tensiune, prin încredințarea minorei tatălui ei.
S-a avut în vedere și că minora a fost la tatăl ei de la separarea în fapt a părinților și că rezultatele obținute de aceasta în perioada respectivă, nu determină concluzia că s-ar impune schimbarea condițiilor în care ea este amplasată în prezent.
Recurenta a invocat și faptul că drumul până la R este destul de și că în acest mod va putea să o viziteze pe minoră destul de rar, dar în această situație s-ar afla și tatăl dacă ar trebuie să vină să o viziteze pe, și nu există nici o probă în sensul că intimatul va face eforturi pentru a asigura o relație normală a fetei cu mama sa.
Ceea ce dorește instanța de recurs să sublinieze este că prin pronunțarea acestor hotărâri, nu s-a stabilit nici care dintre părinți o iubește mai mult pe și nici care dintre ei își îndeplinește cu mai multă abnegație îndatoririle de părinte, ci doar ceea ce este în interesul superior al minorei, putând să intervină o modificare a măsurii încredințării, dacă starea de fapt avută în vedere în prezent se va modifica sau dacă interesul superior al copilului o va impune.
Față de toate cele reținute, în temeiul art. 312 al.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca neîntemeiat, recurenta fiind obligată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1428 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta din S M,-,. 63, jud. M, în contradictoriu cu intimatul reclamant din R,-,. B,. 4, jud. S, autoritatea tutelară PRIMĂRIA R jud. S și PRIMĂRIA SMj ud. M, împotriva deciziei civile nr. 103/Ap din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Marep e care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1428 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.dec.- /17.02.2010
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./17.02.2010
Ex.2
4 com./24.02.2010
1. recurenta pârâtă din S M,-,. 63, jud. M,
2. intimatul reclamant - S,-, - 4,. A,.7
autoritatea tutelară PRIMĂRIA R jud. S PRIMĂRIA SMj ud.Președinte:Cigan Dana Popa AuroraJudecători:Cigan Dana Popa Aurora, Galeș Maria
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1086/2009. Curtea de... | Plasament. Decizia 755/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
