Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1721/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1307/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1721
Ședința publică de la 10.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Stere
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant DE LA PA- împotriva deciziei civile nr. 1693 din 10.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă EL și cu Autoritatea tutelară de pe lângă PRIMĂRIA SECTORULUI 1
are ca obiect - încredințare minor.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 26.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 3.12.2009 și apoi la data de 10.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1693 din 10 decembrie 2009, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de aplanata - reclamantă De La Pa-lberto, împotriva sentinței civile nr. 5792 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă El și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 1
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 5792 din 30 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția inadmisibilității cererii principale; a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul De La Pa-lberto în contradictoriu cu pârâta El și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 1 B; a admis cererea reconvențională și a încredințat pârâtei - reclamante, spre creștere și educare, pe minorul El, născut la data 28 aprilie 2004; a obligat reclamantul - pârât la plata către minor a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 860 euro, în echivalent lei la cursul în ziua plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 28 aprilie 2004 din căsătoria părților s-a născut minorul El, la acel moment părțile având locuința în. Ulterior, părțile împreună cu minorul s-au mutat în România, reclamantul - pârât mutându-și locul de muncă la Ambasada Spaniei la
A mai reținut că între părți există o relație tensionată, urmare a discuțiilor aprinse dintre aceștia. A reținut și că părțile sunt despărțite în fapt, deși locuiesc împreună în același imobil.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii principale, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că, dispozițiile Legii nr. 272/2004 prevăd în mod expres posibilitatea atât a unuia dintre părinți cât și a unuia din membrii familiilor părinților minorului care a dezvoltat legături de afectivitate cu acesta, să solicite, chiar și în timpul căsătoriei, exercitarea relațiilor directe, persoanele și firești cu minorul în cauză.
Instanța a mai reținut că, din probele administrate rezultă că, încă din anul 2006 între părți au existat discuții aprinse, purtate de aceștia inclusiv în fața minorului, aspect care s-a reflectat și asupra comportamentului acestuia, care, potrivit opiniei psihologilor, manifestă agitație dorindu-și în permanență prezența unuia dintre părinți, astfel, încât, deși înscris la cursurile unei grădinițe de către pârâta - reclamantă, nu s-a acomodat complet la vârsta de patru ani cu colectivitatea.
Instanța a apreciat că este în interesul superior al minorului să fie încredințat spre creștere și educare pârâtei - reclamante,a vând în vedere împrejurarea că minorul a locuit în permanență împreună cu acesta, că între minor și mama sa există o afecțiune puternică și reciprocă, minorul manifestând siguranță și încredere în acțiunile sale zilnice în prezența pârâtei - reclamante.
A reținut că prin probele administrate, reclamantul - pârât nu a dovedit imposibilitate pârâtei - reclamante de a se ocupa în continuare de creșterea și educarea minorului sau că prezența mamei prezintă un pericol real și iminent în viața minorului.
A apreciat în acest sens că raportul de urmărire a pârâtei - reclamante și înregistrările video tip CD depuse de către reclamantul - pârât relevă episoade extrase pro causa, lipsite de relevanță sub aspectul continuității unor pretinse rele tratamente aplicate de către mama minorului.
A reținut și că raportul întocmit de serviciul specializat din cadrul autorității tutelare, în anul 2002, nu conduce la altă concluzie, ci doar la aceea că ambii părinți sunt implicați mai mult în disputele reciproce, purtate inclusiv în fața copilului.
A arătat și că, este preferabil ca minorul să fie încredințat părintelui care se poate ocupa în mod direct și personal de creșterea acestuia, în speță pârâta - reclamantă. În acest sens, a reținut că, din depozițiile martorilor rezultă că minorul a primit o îngrijire și o creștere corespunzătoare pentru vârsta sa, din partea pârâtei - reclamante, care s-a ocupat în mod direct și personal de îmbrăcăminte, igienă, hrană, educația acestuia și de petrecerea timpului libere.
Instanța a apreciat că situația materială a unuia dintre părinți în raport cu celălalt nu reprezintă un criteriu definitoriu și hotărâtor pentru încredințarea minorului spre creștere și educare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul - pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de apelant și față de probele administrate în cauză, tribunalul a constatat apelul ca fiind nefondat.
Astfel, sub un prim aspect, tribunalul a avut în vedere faptul că nici unul dintre părinți nu a înțeles să se raporteze la interesul superior al minorului de a crește într-un climat afectiv securizat, atunci când aceștia au ales să poartă discuții și să aibă manifestări agresive inclusiv în fața minorului și atunci când au acceptat să intre într-un veritabil război psihic, apelantul înțelegând să prezinte diverse înregistrări ale vieții de familie unor psihologi pentru a obține o dezavuare a intimatei și înțelegând să dispună supravegherea pentru o anumită perioadă de timp a activităților acesteia, să facă plângeri penale, iar intimata înțelegând să se refugieze în câteva rânduri la centre specializate pentru ocrotirea victimelor violenței în familie.
În acest sens concluziile raportului de evaluare psihologică întocmit la 01 aprilie 2008 au fost tocmai, în sensul că, ambii părinți, deși declară că pun în prim plan interesul copilului lor minor, acest lucru nu se realizează, aceștia fiind centrați pe incapacitatea celuilalt de a fi un părinte bun pentru minor și pe realizarea unei alianțe cât mai bune cu minorul. Raportul menționat a concluzionat, de asemenea, că profunzimea conflictului dintre părți îi împiedică să găsească modalitățile de a relaționa adecvat pentru a-și proteja copilul de efectele acestui conflict.
Din același raport se desprinde și concluzia că, separat, ambii părinți au dovedit că pot avea grijă de copilul lor și pot răspunde adecvat nevoilor acestuia de afecțiune, atașament și securitate.
Din această ultimă perspectivă, tribunalul a reținut faptul că instanța de fond nu a apreciat în sensul că apelantul nu ar îndeplini condițiile pentru a-i fi încredințat spre creștere și educare fiul său minor și nici în sensul că între acesta și fiul său nu ar exista o relație de afectațiune.
Instanța de fond a reținut însă, că este preferabilă încredințarea minorului către mamă, în raport de mai mulți factori, printre care faptul că și până în prezent aceasta a fost cea care s-a ocupat în mod preponderent de creșterea și îngrijirea minorului, că aceasta manifestă aceeași disponibilitate și în continuare, această continuitate fiind un element de stabilitate necesar unei bune dezvoltări a minorului.
Împrejurarea că apelntul are un program de birou care se încheie aproximativ în jurul orelor 1500, oră până la care minorul este la grădiniță sau la școală, este insuficientă la acest moment, dată fiind starea emoțională a minorului, întrucât, astfel cum a rezultat din fișa de observație psiho-pedagogică eliberată de grădiniță la care este înscris minorul, uneori este necesar ca mama sa să vină și să îl ia mai devreme de la grădiniță, acesta neadaptându-se în mod facil și deplin cu programul de grădiniță și cu ceilalți copii. Cum această nevoie emoțională nu poate fi satisfăcută prin alte persoane decât părinții, față de care minorul este atașat, a fost preferabil ca, la acest moment, minorul să fie încredințat mamei, care are posibilitate efectivă de a aloca minorului mai mult din timpul său.
Aceste elemente au prevalat asupra criteriului stării materiale a părinților, astfel cum a apreciat în mod corect și instanța de fond.
În ceea ce privește temerile apelantului referitoare la modul cum va gestiona intimata - pârâtă sumele de bani plătite de apelant cu titlu de pensie de întreținere, tribunalul a avut în vedere faptul că acesta poate solicita intimata să îi justifice cheltuielile impuse de nevoile minorului, iar în măsura în care constată că sumele de bani plătite cu titlu de pensie sunt folosite în alte scopuri, poate solicita o reducere a cuantumului pensiei de întreținere, în limita nevoilor reale și efective ale minorului.
În ceea ce privește pericolul ca apelantul că nu își mai poată vedea fiul, tribunalul a constatat că nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că intimata ar dori să plece în sau ar urmări să îl sustragă pe fiul părților de la posibilitatea de a dezvolta relații firești cu apelantul, bazate pe afectivitate.
În consecință, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs de la Pa-lberto. În esență și-a motivat recursul, în sensul că, potrivit art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă, greșit a fost încredințat minorul mamei, deoarece din raportul psihologic (datat 23 octombrie 2007) și celelalte probe, rezultă că minorul este bruscat de mamă, că starea s-a afectivă îi este afectată, că mama, cu noul soț mai locuiește cu alți cinci copii, domiciliul nu este corespunzător (imobilul din ) că minorul este lăsat în grija rudelor și a cunoscuților, iar condițiile sale materiale, morale, condițiile de lucru îi permit să-i creeze un mediu propice decât cel oferit de mama sa.
De asemenea pune în discuție și stabilirea cuantumului pensiei de întreținere (fiind de acord să achite 250 euro din venit) deoarece mai are doi minori dintr-o căsătorie anterioară cărora le achită pensie de întreținere recurentul având un venit de 1.400 euro pe lună (iar ar presupune 700 euro).
Solicită admiterea recursului cum s-a formulat (filele 2 -5 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se vizează două ipoteze.
Prima hotărârea este lipsită de temei legal (atunci când din motivarea, redactarea hotărârii nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată - a nu se confunda cu nemotivarea hotărârii) ipoteză care nu se regăsește nici în motivele scrise din recurs nici în considerentele deciziei recurate.
A doua ipoteză se referă la darea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, anume: s-a aplicat norma generală n locul celei speciale, s-a aplicat o normă care nu era incidentă în speță, s-a aplicat legea română deși raportul juridic conținea un element de extraneitate și trebuia aplicată legea străină sau s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt (interpretarea nu este corectă).
Or, cercetând toate aceste aspecte de nelegalitate raportate la motivele de recurs, se constată că motivele de recurs nu pot fi primite.
Ca și la apel, recurentul practic (apelul fiind devolutiv) reia interpretarea probatoriilor și insistă pe aspecte e care le consideră că față de minor și situația s-a impun modificarea deciziei. Acest fapt, reprezintă mai mult o critică asupra netemeiniciei, decât a legalității.
Practic, atât instanța de fond cât și cea de apel, au avut în vedere interesul superior al copilului (art. 2 din Legea nr. 272/2004) or, în acest context se au în vedere criterii și situații, care conturează mai bine acest interes. Aceste criterii nu sunt fixe și se analizează în contextul dat de soluționarea speței (un criteriu având o importanță mai mare la o anumită vârstă a copilului, ca apoi odată cu modificarea condițiilor alt criteriu să prevaleze mai mult).
Or, față de situația de fapt reținută (minorul fiind născut la 28 aprilie 2004, El - la ).
În acest context, întregul probator, vârsta copilului, afecțiunea și nevoia mamei, fără a contesta tatălui aceiași afecțiune, impunea pe moment, cum corect s-a reținut în decizia recurată ca minorul să fie încredințat mamei (neputând fi desolutizat un criteriu, în defavoarea celorlalte) și ca atare, textele de lege au fost corect aplicate și interpretate.
Deși la fond recurentul în concluziile scrise arată că mama are venituri economice de 150 euro pe lună, nu solicită pensie de întreținere (fila 467 și următoarele dosar judecătorie).
De asemenea în apel, prin motivele formulate nu ia în discuție cuantumul pensiei de întreținere și nu arată că mai are doi minori cărora la plătește pensie de întreținere (filele 11 - 13 dosar apel).
El exprimă numai temerile cum mama gestionează aceste sume de bani cu titlul de pensie de întreținere (fila 271 verso și 272 decizie apel).
Există o adeverință care arată că recurentul are 1.779,90 euro din care se scad 282,10 euro, deci are 1.439,80 euro.
Nici l-a judecarea apelului (fila 263 dosar apel) nu s-a făcut vorbire de pensie de întreținere (existând însă unele depoziții și acte oficiale din care rezultă că minorul ar avea frați vitregi).
Ne făcând nici motiv de apel, cuantumul pensiei de întreținere (care nu s-a discutat în contradictoriu) este un element nou, ce nu mai poate fi pus în discuția părților în recurs.
Eventual printr-o altă acțiune, făcând dovada cu copii ale certificatelor de naștere că mai are doi minori în întreținere (și hotărârile judecătorești de obligare de plată, în ce cuantum, legat și de vârsta celor doi minori spre a se vede în cadrul veniturilor de al recurentului dacă pensia a fost corect calculată), dar în acest stadiu motivul nu poate fi primit.
Ca atare, cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant de la Pa-lberto, împotriva deciziei civile nr. 1693 din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă El și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 1 B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./15.02.2010
-5.-;
Jud.1.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh, Stere
| ← Răpire internațională de copii. Decizia 244/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
