Răpire internațională de copii. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Complet 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 244
Ședința publică de la 05.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Corina
GREFIER - I
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta pârâtă, împotriva sentinței civile nr.1416 din 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 pentru și autoritatea tutelară PRIMĂRIA
are ca obiect - răpire internațională de copii.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 5.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă sub nr.26761/3/9.07.2008, reclamantul Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, a chemat în judecată pe pârât a și Autoritatea Tutelară - Primăria P, solicitând instanței să dispună înapoierea minorilor, născută la data de 24.04.2005 și, născut la data de 20.09.2006, la reședința obișnuita din Italia, Dante nr.16.
Se arată de către reclamant că, cetățean italian, cu domiciliul la adresa menționată mai sus, a sesizat autoritatea centrală italiană Ministerul Justiției din Italia, cu soluționarea cererii privind înapoierea de pe teritoriul României, a minorilor și, cerere cu care Ministerul Justiției din România a fost sesizat, la rândul său, la data de 07.02.2008.
Cei doi minori provin din căsătoria părinților, numiții, cetățean italian și, cetățean român.
Soții au locuit în Italia împreună cu copiii lor la domiciliul domnului.
Prin sentința Tribunalului civil din din data de 25.05.2007 a fost consemnat acordul de separare survenit între soți, conform căruia minorii au fost încredințați ambilor părinți. După această dată și au continuat să locuiască împreună, la domiciliul domnului din cauza situației financiare care nu-i permitea mutarea în altă locuință.
În luna august 2007, minorii au călătorit în România însoțiți de mama lor și de bunica maternă. Scopul declarat al acestei călătorii a fost petrecerea vacanței de vară în România, înțelegerea între cei doi soți fiind ca pârâta și copiii să revină în Italia la data de 17.09.2007, fapt atestat și de biletul de avion dus-întors. După ce acest interval de timp a trecut, pârâta a invocat diverse pretexte pentru a justifica rămânerea în România, pentru ca în final să declare expres că dorește să rămână în România. Astfel, după acest moment reclamantul a demarat demersuri pentru obținerea înapoierii minorilor în Italia.
Autoritățile italiene susțin că fapta mamei este considerată neînapoiere ilicită, având în vedere că mama a încălcat drepturile părintești ale tatălui, recunoscute de dreptul italian, Italia fiind statul în care se afla în mod obișnuit domiciliul copiilor, înainte de deplasarea acestora pe teritoriul României.
În raport de situația de fapt expusă, reclamantul apreciază că sunt întrunite cerințele art.3 din Convenția d l Haga, reținerea minorilor pe teritoriul României, fiind ilicită, în sensul textului de lege menționat.
Chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor, înainte de data plecării mamei de pe teritoriul Italiei, drepturile părintești au fost exercitate și de către tată.
În conformitate cu dispozițiile art.317 bis din Codul civil italian "părintelui care a recunoscut copilul îi revine autoritatea asupra lui".
În acest context, având în vedere că nici unul dintre părinți nu este cu nimic mai îndreptățit decât celălalt să ia decizii în mod unilateral în privința copiilor, pârâta, nesocotind dispozițiile legale privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii minori, a luat în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu copilul său și de a-și exercita drepturile și îndatoririle față de acesta.
Până în momentul în care o instanță sau o altă autoritate competentă se va pronunța asupra fondului privind încredințarea, minorii trebuie să se întoarcă la reședința sa obișnuită din Italia, neexistând nici un temei legal în virtutea căruia tatăl să fie privat de exercitarea drepturilor sale părintești.
Se solicită de către reclamant ca, în temeiul art.ll din Legea nr.369/2004, să se fixeze în cuprinsul hotărârii un termen pentru executarea obligației de înapoiere, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile cuprinse între 5 milioane și 25 de milioane de lei, în favoarea statului român.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Convenției adoptate la Haga la 25.10.1980 aprobată prin Legea nr.100/1992, precum și pe dispozițiile Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în copie, acte de stare civilă, precum și cererile formulate de reclamantul întemeiate de dispozițiile Convenției d l Haga.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile art.3, 7 și 12 din Convenția d l Haga și nici prevederile Legii nr.369/2004.
Se arată de către pârâtă că la data de 25.05.2007, Tribunalul civil din a luat act de acordul de separare intervenit între soții și, aceeași instanță dispunând și încredințarea ambilor minori către ambii părinți, stabilind, totodată, ca minorii să locuiască de luni până sâmbătă împreună cu ea, iar duminica cu tatăl lor.
Mai susține pârâta că prin aceeași sentință s-a dispus și faptul că soția va părăsi casa conjugală împreună cu minorii și se va muta în altă parte, cât și faptul că minorii nu vor putea părăsi teritoriul italian fără consimțământul ambilor părinți.
Pârâta mai susține și că a plecat din Italia cu acordul tatălui, aspect rezultat din declarația dată de tatăl minorilor la poliția italiană unde reclamantul a consimțit ca minorii să părăsească teritoriul italian împreună cu ea, ambii copii având pașaport individual.
Se invocă de către pârâtă dispozițiile art.13 pct.b din Convenție, considerând că în cauză sunt incidente cazurile de excepție la care fac referire dispozițiile legale menționate, în senul că instanța nu este obligată să dispună înapoierea minorilor, chiar dacă o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs de la deplasarea acestora în țară până la introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.1416 din 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a admis cererea formulată de reclamantul prin Ministerul Justiției și s-a dispus înapoierea minorilor născută la data de 24.04.2005 și născut la data de 20.09.2006 la reședința obișnuită din Italia. S-a stabilit termen pentru executarea obligației de înapoiere a copiilor o luă de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea unei amenzi civile în favoarea statului român în cuantum de 20 milioane lei.
S-a reținut că, cererea reclamantului, având ca obiect înapoierea minorilor la reședința sa obișnuită din Italia, se întemeiază pe dispozițiile Convenției d l Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, susținându-se că deplasarea minorilor în România și neînapoierea acestora sunt ilicite, în raport de dispozițiile art.3 din Convenție.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs, recurenta, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile art.3,7 și 12 din Convenția d l Haga și nici prevederile Legii nr.369/2004.
Se arată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.13 lit.b din Convenție, pentru că instanța nu este obligată să dispună înapoierea minorilor, chiar dacă o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs de la deplasarea acestora în țară, până la momentul introducerii cererii în fața instanței - tatăl minorilor fiind consumator de droguri, existând riscuri asupra integrității fizice și psihice a copiilor.
Intimatul Ministerul Justiției depune o întâmpinare, prin care solicită a se constata că recursul este nefondat și să mențină hotărârea tribunalului ca fiind temeinică și legală.
Recursul este fondat.
Astfel, cei doi minori provin din căsătoria părinților, numiții, cetățean italian și -, cetățean român. Soții au locuit în Italia, împreună cu copiii lor la domiciliul domnului.
Prin sentința Tribunalului Civil din din data de 25.05.2007 a fost consemnat acordul de separare survenit între soți, conform căruia minorii au fost încredințați ambilor părinți. După această dată, soții au continuat să locuiască împreună, la domiciliul domnului din cauza situației financiare care nu-i permitea recurentei mutarea în altă locuință.
În luna august 2007, minorii au călătorit în România minorii au călătorit în România însoțiți de mama lor și de bunica maternă, scopul fiind petrecerea vacanței de vară în România, înțelegerea între cei doi soți fiind ca pârâta (recurenta) și copiii să revină în Italia la data de 17.09.2007, fapt atestat și de biletul de avion dus-întors. După ce acest interval de timp a trecut, pârâta a declarat că dorește să rămână în România.
Apreciind că reținerea minorilor a fost ilicită, în înțelesul dispozițiilor art.3 din Convenție, dar având în vedere că interesele copiilor sunt vitale, trebuie stabilit în ce măsură returnarea la reședința din Italia corespunde întrutotul intereselor acestora.
Având în vedere că între momentul refuzului mamei de a înapoia minorii în Italia și momentul la care tatăl minorilor a declanșat procedura de returnare sesizând Autoritatea Centrală, s-a scurs mai puțin de 1 (un) an, se impune înapoierea imediată a copiilor sau există vreunul din cazurile de excepție prevăzut de art.13 din Convenție.
Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că recurenta a înaintat Judecătoria Ploiești, două acțiuni în dosarele nr- și nr- de divorț și de stabilire domiciliu minor.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Consiliul Local al Municipiului P rezultă că minorii se găsesc la domiciliul mamei, fiind dezvoltați corespunzător vârstei, foarte fine îngrijit, având asigurate condiții de creștere și educare. Recurenta este angajată la o societate comercială, unul dintre minori este la grădiniță și celălalt este crescut de mamă, ajutată fiind de bunica maternă.
Se va avea în vedere că minorii s-au integrat în noul mediu, bucurându-se de o atenție deosebită și sprijin în familia recurentei, în acest sens fiind și concluziile Autorității Tutelare din Consiliul Local al Municipiului
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu-și găsesc aplicarea art.3 din Convenția d l Haga, referitoare la răpirea de copii, fiind reținut, din amplul Probatoriu aflat la dosar că minorii (rezultați din părinți cu dublă cetățenie, italiană și română) cu acordul tatălui s-au deplasat în România împreună cu mama lor și bunica maternă, iar minorii s-au atașat de bunicii materni, locuiesc împreună cu aceștia, mama lor refuzând să se mai întoarcă în Italia, depunând în același timp două acțiuni la Judecătoria Ploiești, de divorț și de stabilire domiciliu minori.
Fiind în interesul copiilor și având în vedere atașamentul lor față de mamă și bunicii materni, de faptul că familia recurentei din România îi oferă acesteia și copiilor toate condițiile și că aceștia nu au fost răpiți, dovadă fiind acordul tatălui și biletele de avion dus - întors, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.13 alin.2 din Convenție.
Față de cele de mai sus, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința recurată și pe fond să respingă cererea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă împotriva sentinței civile nr.1416 din 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 pentru și autoritatea tutelară PRIMĂRIA
Modifică în tot sentința recurată și, pe fond, respinge ca nefondată, cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiției în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 pentru în contradictoriu cu pârâta și cu Autoritatea Tutelară - Primăria
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/20.02.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Corina
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 40/2008. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1721/2009. Curtea de... → |
|---|
