Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - încredințare minor -
(Număr în format vechi 411/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 244
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
- - - - JUDECĂTOR 3: Elena Stan
- - - - JUDECĂTOR
Grefier: -
**********************************************
Pe rol, judecarea recursului civil formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 216 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL M - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât, lipsind recurenta reclamantă și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL M - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință învederându-se instanței că recursul este nemotivat potrivit dispozițiilor legii și, de asemenea, este netimbrat în conf.cu disp.art.10 alin.3 din lg.146/97, deși recurentul a fost citat cu această mențiune.
Instanța, pune în discuție excepția anulării recursului ca netimbrată în raport de dispozițiile art. 20 alin. 3 din legea 146/1997, care primează față de renunțarea la judecarea cererii.
Intimatul pârât, solicită anularea recursului ca netimbrat.
Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Motru la data de 03.08.2007 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe, în calitate de pârât, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună a i se încredința spre creștere și educare minorii și, rezultați din căsătoria pârâtului cu fiica sa, decedată la data de 23.05.2007, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
În motivarea cererii se arată că, în timp ce fiica sa era la muncă în Italia pentru a întreține familia, aceasta a decedat, ea fiind cea care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea minorilor, pârâtul neglijându-și grav îndatoririle părintești. Că, pârâtul nu s-a preocupat niciodată de minori și nu contribuie în nici un fel la creșterea și educarea acestora, dimpotrivă exercită și violențe asupra minorilor, fapt ce a culminat cu alungarea minorului din domiciliu, în prezent acesta locuind cu reclamanta. Mai arată reclamanta că dispune de condiții materiale pentru o creștere armonioasă atât din punct de vedere material cât și moral.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitata respingerea cererii.
Prin sentința civilă nr.142 din 22.01.2008 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că încredințarea minorilor așa cum este cazul de față, bunicilor materni se poate face numai în situația existenței unor motive bine întemeiate, iar în speță, din coroborarea tuturor probelor administrate reiese că nu există motive de natură a justifica încredințarea minorilor spre creștere și educare bunicii materne, reclamanta în cauză.
S-a apreciat că este în interesul superior al copiilor ca aceștia să rămână în grija tatălui, care prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea și educarea acestora, iar o eventuală admitere a cererii ar echivala de fapt cu o decădere a pârâtului din drepturile părintești, că bunicii materni pot păstra legătura cu nepoții lor, putându-se implica în creșterea și educarea acestora, ținând cont totodată că din coroborarea declarațiilor martorilor audiați nu a reieșit refuzul pârâtului de a se menține o astfel de legătură între reclamantă și minori.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică.
S-a invocat că nu s-a ținut cont de ancheta socială, nefăcându-se referire la condițiile materiale de care dispune reclamanta, că trebuia să se țină cont de programul de lucru al pârâtului, care lucrează în schimburi, lăsând minora în grija vecinilor, ori supravegherea copiilor necesită o sporită atenție atât în alimentație cât ți în educație.
A invocat și faptul că minorul dorește să fie sub protecția bunicilor, că aceștia din urmă pot oferi minorilor o supraveghere mult mai atentă și le pot asigura o conduită demnă în societate.
Apelul se privește a fi neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 42 al 2 cod familie pentru motive temeinice copiii pot fi încredințați unor rude ori unor alte persoane,cu consimțământul acestora sau a unor instituții de ocrotire. existența motivelor temeinice trebuie să fie constatată de instanță în mod riguros, pe bază de probe, iar măsura să aibă în vedere interesul superior al minorului.
de puternic ar fi atașamentul bunicilor față de minori, numai acest element nu constituie suficient temei pentru a fi înlăturat părintele de la dreptul și obligația sa legală de a-i îngriji și educa în mod direct pe copii.
Deci, pe lângă atașamentul bunicilor și chiar asigurarea de către aceștia a unor condiții optime de creștere și educare a minorilor se impune a se stabili dacă părintele acestora nu este în măsură a oferi astfel de condiții, eventual că respectivele condiții conjugate cu un anume comportament al părintelui firesc ar contraveni interesului major al copiilor.
Probatoriul administrat în cauză a relevat afecțiunea bunicilor pentru minori, interesul acestora pentru nevoile copiilor, însă aceste aspecte chiar cu relevarea de către ancheta socială a condițiilor materiale oferite de reclamantă, nu fac întemeiată acțiunea câtă vreme nu se poate reține lipsa de interes a tatălui pârât pentru creșterea și educarea copiilor.
Nici împrejurarea că pârâtul o lasă, în funcție de turele de la locul de muncă, în îngrijirea vecinilor pe minora, nu este relevantă în a aprecia că, nu se impune încredințarea minorei acestuia.
Mai mult această minora soi-a manifestat expres dorința de a rămâne cu tatăl ei, așa cum rezultă din declarația dată în camera de consiliu în fata instanței de fond.
Atitudinea manifestată de minorul, respectiv dorința acestuia de a fi încredințat spre creștere si educare reclamantei, nu sunt elemente determinante, de asemenea, pentru a fi încredințat bunicilor. Se are în vedere că, nu se impune soluția separări celor doi copii,că vârsta minorului determină un anumit subiectivism în a aprecia care este interesul său în raport cu părțile, iar dincolo de toate aceste împrejurări hotărâtor este faptul că, pârâtul poate oferi condițiile necesare materiale și morale pentru o bună creștere si educare a minorilor.
Prin decizia civilă nr. 216 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 142 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, fără însă a-l timbra.
Curtea constând că, recurenta reclamantă, a fost legal citată și a fost încunoștințată cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15, potrivit art. 29 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii privind taxele judiciare de timbru, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Lg. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a ridicat din oficiu excepția netimbrării recursului declarat de reclamanta.
Potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Întrucât recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație legală în temeiul disp. art. 20 alin. 3 din 146/1997 se va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul civil formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 216 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL M - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red.jud. -
29 Octombrie 2008/2 ex.
Jud.apel -
-
Jud.fond -
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Ligia Epure, Elena Stan
← Contestație la executare (art.461 c.p.p.). | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|