Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (82/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.458
Ședința publică de la 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 1149/A/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5,
Obiectul cauzei - încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât personal și asistat de apărător -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 9), intimata - reclamantă personal și asistată de apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 19), lipsind autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 5,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat, acordă cuvântul asupra excepției nulității și în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - pârât solicită respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului astfel cum a fost formulat, față de considerentele ce urmează a fi expuse:
A solicitat modificarea deciziei recurate, în parte, sub aspectul încredințării, către pârât, spre creștere și educare, a minorulului -, născut la data de 18.09.1996.
În opinia sa, ambele instanțe greșit au pronunțat hotărârile fără a avea în vedere voința minorului exprimată de acesta la momentul audierii.
Susține că, în repetate rânduri, minorul a fugit de la domiciliul mamei sale, dorind să locuiască cu recurentul cât și împrejurarea că ar exista posibilitatea ca, pe viitor, acesta să uzeze din nou de acest comportament. De asemenea, trebuie avut în vedere principiul interesului superior al copilului care va prevala în toate deciziile care privesc minorii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită admiterea excepției nulității, întrucât potrivit disp.art.3021alin.1 lit. c din Codul d e procedură civilă nu au fost indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestora. Potrivit dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă indicarea greșită a motivelor nu atrage nulitatea recursului, în condițiile în care este posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de art.304 din CPC, nefiind însă cazul în speță.
Consideră că doar un singur motiv poate fi reținut de către instanța de control judiciar și anume cel referitor la faptul că nu a fost luată în considerare voința minorului.
Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, menținerea deciziei atacate, față de următoarele argumente:
În cele două faze procesuale minorul a fost audiat, iar părerea sa a fost consemnată în procesele - verbale depuse în dosarul cauzei, din care rezultă opinia acestuia în dorința sa de a fi încredințat tatălui.
Mai solicită a se avea în vedere și caracterul violent al recurentului, situație dovedită prin certificatul medico - legal depus în dosarul cauzei.
Minorul, o perioadă de timp, a locuit la tatăl său, fiind îngrijit de bunica paternă și astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul cauzei recurentul nu poate să-l ajute pe minor să depășească vârsta critică pe care acesta, în prezent, o parcurge.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, la data de 04.10.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, pentru divorț.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând de asemenea, desfacerea căsătoriei încheiate între părți.
Prin sentința civilă nr. 2043 din 17.03.2008, instanța a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 12.08.1995 și trecută în registrul stării civile al Consiliului Local al Sectorului 5 B sub nr. 797/1995, din vină comună.
S-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "G".
Minorul, născut la data de 18.09.1996 a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei (mamei), iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare de 278 lei în favoarea minorului, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la majoratul copilului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Părțile s-au căsătorit la data de 12.08.1995, căsătoria fiind trecută în registrul de stare civilă al Consiliul Local al Sectorului 5 B sub nr. 797/1995. Din căsătorie a rezultat minorul -, născut la data de 18.09.1996.
Potrivit declarației martorului între părți au existat neînțelegeri determinate de creșterea și educarea minorului, martorul auzindu-l pe pârâtul-reclamant reproșându-i reclamantei-pârâte că nu este implicată în gospodărie. Pe de altă parte, din declarația martorei rezultă că pârâtul-reclamant a adoptat o atitudine violentă pe parcursul căsătoriei, lovind-o în mai multe rânduri pe reclamanta-pârâtă și alungând-o frecvent din domiciliul conjugal. Astfel, martora, colegă de muncă a părților, a declarat că a văzut-o personal pe reclamanta-pârâtă în cursul anului 2007 cu urme de lovituri pe față și cu bagajele în vestiar, aceasta spunându-i că a fost bătură și dată afară din casă de soțul său, care a schimbat și yala de la ușă. Declarația martorei se coroborează pe deplin cu cele concluzionate în certificatul medico-legal nr. A2/6367/14.09.2007 eliberat de Minovici, potrivit căruia reclamanta-pârâtă a prezentat la examinare leziuni traumatice la nivelul capului și dureri la nivelul membrelor, având nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Martora a mai declarat că a auzit de la colegele din schimbul de noapte că reclamanta-pârâtă a fost alungată din domiciliu de pârâtul-reclamant, într-una dintre ocazii acest lucru întâmplându-se chiar în miez de noapte, reclamanta-pârâtă venind la colegele respective în ciorapi. A mai arătat martora că știe de la reclamanta-pârâtă că, după ce a fost alungată din domiciliu, aceasta nu și-a mai putut vizita copilul, fiindu-i frică de soțul său.
Referitor la capătul de cerere privind încredințarea copilului, instanța a reținut că potrivit depozițiilor martorilor coroborate cu rapoartele de ancheta socială efectuate în cauză, înainte de despărțirea soților în fapt, de creșterea și educarea minorului s-au ocupat ambii părinți. După despărțire, copilul a rămas împreună cu tatăl său și bunicii paterni. Potrivit caracterizării eliberate de Școala cu clasele I-VIII nr. 205 din B,-, sectorul 6, minorul este bine integrat în colectiv, se înțelege bine cu colegii și are o atitudine decentă, însă la sfârșitul semestrului I al anului școlar în curs, prezintă două situații de corigență, la matematică și limba română. Cu prilejul audierii în camera de consiliu, minorul a învederat instanței că se înțelege bine cu ambii părinți, optând pentru încredințarea către tatăl său, opțiune motivată de faptul că s-a obișnuit la el acasă.
În drept, prin prisma situației de fapt reținute anterior, instanța are în vedere că, potrivit art.2 alin.3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. In acest sens, instanța a avut în vedere că interesul copilului ce trebuie avut în vedere cu ocazia încredințării acestuia, este legat nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de vârsta copilului, comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de preocupare pe care l-au manifestat fată de copil.
În cauză, față de cele reținute cu privire la comportamentul violent al pârâtului-reclamant și cu privire la situația școlară actuală a minorului (corigent la materiile principale, după ce nu a mai fost îngrijit de reclamanta-pârâtă) cât și față de vârsta fragedă a acestuia, care reclamă prezența și îngrijirea mamei sale, instanța a apreciat că, în pofida opțiunii exprimate de minor, posibil influențată și de părintele la care locuiește pentru moment, este în interesul acestuia să fie încredințat reclamantei-pârâte, o atare măsură fiind de natură să creeze premisele unei bune dezvoltări fizice și psihice ulterioare. Are în vedere instanța în ceea ce privește necesitatea acestei măsuri că, și înainte de despărțirea în fapt a părților, reclamanta-pârâtă era mai implicată decât pârâtul-reclamant în creșterea și educarea copilului, pârâtul-reclamant recunoscând la interogatoriu că reclamanta-pârâtă era cu minorul mai acasă, el lucrând în ture, arătând și că "după ora 4 mai întârzia două ore și apoi venea acasă". De asemenea, contrar celor susținute de pârâtul-reclamant la interogatoriu, reclamanta-pârâtă a fost mai implicată în viata copilului.
În ceea ce privește pregătirea școlară a acestuia și a altor activități specifice, este relevant aspectul consemnat în caracterizarea învățătoarei depusă la fila 40 din dosar ("părinții au avut o relație bună cu școala. Mama a participat la ședințele cu părinții, la activitățile organizate de învățător cu părinții și elevii, la serbările școlare. festivități").
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul criticând soluția primei instanțe sub aspectul încredințării minorului către mama acestuia.
Apelantul a susținut în dezvoltarea motivelor de apel că instanța de fond nu a apreciat corect probatoriul administrat în cauză și nu a ținut cont de declarația minorului care a arătat că dorește să locuiască cu apelantul-pârât.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apel, tribunalul a procedat la ascultarea opiniei copilului și a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin decizia civilă nr.1149A/06.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr.2043/17.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat apelul nefondat reținând că, în cadrul legal privind ocrotirea minorului, respectarea, promovarea și garantarea dreptului copilului este stabilit de Codul familiei și de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Aceste prevederi se completează cu alte reglementări interne care se referă la minori, precum și cu prevederile cuprinse în Convențiile Internaționale la care România este parte.
Pentru părinți îngrijirea, creșterea și educarea copilului reprezintă un drept și în același timp o îndatorire fundamentală.
Pentru copil, dreptul de a fi îngrijit, crescut și educat de către părinții săi este prevăzut expres de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, constituind o componență a identității acestuia.
Concluzionând, tribunalul le-a recunoascut ambilor părinți dreptul și obligația de a asigura copilului, în vârstă de 12 ani, de o manieră corespunzătoare capacităților sale, orientarea și sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale.
Garantarea drepturilor copilului în general precum și în raport cu părinții săi se realizează prin respectarea și aplicarea principiilor consacrate atât de Codul familiei cât și de Legea nr. 272/2004 și care se referă la principiul exercitării drepturilor părintești numai în interesul copilului - art. 97 alin. 2.fam. regăsit în Legea nr.272/2004 în principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului.
În determinarea interesului superior al copilului, născut la data de 18.09.1996, instanța de fond a ținut seama de întregul complex de factori și împrejurări privind vârsta și gradul de maturitate, atașamentul acestuia, față de unul sau altul dintre părinți, de garanțiile materiale și morale pe care le oferă părinții și nu în ultimul rând de respectarea demnității copilului care are dreptul de a beneficia de un trai și de un mediu familial care să permită dezvoltarea armonioasă a sa sub toate aspectele, fapt pentru care criticile apelantului-pârât sunt apreciate ca nefondate.
Instanța de fond a procedat corect ascultând minorul întrucât dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informații pertinente, de a fi consultat, informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
În speța de față, opinia copilului a fost luată în considerare și i s-a dat importanța cuvenită în raport de vârsta și cu gradul de maturitate a copilului, critica apelantului-pârât sub acest aspect fiind nefondată.
În aprecierea sa, tribunalul are obligația de a găsi un just echilibru între interesele copilului și cele ale părinților, care nu s-au dovedit a fi deopotrivă preocupați de educarea și pregătirea școlară a lui, care a înregistrat un vădit regres în perioada în care s-a aflat sub supravegherea tatălui, locuind cu acesta.
Așadar, influența apelantului, în calitate de tată al copilului, asupra vieții cotidiene și pregătirii școlare a acestuia nu a fost una corespunzătoare, insuccesele și rezultate slabe la învățătură înregistrate în ultimul an școlar neputând fi ignorate sau minimalizate.
În concluzie, din împrejurările și faptele cauzei, tribunalul a reținut că este în interesul minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare mamei, care oferă garanția asigurării bunăstării materiale și spirituale a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el și asigurarea unei educații corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului.
În considerarea celor reținute, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, fundamentată din punct de vedere juridic, susținută de probatoriul administrat, fapt pentru care este la adăpostul criticilor formulate în apel.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât, împotriva sentinței civile nr. 2043/17.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul civil nr-, prin decizia civilă nr.1149A/06.10.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul-reclamant a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, întrucât, deși prin probele administrate, s-a realizat dovada că ambii părinți au avut grijă în egală măsură de copil, pe perioada cât au fost împreună, putând realiza această îngrijire și ulterior separării, individual, totuși tribunalul nu a ținut cont de voința minorului ce a dorit să rămână la tată sau a interpretat greșit în acest sens, probele deduse judecății. Astfel, în repetate rânduri, minorul a fugit de la mama sa pentru a locui cu tatăl său.
școlare înregistrate de minor sunt cauzate de situația deosebită prin care trece minorul, în condițiile divorțului dintre părinții săi și schimbării mediului în care a locuit și învățat până atunci, nefiind determinate de lipsa de preocupare a tatălui, cum s-a susținut.
Recurentul nu este o persoană violentă, o singură dată întâmplându-se să aibă un acces de violență, în relația cu fosta soție și datorită stresului cauzat de divorț, fapt care nu este de natură să îi diminueze atenția și capacitatea de a-și crește și educa în mod corespunzător, copilul.
A solicitat, în consecință, admiterea recursului, modificarea hotărârii, în sensul de a-i fi încredințat minorul, spre creștere și educare.
Și-a întemeiat recursul, pe dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit art.3 și 11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata reclamantă-pârâtă a formulat potrivit art.308 al.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, în temeiul art.3021Cod procedură civilă rap. la art.306 Cod procedură civilă, întrucât cererea nu cuprinde motivele de recurs și dezvoltarea lor, criticile neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prev. de art.304 Cod procedură civilă. Recurentul s-a rezumat doar la a reaprecia probele administrate și la a-și prezenta profilul ca părinte.
Sub aspectul fondului, a apreciat că recursul este fondat, deoarece instanțele au realizat o corectă apreciere a probelor administrate, ținându-se cont și de opinia copilului pe care au plasat-o însă, în cadrul probator al cauzei, conform și art.24 al.4 din Legea nr. 272/20047. Totodată, caracterul constant violent al tatălui a fost demonstrat de probele administrate.
A depus la dosar, practica judiciară în referire la excepția invocată.
În recurs, nu s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Referitor la încălcarea prevederilor art.42 Codul familiei, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.42 Codul familiei, instanța de judecată va hotărî o dată cu divorțul, cărui părinte îi va fi încredințat minorul.
Potrivit art.43 Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, are dreptul de avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura lui profesională.
Instanța de recurs apreciază că pot fi subsumate motivului de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticile recurentului privind protejarea interesului superior al copilului, principiu consacrat și de art.2 din Legea nr. 272/2004, a cărui încălcare recurentul o invocă implicit, prin încredințarea copilului, mamei, fiind așadar, neîntemeiată și excepția invocată, a nulității recursului.
Potrivit art.2 din Legea nr. 272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va preleva în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.
Interesul superior al copilului poate fi definit ca nevoia copilului de, interesul și preocuparea din partea părinților, disciplina corespunzătoare și continuitatea și consistența în continuitatea interesului pentru copil. Stabilitatea economică e importantă, dar nu esențială. Educația nu e esențială, doar o educație mai bună a unuia dintre părinți, poate fi o garanție pentru creșterea copiilor.
Sunt esențiale: modul în care copilul interacționează cu părinții, modalitățile în care părinții interacționează cu copii, inclusiv modalitățile în care comunică cu aceștia, ceea ce include și împărtășirea emoțiilor.
C mai important factor este maturitatea părintelui și abilitatea acestuia de a arăta cât de mult își iubește copilul.
Copilul va fi încredințat părintelui care este mai matern, ceea ce nu înseamnă că va fi încredințat neapărat mamei.
Raportat la împrejurarea că situația școlară a copilului a înregistrat un regres îngrijorător, în perioada în care minorul s-a aflat în îngrijirea exclusivă a tatălui, minorul fiind declarat repetent, în urma corigențelor la disciplinele limba română și matematică, dovedind lacune mari privind cititul, un vocabular, realizarea multor greșeli de ortografie și de punctuație, nefiind atent și venind de multe ori la școală, cu temele nefăcute și cu lecțiile neînvățate, potrivit caracterizării nr.590/18.09.2008 emise de cadrele didactice ale școlii unde învață (fila 30 dosar apel), raportat de asemenea, la împrejurarea că potrivit probelor administrate, instanțele au reținut că mama a fost mai preocupată de educarea și pregătirea școlară a minorului, anterior despărțirii părinților, cu rezultate bune în ce-l privește (conform și fotografiilor minorului din anul precedent școlar, clasa a IV-a), Curtea apreciază în consecință cu instanțele care au instrumentat speța, că mama, la acest moment, reprezintă părintele optim spre a-i fi încredințat copilul, pentru, cel puțin, gestionarea situației de criză familială cu repercusiuni negative, pe care copilul o resimte.
de a vedea un eșec, în eforturile tatălui de educare și îngrijire a copilului, Curtea reține totuși, inaptitudinea momentană, a acestui părinte, pentru acest interval dureros pentru, de a-l mobiliza (individual sau cu sprijin din partea familiei extinse, paterne, sau a unor specialiști) și de a-l motiva pentru depășirea acestei perioade întradevăr dificile.
Tocmai de aceea, înțelegând perfect necesitățile actuale ale minorului, tatăl trebuie să își sprijine copilul, inclusiv prin a-i permite mamei să se preocupe îndeaproape, ca înainte, de copil. Rezultatele bune la școală, anterioare, se constituie într-o garanție că încredințarea băiețelului, către mamă, l-ar putea ajuta pe copil în prezent și în perspectivă apropiată.
Așa cum a apreciat, Curtea, ca instanță de recurs, exercită un control exclusiv de legalitate, potrivit art.304 al.1 Cod procedură civilă și îl grefează pe situația de fapt astfel cum a fost ea reținută în mod definitiv de instanțele de fond și de apel. Or, în aceste limite, Curtea constată că criticile privind dovedirea în cauză, a faptului că și tatăl se poate ocupa singur, de copil, nu pot fi reținute ca fondate, ele subsumându-se situației de fapt pe care, așa cum arătam, Curtea nu o poate schimba în recurs, în lipsa unor probe administrate potrivit art.305 Cod procedură civilă. Or, instanțele de fond au reținut faptul că tatăl în prezent, nu se poate ocupa în mod optim de copil.
Încredințarea minorului către mamă, este de natură să garanteze o educație echilibrată, corespunzătoare minorului. Nu mai puțin, chiar dacă va fi încredințat mamei, copilul trebuie ferit de sentimente atât de agresive asupra psihicului unui copil, ca: ura, aversiunea (în speță, față de tată), stresul, culpabilizarea unuia dintre părinți.
Indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale, climat care să le dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, care să le confere speranță și bucurie, lucruri atât de simple, dar atât de mari și de importante pentru succesul unei persoane în viață.
Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, un astfel de copil angoasat, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai mare sau mai mică.
Indiferent de relațiile dintre părinți, aceștia trebuie să se comporte între ei, față de copil, de o manieră civilizată și conciliantă, întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil și va fi folosit de acesta, în propriile sale relații sociale.
Impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, lipsirea astfel a copilului, de afecțiunea unuia dintre părinți, nu va determina decât o frustrare afectivă a minorului, cu consecințe ireparabile asupra caracterului și persoanei sale.
fată de copil, a lipsei de apreciere a unui părinte față de celălalt, va determina dezechilibrul copilului, psihicul său, la această vârstă fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper ale copilului, la această vârstă (părinții și legătura de afecțiune față de aceștia) se vor clătina, iar copilul va fi singur, nesigur, lipsindu-i un important al securității sale (afecțiunea unuia dintre părinți), indiferent cât de mult și-ar dori celălalt părinte (din compasiune pentru copilul său sau din răzbunare față de fostul soț) să umple acest gol. Indiferent cât de rău ar fi un soț, el poate fi un părinte bun pentru copil, întrucât e părintele său și trebuie lăsat să aibă contact cât mai des cu copilul, tocmai pentru protejarea copilului, a universului său și pentru menținerea inocenței acestui univers.
Aceste principii trebuie să o conducă pe mamă, în relația sa cu copilul și cu celălalt părinte al copilului, căruia respingerea cererii de încredințare nu este de natură să îi știrbească din calitatea de tată, așa cum nu va fi de natură să lipsească de conținut, drepturile și obligațiile părintești pe care le are în raporturile cu copilul său.
Aceste considerente anterior enunțate se constituie și în argumente prevalente, contradictorii celor menționate de recurent, privind faptul că ar fi în interesul superior al copilului, să rămână la recurent, întrucât acolo a locuit și s-a acomodat.
de a nega importanța mediului familial în care un copil s-a născut și a crescut, precum și necesitatea de a asigura stabilitatea în creșterea minorilor, Curtea constată faptul că în speță, așa cum au constatat instanțele, acest mediu nu este cel mai propice pentru minorul.
Probele administrate cauzei nu au reliefat o situație de fapt contrară interesului superior al copilului, în familia mamei, considerentele anterioare impunându-se cu prioritate sub aspectul prevalării acestui principiu, situația materială a părților fiind sensibil egală.
Deși ansamblul probatoriu atestă legăturile de afectivitate dezvoltate de minor, cu familia parentală, nu mai puțin, probele administrate atestă atașamentul copilului față de mama sa, facil de înțeles, prin prisma inclusiv a vârstei minorului.
Instanța de recurs nu poate însă, detalia probele administrate cauzei, așa cum recurentul a solicitat în motivele sale, întrucât în recurs nu se poate proceda la o reanalizare a probelor, instanțele de recurs fiind ținute de situația de fapt stabilită de instanțele de fond.
Aprecierile asupra interesului superior al copilului, au impus însă o dezbatere generală, principială, asupra situației părinților.
Nici argumentul privind opinia exprimată a copilului nu poate determina o altă soluție în ce privește încredințarea.
Dreptul copilului capabil de discernământ de a-și exprima opinia asupra oricărei probleme care îl privește, este cea mai importantă inovație adusă de Convenția cu privire la Drepturile Copilului.
Acest fapt nu înseamnă însă protecția dreptului copilului de a hotărî singur, ca și un adult, ci doar de a fi implicat în orice procedură care îl privește.
Opinia copilului ascultat va fi luată în considerare și i se va acorda importanța cuvenită în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate al copilului.
Opinia copilului nu trebuie să fie factorul determinant, peste care nu se poate trece, ci dimpotrivă, există alți factori, amintiți anterior, aflați cel puțin pe aceeași scară cu acesta.
De altfel, minorul a avut cuvinte calde pentru ambii părinți, astfel încât opinia sa nu poate fi tranșantă cu privire la soluția ce se impune.
Împrejurarea că băiețelul a apreciat că mama sa îl mai ceartă, motiv pentru care nu dorește să-i fie încredințat sau că a rămas corigent ca urmare a faptului că mama sa îl vizita la școală, nu pot reprezenta argumente solide în sprijinul neîncredințării, ci dimpotrivă, raportat la aspectele psihologice caracteristice copiilor, sunt de natură să reflecte lipsa de maturitate a băiețelului. Astfel, este de notorietate că un părinte exigent (în ceea ce privește școala, de exemplu) poate fi receptat de copil ca părintele cel rău (în comparație cu celălalt părinte), percepție complet eronată. Nici una dintre probele administrate în cauză, nu a ilustrat vreo eventuală fugă a copilului de la mamă către tată, astfel încât instanțele nici nu au ținut cont de acest presupus aspect. Indiferent, Curtea își exprimă că părinții copilului îi vor da îndrumările necesare pentru ca un astfel de comportament deviant, de fugă de la un părinte, cu consecințe grave asupra psihicului copilului, care, pe plan apropiat, nu ar fi foarte evidente, dar care cu siguranță vor exista și îl vor afecta mai târziu, dacă acest lucru se va întâmpla să nu aibă loc.
Ambii părinți trebuie să-și unească eforturile și energia pentru a echilibra acest copil, pentru a-l ajuta și nu pentru a revărsa asupra sa, consecințele neînțelegerii lor.
Criticile privind caracterul neviolent al recurentului nu sunt fondate, întrucât tribunalul nu și-a circumscris soluția, pe această invocată trăsătură a tatălui. Indiferent, tatăl este dator să-și controleze în orice situație comportamentul, pentru că modelul social pe care îl oferă copilului, va fi preluat de copil și folosit în continuare, în propriile relații sociale. Or, o persoană care va căuta să se impună cu forță fizică în societate, nu va fi o persoană cu șanse reale de succes, într-o societate bazată pe valori veritabile.
Acestea sunt considerentele pentru care se impune respingerea recursului, ca fiind nefondat, fiind legală soluția de încredințare a minorului, către mamă.
Așadar, conform art.137 Cod procedură civilă și 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității recursului și recursul, ca nefondate, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1149A/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și AUTORITATEA TUTELARĂ PRIMĂRIA SECTORULUI 5.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. / 2 ex./22.05.2009
- Secția a IV-a Civ. - -;
Jud. Sectorului 5. - Secția Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
| ← Divort. Decizia 634/2010. Curtea de Apel Ploiesti | Divort. Decizia 1371/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
