Divort. Decizia 634/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 634
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P, str. - Unite. Nr. 17, județul P, împotriva deciziei civile nr. 246/1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în P,-, județul P și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal asistat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Prahova, intimata-pârâtă personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 301/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata autoritate tutelară Consiliul Local
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare de către intimata-pârâtă.
Avocat având cuvântul depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar.
Recurentul-reclamant având cuvântul precizează că a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei și nu de 200,00 lei cum din eroare este consemnat în chitanța fiscală sus menționată.
Avocat având cuvântul depune la dosar o adeverință eliberată de Liceul Pedagogic prin învățător. Este adevărat că nu poartă ștampila unității de învățământ, dar dacă instanța solicită acest lucru atunci se vor face demersuri ca până la sfârșitul ședinței de judecată să se pună ștampila unității de învățământ. Înscrisul a fost comunicat și apărătorului recurentului-reclamant, avocat.
Avocat având cuvântul arată că a luat cunoștință de înscrisul depus azi la dosar. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că în opinia sa prezentul dosar este o cauză" fierbinte", urmează ca instanța de recurs să examineze cu mare atenție acest dosar, să se aprecieze probatoriilor. Își menține în totalitate motivele de recurs.
Susține avocat că pentru a admite apelul și a dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună, Tribunalul Prahova în considerentele hotărârii judecătorești trebuia să arate care sunt acele motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și care s-au datorat vinovăției pârâtului-reclamant, făcând trimitere la probele obiective ale dosarului.
Acest lucru era necesar întrucât așa cum s-a arătat în literatura de specialitate și cum s-a stabilit în practica judiciară încă din anii 1969-1970, pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se putea face numai atunci când culpa concurentă a soțului pârât-reclamant era atât de gravă și bine stabilită încât ar fi putut duce ea singură la desfacerea căsătoriei.
Mai mult decât atât, deși tribunalul în considerentele hotărârii sale arată că-soluția instanței de fond nu demonstrează în mod logic deplina concordanță dintre hotărârea dată și realitatea, fiind rezultatul unui raționament părtinic din punct de vedere obiectiv și subiectiv, ce reține doar aspectele defavorabile reclamantei-pârâte- se poate constata cu ușurință că propria soluție a tribunalului și propria motivare "suferă" tocmai sub aspectele pe care le impută hotărârii instanței de fond.
Magistratul care a motivat hotărârea a căutat cu obstinență argumente puerile cum ar fi " pârâtul manifesta lipsă de afecțiune față de reclamantă, fără aos ăruta măcar de ziua ei".
Dar cum i se poate reține pârâtului-reclamant o astfel de atitudine ca dovadă a culpei în divorț, în condițiile în care reclamanta-pârâtă întreținea încă din anul 2003 o relație extraconjugală cu un coleg de serviciu, relație " condimentată" de declarații incendiare despre care soțul a luat cunoștință din corespondența electronică și pe telefon a acesteia?
Existența acestei relații extraconjugale a reclamantei-pârâte este confirmată de declarația tatălui pârâtului-reclamant. Această relație extraconjugală a reclamantei-pârâte a fost de fapt cauza reală și majoră a despărțirii soților și în nici un caz " lipsa de spirit gospodăresc a pârâtului-reclamant" despre instanța de apel motivează că este probată de declarația martorului, fratele reclamantei-pârâte( de parcă există o regulă potrivit căreia menajul și mâncarea într-o gospodărie ar trebui făcută de ).
Este suficient să fie avute în vedere înscrisurile din dosar, pentru a stabili cu certitudine că reclamanta-pârâtă nu avea timp material și fizic pentru a face față propriului program de lucru și extraprofesional și în nici un caz să mai acorde timp suficient copiilor săi și familiei sale. Intimata-pârâtă în plus " își permitea ca timp și din punct de vedere material cursuri de de societate, echitație, înot, fitness, etc". Dacă și-ar fi dorit doar să își motiveze copii pentru a practica astfel de îndeletniciri, era suficient ca ei să fie duși și aduși de la program de bunicii paterni, iar în acest timp când personal însoțea copii, să-l acorde soțului, gospodăriei.
Mai susține avocat că în mod concret din probele dosarului rezultă că, menajul era făcut de părinții reclamantului-pârât, iar acesta din urmă a fost nevoit să-și modifice programul de lucru, pentru ca minorii să aibă în prejmă mai mult timp măcar pe unul dintre părinți și nu doar bunicii paterni și pentru a suplini absența constantă, zilnică a mamei.
Soluția instanței de apel este criticabilă și sub aspectul schimbării hotărârii instanței de fond privind încredințarea minorilor spre creștere și educare tatălui, pârâtul-reclamant.
Această soluție este rezultatul aplicării greșite a dispoz. Art. 42 alin.1 teza II din Codul familiei, a dispozițiilor art. 24 alin.3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și totodată, este rezultatul interpretării tendențioase a probelor cauzei. Potrivit textelor de lege mai sus menționate, instanța hotărăște încredințarea minorilor ținând seama de interesul copiilor, după ascultarea lor, cu precizarea expresă că" dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
Tribunalul Prahova ar fi trebuit să mențină soluția instanței de fond,- în mod lipsit de obiectivitate, pentru a-și justifica soluția dată, face o interpretare tendențioasă și trunchiată a probatoriului, soluție ce contravine realității, interesul actual al copiilor și voinței exprimate cu tărie de către fetița părților și implicit voința băiețelului( întrucât ambii copii au arătat că nu doresc să fie despărțiți).
Motivarea instanței de apel în acest sens este că, chiar din depozițiile martorilor intimatului "rezultă că minorii au beneficiat de sprijinul mamei". Copii nu au avut nevoie de sprijinul mamei, ci au avut nevoie de devotamentul total al acesteia, care trebuia să-l pună mai presus de profesie și interesul său propriu.
Probatoriile dosarului nu fac dovada existenței unei relații speciale dintre copii și mama lor. Dimpotrivă se conturează cu certitudine faptul că minorii sunt mai atașați de tatăl lor și că își doresc să rămân cu el, fără să sufere prea mult pentru faptul că după divorț nu vor mai sta cu mama lor. Această atitudine a copiilor este justificată și a fost recunoscută implicit, chiar de reclamanta-pârâtă la interogatoriul luat.
Mai susține avocat că reclamanta are un comportament mai rigid față de copii, condiționându-i să iasă cu ea chiar dacă nu își doresc acest lucru.
Aceeași atitudine lipsită de obiectivitate are instanța de apel și atunci când analizează depoziția martorei, care a arătat expres" din punct de vedere afectiv am constatat că minorii sunt înclinați mai mult spre tată, iar din punctul de vedere al preocupării și timpului ce le-ar putea afecta minorilor consider că pârâtul ar fi cel care s-ar preocupa de creșterea și educarea lor, întrucât are un program de 8 ore, iar reclamanta are un program de lucru de 12 ore de lucru".
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate și pe fond menținerea soluției dată de prima instanță. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat cere permisiunea instanței de a părăsi sala de judecată față de împrejurarea că este apărător într-un alt dosar aflat pe rolul altei instanțe cu același termen de judecată, precizând că recurentul va rămâne în sală.
Avocat nu se opune ca avocat să părăsească sala de judecată precizând că își va susține concluziile din întâmpinare și că nu va invoca vre-o excepție.
Curtea, permite apărătorului recurentului, respectiv avocat să părăsească sala de judecată.
Avocat având cuvântul arată că în ceea ce privește primul motiv de recurs prin care se arată că decizia instanței de apel dea pronunța desfacerea căsătoriei părților din " culpă comună" și nu " din culpa exclusivă a intimatei) este greșită, intimata apreciază că acest motiv de recurs este nefondat.
Astfel, este evident că din declarațiile martorilor audiați din partea intimatei care se coroborează și cu depozițiile martorilor recurentului a rezultat că: pârâtul-recurent manifestă lipsă de afecțiune față de intimata-reclamantă și față de copii, că relația lor se caracterizează printr-o afectivă evidentă care reflectă o suptură afectivă a probabilității de a conviețui în viitor, că între părți nu mai există compatibilitate; recurentul are o fire nervoasă, existând agresivitate verbală manifestată și față de copii: recurentul preferă compania colegilor de serviciu decât a familiei sale.
Pe de altă parte, urmează a se observa că pretinsele argumente invederate în motivele de recurs ca fiind " culpa exclusivă" a intimatei nu au suport probatoriu real.
Pretinsa relație extraconjugală s-a încercat a se dovedi cu emailuri și un SMS despre care o expertiză extrajudiciară realizată de un expert în domeniu a arătat că nu există certitudine că acestea au fost expediate sau primite de către intimată, ele putând fi realizate chiar " pro causa" de orice persoană interesată. Actele care reflectă această pretinsă corespondență electronică din 2006 nu se coroborează cu nicio depoziție cu martori - nici măcar cu cea a tatălui recurentului, citată de recurent în motivele de recurs deoarece acesta face vorbire despre o pretinsă relație extraconjugală a intimatei în anul 2003( deci cu trei ani în urmă)- situație care nu este confirmată de nici un alt martor sau înscris, deci, fără probatorii contrare care au fost inexistente, nu se poate lua în considerare o astfel de depoziție.
Mai arată avocat că la fel de inexactă este și referirea la petrecerea de către reclamantă a concediului în străinătate în modconstantfără soț și copii, având în vedere că din interogatoriul citat de recurent în motive rezultă că este vorba de o situație din anul 2005, iar referirea făcea trimitere la o deplasare determinată de serviciul intimatei. În ceea ce privește pretinsa petrecere a unor activități " recreative" s-a demonstrat în probatoriu că acestea se realizează numai împreună cu copii și în beneficiul acestora.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs - care reprezintă în fapt principala problemă a acestei spețe - intimata apreciază că acesta vădește total netemeinic și solicită respingerea ca atare.
În esență, acest motiv de recurs apreciază că instanța ar trebui să încredințeze minorii mamei numai dacă s-ar dovedi " devotamentul total" al acesteia față de copii săi - situație care, în speță, este, în opinia intimatei, pe deplin realizată.
Astfel, cum oare decât" devotament" s-ar putea numi faptul că intimata a fost cea care întotdeauna și înainte și după despărțirea în fapt, și în prezent se ocupă de creșterea copiilor cu o frecvență zilnică, cu care aceștia realizează " rutina" unei zile-cu care minorii dorm, care îi scoală în fiecare dimineață, îi ajută la îmbrăcat, le pregătește hrana, îi duce zilnic la școală, își petrece cu ei tot timpul rămas după orele de serviciu?
Au atestat probatorii acest aspect atât martorii, și chiar martorii recurentului, și.
În ceea ce privește opțiunea minorilor, în mod corect instanța de apel a arătat că manifestarea de voință a minorilor trebuie interpretată prin prisma gradului lor de maturitate - motivația inițială a minorei fiind determinată de preferința către supraveghere școlară și extrașcolară mai puțin exigentă - fiind apoi completată de faptul că afecțiunea este la fel pentru ambii părinți.
Iată de ce apreciază intimata că menținerea soluției instanței de apel ar reprezenta practic o continuitate în creșterea și educarea copiilor, aceștia locuind permanent cu mama lor care estesinguraîn măsură să asigure dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor săi, asigurându-le o educație permanentă, îndrumarea școlară și supravegherea de care au nevoie, putând beneficia de ajutorul mamei sale în caz de nevoie.
Se solicită respingerea recursului, menținerea soluției pronunțată de instanța de apel. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civila înregistrata pe rolul Judecătoriei P sub nr- reclamanta, in contradictoriu cu paratul a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța sa dispună desfacerea căsătoriei încheiate între parți la data de 23 nov. 1996, din vina exclusiva a paratului, reluarea numelui avut anterior căsătoriei de către reclamanta, acela de,", încredințarea spre creștere si educare a minorilor născuta la data de 31 mai 1998 si născut la data de 30 iulie 2001, cu obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in favoarea acestora.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca părțile s-au căsătorit la data de 23 nov. 1996, de mai mult timp fiind despărțiți in fapt, din căsătoria acestora rezultând minorii născuți la data de 31 mai 1998 si născut la data de 30 iulie 2001, si ca după nașterea minorilor comportamentul paratului a început sa se schimbe, in sensul ca acesta manifesta o răceala afișata fata de persoana acesteia si fata de viata de cuplu, instalându-se astfel o totala lipsa de comunicare si de implicare a acestuia in treburile gospodărești, comportament ce a determinat ca in anul 2003 sa intervină despărțirea in fapt a soților pentru o perioada mai lunga de timp, in anul 2004 aceasta introducând acțiune de divorț ce a format obiectul dosarului nr. 4022/2004 al Judecătoriei P, care nu s-a finalizat întrucât aceasta a acceptat sa se împace cu paratul si sa reia conviețuirea având in vedere promisiunea paratului ca își va schimba comportamentul si luând in considerare interesul copiilor care la acel moment erau mici.
A mai arătat reclamanta ca, după o perioada de timp de la reluarea conviețuirii, pârâtul a început sa aibă același comportament, de răceala evidenta fata de aceasta, lipsa de comunicare, lipsa ajutorului in gospodărie si la creșterea copiilor, provocând chiar discuții si ajungând la jigniri, având si manifestări de gelozie nejustificata, motiv pentru care a intervenit o noua despărțire in fapt, relațiile de familie devenind grav si iremediabil vătămate, motive pentru care a formulat prezenta acțiune, in sensul celor solicitate.
In drept, cererea a fost întemeiata pe disp.art. 2, 38, 40 Cod fam, art. 607 si urm. Cod proc.civila, art. 112 Cod proc.civila.
La termenul din 15.05.2007, instanța a pus in discuție cererea parților si a dispus conexarea dosarului nr- la prezenta cauza, dosar având ca obiect acțiunea de divorț formulata de reclamantul -, parat in prezenta cauza, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei parților din culpa exclusive, a paratei, reluarea numelui avut anterior casatoriei de către aceasta, acela de, încredințarea acestuia spre creștere si educare a minorilor născuta la data de 31 mai 1998 si născut la data de 30 iulie 2001, cu obligarea paratei la plata pensiei de întreținere in favoarea minorilor si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat ca din căsătoria parților încheiata la 23 nov. 1996 au rezultat minorii născuta la data de 31 mai 1998 si născut la data de 30 iulie 2001 si ca începând din anul 2003, odată cu schimbarea locului de munca al paratei, au început sa apăra si probleme in căsnicia acestora, in sensul ca parata a început sa-si neglijeze din ce in ce mai mult familia, inclusiv copiii, aceștia fiind îngrijiți de reclamant, ajutat extrem de mult si permanent de mama sa, timp in care parata a început sa nu mai fie preocupata de minori, de tot ceea ce înseamnă creșterea acestora, petrecându-si din ce in ce mai mult timp la locul de munca, si ca in luna nov. 2006 acestuia i s-a confirmat faptul ca parata avea o relație extraconjugala, situație care explica comportamentul paratei in familie, ceea ce a condus la degradarea relațiilor intre soți si a determinat formularea prezentei acțiuni, in sensul celor solicitate.
Urmare a admiterii cererii de conexare, părțile au dobândit calități duble, respectiv - de reclamanta-parata si - de parat reclamant.
In dovedirea acțiunii conexe, părțile au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimoniala cu cate doi martori, ancheta sociala.
In cauza, s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriile părților, s-au audiat martorii încuviințați, proba suplimentata de instanța din oficiu cu încă doi martori
Prin sentința civila nr. 3554/02.04.2008 Judecătoria P respins acțiunea conexa formulata de reclamanta-parata A si a admis acțiunea conexa formulata de paratul-reclamant -.
A fost desfăcuta căsătoria încheiata intre părți la data de 23.11.1996 in fata delegatului de stare civila al Primăriei municipiului P si înregistrata in registrul stării civile al aceleiași primarii sub nr. 1652/23.11.1996, din culpa exclusiva a reclamantei-parate, urmând ca pe viitor, reclamanta-parata va relua numele avut anterior căsătoriei, acela de.
S-a dispus încredințarea către paratul-reclamant spre creștere si educare minorilor născuta la data de 31 mai 1998 si născut la data de 30 iulie 2001.
De asemenea, fost obligată reclamanta-parata la plata pensiei de întreținere in favoarea minorilor, născuta la data de 31 mai 1998, si, născut la data de 30 iulie 2001, in procent de 33% lunar, din venitul net lunar realizat de aceasta, cate 16,5% lunar pentru fiecare dintre minori, începând de la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv 9.04.2008 si până la majoratul minorilor si la plata sumei de 40,3 RON către paratul-reclamant, reprezentând c/val cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond reținut ca, din analiza probelor administrate in cauza, rezulta ca intre soți au existat neînțelegeri, fiind îndeplinite cerințele art. 38. Familie pentru a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva a reclamantei-parate.
La reținerea culpei exclusive a reclamantei-parate in degradarea relațiilor de familie, instanța de fond a avut in vedere ca aceasta nu a făcut dovada niciunei împrejurări din care sa rezulte ca paratul-reclamant ar avea vreo culpa in deteriorarea relațiilor dintre soți.
Pe baza probelor administrate, respectiv înscrisuri, interogatorii, declarative tuturor martorilor audiați in cauza, martori care sunt cele mai apropiate rude ale parților, cu excepția martorei-colega de serviciu a reclamantei, si care au avut acces la intimitatea părților, percepând in mod direct cele relatate, instanța de fond a reținut ca reclamanta-parata, pe parcursul conviețuirii, a devenit preocupata mai mult de activități profesionale si extraprofesionale, realizând un dezechilibru prin timpul prelungit afectat acestora in detrimentul vieții de familie si al creșterii si educării minorilor, situație ce a condus la o nemulțumire din partea paratului fata de libertatea profesionala si personala afișate de reclamanta in detrimentul familiei si care a depășit limita înțelegerii paratului, ce a determinat in mod firesc o lipsa de comunicare intre soți si o răceala evidenta, astfel cum a afirmat de altfel si reclamanta, cu atât mai mult cu cat reclamanta pleca in străinătate neînsoțita de parat sau de minori, ceea ce a generat o suspiciune a paratului si sub aspectul infidelității acesteia, având in vedere si înscrisurile in posesia cărora a intrat paratul si din care rezulta comunicarea prin internet si telefonie mobila a acesteia cu un alt, aspect de natura a conduce la lipsa de încredere fata de reclamanta si la nemulțumirea paratului vis-a-vis de timpul afectat creșterii si îngrijirii minorilor si familiei in general.
Potrivit art. 42.. la încredințarea minorilor instanța a invocat interesul acestora, astfel încât deși Codul Familiei nu definește o asemenea noțiune, doctrina si jurisprudența au stabilit ca noțiunea de interes al minorului are un caracter complex, înțelegându-se un ansamblu de factori constând in: posibilitățile materiale, de dezvoltare fizica, morala si intelectuala, pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta, sexul copilului, comportamentul părinților fata de copil, legăturile de afecțiune stabilite intre copil si familie.
Deși ambii părinți au posibilități materiale de dezvoltare fizica si intelectuala in vederea satisfacerii interesului minorilor, iar in mod firesc minorii au nevoie de mama, in speța, s-a dovedit ca aceasta i-a lipsit pe copii de sprijinul sau, afectând un timp mai mare activităților profesionale si extraprofesionale, in detrimentul minorilor, plecând in tara si străinătate la diverse activități fără familie, de exemplu la prima serbare de iarna a minorei aceasta fiind plecata 10 zile in SUA, după care efectuat un tur in Europa cu prietenii (conform recunoașterii acesteia la interogatoriu), acceptând cu ușurința ca aceștia sa nu fie alături de sine si sa fie supravegheați, îngrijiți si educați de parat si bunica paterna, ocupându-se totuși de aceștia in sensul de a-i conduce la școala si grădinița, la diverse activități extrașcolare si la medic, insa numai in măsura in care aceasta înțelegea sa respecte programul minorilor stabilit de comun acord cu paratul si pe care nu întotdeauna îl respecta, preocupare ce a constituit de altfel o obligație morala a acesteia si nu o preocupare preponderenta, cum era firesc fata de vârsta minorilor, care aveau nevoie si de prezenta si afecțiunea materna permanenta.
Nu același lucru s-ar putea retine in sarcina paratului, care pentru a suplini lipsa reclamantei, a solicitat sprijinul mamei sale si schimbarea programului propriu de lucru, in sensul de a lucra numai la program de zi pentru a aloca efectiv mai mult timp minorilor, cum rezulta din înscrisuri si depozițiile martorilor, ajutându-i la lecții, supraveghindu-i, fiind evident puternic atașat afectiv de aceștia si cat mai mult timp in preajma minorilor.
Nu este lipsit de relevanta faptul ca ambii părinți au serviciu, in plus reclamanta desfășoară si alte activități remunerate si extraprofesionale, perioada in care minorii ar trebui oricum sa locuiască cu o alta persoana decât părinții acestora, in speța pârâtul fiind ajutat de mama sa care s-a preocupat și până în prezent de minori si care nu ar fi de natură să prejudicieze interesul minorilor, în vreme ce pe perioada cât reclamanta-pârâta nu poate fi în domiciliu, minorii ar trebui sa fie supravegheați si îngrijiți oricum de o alta persoana cu care minorii nu sunt familiarizați, fie o, fie chiar si bunica materna, la care nu au stat decât perioade scurte în vacanță si pentru care nu s-a făcut dovada ca ar fi dispusa sa se mute dintr-o alta localitate în domiciliu reclamantei împreuna cu minorii, ceea ce ar afecta interesul minorilor, având in vedere schimbarea mediului de creștere a acestora fata de vârsta, de 9 si respectiv 7 ani a minorilor.
Încredințarea minorilor spre creștere si educare paratului-reclamant nu poate afecta interesul minorilor nici sub aspectul vârstei acestora, de 9 si respectiv 7 ani, întrucât minorii sunt la vârsta la care nu mai sunt dependenți maternal in exclusivitate, in sensul de a fi hrăniți si de a se ocupa de igiena acestora numai mama, aceste servicii putând fi asigurate personal de parat, având in vedere si existenta aparaturii moderne de uz casnic si gospodăresc, care poate suplini treburile gospodărești ce in mod firesc sunt realizate in gospodărie de mama, ajutat de mama acestuia ca si pana acum, preocupare de altfel dovedita de parat, care si-a schimbat programul de lucru pentru a fi mai mult timp in preajma minorilor, in vederea creșterii, educării atente, a îndrumării școlare a acestora si supravegherii sub aspectul unei dezvoltări sănătoase si armonioase a copiilor săi, copii care se afla intr-o stare de sănătate deplina, nefiind afectați pana la acest moment decât de bolile inerente copilăriei.
Instanța apreciat ca nici din punct de vedere afectiv interesul minorilor nu este prejudiciat, întrucât aceștia s-au obișnuit cu absentele prelungite ale mamei din domiciliu, cu grija arătata de tatăl si bunica paterna a acestora, nefiind privați de afecțiunea si grija mamei care, in cadrul unui program permisiv de păstrare legături personale cu minorii, pe care îl poate solicita instanței, aceasta poate păstra legătura fireasca cu copiii. Aceasta, cu atât mai mult cu cat, nefăcându-se dovada prin vreuna din probele administrate ca paratul ar avea o fire dificila sau violenta, care ar determina îngrădirea dreptului mamei reclamante de a fi in preajma copiilor.
De altfel, cu ocazia audierii minorei in Camera de consiliu si in prezenta psihologului aceasta si-a exprimat dorința de a locui cu ambii părinți si nu cu mama, cum in mod firesc ar tinde orice copil care ar fi atașat mai puternic afectiv fata de mamă, minorul - neputând fi audiat datorita tulburării provocate de prezenta in instanța, ceea ce denota ca minorii sunt afectați si traumatizați de destrămarea relațiilor dintre părinții lor, astfel ca desprinzându-i de mediul obișnuit in care au crescut si fiind obligați sa nu mai locuiască cu amândoi părinții, aceștia ar fi încă o data prejudiciați in situația in care ar fi nevoiți sa fie supravegheați si sa locuiască o perioadă de timp cu o sau o alta persoana cu care nu au fost obișnuiți.
Sub aspectul garanțiilor morale pe care paratul-reclamant le poate oferi copiilor săi, instanța a apreciat ca din întregul ansamblu probatoriu administrat in cauza, nu s-a făcut dovada contrarie, in sensul ca paratul ar avea un comportament neadecvat vârstei minorilor, ar fi imoral, violent sau agresiv cu aceștia, ci dimpotrivă atașat si dedicat copiilor săi.
Instanța a reținut ca irelevante imaginile foto depuse de reclamanta la dosar, care evidențiază prezenta copilului parților in preajma unui alt, pretins coleg de serviciu al paratului, deoarece, aceasta reprezintă doar un cadru, neputându-se stabili daca copilul era însoțit numai de aceasta persoana, daca copilul se afla si in prezenta paratului sau in prezenta întregii sale familii, deci si reclamanta, intr-un week-end, neputând fi stabilita de asemenea nici data împrejurării evidențiată în imaginea foto, in raport de care s-ar putea determina daca aceasta s-a petrecut in timpul conviețuirii sau a despărțirii in fapt a soților, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada ca pârâtul ar fi consumator de alcool.
Măsura încredințării minorilor paratului-reclamant dispusa de instanța nu poate fi de natură aop rejudicia pe reclamanta, întrucât legiuitorul, in scopul protejării interesului superior al minorului a prevăzut ca masurile privitoare la minori pot fi schimbate ori de cate ori se face dovada modificării condițiilor avute in vedere la încredințare, fiind deopotrivă prevăzut si dreptul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra legături personale cu acesta, drept reglementat de dreptul intern prin art.97 fam, in acord cu art.8 din CEDO, potrivit căruia exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal, a declarat apel reclamanta, arătând ca în mod nejustificat instanța de fond reținut culpa sa exclusiva în desfacerea căsătoriei, fără a ține seama și a da eficienta unor susțineri ale martorilor si, dar si aspectelor referitoare la răceala intervenita intre parti de la prima despărțire in fapt in anul 2003, ce reies din depozițiile martorilor paratului.
Apelanta-reclamanta a precizat că, toate aceste aspecte trebuie coroborate cu faptul ca in anul 2003 a mai intentat o acțiune de divorț la care ulterior a renunțat sperând in refacerea de dragul copiilor, martorii audiați conturând in funcție de părțile care i-au propus atât aspecte pozitive cat si aspecte negative ale părților.
invocat defectuoasa interpretare de către instanța de fond a probatoriilor administrate, in primul rând preocuparea excesiva pentru activitățile profesionale si extraprofesionale in detrimentul vieții de familie, in condițiile in care programul sau zilnic este de la ora 8,00 la ora 16,30, activitățile suplimentare se cuantifica in 4 întâlniri de cate trei ore intr-un interval de 6 luni in P, plus încă doua zile de week-end, in vreme ce activitățile de prestări servicii ocupau un interval redus de timp desfășurându-se prin intermediul bunicului patern.
Pe de alta parte, la desfășurarea activităților recreative si la deplasările in B, apelanta-reclamanta participa împreuna cu copiii, ceea ce constituie argumente ale unei implicări părintești deosebite si beneficie copiilor, iar nu pentru un pretins libertinaj al soției.
In ceea ce privește suspiciunea de infidelitate, înscrisurile invocate de pârât, necoroborându-se cu probatoriul testimonial, iar in plus datează din noiembrie 2006, după despărțirea in fapt părților.
Sub aspectul încredințării minorilor intimatului - parat, principalul motiv al instanței de fond se bazează pe argumentul inexact al ocupării timpului mamei cu activități profesionale in detrimentul minorilor, fără a se avea in vedere depozițiile martorilor, si, ambii părinți fiind solicitați din punct de vedere profesional.
Apelanta - reclamanta a menționat si faptul ca pârâtul are un program specific instituției unde lucrează, fără a se dovedi ca ar fi depus un minim efort pentru a-i motiva pe copii, care in cea mai mare parte timpului rămân în grija bunicilor paterni, in schimb mama este aceea care a realizat cea mai mare a rutinei zilnice, i-a îngrijit, i-a dus la controale medicale si i- implicat intr-o serie de activități necesare pentru fi pregătiți din toate punctele de vedere sa se realizeze in viata.
In plus, familia apelantei-reclamante are posibilitatea reala si efectiva de a-i acorda acesteia sprijin in îngrijirea copiilor, minora exprimându-si dorința sa rămână cu ambii părinți, iar spusele sale au fost interpretate de instanța ca un contraargument împotriva mamei.
In dovedirea motivelor de apel, s- solicitat completarea probatoriilor cu un martor si reaudierea minorilor rezultați din căsătoria părților.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar intimatul, legal citat, s-a prezentat in fata instanței si a solicitat respingerea căii de atac exercitate, ca fiind nefondata, in condițiile in care declarațiile martorilor apelantei sunt irelevante sub aspectul dovedirii culpei sale, iar din probele administrate a reieșit că trăsătura dominantă a apelantei preocuparea excesiva pentru cariera profesionala in detrimentul vieții de familie, mama intimatei fiind aceea care a înlocuit- in creșterea si îngrijirea minorilor.
Intimatul-parat a considerat ca nu se impune completarea probatoriului cu un martor si reaudierea minorilor, din multitudinea de probe administrate la instanța de fond, rezultând suficiente elemente pentru soluționarea apelului, prin reaudierea copiilor determinându-se o noua situație dificila pentru aceștia.
Prin încheierea pronunțata la termenul din 07.01.2009, tribunalul a încuviințat apelantei- reclamante completarea probatoriului cu înscrisuri, iar la termenul din 04.03.2009 s-a încuviințat reaudierea minorei si ascultarea minorului .
S-a impus precizarea ca instanța de apel a procedat la ascultarea copiilor rezultați din relația părților la data de 05.03.2009, conform proceselor verbale aflate la filele 83 si 84 dosar fond, apelanta -reclamanta renunțând la susținerea cererii de completare a probatoriului cu un martor.
Prin decizia civilă nr. 246/1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 3554/9.01.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât și Serviciul Autoritate tutelară din cadrul CONSILIULUI LOCAL P, si in consecința:
A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte atât acțiunea principală formulata de apelanta - reclamanta, cât și acțiunea conexă promovata de intimatul - parat.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 23.11.1996 și înregistrată sub nr. 1652 din 23.11.1996 în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Mun. P, din culpa comună a părților.
A încredințat reclamantei-pârâte spre creștere și educare pe minorii (ns. 31.05.1998) și (ns. 30.07.2001).
A fost obligat pârâtul reclamant la plata unei pensii de întreținere în cota de câte 16,5 % lunar din veniturile nete lunare obținute din muncă, pentru fiecare dintre minori, începând cu data pronunțării acestei decizii și până la majoratul copiilor.
S-au compensat în tot cheltuielile de judecată efectuate de părți la instanța de fond.
S-a menținut în rest sentința, ca fiind legala si temeinică și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că motivarea, ca parte componenta a unei hotărâri judecătorești constituie opera judecătorului care trebuie sa demonstreze in mod logic deplina concordanta dintre soluția data in cauza respectiva si realitate. Motivarea este esența hotărârii, constituind o garanție pentru părți, ca cererile lor au fost analizate cu atenție, oferind posibilitatea exercitării controlului judiciar.
Analiza pe care judecătorul a făcut-o in legătura cu motivele de fapt si de drept care i-au format convingerea, este obligatoriu sa fie, simpla, precisa, concisa si ferma, facultatea ce îi este conferita de lege ce consta in alegerea, după aprecierea sa, intre mai multe soluții posibile aplicabile in cazul concret, trebuind sa fie conciliata cu principiul supremației legii si cu exigenta aplicării sale in mod egal tuturor persoanelor
In mod evident, in alegerea pe care o face pentru pronunțarea soluției, judecătorul trebuie sa fie condus de maximalizarea raționalității, lipsit de prejudecați si imparțial atât din punct de vedere subiectiv, cat si din punct de vedere obiectiv, astfel cum s-a statuat in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului in interpretarea si aplicarea art.6 alin.1 din Convenție (Hotărârea data in cauza Piersack contra Belgiei).
Aplicând considerațiile de ordin teoretic prezentate mai sus la considerentele sentinței civile supuse analizei, tribunalul a constatat că instanța de fond a realizat o interpretare a materialului probatoriu administrat in cauza lipsita de obiectivitate, reținând doar aspectele defavorabile acesteia.
Practic, prima instanța a considerat in mod nejustificat că apelanta reclamanta nu prezentat vreo proba din care sa rezulte ca intimatul - parat are vreo culpa in destrămarea relațiilor de familie,deși din declarația martorului (filele 97-98 dosar fond), rezulta ca îi reproșa soțului sau ca nu dă dovada de spirit gospodăresc, dar si că acesta își petrecea timpul mai mult in compania colegilor de serviciu decât a familiei, lipsa de compatibilitate dintre părți generând neînțelegeri intre aceștia.
Pe de alta parte, martora a relatat ca pârâtul manifesta lisa de afecțiune fata de reclamanta, fără săruta măcar de ziua ei, neînțelegerile dintre soți apărând după nașterea copiilor, când aceștia s-au confruntat cu greutăți familiale legate de adoptarea programului de lucru la creșterea copiilor, dar si nevoile materiale crescânde filele.
Tribunalul a constatat ca instanța de fond nu ar fi trebuit sa cenzureze depoziția acestei martore ale cărei susțineri se contrazic decât aparent, susținerile sale reprezentând tocmai aspecte cu caracter obiectiv ce au contribuit la degradarea relațiilor dintre soți, lipsa capacitații martorei de a identifica motivul real al neînțelegerilor dintre parți, manifestate in exterior, neavând nicio relevanta in contextul analizat.
S-a impus precizarea că și martorii ascultați la cererea intimatului-parat, ( filele 95-96 dosar fond) si (fila 112 dosar fond), au precizat faptul ca după prima despărțire in fapt a soților intre aceștia intervenit o răceala, o lipsa de afecțiune reciproca, dar si ca apelanta reclamanta s-a preocupat de treburile gospodărești, dar si de creșterea si îngrijirea copiilor.
Din analiza materialului probator administrat in cauza, nu s-a putut desprinde concluzia ca apelanta reclamanta si-a neglijat familia, respectiv ca preocuparea sa pentru perfecționarea profesionala si activitățile extraprofesionale au constituit unicul motiv al destrămării relațiilor de familie.
In primul rând, programul obișnuit de lucru al apelantei - reclamante era de la ora 8,00 la ora 16,30 potrivit adeverinței aflata la fila 169 dosar fond, iar activitățile desfășurate in cadrul programului nu aveau un caracter permanent, ci sporadic, fiind susținute in Mun. P potrivit adeverinței de la fila 170, aducându-i insa si venituri suplimentare, la fel ca si orele prestate peste programul de lucru, venituri utilizate nu numai in beneficiul personal, dar si al familiei, in mod special pentru minori.
Faptul ca apelanta reclamanta a desfășurat activități extraprofesionale prin participarea la cursuri de de societate, echitație, înot sau fitness, nu poate genera concluzia reținuta de instanța de fond in sensul ca aceasta este unica vinovata pentru degradarea raporturilor dintre soți, in condițiile in care din materialul probator nu rezulta ca intimatul parat s-ar fi opus unor astfel de activități.
In plus, nu a putut fi ignorat faptul ca reclamanta si-a implicat si copii in activități similare, aceștia frecventând cursuri de si înot, conform declarației martorei ( filele 112-116), care a precizat si faptul ca fost la echitație de 2-3 ori, fiind însoțita o data de minorul, fiica părților refuzând să meargă.
In ceea ce privește suspiciunea referitoare la infidelitatea apelantei reclamante, tribunalul constata ca înscrisurile depuse la dosar de intimatul - parat nu pot fi luate in considerare, atât timp cat nu s-a demonstrat ca au fost expediate sau primite de soția acestuia, mai ales ca niciunul dintre martorii ascultați in cauza nu au relatat o asemenea împrejurare.
Având in vedere considerentele expuse anterior, tribunalul a apreciat că, într-adevăr, raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei lor nu mai este posibilă, datorita unor motive temeinice ce sunt insa imputabile, deopotrivă, apelantei-reclamante si intimatului - parat.
Sub aspectul încredințării minorilor si -, tribunalul a constatat că, așa cum a reținut si instanța de fond, in cadrul operațiunii de atribuire răspunderii părintești, trebuie sa se aibă in vedere interesul acestora, reprezentând un ansamblu de factori ce constau in posibilitățile materiale, de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta, sexul copilului, comportamentul părinților față de copil, legăturile de afecțiune stabilite între acesta si familie.
Practic, atât apelanta cat si intimatul dispun de posibilități materiale pentru a asigura dezvoltarea fizica si intelectuala a copiilor conform interesului acestora.
Din analiza materialului probator existent la dosar, nu a rezultat că apelanta - reclamanta nu s-ar fi preocupat de creșterea si educarea copiilor săi, atât timp cat chiar si din depozițiile martorilor încuviințați intimatului a rezultat că minorii au beneficiat de sprijinul mamei.
Astfel, martora a relatat ca reclamanta a dus copii la stomatolog la B, participând la ședințele cu părinții, dar si ca i-a înscris pe minori la dansuri si pian (filele 113-116).
Martora (filele 95-96 dosar fond), care este si nașa parților, a precizat că de creșterea si supravegherea minorilor se ocupau părinții pârâtului atunci când soții erau la serviciu, la sfârșit de săptămâna aceștia plecând împreuna cu minorii la plimbare,
apelantei pentru îngrijirea minorilor, rezulta si din depozițiile martorilor, si (117-118 dosar fond), aceasta din urma relatând ca reclamanta ducea copii la grădinița, se ocupa de menajul pentru aceștia, însoțindu- la îndeletnicirile extrașcolare.
În ceea ce privește opțiunile copiilor rezultați din căsătoria părților, tribunalul constată că, atât prin Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competen a, recunoa terea i executarea hotărârilor judecătore ti în materie matrimonială i în materia răspunderii părinte ti, cât și prin Convenția d l Haga,reglementează obligativitatea audierii copilului în funcție de vârstă și grad de maturitate, în orice procedură, obligativitate care se regăsește și în legislația națională, respectiv în Codul familiei și în art.24 din Legea nr. 272/2004.
In faza procesuala a apelului, instanța a procedat la ascultarea copiilor, conform proceselor verbale aflate la filele 83 si 84 dosar, susținerile acestora demonstrând afecțiunea pe care o poarta deopotrivă atât mamei cat si tatălui.
Ambii copii au precizat faptul ca apelanta îi îngrijește foarte bine, fiind ajutata de mama sa, în săptămâna in care locuiesc la, conform înțelegerii intervenite între părți pentru perioada derulării procesului de divorț.
Minorul - arătat ca nu poate alege căruia dintre părinți sa- fie încredințat spre creștere si educare, in vreme ce sora sa avut inițial o susținere similara după care a precizat ca îl alege pe tatăl sau cu motivarea ca nu a pedepsit-o niciodată, in timp ce mama este mai rigida si îi pedepsește atunci când greșesc.
In mod evident, aceasta manifestare de voința a fiecăruia dintre minori trebuie interpretata prin prisma gradului de maturitate, respectiv motivației invocata de fiica parților in alegerea tatălui, fără legătura cu atașamentul sau lipsa atașamentului fata de unul dintre părinți, ci doar cu dorința de a nu fi supusa unui regim mai strict al preocupărilor școlare si extrașcolare.
Tribunalul a reținut că, în mod eronat, instanța de fond considerat că împrejurarea potrivit căreia minora si-a exprimat, cu prilejul primei ascultări, dorința de a rămâne cu ambii părinți, constituie dovada a atașamentului mai puternic fata de tatăl sau, deși, in realitate, copilul nu se putea decide, fiind afectat de situația existenta intre părinți.
Practic, apelanta - reclamanta este in măsura sa asigure dezvoltarea sănătoasa si armonioasa a copiilor săi, asigurându-le o educație permanentă, îndrumarea școlara si supravegherea de care au nevoie, putând beneficia de ajutorul mamei sale in caz de nevoie.
Nu a putut fi ignorat faptul ca încredințarea copiilor către intimatul - pârât ar genera, in realitate, lăsarea acestora in îngrijirea bunicilor paterni la care aceștia au locuit si in săptămânile in care părțile au convenit sa meargă la intimatul- parat, acesta locuind intr-un apartament in care minorii nu au fost decât in vizita, potrivit susținerilor acestora.
Prin urmare, in baza art. 296 cod pr. Civila cu aplicarea art.38 din codul familiei coroborate cu art. 1169 cod civil, tribunalul a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 3554/02.04.2008 a Judecătoriei P pe care a schimbat- in parte in sensul ca a admis în parte atât acțiunea principala, cât si acțiunea conexa, a dispus desfacerea căsătoriei încheiat intre părți la data de 23.11.1996 din culpa comuna a parților.
Totodată, conform art.42 alin.l cod familie, tribunalul a dispus încredințarea minorilor si reclamantei -parate spre creștere si educare, apreciind ca aceasta măsura este in interesul copiilor așa cum s-a demonstrat mai sus.
In temeiul art. 42 alin.3 cu aplicarea art. 86 si art. 94 din Codul familiei, paratul reclamant a fost obligat la plata unei pensii de întreținere in cota de cate 16,5 % lunar din veniturile nete lunare obținute din munca, începând cu data pronunțării prezentei decizii, fata de împrejurarea ca ambii părinți au asigurat întreținerea copiilor, si pana la majoratul acestora.
In baza art. 276 cod pr. Civila, constatând ca ambele parți sunt in culpa procesuala, tribunalul a compensat în tot cheltuielile de judecata efectuate de acestea la instanța de fond, a menținut in rest sentința atacata ca legala si temeinica.
In temeiul art. 274 cod pr. Civila, cum partea care pierde procesul poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, numai la cererea parții adverse, tribunalul a luat act ca nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
Împotriva deciziei Tribunalului Prahovaa formulat recurs reclamantul pentru următoarele motive:
Pentru a admite apelul și a dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună, Tribunalul Prahova trebuia să arate în considerentele deciziei care sunt acele motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și care s-au datorat pârâtului, făcându-se trimitere la probele dosarului, deoarece potrivit practicii judiciare se putea da o astfel de soluție numai atunci când culpa concurentă a soțului pârât era atât de gravă și bine stabilită încât ducea ea singură la desfacerea căsătoriei.
Nici o probă a dosarului nu arată care este culpa pârâtului în destrămarea căsătoriei, în condițiile în care reclamanta întreținerea încă din anul 2003 o relație extraconjugală cu un coleg de serviciu, despre care soțul a luat cunoștință din corespondența electronică și de pe telefonul acestuia.
Această relație extraconjugală a fost confirmată și de declarația tatălui pârâtului, ea fiind cauza reală și majoră a despărțirii soților și nu lipsa de spirit gospodăresc a pârâtului cum reține instanța de apel.
Corectă este soluția instanței de fond care a tras concluzia pe baza probelor administrate că reclamanta este cea vinovată de destrămarea relațiilor de familie, nu se ocupa de gospodărie, nu avea timp suficient pentru copii, se dedica programului profesional și extraprofesional și uneori cu greu făcea față programului de lucru, nemaiavând timpul necesar pentru a se ocupa de copii, spune recurentul pârât.
O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a dispus încredințarea copiilor mamei, schimbând astfel și sub acest aspect soluția instanței de fond, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor art.42 alin.1 teza II din Codul familiei și art. 24 alin.3 din Legea nr. 272 din 2004, și o interpretare tendențioasă și trunchiată a probatoriului.
Probatoriile dosarului nu fac dovada existenței unei relații speciale între copii și mama lor, care pune mai presus interesul pentru serviciu și profesie decât pentru copii, dimpotrivă, rezultă că ei sunt mult mai atașați de tatăl lor.
Lipsa de obiectivitate a instanței de apel în justificarea soluției date, rezultă și din ceea ce se reține în considerente în sensul că mama pârâtului a arătat că reclamanta a dus copii la stomatolog, a participat la ședința cu părinții, i-a înscris la dansuri și pian, de parcă aceste lucruri ar fi esențiale pentru rutina zilnică, pentru programul obișnuit de zi cu zi, care să justifice măsura încredințării, susține recurentul - pârât.
Intimata reclamantă are un comportament mai rigid față de minori, astfel că aceștia nu ar suferi dacă ar sta un timp mai îndelungat departe de mama lor, cu ocazia unei deplasări în interes de serviciu în străinătate, perioadă în care minorul a suferit că mama sa nu a fost la prima lui serbare, spre deosebire de care se obișnuise cu absența reclamantei, întrucât aceasta era împlinită de prezența pârâtului și a bunicilor paterni.
Atunci când instanța de apel dispune încredințarea celor doi minori către mama lor, încalcă dispozițiile legale referitoare la protejarea copiilor și respectarea interesului acestora, ignorându-se chiar punctul de vedere al minorei care a spus că nu poate arăta dacă o să-i pară rău dacă nu va locui cu mama sa.
De asemenea, arată recurentul-pârât și susținerile minorului sunt apreciate subiectiv de către instanța de apel, singurul lucru cert care poate fi spus este acela că cei doi copii nu doresc să fie despărțiți.
Se invocă în drept de către recurentului-pârât dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, art.38 și 42 alin.1 teza II din Codul familiei și art. 24 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Pentru motivele expuse, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și menținerea hotărârii instanței de fond.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual tuturor criticilor invocate, cu referire la actele și lucrările dosarului, la probatoriile cu martori, care au relevat pe de o parte și culpa pârâtului în destrămarea relațiilor e familie, pe de altă parte justifică pe deplin măsura încredințării copiilor către mama-reclamantă (filele 14-18 dosar recurs).
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, curtea va reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
constituie modul de desfacere a căsătoriei pe cale judecătorească atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt atât de grav și iremediabil vătămate, încât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă pentru cel care cere desfacerea căsătoriei (articolul 38 din Codul familiei).
În cererea privind admiterea acțiunii trebuie precizate motivele temeinice datorită cărora raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, încât continuarea căsătoriei a devenit vădit imposibilă și se impune să fie desfăcută, motive care se regăsesc și în cuprinsul acțiunii intimatei-reclamante, aceeași reclamantă care în anul 2004 a introdus o primă acțiunea de divorț care însă nu a fost finalizată deoarece pârâtul a promis că-și va schimba comportamentul, ceea ce a dus la împăcarea lor.
Este nefondată critica recurentului pârât potrivit căreia doar intimata -reclamantă se face vinovată de destrămarea relațiilor de căsătorie și că nici o probă a dosarului nu arată că este și culpa acestuia, deoarece din analiza întregului material probator nu se poate desprinde concluzia că reclamanta și-a neglijat familia și că preocuparea sa pentru perfecționarea profesională și activitățile extraprofesionale au constituit unicul motiv al destrămării relațiilor de familie.
Dimpotrivă din probatoriile administrate a rezultat că și recurentul pârât manifestă lipsă de afecțiune față de intimata-reclamantă și chiar copii, că relația lor se caracterizează printr-o efectivă evidentă, că între părți nu mai există compatibilitate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, așa cum corect a reținut și instanța de apel.
Relația extraconjugală care s-a încercat să se dovedească cu corespondența electronică și telefonul mobil al reclamantei, nu se coroborează cu nici o depoziție de martor, nici măcar cu cea a tatălui recurentului-pârât care face vorbire de o pretinsă relație extraconjugală în anul 2003 (cu aproximativ 3 ani în urmă față de corespondența electronică la care se referă pârâtul).
Toate aceste pretinse dovezi sunt din luna noiembrie 2006, perioadă în care așa cum rezultă din depozițiile martorilor (mama recurentului pârât și nașa lor), părțile erau despărțite în fapt de mai multă vreme, respectiv din vara anului 2006.
Nefondată este de asemenea și critica referitoare la neglijarea de către intimata reclamantă a îndatoririlor de mamă și soție în detrimentul celor profesionale, probele administrate, respectiv actele depuse au arătat o situație contrară celei reținute din depozițiile martorilor, programul zilnic de activitate este de la 8,00 la 16,30, activitățile suplimentare se derulau într-un interval de 6 luni câte 3 ore în 4 întâlniri, iar cele de prestări servicii ocupau un timp redus.
Activitatea recreativă (dansuri de societate, pian,echitație) a intimatei reclamante se realiza împreună cu copii, iar petrecerea concediului de odihnă în străinătate fără soț și copii s-a realizat o singură dată, dar a fost o deplasare în interes de serviciu, iar probatoriile administrate nu au arătat că recurentul-pârât s-ar fi opus unei astfel de activități.
Nefondate sunt și criticile privind lipsa de obiectivitate a instanței de apel pentru soluția dată, în ceea ce privește încredințarea celor doi minori spre creștere și educare mamei și că s-ar fi încălcat prin această măsură dispozițiile codului familiei și Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Este știut că părinții sunt datori să-și îngrijească copii, fiind obligați să-i crească, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lor fizică, de educarea, învățătura și pregătirea lor profesională potrivit cu însușirile lor.
Îndeplinirea acestor îndatoriri presupune o supraveghere continuă și atentă a copiilor în toată activitatea lor astfel încât să se observe dezvoltarea lor fizică, intelectuală și morală.
Din probele administrate a rezultat că intimata reclamantă este în măsură să asigure dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor săi, dându-le o educație permanentă, îndrumarea școlară și supravegherea de care au nevoie.
mamei-reclamante pentru îngrijirea copiilor rezultă și din depozițiile martorilor audiați iar în ceea ce privește opțiunile copiilor de a sta cu părinții lor, și de a nu fi separați, demonstrează afecțiunea pe care minorii o poartă deopotrivă atât mamei cât și tatălui.
Astfel, minorul - a arătat că nu poate alege căruia dintre părinți să-i fie încredințat spre creștere și educare, iar sora sa după ce a avut inițial o susținere similară, a arătat că îl alege pe tatăl său cu motivarea că nu a pedepsit-o niciodată, în vreme ce mama este mai rigidă și îi pedepsește atunci când greșesc (procesele-verbale de la filele 83 și 84 dosar apel).
Este evident că această manifestare de voință a copiilor trebuie interpretată și prin prisma gradului lor de maturitate, iar motivația făcută de minora în alegerea tatălui, nu are nici o legătură cu atașamentul și afecțiunea față de părinți, cum corect a reținut instanța de apel.
În mod eronat a considerat instanța de fond că împrejurarea potrivit căreia minora și-a exprimat dorința de a rămâne cu ambii părinți, constituie o dovadă a atașamentului mai puternic față de tatăl său, în realitate aceasta nu se putea hotărî cu cine să rămână fiind afectată de situația existentă între părinți.
Depozițiile martorelor la care se referă recurentul pârât trebuie interpretate așa cum au fost date și cum corect le-a reținut instanța de apel în adoptarea soluției date (martorele și, filele 95, 96 - 112, 114 dosar fond).
Rezultă, așadar, pentru toate considerentele expuse, că recursul pârâtului apare ca nefondat urmând să fie respins ca atare, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9, care să afecteze nelegalitatea deciziei din apel.
Se va lua act că intimata reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P, str. - Unite. Nr. 17, județul P, împotriva deciziei civile nr. 246/1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în P,-, județul P și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL, cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2, județul P, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2009.
Președinte, Judecători,
C - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./BA
5 ex./27.10.2009
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 458/2009. Curtea de... → |
|---|
