Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.619/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent, avocat, și reclamanta intimată -, asistată de avocat, lipsă fiind Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria comunei.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 3 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile prin admiterea cererii reconvenționale, pentru motivele invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 286/13.04.2009 pronunțată de Judecătoria Deta, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, pentru încredințare minor și stabilire contribuție de întreținere, sens în care: a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul, născut la data de 1 iulie 2008; a fost obligat pârâtul la plata unei contribuții de întreținere în beneficiul minorului, în cuantum de 25% din veniturile nete realizate lunar, începând de la data de 1 ianuarie 2009 și până la majoratul beneficiarului sau noi dispoziții; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul pentru stabilirea unui program de vizită al minorului, sens în care: au fost reglementate relațiile personale ale minorului cu pârâtul astfel: în săptămânile pare ale lunii, în ziua de joi, pârâtul îl poate vizita pe minor la domiciliu reclamantei între orele 15-18; în săptămânile impare ale lunii, în ziua de duminică, pârâtul îl poate vizita pe minor la domiciliu reclamantei între orele 15-18; în ziua de naștere a minorului, în prima zi de C și în prima zi de Paști, pârâtul îl poate vizita pe minor la domiciliu reclamantei între orele 15-18.
Pentru a hotăra astfel, prima instanța reținut că, din relația de concubinaj a părților, a rezultat minorul, născut la data de 1 iulie 2008, care a fost recunoscut de pârât.
Din luna noiembrie a anului trecut, părțile sunt separate în fapt prin plecarea reclamantei împreună cu minorul de la domiciliul comun, însă pârâtul contribuie sporadic material la creșterea și educarea copilului.
La solicitarea primei instanțe, s-a procedat la efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părților de către Primăria comunei, din care a rezultat faptul că reclamanta locuiește într-un imobil moștenit de părinții săi, împreună cu aceștia, și care este compus din patru camere, bucătărie și baie. Reclamanta este angajată, însă, în prezent, se află în concediul pentru creșterea copilului ( 12 dosar fond).
Pârâtul locuiește într-un imobil compus din patru camere, bucătărie și baie, proprietatea altei persoane și este angajat, realizând venituri stabile ( 11 dosar fond)
Martorii audiați în cauză, și, cumnați ai părților care au declarat că, la scurt timp după nașterea minorului, respectiv după, în luna octombrie sau noiembrie 2008, părțile s-au despărțit prin mutarea reclamantei împreună cu minorul la domiciliul părinților săi. De atunci, minorul se află în grija exclusivă a reclamantei, iar pârâtul contribuie sporadic cu câte 200 lei la întreținerea acestuia.
Pârâtului nu i s-a permis să-l viziteze pe copil decât după demararea procesului, îl vizitează astfel cum s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească.
Cu privire la pârât, s-a arătat că acesta locuiește cu chirie într-un imobil spațios din care ocupă două camere, B și bucătăria ( 31, 32 dosar fond).
In raport de cele expuse, având în vedere vârsta minorului, respectiv de șapte luni, nevoia acestuia de îngrijire specială din partea mamei, împrejurarea că de la despărțirea în fapt a părților, minorul a fost îngrijit în permanență de mamă și, în fine, că pârâtul a fost de acord ca acesta să fie încredințat reclamantei, se apreciază că interesul superior al copilului este de a rămâne în continuare la mamă.
Astfel, în temeiul art. 42 alin. 1 Codul familiei, prima instanță a încredințat minorul reclamantei, iar, ca urmare a încredințării la reclamantă, în temeiul art. 42 alin. 3 Codul familiei, prima instanța a obligat pârâtul la plata unei contribuții de întreținere în beneficiul acestuia în cuantum de 25 % din veniturile nete realizate lunar, începând de la data de 1 ianuarie 2009 și până la majoratul beneficiarului sau noi dispoziții, obligație calculată în raport de dispozițiile art. 94 alin. 3 Codul familiei.
S-a menționat că obligația de plată a contribuției de întreținere a fost stabilită în sarcina pârâtului începând cu data de 1 ianuarie 2009, întrucât pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2008, acesta a achitat reclamantei suma de câte 2000 lei cu titlu de contribuție de întreținere pentru minor.
Având în vedere că minorul a fost încredințat mamei, care va exercita în continuare ocrotirea părintească, prima instanța a reținut că pârâtul păstrează față de acesta dreptul de a avea legături personale și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională așa cum prevăd dispozițiile art. 43 Codul familiei și art. 15 din Legea nr. 272/2004.
Pentru realizarea acestui drept, prima instanță, în conformitate și cu prevederile legale sus menționate, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul și a stabilit perioada în care acesta și fiul său se pot întâlni, urmărind păstrarea legăturilor permanente.
La stabilirea perioadelor în care pârâtul își va petrece timpul cu minorul, s-a avut în vedere realizarea unui echilibru între drepturile ambilor părinți de a petrece timpul cu copilul, vârsta fragedă a acestuia, în prezent de doar nouă luni, și faptul că îngrijirea la această vârstă presupune respectarea unui program regulat de masă și somn, precum și supravegherea permanentă din partea mamei.
De asemenea, prima instanța a avut în vedere că acesteia din urmă nu-i poate fi afectat fiecare week-end cu vizita tatălui minorului având dreptul la viață personală și organizarea timpului liber în alt mod împreună cu copilul.
Prima instanța nu a încuviințat luarea copilului de către pârât la domiciliul său pentru că, în prezent, datorită vârstei acestuia, i-ar putea fi primejduită sănătatea, dar în viitor, tatăl poate solicita modificarea programului de vizită după ce minorul va mai crește și va putea relaționa și comunica cu acesta, organizând împreună ieșiri recreative.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul de a fi admisă în totalitate cererea reconvențională, și, în consecință, încuviințarea legăturilor personale cu minorul în următoarea modalitate: în fiecare săptămână, în ziua de și în ziua de joi, de la ora 16 la ora 18, la locuința reclamantei; în săptămânile pare ale lunii, în ziua de sâmbăta și în cea de duminică, de la ora 15 la ora 18, la locuința reclamantei; în săptămânile impare ale lunii, în ziua de sâmbătă și în cea de duminică, de la ora 15 la ora 18, la locuința pârâtului; în ziua în care cade ziua de naștere a minorului, Cul și Paști, de la ora 15 la ora 19, la locuința reclamantei.
In motivare, pârâtul a învederat instanței că a fost nevoit să promoveze prezenta cerere datorită opoziției manifestată de reclamantă cu ocazia încercărilor sale de a lua legătura cu minorul, atitudine manifestată și față de rudele paterne, fiind nevoit chiar să recurgă la o cerere de ordonanța președințială pentru ca acest lucru să-i fie îngăduit.
A mai precizat pârâtul că este absolut necesară prezența ambilor părinți în dezvoltarea normală a copilului, făcând trimitere atât la normele legale ce reglementează acest drept, cât și la jurisprudența în domeniu.
Apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282.pr.civ. și art. 43 alin. 3 Codul familiei.
Prin decizia civilă nr. 619/A/30.06.2009 pronunțată în dosar, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 286/13.04.2009 a Judecătoriei Deta.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că tarea de fapt dedusă judecății a fost corect stabilită de prima instanță în sensul că minorul a rezultat din relația de concubinaj a părților și că, după separarea în fapt a acestora, el a rămas în grija reclamantei.
Soluția încredințării copilului la mamă nu a fost criticată prin prezenta cale de atac, ci doar modalitatea în care prima instanță a încuviințat ca pârâtul să întrețină relații personale cu copilul.
Solicitarea pârâtului de a avea legături personale cu copilul timp de 4 zile pe săptămână, câte 3 și respectiv 4 ore, de ziua copilului și cu ocazia sărbătorilor de C, Paști, între orele 15-19, nu poate fi primită, întrucât la luarea oricărei măsuri privind copilul trebuie să primeze interesul superior al acestuia, principiu consacrat legislativ atât prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 272/2004, cât și prin art. 8 din Convenția privind ocrotirea drepturilor copilului la care România a aderat prin Legea nr. 18/1990, iar, față de vârsta fragedă a fiului părților, de nici 1 an, a încuviința ca timp de două zile în timpul după-amiezii să petreacă trei ore cu pârâtul, și timp de alte două zile, tot după-amiaza, 4 ore să fie dus la domiciliul tatălui, ar însemna, pe de o parte, ca programul de odihnă al copilului să nu poată fi realizat, aspect ce ar putea produce consecințe negative asupra stării sale de sănătate, iar, pe de altă parte, ar presupune separarea lui de mama, ce la această vârstă nu se poate produce o perioadă prea mare de timp.
Prima instanța a apreciat corect caracterul excesiv al programului de relații personale solicitat de pârât, atât față de vârsta copilului, cât și de prezența în casa reclamantei pe care ar presupune-o această modalitate, întrucât, dreptul pârâtului căruia nu i-a fost încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, nu poate fi exercitat în detrimentul dreptului mamei căreia i-a fost încredințat și, cu atât mai mult, al copilului.
In cauza de față, prima instanța a stabilit un program de relații personale ce corespunde interesului copilului, interes apreciat prin prisma vârstei pe care o are, a necesitații respectării programului de odihnă și de satisfacere a nevoilor primare (hrană, schimburi) și, nu în ultimul rând, a imposibilității separării de mama sa la această vârstă.
De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță autoritatea de lucru judecat relativă a hotărârii, respectiv faptul că există posibilitatea modificării programului astfel stabilit în funcție de vârsta copilului și de evoluția relațiilor dintre acesta și tatăl-pârât.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat și a schimbării sentinței civile, prin admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, stabilindu-se programul solicitat de el pentru legături firești cu minorul --.
În motivare, se arată că prin art. 14, 15 și 16 din Legea nr. 272/2004, a fost consacrat atât dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul ori cu care acesta nu locuiește în chip statornic, de a menține relații personale cu copilul său, cât și dreptul corelativ al copilului de a nu fi privat de absența acestui părinte.
Se mai invocă răspunderea egală a părinților în ceea ce privește creșterea și educarea copilului, precum și dreptul copilului de a menține legături personale cu ambii părinți.
In cauză, recurentul arată că aceste finalități nu pot fi efectiv realizate, atâta timp cât legăturile sale personale cu minorul au fost drastic limitate de instanța de fond și de apel.
Necesitatea respectării unui program regulat de masă și somn, respectiv a supravegherii permanente din partea mamei, nu pot fi reținute ca și argumente în pronunțarea soluției, deoarece astfel de sarcini pot fi realizate de ambii părinți împreună sau separat. Separarea în fapt a părinților unui copil nu poate determina incapacitatea tatălui de a-și supraveghea, îngriji sau hrăni fiul 3 ore pe zi.
Se invocă jurisprudența CEDO, care este în sensul că împiedicarea ori limitarea nejustificată a legăturilor firești ce trebuie să se statornicească și să se mențină între copilul minor și tatăl său, afectează dreptul la respectul datorat de autoritatea publică, vieții private ( de familie) atât în persoana tatălui, cât și în cea a copilului.
Se critică decizia recurată și prin prisma faptului că, programul de vizită stabilit, a fost fixat în exclusivitate la domiciliul reclamantei, lipsindu-l de posibilitatea de a relaționa cu copilul său și în absența mamei, riscând să fie perceput ca un străin de către propriul copil. Relația sa cu acesta nu are cum să fie firească, în acest cadru, aproape sancționator. Se mai arată că prezența lui în casa mamei poate fi împovărătoare pentru ambele părți, iar sentimentele minorului să fie influențate de sentimentele mamei. Prin programul de vizitare solicitat se apreciază că nu se aduce atingere vieții personale a mamei, care nu poate limita relațiile lui cu minorul.
In drept, se invocă disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. art. 43. art. 14 alin. 1, art. 15 alin. 1 lit. a, b, c, art. 16 alin. 1 și art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004, art. 8 din CEDO.
Intimata a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea prezentului recurs, ca neîntemeiat, deoarece interesul superior al minorului trebuie să primeze, conform art. 2 din Legea nr. 272/2004 și art. 8 din Convenția pentru Ocrotirea Drepturilor Copilului. Se invocă vârsta fragedă a minorului, ce implică un program de odihnă și de hrană ce trebuie respectat, fără a putea fi separat de mamă la această vârstă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate și în limitele trasate de art. 304 și 304 ind.1 pr.civ. față de disp. art. 299 și urm. pr.civ. art. 43. și art. 14-16 din Legea nr. 272/2004, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond, în aplicarea prev. art. 43. și art. 15 din Legea nr. 272/2004, au urmărit în mod just realizarea unui echilibru între dreptul tatălui de a păstra legătura cu minorul și vârsta fragedă a acestuia, ce implică nevoi specifice de hrană și somn. Cu toate acestea, concluzia lor în sensul necesității prezenței permanente a mamei și a posibilității ca sănătatea minorului să fie primejduită, nu poate fi reținută, ca întemeiată.
Copilul poate fi hrănit și supravegheat doar de către tatăl său, cu atât mai mult cu cât, în prezent, el are 1 an și 7 luni. Nu s-au administrat probe din care să rezulte că există motive temeinice care să impună prezența permanentă a mamei în viața copilului ( cum ar fi anumite boli, care să necesite o alimentație specifică), iar dezvoltarea unei relații armonioase între tată și copilul său necesită inclusiv luarea minorului la domiciliul acestui părinte, în vederea creării unor legături puternice între cei doi, prin posibilitatea participării lor la activități comune.
copilului de către tată doar la domiciliul mamei o dată pe săptămână, timp de 3 ore, nu este de natură să dea posibilitatea tatălui să devină o prezență constantă în viața fiului său. Prin acest program de vizitare extrem de limitat, este afectat atât dreptul tatălui de a avea o legătură normală cu copilul, cât și dreptul acestuia de a-și cunoaște părintele și a dezvolta sentimentele specifice relației dintre cei doi.
Este adevărat că programul de relații solicitat de pârât este excesiv, prin prezența frecventă în casa reclamantei și prin întreruperile dese ale programului minorului, putând afecta viața privată a mamei și echilibrul necesar dezvoltării minorului, însă, în cadrul programului stabilit de Judecătorie, nu se poate realiza finalitatea urmărită de legiuitor prin textele de lege precitate și anume crearea unor legături afective puternice între tată și copil.
Ca atare, Curtea concluzionează că se impune reformarea deciziei atacate ( și, implicit a sentinței) sub acest aspect, pentru a da posibilitatea tatălui de a-și vedea copilul mai des, atât în prezența mamei, cât și prin luarea acestuia la domiciliul recurentului. Nu se impune admiterea în întregime a cererii reconvenționale, pentru a se respecta programul de viață al minorului, care are o vârstă fragedă, cât și pentru a se respecta dreptul reclamantei la intimitate.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, coroborate cu prev. art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea, constatând întemeiat prezentul recurs, în baza disp. art. 312 alin. 1-3.pr.civ. îl va admite, va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 286/13.04.2009 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul cu același număr, pe care o va schimba în parte, în sensul că va reglementa relațiile personale ale pârâtului cu minorul --, născut la 01.07.2008, după următorul program: - în săptămânile pare ale lunii în ziua de joi, între orele 15-18, la domiciliul reclamantei; - în săptămânile pare ale lunii,în ziua de sâmbătă, între orele 15-18, la locuința reclamantei; - în săptămânile impare ale lunii, în ziua de duminică, între orele 15-18, la locuința pârâtului; - în ziua de naștere a minorului, în prima zi de C și în prima zi de Paști, între orele 15-18,la domiciliul reclamantei, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
In baza disp. art. 274 și urm. pr.civ. instanța nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurentului, ca nesolicitate, iar intimatei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 619/A/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 286/13.04.2009 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul cu același număr, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
relațiile personale ale pârâtului cu minorul --, născut la 01.07.2008, după următorul program:
- în săptămânile pare ale lunii în ziua de joi, între orele 15-18, la domiciliul reclamantei;
- în săptămânile pare ale lunii,în ziua de sâmbătă, între orele 15-18, la locuința reclamantei;
- în săptămânile impare ale lunii, în ziua de duminică, între orele 15-18, la locuința pârâtului;
- în ziua de naștere a minorului, în prima zi de C și în prima zi de Paști, între orele 15-18, la domiciliul reclamantei.
Menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:CR./28.01.2010
Tehnored./K/ 2 ex./1.02.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Stabilire paternitate. Decizia 1184/2009. Curtea de Apel... | Divort. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
