Stabilire paternitate. Decizia 1184/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1184
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 569/A/5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect stabilire paternitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta recurentă, av. și pârâta intimată, asistată de av., lipsă pârâtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Timiș în vederea rejudecării apelului, fără cheltuieli de judecată, arătând că se impune refacerea raportului de expertiză, deoarece nu au fost respectate din cele trei etape ale expertizei legale, decât una, și anume ADN. S-a afirmat și că raportul de expertiză e nul pentru că nu arată dacă s-a făcut identificarea părților.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că din toate probele administrate, rezultă că pârâtul este tatăl minorei, iar acesta și-a recunoscut paternitatea fata de minora, atât în fața autorităților române, cât și la oficiul de stare civila din, expertiza efectuată în acest sens fiind legală și relevantă.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.569/5.09.2008, Tribunalul Timiș - Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr.1316/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara și a obligat-o pe aceasta să-i plătească intimatei pârâte suma de 350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că:
Prin sentința civilă nr.1316/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.707/2003 a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților și.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 05.04.2002 s-a născut in Municipiul T minora, naștere înregistrată în registrul de stare civilă sub nr.1392/12.04.2002. Minora figurează în actul de naștere având filiația stabilită față de ambii părinți, ca mamă fiind trecută pârâta, iar la rubrica "tatăl" este menționat pârâtul.
Pârâtul și-a recunoscut paternitatea față de minoră, atât în fața autorităților române cât și la Oficiul de Stare Civilă din,.
Pârâta la răspunsul la interogatoriul luat de instanța de fond la termenul de judecată din 21.04.2003 a arătat că nu este de acord cu admiterea acțiunii, că a întreținut relații intime cu pârâtul începând cu luna ianuarie 2001 la domiciliul ei și că este de acord cu efectuarea unor analize la instituții de specialitate pentru a se stabili dacă pârâtul este tatăl minorei.
Instanța de fond a încuviințat la termenul de judecată din 21.04.2003 efectuarea unei expertize ADN de către Institutul de Medicină Legală Minovici pentru a se stabili dacă minora născută la 05.04.2002 este fiica pârâtului, și in baza dispozițiilor art.170 Cod procedură civilă, i- pus în vedere reclamantei să avanseze pârâtului sumele necesare deplasării sale din și cazării sale, în T pe parcursul administrării probei, precum și onorariul cuvenit experților, fără ca reclamanta să facă dovada conformării sale.
Astfel, reclamanta a depus la dosar copia buletinului de călătorie, precum și adeverințele din 16.06.2003 emisă de SC B și nr.7/16.06.2003 emisă de SC SRL T, conform cărora a rezervat cazare și masa pe numele pârâtului în zilele de 29.-30.06.2003, precum și un bilet de călătorie pe ruta -T fără a face însă dovada că a înaintat pârâtului aceste documente, înscrisul de la filele 43-45 neputând constitui o probă în acest sens față de faptul că nu poartă nici o ștampilă sau o dată certă, traducerea nefiind legalizată, conform cerințelor legale.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada înaintării sumelor necesare administrării probei cu expertiza ADN încuviințată, deși i s-au acordat mai multe termene în acest sens, instanța de fond în baza art.170 alin.3 Cod procedură civilă, a decăzut reclamanta din proba solicitată și încuviințată.
Cu privire la această expertiză, atât reclamanta cât și pârâtul au solicitat ca să se administreze în, cerere respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată, având in vedere faptul că minora și mama sa se află în România, că această probă se poate administra segmentar fiind necesară analizarea întregului material ADN în mod unitar, pentru a se stabili cu acuratețe dacă minora este fiica pârâtului, fiind incert rezultatul obținut ca urmare a prelucrării și analizării materialului ADN al pârâtului în, și a celui al pârâtei și al minorei în România.
In ce privește fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil, sarcina probei îi revenea reclamantei în cauză, nefiind incidente dispozițiile art.58 alin.2 Codul familiei, astfel că, având in vedere că reclamanta nu a propus și nu a administrat nici o probă din care să rezulte în mod indubitabil faptul că minora născută la 05.04.2002 nu este fiica pârâtului, față de faptul că minora a fost recunoscută în mod voluntar de către pârât atât în fața autorităților române cât și în fața autorităților elene, instanța de fond, in baza art.58 Cod procedură civilă și art.1169 cod civil a respins acțiunea, ca nedovedită.
Împotriva sentinței civile nr.1316/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.707/2003, a declarat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.3785/C/2004, solicitând admiterea apelului.
In motivare, apelanta arată că decăderea din probă s-a făcut la termenul din 09.02.2004, când s-a soluționat fondul cauzei fără ca prin încheierea din 12.01.2004, penultimul termen, să i se aducă la cunoștință sancțiunea decăderii din probă, ci s-a dispus îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul 1 prin scrisoare recomandată sub sancțiunea suspendării cauzei.
Ca urmare, la penultimul termen din 12.01.2004, nu i s- învederat că înscrisurile de la filele 43-44 nu pot constitui probe în sens procedural, nu a fost stabilită suma aferentă expertizei și cea privind cheltuielile de drum, cuantum care trebuia hotărât de instanța de fond, conform art.170 alin.1 Cod procedură civilă, așa fiind, decăderea din probă la termenul din 09.02.2004 este nejustificată.
Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea nr.402/10.12.2004 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
Urmare a declinării, la Tribunalul Timiș, cauza a fost înregistrată sub nr-.
La termenul de judecata din 06.09.2005 instanta de apel a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internationale in in baza Legii 175/2003 pentru aderarea României la Conventia privind obtinerea unor probe in străinătate in materie civilă si comerciala adoptata de Haga la 18.03.2005 având ca obiect recoltarea probelor biologice de la intimatul pentru stabilirea ADN-ului.
La 11.12.2006 s-a depus la dosar adresa nr. 17918/MT/200/05.12.2006 a Directiei Drept International si Tratate din cadrul Ministerului Justitiei, prin care s-a adus la cunostinta instantei faptul ca nu s-a primit inca un raspuns de la autoritatile elene competete, iar cererile de comisie rogatorie internationala se solutioneaza de regulă, intr-o perioada de timp de 5-6 luni.
La termenul de judecata din 15.12.2006,instanta a dispus suspendarea pricinii in baza art. 242 pct.1 pr civ.pentru lipsa părtilor.
Reclamanta apelanta a facut cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate primul termen dupa suspendare fiind fixat la 28.09.2007.
Prin registratura s-a depus la dosarul cauzei raspunsul autoritatilor judiciare elene privind cererea de comisie rogatorie prin care s-a adus la cunostinta instantei române faptul ca paratul intimat a refuzat sa se supuna formalitatilor de recoltare de sânge pentru examenul ADN.
Instanta de apel a încuviintat cererea apelantei privind efectuarea unei adrese la Clinica T prin care s-a solicitat acestei clinici medicale sa comunice instantei daca a efectuat teste pentru fertilitate iar in caz afirmativ sa comunice rezultatul acestui test.
Prin adresa nr. 28584/01.11.2007 Clinica de Ginecologie "" a comunicat instantei faptul ca partile din proces, si nu au efectuat teste de fertilitate la Clinica de Ginecologie "".
La termenul de judecata din 09.11.207 apelanta a formulat cerere in probatiune avand ca obiect efectuarea unui test ADN la Institutul de Medicina Legala " Minovici " B avand ca obiect stabilirea paternității minorei, cerere încuviintata de instanta.
Instanta a acordat mai multe termene de judecata ca paratul intimat sa se prezinte la Institutul de Medicina Legala " Minovici " B"pentru efectuarea testului ADN, părtile prezentandu-se la data de 09.01.2008 la Institutul de Medicina Legala " Minovici " ocazie cu care s-a procedat la prelevarea de probe biologice părtilor prezente, si minorei, raportul de expertiza ADN fiind depus la dosarul cauzei la 30.01.2008.
Analizand apelul prin prisma motivelor invocate precum si raportat la prevederile art. 282-296.pr.civ. instanta îl va respinge ca neîntemeiat avand in vedere urmatoarele considerente:
Neadministrarea probei ADN de catre instanta de fond, prin decaderea reclamantei din administrarea probei a fost inlaturata de catre instanta de apel, aceasta dispunand in virtutea caracterului devolutiv al apelului administrarea acestei probe pentru a putea exercita un control complet asupra temeiniciei si legalitatii hotararii.
Testul ADN dispus in cauza s-a efectuat prin prelevarea probelor biologice constand in probe de saliva recoltate de la intimatii, si de la minora aceasta fiins supusa analizei genetice.
Din analiza comparativa a profilelor ADN determinate pornind de la eșantionul de salivă apartinand partilor mai sus enumerate si minorei a rezultat ca numitul este tatal bilogic al minorei cu o probabilitate de 99,-% aceasta fiind concluzia raportului de expertiza medico-legala -examen ADN efectuat de Institutul de Medicina Legala " Minovici"
Întrucat paratul si-a recunoscut paternitatea fata de minora atat in fata autoritatilor române, cat si la oficiul de stare civila din, iar din raportul de expertiza medico-legala, respectiv testul ADN efectuat in cauza de Institutul de Medicina Legala " Minovici" B rezulta ca paratul este tatal minorei cu o probabilitate de 99,-%, apelul reclamantei apelante impotriva sentintei civile nr 1316/13.02.2006 a Judecatoriei T s-a privit ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara în vederea rejudecării apelului.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă iar în fapt pe aceea că instanța de apel în mod nejustificat i-a respins cererea de refacere a probei cu expertiza ADN, deși reclamanta a arătat că această probă este în primul rând nulă (întrucât nu s-au respectat dispozițiile art.3 din Normele procedurale privind efectuarea expertizelor și a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr.459/2000 care se referă la verificarea identității celor care se supun unor astfel de operațiuni - lucru nerespectat în cauză în opinia sa) și în al doilea rând nelegală (pentru că din analiza gramaticală a acelorași Norme rezultă obligativitatea efectuării și altor două tipuri de expertize: cea serologică, cea privind HLA și de abia, apoi, cea pe bază de ADN, ori, în cauză, primele două nu s-au efectuat).
S-a mai menționat și aceea că noua expertiză trebuie efectuată de o comisie de cel puțin doi experți întrucât prima a fost făcută de doar un medic legist.
Prin respingerea acestei noi cereri de probațiune reclamanta consideră că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, ceea ce în opinia sa, ar face admisibil prezentul recurs.
Prin concluziile verbale formulate în cauză intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefundat și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefundat.
Rezultă astfel că toate criticile la adresa deciziei din apel vizează respingerea - pretins nejustificată - de către tribunal a cererii reclamantei de efectuare a unei noi expertize medico-legale pentru stabilirea paternității pârâtului Kristos (soțul reclamantei) față de minora -, născută la 5.04.2002, considerându-se că expertiza deja efectuată în cauză a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor ce garantează legalitatea ei.
Este de observat în primul faptul că însăși recurenta fiind inițiatoarea acțiunii ce face obiectul cauzei de față - a cărei cercetare judecătorească s-a întins pe mai bine de șase ani, interval de timp în care i-au fost admise de către instanțe mijloacele de probă solicitate în susținerea acestei acțiuni -, ea a beneficiat pe deplin - și chiar cu riscul depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cauzei - atât de dreptul la un proces echitabil cât și de protecție efectivă a dreptului său la apărare.
În acest sens, proba cu expertiza ADN, a cărei administrare s-a cerut încă de la prima instanță ( dar care datorită neîndeplinirii unor obligații procedurale de către reclamantă, nu a putut fi efectuată decât în apel), prin rezultatele ei a confirmat întru totul, cu o certitudine de 99,99% realitatea legăturii de paternitate dintre pârâtul Kristos și minora -, astfel cum ea a fost de altfel dovedită și de celelalte probe (testimoniale și cu înscrisuri) de la dosar cât și de propria atitudine a pârâtului menționat care și-a recunoscut în mod voluntar paternitatea atât în fața autorităților din România (țară în care locuiesc minora și mama sa), cât și în fața autorităților din.
În legătură cu această expertiză, contrar a ceea ce susține reclamanta în recursul său, Curtea constată că ea nu este nici nulă, nici nelegală și, deci, că nu se impune casarea deciziei tribunalului cu trimitere spre rejudecare în vederea refacerii ei, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește pretinsa ei nulitate pentru lipsa datelor de identificare certă a persoanelor expertizate, nicio mențiune din cuprinsul expertizei nu îndreptățește la o astfel de afirmație.
Potrivit art.13 al.1 din Ordinul nr.1134/2000 al Ministerului Justiției și Ordinul nr.459/2000 al Ministerului Solidarității și Familiei referitoare la Normele procedurale de efectuare a expertizelor și a altor probe medico-legale, examinările și cercetările în materie ale persoanelor în viață se fac după verificarea actelor de identitate ale acestora, ale căror date se menționează în certificatul medico - legal, în cazul neprezentării lor luându-se impresiunile digitale de la indexul stând pe documentul prin care se solicită examinarea.
În primul rând la dosar nu există decât raportul medico-legal, iar nu certificatul medico-legal, acte de natură diferită, conform art.9 alin.2 lit.a și lit.c din Ordinul menționat), acest din urmă act fiind singurul care trebuie să cuprindă date privind examinarea medico-legală și care se eliberează doar părților care-l solicită.
În al doilea rând, chiar așa stând lucrurile, din conținutul raportului de expertiză medico-legală - examen ADN efectuat în cauză, rezultă că părțile au fost prezente și că li s-au prelevat probe de salivă, procedură care nu putea fi făcută - conform textului menționat - decât după prealabila verificare a identității persoanelor prezente, de aceea rezultă că ea a fost îndeplinită întocmai.
Această concluzie este întărită și de mențiunea existentă în actul de la fila 273 dosar apel în care, înainte de efectuarea expertizei în cauză, " Minovici" a comunicat Tribunalului Timiș alternativele de realizare a ei, acestea fiind condiționate de prezentarea unui act de identitate și de semnarea unui acord scris din partea persoanelor testate. Ori, din moment ce expertiza s-a realizat nu se poate desprinde decât concluzia că ambele aceste condiții prealabile au fost îndeplinite în cauză și că persoanele examinate sunt cele care apar menționate în raport.
În ceea ce privește critica de nelegalitate a expertizei cu examen ADN pentru aceea că potrivit art.31 din actele normative menționate, ea trebuia precedată de alte două etape succesive: expertiză serologică și expertiză HLA, Curtea constată că ea este nejustificată pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data introducerii acțiunii (13.01.2003) Normele procedurale de efectuare a expertizelor medico-legale erau intrate în vigoare astfel că reclamanta nu poate invoca, în propriul beneficiu, necunoașterea lor sub aspectul pe care acum îl consideră ca fiind o omisiune procedurală nepermisă.
În condițiile în care la data înregistrării acțiunii art.31 avea același conținut cu cel enunțat în recurs, în fața instanței de fond la termenul din data de 21.04.2003 reclamanta, - beneficiind de dreptul de liberă dispoziție asupra propriei acțiuni și de dreptul de a-și formula apărarea așa cum își dorește -, a solicitat instanței efectuarea expertizei ADN iar nu și a celorlalte două permise de lege, probă pe care instanța i-a încuviințat-o dar care așa, cum s-a arătat în cuprinsul prezentei, nu s- putut efectua decât în apel.
De abia după efectuarea acestei expertize ale cărei concluzii au contrazis susținerile sale din acțiune (potrivit cărora pârâtul Cristos nu ar fi tatăl minorei) reclamanta s-a gândit să solicite și încuviințarea celorlalte două forme de expertiză prevăzută de art.31 din normele amintite, ori, această solicitare nu a fost făcută pentru prima dată decât în apel, deci în contradicție cu dispozițiile art.294 al.1 Cod procedură civilă.
Privit și din alt punct de vedere, articolul 31 menționat, vorbește despre etape succesive ale expertizei de paternitate, ceea ce presupune că valoarea lor de adevăr este cu atât mai mare cu cât se urmează punctual etapele prevăzute, sau, cu alte cuvinte că expertiza ADN are cea mai mare precizie - și deci credibilitate - în raport cu investigațiile anterioare, al căror procent de corectitudine este cunoscut, în mod notoriu, ca fiind mai scăzut.
Pentru toate aceste considerente Curtea constată ca fiind temeinică și legală decizia civilă nr.596/5.09.2008 a Tribunalului Timiș - Secția Civilă, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către reclamanta.
Fiind în culpă procesuală, conform art.274 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată să-i plătească intimatei pârâte suma de 350 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge reclamantul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 569/A/5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă, în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 350 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 02.12.2009
Tehnored. 2 ex./11.12.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Trandafir Purcărița, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 957/2009. Curtea de Apel Timisoara | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 61/2010. Curtea de... → |
|---|
