Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(114/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.816
Ședința publică de la 13.05.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant -pârât, împotriva deciziei civile nr. 1330 din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă - reclamantă.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant - pârât personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/31.03.2009, eliberată de Baroul București (fila 19 dosar), avocatul pentru intimata pârâtă - reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/18.02.2009, eliberată de Baroul București (fila 17 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11 mai 2009, unui set de înscrisuri de către recurent, utile soluționării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, formulată în baza OUG nr. 51/2008.
Avocatul recurentului depune la dosar chitanța CEC nr. -/1, privind achitarea sumei de 1.631, 91 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, aferentă recursului promovat, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 3 lei, pe care instanța le anulează și, în raport de care, partea pe care o reprezintă înțelege să renunțe la judecarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată în prezenta cauză.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei testimoniale, probă pe care instanța de apel a încuviințat-o, însă, din conținutul încheierii de ședință de la 15.09.2008m reiese că a fost audiat un singur martor propus de recurentul de astăzi, iar cu privire la cel de al doilea martor propus de această parte, instanța nu s-a mai pronunțat. Ulterior, în urmare reiterării aceleiași cereri, instanța de apel a apreciat-o ca neutilă cauzei.
Consideră că proba testimonială era utilă și pertinentă cauzei, prin prisma criticilor formulate prin cererea de apel și anume referitor la constatarea unei contribuții majoritare a acestuia la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului supus partajului. Totodată, în nici una dintre încheierile de ședință din apel nu se reține de către instanță considerentul pentru care recurentul a solicitat administrarea probei testimoniale. Insistă în audierea și celui de al doilea martor, deoarece acesta are cunoștință de aportul majoritar al recurentului la dobândirea imobilului.
Având în vedere aceste considerente, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 292 și 295 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
O altă critică adusă hotărârii pronunțată de instanța de apel se referă la încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă. Recurentul, prin cererea de chemare în judecată, sau prin cererea de apel, nu a arătat niciodată că imobilul în litigiu ar fi bun comun. Ceea ce a solicitat a fost faptul să se constate că a avut o contribuție majoritară la dobândirea acestui bun, arătând că a achitat imobilul printr-un avans ce provenea din bani câștigați exclusiv de către acesta, că a achitat rate din veniturile personale și că a lichidat împrumutul cu sume rezultate din vânzarea a două autoturisme.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Curtea urmează să aprecieze cu privire la amânarea pronunțării.
Avocatul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
Părțile la judecata în primă instanță au audiat câte doi martori, iar în apel, la cererea recurentului, s-a audiat încă un martor, împrejurarea față de care apreciază că a existat pe deplin posibilitatea ca partea adversă să dovedească cota majoritară la dobândirea bunului imobil. Probele au fost administrate în mod corect, iar împrejurarea că recurentul nu a fost mulțumit de conținutul depoziției nu constituie în sine o situație în raport de care să fie necesară suplimentarea probatoriului.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, apreciază că nuci acesta nu poate fi reținut de instanța de recurs, având în vedere că hotărârea instanței de apel nu este contradictorie. Astfel, s-a reținut că instanța de fond a aplicat în mod corect principiile care guvernează comunitatea de bunuri și că imobilul a fost dobândit cu contribuția egală a soților în timpul căsătoriei lor.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă, că părțile, chiar și după plecarea din țară, au întreținut o lungă perioadă legătura, că încă gospodăreau împreună bani comuni.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2005, sub nr-, (nr. vechi 8650/2005), reclamantul-pârât a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună împărțirea bunului dobândit în timpul căsătoriei lor, constând în imobilul compus din apartament compus din 3 camere situat în B,-,. 465,. 1,. 3,. 22, sector 2.
Totodată, susține reclamantul-pârât, în ceea ce privește apartamentul ce face obiectul cauzei, trebuie reținut faptul că a fost dobândit prin contribuția sa exclusivă și ca atare, i se cuvine în întregime. Ratele la împrumutul contractat la CEC le-a achitat din veniturile sale, iar la data de 12.11.1993 a lichidat împrumutul tot din veniturile sale. A arătat că după plecarea pârâtei-reclamante, relațiile dintre părți au fost strict formale, neavând nici un fel de raporturi patrimoniale, fiecare cheltuind pentru sine veniturile obținute.
Prin sentința civilă nr.827/02.02.2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte, cererea principală formulată de reclamantul-pârât; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă; a omologat raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în mun. B,-. bloc. 465,. 1,. 3,. 22, sector 2, în valoare totală de 201.633 lei; a constatat că părțile au cotă de contribuție la dobândirea bunului de 50%, fiecare; a dispus sistarea stării de devălmășie a părților asupra bunului imobil comun; a atribuit în lotul reclamantului-pârât, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în mun. B,-. bloc. 465,. 1,. 3,. 22, sector 2, în valoare de 201.663 lei; a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 100.831,5 lei cu titlu de sultă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin hotărârea de divorț pronunțată de către Tribunalul, Regiunea, SUA, la data de 26.03.2003 și recunoscută pe teritoriul României prin sentința civilă nr.90 din 07.02.2005 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți în anul 1978.
La data de 05.08.1990 s-a încheiat între Întreprinderea pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor B, în calitate de vânzător, și, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare nr-, având ca obiect apartamentul situat în mun. B,-. bloc. 465,. 1,. 3,. 22, sector 2, compus din trei camere și dependințe. La momentul achiziționării imobilului, părțile erau despărțite în fapt însă bunul a dobândit regimul de bun comun, potrivit art. 30 alin. 1. fam.
În prezenta cauză, părțile au solicitat efectuarea partajului bunurilor comune, incluzând în masa partajabilă doar apartamentul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare susmenționat. Sub acest aspect nu au existat neînțelegeri, părțile necontestând componența masei partajabile.
Reclamantul-pârât a solicitat însă, să se constate că la dobândirea bunului imobil a avut o contribuție exclusivă de 100%, iar pârâta-reclamantă, conform cererii precizatoare, a solicitat să se dea eficiență prezumției de egalitate de 50% la dobândirea bunului comun.
Astfel, probele administrate în cauză, nu confirmă contribuția exclusivă a acestuia la achiziționarea imobilului. Împrejurarea că pârâta-reclamantă a plecat din țară încă din luna iunie 1990, cu două luni înainte de achiziționarea imobilului, întorcându-se doar sporadic, pot confirma numai faptul că sumele de bani reprezentând prețul apartamentului au fost achitate de către reclamantul-pârât dar nu că au fost suportate exclusiv de către acesta.
La data de 01.08.1997, reclamantul-pârât a achitat suma de 53.000lei/Rol cu titlu de avans, însă acesta nu a făcut dovada faptului că această sumă de bani rezulta din venituri proprii în accepțiunea Codului familiei.
Față de înscrisurile depuse, respectiv copia cărții de muncă a reclamantului-pârât (filele 210-213 dosar), se constată că reclamantul-pârât a realizat venituri constante în timpul căsătoriei în perioada 25.11.1975-11.01.1994 și apoi, începând din 01.07.1997, astfel că sumele de bani încasate de reclamantul-pârât cu titlu de retribuție sunt bunuri comune. Pe de altă parte, deși pârâta-reclamantă nu a făcut dovada obținerii unor asemenea venituri până la momentul despărțirii în fapt, iulie 1990, nu poate fi neglijată munca depusă de aceasta în gospodărie (în condițiile în care reclamantul-pârât nu a făcut proba contrarie) și pentru creșterea copiilor, chiar și după despărțirea în fapt a soților, aceste aspecte constituind un aport la sarcinile căsătoriei.
Din cuprinsul declarațiilor martorelor și reiese că reclamanta-pârâtă îi trimitea reclamantului-pârât diverse sume de bani cuprinse între 400-500 USD, prin terțe persoane, iar, pe de altă parte, reclamantul-pârât a recunoscut la întrebarea nr.7 din interogatoriu că i-a solicitat reclamantei-pârâte în repetate rânduri sume de bani pentru plata datoriilor acumulate la întreținere, în acest sens a se vedea și înscrisurile aflate la filele 246-247 dosar.
Așa cum s-a arătat în practica judecătorească și literatura de specialitate, contribuția fiecărui soț se raportează nu numai la aportul material dobândirea bunurilor comune ci și la munca în gospodărie. Contribuția pârâtei-reclamate în viața de familie, cu ocuparea creșterii copiilor, sunt esențiale pentru buna desfășurare a relațiilor de familie.
Față de toate aceste considerente, și având în vedere că din probatoriul administrat nu se poate stabili o contribuție majoritară a reclamantului-pârât la dobândire a bunului comun, instanța de fond a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de contribuție egale de 50% fiecare, imobilul apartament, situat în mun. B,-, bloc. 465,. 1,. 3,. 22, sector 2.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamantul cât și pârâta, criticând soluția pronunțată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul-reclamant a criticat soluția instanței de fond cu privire la constatarea cotei de contribuție a soților la dobândirea imobilului bun comun.
Apelanta-pârâtă a criticat soluția primei instanțe sub aspectul atribuirii, arătând că apelantul-reclamant nu dovedește o nevoie locativă care să justifice atribuirea apartamentului către acesta.
În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantului-reclamant, numiții și, arătând că au calitate de creditori ai apelantuluireclamant și solicitând respingerea apelului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate pe fondul cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 21.04.2008, Tribunalul a constatat că cererea de intervenție accesorie contravine dispozițiilor art. 54 Cod procedură civilă astfel încât nu a dispus încuviințarea în principiu a acesteia.
În apel s-a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială, fiind audiat martorul.
Prin decizia civilă nr.1330A/27.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ambele apeluri declarate de apelantul-reclamant și apelanta-pârâtă, ca nefondate și a respins cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal că apartamentul aflat în litigiu constituie un bun comun dobândit de foștii soți în timpul căsătoriei cu o cota de contribuție de 50% fiecare.
Pe baza unei analize pertinente și juste a probatoriului administrat, instanța a arătat care sunt considerentele ce au determinat reținerea unei cote de contribuție egală, a soților la dobândirea imobilului fiind înlăturate motivat acele probe care nu s-au dovedit verosimile.
Așadar, solicitarea apelantului-reclamant în sensul reținerii unei cote de contribuție de 100 % la dobândirea imobilului bun comun a fost respinsă ca nefondată.
Întrucât imobilul a fost atribuit apelantului-reclamant, s-a reținut că în mod corect acesta a fost obligat la plata unei suIte către pârâta-apelantă, pentru legalizarea loturilor și respectarea principiului echității și egalității în drepturi a copartajanților, astfel încât a fost înlăturată ca nefondată și această critică precum și argumentele aduse în sprijinul ei.
În fine, Tribunalul a înlăturat ca nefondată și critica ce vizează modalitatea de atribuire a imobilului, formulată de apelanta-pârâtă pentru următoarele considerente:
Egalitatea în drepturi a părților și echitatea partajului nu poate fi realizată decât cu respectarea principiilor și criteriilor enunțate de art.6739cod procedură civilă și de art. 741 Cod civil, text care nu poate fi considerat abrogat prin intrarea în vigoare a nr.OUG 138/2000.
Principiile înscrise în art. 741 cod civil - sunt esențiale în cadrul oricărei împărțeli și nu doar în material partajului succesoral.
Așadar, în aplicarea corectă a textului, urmează a se ține seama că atunci când împărțirea unui bun în natură nu este posibil, lichidarea stării de indiviziune trebuie făcută prin atribuirea bunului respectiv uneia dintre coproprietari, iar celălalt să primească bunuri de aceeași natură sau echivalentul în bani.
În aprecierea sa instanța a ținut seama de un ansamblu de criterii care în speța de față au fost corect și pertinent apreciate și aplicate: nevoia locativă, în contextul actualei crize imobiliare, faptul că apelantul-reclamant locuiește și deci folosește bunul, existând posibilitatea de a fi valorificat în cât mai bune condiții din punct de vedere economic.
Nu același lucru poate fi reținut în ceea ce o privește pe apelanta-pârâtă, cetățean R cu domiciliul în SUA, care nu a făcut dovada că ar urma să-și stabilească domiciliul în România, sau că ar avea alte interese - cele privind organizația internațională care sprijină copiii cu sindrom -care să justifice prezența acesteia frecventă în țară, astfel că atribuirea imobilului pentru a-i constitui o reședință folosită sporadic, nu motivează suficient cererea apelantei de atribuire a imobilului bun comun.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul-pârât.
În temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, recurentul a solicitat admiterea prezentul recurs, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei testimoniale pe care instanța de apel a încuviințat-o, arătând că, din conținutul încheierii din 15.09.2008 rezultă că a fost audiat un singur martor propus de acesta, iar cu privire la cererea sa de audiere și a celui de al doilea, instanța nu s-a mai pronunțat. La următorul termen, respectiv cel din 20.10.2008, Tribunalul, în urma reiterării cererii de audiere a martorului acesta, a apreciat-o ca neutilă cauzei.
Față de aceste considerente, recurentul apreciază ca fiind încălcate dispozițiile art. 292 și 295 alin. 2 Cod procedură civilă, atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, împrejurare față de care pentru a-i da posibilitatea dovedirii cererii de apel astfel cum a solicitat și pentru o bună administrare a actului de justiție, solicită, în temeiul art. 312 alin. 3, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare instanței de apel cu dispoziția expresă de a administra proba testimonială solicitată în mod legal.
În critica întemeiată pe disp. art. 304, pct. 7, arată că în cuprinsul deciziei atacate considerentele instanței de apel se rezumă la enunțarea art. 30 din Codul Familiei precum și la următoarea frază:
"Comunitatea de bunuri este, prin urmare, un efect legal al căsătoriei și deci bunul dobândit de oricare dintre soți În condițiile menționate este comun, chiar dacă numai unul dintre eiacontribuit efectiv la dobândire, dar contribuția soților la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege și nu esteocondiție pentru considerarea bunurilorcafiind comune.
De această contribuție se ține seama pentru determinarea părțilorcese cuvin soților în cazul împărțirii bunurilor comune."
Cu privire la cele arătate, recurentul menționează că nu a arătat niciodată prin cererea de partaj, sau prin cererea de apel că respectivul imobil nu ar fi bun comun, ci a solicitat să se constate că a avut o contribuție majoritară la dobândirea acestuia.
Chiar dacă tribunalul arată că de contribuție se ține seama la determinarea părților ce se cuvin fiecăruia dintre soți, în motivarea deciziei nu face judecăți proprii cu privire la stabilirea contribuției părților ci se rezumă a le prelua pe cele ale instanței de fond pe care le apreciază ca fiind pertinente.
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:
Potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Sub acest aspect vă rugăm să constatați că prin motivarea hotărârii tribunalul nu s-a preocupat în a stabili și verifica situația de fapt cu privire la modul de dobândire și achitare al apartamentului, precum și a contribuției pe care noi soții am avut-o la dobândirea bunului, arătând că cererea de apel pe care a formulat-o critică soluția primei instanțe numai cu privire la stabilirea contribuției majoritare a sa și nu și-a propus să răstoarne prezumția legală de bun comun ce operează asupra apartamentului.
Potrivit jurisprudenței instanțelor, cota ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor comune se determină potrivit cu aportul avut la achiziționarea acestora. Ori, recurentul, atât la fond cât și în apel, a urmărit să își dovedească contribuția majoritară, arătând, în esență, că a achitat imobilul printr-un avans ce provenea din bani câștigați exclusiv de către el, că a achitat rate din veniturile personale și că a lichidat împrumutul cu sume rezultate din vânzarea a două autoturisme care în accepțiunea art.31 Codul familiei - erau bunuri proprii.
Recurentul mai arată că a achitat integral personal și întreaga contravaloare a imobilului în perioada august 1980 - noiembrie 1993. În tot acest timp, pârâta s-a aflat în Germania, iar din iulie 1992 în SUA, astfel, neaflându-se în țară, era imposibil să achite vreo sumă de bani în contul apartamentului, menționând că în acea perioadă pârâta nu a făcut dovada nici unui venit al său personal.
De asemenea, este de părere că pârâta, după plecarea în străinătate, nu a mai realizat că respectiva locuință este domiciliul comun al soților. Mai mult decât atât, cu ocazia cererii sale de divorț formulată în fața autorităților americane cât și la punctul 6 din decretul de divorț (fila 187 verso) fond, nu este menționată existența vreunui bun comun"Nu există bunuri și/sau datorii comune care trebuie împărțite între părți".
Deexistența divorțului, recurentul a aflat cu ocazia efectuării de demersuri proprii chiar de la autoritățile americane, actele fiind primite în 2005 chiar de la grefa instanței americane. Cu ocazia chemării sale în judecată, pârâta aflând de creșterea substanțială a prețurilor imobilelor pe piață imobiliară din România a reconsiderat poziția sa față de acest bun.
În drept, recurentul consideră că prezumția de cote egale la dobândirea bunului în timpul căsătoriei a fost răsturnată prin probatoriul administrat. Rezultă clar că acesta a fost, așa cum a arătat, dobândit prin contribuție și venituri proprii. Cele două autoturisme înstrăinate în anul 1993 erau unul moștenit - art. 31 lit. b. și unul destinat exercitării profesiei - art. 31 lit. c Codul familiei, astfel, o mare parte a contravalorii apartamentului fiind achitată cu sumele obținute de pe urma valorificării celor două bunuri, fiind vorba de o contribuție exclusivă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Prima critică formulată de recurent cu privire la necesitatea casării deciziei, în vederea administrării probei testimoniale nu este întemeiată întrucât au fost audiați martori pentru ambele părți, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel. Pe de altă parte instanța de apel a admis proba cu doi martori pentru ambele părți, astfel că nu se pune problema nepronunțării asupra cererii recurentului de audiere și a celuilalt martor.
Nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 292 și 295 alin. 2 întrucât instanța de apel, în mod corect, a admis completarea probatoriului administrat la fond, fiind administrate în apel proba cu înscrisuri, interogatoriul și proba testimonială.
De altfel, primul motiv de recurs astfel cum a fost formulat, aduce în discuție problema de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este greșita stabilire a situației de fapt în urma administrării unui probatoriu incomplet. O atare critică nu poate face însă, obiect de analiză în calea extraordinară a recursului, întrucât, față de actuala configurare a art. 304. pr. civ. care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7. pr. civ întrucât decizia atacată cuprinde motivele ce au determinat respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant și nici nu cuprinde motive contradictorii.
Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9. pr. civ, situația de fapt fiind corect stabilită și reținută atât de instanța de apel cât și de instanța de fond. Astfel, la stabilirea situației de fapt tribunalul avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, nu numai probele propuse de reclamant, analizând și pe cele ale părții adverse, probe din care rezultă că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Astfel, contrar celor susținute de recurent, corect a apreciat instanța de apel că, deși pârâta împreună cu minorii era stabilită în SUA, pe parcursul timpului a trimis diferite sume de bani recurentului și că au luat împreună hotărârile legate de achiziționarea apartamentului bun comun. Deși recurentul a dovedit că toate plățile au fost făcute de el exclusiv, aceasta nu înseamnă că banii cu care au fost efectuate aceste plăți provin din contribuția sa exclusivă, mai ales că probatoriul administrat în cauză creează convingerea contrară a instanței.
Pe de altă parte, mențiunea din cuprinsul hotărârii de divorț din SUA, nu este de natură să conducă la concluzia contribuției exclusive a recurentului la dobândirea apartamentului, o atare chestiune nefiind luată în discuție de aceea instanță, fiind vorba despre o consemnare a declarației părții, fără vreo precizare cu privire la existența unor bunuri pe teritoriul SUA sau al României. Pe de altă parte, este de observat că, anterior divorțului părțile au discutat despre o eventuală înstrăinare a apartamentului, pârâta împuternicindu-l în acest sens pe recurent, chestiune ce ar fi putut determina partea să declare că nu există bunuri comune.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312. pr. civ curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant-pârât, împotriva deciziei civile nr.1330A/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 2 ex./16.06.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. - Secția Civ. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
| ← Răpire internațională de copii. Decizia 756/2009. Curtea de... | Recunoastere paternitate. Decizia 921/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
