Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

DOSAR NR- (1023/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR. 948

Ședința publică de la 02 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu

JUDECATOR - - -

GREFIER -

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă-pârâtă (), împotriva deciziei civile nr.1045 A din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât reclamant și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3

are ca obiect - încredințare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/20.05.2009 emisă de Baroul București -, avocat, pentru intimatul pârât-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.06/15.05.2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind reprezentantul Autorității tutelare - Primăria sectorului 3

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul recurentei reclamante pârâte depune la dosar chitanța nr.-, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs și 0,15 lei timbru judiciar.

Curtea, având în vedere faptul că, prin motivele de recurs, s-a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, acordă cuvântul părților pe acest aspect, interpelând partea dacă, în cauză, este incidentă instituția repunerii în termen, sau recurentul este încă în termen să formuleze calea de atac, conform art.310 Cod de procedură civilă.

Reprezentantul recurentei reclamante pârâte apreciază că, în raport de faptul că decizia atacată nu a fost comunicată la domiciliul ales al părții, respectiv la sediul și Asociații, recursul declarat este formulat în termenul legal prevăzut de lege.

Reprezentantul intimatului pârât reclamant apreciază că, în raport de dispozițiile art.98 Cod de procedură civilă, recursul declarat este formulat peste termenul legal.

Reprezentantul recurentei reclamante pârâte arată că alegerea de domiciliul la sediul și Asociații a fost indicată la filele 36 și 46 dosar apel.

Curtea, după deliberare, având în vedere înscrisurile aflate la filele 36 și 46 dosar apel, prin care apelanta reclamantă își indică domiciliul ales la și Asociații, situat în-, - 1,.6,.31, împuternicirea avocațială aflată la fila 39 dosar apel, precum și faptul că, în dosarul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă nr-, comunicarea deciziei nr.1045/15.09.2008, a fost făcută, către apelantă, la domiciliul indicat inițial prin cererea de apel, apreciază că dovada de comunicare anterior menționată nu respectă dispozițiile procesuale care reglementează obligația citării părții la domiciliul ales, și ne existând în cauză niciun caz de echipolență prin raportare la dispozițiile art.284 al.1 și 2 Cod de procedură civilă, motiv pentru care consideră că partea este în termen să formuleze recurs, conform art.310 Cod de procedură civilă, astfel încât nu este incidentă instituția repunerii în termenul de formulare a recursului.

Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentei reclamante pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și încredințării minorei către mamă; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă.

Arată că decizia atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, împrejurare ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.

Apreciază că, pentru a stabili în mod corect interesul superior al copilului, instanța de apel trebuia să compare atât posibilitățile materiale ale fiecăruia dintre părinți, precum și posibilitatea acestora în ceea ce privește asigurarea unui climat familial corespunzător.

Reprezentantul intimatului pârât reclamant solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei atacate; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată; depune concluzii scrise, arătând că altele au fost motivele plecării recurentei în Spania și că dezinteresul acesteia rezultă și din faptul că nu a solicitat urgentarea redactării hotărârii din apel și a promovat atât de târziu calea de atac a recursului.

La interpelarea instanței, recurenta arată că, în prezent, locuiește și lucrează în România, neintenționând să mai plece în străinătate. Mai arată că are contact cu minora în limitele stabilite de către instanță.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 14.09.2007, sub nr-, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei, din culpa ambilor soți, încredințarea minorei, născută la data de 17.06.2004, spre creștere și educare, mamei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere și revenirea la numele avut anterior căsătoriei, fără cheltuieli de judecată.

La data de 15.19.2007, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând desfacerea căsătoriei, din culpa exclusivă a reclamantei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei și încredințarea minorei către pârâtul - reclamant, cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere.

Prin sentința civilă nr. 11311 din 18.12.2007, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta - pârâtă împotriva pârâtului, a desfăcut căsătoria încheiată la data de 30.08.2003 și înregistrată sub nr. 1825 în Registrul de stare civilă al Primăria Sectorului 3 B, din vina ambilor soți, a dispus revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat pârâtului, spre creștere și educare, pe minora, născută la data de 17.06.2004, a obligat reclamanta - pârâtă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 100 Euro lunar pentru minora, începând cu data introducerii cererii - 15.10.2007 și până la majoratul minorei și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - pârâtă, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr-, la data de 29.02.2008.

Prin decizia civilă nr. 1045 din 15.09.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat apelanta împotriva sentinței civile nr. 11311/18.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în contradictoriu cu intimatul.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, pentru părinți, îngrijirea, creșterea și educarea copilului reprezintă un drept și, în același timp, o îndatorire fundamentală.

Pentru copil, dreptul de a fi îngrijit, crescut și educat de către părinții săi este prevăzut expres de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, constituind o componentă a identității acestuia.

Așadar, ambii părinți au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale acestuia, orientarea și sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale.

Garantarea drepturilor copilului în general, dar și în raport cu părinții săi, se realizează prin respectarea și aplicarea principiilor, consacrate atât de Codul familiei, cât și de Legea nr. 272/2004 și care se referă la principiul exercitării drepturilor părintești numai în interesul copiilor - art. 97 alin. 2 Codul Familiei, regăsit în Legea nr. 272/2004, în principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului.

Astfel, la luarea măsurii de încredințare a minorilor la unul dintre părinți, instanțele sunt datoare sa țină seama de condițiile de trai, de creștere și educare oferite de fiecare dintre părinți, de gradul de afecțiune față de copil, de vârsta copiilor, precum și de orice alte elemente legate de interesul acestora.

Faptul că unul din părinți oferă condiții materiale mai favorabile pentru creșterea copilului nu este hotărâtor pentru a i se încredința lui, ci este necesar să se examineze la care dintre părinți i se poate asigura copilului un climat familial corespunzător pentru îngrijire si educare, ținându-se seama, totodată, de vârsta la care se găsește si de legăturile afective firești.

Aceasta este și opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în cauzaIgnaccolo-Zenide României,că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorilor, în special, de interesul superior al copilului stipulat în art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. În ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele. Acest argument este reluat și în cauza Pini, Manera și Atripaldi României.

Potrivit Legii nr. 272/21.06.2004 (publicată în Of. Partea I nr.557 din 23.06.2004), principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii. Articolul 3 alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului (ratificată prin Legea 18/1990, republicată în Of. 314 din data de 13.06.2001) consacră același principiu al interesului superior al copilului. Astfel, potrivit acestui articol, "în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotire socială, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate".

Este totodată de reținut și nr. 864(1979) a Adunării a Consiliului Europei, al cărui prim principiu general stipulează: "copii nu trebuie sa mai fie considerați ca proprietate părinților lor, ci să fie recunoscuți ca persoane cu drepturile și necesitățile proprii".

Așadar, în speță, este vorba despre interesul superior al copilului, care s-a născut și a trăit cea mai mare parte a vieții sale în casa bunicilor paterni din România, aici, are minora "locuința obișnuită", aici, este pentru ea "acasă", iar faptul că a locuit câteva luni în Spania nu schimbă cu nimic această stare de lucruri.

Dincolo de situația tensionată care domină, în prezent, relația dintre foștii soți, tribunalul a apreciat că nu se poate reține "dezinteresul reclamantei față de minoră", în condițiile în care aceasta muncea din greu, având două servicii, tocmai pentru a asigura copilului său un trai decent, însă, aceste împrejurări nu sunt de natură a asigura copilului stabilitatea unui cămin, date fiind împrejurările de fapt, ruptura intervenită între părinți, care este, cu precădere, un eveniment traumatizant pentru copil, astfel încât schimbarea mediului său obișnuit de viață, în noile condiții, nu ar fi, cel puțin pentru moment, o măsură în interesul acestuia.

În considerarea celor expuse, tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe este legală, temeinică, fundamentată din punct de vedere juridic, susținută de probatoriul administrat în cauză, respectă interesul superior al copilului și stabilește un just echilibru între interesele copilului minor și interesele părinților, fiind la adăpostul criticilor formulate în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta - pârâtă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de încredințare a minorei, spre creștere și educare.

În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel neindicând, în concret, acele împrejurări care i-au creat convingerea că încredințarea copilului către tată este în interesul superior al copilului, precizând doar că schimbarea modului obișnuit de viață al minorei, care a locuit, cea mai mare parte a vieții sale, în locuința bunicilor paterni, nu ar fi, cel puțin pentru moment, o măsură în interesul acesteia.

Or, pentru a stabili în mod corect interesul superior al copilului, recurenta a apreciat că instanța de apel trebuia să compare atât posibilitățile materiale ale fiecăruia dintre părinți, precum și posibilitățile acestora în asigurarea unui climat familial corespunzător. Efectuând o astfel de comparație, instanța ar fi putut observa că recurenta locuiește într-un apartament cu patru camere, proprietatea mamei sale, oferind condiții locative net superioare color oferite de pârât, care posedă un apartament cu două camere, în care locuiește împreună cu părinții săi, aspect confirmat și de rapoartele de anchetă socială efectuate în cauză.

În ceea ce privește mediul obișnuit de viață al minorei, recurenta a arătat că acesta este reprezentat de locuința bunicilor materni, în care a locuit împreună cu pârâtul de la data căsătoriei - 30.08.2003 - și până la data plecării în Spania - 14.07.2006 - iar nu de locuința bunicilor paterni, în care minora a locuit începând cu data de 27.05.2007, dată la care pârâtul a revenit din Spania, împreună cu fiica sa.

În conținutul motivelor de recurs, recurenta a formulat și o cerere de repunere în termenul de recurs, învederând instanței că a luat cunoștință de hotărâre numai la data de 02.04.2009, cu prilejul studierii dosarului la arhiva Judecătoriei sectorului 3 B, întrucât decizia civilă nr. 1045 din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă nu i-a fost comunicată, până la acest moment, nici la domiciliul său, situat în B,-,.1A,.1,.20, sector 3 și nici la domiciliul ales la " și Asociații" din B,-, -1,.1,.6,.31, sector 1, care fusese indicat la filele 36 și 43 din dosarul de apel.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în termenul reglementat de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului susținând că, în materia încredințării minorilor, criteriile nu sunt legate numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de gradul de atașament al acestora față de copii, de moralitatea părinților și de preocuparea lor în privința îngrijirii copilului.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante în această materie, Curtea apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

In drept, conform dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești", acestui principiu urmând a i se subordona măsura încredințării copiilor către unul dintre părinții săi, în condițiile în care ambii părinți au solicitat acest lucru.

Raportându-ne la dispozițiile de drept comun, Curtea constată că, deși nici dispozițiile art. 42, nici cele ale art. 97 și următoarele din Codul familiei nu stabilesc, în concret, criteriile ce trebuie avute în vedere la încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți, din coroborarea acestor texte legale, rezultă că se impun a fi analizate nu numai posibilitățile materiale oferite de părinți, ci și vârsta copilului, gradul de atașament al părintelui față de copil, măsura în care fiecare se poate preocupa de îngrijirea acestuia, întregul complex de împrejurări, menite să asigure acestuia o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă.

Analizând motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă(hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii),prin prisma argumentelor invocate de recurentă, și anume faptul că instanța de apel nu a făcut decât să indice diverse texte legale și practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a indica, în concret, acele împrejurări care i-au creat convingerea că încredințarea copilului către tată este în interesul superior al acestuia, precizând doar că "schimbarea mediului obișnuit de viață a minorei, care a locuit cea mai mare parte a vieții sale în locuința bunicilor paterni, nu ar fi, cel puțin pentru moment, o măsură în interesul acesteia", Curtea îl apreciază ca fondat, întrucât, din examinarea considerentelor expuse de instanța de apel, rezultă că singurul criteriu concret pe care această instanță își sprijină argumentația este acela al "locuinței obișnuite" al minorei, care s-ar afla la bunicii paterni și al inadecvării schimbării acestei locuințe.

În același sens, deși tribunalul reține că apelanta "muncea din greu, având două servicii, tocmai pentru a asigura copilului său un trai decent, astfel încât nu se poate reține dezinteresul reclamantei față de minoră", apreciază că aceste împrejurări nu sunt de natură a asigura copilului stabilitatea unui cămin, date fiind împrejurările de fapt, ruptura intervenită între părinți, care este, cu precădere, un eveniment traumatizant pentru copil, astfel încât schimbarea mediului său obișnuit de viață, în noile condiții, nu ar fi, cel puțin pentru moment, o măsură în interesul acestuia.

Or, deși instanța de recurs nu are atributul de a modifica situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanța de fond și instanța de apel, controlul pe care îl poate exercita această instanță fiind exclusiv de legalitate, Curtea nu poate să nu observe că un criteriu determinant luat în considerare de instanța de apel, respectiv "locuința obișnuită a minorei", nu subzistă, câtă vreme minora a locuit, împreună cu părinții săi, în locuința bunicilor materni de la data nașterii sale - 17.06.2004, până la data plecării în Spania - 14.07.2006, iar celelalte argumente expuse de instanța de apel, privind munca recurentei, operează, în mod evident, în favoarea mamei, astfel încât apreciază că motivele expuse de instanța de apel sunt contradictorii și nu pot justifica, prin ele însele, menținerea soluției instanței de fond privind încredințarea minorei, tatălui.

În același sens, Curtea reține că ceea ce a determinat mutarea minorei, în locuința bunicilor paterni, a fost decizia unilaterală a intimatului de a se înapoia împreună cu minora în țară, astfel încât despărțirea părinților, imputabilă deopotrivă ambilor soți, astfel cum a stabilit instanța de fond și nu a reprezentat obiectul criticii de nelegalitate sau de netemeinicie, și traumele intrinseci acestei separări, luate în considerare de instanța de apel, nu pot constitui un motiv determinant pentru încredințarea minorei tatălui său.

În acest context, Curtea apreciază că este în interesul superior al minorei, în vârstă de 5 ani, să fie încredințată mamei, care prezintă garanțiile morale și materiale suficiente pentru a-i asigura acesteia o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, având în vedere, în special, vârsta fragedă a minorei, condițiile de care dispune mama, menționate în referatul de anchetă socială, grija manifestată de aceasta, exprimată inclusiv în munca pe care a depus-o pentru a asigura securitatea materială a familiei, și care, în mod inerent, a determinat reducerea timpului pe care aceasta îl petrecea cu minora, situație care, însă, nu poate fi asimilată cu dezinteresul în îngrijirea minorei, precum și împrejurarea actuală, învederată instanței de recurs, conform căreia recurenta locuiește și lucrează în România și nu intenționează să mai plece în Spania, ceea ce va putea asigura stabilitatea unui cămin și a unui mediu social cunoscut minorei.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta () împotriva deciziei civile nr. 1045 din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 11311/18.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în contradictoriu cu intimatul, va schimba, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că va încredința reclamantei - pârâte, spre creștere și educare, pe minora, născută la 17.06.2004, obligând pârâtul - reclamant la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 250 lei, în favoarea minorei, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majorat, menținând restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta () împotriva deciziei civile nr.1045 A din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3

Modifică decizia recurată, în sensul că:

Admite apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 11311/18.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în contradictoriu cu intimatul.

Schimbă, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că încredințează reclamantei - pârâte (), spre creștere și educare, pe minora, născută la 17.06.2004.

Obligă pe pârâtul - reclamant la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 250 lei, în favoarea minorei, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majorat.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/09.07.2009

Secția a IV-a Civ. -

-

Jud.sector 3. -

Președinte:Bianca Elena Țăndărescu
Judecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu

← Plasament. Decizia 1391/2009. Curtea de Apel Brasov		Plasament. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Bucuresti →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță