Plasament. Decizia 1391/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Nr. 1391/
Ședința public din 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
Judector - -
Judector - -
Grefier șef secție
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul parchetului de pe lâng Curtea de Apel Brașov
Pe rol se afl judecarea recursului declarat de pârâta, în contradictoriu cu intimata reclamant DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI și cu intimata pârât -ȘEFUL CENTRULUI DE REABILITARE, având ca obiect: "plasament", împotriva deciziei numrul 266/Ap din 01.10.2009 pronunțat de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul civil nr-
La apelul nominal fcut în ședința public, se prezint: cj. pentru intimata reclamant DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI și intimata pârât -ȘEFUL CENTRULUI DE REABILITARE, lips fiind recurent pârât.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:
Instanța, invoc din oficiu și pune în discuția prților prezente excepția nulitții recursului, având în vedere c acesta este nemotivat:
consilier juridic, pentru intimata reclamant, solicit anularea recursului ca nemotivat.
Intimata pârât pune aceleași concluzii.
Reprezentanta Ministerului Public, solicit anularea recursului potrivit art. 306 Cod procedur civil, întrucât acesta nu cuprinde nici unul din motivele prev. de art. 304 punctele 1 - 9 Cod procedur civil.
CURTEA
Asupra recursului civil de faț;
Constat c prin decizia civil nr. 266/Ap din 01.10.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașovs -a admis acțiunea formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALA DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, în contradictoriu cu pârâții, șeful Centrului de Reabilitare Școlar "", și în consecinț: a dispus înlocuirea msurii de protecție special a plasamentului în regim de urgenț luat faț de copilul -, nscut la data de 26 septembrie 1997 în or. R, jud. B, - 1 - -, cu msura de protecție special a plasamentului minorului la Centrul de Reabilitare Școlar "". A stabilit ca drepturile și obligațiile printești cu privire la persoana copilului s fie exercitate, respectiv îndeplinite, de ctre șeful Centrului de Reabilitare Școlar "", iar cele cu privire la bunurile minorului de ctre președintele Consiliului Județean
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut urmtoarele:
Copilul - s-a nscut la data de 26 septembrie 1997 în or. R, jud. B, și este fiul din afara cstoriei al pârâtei, neavând stabilit filiația faț de tatl biologic.
Raportul de evaluare detaliat privind situația minorului întocmit în cauz de reclamant, la data de 07 septembrie 2009, evidențiaz faptul c mama copilului este deținut în Penitenciarul Codlea, unde execut o pedeaps privativ de libertate. Cei trei copii minori ai cuplului și G au rmas în grija concubinului mamei, care îns nu are posibilitatea de a se ocupa în mod corespunztor de creșterea, educarea și supravegherea minorilor, din cauza diferitelor munci pe care trebuie s le presteze pentru a compensa ajutorul oferit de proprietarul fermei la care aceștia locuiesc. Copilul - și fratele mai mic al acestuia, -, în vârst de un an și patru luni, s-au aflat în grija celui mai mare dintre frați, -, în vârst de 12 ani, pe perioada cât tatl copiilor era la munc. Condițiile de trai ale familiei, format din tat și cei trei copii minori, sunt improprii, aceștia locuind în incinta unui grajd, unde au amenajat o camer sumar mobilat, iar veniturile familiei sunt modeste. Minorul -, în vârst de 12 ani, este neșcolarizat, el fiind acela care avea grij de frații si mai mici pe perioada în care tatl su vitreg (concubinul mamei) se afla la munc, iar când nu fcea acest lucru, era obligat s munceasc la câmp.
Pentru motivele evocate, având în vedere c minorul - este lipsit, cel puțin în prezent, de ocrotire printeasc, prin dispoziția nr. 118/07 august 2009 directorului general al B s-a dispus plasamentul în regim de urgenț al copilului la Centrul de Reabilitare Școlar "". Acest centru rezidențial a fost ales în considerarea faptului c minorul trebuie s fie școlarizat, precum și pentru a pstra legtura cu frații si mai mici care se afl în plasament la un asistent maternal profesionist din mun., jud.
Atât raportul de evaluare detaliat cât și planul de servicii stabilesc necesitatea instituirii unei msuri de protecție special cu privire la minorul -, având în vedere c acest copil este lipsit de ocrotire printeasc, neșcolarizat, obligat s aib grij de frații si mai mici și s munceasc de la o vârst fraged. De asemenea, msura de protecție special este necesar a fi luat și ca urmare a faptului c nu au fost identificate alte persoane sau rude apropiate care s-și asume responsabilitți legate de soarta acestui copil.
n drept, tribunalul specializat a reținut c, potrivit art. 44 din Legea nr. 272/2004 - privind protecția si promovarea drepturilor copilului,"copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care s permit dezvoltarea sa fizic, mental, spiritual, moral si social".
n acest cadru legislativ dat, tribunalul specializat a apreciat c relația minorului cu familia biologic nu funcționeaz, ca urmare a faptului c mama pirit, aflat in penitenciar, este, cel puțin în prezent, din motive obiective, in imposibilitate de a se ocupa de creșterea și educarea fiului su, în timp ce concubinul mamei a dat dovad c nu deține abilitțile parentale necesare pentru a asigura un minim de supraveghere celor trei copii ai si, lsând întreaga responsabilitate a îngrijirii celor doi copii mai mici în sarcina celui mai mare dintre frați. De asemenea, nu au fost identificate alte rude apropiate care s-și fi exprimat intenția de a se ocupa de creșterea și educarea minorului.
Pe cale de consecinț, în conformitate cu prevederile art. 58 al. 1 lit. c și art. 66 al. 2 din Legea nr. 272/2004, - instanța a dispus înlocuirea msurii de protecție special a plasamentului în regim de urgenț luat faț de copilul -, nscut la data de 26 septembrie 1997 în or. R, jud. B, - 1 - -, cu msura de protecție special a plasamentului minorului la Centrul de Reabilitare Școlar "", potrivit dispozitivului prezentei.
Pornind de la dispozițiile art. 38, coroborate cu art. 66 al. 2 din Legea nr. 272/2004, potrivit crora instanța judectoreasca este singura autoritate competent a se pronunța cu privire la persoana care exercit drepturile și îndeplinește obligațiile printești în situația copilului lipsit temporar de ocrotire printeasc, tribunalul specializat, ținând cont de interesul superior al copilului, a stabilit ca drepturile și obligațiile printești cu privire la persoana minorului s fie exercitate, respectiv îndeplinite, de ctre șeful Centrului de Reabilitare Școlar "", iar cele cu privire la bunurile copilului de ctre președintele Consiliului Județean
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs pârâta, recurs care nu este nici motivat și nici întemeiat în drept.
Instanța a invocat, din oficiu, excepția nulitții recursului.
Analizând cu prioritate excepția nulitții recursului invocat din oficiu, Curtea reține urmtoarele:
Recursul se motiveaz, conform art. 303 din Codul d e procedur civil, prin însși cererea de recurs sau înuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt artate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul d e procedur civil, iar art. 306 alin. 1 din Codul d e procedur civil prevede c recursul este nul dac nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevzute la alin. 2, care se refer la motivele de ordine public.
A motiva recursul înseamn, pe de o parte, artarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevzute de art. 304 din Codul d e procedur civil, iar, pe de alt parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulrii unor critici privind modul de judecat al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
În speț, recurenta a declarat recurs, fr s indice vreun motiv de recurs și s dezvolte critici care, raportat la soluția pronunțat de instanța de fond, s fac posibil încadrarea în art. 304 din Codul d e procedur civil.
Prin urmare, Curtea, examinând cererea de recurs in raport de dispozițiile art.306 Cod procedura civila, constata ca recursul nu este motivat pe vreunul din motivele prevzute de art. 304 Cod procedura civila, astfel încât va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constat nul recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 266/s/01.10.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi 10.11.2009.
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. - /11.11.2009
Dact. /11.11.2009
Jud. fond.
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea, Roxana Maria
← Stabilire program vizitare minor. Decizia 46/2009. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 948/2009. Curtea de... → |
---|