Incuviintare nume minor. Decizia 1419/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1471/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1419
Ședința publică de la 28.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenta- reclamantă - -, de recurenta - pârâtă -, de recurentul - intervenient, mpotriva deciziei civile nr. 658/A/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu Autoritățile tutelare PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 07.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea consecutiv la 14.10.2009, 21.10.2009 și apoi la 28.10.2009, hotărând următoarele.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5126/01.06.2007, Judecătoria Sectorului 3 B a admis cererea principală formulată de reclamanta, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta și cu Autoritatea Tutelară - Consiliul Local Sector 3 B și Autoritatea Tutelară - Consiliul Local Sector 1 B, a încuviințat ca minora să poarte numele de familie al tatălui, a admis în parte cererea de intervenție formulată de, a respins cererea privind stabilirea domiciliului minorei, ca neîntemeiată, a stabilit următorul program de vizitare a minorei: 30 de zile în perioada vacanței de vară, 10 zile în perioada vacanței de iarnă, cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul mamei și cu obligația intervenientului de aor eaduce pe minoră la domiciliu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.9767/02.12.2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.471 A/23.02.2006 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă și decizia civilă nr.1536/17.08.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâții și, constatându-se că pârâtul nu este tatăl minorei, a constatat nulitatea absolută a recunoașterii de paternitate făcută de pârât la data de 24.07.2003 în fața ofițerului de stare civilă din cadrul Primăriei Sectorului 1 B, dispunându-se efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă al Consiliului Local Sector 1
Prin declarația autentificată sub nr.3657/22.06.2006 de BNP, a recunoscut paternitatea copilului, născută la 22.07.2003 de către.
La data de 27.10.2006 a fost eliberat certificatul de naștere al reclamantei - minora, în baza actului de naștere nr.9214/24.07.2003, unde părinții copilului au fost menționați, în concordanță cu sentința civilă nr.9767/02.12.2004 și declarația de recunoaștere, ca fiind - tată și - mamă.
Prima instanță a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.64 alin.2 Codul familiei, potrivit cărora, în cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, instanța judecătorească va putea da încuviințarea copilului să poarte numele celui din urmă părinte.
S-a reținut că articolul precitat nu cuprinde criterii pe care instanța să le aibă în vedere atunci când stabilește în ce condiții se va face aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate. În lipsa unei astfel de dispoziții, instanța va avea în vedere interesul copilului.
În cauză, s-a constatat că potrivit datelor cuprinse în certificatul de naștere al minorei reclamante, în prezent aceasta are un nume de familie diferit atât de cel al mamei cât și de cel al tatălui.
În plus, din probele administrate, interogatoriul pârâtei cât și susținerile acesteia din cuprinsul înscrisului aflat la filele 76 - 79 rezultat că în prezent copilul locuiește împreună cu mama sa și soțul acesteia în străinătate, fără ca până în prezent aceasta să fi stabilit vreo legătură cu intervenientul, din cauze care exced speței de față.
În aceste condiții, instanța a apreciat că este în interesul minorei să poarte numele de familie al tatălui, în acest mod, fiind mai facilă în viitor stabilirea unei legături între reclamantă și intervenient, precum și conștientizarea de către copil a apartenenței la familia tatălui său - intervenient în prezenta cauză.
În privința cererii de stabilire a domiciliului minorei, instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
S-a constatat că intervenientul a solicitat stabilirea domiciliului minorei la adresa din B,-, - 23,.2,.40, sector 3.
Potrivit art.100 alin.2 Codul familiei "dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor decide de comun acord, la care dintre ei va locui copilul, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, în caz de neînțelegere între părinți, instanța judecătorească va decide ținând seama de interesele copilului.
Ipoteza vizată de articolul precizat este, așadar, cea în care părinții, cu locuințe diferite, nu se înțeleg la care dintre ei să locuiască minorul, interesând exclusiv identificarea părintelui și nu a locuinței pe care acesta o posedă la un moment dat și care, din diverse împrejurări, se poate schimba.
S-a reținut că exercițiul dreptului părintelui care nu locuiește împreună cu copilul, în sensul stabilirii unui program de vizitare, se presupune a fi efectiv, impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere la îndeplinire eficientă și în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului subiectiv.
În cauză, s-a constatat că prin stabilirea filiației și față de tată prin intermediul recunoașterii necontestate, s-a recunoscut atât tatălui cât și copilului dreptul de a avea legături personale.
Instanța a apreciat că față de vârsta minorei și împrejurarea că aceasta nu locuiește în România, programul de vizitare trebuie adaptat de așa manieră încât, pe de o parte, să permită stabilirea unei legături între intervenient și copil, iar pe de altă parte, să respecte specificul activităților și programului zilnic al unui copil de 4 ani. De aceea, programul solicitat de intervenient a fost încuviințat numai în parte, respingându-se solicitarea referitoare la perioada de sfârșit de săptămână.
Prin decizia civilă nr.1565/17.12.2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr.5126/2007 și a admis apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva aceleiași sentințe. S-a schimbat în parte sentința civilă apelată și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu formulată de.
Tribunalul, pentru a pronunța această decizie, a reținut că întrucât copilul și-a stabilit filiația și față de celălalt părinte, instanța de fond, în mod corect a dat încuviințarea copilului să poarte numele de familie al părintelui față de care filiația s-a stabilit ulterior.
Acțiunea pentru încuviințarea purtării numelui este o acțiune cu caracter personal, nepatrimonial, imprescriptibilă, cererea aparține copilului care poate fi reprezentat de oricare dintre părinți.
În fine, instanța poate acorda încuviințarea fără acordul autorității tutelare și chiar împotriva opoziției părintelui.
Tribunalul a reținut că la data de 27.09.2006 apelantul a formulat "cerere completatoare" a acțiunii principale (fila 48 dosar fond) prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei sale sau la adresa indicată de aceasta și încuviințarea legăturilor personale cu minora - în temeiul art.43 alin.3 Codul familiei.
Apelanta - pârâtă a invocat excepția inadmisibilității cererii completatoare, motivat de faptul că s-au formulat capete de cerere noi, în nume propriu de către reprezentantul minorei, ceea ce este inadmisibil având în vedere că reprezentantul copilului minor are calitate de reclamant ca și minorul pe care îl reprezintă.
Prin încheierea de ședință din data de 06.12.2006 instanța a calificat cererea completatoare ca fiind o cerere de intervenție în nume propriu, a încuviințat-o în principiu și pe cale de consecință, a respins excepția inadmisibilității invocată de apelanta - pârâtă.
Criticile vizând modalitatea de soluționare a cererii completatoare, calificată de instanță ca fiind cerere de intervenție în nume propriu, formulate de apelanta - pârâtă sunt fondate.
În speța dedusă judecății, apelantul fiind reprezentantul legal al copilului - titularul acțiunii - are calitatea de reclamant.
Odată dobândită această calitate, prin promovarea acțiunii, același reclamant nu poate avea și calitatea de terț - intervenient față de procesul pendent.
Una din condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție o reprezintă existența unui proces civil în curs de judecată între alte persoane, condiție dedusă din analiza textelor art.49, 57, 60 și 64 Cod procedură civilă.
Arată tribunalul că datorită caracterului strict personal al acțiunii principale, intervenția principală, sau în nume propriu, este inadmisibilă.
Inadmisibilitatea intervenției principale într-o acțiune cu caracter strict personal cum este acțiunea de față "încuviințare purtare nume" se întemeiază pe ideea că o terță persoană nu poate formula pretenții proprii în legătură cu obiectul procesului respectiv.
Tribunalul a subliniat că între cele două acțiuni (cereri) nu există conexitate, o altă condiție esențială de admisibilitate a cererii de intervenție principală.
Prin decizia civilă nr.953/16.06.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.1565 A din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, a admis recursul declarat de prin reprezentant legal și de în nume propriu împotriva deciziei civile nr.1565 A din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că a declarat recursul la data de 17.04.2008 susținând în combaterea excepției că decizia pronunțată în apel nu i-a fost comunicată niciodată la domiciliul ales și indicat conform art.95 Cod procedură civilă la sediul cabinetului de avocatură.
Apărarea formulată de recurentă a fost apreciată fără suport probator întrucât din actele și lucrările dosarului nu rezultă o alegere de domiciliu în sensul art. 93 teza I- Cod procedură civilă.
Recurenta care a fost reprezentantă atât în fața instanței de fond cât și în apel d e același cabinet individual de avocatură nu a solicitat niciodată un alt domiciliu procesual, fiind citată în permanență la adresa din B,- - 23,.2,.4, apartamentul 40, sectorul 3, adresă unde i s-a și comunicat atât hotărârea instanței de fond cât și cea pronunțată în apel.
Sub acest aspect s-a observat că la fila 30 dosarului din apel se află dovada de comunicare a deciziei civile nr.1565/2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă din data de 20.02.2008.
Avându-se în vedere că recursul a fost declarat abia la data de 17.04.2008 deși comunicarea deciziei s-a realizat la 20.02.2008, Curtea a constatat că recursul declarat de este tardiv declarat și a fost respins ca atare.
Recursul declarat de în nume propriu și ca reprezentant legal al minorei a fost apreciat întemeiat și a fost admis, cu consecința casării deciziei pentru cele ce urmează:
Potrivit art.5 alin.3 din Decretul nr.31/1954 capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile, săvârșind acte juridice.
Art.11 din același act normativ arată că minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu au capacitate de exercițiu, situație în care actele juridice se fac de reprezentanții lor legali.
Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile, iar art.42 Cod procedură civilă reglementează situația juridică a persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă.
În cauză ne aflăm în domeniul instituției reprezentării dat fiind că minora născută la 22.07.2003 nu are capacitate de exercițiu.
În această situație, minorii nu stau personal în proces, ci prin reprezentant legal, în speță tatăl său - întrucât conform art.97 din Codul Familiei ambii părinți au aceleași drepturi și îndatori față de copiii lor minori, fără a se deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie ori din afara căsătoriei, ori adoptați, părinții fiind obligați să exercite drepturile lor părintești numai în interesul copiilor.
Acțiunea prevăzută de art.64 alin.2 Codul Familiei aparține copilului, el fiind titularul acesteia, însă cum nu are capacitate de exercițiu trebuie să fie reprezentat.
Astfel fiind, minora este titularul acțiunii, având calitate de reclamant, iar recurentul este doar reprezentantul legal al minorei.
Cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum este reglementată de art.49 Cod procedură civilă, este pe deplin admisibilă în aceste condiții, întrucât nu întrunește și calitatea de reclamant și cea de intervenient, astfel cum în mod greșit a reținut tribunalul.
Recurentul este terț față de acțiunea principală, invocă un interes direct și personal și este în strânsă legătură cu cauza.
A considera că se impunea disjungerea cererii de intervenție prin care se solicita încuviințarea unui program de vizitare a minorei și stabilirea domiciliului acestuia înseamnă un formalism excesiv și încălcarea dispozițiilor art.42 și 49 Cod procedură civilă, câtă vreme nu a exercitat acțiunea principală în nume propriu ci ca reprezentant legal al copilului.
Rejudecând cauza după casare, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.658/11.05.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - intervenient, împotriva sentinței civile nr.5126/01.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 B, a admis apelurile declarate de apelanta - reclamantă și de apelanta - pârâtă, împotriva aceleiași sentințe, pe care a desființat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecarea cererii principale formulate de reclamanta la aceeași instanță, menținând în rest sentința civilă apelată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că apelul formulat de apelantul - intervenient în interes propriu este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica vizând omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii formulată de către minoră prin reprezentant legal, deși este fondată în drept, în fapt se constată că apelantul - intervenient în interes propriu nu putea formula în apelul său critici decât cu privire la cererea de intervenție în interes propriu având ca obiect, conform filelor 48 - 49 dosarul primei instanțe, stabilirea domiciliului minorei și încuviințarea unui program de vizitare a minorei în favoarea intervenientului, astfel încât orice critici în afara obiectului și a modului de soluționare de către prima instanță a cererii acestuia de intervenție în interes propriu nu poate fi analizată în apelul intervenientului.
Pe de altă parte, cu privire la celelalte critici vizând modul de soluționare a cererii de intervenție în interes propriu se constată că este criticată măsura de încuviințare a programului de vizitare, aspecte reluate în mod identic și prin cererea de recurs formulată ulterior împotriva deciziei de apel, casată cu trimitere spre rejudecare.
Aceste critici au fost apreciate nefondate, având în vedere că în mod corect prima instanță a procedat la o evaluare a interesului superior al copilului, prin prisma probelor administrate, față de vârsta minorei și împrejurarea că aceasta nu locuiește în România, programul de vizitare trebuie adoptat de așa manieră încât, pe de o parte, să permită stabilirea unei legături între intervenient și copil, iar pe de altă parte, să respecte specificul activităților și programul zilnic al unui copil de 4 ani.
Referitor la apelurile formulate de către minoră, prin reprezentant legal și de către apelanta - pârâtă, mama minorei, tribunalul a reținut că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Criticile vizând modul în care a fost soluționată cererea introductivă având ca obiect încuviințarea ca minora să poarte numele intervenientului, cu consecința completării acestei mențiuni în actul de naștere al minorei, la rubrica numele și prenumele tatălui minorei, au fost găsite fondate.
Astfel, cererea introductivă a fost formulată de către în calitate de reprezentant legal al minorei aflată în îngrijirea în fapt exclusivă a apelantei - pârâte, mama acesteia, ambele avându-și domiciliul de fapt în afara României.
Față de poziția procesuală adoptată de părinții minorei, tribunalul a constatat că în cauză există interese contrare între cei doi părinți cu privire la introducerea acțiunii introductive, cerere pentru care poate avea în vedere exclusiv interesul superior al copilului, iar nu al vreunuia dintre părinții minorei, urmând a se dispune de prima instanță numirea unui curator, o persoană neutră, eventual recomandată de către autoritatea tutelară sau prin acord comun de către părinții minorei, care să aprecieze în deplină cunoștință de cauză și să susțină în mod corespunzător interesul superior al minorei în cadrul dosarului având acest obiect, situație asimilată cu lipsa de procedură cu minora, aceasta nefiind citată prin reprezentant legal - curator, în această modalitate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta,prin reprezentant legal, și, în calitate de intervenient în nume propriu, criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă:
- în mod eronat instanța de apel a reținut că minora nu are domiciliul în România, deși nu s-a făcut de către pârâta - recurentă dovada domiciliului minorei în Olanda. Ca atare, este greșită și hotărârea instanței de a respinge cererea intervenientului de a avea legături personale cu minora în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună;
- decizia instanței de apel este nelegală, reținând în mod greșit că minorei trebuie să i se numească un curator, atâta timp cât reține că ambii părinți exercită drepturile părintești numai în interesul copilului. Instanța de apel reține în mod greșit că ar exista conflict de interese între părți dacă minorei nu i se numește un curator. Există conflict de interese între părinți nu și între aceștia și minoră:
- în mod greșit instanța de apel a reținut că tatăl minorei nu putea formula critici cu privire la omisiunile legate de identificarea tatălui minorei și de efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă al Consiliului Local Sector 1
Împotriva deciziei civile nr.658/11.05.2009 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă a formulat recurs și apelanta - pârâtă, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 și 7 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanța de apel trebuia să desființeze în tot sentința apelată și nu în parte numai în ceea ce privește cererea principală. Instanța de apel a nesocotit normele de procedură și principiile ce guvernează modul de soluționare a cererilor incidentale:
- instanța de apel trebuia să pună în vedere instanței de fond să soluționeze excepțiile invocate de pârâtă, rămase nesoluționate.
Curtea constată că este învestită cu soluționarea a trei recursuri: recursul declarat de minora, prin reprezentant legal, care are ca obiect criticile aduse deciziei recurate sub aspectul soluționării acțiunii principale referitor la numele minorei, recursul intervenientului în nume propriu, care are ca obiect criticile aduse deciziei recurate cu privire la cererea de intervenție vizând legăturile personale ale acestuia cu fiica sa, și recursul pârâtei - apelante cu cele două motive de recurs reținute mai sus.
Instanța de apel a reținut că era necesar să se numească un curator pentru minoră pentru a se putea soluționa acțiunea principală atâta vreme cât datorită intereselor contrare existente între părinți, tatăl nu o putea reprezenta pe minoră. S-a reținut faptul că în lipsa unui curator, instanța de fond a soluționat pricina cu lipsă de procedură în ceea ce o privește pe minora reclamantă.
Acest raționament juridic este eronat.
Interesele contradictorii existente între părinții minorei nu au relevanță juridică în reprezentarea minorei de către tatăl său, întrucât între fiică pe de o parte și părinții acesteia, tatăl sau mama, nu există interese contradictorii. Instanța de judecată va putea analiza dacă e în interesul superior al minorei să poarte sau nu numele tatălui.
Pe de altă parte, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.315 Cod procedură civilă. Prin decizia nr.953/16.06.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prima instanță de recurs a statuat că numitul poate în calitatea sa de reprezentant legal să introducă acțiunea în numele reclamantei, ceea ce înseamnă că tatăl minorei poate să o reprezinte pe aceasta în acțiunea introdusă în contradictoriu cu mama sa, fără să fie necesar să fie numit un curator pentru reclamantă. Prin aceeași decizie s-a statuat că partea are dublă calitate procesuală în cauză: reprezentant al minorei și intervenient în nume propriu pe cererea de intervenție prin care solicită stabilirea programului de vizitare a minorei.
Ca atare, cu putere de lucru judecat s-a statuat atât legalitatea introducerii acțiunii și reprezentării minorei de către, cât și necesitatea judecării cererii de vizitare a minorei în același cadru procesual cu acțiunea principală fără să fie necesară disjungerea acesteia.
Prin urmare, în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că se impune desființarea sentinței apelate pentru numirea în cauză a unui curator pentru minoră. Instanța de apel trebuia să respecte prima decizie de recurs și să analizeze în fond acțiunea principală având ca obiect stabilirea numelui minorei și efectuarea cuvenitelor mențiuni în actul de naștere al minorei.
Din aceste considerente, recursul declarat de minora reclamantă prin reprezentantul său legal este fondat și ca atare, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului formulat de aceasta de către instanța de apel.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta - apelantă, Curtea apreciată că acesta este neîntemeiat.
Curtea nu va primi critica recurentei - pârâte în sensul că desființarea sentinței instanței de fond trebuia făcută în totalitate, întrucât cererea de intervenție fiind cerere incidentală nu poate fi soluționată anterior acțiunii principale.
În primul rând, Curtea a apreciat, așa cum s-a reținut mai sus, că nu se impunea desființarea parțială a sentinței instanței de fond ci judecarea în fond a acțiunii principale de către instanța de apel, sens în care a admis recursul reclamantei.
În al doilea rând, cele două cereri: acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu sunt ambele cereri principale, ce se pot soluționa independent una față de cealaltă.
Prima instanță de recurs prin decizia nr.953/2008 a statuat cu putere de lucru judecat că nu se impune disjungerea cererii de intervenție prin care se solicită încuviințarea unui program de vizitare a minorei și stabilirea domiciliului acesteia pentru a nu se ajunge la un formalism excesiv. Atâta vreme cât soluționarea cererii de intervenție nu are nici o înrâurire asupra acțiunii principale și nici nu depinde de aceasta, cele două cereri se pot soluționa în cadrul aceluiași dosar la momente diferite.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat de către recurenta - pârâtă nu va fi primit, având în vedere faptul că acesta nu reprezintă o critică reală a deciziei recurate nefiind indicată nicio excepție pe care instanțele de fond și de apel să nu le fi soluționat.
Va fi găsit ca nefondat și recursul formulat de intervenientul - recurent în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii de intervenție.
În acest sens, Curtea constată că minora locuiește în Olanda cu mama sa și cu soțul acesteia, așa cum rezultă din sentința civilă nr.9767/02.12.2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B, rămasă irevocabilă.
Intervenientul recunoaște că minora locuiește împreună cu mama sa, și având în vedere cele reținute în sentința civilă nr.9767/2004, precum și răspunsul pârâtei la interogatoriu, acesta avea sarcina de a dovedi că minora locuiește de fapt în România, ceea ce nu s-a întâmplat.
Ca atare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond și s-a menținut de către instanța de apel faptul că nu prezintă relevanță domiciliul oficial al pârâtei, ci domiciliul de fapt al acesteia unde se află și minora.
Reținând că minora locuiește cu mama sa în străinătate, iar recurentul în România, în mod corect s-a stabilit programul de vizitare la care are dreptul recurentul - intervenient, fără a i se acorda acestuia dreptul de vizită în prima și a treia săptămână din lună.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenta - pârâtă și de recurentul - intervenient în nume propriu, va admite recursul declarat de minoră prin reprezentant legal, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor minorei prin reprezentant legal și al pârâtei - apelante numai în ceea ce privește capătul de acțiune referitor la numele minorei și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenta - pârâtă - și de recurentul - intervenient în nume propriu, împotriva deciziei civile nr.658/A/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Admite recursul declarat de minora, prin reprezentant legal, împotriva aceleiași decizii.
Casează în parte decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecarea apelurilor minorei prin reprezentant legal și al pârâtei - apelante numai în ceea ce privește capătul de acțiune referitor la numele minorei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
.
2 ex./19.01.2010
TB-4 -; -
Jud.3 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
| ← Divort. Decizia 43/2009. Curtea de Apel Brasov | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1547/2009. Curtea de... → |
|---|
