Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1547/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2142/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1547
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 927 din 25.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și autoritățile tutelare din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 6 B și PRIMĂRIEI.
are ca obiect - încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - reclamant prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București și intimata - pârâtă prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 29/2009 emisă de Baroul București, lipsind autoritățile tutelare din cadrul Primăriei Sectorului 6 B și Primăriei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul - reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de către instanță prin rezoluție, cât și faptul că motivele de recurs nu au fost comunicate către intimata - pârâtă și autoritățile tutelare.
Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 06.11.2009, intimata - pârâtă a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Apărătorul recurentului - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4,00 lei - chitanța seria - nr. -/12.11.2009. În continuare, având în vedere referatul efectuat de către grefierul de ședință, respectiv faptul că motivele de recurs nu au fost comunicate către autoritățile tutelare, motiv pentru care solicită acordarea unui termen de judecată, neavând asupra sa copii suficiente în vederea comunicării. Solicită totodată să i se comunice un exemplar de pe întâmpinarea formulată de către intimata - pârâtă.
Curtea procedează la anularea dovezii achitării taxei judiciare de timbru stabilită de către instanța prin rezoluție depusă de recurentul - reclamant.
Curtea înmânează un exemplar al întâmpinării formulate de intimata - pârâtă către apărătorul recurentului - reclamant.
Apărătorul intimatei - pârâte, învederează că deși nu i-au fost comunicate motivele de recurs, a înțeles să formuleze întâmpinare, apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, în cazul în care recurentul - reclamant nu va înțelege să administreze vreo probă în susținerea recursului. Cu privire la necesitarea acordării unui termen de judecată pentru a se comunica motivele de recurs către autoritățile tutelare, apreciază că nu este necesar acest lucru, motiv pentru care învederează că se opune la această cerere.
Curtea, apreciază că nu se impune acordarea unui termen de judecată pentru ca intimata - pârâtă să ia cunoștință de motivele de recurs și nici pentru comunicarea acestora către autoritățile tutelare, și constatând ca nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, desființarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii, deoarece tribunalul a reținut ca nefondate criticile privind programul de vizitare cât și pentru vacanțelor școlare, față de împrejurarea că, instanța trebuia să fixeze clar acest program, având în vedere interesul minorei. Arată că așa cum rezultă din probele administrate în cauză, cât și recunoașterea intimatei din apel, în sensul că minora petrece aproximativ 4 ore pe drum între B și, motiv pentru care tatăl poate sta cu copilul doar 2 ore din cele 6 stabilite de instanță, deoarece acesta în acest moment s-a mutat din Cu privire la programul de vizitare pentru vacanțele școlare, trebuia să se aibă în vedere voința minorei de a sta cu el în acea perioadă. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, ca neintemeiat, și menținerea ca legale și temeinicie a deciziei recurate cât și a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, având în vedere că cererea de chemare în judecată, pe aspectul programului de vizitare minor, vizează schimbarea dispozitivului hotărârii atacate, care este definitivă și irevocabilă și este depusă la dosarul cauzei, condiții care conduc la înfrângerea principiul autorității de lucru judecat.
In continuare, solicită ca instanța să aibă în vedere că, cerere conduce la schimbarea, respectiv la schimbarea dispoziției sentinței, cât și faptul că cererea privind program,ul de vizitare minor a fost formulat de către recurentul - reclamant, printr-o cererea completatoare, după depunerea întâmpinării cât și după solicitarea probatoriului, la instanța de fond, ceea ce înseamnă că respectiva cerere era tardivă, primul termen de judecată, cât și faptul că aceasta echivalează cu o cerere de reîncredințare a minorei.
Totodată, arată că, de la momentul pronunțării și până în prezent, nu există elemente noi care să permită schimbarea măsurilor luate de instanțele anterioare, care sunt definitive și irevocabile. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 364/19.10.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.643/98.02.2009, Judecătoria Bufteaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect reîncredințarea minorei și, în subsidiar, stabilirea unui program de vizitare mai extins.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.700/2006 a Judecătoriei Buftea, s-a declarat desfăcută căsătoria părților, a fost încredințată minora rezultată din căsătorie mamei și s-a stabilit, în favoarea tatălui, program de vizitare a copilului.
În prezentul dosar se solicită reîncredințarea minorei și, în subsidiar, modificarea programului de vizitare stabilit în favoarea tatălui.
Din niciuna din probele administrate în cauză la cererea reclamantului nu rezultă că s-ar fi schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.700/2006.
Astfel, din declarațiile martorului audiat în cauză la cererea reclamantului rezultă că tatăl se implică în educația și creșterea minorei, atunci când o vizitează, dar această împrejurare nu este de natură a contura schimbări intervenite în condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței inițiale de încredințare și stabilire program de vizitare minor.
Împrejurarea că pârâta s-ar fi căsătorit cu fostul său cumnat - nedovedită, de altfel, nu este de natură, prin ea însăși, a conduce la concluzia că minora nu mai beneficiază de condițiile inițiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând soluția instanței de fond pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În esență, apelantul - reclamant a arătat următoarele:
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul - reclamant a arătat că instanța, în mod netemeinic, nefondat și nelegal a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât "niciuna din probele administrate nu a rezultat că s-ar fi schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.700/2006.
Apelantul mai arată că instanța a reținut că s-a implicat în educația și creșterea minorei, dar această împrejurare nu este de natură a contura schimbări intervenite în condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței inițiale de încredințare și stabilire program vizitare minor.
A solicitat în subsidiar, modificarea programului de vizitare acordat prin sentința din 2006.
Solicitarea apelantului, din subsidiar, s-a bazat în primul rând pe însăși necesitatea dezvoltării firești a relației tată-fiică și pe conștientizarea de către minoră că deși părinții săi au divorțat, iar ea fost încredințată mamei sale, apelantul și pârâta vor reprezenta în continuare, amândoi, familia sa.
Apelantul a mai arătat că pentru copil, dreptul de a fi îngrijit, crescut și educat de către părinții săi este prevăzut expres de art.8 alin.2 din Legea nr.272 din 2004 constituind o componență a identității acestuia.
Instanța a reținut în considerente că apelantul este un tată bun preocupat de soarta minorei, iar că relația cu fiica sa este una foarte bună, acesta bucurându-se de timpul petrecut în compania sa, însă a considerat suficient programul de vizitare stabilit în 2006.
Apelantul a solicitat un program de vizitare în perioada vacanțelor întrucât este firesc ca minora să își petreacă vacanțele cu ambii părinți, iar aceasta își dorește să fie alături de tatăl ei și în timpul "concediilor", acest lucru fiind benefic stabilirii și dezvoltării unei relații afective reale tată-fiică și conștientizării de către minoră a conceptului de familie.
Art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, consacră dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament.
Solidaritatea familiei trebuie să-și găsească expresia juridicănu numai în sprijinul materialpe care părinți sunt obligați prin lege a-l da pentru creșterea copiilor, dar și sprijinul moral de care aceștia sunt capabili, viața demonstrând că, în special,fetițele au o deosebită nevoie de figura paternă în viața lor.
Creșterea și educarea unui copil nu înseamnă doar preocuparea financiară, ci implicare sa afectivă și efectivă în educarea fiicei sale, iaracest lucru nu este posibil decât prin admiterea prezentei acțiuni așa cum a fost formulată, în subsidiar.
Apelantul mai învederează că dorește să se implice efectiv pentru a reuși împreună cu pârâta să o transforme pe într-un "om" pentru viitor, întrucât își dorește tot ce este mai bun pentru aceasta.
Arată că îi poate asigura copilului, în cadrul programului solicitat de către acesta, îngrijire, supraveghere atentă, putând să-i garanteze siguranța, să-i ofere căldura emoțională, stimulare, educare, dar și îndrumare și reguli, satisfacerea nevoilor de bază, dar și pentru a-și dezvolta personalitatea, talentele, abilitățile mentale și fizice.
Apelantul mai arată că fetița a învățat să râdă, să cânte, să mănânce, să se exteriorizeze alături de el, așa cum nu o face lângă mama sa.
În ceea ce privește petitul principal al acțiuni apelantului, respectiv, reîncredințarea minorei, și-a rezervat dreptul ca până la primul termen de judecată să depună motivele prezentului apel formulat împotriva sentinței de respingere ca neîntemeiată a reîncredințării către apelant.
Unul dintre motivele pentru care a solicitat reîncredințarea este modelul moral pe care îl oferă pârâta fiicei sale.
Prin urmare, minora are un frate care îi este în același timp și unchiul ei, întrucât pârâta a rămas însărcinată cu soțul surorii ei.
Prin decizia civilă nr.927/25.08.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de către apelantul - reclamant privind programul de vizitare solicitat nu sunt fondate având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut împrejurarea că din probele administrate nu rezultă că s-ar fi schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.700/2006.
Astfel, din declarațiile martorului audiat în cauză la cererea reclamantului nu a rezultat că tatăl - apelantul-reclamant s-ar fi implicat efectiv în educația și creșterea minorei, atunci când o vizita, iar împrejurarea că intimata-pârâtă s-ar fi căsătorit cu fostul său cumnat nu este de natură, prin ea însăși, a conduce la concluzia că minora nu mai beneficiază de condițiile inițiale.
Pe de altă parte apelantul nu a reușit să probeze că prezența mamei ar dăuna în mod efectiv dezvoltării psihice și fizice a minorei rezultată din căsătoria părților, iar împrejurarea că deplasarea acestuia la domiciliul intimatei-pârâte la sfârșit de săptămână pentru exercitarea programului de vizitare anterior încuviințat ar depăși chiar durata acestui program și ar dăuna relațiilor dintre tată și minoră nu a fost dovedită, având în vedere că programul anterior a fost suficient de larg pentru a permite vizitarea minorei în orice modalitate care să nu dăuneze creșterii minorei, fiind enunțat în modul următor: drept de vizitare la fiecare sfârșit de săptămână, nefiind aduse restricții în timp a modului în care acest program poate fi exercitat la sfârșit de săptămână.
De asemenea, tribunalul a constatat că nu s-a dovedit refuzul intimatei-pârâte de a permite apelantului-reclamant să viziteze minora la fiecare sfârșit de săptămână în oricare dintre modalitățile care să permită în mod efectiv întărirea relației dintre tată și minoră, dar nici existența între aceștia din urmă a unei relații de atașament reciproc care să permită posibilitatea ca minora să își petreacă și nopțile la domiciliul apelantului-reclamant timp de mai multe zile consecutiv, inclusiv în perioada vacanțelor legale, considerente pentru care se apreciază că exercitarea în continuare în mod efectiv, conform sentinței anterior menționate, a programului de vizitare încuviințat la data desfacerii căsătoriei se impune, fără modificările solicitate de către apelantul-reclamant.
Cu privire la împrejurarea ca acesta ar avea o situație financiară net superioară aceleia a intimatei-pârâte, tribunalul a constatat că deși este relevantă sub aspectul posibilității de a finanța cheltuielile ocazionate de creșterea și educarea minorei în cauză, totuși nu este și decisivă în luarea sau schimbarea unor măsuri deja adoptate cu privire la încredințarea și dreptul de vizitare a minorei.
De asemenea, inegalitatea dintre cei doi părinți ai minorei sub aspectul timpului petrecut de fiecare în prezența minorei este creată de lege și nu poate fi invocată de către apelantul-reclamant în sprijinul modificării măsurii încredințării minorei ori a modificării programului de vizitare care poate fi exercitat în modalitatea anterior încuviințată în interesul superior al minorei, iar nu al apelantului-reclamant.
Pe de altă parte din analiza probelor administrate rezultă că minora este îngrijită și crescută în mod corespunzător de către intimata-pârâtă, aceasta preocupându-se personal de educația și supravegherea minorei, nefiind dovedită atitudinea intimatei-pârâte de împiedicare a apelantului-reclamant de a menține relațiile personale cu minora în cauză.
În plus, solicitarea apelantului-reclamant de a vizita minora în modalitatea expusă prin cererea de completare a acțiunii introductivă ar determina chiar schimbarea măsurii încredințării minorei, nefiind obligatorie menținerea egalității temporale între cei doi părinți în a asigura prezența minorei, ci doar respectarea interesului superior al minorei și al nevoii ca aceasta să beneficieze de un program săptămânal constant de hrană și de odihnă, fiind necesar păstrarea mediului în care s-a obișnuit până în prezent cu excepția zilelor de la fiecare sfârșit de săptămână în care tatăl și minora urmează a-și menține și dezvolta relațiile personale reciproce cu consecința modificării pe viitor a acestui program pe măsură ce sentimentul de încredere al minorei în tatăl său va crește.
Jurisprudența CEDO în materie invocată de către apelantul-reclamant și dispozițiile art.8 din Convenția, precum și dispozițiile art.14-16 din Legea nr.272/2004 au fost aplicate de către tribunalul în mod corespunzător fiecărei cauze, iar nu în mod automat, prin recunoașterea pentru părintele căruia anterior nu i-a fost încredințat minorul a unui program de vizitare extrem de larg și rară a fi luate în considerare interesele minorului, ci exclusiv ale acestui părinte, respingând în temeiul art.296 Cod procedură civilă apelul ca nefondat și menținând sentința apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat următoarele:
Prin decizia civilă nr.927 din 25.08.2009 instanța a respins ca nefondat apelul formulat de către apelant împotriva sentinței civile nr.643/09.02.2009 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Consideră că în mod greșit instanța a reținut ca nefondate criticile apelantului privind programul de vizitare al minorei întrucât instanța ar trebui să fixeze un program de vizitare clar, care să excludă discuțiile contradictorii dintre părți, program ce ar trebui să fie numai în interesul superior al minorei.
Arată recurentul că a solicitat stabilirea unui program de vizitare în timpul vacanțelor școlare ale minorei și, totodată, modificarea programului de vizitare stabilit de comun acord la data divorțului și încredințării minorei mamei sale.
Stabilirea unei modalități de vizitare extinse este în acord cu dorința minorei de a fi alături de recurent și în timpul vacanțelor școlare, să-l însoțească în concediu, ceea ce este prielnic stabilirii și dezvoltării unei relații afective reale tată - fiică și conștientizării de către minora a conceptului de familie.
Menționează că prin sentința de divorț nu au fost stabilite în concret zilele de vizită ale minorei de către tată, iar pârâta folosește acest pretext pentru a împiedica derularea normală a legăturilor personale dintre recurent și fiica sa, refuzând deseori luarea minorei cu argumentul că aceasta pleacă cu ea în afara localității sau că instanța de divorț a dat un program de vizitare numai într-o singura zi "de la sfârșitul săptămânii" și "nu mai mult de 6 ore".
La data când s-a stabilit pe cale amiabilă programul de vizitare, minora era la o vârsta prea fragedă pentru a sta o perioada mai mare de timp departe de mama ei, dar acum aceasta a crescut și îi este necesar dezvoltării sale psihice și afective să petreacă mai mult timp cu tatăl ei.
Afecțiunea și dragostea unui tată față de fiica sa sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil, cu influențe asupra evoluției minorei în vârsta de 7 ani i a formarii sale ca adult.
Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul București, desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Buftea, admiterea acțiunii reclamantului în ceea ce privește stabilirea unui program de vizitare a minorei, născută la 12.12.2003, în favoarea recurentului, astfel cum a fost precizată.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr.700/13.02.2006, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțata de Judecătoria Buftea în dosarul nr-, s-a dispus "încredințarea către mamă spre creștere și educare a minorei -, născuta la 12.12.2002, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestui copil în cuantum de 150 euro, în echivalent lei, de la 13.02.2006 și până la majorat, precum și stabilirea unui program de legături personale pentru reclamant cu minora cu drept de vizitare la fiecare sfârșit de săptămână".
Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr.643/09.02.2009 a respins acțiunea reclamantului - recurentului ca neîntemeiată, reținând că din niciuna din probele administrate în cauză la cererea reclamantului nu rezulta ca s-ar fi schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.700/2006.
În motivația recursului recurentul-reclamant susține că "are tot dreptul - chiar obligația" - de a se implica în viața fiicei sale, că el "reprezintă un factor de stabilitate în viața copilului", că ambii părinți au obligația să asigure copilului sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale, că pentru ambii părinți îngrijirea și educarea copilului reprezintă un drept și în același timp o îndatorire fundamentală - că intimata ar fi "abandonat-o" pe minoră, că "nu o scoate în parc sau la plimbare", că "atât copilul și tatăl acestuia au dreptul de a menține legături personale pentru a da conținut dreptului la viață de familie", că "părinții trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină", că "fetițele au o deosebită nevoie de figura paternă în viața lor", că "creșterea și educarea unui copil nu înseamnă doar preocuparea financiară ci implicarea sa afectivă și efectivă în educarea acestei fete precum și că dorește să transforme acest copil într-un "om" pentru viitor și să-l ajute să devina autonom și să capete "siguranță interioară".
Mai precizează recurentul ca el a învățat minora să mănânce, să cânte și să râdă și că" calificate" vor asigura educația și recreerea sa.
Solicită să se constatate că motivele invocate nu reprezintă o schimbare a elementelor de bază care au determinat măsura de ocrotire existentă stabilită prin sentința civilă nr.700/13.02.2006, rămasa definitivă și irevocabilă, pronunțata de Judecătoria Buftea în dosarul nr-.
Recurentul nu invocă motive temeinice care să demonstreze că menținerea acestei măsuri pronunțata de instanțele de judecată ar avea consecințe dăunătoare bunei dezvoltări fizice, creșterii și educării minorei.
Intimata a reiterat susținerile făcute de la instanța fondului dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, in sensul că are condițiile necesare pentru asigurarea unei bune dezvoltări morale, intelectuale și fizice a minorei. În acest sens în susținerea acestei afirmații arată că este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr.9758/01.11.2007 avizat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă I în postul de funcționar economic. A închiriat, de asemenea, apartamentul nr.12 situat în B,-,.6,.1,.3, sector 6.
Minora a fost înscrisa la Grădinița conform contractului de școlarizare nr.46/02.04.2008. Anterior, minora a frecventat Grădinița, taxele și obligațiile materiale fiind suportate în exclusivitate de mamă. Conform caracterizării emise de această instituție copilul respectiv are o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică. Împrejurarea că are un alt copil nu constituie un impediment pentru ca minora mai sus menționată să fie încredințata apelantului. În mod similar precizează că apelantul are 3 copii în Liban rezultați dintr-o altă căsătorie.
Recurentulnu și-a respectat obligația stabilită de instanța de judecată prin hotărârea definitivă privind plata pensiei de întreținere a minoreiîn cuantum lunar de 150 euro lunar, aspect pe care l-a dovedit cu extrasele de cont pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Toate cheltuielile ocazionate de întreținerea minorei ca, de altfel, și taxa de școlarizare au fost suportate integral de intimată. Împrejurarea că mamei a ajutat-o pe aceasta, în perioada în care era însărcinată cu cel de-al doilea copil, la creșterea și educarea minorei în discuție nu reprezintă o puternică justificare pentru a-i fi încredințată apelantului.
În mod nereal susține recurentul că are o situație materială bună de vreme ce înscrisurile sosite la apartamentul nr.15 situat în - nr403, -.B,.3, sector 1, unde, de altfel, nu locuiește, dovedesc contrariul (notificări din partea, asigurări de viață neonorate din punct de vedere financiar, citații privind litigii cu diverse societăți comerciale, etc.)
În realitate, scopul declarat al recurentului în privința acestei minore este de aod uce în Liban având în vedere, conform afirmațiilor sale, că acolo e altă civilizație superioară celei din Romania.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși recurentul nu și-a întemeiat în drept calea de atac promovată, din criticile formulate rezultă că acesta invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la stabilirea programului de vizitare. Față de prevederile art.306 alin.3 Cod procedură civilă, care permit instanței să dea calificare legală criticilor formulate, din perspectiva motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea în cauză a acestor dispoziții, încadrează criticile recurentului în motivele reglementate de prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Sintetizând criticile formulate de recurent, rezultă că acestea se referă în principal la două aspecte: faptul că instanțele de fond au refuzat să stabilească un program de vizitare clar, care să excludă orice discuții contradictorii între părți, precum si faptul că programul de vizitare stabilit de instanța care a pronunțat divorțul și menținut de instanțele de fond din această cauză nu cuprinde și perioada vacanțelor școlare.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.43 Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul are dreptul să aibă legături personale cu minorul, acest drept fiind deopotrivă recunoscut de legiuitorul prin dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 și în favoarea copilului. În art.15 din ultimul act normativ menționat sunt prevăzute modalitățile de execitare a acestui drept dintre care instanța trebuie să o aleagă pe cea mai potrivită cu interesul superior al copilului.
În cauză, programul de vizitare (a cărui extindere o solicită recurentul - reclamant prin prezenta acțiune) a fost stabilit de instanța care a pronunțat divorțul și a încredințat minora mamei spre creștere și educare, recunoscându-se reclamantului dreptul de aov izita pe minoră la domiciliul său.
Pornind de la situația de fapt reținută de instanțele de fond, în sensul că intimata - pârâtă nu l-a împiedicat sub nicio formă pe recurentul - reclamant să o viziteze pe minoră la fiecare sfârșit de săptămână, în modalitatea pe care o consideră potrivită pentru stabilirea unei relații normale tată - fiică și că la momentul de față nu există o relație de atașament reciproc între minoră și recurentul - reclamant, Curtea constată că tribunalul a făcut o judicioasă apreciere a interesului superior al copilului, considerând că nu se impune modificarea programului de vizitare.
Principiul interesului superior al copilului este un principiu calauzitor in luarea oricărei măsuri cu privire la minoră, astfel că trebuie identificate modalitățile adecvate de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul (recunoscut de lege în favoarea părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul) destinate să servească cu prioritate acestui principiu și nu dorințelor sau intereselor părinților. Ca principiu, programul de vizitare a minorului trebuie stabilit de așa manieră încât să permită copilului să petreacă cât mai mult timp posibil cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, creând astfel premisele menținerii unei relații afective strânse părinte - copil. Așa cum am arătat în cele ce preced, implementarea unui astfel de program de vizitare trebuie să răspundă în primul rând cerinței de a fi în interesul copilului.
În speță, având în vedere că între minoră și tatăl ei nu există o relație reciprocă de atașament care să facă posibilă luarea minorei la domiciliul tatălui pe o perioadă de mai multe zile consecutive (evident, pe perioada vacanțelor legale) și luând în considerare și faptul că recurentul - reclamant nu este împiedicat în vreun fel să o viziteze pe minoră la domiciliul intimatei - pârâte, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă și judicioasă aplicare a dispozițiilor legale (art.43 Codul familiei), considerând că nu este în interesul minorei stabilirea unui program de vizitare mai amplu. acestui program nu se poate realiza decât gradual, în acord cu ritmul în care minora poate accepta acestei schimbări, fără a forța în vreun fel apropierea sa de tată, lucru care poate dăuna mult dezvoltării și echilibrului său psihic și afectiv.
Programul de vizitare fixat de instanța care a soluționat divorțul prezintă avantajul flexibilității, recurentul - reclamant nefiind încorsetat de un interval orar pentru vizitarea minorei. Susținerea recurentului în sensul că dragostea unui tată față de fiica sa sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil, sunt absolut adevărate, însă acesta are posibilitatea să-și exprime sentimentele față de minoră cu ocazia vizitelor efectuate la domiciliul acesteia, punând astfel bazele unei relații afective normale tată - fiică care să constituie fundamentul (suportul) unui program de vizitare mai extins. Astfel spus, crearea unei astfel de relații, face ca interesul superior al minorei să reclame stabilirea unui program de vizitare mai amplu, însă, atât timp cat, așa cum au reținut instanțele de fond situația de fapt în cauză, o asemenea relație de atașament reciproc tată - fiică nu s-a cristalizat încă, programul de vizitare existent apare ca fiind o măsură conformă interesului superior al minorei. Totodată, trebuie reținut că programul de vizitare stabilit permite crearea în viitor a unei astfel de relații de atașament reciproc dacă recurentul - reclamant își va exercita corespunzător dreptul recunoscut de prevederile art.43 Codul familiei.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Cutea va respinge recursul ca nefondat.
Față de prevederile art.274 Cod procedură civilă, raportat la art.316 Cod procedură civilă coroborat cu art.298 Cod procedură civilă, instanța de recurs va obliga recurentul să plătească suma de 8.580 lei (ron) cheltuieli de judecată (conform chitanței nr.364/19.10.2009) către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.927 A din 25.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și Autoritățile Tutelare din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 6 B și PRIMĂRIEI.
Obligă pe recurent la 8.580 lei către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./18.01.2010
TB-4 - -;
Jud.B -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
| ← Incuviintare nume minor. Decizia 1419/2009. Curtea de Apel... | Divort. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
