Interdicție. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1926/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 131
Ședința publică din 22.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
Grefier - - -
- XX -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procurorul.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 513 din 4.06.1998, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata petentă, cu intimatul bolnav, cu intimatul curator și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 6
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru punere sub interdicție.
La apelul nominal se prezintă domnul procuror, în calitate de reprezentant al apelantului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și lipsesc intimata petentă, cu intimatul bolnav, cu intimatul curator și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 6
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, apreciind că sentința atacată este nelegală și netemeinică, lipsind de conținut instituția curatelei. Cum de-abia la trei luni după audierea bolnavului a fost desemnat curatorul, este clar că nu s-a asigurat reprezentarea legală a acestuia, cu ocazia audierii, chiar dacă ulterior curatorul nu a formulat opoziție și a pus concluzii de admitere a cererii.
În continuare, arată că nemenționarea în dispozitivul sentinței a comunicărilor prevăzute în lege reprezintă motiv de nelegalitate a acesteia și solicită admiterea apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.513 din 04.06.1998 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.7420/1997 s-a admis cererea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local Sector 6 B, curatorul și intimatul, s-a dispus punerea sub interdicție a bolnavului, născut la 24.06.1964 și efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art.34 din Decretul nr.32/1954.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al intimatului - bolnav, a prevederilor art.139 alin.1 din Codul d e procedură civilă și a dispozițiilor art.144 alin.2 și art.145 alin.1 din Codul Familiei.
În dezvoltarea acestor critici s-a susținut că bolnavul a fost audiat la termenul de judecată din data de 15.01.1998, fără a fi asistat de curator, curatorul fiind desemnat în cauză la aproximativ trei luni de la această audiere. În această situație, apelantul consideră că au fost încălcate drepturile procedurale ale bolnavului, cu atât mai mult cu cât potrivit art.32 din Decretul nr.32/1954 coroborat cu art.113 Cod procedură civilă, rezultă că cererea și toate înscrisurile depuse se comunică prin copie, celui a cărui punere sub interdicție este cerută, prin curatorul său.
În continuare, apelantul a susținut că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art.139 alin.1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că decizia de numire a curatorului a fost depusă la dosar în copie xerox, fără să se facă mențiunea că partea a înfățișat tribunalului originalul acestui înscris.
În opinia apelantului, instanța de fond a omis să dea eficiență și dispozițiilor art.144 alin.2 din Codul Familiei, potrivit cărora "după ce a rămas definitivă, hotărârea de punere sub interdicție se va comunica instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat ".
În continuare, s-a susținut că hotărârea de punere sub interdicție a unei persoane are opozabilitate față de terți doar din momentul transcrierii acesteia în registrul anume destinat al instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat, motiv pentru care, instanța de fond ar fi trebuit să prevadă în dispozitiv și o astfel de comunicare.
În baza dispozițiilor art.145 alin.1 din Codul Familiei, instanța ar fi trebuit să menționeze comunicarea hotărârii Autorității Tutelare pe raza căreia își are domiciliul bolnavul, pentru a se putea institui tutela, iar în baza art.145 alin.2 din Codul Familiei, către Direcția Sanitară a Municipiului B, pentru a se institui asupra celui interzis o supraveghere medicală permanentă.
În final apelantul a învederat că toate aceste aspecte reprezintă motive de nelegalitate a sentinței instanței de fond și a solicitat, în baza art.296 Cod procedură civilă, admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și rejudecarea cauzei.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de criticile formulate de apelant,care stabilesc limitele devoluțiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor articolului 146 din codul familiei, în caz de nevoie și până la rezolvarea cererii de punere sub interdicție, autoritatea tutelară va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia.
În cauza dedusă judecății, prin dispoziția nr.141/16.03.1998 emisă de Primăria Sectorului 4, numitul a fost desemnat în calitate de curator al pârâtului bolnav, dându-se astfel eficiență dispozițiilor legale menționate anterior.
Instanța de fond a respectat și dispozițiile articolului 33 din Decretul nr.32/1954, procedând la punerea sub interdicție a pârâtului, după audierea acestuia.
Faptul că la termenul de judecată la care pârâtul a fost audiat nu fusese desemnat un curator al acestuia nu reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii de punere sub interdicție,astfel cum se susține de apelant.
Aceasta deoarece, pe de o parte,nu există un text de lege care să prevadă obligativitatea audierii bolnavului în prezența curatorului (articolul 33 din Decretul nr. 32/1954 prevede doar obligativitatea audierii bolnavului în prezența procurorului),iar, pe de altă parte, în cauza dedusă judecății, curatorul, numit ulterior, a fost prezent în fața instanței de judecată și a pus concluzii de admitere a cererii de punere sub interdicție.
Faptul că decizia de numire a curatorului s-a depus la dosar în copie și nu s-a prezentat instanței de judecată originalul actului pentru confruntare, nu poate duce la concluzia potrivit căreia instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile articolului 139 alin.1 Cod Procedură Civilă, în condițiile în care conținutul acestui înscris nu a fost contestat de părți, nici în fond și nici în apel.
Nefondată este și critica privind nelegalitatea sentinței instanței de fond pentru faptul de a nu se fi dispus, în conformitate cu dispozițiile articolului 144 alin. 2 din codul familiei, comunicarea acesteia la instanța locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.
În alin.3 din același articol, omis probabil de apelant, se menționează expres faptul că atunci când sentința prin care s-a dispus interdicția este atacată, această comunicare se face de instanța care soluționează calea de atac.
În ceea ce privește opozabilitatea măsurii dispuse de instanță față de terți, Curtea reține că aceasta s-a asigurat de instanța de fond prin menționarea în dispozitivul sentinței apelate a efectuării cuvenitelor comunicări prevăzute de articolul 34 din Decretul nr.32/1954, care include și publicarea hotărârii într-un ziar,și se va asigura în prezenta cale de atac prin efectuarea comunicării prevăzută de articolul 144 alin. 2 din codul familiei.
Menționarea în dispozitivul sentinței instanței de fond a comunicărilor prevăzute de articolul 34 din Decretul nr.32/1954 include și comunicarea sentinței către autoritatea tutelară de la locul de naștere al bolnavului, critica formulată în acest sens de apelant, argumentată prin nesocotirea dispozițiilor articolului 145 alin.1 din codul familiei,fiind, de asemenea nefondată.
Faptul că nu s-a menționat în dispozitivul sentinței apelate măsura privind comunicarea acesteia către Direcția Sanitară a Municipiului B, deși real, nu reprezintă un motiv de nelegalitate a măsurii de punere sub interdicție și nu poate duce, prin ea însăși, la anularea sau schimbarea sentinței apelate, cu atât mai mult cu cât apelul a fost declarat la aproximativ 10 ani de la pronunțarea acesteia și fără dovedirea vreunei vătămări care să se fi produs urmare a acestei necomunicări.
În consecință, pentru toate aceste considerente și în baza dispozițiilor articolului 296 Cod Procedură Civilă, Curtea va dispune respingerea apelului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în B,--3, sector 3 împotriva sentinței civile nr.513 din 04.06.1998, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata petentă, cu domiciliul în B,-,.41B,.2,.68, sector 4 cu intimatul bolnav, cu domiciliul în B,-, sector 6 cu intimatul curator cu domiciliul în B,-,.41B,.2,.68, sector 4 și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 6 B cu sediul în B, nr.147-149, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.7/3.03.2010
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
| ← Pensie întreținere. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
