Interdicție. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 264/
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 2: George Popa
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamantul INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6 împotriva sentinței civile nr.504/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
La apelul nominal au lipsit apelantul-reclamant și intimatul-pârât B.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus prin fax timbrajul respectiv ordinul de plată nr.1993/05.10.2009 în val. de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat nu există nici una din situațiile de excepție pentru a fi interzis pârâtului dreptul la liberă circulație.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR Bas olicitat în temeiul art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului B -, motivând că acesta a fost expulzat la data de 12.06.2009, în baza decretului Prefecturii Provinciei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul a anexat fotocopia unui decret de expulzare a pârâtului emis de Prefectul orașului la data de 20.05.2008, declarație a pârâtului la intrarea în România, talon de returnare din Italia.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță și a formulat concluzii de admitere a cererii.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Italia la data de 12.06.2009, în baza decretului de expulzare al Prefecturii Provinciei, decret prin care i s-a interzis accesul pe teritoriul acestei țări pe o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.
Art.38 din Legea nr.248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar care are prioritate, prioritate stabilită de art.148 al.2 și al.4 din Constituția României.
Potrivit art.307 al.1 și 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, statele membre au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării care au guvernat drepturi și obligații. Rezultă așadar și din această prevedere că legislația română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art.18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă, conform art.27 din Directiva nr.2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În aliniatul 2 același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, astfel cum susține reclamanta.
Pârâtul a fost returnat din Italia pentru ședere ilegală, fără să se facă dovada că a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale, astfel că restrângerea dreptului la libera circulație a acestuia numai pentru acest motiv nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit prevăzut de disp.art.27 al.2 din Directiva 2004/38/CE.
În urma analizării probelor administrate, prin sentința civilă nr.504/10.07.2009 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondată cererea reclamantului reținând în motivarea hotărârii că restricționarea libertății de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică așa cum prevăd dispozițiile art.27 din Directiva nr.2004/38/CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR B care a reținut încălcarea prevederilor art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 și faptul că instanța de fond nu a luat în considerare Decretul Prefecturii Provinciei din data de 20 mai 2008.
Analizând apelul de față prin prisma textelor de lege invocate, Curtea îl consideră nefondat.
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.
În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pachetele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când legislația internă restricționează libertatea de circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul B - s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența la Curtea Europeană de Justiție.
In plus, așa cum a statuat Curtea de Justiție de la Luxemburg în Hotărârea preliminară emisă în cazul: "dacă un stat membru nu stabilește în mod specific, în raport cu unul dintre proprii resortisanți, respectând principiul proporționalității și exclusiv în temeiul conduitei persoanei în cauză, că exercitarea de către aceasta a dreptului acordat prin articolul 18 alineatul (1) CE de a părăsi propriul stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru poate constitui o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice, care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății, statul membru de origine nu poate impune, pentru motive de "ordine publică" sau de "siguranță publică" în sensul articolului 27 din directiva menționată, limitări ale libertății de circulație a persoanei respective."
In speță, nimic din faptele prezentate de apelant nu pare să indice că, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natură să provoace temerea că acesta ar putea prezenta unpericol realpentru interesele fundamentale ale societății, impunând adoptarea de către România a unei măsuri de limitare a dreptului său de liberă circulație.
In cererea de chemare în judecată și-n cererea de apel se invocă încălcarea acordului de readmisie încheiat cu Italia prin aceea că acesta pe timpul șederii a avut comportament antisocial, fiind cercetat și arestat, de autoritățile italiene pentru săvârșirea unor infracțiuni (port de armă, furt agravant, nerespectarea normelor privind străinii) motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Cum nu există dovada unei condamnări definitive pentru aceste fapte se constată că nu s-a făcut dovada că intimatul din prezenta cauză reprezintă o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice.
Față de considerentele expuse mai sus va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6 împotriva sentinței civile nr.504/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2009.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
Red.GP-12.10.2009
Dact.MH-14.10.2009/7 ex.
Fond:
Com.5 ex:
- Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor - B,-, sector 6, Cod -
- Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B-str.- nr.2-4,sect.5,cod -
- Instituția Prefectului Județului V - Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple - Focșani - cod -
- B - - Focșani,-, jud.V cod -
- Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Președinte:Luminita CristeaJudecători:Luminita Cristea, George Popa
| ← Divort. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Timisoara | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 61/2008. Curtea de... → |
|---|
