Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 61/2008

Ședința publică de la 11 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DGASPC H, împotriva deciziei civile numărul nr.99/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic pentru - recurent pârât - DGASPC și - intimat reclamant - personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a luat declarație reclamantei intimate, răspunsurile acesteia fiind consemnate separat în proces verbal.

Reprezentanta pârâtei recurente, reclamanta intimata și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, în sensul modificării hotărârii atacate cu consecința menținerii măsurii de protecție specială a plasamentului pentru minora la familia.

Reclamanta intimată arată că nu mai solicită reîncredințarea minorei și este de acord cu menținerea măsurii plasamentului la familia unde aceasta s-a integrat și este bine îngrijită. Mai arată că în prezent nu lucrează, iar în data de 17 august 2008 va pleca în străinătate.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de admiterea recursului așa cum este formulat.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamanta a chemat în judecată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului H, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i fie reîncredințată fiica sa minoră, născută la 29.09.2005, iar pârâta să fie obligată la daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării definitive și până la data executării sentinței.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că datorită greutăților materiale pe care le-a avut a fost nevoită să solicite o măsură de protecție specială pentru copil. Odată cu îmbunătățirea situației materiale, a faptului că are o locuință sigură și posibilitatea de a întreține copilul, a întreprins demersuri pentru a i fi redată fetița, însă pârâta nu a fost cooperantă, dimpotrivă a avut sentimentul că i se restrânge dreptul de a lua legătura cu copilul.

Prin sentința civilă nr. 99/11.06.2008 Tribunalul Hunedoara -secția civilă, a admis acțiunea în parte în sensul că a dispus reintegrarea copilului, născută la 29.09.2005, fiica lui, în familia naturală a mamei, domiciliată în AIs tr. - nr. 17, -. 13. fost respins capătul de cerere referitor la daunele cominatorii.

În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 140/06.03.2006 a Comisiei pentru Protecția Copilului a fost instituită măsura de protecție specială față de copilul, născută la 29.09.2005 în municipiul H, fiica reclamantei, la familia și, ca urmare a cererii mamei înregistrată la pârâtă sub nr. 198/06.03.2006. Reclamanta a motivat cererea prin greutățile materiale cu care se confrunta la acel moment.

Pârâta a solicitat deschiderea procedurii adopției interne față de copil, însă mama nu și-a dat acordul, susținând că vrea să-și crească fetița, astfel că prin sentința civilă nr. 26/AD/2006 a Tribunalului Hunedoaraa fost respinsă cererea.

Pentru a admite acțiunea, instanța a mai arătat că din raportul privind situația copilului, raportul de evaluare întocmit de Departamentul Servicii Sociale A I, ancheta socială întocmită de autoritatea tutelară de pe lângă Primăria A I, rezultă că mama -reclamantă are o situație stabilă și își poate crește copilul, interesul copilului fiind tocmai de crește alături de mamă. S-a reținut că minora nu mai este în dificultate, iar măsura de protecție socială nu se mai justifică.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, întrucât din probațiune nu a rezultat că ar fi nevoie de măsuri de constrângere pentru executarea sentinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta DGASPC H, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerea măsurii de protecție specială de plasament pentru copilul la familia.

motivele de recurs, pârâta susține că reclamanta prezintă slabe garanții morale având o viață dezorganizată și nici în perioada în care a fost internată în Centru Maternal nu s-a ocupat de minoră corespunzător și a solicitat instituirea unei măsuri de protecția specială, precum și deschiderea procedurii adopției interne. La solicitarea mamei s-a instituit pentru copil măsura de protecția specială plasament la Centrul de Îngrijire și Recuperare H, datorită diagnosticului care impunea tratament e specialitate și supraveghere permanentă. Față de interesul copilului de la acel moment a fost identificată o familie care să asigure nevoile speciale ale fetiței, și prin Hotărârea nr. 140/06.03.2006 a Comisiei pentru Protecția copilului s-a instituit măsura de protecție specială plasament la familia. La solicitarea mamei, s-a demarat procedura de deschidere a adopției pentru minora, dar prin sentința civilă nr. 26/AD/2006 a Tribunalului Hunedoaraa fost respinsă cererea întrucât mama și-a schimbat poziția refuzând să consimtă la deschiderea procedurii adopției.

Din data de 30.03.2007 reclamanta nu a mai vizitat minora, și pârâta a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A reevaluarea cazului în vederea clarificării situației juridice a copilului. Direcția a răspuns prin adresa nr. 3302/06.05.2008, menționând locuința actuală din AIa reclamantei, la concubinul său, cu care susținea că se va căsători, împrejurarea că nu are loc de muncă și dorește reintegrarea copilului în familie. Între timp, pârâta a primit cererea de chemare în judecată din dosarul de față.

Recurenta se opune reîncredințării minorei mamei, pentru că aceasta nu are locuință proprie, nu are un loc de muncă și primește bani de la concubinul său pentru că are grijă de tatăl acestuia, care este grav bolnav și imobilizat la pat. Pe de altă parte, de multe ori a manifestat dezinteres față de minoră și s-a dovedit incapabilă să depășească situațiile de criză.

La dosar s-a depus un raport privind situația minorei întocmit de DGASC A, un raport privind situația reclamantei, procese verbale încheiate la 24.06.2008, 2.06.2008, 30.03.2007 cu ocazia întâlnirii reclamantei cu minora, hotărârile de plasament, evaluarea medicală a minorei, cererile la care se face referire în recurs.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Prezentă în fața instanței, reclamanta a declarat că nu mai dorește să-i fie încredințată minora, că este bine îngrijită de familia, iar ea urmează să plece în străinătate în 17.08.2008.

Având în vedere poziția exprimată de reclamantă, care nu mai solicită a-i fi reîncredințată minora, renunțând practic la cererea sa, instanța constatând că intimata este de acord cu admiterea recursului, urmează să-l admită în temeiul art 312 cod procedură civilă, și modificând în tot sentința, să respingă în tot acțiunea formulată de, ca lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului H împotriva sentinței civile nr.99/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

În consecință:

Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta împotriva pârâtei H pentru reîncredințare minor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 August 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

/ 2 ex./27.08.2008

Jud. fond

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Manuela Stoica, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Alba Iulia