Interdicție. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 30

Ședința publică din data de 7.02.2008

PREȘEDINTE: Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

Grefier - - -

MINISTERUL PUBLIC reprezentat de procuror

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B cu sediul în B str. - nr. 29, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1519 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în G-, -A. 45, în acțiunea civilă având ca obiect interdicție conform Legii 248/2005.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. art. 242 pct. 2 cod proc.civ.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței dată de instanța de fond.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la această instanță, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte - Bas olicitat în contradictoriu cu pârâtul să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:

- că la data de 30 mai 2006 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin nr.HG 278/1994;

- că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate(modificată și completată cu nr.OG 5/2006), restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

- că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern;

- că în vederea integrării în Uniunea Europeană, România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi contrariul, cu repercursiunile negative asupra tratamentului aplicat în materie de vize cetățenilor români;

- că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene măsură restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 1519/18.10.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea formulată în baza Legii 148/2005 de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

S-a reținut în motivarea sentinței că nu sunt incidente în cauză motivele de ordine publică siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte B criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- măsura returnării dispusă de autoritățile franceze este de natură să facă dovada ca persoana respectivă nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene;

- libertatea circulației cetățenilor nu este absolută ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege - în speță Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;

Apelul declarat de reclamantă este nefondat.

În considerarea supremației dreptului comunitar măsura aplicată în speță este norma comunitară respectiv art. 27 din Directiva 2004/38/CE care prevede că statele membre pot restrânge libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de cetățenie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Așa cum rezultă din talonul de returnare la punctul de trecere a frontierei și din declarația olografă a pârâtului acesta a fost returnat din Franța la data de 30.05.2005 întrucât nu a îndeplinit cerințele de ședere pe teritoriul acestui stat.

Se constată că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de Directiva 2004/38/CE astfel că în mod corect instanța de fond a respins ca nefondată cererea reclamantei de a restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtului în Franța pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru aceste considerente în conf. cu disp. art. 294 cod proc.civ. se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 1519/18.10.2007 a Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B cu sediul în B str. - nr. 29, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1519 din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în G-, -A. 45, în acțiunea civilă având ca obiect interdicție conform Legii 248/2005.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 7.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier

- - - - - -

Red.RJ/18.02.2008

Dact.IS/7 ex./19.02.2008

Fond.

Președinte:Gabriela Baciu
Judecători:Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Interdicție. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Galati