Interdicție. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.437/2009-

Ședința publică din 12 martie 2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Popa

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta cu domiciliul în O,-, județul B și din, nr.184, județul B, în contradictoriu cu intimații domiciliată în O,-, județul B și PRIMĂRIA, județul B, împotriva deciziei civile nr.737/R din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată încheierea din 10 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect: interdicție.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata -personal, reprezentanta sa, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.35 din 12.03.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet, lipsă fiind restul părților.

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA este reprezentat de către procuror.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

INSTANȚA, din oficiu invocă excepția de inadmisibilitate a recursului.

Reprezentanta intimatei, solicită admiterea excepției invocată de instanță și în consecință să fie respins recursul ca inadmisibil și menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul parchetului, solicită admiterea excepției invocate de instanță.

INSTANȚA, rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra excepției de inadmisibilitate a recursului de față, instanța constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 10 apr.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la completul 5 civil în vederea soluționării cererii de recuzare.

Prin cererea de recurs înregistrată la instanță în data de 16 apr.2008, recurenta a atacat încheierea pronunțată de Judecătoria Oradea, în ședința publică din data de 10 apr.2008, solicitând ca în urma admiterii recursului să se dispună suspendarea cauzei în temeiul disp.243 al.1 pct.2 pr.civ.

Recursul nu a fost motivat.

Prin decizia civilă nr.737/R din 22 octombrie 2008, Tribunalul Bihora respins ca inadmisibil recursul civil introdus de recurenta, în contradictoriu cu intimații, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a intimatului decedat - și PRIMĂRIA - AUTORITATEA TUTELARĂ, împotriva încheierii din data de 10 apr.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că, potrivit art.282 alin.2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul în care, prin ele s-a întrerupt cursul judecății, soluție ce este valabilă și pentru calea de atac a recursului.

De asemenea potrivit art.244 ind.1 Cod procedură civilă, încheierea prin care s-a dispus suspendarea, poate fi atacată cu recurs în mod separat, recurs ce poate fi declarat potrivit aliniatului 2 al textului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.

S-a reținut de tribunal că, prin recursul declarat, recurenta, a urmărit suspendarea judecății dosarului de fond, în temeiul disp. art.243 al.1 Cod procedură civilă, astfel cum s-a solicitat la termenul de judecată din 10 apr.2008.

A rezultat așadar că încheierea prin care instanța respins cererea de suspendare, sau prin care instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia, cum este cazul în speță, nu poate fi atacată separat cu recurs, așa încât s-a constatat de tribunal, că recursul declarat în cauză este inadmisibil și a fost respins în consecință.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta, solicitând admiterea acestuia, a se dispune suspendarea de drept a soluționării cauzei.

Prin motivele de recurs s-a invocat că i s-a refuzat suspendarea judecății solicitate în baza art.245 alin.1 Cod procedură civilă, deși a decedat reclamantul.

Nu s-a motivat în drept recursul.

Intimata a solicitat admiterea excepției de inadmisibilitate a recursului, fără cheltuieli de judecată.

Examinând decizia recurată, prin prisma excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.737/R din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor -și care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de împotriva încheierii de ședință din 10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, decizie ce astfel a devenit definitivă și irevocabilă.

Art.299 alin.1 Cod procedură civilă, prevede faptul că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului, ori, în speță decizia ce face obiectul acestei căi de atac a fost pronunțată în recurs, nemaifăcând posibilă analizarea unui alt recurs, astfel că, nefiind aplicabile dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil și menținută în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că, intimata nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenta, împotriva deciziei civile nr.737/R/2008 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:16.03.2009

Jud.recurs: / / Fl.

Dact.

Data:19.03.2009

2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Popa

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Interdicție. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Oradea