Interdicție. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe minori și familie (Jurindex)

Dosar nr- (2775/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A III-A CIVILĂ

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.521

Ședința publică de la 19.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Susanu

JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -

JUDECĂTOR 3: Mirela Vișan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de d-na procuror.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul - petent, împotriva deciziei civile nr.207//29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția civilă, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul și cu autoritatea tutelară primăria COMUNEI.

are ca obiect - punere sub interdicție.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea consecutiv la 12.03.2009 și apoi la 19.03.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede la 15.04.2008, ulterior introdusă pe rolul Judecătoriei de Vede și înregistrată sub nr- la data de 23.05.2008, reclamantul a solicitat punerea sub interdicție a intimatului în conformitate cu dispozițiile art.141 și următoarele din Codul Familiei.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a învederat faptul că se află în litigiu cu intimatul din anul 2002 deoarece a cumpărat un imobil situat în B,-, sector 1, care fusese anterior proprietatea intimatului și care o vânduse la rândul său persoanei de la care reclamantul a cumpărat-o, aceasta întâmplându-se ca urmare a faptului că intimatul suferă de o boală datorită căreia este încadrat într-un grad de handicap accentuat permanent, nu se poate controla locomotor și nu se poate exprima inteligibil, în plus locuind și în condiții inumane și fără a beneficia de o îngrijire corespunzătoare.

Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Decretul nr.32/1954, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a petentului iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii de punere sub interdicție formulată de acesta, ca nefondată.

Potrivit susținerilor Parchetului, cererea de punere sub interdicție poate fi făcută numai de persoanele prevăzute de art.115 din Codul familiei și numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art.142 din Codul familiei or, în speță, petentul nu poate avea calitatea procesuală activă în a formula o cerere de punere sub interdicție a intimatului, iar în plus, acesta nu suferă de o boală de alienație sau debilitate mintală care să provoace lipsa discernământului și să determine punerea sub interdicție în scopul ocrotirii intereselor unei persoane lipsite de discernământ.

Prin întâmpinarea formulată la 12 iunie 2008, intimatul a solicitat respingerea cererii de punere sub interdicție motivând că boala de care suferă - maladia Parkinson nu îi provoacă lipsa discernământului și nu suferă de o altă boală de natură psihică de natură a-i afecta discernământul, scopul petentului fiind acela de a-l împiedica să-și susțină și să-și apere interesele în litigiul civil pe care îl are cu acesta pentru un imobil situat în B,-, sector 1, după ce în perioada 2004-2008 au existat o serie de alte litigii între cei doi.

Punând în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a petentului, la termenul din 17 iunie 2008, prima instanța a respins-o cu motivarea că în conformitate cu dispozițiile art.115 teza ultimă din Codul familiei, cererea de punere sub interdicție poate fi făcută de orice persoană care are cunoștință despre existența unei persoane aflate în situația de a beneficia de apărarea intereselor sale.

Prin sentința civilă nr.967/15 iulie2008, Judecătoria de Vede a respins, ca nefondată cererea de punere sub interdicție formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâtul a dobândit un imobil compus din teren în suprafață de 240 mp. și o locuință cu anexe gospodărești situate în B,-, sector 1, - fosta comună suburbană - Bi Noi, județul I, prin moștenire legală de la tatăl său și fratele său, imobil pe care l-a înstrăinat numitului printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.84 din 24 ianuarie 2004 la Biroul Notarului Public Lotus din

La rândul său, petentul a pretins că a dobândit același imobil printr-un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță" de la numita la data de 15.05.2003 (fila 14) și care, la rândul său, l-ar fi dobândit tot printr-un înscris sub semnătură privată "chitanță de vânzare - cumpărare" din 12.08.2008 de la și.

Drept urmare, între petentul și intimatul au existat o serie de litigii civile pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, soluționate în perioada 2004-2008 (filele 19-44), în urma cărora au fost respinse în mod irevocabil acțiunile formulate de petentul pentru nulitatea absolută sau relativă a contractului de vânzare cumpărare prin care intimatul a înstrăinat imobilul situat în-, sector 1, fiind admise acțiunile în evacuare formulate împotriva petentului și a membrilor familiei sale de către cumpărătorul.

După soluționarea litigiilor, petentul a solicitat punerea sub interdicție a intimatului în conformitate cu dispozițiile art.142 din Codul familiei, susținând că acesta este încadrat într-un grad de handicap accentuat permanent și trăiește în condiții insalubre și inumane, fiind lipsit de orice îngrijire și fără putința de a se îngriji singur.

Coroborând declarația intimatului dată în fața instanței în conformitate cu dispozițiile art.33 alin.2 din Decret nr.32/1954 cu ancheta socială efectuată la domiciliul intimatului și cu actele medicale depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că cererea petentului este nefondată, atâta vreme cât nu au fost întrunite condițiile cerute de art.142 din Codul familiei privind apărarea persoanelor lipsite de discernământ, care nu au posibilitatea de a se îngriji de interesele sale din cauza alienației ori a debilității mintale, boala fiind de natură neurologică și nu de natură psihică care să atragă afectarea discernământului intimatului, condiții esențiale pentru incidența dispozițiilor art.142 din Codul familiei, completate de dispozițiile art.30 și următoarele din Decretul nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a decretului privitor la persoanele fizice și juridice.

S-a apreciat că nu este necesar a se lua părerea unei comisii de medici specialiști atâta vreme cât din actele medicale aflate la dosarul cauzei a rezultat în mod indubitabil că intimatul nu suferă de debilitate sau alienație mintală ci de o boală neurologică, nu se află și nu a fost niciodată sub supraveghere sau internat într-o instituție sanitară pentru boli psihice iar din declarația intimatului dată în fața instanței și din ancheta socială și din adeverințele eliberate de Primăria comunei, a rezultat că intimatul, în vârstă de 70 de ani, locuiește și se gospodărește singur, beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 533 lei și se află în relații bune cu vecinii și cu alți membrii ai comunității, iar în relațiile cu instituțiile administrativ - teritoriale se reprezintă singur.

S-a apreciat în același timp că nu a fost și nu este necesară instituirea unei curatele în favoarea intimatului, deoarece acesta are capacitatea de a-și administra singur bunurile și de a-și susține interesele, se îngrijește singur, în sensul că își spală, își gătește și își face cumpărături, lucrându-și singur grădina de zarzavat din curtea locuinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Teleorman.

În motivarea apelului reclamantul a arătat că desi, în baza actelor medicale depuse la dosarul cauzei, a solicitat instanței de fond efectuarea unei expertize medicale pentru a se stabili dacă intimatul poate fi pus sub interdicție în urma afecțiunilor de care suferă, proba solicitată a fost respinsă, pe motiv că sunt suficiente înscrisurile medicale de la dosar și instanța se poate pronunța și fără expertiză. susținut apelantul că pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, este necesară efectuarea unei expertize medicale în conformitate cu practica judiciară în materie în care se evită părerea subiectivă a judecătorului, deoarece numai o comisie medicală de specialiști se poate pronunța în această situație, cu privire la starea psihică a intimatului și la capacitatea acestuia de a putea încheia acte juridice. Motivarea instanței de fond, că intimatul nu suferă de o boală menită să-i afecteze discernământul, deoarece nu a fost niciodată internat într-o instituție sanitară pentru boli psihice și că se gospodărește singur, nu este relevantă. Faptul că intimatul nu a fost internat, că se îngrijește singur, nu înseamnă că nu are probleme de natură psihică și că își poate apăra singur interesele și poate încheia acte juridice. De altfel, intimatul a fost grav prejudiciat de persoane care l-au determinat să încheie un contract de vânzare - cumpărare cu privire la un imobil care nu-i mai aparținea acestuia.

La data de 22.09.2008, intimatul a întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că suferă de boala Parkinson survenită în urma unui atac de encefalită produs în copilărie, care este o boală de natură neurologică. Această boală neurologică i-a afectat în timp mersul și vorbirea, dar nu și discernământul iar înscrisurile de la dosar dovedesc cu certitudine faptul că suferă de o boală pe fond neurologic și nu psihic, că a fost în permanență tratat de maladia Parkinson, nu a avut niciodată accidente vasculare cerebrale și nu a fost internat într-un spital sau sanatoriu de boli psihice.

Comisia de expertiză medicală confruntată cu acest caz s-ar afla în imposibilitatea de a se pronunța asupra stării sale de la începutul anului 2004, întrucât specialiștii apreciază asupra stării pacientului la timpul prezent și nu se putea pronunța, prin verdict, asupra celei avute în urmă cu 5 ani.

Prin decizia civilă nr.207 A din 29.10.2008 Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - petent.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în ceea ce privește critica referitoare la respingerea, de către instanța de fond cererii, de a fi supus intimatul unei expertize psihiatrice, că aceasta este nefondată, instanța de fond făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art.201 Cod procedură civilă referitoare la expertiza psihică și a dispozițiilor art.30 și următoarele din Decretul nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei.

S-a apreciat că punerea sub interdicție este o măsură menită să ocrotească persoana care, din cauza alienației sau debilității mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale or, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că intimatul suferă de boala Parkinson din copilărie, fiind încadrat într-un grad de handicap permanent, boala fiind de natură neurologică și nu de natură psihică. Această boală de natură neurologică nu impunea efectuarea unei expertize psihiatrice și ca atare, în mod corect instanța de fond a respins administrarea acestei probe.

În ceea ce privește celelalte critici, s-a apreciat că sunt nefondate, deoarece aspectele invocate nu au legătură cu cererea de punere sub interdicție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, la data de 12.12.2009.

În susținerea motivelor de recurs, intemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că demersul juridic inițiat în cauza, s-a datorat unor acte și fapte juridice realizate de către pârât, ce contraziceau demersuri anterioare similare ale sale. Recurentul susține că intimatul este în imposibilitate de a-și apăra interesele datorită bolii de care suferă încă din copilărie - boala Parkinson - și care presupune, conform comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, acțiuni medicale de tratament în serviciile de psihiatrie și neurologie.

Arata recurentul că în dovedirea cererii introductive de instanță a solicitat să-i fie admise, ca mijloace de probă, înscrisuri, audierea pârâtului și expertiza psihiatrică insa, instanța de fond a apreciat că din actele dosarului rezultă că pârâtul suferă de o boală neurologică și nu de una de natură psihică, care să atragă afectarea discernământului acestuia și imposibilitatea de a-și apăra singur interesele și, în consecință, nu a considerat necesar a mai lua părea unei comisii de medici specialiști. De asemenea, instanța de apel a considerat că respingerea de către instanța de fond a cererii de efectuare a unei expertize psihiatrice a fost una corectă prin prisma prevederilor art.201 din Codul d e procedură civilă.

Susține recurentul că atât instanța de fond cât și ce de apel au greșit grav în luarea acestor masuri, iar motivarea acestui punct de vedere este total eronată, ambele instanțe ignorând faptul că în cauza, expertiza este declarată de lege ca fiind obligatorie conform prevederilor art.30 din Decretul nr.32/1954.

Se arata că în speța nu erau incidente prevederile art.201 din Codul d e procedură civilă și că atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat că sunt în măsură să aprecieze corect starea de sănătate a pârâtului numai prin simpla efectuare a acte medicale, ignorând astfel o dispoziție legală imperativă.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

În recurs, fost administrata proba cu înscrisuri, la solicitarea recurentului reclamant, fiind anexate la dosar în copie, următoarele acte:contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 84/27.01.2004, de către BNP, declarația emisa de pârât, autentificata sub nr. 758/2006, de către BNP, declarație data de pârât, în fata organelor de politie, la data de 08.03.2005, declarație data de numita, în fata organelor de politie, la data de 14.12.2004, proces verbal întocmit la data de 11.05.2007, încheiere din data de 29.06.2006, data de Judecătoria Sector 1 B, în dosar nr-, declarație data de numitul, în fata organelor de politie, la data de 29.11.2004.

Analizând legalitatea deciziei civile recurate, în raport de criticile formulate, curtea, în majoritate, retine următoarele:

În ceea ce privește apărările intimatului pârât referitoare la neîncadrarea criticilor formulate de recurentul reclamant în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Codul d procedură civilă.

Curtea retine că, în raport de prevederile legale înscrise în art. 304 Codul d procedură civilă, în actuala reglementare, recursul reprezintă cale de atac extraordinară, calificarea consacrată expres în capitolul titlul din Codul d procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 pct. 1 - 9 Codul d procedură civilă și care în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Aceasta soluție este impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție judecată în fond în fata instanței de fond și rejudecare a fondului în fata instanței de apel, atât în fapt cât și în drept.

Totodată, curtea reține că potrivit art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În raport de aceasta dispoziție legală, câtă vreme textul de lege nu face distincție, curtea apreciază motivul de recurs vizând interpretarea și aplicarea greșita a legii, poate avea în vedere și nesocotirea legii de drept procesual, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs.

În cauză, din verificarea considerentelor subsumate criticilor formulate de recurent, se constată că acestea vizează în esență, aspecte legate de modul de aplicare și interpretare a prevederilor legale înscrise în art. 30 și 32 din Decretul nr. 32/1954 și art. 201 Codul d procedură civilă, de către instanțele de fond.

În raport de aceste considerente, curtea, nu poate retine nulitatea recursului ci, urmează proceda la analiza în fond a acestei cai de atac.

în cadrul de analiză recursului, curtea constată recursul fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește apărările întemeiate pe excepția lipsei calității procesuale active reclamantului, invocate de intimatul pârât la termenul de judecată din data de 05.03.2009, curtea le apreciază că nefondate.

Curtea constată în acest sens că potrivit art. 143 din codul familiei, interdicția poate fi cerută de autoritatea tutelară, precum și de toți cei prevăzuți în art. 115 din același act normativ, iar aceasta ultimă prevedere legală, stabilește la lit. d) că au calitate procesuală activă: organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire, precumși de orice altă persoană.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, speciale, interdicția poate fi cerută, așadar, de orice persoană. Aceasta întrucât scopul punerii sub interdicție, dorit de legiuitor, este acela de a ocroti interesele unei persoane lipsite de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale dar și să asigure securitatea raporturilor juridice în materie civilă, actele juridice încheiate de către persoană lipsita de discernământ fiind anulabile și deci, în mod evident de natură să perturbe principiul siguranței juridice.

Așa fiind, curtea apreciază că faptul că între reclamant și pârât există situație conflictuală, necontestată de părți, generată de invocarea de către reclamant existentei unor acte juridice de dispoziție, succesive, încheiate de pârât cu terțe persoane, nu poate înlătura de plano aplicarea în cauză a prevederilor legale anterior citate, care permit oricărei persoane, formularea unei cereri având ca obiect punere sub interdicție, legea recunoscând în mod expres calitatea procesuală activă reclamantului.

Este adevărat că art. 723 Codul d procedură civilă, consacra principiul exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia ele au fost recunoscute de lege, însă curtea reține că în cauză nu s-a făcut dovada exercitării cu rea credință a dreptului de acces la instanța în persoana reclamantului, susținerile din notele întocmite de pârât la data de 12.05.2008 aflate la filele 23- 25 dosar fond, nefiind însoțite de probe certe care să ateste, din punct de vedere juridic, o activitate infracțională reclamantului, la dosar nefiind atașate nici înscrisuri eliberate de autoritățile publice cu atribuții în cercetarea și investigarea infracțiunilor și nici hotărâri judecătorești, în acest sens.

De altfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede, deși fost sesizat cu aceste note, nu detaliat în referatul adresat instanței de fond aspecte vizând împrejurări de fapt concrete, din care să rezulte și pe baza cărora sa se poată verifica susținerile intimatului, ci făcut trimitere exclusiv la existența unor procese civile aflate pe rolul instanțelor de judecată. Pe de alta parte, din actele dosarului de fond rezultă că referitor la acel imobil, au fost pronunțate deja mai multe hotărâri judecătorești care au și fost puse în executare silită,în sensul evacuării reclamantului, or, curtea nu poate face abstracție de faptul că acțiunea formulată în prezenta cauză, este acțiune în constituire de drepturi, iar specific acestei acțiuni este faptul că, hotărârea judecătorească pronunțată asupra sa, produce efecte numai pentru viitor.

Pe de altă parte, pentru a se putea stabili în speță reaua credință a reclamantului în exercitarea drepturilor sale procesuale, în mod evident, instanța trebuie să se raporteze la probatoriul administrat în cauză, curtea reținând că s-ar fi putut reține atare conduita culpabilă, în măsura în care la dosar nu s-ar fi putut atașa vreo dovada în sensul că pârâtul suferă de afecțiuni grave or, în speță, în cadrul probatoriului administrat s-au anexat acte medicale, necontestate de pârât, care confirmă că pârâtul prezintă astfel de afecțiuni, comisia de evaluare persoanelor cu handicap pentru adulți, stabilind în cadrul programului individual de recuperare pentru acesta, necesitatea dispensarizării pârâtului cu tratament în serviciul psihiatrie și neurologie.

În ceea ce privește fondul recursului, curtea reține următoarele:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 142 din Codul familiei, va fi pus sub interdicție "cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale".

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că situațiile de punere sub interdicție sunt expres și limitativ prevăzute de lege: alienația mintală ori debilitatea mintală, care provoacă lipsa de discernământ.

În ceea ce privește cauzele care pot conduce la asemenea soluție, curtea retine că prevederile înscrise în art. 142 codul familiei au caracter limitativ, de stricta interpretare și că, pe cale de consecință, orice alte deficiențe fizice, care nu antrenează lipsa discernământului, nu pot constitui cauze de punere sub interdicție; deci nu se pot extinde, prin analogie, cauzele limitativ arătate de textul mai înainte menționat, la alte situații sau deficiențe fizice.

Pe de altă parte, prevederea legală înscrisă în art. 142 din Codul familiei condiționează punerea sub interdicție de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general, permanent.

Aceasta precizare este extrem de importantă sub aspect probatoriu, întrucât așa cum s-a arătat, atât instanța de fond cât și cea de apel și-au motivat soluția de respingere a acțiunii, pe faptul că afecțiunile cu care a fost diagnosticat pârâtul au natura neurologică iar nu psihică.

Astfel, curtea verificând actele dosarului, reține că reclamantul solicitat primei instanțe, administrarea unei expertize medico legale prin care să se stabilească prin raportare la actele medicale anexate, daca pârâtul suferă de una dintre afecțiunile la care face referire art. 142 din Codul familiei, proba care a fost respinsa ca neutilă cauzei. Cu toate acestea, instanța de fond reținut în considerente, că pârâtul suferă de boală neurologică, care nu este de natura sa atragă afectarea discernământului iar în aceasta apreciere s- întemeiat pe: declarația dată de pârât, pe cuprinsul referatului de ancheta socială întocmit de autoritatea tutelară de la domiciliul pârâtului și pe interpretarea actelor medicale aflate la dosar, efectuată de instanță. Curtea retine că aceste împrejurări au constituit deopotrivă motiv de apel si că nici în aceasta faza procesuală nu a fost solicitată părerea medicilor specialiști, reținerea instanței de apel în sensul că boala pârâtului este afecțiune neurologica și nu psihica, nu a avut ca temei alte probatorii ci exclusiv cele administrate în fața primei instanțe.

Curtea apreciază însă că, în raport de considerentele anterior expuse, stabilirea existenței alienației mintale ori a debilității mintale a unei persoane, trebuie să rezulte, cu necesitate dintr-un act întocmit de medici specialiști, așa cum prevăd dispozițiile legale ce reglementează această instituție.

Intr-adevăr, art.30 din Decretul nr. 32/1954, stabilește obligativitatea luării părerii unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție este cerută, se găsește internat într-o instituție sanitară, impun și luarea părerii medicului sub supravegherea căruia se află.

Sub acest aspect, curtea apreciază că dispozițiile referitoare la procedura interdicției, așa cum este reglementată prin prevederile art. 30 și 32 din Decretul nr. 32/1954, sunt imperative și de strictă interpretare. Prin urmare, în cauză, era obligatoriu a se solicita părerea unei comisii de medici specialiști, care să se pronunțe cu privire la faptul dacă persoana a cărei punere sub interdicție se cere, suferă de alienație mintală sau de debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, nu are capacitate de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile.

Curtea retine în același sens că prevederile art. 167 Codul d procedură civilă, dau instanței dreptul de lua sau nu anumita măsură, sub aspect probatoriu, însă aceasta posibilitate de apreciere nu poate fi discreționară ci, în raport de exigentele impuse de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, trebuie justificată de motive suficiente și pertinente.

Or, în cauză, diagnosticul stabilit intimatului, prin actele medicale aflate la dosarul de fond sunt " boala Parkinson" și,insuficiență circulatorie cerebrală", afecțiuni care necesită, potrivit acelorași acte medicale, tratament permanent".

Este adevărat că certificatul de încadrare în gradul de handicap accentuat aflat la dosarul de fond -fila 6, deși cuprinde mențiuni cu privire la diagnosticul care a condus la acesta decizie, acestea conțin în fapt doar inserarea unor coduri la rubricile, boala" și handicap" codificări în raport de care nu se poate retine indubitabil diagnosticul de "afecțiune psihică" însă, curtea constata că acest înscris fost întocmit de către Comisia de Evaluare Persoanelor cu handicap pentru adulți - or, aceeași autoritate, în înscrisul intitulat,Program individual de recuperare, readaptare și integrare socială", stabilește, în cadrul acțiunilor medicale prescrise intimatului pârât:dispensarizare cu tratament medical în serviciul psihiatrie și neurologie.

Potrivit art. 129 alin. 4 si 5 Codul d procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Determinarea adevărului în procesul civil, se prezintă ca una dintre cele mai importante obligații impuse de lege judecătorului, care trebuie să stabilească toarte împrejurările de fapt ale cauzei în deplina concordanta cu realitatea. Potrivit obligației de avea rol activ, instanța are nu numai posibilitatea, dar și obligația de a administra orice alte probe necesare pentru lămurirea completă a adevăratei situații de fapt.

Prin urmare, chiar în urma analizării cuprinsului acestor înscrisuri, în cauză, se impunea a se solicita părerea unei comisii de medici specialiști, care să se pronunțe cu privire la faptul dacă pârâtul, în raport de care s-a formulat cerere de punere sub interdicție, suferă de alienație mintală sau de debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, acesta are sau nu capacitatea de a se îngriji de interesele sale, aceasta fiind de altfel, singura probă care are forța juridică necesară pentru întemeia hotărâre judecătoreasca în această materie.

Curtea apreciază în acest sens că instanța nu se poate substitui medicului specialist și că în respectarea condițiilor de echitate ale procesului, concluzia cu privire la existența unei suferințe psihice intimatului, nu poate fi emisă decât de persoană cu calificarea necesară în acest sens.

Așa fiind, curtea constată că, în mod greșit instanțele de fond au refuzat solicitarea avizului de specialitate al unei comisii de medici, la care face referire art. 30 și 32 din Decretul 31/1954. În atare situație se retine că instanțele de fond nu au stăruit prin toate mijlocele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauza.

Curtea constată așadar că recursul este fondat.

Reținând necesitatea administrării de noi probe care, nu sunt admisibile în aceasta faza procesuala, fata de caracterul imperativ al prevederilor art. 305 Codul d procedură civilă, respectiv efectuarea unei expertize de specialitate, prin care să se stabilească daca pârâtul suferă de afecțiune din cele expres și limitativ menționate în art. 142 din Codul familiei și dacă aceasta afecțiune este de natura să îi afecteze discernământul, astfel încât acesta să nu se poată îngriji singur de interesele sale, în conformitate cu prevederile art. 312 Codul d procedură civilă, recursul va fi admis, cu consecința casării deciziei civile apelate si trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate.

Admite recursul formulat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 207A/29.10.2008 pronunțata de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât .

Casează decizia tribunalului și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanța.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința publică, azi, 19.03.2009.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR

MARI

GREFIER

OPINIA SEPARATĂ

Consider că se impune respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele ce urmează;

Raportul juridic dedus judecății este circumstanțiat de următoarele aspecte de fapt și de drept, pe care le consider relevante pentru soluția la care am ajuns.

Intimatul a dobândit un imobil compus din teren în suprafață de 240 mp. și o locuință cu anexe gospodărești situate în B,-, sector 1, - fosta comună suburbană - Bi Noi, județul I, prin moștenire legală de la tatăl său și fratele său, imobil pe care l-a înstrăinat numitului printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.84 din 24 ianuarie 2004 la Biroul Notarului Public Lotus din

Datorită acestei situații, între petentul și intimatulau existat o serie de litigii civile pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, soluționate în perioada 2004-2008 (filele 19-44), în urma cărora au fost respinse în mod irevocabil acțiunile formulate de petentul pentru nulitatea absolută sau relativă a contractului de vânzare cumpărare prin care intimatul a înstrăinat imobilul situat în-, sector 1, fiind admise acțiunile în evacuare formulate împotriva petentului și a membrilor familiei sale de către cumpărătorul.

Din chiar cuprinsul cererii de punere sub interdicție formulată de petentul -fila 4-rezultă că motivul pentru care a intentat cererea în justiție, este reprezentat de faptul că, a cumpărat imobilul proprietatea intimatului, de la numita, care și aceasta la rândul ei o deținea în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat cu fratele intimatului,.

La dosarul cauzei s-a depus și o declarație dată în fața reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, din cuprinsul căreia rezultă că intimatul, în mod coerent, a prezentat întregul istoric al relației cu petentul, a detaliat problemele sale de sănătate,și-a manifestat convingerea că singurul motiv pentru care petentul a promovat mai multe cereri de punere sub interdicție-"arătând că sunt debil mintal"- este determinat de interesul de obține imobilul proprietatea sa, și nicidecum protejarea sa.

Adeverința emisă de Primăria comunei, atesta faptul că intimatul locuiește, se gospodărește, își administrează singur bunurile, respectiv "se reprezintă singur în relația cu administrația publică, fapt pentru care nu este necesară instituirea curatelei".

În același sens este și ancheta socială efectuată de Primăria comunei -fila 76.

În fața primei instanțe, intimatul a fost audiat, declarația acestuia fiind depusă la dosarul cauzei-fila 81-din conținutul acesteia rezultând aspecte concrete legate de boala de care suferă, informații relative de modul în care acesta locuiește și se gospodărește, informații concrete legate de raporturile litigioase avute cu petentul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Decretul nr.32/1954, prin referatul întocmit în cauză, a reținut excepția lipsei calității procesuale active a petentului, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de punere sub interdicție formulată de acesta, ca nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la 12 iunie 2008, intimatul a solicitat respingerea cererii de punere sub interdicție motivând că boala de care suferă - maladia Parkinson nu îi provoacă lipsa discernământului și nu suferă de o altă boală de natură psihică de natură a-i afecta discernământul,scopul petentului fiind acela de a-l împiedica să-și susțină și să-și apere interesele în litigiul civil pe care îl are cu acesta pentru un imobil situat în B,-, sector 1, după ce în perioada 2004-2008 au existat o serie de alte litigii între cei doi.

Din perspectiva datelor concrete menționate în paragrafele anterioare, va fi analizată, cu prioritate din punctul meu de vedere, legitimarea procesuală a petentului în această procedură de punere sub interdicție, pe care însuși reprezentantul parchetului a antamat-o în referatul întocmit și înaintat instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 142 din Codul Familiei, "cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale, va fi pus sub interdicție".

Procedura punerii sub interdicție este declanșată, potrivit art. 143 de "autoritatea tutelară, precum șide toți cei prevăzuți în art.115, respectiv "a) persoanele apropiate minorului, precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moșteniri;

c) instanțele judecătorești, procuratura și miliția, cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;

d) organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană".

. Față de conținutul explicit al acestui text de lege și conținutul înscrisurile aflate la dosarul cauzei, redate anterior, Curtea apreciază că nu poate fi neglijat aspectul concretcă nici primăria, nici reprezentantul parchetului, nici persoanele apropiate intimatului, nu au înțeles să susțină a astfel de cerere de punere sub interdicție, în condițiile în care situația intimatului a fost cunoscută printr-o percepție directă și completă.

Cererea petentului de punere sub interdicție, în condițiile particulare ale cauzei pendinte, trebuie cenzurată și din perspectiva exigențelor prevăzute de art.723 alin.1 din Codul d e procedură civilă, conform cărora "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege".

În timpul derulării proceselor civile în legătură cu imobilul proprietatea intimatului, în contradictoriu și cu acesta din urmă, petentul ar fi fost mult mai îndreptățit să declanșeze procedura punerii sub interdicție.

După finalizarea acestora, petentul nu poate susține ideea că s-ar preocupa de situația de fapt și de drept a intimatului, întrucât, în afara proceselor declanșate de interesul lămuririi proprietății asupra imobilului, nu s-a invocat și nici nu s-a putut identifica vreun alt interes real și serios pentru susținerea în justiție a unui demers de punere sub interdicție.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat aspectul că instituția punerii sub interdicție presupune îndeplinirea unor acte procedurale complexe și cu participarea directă a intimatului, în desfășurarea celor două faze specifice acestei proceduri-faza necontradictorie și faza contradictorie-situație care atrage după sine implicații directe asupra vieții celui chemat să fie pus sub interdicție.

Consider că o persoană fizică nu poate fi supusă procesului anevoios, dar și delicat din punct de vedere afectiv, de punere sub interdicție, decât dacă, pe de o parte, persoana care a declanșat procedura justifică un interes real și serios-dovedit printr-o probațiune pertinentă și concludentă, iar, pe de altă parte, sunt date certe de posibilă alienație sau debilitate mintală care să justifice parcurgerea întregului proces de investigație-expertizare, posibilă internare într-o unitate sanitară, desemnare curator etc. și, în final, această măsură specială de ocrotire.

Concluzia la care am ajuns, în urma studierii actelor și înscrisurilor dosarului, este cea conform căreia petentul nu poate justifica legitimarea procesuală pentru a susține procedura punerii sub interdicție a intimatului.

Acestea sunt considerentele pentru care, pe temeiul dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă, consider că se impunea respingerea recursului ca nefondat.

JUDECĂTOR

Președinte:Rodica Susanu
Judecători:Rodica Susanu, Ilie, Mirela Vișan

#Judecator Rodica Susanu

← Plasament. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Tg Mures		Pensie întreținere. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Bucuresti →

Interdicție. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Interdicție. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bucuresti