Interdicție. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.8/

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu

Grefier - - -

Ministerul Public, reprezentat prin procuror - -

La ordine fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr.1652 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal lipsă apelanta și intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a trimis la instanță, cerere - fax, la care a atașat copia xerox a ordinului de plată nr.156 din 15.01.2008, privind plata sumei de 12 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingerea apelului formulat, considerând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, instanța de fond apreciind corect norma comunitară.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.

In motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 10 octombrie 2007 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin nr.HG278/1994.

Mai invocă reclamanta că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România, le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.5, 38, 39 din Legea nr.248/2005, invocând de asemenea și dispozițiile art.2 alin.1 din Convenția bilaterală, precum și dispozițiile art.2 alin.3 din Protocolul adițional nr. 4 la.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.1652 din 2 noiembrie 2007 respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Că dispozițiile art.27 din Directiva 2004/38/CE stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele trei excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.

Că România avea obligația după 1.01.2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.

Norma internă prevăzând o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.

Astfel, a reținut instanța de fond că norma internă fiind parțial incompatibilă cu norma comunitară, reclamanta nefăcând dovada că pârâtul se află în una din cele trei situații de excepție care ar restricționa dreptul la libera circulație în statele membre

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru următoarele motive:

Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art.38 lit.a din Legea 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.

Mai arată că dispozițiile susmenționate nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 1.05.2007.

Că textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dau nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel constată apelul nefondat pentru următoarele considerente;

In speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.

In raport de dispozițiile art.20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne.

Astfel, dispozițiile art.38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr - un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

In schimb, art.27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".

După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

In aceste condiții, Curtea, constată norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.

Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează siguranța sau sănătatea publică.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul, s-ar afla într-una din acele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene, reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție.

Față de considerentele expuse mai sus, va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B str. - nr.29 sector 1, împotriva sentinței civile nr.1652 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 17 ianuarie 2008.

Președinte Judecător

- - - - -

Grefier

- -

Red. /23.01.2008

Tehn.

7 ex./24.01.2008

fond -

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Interdicție. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati