Divort. Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1274
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 659/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta recurentă, asistată de av. și pârâtul intimat, asistat de av., lipsă Autoritatea Tutelară Vii.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, s-au audiat minorii și, în camera de consiliu, declarația lor fiind consemnată separat atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului intimat arată că este de acord cu admiterea recursului, în sensul încredințării minorilor reclamantei spre creștere și educare, cu obligarea acestuia la o pensie lunară de întreținere în cotă procentuală, începând de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, fără cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 659 din 14.07.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis apelul formulat de paratul apelant împotriva sentintei civile nr. 347/12.01.2009, pronuntata de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, in contradictoriu cu intimata.
A schimbat in parte sentința civilă atacată, in sensul că:
A admis in parte cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional in contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională.
A încredințat pârâtului reclamant reconvențional spre creștere si educare pe minorii, născut la data de 11.09.1993 și, născut la data de 03.03.1998 spre creștere și educare.
A obligat reclamanta pârâtă reconvențională la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor, născut la data de 11.09.1993 și, născut la data de 03.03.1998, in cotă de 1/3 din veniturile nete lunare realizate, respectiv câte 1/6 parte pentru fiecare minor începând cu data introducerii acțiunii 17.06.2008 și până la majoratul fiecărui minor.
A menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate și a obligat intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată suportate in apel in cuantum de 1520,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civila nr. 347/12.01.2009 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr- s-a admis cererea principală formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, si s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant în contradictoriu cu reclamanta pârâtă.
S-a declarat desfăcută din vina comună a soților căsătoria încheiată la data de 4.07.1992 și trecută în registrul stării civile al Primăriei comunei, jud. T sub nr.15 din 4.07.1992.
S-a dispus ca reclamanta pârâtă să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
A încredințat reclamantei pârâte spre creștere și educare pe minorii -, născut la data de 11.09.1993 și -, născut la data de 3.03.1998.
A obligat pârâtul reclamant la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor - și - în cotă de 1/3 din veniturile sale nete lunare, câte 1/6 parte pentru fiecare minor, începând de la data pronunțării hotărârii (12.01.2009) și până la majoratul minorilor.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 4.07.1992, căsătoria fiind trecută în registrul de stare civilă al Primăriei sub nr.15 din 4.07.1992 (4).
Din căsătoria părților s-au născut minorii - la data de 11.09.1993 (5) și - la data de 3.03.1998 (6).
Întrucât ambele părți au solicitat conform dispoz.art.617 alin.2 pr.civ. ca hotărârea prin care se pronunță divorțul să nu se motiveze, instanța de fond a reținut că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă astfel încât, în baza dispoz. art.38 al.1 din fam. a admis cererea principală formulată de reclamantă și a declarat desfăcută din vina comună a soților.
În baza dispozițiilor art. 40 alin. 3 Codul familiei instanța de fond a dispus ca reclamanta pârâtă să revină la numele avut înaintea încheierii căsătoriei, acela de.
În ceea ce privește încredințarea minorilor - și -, instanța de fond a admis cererea principală și a respins cererea reconvențională,încredințând reclamantei pârâte spre creștere și educare pe cei doi minori în baza dispoz. art.42 alin.1 din fam..
Prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 347/12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara, pârâtul a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței apelate, in sensul respingerii capătului de cerere privind încredințarea minorilor la reclamantă, precum si admiterea cererii sale reconvenționale și încredințarea celor doi minori la el spre creștere si educare, cu obligarea reclamantei la contribuție de întreținere si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere probatoriului cu privire la sentimentele de afecțiune a minorilor legate de casa in care aceștia s-au născut, de dorința lor de a rămâne in continuare in îngrijirea sa in această casă, precum si de faptul că ei au înțeles că familia a ajuns in această situație datorită mamei lor, care a hotărât să părăsească familia după 16 ani de conviețuire.
Tribunalul a admis apelul și a dispus în sensul celor mai sus menționate, cu motivarea că opțiunea copiilor de a fi încredințați unuia dintre părinți nu are un rol preponderent în adoptarea soluției, însă aceasta nu poate fi nesocotită atunci când aceștia se află la vârsta la care pot aprecia corect interesul lor, ci trebuie analizată și avută în vedere în raport de celelalte probe administrate.
În prezentul litigiu ambii minori, atât cât și, și-au exprimat dorința de a fi încredințați tatălui spre creștere și educare.
Instanța de apel a coroborat această opțiune minorilor cu celelalte probe administrate in cauză, respectiv cu probele testimoniale din care rezultă că ambii părinți s-au ocupat de creștere minorilor, precum si cu ancheta socială efectuată in cauză de Primăria comunei, jud.T, din conținutul acesteia rezultând de asemenea că ambii părinți se ocupă de creșterea și îngrijirea celor doi minori si au condiții materiale pentru creșterea celor doi minori.
Rapoartele de evaluare psihologică a celor doi minori efectuate în cauză de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T au relevat faptul că ambii minori prezintă indicatorii specifici abuzului emoțional ca urmare a separării părinților lor, constând in stări de insecuritate, anxietate, neliniște si temeri, sensibilitate emoțională, inhibiții psiho - afective si afecte de culpă.
În termen împotriva deciziei civile nr. 659 din 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamanta care a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă; modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul, cu mențiunea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe (sentința civilă nr. 347/12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, și obligarea intimatului pârât la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că încredințarea celor doi minori și spre creștere și educare tatălui lor, contravine legislației speciale în domeniu și implicit interesului copiilor.
Susține că opțiunea unui minor manifestată cu privire la încredințarea sa către un părinte sau altul este un criteriu care trebuie interpretat în contextul mai larg, un criteriu care nu trebuie absolutizat, ci privit din perspectiva tuturor celorlalte criterii care trebuie avute în vedere pentru luarea măsurii de încredințare, în interesul suprem al minorului.
Mai mult, Codul familiei consacră responsabilitatea instanței de judecată în ce privește încredințarea minorilor spre creștere și educare după divorțul părinților, rolul activ al judecătorului fiind deosebit de pregnant; voința manifestată a minorilor trebuie analizată de către instanța de judecată cu caracter consultativ și trebuie de asemenea interpretată în sensul înlăturării oricăror posibile influențe și deformări conștiente sau inconștiente ale voinței lor manifeste.
În speța de față, opțiunea celor doi copii minori de a fi încredințați tatălui trebuie cenzurată de către instanță în numele interesului lor suprem: acela de a crește lângă părintele care oferă cele mai bune garanții morale, profesionale și materiale, părintele care poate asigura bunăstarea materială și spirituală a copiilor.
Consideră că instanța de apel în mod eronat a ales ca această opțiune a copiilor minori să prevaleze față de toți ceilalți factori și față de întreg probatoriul administrat.
Referitor la interpretarea probei testimoniale și a anchetei sociale arată că în contextul în care instanța însăși constată că ambii părinți revendică dreptul de a le fi încredințați copiii minori spre creștere și educare, în contextul în care aceeași instanță stabilește prin prisma probelor administrate că ambii părinți îndeplinesc condițiile legale spre a le fi încredințați copiii minori, instanța ignoră tendința unanimă a jurisprudenței, de a încredința copiii minori spre creștere și educare mamei.
A susținut că instanța de apel a reținut în mod corect faptul că rapoartele de evaluare psihologică a celor doi minori efectuate în cauză de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, au relevat prezența indicatorilor specifici abuzului emoțional la ambii copii minori ca urmare a separării părinților lor, constând în stări de insecuritate, anxietate, neliniște și temeri, instabilitate emoțională, inhibiții psiho - afective de culpă.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ..
Prin întâmpinare pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului cu motivarea că în raport de probatoriul administrat în cauză și de interogatoriile și declarațiile minorilor, tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Astfel, în luarea măsurii de încredințare a celor doi minori spre creștere și educare tatălui lor, pârâtul din cauză, instanța de apel a avut în vedere atât opțiunea copiilor de a fi încredințați, cât și probele testimoniale administrate în cauză din care rezultă că ambii părinți se ocupă de creșterea și educarea minorilor, precum și referatul de anchetă socială efectuat de Primăria.
La termenul de judecată din 15.12.2009 cei doi minori au fost audiați în camera de consiliu de instanța de recurs, copii manifestându-și dorința de a rămâne cu mama lor.
Urmare a examinării acestei opțiuni, pârâtul prin apărător la același termen de judecată, a învederat instanței că este de acord cu admiterea recursului, în sensul încredințării minorilor mamei lor (reclamanta) spre creștere și educare, cu obligarea sa la contribuție de întreținere de la data pronunțării deciziei în recurs (a deciziei irevocabile) având în vedere că până la această dată le-a asigurat întreținerea celor doi copii.
Curtea, coroborând declarațiile minorilor cu probatoriul administrat în cauză, raportat la împrejurarea că pârâtul a fost de acord cu admiterea recursului și la dispozițiile art. 40 Codul familiei, apreciază că este în interesul superior al copiilor de a fi încredințați mamei lor spre creștere și educare.
La stabilirea contribuției de întreținere și obligarea pârâtului la plata acesteia către minori începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauză, instanța a luat în considerare în raport și de dispozițiile art. 86 și 94 Codul familiei și faptul că din declarațiile minorilor a rezultat că până la această dată aceștia au locuit cu tatăl lor, dar și împrejurarea că prin decizia civilă definitivă (decizia civilă nr. 659/14.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin încredințarea copiilor la tatăl pârât), reclamanta a fost obligată la contribuție de întreținere.
Totodată, Curtea reiterează că divorțul părților nu trebuie să afecteze sub nici o modalitate responsabilitatea părinților față de copii, care în acord cu dispozițiile art. 107 Codul familiei și art. 5,6 8,30,32 și 33 din Legea nr. 272/2004, trebuie să se bucure de prezența și afecțiunea ambilor părinți, precum și de preocuparea acestora în ceea ce privește creșterea și educarea lor, sens în care este necesară cooperarea părinților în interesul copiilor.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 (1) pr. civ. va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 659/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va modifica în parte decizia civilă atacată și sentința civilă nr. 347/12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în sensul că, va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul, va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta și în consecință, va încredința reclamantei spre creștere și educare pe minorii, născut la 11.09.1993 și, născut la 3.03.1998, cu obligarea pârâtului intimat să plătească o pensie lunară de întreținere în favoarea minorilor în cotă de 1/3 din veniturile nete lunare, respectiv cota de 1/6 parte pentru fiecare minor, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majoratul minorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 659/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte decizia civilă atacată și sentința civilă nr. 347/12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în sensul că:
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta și în consecință:
Încredințează reclamantei spre creștere și educare pe minorii, născut la 11.09.1993 și, născut la 3.03.1998.
Obligă pe pârâtul intimat să plătească o pensie lunară de întreținere în favoarea minorilor în cotă de 1/3 din veniturile nete lunare, respectiv cota de 1/6 parte pentru fiecare minor, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majoratul minorilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17.12.2009
Tehnored. 2 ex./14.01.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1465/2009. Curtea... | Interdicție. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
