Ordonanță președințială. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 28/2009
Ședința publică de la 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier Creța
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva încheierii civilă nr. 50/CC/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- intimat - personal și asistată de av.,
- av. pentru recurentul lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatei depune întâmpinare pe care o comunică și reprezentantului recurentei.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului arătând că s-a făcut în mod greșit trimitere la art. 403 al. 4. în speță fiind aplicabile art. 403 al. 1-3. iar în această situație încheierea este supusă recursului.
Arată că în cauză sunt încălcate și prevederile art. 97 din fam. art. 43 al. 3.fam. și art. 33 din Legea 272/2004.
În consecință solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și anularea încheierii atacate ca nelegală și netemeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca inadmisibil arătând că, din motivarea în drept a încheierii atacate și din modalitatea în care a fost pronunțată rezultă indubitabil că procedura în cadrul căreia a fost pronunțată încheierea este cea prevăzută de art. 403 al. 4. În teza a doua a art. 403 al. 3 se prevede că încheierea nu este supusă nici unei căi de atac.
În concluzie solicită respingerea, recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar și practică judiciară a
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 50/CC/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă în ds. nr- s-a admis cererea formulată de pârâta recurentă și s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite a ordonanței președințiale nr. 75/2009 a Judecătoriei S până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recursul declarat împotriva ordonanței.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de către președintele tribunalului că prin ordonanța președințială nr. 75/2009 pronunțată de Judecătoria S în dosar - s-a dispus de îndată și fără somație, obligarea pârâtei să permită reclamantului de a avea legături personale cu minorul G născut la 20.11.2005 prin luarea acestuia la domiciliul reclamantului în primul și al treilea sfârșit de săptămână pe lună începând de vineri orele 15,00 și până duminică orele 17,00 până la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care se încredințează minorul în urma divorțului.
Împotriva ordonanței președințiale nr. 75/2009 pârâta a formulat recurs, fiind stabilit termen de judecată la 13 martie 2009.
Prin cererea de recurs pârâta a solicitat suspendarea executării silite a ordonanței atacate.
Având în vedere prevederile art. 403 al. 4 raportat la art. 300 alin. 3. Tribunalul apreciază că punerea în executare a ordonanței înainte de a se pronunța instanța de recurs asupra cererii de suspendare în modalitatea solicitată de reclamant este inoportună și în contradicție cu interesele minorului.
Față de aceste considerente, apreciind întrunite condițiile prev. de art. 403. Tribunalul a admis cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul intimat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii civile atacate, cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării silite formulată de către pârâta recurentă.
În susținerea cererii de recurs recurentul arată că în mod greșit tribunalul a făcut aplicarea disp. art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, în mod corect sunt aplicabile disp. art. 403 alin. 1-3 din același cod, astfel că recursul este admisibil și că hotărâre atacată încalcă principiul superior al copilului, prin aceea că este despărțit de tatăl său.
În drept, se invocă dis. art. 403, alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata în recurs pârâta, a solicita respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă ( 11 ).
Prealabil analizării pe fond a recursului, Curtea de Apel are a analiza excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art.403 alin. 4 Cod procedură civilă.
Obiectul prezentului recurs este verificarea legalității și temeinicie încheieri civile pronunțată de către președintele instanței în procedura prevăzută de art. 403 alin. 4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, potrivit art.403 alin. 4 din Codul d e procedură civilă " În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac."
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea de Apel constată că recursul declarat în cauză de reclamantul intimat împotriva încheierii civile nr. 50/CC/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă este inadmisibil și urmează a fi respins, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul intimat împotriva încheierii civile nr. 50/CC/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă ca inadmisibil.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei pârâte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 martie 2009.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, Creța |
Red.
Tehnored. /2ex. 05.03.2009
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 37/2008. Curtea de... | Incuviintare nume minor. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Iasi → |
---|