Ordonanță președințială. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.325/R/MF Dosar nr-
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana
Grefier:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulată de intimata împotriva sentinței civile nr.1537 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2008 când părțile au lipsit, cele constatate și concluziile reprezentantului parchetului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, amânat pronunțarea pentru astăzi 18 noiembrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1537 din data de 23 octombrie 2008 Tribunalului Covasna, a fot admisă cererea de ordonanță președințială formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C în contradictoriu cu intimata și a fost dispusă instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență față de copiii: născută la data de 14 mai 1998 în mun. Sf.G, având CNP - și născută la data de 18 iulie 2001 în mun. Sf.G, având CNP-, la Centrul de primire în Regim de Urgență, cu sediul în Sf.G,-, unde copiii vor avea și domiciliul.
Drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copiilor vor fi exercitate de șeful centrului de primire, iar cele cu privire la bunurile copiilor vor fi exercitate de Președintele Consiliului Județean
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Din ancheta socială efectuată de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C, anchetă ale cărei concluzii au fost consemnate în Raportul privind situația copiilor, a rezultat că părinții și s-au căsătorit în anul 1993, iar din luna mai 1998 au locuit în Căminul social din Sf. G împreună cu primul lor născut,. În anul 2000, tatăl a fost condamnat la pedeapsa închisorii, iar după eliberare și nașterea celui de al doilea copil, părinții s-au despărțit în fapt, iar la începutul anului 2007 mama a părăsit camera de la Căminul social.
Din luna februarie 2007, intimata a locuit împreună cu cele două fiice în pentru și copii în risc social situat în Sf.G,-/C, însă din luna februarie 2008 aceasta s-a mutat la un etaj deasupra adăpostului, într-o cameră mobilară sumar, doar cu un pat și un scaun, în care nu sunt asigurate nici cele mai elementare condiții de trai: nu este curent electric, nici apă, nici încălzire, geamul este înlocuit cu o folie de polietilenă, iar ca toaletă sunt folosite camerele alăturate nelocuite.
este înscrisă în clasa a IV-a la Colegiul Național " " din Sf.G însă, în anul școlar 2008-2009, în perioada 15 septembrie - 10 octombrie eleva a lipsit, nemotivat, 9 zile de la școală, iar în 2 zile a întârziat la cursuri. Cealaltă, are 7 ani și nu este înscrisă la nicio școală deși are vârsta școlară.
Datorită lipsurilor din mediul în care trăiește - lipsa igienei corporale și vestimentare, a rechizitelor școlare, a abilităților de relaționare în colectivitate - este izolată, chiar exclusă din colectivitate de către ceilalți elevi.
Mama are un comportament neadecvat în raport de fiicele sale, manifestat prin violență verbală, vocabular vulgar, consum de alcool, lipsă de încredere în semeni, dezinteres în găsirea unui loc de muncă pentru asigurarea de condiții minime de existență pentru copii, precum și în rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Mai mult, minorele sunt nevoite să cerșească, mama folosindu-se de ele pentru a stârni mila publică în scopul obținerii de avantaje materiale, ceea ce echivalează cu un abuz exercitat de mamă asupra copiilor.
Din adresele de corespondență dintre instituția petentă și Poliția de proximitate a mun. Sf.G și din cercetările efectuate de această din urmă instituție, a reieșit că uneori, minorele sunt adăpostite în locuința unei persoane adulte, numitul, pe str. 1 - 1918 din Sf.
Toate demersurile făcute de specialiștii din cadrul DGASPC C, în colaborare cu Direcția de Asistență Comunitară din cadrul primăriei locale, medicul de familie, instituții medicale și de servicii comunitare pentru consilierea mamei și ajutorarea acesteia de a depăși problemele cu care se confruntă, au rămas fără rezultat, intimata fiind incapabilă de a schimba ori modifica ceva în viața ei și a fiicelor sale. Ajutoarele materiale și pachetele primite cu diverse ocazii au fost vândute de către intimată, inclusiv suma de bani primită pentru plata fotografiilor necesare schimbării cărții de identitate a fost folosită în alte scopuri.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caî ncercat să convingă intimata să-și dea consimțământul pentru instituirea unei măsuri de protecție specială față de copii, spre binele lor, însă aceasta amenința întotdeauna că se sinucide dacă îi vor fi luate fetele, motiv pentru care petenta a apelat la justiție în vederea plasării copiilor în regim de urgență.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 și art.32 din Legea nr.272/2004, părinții au obligația de a crește copii lor în condiții care să permită dezvoltarea lor fizică, mentală, morală și socială corespunzătoare.
Mediul familial ideal pentru creșterea și dezvoltarea unui copil trebuie să fie unul stabil, echilibrat, în care să dăinuie buna înțelegere, respectul reciproc și iubirea.
În speță, împrejurările de fapt reieșite din probatoriul administrat conturează dezinteresul total al intimatei față de soarta copiilor ăi, conduita acesteia justificând concluzia că,în mod deliberat și premeditat și-a neglijat obligațiile părintești.
Cele stabilite anterior a format convingerea instanței că interesul superior al copiilor, consacrat cu valoare de principiu prin art.2 din Legea nr.272/2004, impune luarea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență față de copiii și, menținerea lor alături de mamă prezentând un risc crescut depunere în pericol a sănătății și vieții lor, precum și riscul excluderii sociale, cu repercusiuni asupra dezvoltării lor fizice și intelectuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta solicitând un termen de 60 de zile pentru a face dovada că poate să îngrijească de minore.
Recursul nu este fondat.
În motivarea recursului nu se aduce nicio critică sentinței atacate, or recursul este o cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai în condițiile restrictive reglementate de art.304 Cod procedură civilă sau 3041Cod procedură civilă, dacă hotărârea nu este supusă apelului, cum este cazul în speță.
Calea de atac semnifică exercitarea controlului judiciar ce are ca obiect o hotărâre judecătorească, în cadrul căreia se cenzurează criticile de nelegalitate și excepțional de netemeinicie a hotărârii. Prin prezentul recurs nu a fost formulată nicio critică asupra hotărârii primei instanțe, ci s-a adresat o rugăminte în acordarea unui termen pentru a se face dovada îndeplinirii condițiilor corespunzătoare de trai pentru minore, cerere inadmisibilă în această cale de atac și care este în contradicție cu principiul celerității judecării prezentei cauze soluționată pe calea ordonanței președințiale.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul nu este fondat și cum nu există motive de ordine publică care să poată fi invocate în condițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă îl va respinge, menținând potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă sentința tribunalului, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata împotriva sentinței civile nr.1537 din 23 octombrie 2008 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-/20.11.08
Tehnored. 21.11.2008- 2 ex.
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Mihail Lohănel, Roxana
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|