Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ nr.1/FM
Ședința publică din 13 ianuarie 2010
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 40, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 20 ianuarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în C,-, -.B,.25 și intimatul intervenient, cu sediul în C,-,.12 C, județul C, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 88404 din 21 septembrie 2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 82383 (333) din 26 octombrie 2009, depusă la dosar, lipsind intimata intervenientă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 i urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul a fost timbrat doar cu 70,50 lei și timbru judiciar, deși recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 730,3 lei.
Apărătorul intimatei pârâte invocă excepția insuficientei timbrări, având în vedere că, după cum rezultă din rezoluția judecătorului, aflată la fila 2 dosar, s-a dispus în sarcina recurentului reclamant să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 730,3 lei și 1,5 lei timbru judiciar, iar acesta a făcut dovada achitării doar pentru 70,50 lei și timbre judiciare mobile.
Apărătorul recurentului reclamant învederează că nu a observat din citație suma exactă ce trebuia achitată. Arată, totodată, că se află în posesia unor chitanțe de plată a unor sume reprezentând taxă judiciară de timbru, în valoare "chiar mai mare" decât i s-a pus în vedere. În acest sens, depune la dosar chitanța CT - PJ din 09.12.2009, eliberată de Agenția Fiscală nr.3 C, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 471 lei și chitanța CT - PJ din 13.10.2009, eliberată de Agenția Fiscală nr.3 C, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 316 lei.
Apărătorul intimatei pârâte arată că, în atare situație, nu mai insistă în excepția invocată.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat.
Face un scurt istoric al speței.
Consideră că instanța de apel, în mod greșit a reținut în considerentele hotărârii, că imobilul cu destinație atelier de tâmplărie, situat în C,-, constituie bun comun doar în cotă de 3/4 și nu în întregime. În mod greșit s-a reținut că în masa partajabilă se poate include doar cota de 3/4 din atelierul de tâmplărie.
Învederează că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40.151/1995 părțile au dobândit numai cota de 3/4 din teren și construcția veche deja existentă pe acesta, atelierul de tâmplărie nefăcând obiectul acestui contract.
Construcția nouă - atelierul, a fost edificată de părți în timpul căsătoriei, prin contribuții egale, pe terenul astfel dobândit.
Instanța de apel a reținut că aceste susțineri nu ar fi dovedite prin probele administrate.
Consideră eronată modalitatea în care instanța de apel, deși a apreciat că probatoriul administrat nu este suficient, a stabilit regimul juridic al construcției noi, în loc să ordone administrarea de probatorii suplimentare cu privire la acest aspect, cu atât mai mult cu cât soluția la care s-a oprit a fost desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
Consideră că soluția este de desființare în întregime a hotărârii Judecătoriei Constanța pentru motive de ordine publică. Greșelile sunt remediabile, dacă se procedează la desființarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Nu se pot modifica considerentele în recurs, ci se impune desființarea. Prezentul recurs este unul "fără rost".
Critica apărătorului recurentului reclamant este nefondată. În actul de vânzare-cumpărare se vinde 3/4 din imobil, în care este inclus și atelierul în litigiu.
Mai mult, încheierea de admitere în principiu nu are nici o motivare; se impune desființarea cu trimitere pentru că nu s-au analizat nici cereri ulterioare încheierii de admitere în principiu.
În replică, apărătorul recurentului reclamant arată că, dacă ar fi astfel, judecătorul fondului nu trebuie să treacă cu lejeritate peste o soluție de desființare.
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta la 31.05.2001 reclamantul a chemat-o in judecata pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei dintre ei, reluarea de către pârâta a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei si partajarea bunurilor comune dobândite in timpul căsătoriei, enumerate in cuprinsul cererii.
Pârâta a formulat întâmpinare si cerere reconvențională prin care a solicitat completarea masei bunurilor comune cu o serie de bunuri mobile.
Prin sentința civila nr. 12985/17.06.2002, Judecătoria Constantaa admis acțiunea de divorț, dispunând totodată disjungerea capătului de cerere privind partajul.
La termenul din 27.01.2003, pârâta-reconvenientă a înțeles modifice cererea reconvențională, chemând in judecata - in calitate de pârâte si pe si Trans - solicitând ca, in contradictoriu cu acestea, să se dispună partajarea dreptului de creanță exprimat in valoarea bunurilor dobândite din veniturile comune ale celor doi soți, bunuri ce alcătuiesc patrimoniul societăților.
Prin încheierea din data de 30.06.2003 a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doua societăți; la același cele doua societăți au formulat cerere de intervenție in interes propriu prin care au solicitat să se constate calitatea lor de constructori asupra imobilului compus din 5 camere si dependințe situat in mun. Constanta, str. - -; să se dispună obligarea părților la plata contravalorii construcției edificata pe acest teren.
Prin încheierea din 08.09.2003 a fost respinsa cererea de intervenție, constatându-se ca cele doua societăți nu au calitatea de pârâte.
Prin încheierea din data de 17.11.2004, completată prin încheierea din data de 07.02.2005 cererea de partaj a fost admisa in principiu, constatându-se că părțile au dobândit in timpul căsătoriei. in cote egale, bunurile imobile: imobilul situat in mun. Constanta, str. - - compus din teren in suprafață de 1620.; garajul situat pe acest teren; cota de din imobilul situat in mun. Constanta,-, compus din teren in suprafață de 200. si construcții cu destinația de locuințe; atelier de tâmplărie edificat pe terenul situat in-; dreptul de creanța reprezentând valoarea reactualizata a ratelor achitate de părți pentru imobilul situat in str. B, din Constanta și mai multe bunuri mobile (autoturisme, mobilier, aparate de uz casnic).
Prin sentința civilă nr. 17403/21.12.2007, Judecătoria Constanța a admis în parte cerere reclamantului și cererea reconvențională și a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea reclamantului a terenului in suprafața de 1620 mp. și a garajului situat in strada - - și prin atribuirea pârâtei a imobilului din-, compus din cota de din construcția veche, terenul in suprafață de 200 mp. și întreaga construcție reprezentând atelierul și a tuturor bunurilor mobile enumerate în încheierea de admitere în principiu (autoturisme, mobilier, aparate de uz casnic); pentru egalizarea loturilor s-a stabilit o sulta în sarcina reclamantului in cuantum de 30664,1577 ron.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că masa bunurilor partajabile a fost fixată prin încheierea de admitere in principiu, precum si in încheierea completatoare asivul p. comunității fiind reprezentat de cheltuielile efectuate cu titlu de impozite.
La stabilirea lotului ce revine reclamantului - acordat în considerarea situației că, de la data separației în fapt, acest teren a fost stăpânit exclusiv de reclamant iar terenul este folosit de acesta pentru prestarea ocupația sale actuale precum și cu destinația de domiciliu -, judecătoria a avut în vedere că atribuirea unui lot de teren cu construcții pârâtei ar presupune îmbogățirea acesteia fără just temei, atâta timp cat aceste construcții au fost edificate de doua societăți comerciale, așa cum rezulta din cererea de intervenție in interes propriu, al dosarului si din înscrisurile atașate;
De asemenea, judecătoria a considerat că partajarea terenului ar implica o fărâmițare excesiva a acestuia, în mod păgubitor destinația economica, din perspectiva ort. 67310. pr. civ. căci, așa cum rezulta din declarațiile martorilor audiați în cauza, terenul a fost achiziționat in scopul desfășurării unei activități economice.
În ce privința imobilului din- compus din cota de din construcția veche, terenul in suprafața de 200 mp. precum si întreaga construcție reprezentând atelierul, judecătoria considerat că acesta se impune a fi atribuit pârâta deoarece aceasta este cea care a posedat imobilul de la data separării in fapt, deține o cota suplimentara de din valoarea construcției si a terenului, în calitate de bunul propriu iar concluziile experților au fost în sensul că acest imobil nu poate fi partajat in natura.
Totodată, judecătoria a stabilit că bunurile mobile enumerate in încheierea de admitere in principiu se impun a fi atribuite tot pârâta întrucât aceasta le-a folosit (mobila achiziționată de părți a rămas in apartamentul pârâtei din strada B) și includerea in lotul paratei și a altor bunuri care nu se afla in posesia ei se justifica, in conformitate cu dispozițiile art. 673 indice 9 pr. civ. prin mărimea cotei părți stabilită in final.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta-reconvenientă, reclamantul și, in calitate de succesoare cu titlu universal a intervenientei Trans.
Pârâta-reconvenientă a criticat încheierea de admitere in principiu din data de 17.11.2004 și hotărârea finală adoptata de judecătorie cu privire la compunerea masei de împărțit stabilita prin încheierea din 17.11.2004, invocând fie greșita stabilire a dreptului părților asupra bunurilor, fie omisiunea de a include in masa de împărțit si de a se pronunța asupra bunurilor solicitate de ea prin cererea inițială si prin cererile completatoare.
Astfel, arată pârâta, judecătoria a inclus in mod greșit in masa de împărțit dreptul de proprietate asupra întregului atelier din- și nu doar cota de 3/4, rezultata din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.40151/1995, căci cota de din întregul imobil de la adresa menționată este bunul propriu, drept ce se extinde si asupra construcției cu destinația de atelier.
În legătură cu imobilul din str. - -, apelanta a firmă că, în mod greșit prima instanță a reținut că ar intra in masa de împărțit doar terenul in suprafață de 1620 mp. și construcția cu destinația de garaj, ignorându-se dreptul său asupra construcției edificate peste garajul autorizat, cu privire la care s-a invocat drept temei accesiunea imobiliara.
A mai susținut apelanta-parata că, prin înlăturarea etajului de la masa de împărțit, instanța a lipsit-o de orice posibilitate de a-si valorifica drepturile și contribuția asupra acestei construcții, in timp ce reclamantul beneficiază in mod exclusiv de acest bun; etajul in discuție a fost edificat din bani comuni, iar lipsa autorizației de construire nu reprezintă un motiv de înlăturare a dreptului lor asupra acestui bun, problema existentei sau inexistentei autorizației de construire fiind o chestiune ce vizează raporturile cu autoritatea administrativa. cu atât mai mult cu cat si edificarea garajului a început înainte de obținerea autorizației.
Tot privitor la componența masei partajabile, apelanta a precizat că judecătoria nu s-a pronunțat asupra cererii de includere in masă și a terenului in suprafața de 500 mp. sau a valorii de circulație a acestuia, teren aflat in continuarea lotului de 1620 mp. dobândit de reclamant in timpul căsătoriei și vândut ulterior fiicei sale, tocmai cu scopul de a-l sustrage de la partaj; de asemenea, in mod greșit judecătoria a exclus din masa de împărțit mașinile si utilajele dobândite in timpul căsătoriei - chiar înainte de înființarea societăților comerciale - din bani comuni si trecute de reclamant in patrimoniul celor doua societăți, fără acordul său; apoi, judecătoria nu s-a pronunțat asupra cererii de includere in masa de împărțit a sumelor de bani cu care a fost creditata societatea reclamantului, sume ce aparțin in egala măsură si apelantei-parate si au fost restituite reclamantului după despărțirea în fapt; în fine, s-a pretins că judecătoria in mod greșit a înlăturat din masa bunurilor de împărțit datoriile comune, socotind ca ele au fost compensate, deoarece la dosarul cauzei nu exista dovezi ca fiecare parte ar fi achitat cota cuvenita din impozit.
Cu privire la valorile avute in vederea la efectuarea partajului propriu-zis prin sentința atacată, apelanta-pârâtă a susținut ca proprietatea din str. - - a fost subevaluata in raport de preturile practicate in zona si ca exista contrarietate sub acest aspect intre cele 3 expertize efectuate in cauza, ceea ce impune efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii de circulație a întregului imobil situat la adresa menționată.
Referitor la modalitatea de lotizare a bunurilor, apelanta-pârâtă a arătat ca judecătoria a respins in mod greșit cererea de partajare in natura, potrivit propunerii experților, a terenului din str. - -.
La termenul de judecata din 02.09.2008, pârâta-reconvenientă și-a completat motivele de apel cu o noua critica, ce a vizat faptul ca, pronunțând încheierea de admitere in principiu, judecătoria nu s-a pronunțat și asupra sumelor ce au făcut obiectul completării la cererea reconvențională, in sensul obligării reclamantului la restituirea unei cote de din valoarea datoriilor personale (pensia de întreținere achitata fiicei din alta căsătorie si decizii de imputație), achitate din veniturile comune.
În apelul său, reclamantul a criticat soluția primei instanțe pentru neincluderea in masa partajabila si a dreptului de creanța decurgând din îmbunătățirile efectuate de părți la apartamentul din str. B, aparținând paratei, in care părțile au locuit pana la separația in fapt.
Referitor la modalitatea de ieșire din indiviziune dispusa de prima instanță, apelantul-reclamant a precizat ca si-o însușește, cu mențiunea ca imobilul teren in suprafață de 1620 mp. ce i-a fost atribuit împreuna cu garajul, nu este situat in str. - -, ci in zona - -,-.
Apelantul-intimat a depus si întâmpinare cu privire la apelul declarat de pârâta-reconvenientă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecata, apreciind că in masa bunurilor comune a fost în mod corect determinată.
Apelanta (rezultată din fuzionarea prin absorbție a intervenientei Trans cu,) a invocat nelegalitatea soluției judecătoriei d e respingere a cererii de intervenție in interes propriu, prin încheierea din 08.09.2003.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că cererea de intervenție trebuia încuviințata in principiu, deoarece, in condițiile in care construcțiile la care se refera aceasta cerere au făcut obiectul judecații, pârâta-reconvenientă solicitând includerea lor in masa bunurilor comune, pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice era necesara administrarea de probe, pentru a se determina cine a edificat acele construcții, in ce perioada si cu ce bani; s-a mai arătat că admiterea cererii de intervenție se impune cu atât mai mult cu cat pârâta-reconvenientă a avut cunoștința de realizarea construcțiilor si a solicitat atribuirea in natura a terenului pe care se afla construcțiile edificate de societate.
La termenul de judecata din 13.01.2009, în raport de conținutul motivelor de apel formulate de părți, tribunalul a pus in discuția acestora, cu prioritate, incidenta prevederilor art.297 alin.1 pr. civ. potrivit cărora, în cazul in care constata ca, in mod greșit, prima instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacata și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 40/20.01.2009, Tribunalul Constanțaa admis toate apelurile și, desființând sentința apelată, a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că soluția adoptata de judecătorie prin încheierea din data de 08.09.2003, in privința cererii de intervenție in interes propriu formulata de societățile si Trans L, este nelegala si atrage desființarea cu trimitere spre rejudecare in temeiul art.297 alin.1 proc.civ. in vederea soluționării pe fond a acesteia.
Tribunalul a constatat că, prin completare la cererea reconvenționala, pârâta, a arătat că pe terenul din Zona - -, părțile au edificat in timpul căsătoriei, o construcție cu parter si etaj, cu destinația de: garaj si 1 birou (parterul), trei birouri, doua camera si baie, bucătărie, trei balcoane (etajul), iar pe lângă corpul principal de clădire, au mai fost edificate un atelier de tăiat geamuri si confecționat geamuri termopan, atelier pentru șlefuit geamuri, atelier prelucrare cherestea, atelier de reparat mijloace auto din dotare - construcții ce fac parte din bunurile comune si trebuie împărțite.
Cererea de intervenție in interes propriu formulata de si Trans L, a avut ca obiect constatarea calității lor de constructori asupra imobilului compus din 5 camere si dependințe - edificate cu mijloace proprii si fără autorizație și cu acordul tacit al ambilor soți - situat in mun. Constanta, Zona - - si obligarea părților la plata contravalorii construcției edificata pe acest teren.
In aceste condiții, a considerat tribunalul, cererea de intervenție se impunea a fi încuviințată în principiu fata de disp.art.49 proc. civ. cele doua societăți justificându-si pe deplin interesul de a interveni in procesul ce se desfășura intre foștii soți, atăt timp acestea pretindeau un drept cu privire la construcții incluse in masa bunurilor comune dobândite de parti in timpul căsătoriei.
Cu privire la apelul formulat de reclamantul, tribunalul a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererilor părților de includere in masa bunurilor comune și dreptului de creanța reprezentând c/val. actualizata a ratelor achitate de soți pentru imobilul din str. B, c/val. îmbunătățirilor aduse de soți acestui imobil, nici in încheierea de admitere in principiu si nici in hotărârea finala nefăcându-se vreo referire la pretențiile părților în legătura cu acest drept de creanță.
Tribunalul a observat că, situația că reclamantul a făcut aceasta solicitare după rămânerea in pronunțare în temeiul art. 6736. pr. civ. nu împiedică instanța să o ia în considerare ulterior, până la închiderea dezbaterilor; dimpotrivă, față de prevederile art.129 alin. ultim pr. civ. si in condițiile in care o asemenea cerere fusese făcută si de către pârâta-reconvenientă, instanța era obligata să analizeze pretenția respectiva, art. 6737.proc.civ. dându-i posibilitatea sa procedeze la completarea încheierii de admitere in principiu in acest sens.
Referitor la apelul declarat de pârâta-reconvenientă, tribunalul l-a găsit întemeiat sub aspectul caracterului de bun comun a atelierului tâmplărie edificat pe terenul din- doar in cota de și nu în întregime și a lipsei includerii în masa de împărțit și a unui teren in suprafață de 500 mp.
Au fost înlăturate însă criticile privitoare la excluderea de la masa de împărțit a mașinilor si utilajelor dobândite in timpul căsătoriei din bani comuni ce se găsesc in patrimoniul celor doua societăți și cele privind includerea în masa de împărțit a sumelor de bani cu care a fost creditata societatea reclamantului, sume ce aparțin in egala măsură si apelantei-parate si au fost restituite reclamantului după despărțirea în fapt.
Motivele de apel vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate de judecătorie și sub aspectul formarii si atribuirii loturilor, al valorii bunurilor imobile ( precum si pentru ignorarea calității de bun comun a construcției edificate peste garajul autorizat, din Zona - -, nu au fost soluționate - avându-se in vedere strânsa legătura între cererea de stabilire a masei succesorale, cererea de intervenție si modalitatea de formare si atribuire a loturilor -, urmând ca ele să fie analizate cu ocazia rejudecării cauzei, pentru o soluționare unitara a cererilor formulate de toate părțile din proces.
Referitor la terenul in suprafață de 500 mp. tribunalul a observat că, deși în cuprinsul modificărilor la cererea reconvențională (fila 780 din dosarul de fond, vol.II), pârâta a solicitat includerea in masa de împărțit si a acestui teren cu motivarea a fost dobândit in timpul căsătoriei și a fost vândut de reclamant fiicei sale, cerere a fost reiterata ulterior, inclusiv prin concluziile scrise, judecătoria a ignorat această cerere a paratei și nu s-a pronunțat in nici un fel asupra ei prin hotărârea data in cauza.
Privitor la atelierul de tâmplărie edificat pe terenul din-, tribunalul a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40151/1995, reclamantul și pârâta-reconvenientă au dobândit imobilul situat in Constanta,-, compus din teren in suprafață de 200 mp. și locuința formată doua camere, bucătărie, baie și atelier tâmplărie.
Judecătoria a reținut ca intrând în masa bunurilor comune atelierul de tâmplărie și cota de din imobilul compus din teren in suprafața de 200 mp. și construcția veche cu destinația de locuința.
Reclamantul nu a criticat soluția primei instanțe sub acest aspect, aceasta fiind in concordanta cu susținerile sale din timpul judecații, el afirmând că într-adevăr, soții au cu privire la construcția veche din-, ce a aparținut părinților paratei, un drept limitat la, dobândit ca urmare a înstrăinării de către frații paratei a cotelor lor succesorale; cu privire la atelierul de tâmplărie, reclamantul a susținut ca a fost edificat de parti prin contribuție egala, in perioada 1992-1993, după decesul părinților paratei, fara insa ca la dosarul cauzei sa existe vreo proba in acest sens.
Tribunalul a considerat că, in lipsa unei mențiuni exprese in contractul de vânzare-cumpărare din 1995, in sensul ca atelierul de tâmplărie ar fi avut un alt regim juridic decât restul imobilului, obiectul contractului trebuie privit in mod unitar și, prin urmare, in masa bunurilor comune ale partilor nu poate fi reținută decât cota de 3/4 din dreptul de proprietate asupra construcției reprezentând atelierul de tâmplărie, restul de fiind bun propriu al paratei.
De aceea, a stabilit tribunalul soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare se impune prin in raportare la majoritatea criticilor reclamantului și pârâtei-reconveniente, in condițiile in care judecătoria a omis a rezolva în mod explicit toate cererile cu care a fost investita, iar aceste omisiuni s-au repercutat negativ asupra modalității de soluționare a cererii de partaj.
Tribunalul a mai stabilit că, la rejudecare, prima instanța urmează să cerceteze fondul pricinii și prin prisma pretențiilor omise - astfel cum au fost ele învederate de instanța de apel -, ținând cont, totodată, de dezlegarea data unora dintre chestiunile deduse judecații de pârâta -reconvenientă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul-pârât, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ..
În motivarea căii de atac s-a arătat că, instanța de apel în mod greșit a reținut în considerentele hotărârii că imobilul construcție cu destinație de atelier de tâmplărie situat în C,-, jud. C constituie bun comun doar în cota de și nu în întregime.
Reclamantul a precizat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40.151/1995, părțile au dobândit numai cota de din teren și construcția deja existentă pe acesta, atelierul de tâmplărie nefăcând obiectul acestui contract.
Nici nu puteau dobândi mai mult, câtă vreme vânzătorii, frații pârâtei, nu puteau transmite decât cotele lor din aceste două imobile (teren și clădire veche), cote ce le reveniseră în urma dezbaterii moștenirii rămase în urma tatălui lor, iar construcția nouă, atelierul, a fost edificată de părți, în timpul căsătoriei, prin contribuții egale, pe terenul astfel dobândit.
Instanța de apel a reținut că aceste susțineri nu ar fi dovedite prin probele administrate până la acest moment; or, apreciază recurentul, din această perspectivă, modalitatea în care instanța de apel, deși a apreciat că probatoriul administrat nu este suficient, s-a grăbit să stabilească regimul juridic al construcției noi (atelier) în loc a ordona administrarea de probatorii suplimentare cu privire la acest aspect, cu atât mai mult cu cât soluția la care s-a opărit a fost desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent, raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Prealabil, Curtea observă că, în încheierea de admitere în principiu a cererii de împărțeala pronunțată la 17.11.2004 (filele 55-57, dosar judecătorie vol. III), când a reținut că în masa bunurilor comune se găsește un atelier de tâmplărie edificat pe terenul situat în-, prima instanță nu a făcut vreo referire concretă la materialul probator pe care s-a întemeiat concluzia sa (ci doar una generică, de trimitere la probele administrate și susținerile părților).
În soluționarea apelului pârâtei reclamante, tribunalul a avut în vedere exclusiv conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40.151/01.09.1995 la notariatul de Stat C prin care (căsătorită cu ) cumpără de la, și cotele acestora de câte din imobil compus din teren în suprafață de 200. și locuință având două camere, baie șiatelier de tâmplărie.
Cu privire la acest atelier, instanțele de fond nu au analizat existența și conținutul înscrisurilor privind edificarea construcției precum și cele privind autorizarea funcționării pentru destinația indicată.
Apoi, deși din contractul de vânzare-cumpărare reiese că vânzătorii (ca și cumpărătoarea, de altfel) își justifică cota de din imobil prin invocarea sentinței civile nr. 5028/1991 și transcrisă abia în anul 1995, instanțele de fond nu s-au preocupat să verifice conținutul acestei hotărâri raportat la situația faptică existentă la momentul vânzării.
Aceasta, deoarece celor patru copărtași le-au fost recunoscute prin hotărârea indicată, cota de din imobil, prin continuarea posesiei exercitate de tatăl lorasupra terenului; despre construcții, pârâta reclamantăa afirmat doar(în întâmpinare, reconvențională, concluzii scrise pentru pronunțarea încheierii de admitere în principiu) că au fost dobândite împreună cu frații săi prin accesiune, inclusiv atelierului de tâmplărie.
Aceasta, deși pârâta-reclamantă a recunoscut la interogatoriu (răspunsul nr. 4 - fila 461 dosar judecătorie) că (prin contractul din anul 1995) a dobândit cota de din proprietatea părinților ei "imobil vechi"; afirmația este în acord cu susținerile permanente ale reclamantului (ex. răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu - fila 467 - se remarcă modalitatea de formulare a întrebării ce se referă la "cota de din imobil ce a aparținut părinților pârâtei".
Apoi, martorii audiați au relevat că activitatea de tâmplărie a fost inițiată în cursul anului 1993 (martorul - fila 818); oricum, liberalizarea activității comerciale nu se putea produce decât după anul 1989, astfel încât autorul pârâtei reclamante nu putea avea în folosință un "atelier de tâmplărie".
În aceste condiții, apar justificate criticile reclamantului recurent care consideră eronată soluția tribunalului referitoare la motivul de apel al pârâtei referitor la includerea în masa bunurilor de împărțit a atelierului în întregime (și nu doar a cotei de ca și pentru restul construcțiilor și a terenului).
Deoarece se pune problema determinării regimului juridic al construcției edificate (anul ridicării, construirea de către unul sau de ambii soți, edificarea cu acordul proprietarului terenului, persoana - dintre cei patru coindivizari - care avea posesia efectivă a terenului), în contextul relevat de C, soluția tribunalului apare, într-adevăr, pripită, în condițiile în care se reținuse - în mod justificat - necesitatea administrării de probatorii în vederea stabilirii calității de bunuri comune a altor bunuri.
Pentru reglementarea situației atelierului de tâmplărie, instanța de fond - în funcție de împrejurările care vor fi relevate de probatoriul administrat - va ține seama fie de dispozițiile Codului familiei privind comunitatea de bunuri fie de Codul civil referitor laprezumțiapotrivit căreia proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor, cu condiția ca între proprietar și constructor să nu existe o convenție ori situație legală din care să rezulte un drept de superficie.
Pentru aceste motive, constatând că criticile recurentului sunt întemeiate, Curtea va modifica decizia atacată în sensul că desființarea cu trimitere vizează și stabilirea calității de bun comun, integral sau în cotă de, a atelierului de tâmplărie din C,-.
În concordanță cu îndrumările instanței de apel, curtea stabilește - având în vedere soluționarea apelurilor părților și recursul declarate doar sub aspectul calității de bun comun a atelierului de tâmplărie - că nu se vor mai discuta: cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunului comun (fiind bine stabilite, deci, cotele egale de ); includerea în masa bunurilor partajabile a mașinilor și utilajelor trecute în patrimoniul și Trans L; includerea în categoria bunurilor comune a: sumelor pe care reclamantul le-ar fi primit de la precum și a pretinselor datorii comune.
Având în vedere că admiterea apelului are consecința practică a admiterii în principiu a cererilor de intervenție a și Trans, judecătoria va proceda la reevaluarea masei bunurilor compune în funcție și de pretențiile acestei societăți comerciale ce se referă la o parte din construcțiile edificate în timpul căsătoriei; de asemenea, se reține că se găsesc, între bunurile de împărțit, contravaloarea ratelor achitate de soți pentru apartamentul proprietatea pârâtei reclamante din str. B precum și contravaloarea îmbunătățirilor aduse acestui bun.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 40, pronunțate de Tribunalul Constanța la data de 20 ianuarie 2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în C,-, -. B,.25 și intimata intervenientă, cu sediul în C,-,.12 C, județul
Modifică în parte decizia recurată în sensul că desființarea cu trimitere vizează și stabilirea calității de bun comun integral sau în cotă de din atelierul de tâmplărie din C,-.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
pt. Grefier,
- -
aflată în semnează
conf. art. 261 al.2
Grefier șef,
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec. jud. /7.04.2010
Dact.gref./2 ex./7.04.2010
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 285/2008. Curtea... → |
|---|
