Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1039/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 1039
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în M,-, județ D și prin mandatar - cu domiciliul în comuna G, sat G, județul D, împotriva deciziei civile nr.205 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, toți domiciliați în M, -.B,.38, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă personal și prin procurator - conform procurii judiciare autentificată sub nr. 1587/27 mai 2008 de BNP - ( fila 27 dosar - al Curții de Apel Ploiești ) intimații pârâți, toți reprezentați de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 121/2009 din Baroul Prahova.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu suma de 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 7 octombrie 2009 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Procurator - având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat având cuvântul arată că a fost angajat de curând de către intimații-pârâți și solicită acordarea unui nou termen de judecată față de împrejurarea că dorește a invoca o excepție ce nu a mai fost ridicată în dosar dar trebuie foarte bine motivată. Susține că instanța de recurs respectiv Curtea de Apel Ploieștia casat de două ori hotărârile pronunțate de tribunal dând anumite îndrumări dar aceste îndrumări nu au fost respectate de tribunal.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei ca neîntemeiată și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurator - arată că are studii juridice, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Susține procurator că a formulat cerere de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului casă de locuit nu numai pe imobilul-magazin.
Mai arată procurator - că la instanța de apel au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, dar în mod greșit s-a luat act că nu s-ar fi solicitat aceste cheltuieli.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs care privește dreptul de retenție asupra imobilului casă de locuit, tribunalul nu a ținut seama de valoarea datoriilor succesiunii și a dispus instituirea dreptului de retenție numai asupra imobilului cu destinația magazin din M,-, județul
Prin concluziile puse în fața instanței de apel recurenta a solicitat ca la soluționarea acestui capăt de cerere să se aibă în vedere o serie de aspecte foarte importante, cu caracter determinant și anume faptul că, întregul imobil situat în M,-, județul D, pe timpul conviețuirii cu numitul, inclusiv casa de locuit, anexele, terenul și magazinul au fost grevate de sarcini, rezultând din datorii care au fost achitate de recurenta prin vânzarea bunurilor mobile și imobile proprii, pentru încetarea executării silite începută de creditori asupra acestor bunuri aparținând concubinului Ourice, autorul intimaților pârâți. Recurenta și-a vândut chiar propria casă împreună cu mobilierul ce se afla în ea.
Tribunalul Dâmbovița la soluționarea cererii privind instituirea unui drept de retenție și asupra imobilului casă de locuit, nu a ținut seama (deși recurenta a solicitat acest lucru) și de valoarea foarte mare a drepturilor stabilite în favoarea lui, valoare care, așa cum rezultă din probele administrate, depășește cu mult valoarea magazinului, stabilită prin expertiză tehnică de specialitate, de 14.648,10 RON.
Solicită admiterea recursului conform motivelor aflate în scris la dosar. Cu cheltuieli de judecată. Va depune până la sfârșitul ședinței de judecată notă de cheltuieli.
Avocat având cuvântul arată că părțile pe care le reprezintă sunt " în căutarea unui tribunal independent și imparțial dar se pare că nu l-au găsit încă".
Tot procesul s-a pornit practic de la un partaj de bunuri comune.
Cu privire la primul motiv de recurs ce privește cheltuielile de judecată, din lecturarea deciziei atacate nu rezultă că apelanta ar fi solicitat aceste cheltuieli. Nu se mai pot solicita cheltuieli de judecată după ce instanța a închis dezbaterile. Amânarea pronunțării a fost solicitată pentru a se depune concluzii scrise și doar atât.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs privind instituirea unui drept de retenția asupra imobilului-casă de locuit. Dreptul de retenție reprezintă un drept real de garanție imperfect, în baza căruia cel ce deține un bun al altcuiva, pe care să-l restituie, are dreptul să dețină bunul respectiv, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Or, cheltuielile avansate de recurentă din prezenta cauză sunt legate de imobilul în discuție au o valoare actualizată de aproximativ 350 lei, așa cum a reținut și hotărârea atacată, a 30 parte din suma de 10.540,5 lei, reprezentând sumele avansate pentru finalizarea magazinului comercial și reparațiile la casă.
Se invocă în motivele de recurs faptul că bunurile imobile casa și magazinul în litigiu au fost ipotecate pentru garantarea împrumutului de la SC SA. Împrumutul a fost contractat de SC SRL, societatea comercială a celor doi foști concubini. Or, plata împrumutului a profitat acestei entități juridice și nu defunctului. Este elementar, plata împrumutului profită și naște raporturi juridice între împrumutat și plătitor nu între garantul ipotecat și plătitor.
Dreptul de retenție este doar pentru magazin unde s-a născut raportul juridic.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 30.04.2004 sub nr. 1081/2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, prin reprezentanta legală, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună partajarea bunurilor coachizite dobândite în perioada conviețuirii cu defunctul, autorul pârâților, și să se încuviințeze instituirea unui drept de retenție asupra imobilului supus partajului.
n motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a întreținut relații de concubinaj cu defunctul o perioadă de 16 ani, timp în care au contribuit la construcția unui magazin, au efectuat reparații la casa defunctului, au achitat ratele mai multor împrumuturi contractate de fratele defunctului și de alte persoane în numele defunctului, că lucrând în străinătate a trimis bani pentru achitarea împrumuturilor și și-a amanetat bijuteriile vânzând și o serie de bunuri mobile, tot ea fiind aceea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale tatălui defunctului și ale defunctului.
În temeiul art. 115-118 Cod procedură civilă, pârâții au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
La data de 01.06.2004, reclamanta a depus la dosar precizări și completări prin care arată că valoarea imobilului cu destinația de magazin comercial trebuie stabilită printr-o expertiză; că acesta a fost construit în perioada 1992-1997; că lucrările de reparații și extinderi imobiliare la locuință și anexe (bucătărie și ) au fost efectuate în perioada 1997-1998 iar valoarea lor va fi stabilită prin expertiză; că pe mobila de dormitor pe care a vândut-o pentru achitarea unora din creditele bancare în anul 1997 obținut 28 milioane lei; că solicită contravaloarea ratelor achitate, a dobânzilor și majorărilor aferente; că a cheltuit cu înmormântarea și pomenile ulterioare efectuate pentru, tatăl lui 12-14 milioane lei și că cheltuielile de înmormântare făcute pentru fostul concubin au fost suportate în cote egale de fratele său și de ea și s-au ridicat la 25-20 milioane lei.
La data de 6.10.2004, pârâții au formulat întâmpinare și cerere completatoare prin care au arătat că ei au suportat cheltuielile de înmormântare și parastasele defunctului lor tată, solicitând stabilirea acestora; au arătat că defunctul lor tată a construit magazinul și a făcut reparații și îmbunătățiri la casă și au invocat faptul că cererea reclamantei este prescrisă.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri, interogatorii și proba testimonială.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Morenia pronunțat sentința civilă nr. 1197/16 decembrie 2004, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta a întreținut relații de concubinaj cu defunctul, din anul 1988 și până la decesul acestuia intervenit la 21 februarie 2004, defunctul fiind căsătorit și având descendenți pe pârâții din cauza de față, reclamanta locuind în domiciliul defunctului.
A mai reținut instanța că reclamanta a dovedit că a avut o sumă de bani din vânzarea unui apartament, dar nu a reușit să facă dovada că aceștia au fost investiți în ceea ce a pretins în acțiune, nici martorii audiați neputând să facă referiri la acest aspect, că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât conform susținerilor reclamantei, singurul bun coachizit este construcția în care funcționează firma CLM la care unic asociat era defunctul și într-o cerere de partaj calitate de pârât ar avea-o societatea și nu descendenții pârâtului.
În privința sumei de bani pe care reclamanta a încasat-o în urma disponibilizării în baza OUG 30/1997, s-a reținut că nu s-au făcut dovezi nici în sensul încasării acestei sume și nici în ce a fost investită, astfel că cererea referitoare la lucrările de reparații efectuate la casa defunctului a fost întemeiată, ca și cea privind achitarea ratelor eșalonate la împrumuturile contactate de fratele defunctului, simpla împrejurare că reclamanta apare pe unele chitanțe ca fiind cea care a plătit suma datorată, neconstituind o dovadă a faptului că banii i-ar fi aparținut, ea putând face plăți în calitate de împuternicit. Nedovedite s-au apreciat și susținerile privitoare la amanetarea bijuteriilor și vânzarea unor bunuri mobile, ca și cele privind suportarea cheltuielilor de înmormântare a fratelui defunctului și a defunctului însuși.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neobservând că acțiunea viza partajul bunurilor coachizite, plata unor despăgubiri reprezentând cuantumul cheltuielilor efectuate în timpul conviețuirii cu pârâtul și instituirea unui drept de retenție, în condițiile în care a făcut dovada unei lungi perioade de conviețuire în care a achitat împrumuturile contractate de fratele pârâtului, sens în care a contractat alte împrumuturi la alte bănci, a amanetat bijuterii și a vândut bunuri mobile, că s-au ignorat probele administrate direct de instanță, atât cu înscrisuri cât și cu martori. S-a mai susținut că s-au rezolvat greșit cererile de solicitare a împrumutului contractat de fratele defunctului, apreciindu-se că aceasta trebuia îndreptată împotriva acestuia, deci și împrumutul a fost garantat cu imobilul defunctului iar acesta a fost urmărit personal în calitate de garant și în mod greșit nu i s-au acordat cheltuielile de înmormântare.
Pârâții intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, hotărârea pronunțată fiind în concordanță cu probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, Tribunalul Dâmbovița a dispus completarea probelor și prin încheierea pronunțată la 13 aprilie 2005 admis în parte apelul, a constatat contribuția reclamantei cu suma de 17.000.000 lei - 5.000.000 lei din vânzarea apartamentului și 12.000.000 lei, sumă încasată ca urmare a disponibilității în baza OUG nr. 30/1997- la nivelul anului 1997 - reactualizată la indicele de inflație - investită pe perioada concubinajului la finalizarea lucrărilor la imobilul magazin comercial, construcție începută în anul 1992 constând în: materiale de construcție și manoperă pornind de la zidărie, turnat placă, acoperiș, finisări interioare și exterioare și dotări specifice activității comerciale. S-a reținut că s-au efectuat lucrări de reparații la casa defunctului concubin constând în: extinderea bucătăriei prin mărirea cu o încăpere, tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, instalație sanitară la baie, refăcut instalație electrică și instalație de apă, montat instalație și mască la bucătărie, turnat șapă la și bucătărie.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că obiectul principal al acțiunii l-a constituit partajarea bunurilor coachizite, dobândite de reclamantă împreună cu defunctul autor al pârâților intimați și plata unor sume de bani reprezentând contribuția reclamantei la restituirea unor împrumuturi contractate pe aceeași perioadă precum și restituirea cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamantă atât pentru defunct cât și pentru tatăl acestuia, că deși s-au făcut dovezi în sensul că cei doi concubini au efectuat o serie de lucrări de investiții atât la construcția care reprezintă sediul magazinului comercial cât și la imobilul proprietatea defunctului, în mod surprinzător instanța de fond respins acțiunea și a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâților privind singurul bun coachizit, respectiv construcția în care funcționează firma în condițiile în care ea nu a fost edificată de niciuna din părți și nu a fost pusă în discuția acestora, iar pe fond rezolvarea acestei excepții este nelegală, întrucât pârâții în calitate de moștenitori ai defunctului preiau în masa succesorală și acest imobil, ceea ce le conferă calitate procesuală pasivă.
A mai reținut tribunalul că în mod nelegal instanța de fond a considerat că pretențiile reclamantei față de magazinul în litigiu sunt prescrise, nefiind solicitate în termenul de 3 ani, termenul general de prescripție, în condițiile în care dreptul de a le solicita s-a născut la momentul decesului concubinului defunct, în privința acestei construcții dovedindu-se că a fost începută în anul 1982 și finalizată în anul 1997 conform depoziției martorului G, care a executat în fapt lucrările alături de alți 7-8 meseriași, s-a apreciat dovedită și destinația sumei de bani încasate de reclamantă din vânzarea apartamentului cât și sumele încasate în urma disponibilizării sale, bani care au fost folosiți în lucrările de investiții efectuate întrucât pentru împrumuturile de care s-a făcut vorbire în acțiune s-au prezentat înscrisuri.
S-a considerat de tribunal neîntemeiată cererea privind plata cheltuielilor de înmormântare, din probatoriile efectuate nerezultând cert cuantumul acestor cheltuieli privind pe defunctul decedat în 1994, iar în privința cheltuielilor prilejuite de decesul concubinului, față de împrejurările reale, și anume faptul că reclamanta se afla în străinătate la momentul decesului, cât și implicarea fratelui acestuia și fiilor săi în acest moment, cererea reclamantei a fost considerată neîntemeiată.
În cauză a fost efectuată expertiza ordonată prin încheierea pronunțată la 13 aprilie 2005, raportul de expertiză fiind depus la dosar.
Tribunal D - Secția civilă prin decizia civilă nr. 37/2 februarie 2006 admis apelul, a dispus partajarea bunurilor conform deciziei de admitere în parte a apelului și a raportului de expertiză întocmit de expert, varianta finală, conform căreia reclamanta primește suma de 206.235.788 lei, pârâții fiind obligați la plata acestei sume de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta criticând-o pentru motive de nelegaliate.
Prin decizia nr. 132/29.06.2008 Curtea de Apel Ploieștia admis recursul, a casat decizia civilă cât și încheierea pronunțată la data de 13.04.2005 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță reținând în considerente că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra sentinței instanței de fond încălcând astfel dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, că prin aceeași decizie pronunțată la data de 13.04.2005, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii principale privind partajul bunurilor coachizite și că în niciuna din deciziile pronunțate nu se face referire la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 18.08.2006 sub nr. 6663/2006.
Rejudecând cauza, tribunalul, în temeiul art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, a încuviințat completarea probelor.
Prin decizia civilă nr. 49/2.02.2007 tribunalul a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă nr. 1197/2004, în sensul că a admis în parte acțiunea principală din 30.04.2004, cererea completatoare din data de 1.06.2004 și cererile completatoare formulate de pârâți la data de 6.10.2004 și 3.11.2004, a constatat că reclamanta împreună cu defunctul au construit în perioada 1992-1997 pe terenul proprietatea defunctului un imobil cu destinația de magazin comercial la care reclamanta a avut o contribuție mai mare cu 17.000.000 lei au efectuat lucrări de tencuieli interioare la casa proprietatea concubinului, instalație sanitară la baie, instalație electrică, o încăpere la bucătărie și instalație de apă s-a montat o chiuvetă de inox cu mască de bucătărie, s-a turnat șapă de ciment în bucătărie și, s-a constatat de asemenea că reclamanta împreună cu defunctul au achitat suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare a defunctului iar reclamanta singură a achitat un împrumut de 300.000.000 lei girat de defunct cu imobilul casă, că reclamanta a avut o contribuție de 15.000.000 lei la înmormântarea defunctului iar pârâții suma de 15.000.000 lei și că aceștia din urmă au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei și au fost desemnați experți în specialitățile construcții și financiar, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dreptului de retenție.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că reclamanta în anul 1988 intrat în relații de concubinaj cu, decedat în februarie 2004; că în luna decembrie 1988 a divorțat de, din căsătoria acestora rezultând cei trei pârâți, respectiv, și; că în urma partajului cu fosta soție și partajului succesoral de pe urma defunctului lui i-a revenit în proprietate bunurile imobile situate în M,-, jud. D; că reclamanta în perioada conviețuirii cu s-a îngrijit de tatăl acestuia și tot aceasta a fost cea care a suportat cheltuielile de înmormântare întrucât era singura care realiza venituri, cele ale concubinului neajungând nici să își achiziționeze medicamentele; că pe timpul concubinajului au fost realizate mai multe bunuri la gospodăria din M, cu aportul substanțial al concubinei, reclamanta a achitat singură un împrumut girat de concubin cu imobilul casă, în caz contrar acesta ar fi fost vândut la licitație, iar la edificarea magazinului contribuția în plus a fost de 17.000.000 lei; că în ceea ce privește societatea înființată de defunct aceasta nu a avut o evoluție economică bună, iar reclamanta a mers la muncă în străinătate de unde a trimis bani pentru achitarea creditelor, nevoilor curente și a contribuit la înmormântare cu suma de 15.000.000 lei; că și pârâții au cheltuit pentru înmormântare tatălui lor suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei; că celelalte susțineri făcute de părți pe parcursul procesului nu au fost dovedite în nici un mod.
n cauză au fost întocmite expertizele ordonate, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 58/08.02.2008, Tribunalul Dâmbovița -Secția civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința; a dispus partajarea bunurilor coachizite conform raportului de expertiză întocmit de expert potrivit căruia contribuția financiară a reclamantei la dobândirea bunurilor coachizite fiind în cuantum de 91.396.22 lei; pârâții au fost obligați la plata unei sulte către reclamantă în cuantum de 37.985.75 lei urmare a compensării și a fost instituit un drept de retenție în favoarea reclamantei asupra imobilului din M,-, jud.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză și faptul că întrucât pârâții sunt obligați la plata sultei către reclamanta apelantă, se impune instituirea unui drept de retenție în favoarea celei din urmă asupra imobilului cu destinație de magazin până când debitorii îi vor plăti ceea ce îi datorează având în vedere că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor și întrucât s-a dovedit că apelanta a făcut importante cheltuieli cu construcția imobilului respectiv.
Împotriva deciziei civile nr. 49/02.02.2007 și a deciziei civile nr. 58/08.02.2008 ambele ale Tribunalului Dâmbovița au declarat recurs pârâții, și.
În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că hotărârile sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 969 și 973 Cod civil.
Astfel, instanța de apel a încălcat mai multe principii fundamentale de drept civil atunci când a reținut la masa de partaj împrumutul contractat de fratele defunctului și care este terț față de raporturile juridice deduse judecății.
Eventuala creanță pe care încearcă să și-o stabilească apelanta rezultată din rambursarea împrumutului îl poate avea ca debitor numai pe cel împrumutat, prin plată contractul de împrumut încetând cu constituirea unei creanțe față de cel care avea obligația de restituire.
Ori, în condițiile în care recurenții sunt parte în dosar numai în calitate de succesori nu pot fi obligați să datoriile unor terți.
Au mai precizat recurenții că în ceea ce privește contractul de garanție reală imobiliară acesta este un contract accesoriu contractului de împrumut, iar în acest din urmă act autorul acestora nu a fost parte.
Pe de altă parte, plata împrumutului reținută de instanță a născut un raport juridic bazat pe îmbogățirea fără justă cauză ceea ce deschide pentru apelantă calea unei actio de in rem verso împotriva persoanei împrumutate.
Mai mult decât atât în realitate creditul nici nu a fost achitat integral de către apelantă, din înscrisuri rezultând că aceștia au achitat în anul 2004 suma de 17.000.000 lei, debit restant.
Sub aspectul cheltuielilor de înmormântare din probele administrate în cauză a rezultat că acestea și pomenirile ulterioare au fost suportate de familia defunctului.
Totodată, prin decizia nr. 58/08.02.2008 s-a dispus cu privire la instituirea unui drept de retenție până la plata sumelor stabilite, dar deși în considerente se precizează că se va institui un astfel de drept asupra imobilului cu destinație de magazin, în dispozitiv se instituie dreptul asupra imobilului din M,-, fără a se preciza de care anume este vorba.
Împotriva acelorași decizii a declarat recurs și reclamanta.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că au fost încălcate formele procedurale prevăzute de art. 6735- 6737Cod pr. civ. întrucât asupra cererii de partajare a bunurilor coachizite și a formării loturilor instanța de apel s-a pronunțat prin decizie în loc să dea o încheiere în aceste sens. A mai precizat recurenta că au fost încălcate în mod vădit și dispozițiile art. 774 - 785 Cod civil. Astfel, instanța trebuia să țină cont că toate pretențiile formulate de pârâți prin cererile reconvenționale se refereau la sume de bani care făceau parte din pasivul succesoral, ce reprezentau datorii sau sarcini ale succesiunii, achitate de pârâți exclusiv după decesul autorilor acestora.
Or, recurenta a avut calitate de creditor al succesiunii, calitate în care nu poate fi ținută să achite pasivul succesoral, prin compensarea acestuia cu sumele cuvenite reclamantei realizându-se o confuzie inacceptabilă între patrimonii cu regim juridic distinct.
Pe de altă parte, dacă nu s-ar lua în considerare toate bunurile realizate și contribuții ale recurentei s-ar ajunge la o îmbogățire fătă justă cauză pentru pârâți care altfel nu ar mai fi avut ce să moștenească, bunurile defunctului fiind urmărite pentru datorii în timpul vieții.
Totodată, în mod nelegal a fost scăzuta suma de - lei reprezentând contribuția defunctului din suma de 25188,5 lei reprezentând contribuția exclusivă a acesteia la construcția magazinului, astfel încât a ajuns să beneficieze numai de suma de 14648 lei.
A mai precizat recurenta că în mod nelegal instanța a dispus instituirea unui drept de retenție numai asupra construcției cu destinația de magazin, deși acesta ar fi trebuit instituit cu privire la imobilul cu destinație de locuință.
Prin cerere scrisă depusă la dosar recurenții pârâți au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă.
Curtea, prin decizia civilă nr. 762/10.09.2008, a admis recursurile declarate de reclamanta și de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr.49 din 2.02,2007 și a deciziei civile nr. 58 din 8 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița; a casat decizia nr. 58/08.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei de casare, curtea a arătat că reclamanta a investit inițial Judecătoria Moreni cu o cerere având ca obiect partaj de bunuri coachizite dobândite împreună cu, decedat la data de 21.02.2004, acțiune formulată în contradictoriu cu moștenitorii acestuia din urmă, pârâții, și; că după parcurgerea unui prim ciclu procesual și în fond după casarea cu trimitere, Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 49/02.02.2007 urmare a admiterii apelului reclamantei și a schimbării în tot a sentinței a constatat că aceasta împreună cu în timpul concubinajului au construit în perioada 1992-1997 pe terenul defunctului concubin un imobil cu destinația de magazin comercial la care reclamanta a avut o contribuție mai mare cu 17.000.000 lei, au efectuat lucrări de tencuieli interioare la casa proprietatea concubinului, instalație sanitară la baie, instalație electrică, o încăpere la bucătărie și instalație apă, s-a montat o chiuvetă de inox cu mască de bucătărie, s-a turnat șapă de ciment în bucătărie și, că reclamanta împreună cu concubinul a achitat suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare ale defunctului, că aceasta a achitat singură un împrumut de 300.000.000 lei, girat de concubin cu imobilul casă, altfel bunul era vândut la licitație, că a avut o contribuție de 15.000.000 lei la înmormântarea defunctului, precum și că pârâții au cheltuit pentru înmormântarea tatălui lor suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei; că potrivit probatoriului administrat în cauză în timpul vieții a garantat cu imobilul situat în Târgoviște,-, jud. D, mai multe împrumuturi, sens în care au fost încheiate contracte de garanței imobiliară; că întrucât acestea nu au fost restituie la scadență creditorul ipotecar a trecut la executarea garanței sens în care a fost și întocmit dosar de comandament potrivit procedurii în vigoare la acea dată; că pentru a evita vânzarea la licitație a bunului imobil recurenta reclamantă a plătit din fonduri proprii sumele reprezentând debit la care s-au adăugat spezele potrivit legii și a contractelor, așa cum se reține și din probele administrate de instanțele de fond; că de vreme ce imobilul a rămas în patrimoniul defunctului, fiind transmis pe cale succesorală pârâților din prezenta cauză, în mod legal a constatat instanța de apel că aceasta a achitat singură un împrumut de 300.000.000 lei, girat de concubin cu imobilul casă; că toate susținerile recurenților pârâții din cuprinsul cererii de recurs privitoare la contractul de împrumut apar ca nefondate, operațiunea juridică de achitare a debitului profitând acestora în al căror patrimoniu așa cum s-a arătat mai sus a rămas bunul; că este nefondat și motivul de recurs potrivit cu care creditul în discuție nu a fost achitat în integralitate de reclamantă, din înscrisuri rezultând că și recurenții au achitat în anul 2004 un debit restant; că este adevărat că potrivit adresei nr. 4711/15.03.2004 înaintată de către Post SA Biroului Executorului Judecătoresc recurenta a lichidat creditul restant, numai că instanța a avut în vedere actele cauzei când a stabilit suma de 300.000.000 lei și în care nu se include și cea la care face referire adresa, plata având loc după decesul lui; că este nefondat și motivul de recurs potrivit căruia toate cheltuielile de înmormântare și pomeniri anterioare au fost suportate de familia defunctului, reclamanta fiind la momentul decesului acestuia plecată în străinătate; că, în realitate, așa cum reiese din probatoriul administrat în ziua morții concubinului, reclamanta era plecată din țară dar a fost încunoștințată și a venit chiar a doua zi în România participând la înmormântare; că chitanța de care se face vorbire a fost întocmită pe numele fratelui defunctului, iar nu a unuia dintre recurenți ca să conducă la prezumția că numai cei trei au suportat cheltuielile de înmormântare sau pomenire ulterioară; că ultimul motiv de recurs acesta este fondat; că în considerentele deciziei civile nr. 58/08.02.2008 Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a reținut că întrucât pârâții sunt obligați la plata sultei către reclamantă urmează a fi instituit un drept de retenție în favoarea acesteia din urmă asupra imobilului cu destinație de magazin până la achitarea debitului, în dispozitivul aceleiași hotărâri se menționează că dreptul de retenție poartă asupra imobilului situat în M,-, jud. D; că potrivit actelor și lucrărilor dosarului la adresa menționată se regăsesc două construcții și anume imobilul casă de locuit și cel ce destinație de magazin astfel încât există evidentă contradicție între considerente și dispozitiv neputându-se stabili care anume este obiectul dreptului de retenție; că sub aspectul recursului declarat de recurenta reclamantă Curtea reține că după casarea cu trimitere și pășind la o nouă judecată tribunalul a pronunțat o decizie prin care a stabilit întinderea drepturilor fiecăreia dintre părți; că potrivit art. 255 al. 1 Cod pr. civ. hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc " sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii se numesc "decizii"; că în mod legal tribunalul a pronunțat o decizie, iar nu încheiere întrucât a fost investit de către instanța de casare cu soluționarea căii de atac a apelului, chiar dacă, după schimbarea hotărârii de primă instanță a reevocat fondul pretențiilor deduse judecății; că, în consecință, critica potrivit cu care au fost încălcate formele procedurale prevăzute de art. 6735- art. 6737Cod pr. civ. este nefondată; că, sub aspectul criticilor vizând în esență compensarea nelegală de către instanța de apel a pasivului succesoral care oricum urma a fi suporta de pârâți cu sumele care i se datorau în calitate de creditor al succesiunii, se reține că prin Decizia nr. 49/02.02.2007 Tribunalul Dâmbovițaa constatat că pârâții au cheltuit pentru înmormântarea tatălui acestora suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei, reprezentând impozite aferente bunurilor succesorale sau datorii ale societății defunctului - societate de persoane - din impozite pe profit și alte debite; că toate aceste sume fac parte din pasivul succesoral rămas de pe urma defunctului; că potrivit art. 777 coroborat cu art. 1060 Cod civil, datoriile și sarcinile moștenirii se împart de drept, între comoștenitori de la data deschiderii succesiunii, proporțional cu partea ereditară a fiecăruia; că legea include în categoria persoanelor ținute să suporte pasivul succesoral moștenitorii legali au testamentari universali sau cu titlu universal iar reclamanta recurentă care nu are calitatea de moștenitor a defunctului, nefiind soție supraviețuitoare, ci fostă concubină, nu poate fi ținută a răspunde de pasivul succesoral; că în mod nelegal instanța prin decizia civilă nr. 58/08.02.2008 a dispus partajarea bunurilor coachizite omologând raportul de expertiză și prin care s-a făcut o compensare între sumele cuvenite reclamantei și cele acoperite de pârâți ca pasiv succesoral, nefiind vorba de creanțe reciproce ale părților; că este fondată este critica potrivit căreia în mod nelegal a fost scăzuta suma de - lei reprezentând contribuția defunctului din suma de 25188,5 lei reprezentând contribuția exclusivă a acesteia la construcția magazinului, astfel încât a ajuns să beneficieze numai de suma de 14648 lei; că potrivit aceleiași lucrări de expertiză în ceea ce privește imobilul magazin, la edificarea acestuia reclamanta a avut o contribuție totală de 25.188,5 lei, iar defunctul o contribuție de 10.540,50 lei, acesta din urmă transmițându-se pe cale succesorală pârâților; că instanța a dispus compensarea sumelor considerate drept creanțe reciproce, scăzând din suma cuvenită reclamantei inclusiv contribuția de 10.540,50 lei în condițiile în care pârâții au rămas cu bunul imobil în natură; că prin această manieră de calcul și compensare în realitate s-a ajuns la o diminuare a sumei cuvenite reclamantei cu 10.540,50 lei; că sub aspectul ultimei criticii privind obiectul dreptului de retenție, așa cum s-a menționat în precedentul prezentelor considerente în ceea ce privește recursul pârâților în Decizia nr. 58/2008 există contrarietate între motivare și dispozitiv astfel încât nu se poate stabili ce anume a avut în vedere tribunalul pentru ca apoi să se poată vorbi de o eventuală cenzurare a hotărârii pe calea recursului; că trebuie administrată o nouă expertiză specialitate contabilitate și trebuie să stabilească exact care este obiectul dreptului de retenție, respectiv întreg imobilul situat în M,- sau numai imobilul magazin aflat la aceiași adresă.
Curtea de Apel Ploieștia mai precizat că instanța de rejudecare trebuie să aibă în vedere că deși recursurile au vizat ambele decizii pronunțate în fond după casarea cu trimitere prin Decizia nr. 132/29.06.2006, față de considerentele raportate la criticile formulate, Curtea a apreciat că numai cea de a doua este afectată de nelegalitate, Decizia nr. 49/02.02.2008 apărând ca legală.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- și s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate având ca obiective cele cuprinse în considerentele deciziei de casare ale cărei îndrumări sunt obligatorii și anume stabilirea de către expertul contabil a cuantumului creanței apelantei reclamante împotriva intimaților pârâți fără a se mai face o compensare între sumele cuvenite reclamantei și cele acoperite de pârâți ca pasiv succesoral și fără ca să se mai scadă suma de - lei - contribuția defunctului din contribuția exclusivă a reclamantei la construcția magazinului.
La dosar a fost depus la data de 11.02.2009 raportul de expertiză contabilă întocmit de către expert iar la termenul din 12.03.2009 a fost admisă obiecțiunea formulată de mandatarul apelantei, dispunându-se completarea raportului de expertiză.
La completarea raportului de expertiză depusă la data de 08.04.2009 părțile nu au formulat obiecțiuni.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 205 din 14 mai 2009, a admis apelul declarat de apelanta, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea principală și cererea completatoare din 01.06.2004 precum și cererile din 06.10.2004 și 3 octombrie 2004.
Totodată, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 91.396,22 lei și instituit în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului cu destinația de magazin, situat în M,-, județul
S-a act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta apelantă împreună cu defunctul său concubin au construit în perioada 1992-1997 pe terenul proprietatea defunctului un imobil cu destinația de magazin comercial la care reclamanta a avut o contribuție mai mare cu 17.000.000 lei au efectuat lucrări de tencuieli interioare la casa proprietatea concubinului, instalație sanitară la baie, instalație electrică, o încăpere la bucătărie și instalație de apă, au montat o chiuvetă de inox cu mască de bucătărie, au turnat șapă de ciment în bucătărie și, au achitat suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare a defunctului și că reclamanta singură a achitat un împrumut de 300.000.000 lei girat de defunct cu imobilul casă și a avut o contribuție de 15.000.000 lei la înmormântarea defunctului iar pârâții au cheltuit la rândul său pentru înmormântarea tatălui lor suma de 15.000.000 lei, achitând și sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei, astfel că i- obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 91.396,22 lei, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă întocmit de experta contabilă, ținând seama că toate sumele achitate de intimații pârâți au fost plătite de aceștia în calitate de succesori ai defunctului lor tată - fostul concubin al apelantei pârâte făcând parte din pasivul succesoral rămas de pe urma defunctului, pasiv care, potrivit art. 777 coroborat cu art. 1060 Cod civil, trebuie suportat de moștenitori nu și de reclamanta apelantă care nu poate fi ținută a răspunde de pasivul succesoral întrucât nu are calitatea de moștenitor a defunctului, nefiind soție supraviețuitoare, ci fostă concubină.
În ce privește cererea apelantei reclamante de instituire a unui drept de retenție cu privire la întregul imobil situat în M, str. - -, nr. 5, județul D, tribunalul a apreciat că aceasta trebuia să fie admisă numai în parte și anume numai cu privire la imobilul cu destinația de magazin, situat în M,-, județul D nu și cu privire la întregul imobil având în vedere că dreptul de retenție este dreptul celui care deține bunul imobil al altcuiva și care trebuie să îl restituie, de a refuza restituirea până ce creditorul proprietar al bunului îi va plăti sumele datorate, sume care se află în conexiune cu lucrul ce trebuie restituit; că apelanta are o creanță totală în sumă de 91396,22 lei din care datoriile de 27 573 lei și de 1907,21 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare ale defuncților și nu se află în conexiune cu imobilul, la fel ca și datoria în sumă de 36727,41 lei reprezentând contravaloarea împrumuturilor achitate de apelantă în locul fostului concubin care îl girase pe fratele său ; că doar datoria de 14648,10 lei s-a născut în legătură directă cu imobilul cu destinația de magazin comercial și că din datoria de 10540,50 lei reprezentând reparații și îmbunătățiri la imobilul casă precum și contribuție la finalizarea magazinului comercial, costul reparațiilor casei defunctului concubin reprezintă doar o mică parte (circa a 30 parte), nejustificându-se indisponibilizarea imobilului casă pentru o datorie atât de mică (a se vedea raportul de expertiză de la fila 110 din dosarul 6663/2006).
S- luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, după ce în prealabil a făcut un istoric al situației de fapt deduse judecății.
O primă critică a deciziei din apel se referă la faptul că instanța de apel a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, deoarece a fost amânată pronunțarea deciziei pentru a se depune concluzii scrise, iar prin aceste concluzii s-au solicitat cheltuieli de judecată efectuate în fața instanțelor investite cu soluționarea cererilor reclamantei.
Cea de a doua critică se referă la faptul că instanța de apel a ignorat valoarea datoriilor succesiunii și a dispus instituirea dreptului de retenție numai asupra imobilului cu destinație de magazin situat în M,-, județul
Instanța de apel nu a ținut seama de valoarea foarte mare a drepturilor stabilite în baza probelor administrate și a expertizei tehnice de specialitate ce depășește cu mult valoarea magazinului de numai 14648,10 lei.
S-ar da o adevărată eficiență scopului pentru care este instituit dreptul de retenție, dacă el s-ar institui asupra unor bunuri a căror valoare era apropriată de valoarea creanței, cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă a contribuit la o serie de îmbunătățiri aduse imobilului cu destinație de locuință.
Instanța de apel a ignorat faptul că dreptul de retenție are un caracter temporar iar instituirea sa trebuie pusă în strânsă corelare cu întinderea obligației stabilite în sarcina debitorului și cu îndeplinirea ei cu bună credință de către acesta, de aceea trebuie să se țină seama de întreaga valoare a imobilului și nu numai al celui cu destinație de magazin.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei din apel potrivit cu criticile reținute în recurs.
Intimații-pârâți au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat răspunzând punctual criticilor invocate de către recurenta-reclamantă( filele 16,17 dosar recurs).
Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Critica privind cheltuielile de judecată care nu au fost acordate în apel este fondată deoarece așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 7 mai 2009( fila 57 dosar apel) prin care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 14 mai 2009 pentru a se depune concluzii scrise, cu ocazia acordării cuvântului în fond, procuratorul reclamantei a solicitat termen pentru a depune concluzii scrise, avocatul intimaților-pârâți a cerut a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Prin concluziile scrise depuse de către apelanta-reclamantă prin procuratorul său a solicitat cheltuielile de judecată care au fost efectuate în toate fazele procesuale derulate în fața instanțelor de judecată( filele 58,59 dosar apel).
Dealtfel apelul reclamantei a fost admis, astfel că în cauză erau incidente dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă care reglementează cheltuielile de judecată.
Este fondată și critica privind instituirea dreptului de retenție doar cu privire la imobilul cu destinație de magazin situat în orașul M,-, județul
Astfel, este știut că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor, iar o reală eficiență a instituirii lui nu se poate realiza decât în condițiile în care acest drept se instituie asupra unor bunuri a căror valoare este apropriată de cea a creanței datorate de către debitor.
Instanța de apel nu a ținut seama la acordarea acestuia de valoarea mare a drepturilor stabilite pe baza probelor administrate, și a expertizei tehnice de specialitate care depășește cu mult valoarea magazinului de numai 14648,10 lei, și anume aceste este în cuantum de peste 91.000 lei.
Deși dreptul de retenție nu este reglementat distinct și cu valoare de principiu în codul civil fiind o creație a doctrinei și jurisprudenței, la instituirea lui, instanța de judecată va ține seama de toate celelalte prevederi legale care reglementează cazuri de aplicație practică a acestuia, în speță valoarea creanței datorate către recurenta-reclamantă de către intimații-pârâți.
Pentru considerentele mai sus expuse, curtea în baza dispozițiilor art. 312Cod procedură civilă va admite recursul și pe cale de consecință: în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va modifica în parte decizia atacată în sensul că obligă intimații la 350 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă efectuate în apel.
Se va institui un drept de retenție în favoarea reclamantei asupra celor două imobile casă de locuit și magazin situate în orașul M,-, județul
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimații la 4,15 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta domiciliată în M,-, județ D, împotriva deciziei civile nr.205 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, toți domiciliați în M, -.B,.38, județ
Modifică în parte decizia civilă nr. 205/14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în sensul că obligă intimații-pârâți la plata sumei de 350 lei, cheltuieli de judecată în apel, iar dreptul de retenție se instituie asupra celor două imobile, casă de locuit și magazin.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Obligă intimații-pârâți la 4,15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.
Președinte Judecători,
- - - - C -
Fiind în concediu fără plată Fiind în concediu fără plată
conf. Lg.329/2009, prezenta conf. Lg.329/2009, prezenta
se semnează de Președintele se semnează de Președintele
instanței. instanței.
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier CM
7 ex./21 dec. 2009.
1081/2004- Judecătoria Moreni
a-- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Judecători:Eliza Marin, Elisabeta Gherasim, Constanța Pană
| ← Divort. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 634/2010. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
