Divort. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(65/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.208
Ședința publică de la 15 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă )., împotriva deciziei civile nr.1060 A din 12.11.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - divorț fără copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-pârât, personal, lipsind recurenta-reclamantă )..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 19,5 lei și nu a fost aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, deși recurenta-reclamantă ). a fost citată cu această mențiune, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.
Intimatul-pârât se legitimează cu seria - nr.-, eliberară de SPCLEP B, la data de 13.03.2006, având CNP -.
Curtea din oficiu, pune în discuție, excepția netimbrării recursului, excepție care se analizează cu prioritate, fiind determinantă pentru învestirea instanței cu soluționarea acestei căi de atac.
Se prezintă însă, și recurenta-reclamantă ). personal și se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de SPCLEP B, la data de 13.03.2006, având CNP -.
Recurenta-reclamantă arată că a achitat taxa judiciară de timbru, dar nu se află în posesia sa, chitanța fiind în mașină, întrucât vine de la
Curtea dispune lăsarea dosarului la un al doilea apel, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta-reclamantă ). personal și intimatul-pârât personal.
Recurenta-reclamantă depune la dosar factura nr.-/12.02.2010 privitoare la achitarea sumei de 19,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și 0,15 lei.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză sau probe de propus sau administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau probe de propus sau administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs, cerând părților să precizeze dacă în cadrul motivelor de recurs, cererea de anulare a căsătoriei reprezintă o cerere nouă în proces, cu consecința inadmsibilității sale.
Recurenta-reclamantă susținând oral motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și solicită a se dispune anularea căsătoriei, având în vedere descoperirea Deciziei Comisiei de expertiză medico-legală și deciziei de pensionare din anul 1991 ale intimatului-pârât, cu privire la bolile de care suferă acesta, acte pe care nu le-a cunoscut până la moomentul formulării prezentului recurs.
Arată că inițial a cerut divorțul încă din anul 2008.
Susține că martora audiată în cauză, fiind verișoara primară cu soțul său, având domiciliul în comuna, a declar în mod eronat că este vecina sa (a făcut menajul la aceasta în casă), susținând în același timp în mod nereal, că recurenta dorește să-l vadă mort și în pușcărie pe intimatul în cauză. Prin respingerea cererii de către instanță, nu i s-au luat în considerare înscrisurile. Martora a fost audiată în momentul când nu mai era aceasta în sala de judecată.
Mai mult, atât instanța de fond, cât și instanța de apel la momentul pronunțării nu au avut în vedere probele administrate în cauză, ci numai certificatul de căsătorie și declarația martorei; arată că 15 ani a suportat agresiunile verbale și fizice ale intimatului-pârât împotriva sa ca și mama sa care la rândul său a fost foarte bolnavă și traumatizată de intimat.
Mai arată că cele trei motive invocate în recursul de față le-a învederat și în cadrul motivelor de apel.
Solicită acordarea pensiei de întreținere, întrucât nu beneficiază de nici un bun propriu, deși instanța de apel a reținut în mod greșit că nu se află în nevoie, fără a ține cont de actele medicale depuse la dosarul cauzei; are o pensie de invaliditate de 6.500.000 lei vechi, depunând și un act doveditor în acest sens, fiind foarte bolnavă și trebuind să urmeze anumite tratamente de specialitate specifice bolii, cheltuind lunar aproximativ 4 milioane lei pe medicamente.
Solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în același timp că recursul nu este motivat în drept.
Mai arată că recurenta nu a fost prezentă în instanța de apel la soluționarea cauzei.
Consideră că instanța de fond a procedat corect, în sensul că a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților.
De asemenea, la solicitarea instanței, consideră că cele trei motive invocate în recurs nu sunt cereri noi.
Recurenta în cauză deține bunuri proprii, având în vedere că imobilul/casă este bun comun având o valoare de 440 mii de Euro, aceasta nu este în incapacitate totală de muncă, beneficiind de o pensie de invaliditate, negăsindu-se în situația de stare de nevoie.
Recurenta-reclamantă, având cuvântul, în replică susține că pe rolul Judecătoriei Buftea se află un alt dosar spre soluționare (dosar nr.757). Arată că imobilul/casă nu este bun comun, neexistând procesul-verbal de recepție, astfel că bunul nu poate fi supus partajului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1541 din 23 martie 2009, Judecătoria Bufteaa respins cererea principală formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, ca nesusținută, a admis cererea conexă și a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, reclamanta revenind la numele anterior căsătoriei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea principală este nesusținută deoarece reclamanta nu a fost prezentă în instanță cu ocazia deliberărilor, motiv pentru care a dispus și respingerea cererii de repunere pe rol.
În ceea ce privește cererea conexă, prima instanță a reținut culpa comună a soților având în vedere că ambii soți au manifestat un dezinteres față de viața în comun, nepotrivire de idei, concepții de viată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel.
În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că instanța de fond a încălcat dreptul la o judecată corectă deoarece nu a lăsat cauza la oad oua strigare că nu a luat act de prezența sa, nu a primit actele și nu a audiat martorul.
În ceea ce privește culpa, instanța în mod greșit a reținut că aceasta este comună atât timp cât nu s-a solicitat acest lucru nici prin cererea principală, nici prin cererea conexă.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea apelului.
La termenul din data de 18 iunie 2009, tribunalul a respins excepția nulității cererii de apel având în vedere dispozițiile art. 287 alin. 2 Cod de procedură civilă și a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În cauză a fost audiată martora
Analizând sentința apelată și motivele de apel în raport de actele dosarului și art. 295 Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 1 Cod de procedură civilă, părțile au îndatorirea ca în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului; de asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Apelanta - reclamantă a învederat că în momentul în care au avut loc dezbaterile, se afla în afara incintei instanței.
Față de prevederile procedurale mai sus menționate, apelanta - reclamantă avea obligația să urmărească modul de desfășurare a procesului în vederea susținerii pretențiilor deduse judecății.
De altfel, apelanta - reclamantă nu poate invoca propria sa culpă prin aceea că nu s-a aflat în sala de judecată pentru a susține că desfășurarea procesului nu a avut loc conform prevederilor legale.
Totodată apelanta - reclamantă a susținut că instanța avea obligația de a repune cauza pe rol, aspect ce nu a putut fi reținut de către tribunal, având în vedere dispozițiile art. 151 Cod de procedură civilă potrivit cărora pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi lămuriri.
Or, lipsa unei părți cu ocazia dezbaterilor nu constituie motiv în sensul prevederilor procedurale menționate.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la culpa în desfacerea căsătoriei, tribunalul a apreciat că prima instanță avea posibilitatea de a reține că aceasta este comună, în raport de materialul probator administrat în cauză.
Din declarațiile martorilor, respectiv și a s-a reținut că ambii soți se fac vinovați de destrămarea relațiilor de familie datorită lipsei de comunicare, a atitudinii necorespunzătoare în relațiile de familie, concretizate prin numeroasele reclamații și plângeri penale prin care ambii soți se inculpau reciproc de anumite fapte. Or, o asemenea atitudine necorespunzătoare are drept consecință imposibila continuare a căsătoriei. Chiar din declarația martorei a s-a reținut că încă din anul 2008, relațiile dintre soți nu mai erau amiabile și că între aceștia nu mai exista nici un fel de comunicare.
În consecință, tribunalul a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, culpa aparținând ambilor soți.
În ceea ce privește pretenția apelantei privind pensia de întreținere, tribunalul a reținut că pentru ca o persoană să poată cere întreținere, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții.
Starea de nevoie: aceasta este situația în care se găsește o persoană care nu-și poate procura cele necesare traiului. Se află în nevoie persoana care nu are venituri - fie dobândite prin muncă, fie produse de bunurile sale - ori alte bunuri de valoare sau care depășesc ceea ce este necesar existenței, care eventual ar putea fi vândute pentru a-și putea procura cele necesare întreținerii.
În cazul soților se ține seama atât de bunurile proprii, cât și de cele comune în stabilirea stării de nevoie motiv pentru care un soț care are bunuri comune valorificate nu se poate considera în nevoie.
Din întregul material probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu s-a putut reține că apelanta s-ar afla într-o stare de nevoie, având în vedere posibilitatea valorificării anumitor bunuri atât proprii cât și comune.
O altă condiție este cea referitoare la incapacitatea de a munci, aspect care de asemenea nu poate fi reținut, actele medicale depuse la dosarul cauzei nefiind relevante și doveditoare în sensul că apelanta ar fi în incapacitate de a munci.
Referatul medical din data de 31 august 2009 nu poate fi luat în considerare, tribunalul considerând că este o probă preconstituită, fiind eliberat după data pronunțării hotărârii apelate.
Față de cele reținute, tribunalul a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1060 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul București, reclamanta apelantă a declarat recurs, în termen legal, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele considerente:
În fapt, referitor la primul motiv de apel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 1 Cod de procedură civilă părțile au îndatorirea ca în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile și termele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Apelanta - reclamantă a învederat că în momentul în care au avut loc dezbaterile, se afla în afara incintei instanței.
Totodată apelanta - reclamantă a susținut că instanța avea obligația de a repune cauza pe rol, aspect ce nu poate fi reținut de câtre tribunal, având în vedere dispozițiile art. 151 Cod de procedură civilă potrivit cărora pricina putea fi pusă pe rol, dacă instanța găsea necesare noi lămuriri.
Or, lipsa unei părți cu ocazia dezbaterilor nu constituie motiv în sensul prevederilor procedurilor menționate.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la culpa în desfacerea căsătorie, tribunalul apreciază că prima instanța avea posibilitatea de a reține că aceasta este comună în raport cu materialul probator administrat în cauză.
Din declarațiile martorilor și a, s-a reținut de către tribunal, că ambii soți se fac vinovați de destrămarea relațiilor de familie datorită lipsei de comunicare, a atitudinii necorespunzătoare în relațiile de familie, concretizate prin numeroasele reclamații și plângeri penale prin care ambii soți se inculpau reciproc de anumite fapte.
Chiar din declarația martorei a s-a reținut că încă din anul 2008 relațiile dintre soți nu mai erau amiabile și că între aceștia nu mai exista nici un fel de comunicare.
În ceea ce privește pretenția apelantei privind pensia de întreținere, tribunalul a reținut că pentru ca o persoană să poată cere întreținere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: starea de nevoie, arătând că " din întreg materialul probator administrat în cauză nu se poate reține că apelanta s-ar afla într-o stare de nevoie, având posibilitatea valorificării anumitor bunuri atât proprii cât și comune".
O altă condiție este cea referitoare la incapacitatea de a muncă, aspect care de asemenea nu fost reținut de tribunal, actele medicale depuse la dosarul cauzei nefiind relevante și doveditoare în sensul că apelanta ar fi în incapacitatea de a muncă.
Tribunalul a considerat că referatul medical din data de 31 august 2009 nu poate fi luat în considerare, fiind o probă preconstituită, fiind eliberat după data pronunțării hotărârii apelate.
Față de cele reținute tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Consideră că hotărârea instanței de apel este greșită și nelegală din următoarele motive:
1. La instanța de fond, în data de 9.03.2009 a fost prezentă în sala de judecată începând cu prima oră, s-a salutat cu avocata soțului său, doamna, pe care o cunoaște personal, pentru că împreună cu soțul dânsei, a venit în mai multe rânduri în casa lor din.
2. În virtutea acestor relații de prietenie, a înființat si o asociație umanitară "Timpul " în anul 2005 împreună cu doamna avocat și cu o altă prietenă, din Otopeni (documente aflate la dosarul cauzei).
Când a ieșit din sală ca să meargă la xeroxul aflat în curtea judecătoriei pentru a chema martorul, mai erau cel puțin 10 dosare pe rol până la dosarul său, deci dosarul a fost cerut peste rând, iar avocata și-a încălcat deontologic jurământul făcut în profesie, deoarece vorbise personal cu ea și știa că este la judecătorie.
Când a revenit în sala, se audiau martori într-un proces și imediat după acest lucru, a întrebat președinta instanței de fond despre dosarul său, deoarece a observat lipsa avocatei i a soțului său din sală.
I s-a spus că dosarul a fost cerut și este în pronunțare.
A spus că dorește să depună măcar înscrisuri și note scrise, dar a fost refuzată, iar la insistentele sale că ședința de judecată este în desfășurare și dosarul s-a cerul peste rând, a fost sfătuită să depună cerere pentru repunerea pe rol a dosarului, ceea ce a și făcut.
A greșit însă nespecificând și ora când a făcut aceasta cerere, pentru a nu putea să fie respinsă pe motivul terminării ședinței de judecată.
Motivul pentru care avocata și soțul său au făcut acest lucru se poate vedea în declarația martorei acestuia,.
Aceasta a declarat că este din, județul, dar este vecină cu ea și a lucrat în casa sa, afirmând că părțile s-au înțeles bine, nu știe ce s-a întâmplat, iar după moartea mamei sale, i-a spus că vrea să-l vadă mort pe pârât și în pușcărie.
nu este vecina sa, este verișoara soțului său, a participat la înmormântarea mamei sale, nu a lucrat la ea în casă, ea este femeie de serviciu în Târgoviște și locuiește cu soțul în și nicidecum în.
La înmormântarea mamei sale, i-a spus ei și celorlalte persoane prezente, printre care și a, cum a murit mama sa, bolnavă de inimă și în vârstă de 81 de ani din cauza agresiunii soțului său, care a urlat la ea că o omoară și i-a dat cu pumnii în cap, iar aceasta a făcut infarct și accident cerebral.
Aceste declarații neadevărate reprezintă motivul pentru care dosarul a fost cerut peste rând profitându-se de plecarea sa, pentru câteva minute.
Nu înțelege de ce instanța de fond nu a găsit necesar să repună cauza pe rol pentru noi lămuriri, dar a amânat pronunțarea de 2 ori, deci 2 săptămâni, fără motiv, de vreme ce era atât de lămurită asupra tuturor aspectelor din dosar.
Mai mult, domnul a depus la dosarul cauzei numai certificatul de căsătorie și nici un alt înscris care să dovedească o eventuală culpă a sa, manifestări sau atitudini care I-ar fi lezat.
Declarația martorei ce nu a menționat gradul de rudenie cu soțul său, acela de verișoară primară, este și neadevărată, iar prin respingerea cererii, nu i s-au luat în considerare înscrisurile, nesusținându-se sentința instanței de fond privind culpa comună.
Atunci de unde a decis instanța de fond desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, studiind doar certificatul de căsătorie si reținând spusele martorei, acelea că părțile s-au înțeles bine și nu știe ce s-a întâmplat.
Consideră că instanța de apel nu a luat în considerare aceste aspecte invocate și nu le-a reținut, invocând în mod greșit dispozițiile art.151 Cod de procedură civilă.
Mai mult, martora adusă de aceasta, a, a depus mărturie la 5.11.2009, deci în instanța de apel și nicidecum la cea de fond.
Aceasta a declarat că soțul său din mai 2008 săvârșit agresiunea asupra sa si asupra mamei sale, care bolnavă de inimă și bătrână cu semipareză în urma unui accident cerebral, a decedat o luna mai târziu prin scandalurile pe care soțul său le-a făcut din mai până în iunie 2008.
Instanța de apel reține că au fost numeroase plângeri penale încă din 2008, divorțul fiind introdus de aceasta în decembrie 2008.
Probabil că instanța de apel vrea să o atenționeze pe recurentă că, deși soțul său a strâns-o de gât în repetate rânduri, iar la mama sa a urlat de nenumărate ori și a speriat-o fiind bătrână și bolnavă de inimă, ba mai rău, i-a dat cu pumnii în cap, provocând decesul acesteia, recurenta trebuia să se poarte cu soțul acesteia pentru avea relații de familie normale.
verbale și fizice ale soțului său le-a suportat 15 ani, dar nu a putut suporta violențele soțului său împotriva mamei sale, care au provocat moartea ei.
Instanța de apel nu a reținut nimic din actele depuse la dosar si anume: faptul ca soțul recurentei i-a falsificat semnătura si a vândut o 1310, în anul 1997, bun comun, încasând 38 milioane lei, când fiul său din prima căsătorie era în pușcărie pentru infracțiunea de viol în grup si nu a depus atunci nici o plângere la politie.
I-a amanetat apartamentul mamei sale în 2003, in calitate de curator al mamei acesteia, fără aprobarea autorității tutelare, încasând 3.000 $, folosindu-i în scop personal pentru a-și plăti datoriile la prieteni.
In calitate de curator, avea numai drept de administrare.
Ca urmare a acestui precontract încheiat cu Ciuvat, aceasta a dat-o în judecată, s-au judecat 3 ani și a fost silită să vândă apartamentul mamei sale.
Nici în 2003 nu a făcut plângere penală împotriva soțului său la politie.
In anul 2005 au făcut împreună un împrumut ipotecar la BCR Otopeni, ca să se mute în
Soțul recurentei, când au făcut împrumutul, a vrut acest lucru, dar după obținerea lui, a refuzat să plece din, a încheiat un contract de prestări servicii cu SC Construcții si Instalații SRL, fără știrea sa, stabilind prețul și condițiile singur, fără acceptul său.
Mai mult, a virat suma de 108.000 Euro fără să supravegheze lucrările și după ce a ridicat casa la roșu, constructorul, fără motiv, a întrerupt lucrările.
Soțul recurentei nu a putut sa-i dea nici o explicație de ce a plătit dublu, pentru a ridica casa la roșu (aceasta doar 45.000 Euro si nu 108.000 Euro).
In prezent se judecă cu acest constructor de 4 ani, fără a avea măcar procese verbale pe stadii de execuție, de proces verbal de execuție finală neputând fi vorba, casa nefiind terminată de acesta si nefiind vopsită la exterior cu vopsea termosistem.
In aceste condiții, casa nu poate fi întabulată sau făcut cadastru, au numai autorizația de construire, iar în lipsa procesului verbal de recepție finală, casa aparține care nu le-a făcut transferul de proprietate asupra materialelor si manoperei.
In aceste condiții, nu se poate face partajul, casa nu se poate vinde.
Nu știe dacă banii au ajuns numai la constructor sau o parte din ei au fost însușiți de soțul acesteia.
În opinia recurentei, acest lucru s-a întâmplat, deoarece acesta deține în momentul de față, o proprietate unde locuiește, iar recurenta din iulie 2008, locuiește pe la prieteni sau rude, casa fiind debranșata de la curentul electric, deși este bolnavă și are nevoie de liniște și de îngrijire.
Nu a făcut nici în 2005, plângere penală împotriva soțului său pentru că au dispărut 58.000 Euro din împrumutul comun.
In aceste condiții, când a tolerat, poate greșit, toate aceste lucruri, soțului său pentru a menține o căsătorie, instanța de apel consideră că vina este a ambilor soți.
Instanța de apel reține că recurenta nu este în nevoie fără a ține cont de actele medicale depuse la dosarul cauzei.
Nu știe ce bunuri proprii are, în afară de hainele personale și obiecte de strictă necesitate.
Nu mai are casa mamei sale din B, există numai câteva bunuri ale ei pentru care nu a făcut succesiunea cu fratele său, ofițer MApN, care este acum in misiune, în structurile, în, în Statele Unite ale Americii.
Nu au bunuri comune decât mobila, casa încă nu le aparține legal, nu se poate face partajul (oricum acesta ar 2-3 ani ) și nici nu se poate vinde.
Are o pensie de invaliditate de 6.500.000 lei, înscris depus la dosarul cauzei.
Instanța de apel spune că o condiție este cea referitoare la incapacitatea de a munci.
A depus la dosarul cauzei, Decizia Comisiei de Expertiza din județul I din august 2008, decizie în care se afirmă pe baza actelor medicale ale medicilor specialiști de la Spitalul - secția reumatologie - că suferă de poliartrita reumatoida gradul -IV (boală gravă, degenerativă, invalidantă, care duce la distrugerea cartilajelor și la anchilozarea articulațiilor) și că nu are voie să presteze nici o muncă.
Referatul pe care îl menționează instanța de apel din august 2008, este un referat al doctorului de specialitate de la spitalul, care arată din nou diagnosticul și în plus și osteoporoza avansată - de asemenea un diagnostic grav și recomandă Comisiei de expertiză I, la verificarea anuală, adică august 2009, încadrarea în același grad de invaliditate.
Afirmația instanței de apel: "condiția referitoare la incapacitatea de a munci, actele depuse la dosarul cauzei nefiind relevante și doveditoare în sensul că apelanta ar fi în incapacitate de a munci", este o batjocură la adresa sa, un om foarte bolnav, care cheltuiește lunar pe medicamente circa 4 milioane, asta fără tratamentele de specialitate obligatorii pentru ca boala să nu progreseze și să ajungă în imposibilitatea de a se, rămânând imobilizată la pat.
Are nevoie de tratamente si de balneofizioterapie de cel puțin 2 ori pe an, de medicamente și suplimente naturiste scumpe, de un regim alimentar costisitor.
Toate acestea înseamnă bani pe care în momentul de față nu îi deține.
Deși până acum, atât în fond, cât și în apel a cerut divorțul, acum în instanța de recurs cere anularea căsătoriei.
Deoarece la sfârșitul lunii noiembrie 2009, găsit întâmplător și ascunse cu mare grijă, documente care atestă ceea ce bănuia demult, fără să aibă vreun act doveditor și anume: decizia Comisiei de expertiză medico-medicală și decizia de pensionare din anul 1991, domnului.
Certificatul de decizie medicală arată că, bolnav vechi suferind, pacient al Spitalului Gh. suferă de: anxietate, depresie, cefalee, amețeli, crize de aspect neurovegetativ, tulburări de atenție, memorie, concentrare, bipomnezie de fixare, disforic, iritabil, tulburări de hemodinamică cerebrală tip vertebro-bazilar si cardiopatie ischemică; pacient permanent sub tratament de întreținere sub controlul policlinicii teritoriale.
Ca urmare a acestor diagnostice, a fost pensionat în anul 1991.
psihică are printre simptome "oboseala cronică, tulburări de somn, agitație, iritabilitate, accese de furie, sentimentul nefericirii și al inadecvării, o persoană deprimată poate fi în permanență iritabilă și furioasă, tristă sau derutată (dr. - Nutritie și biotratamente, carte apărută în 2009 B).
Așa a fost căsătoria sa, cu accesele de violență verbală și fizică din partea soțului său, cu stări de apatie si necomunicare timp de 2-3 luni, cu zile întregi când își plângea de milă, acuzându-i pe toți de nefericirea sa, cu urlete, scandaluri și stări de agitație extremă.
Nu a cunoscut starea sănătății soțului său, acesta nu i-a spus de ce boli grave suferă ca sa poată să hotărască în deplină cunoștință de cauză.
Această purtare a soțului său i-a afectat grav sănătatea, cariera, modul de viață.
Nu avea prieteni, se certa cu toata lumea, a avut procese cu vecinii, cu primăria, cu Prefectura I, cu Consiliul local, cu diverși consilieri (citații depuse la dosarul cauzei ).
Se certa cu toți consilierii locali, cu toți vecinii, iar lumea din îl poreclise "colonelul nebun".
Din acest motiv, boala și iresponsabilitatea soțului său, este astăzi, după 15 ani, fără casă, bolnavă, pe drumuri și se judecă de 4 ani cu un constructor, fără rezultat.
A plătit un împrumut de 245.000 Euro la BCR Otopeni și 108.000 Euro, iar recurenta este pe drumuri la 57 de ani, bolnavă, locuiește la prieteni și la rude, iar domnul, din banii pe care i-a furat, are o locuință proprietate personală, o sfidează și o batjocorește.
Recurenta consideră ca hotărârea instanței de apel este greșită și nelegală, arătând că motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 19, 21 și 24 Codul familiei.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, sub aspectul cererii de anulare a căsătoriei.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, Curtea constatând că în speță, în ceea ce privește parte din critici, este incident cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru considerentele care vor fi evidențiate.
2.. Sub un al doilea aspect, Curtea observă că în cadrul sistemului procesual român, o dată cu reintroducerea apelului în Codul d e Procedură Civilă, prin Legea 59/1993, s-a reconsiderat principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac, în sensul că nu se poate declara recursomisso medio, trecând peste calea de atac a apelului și nici nu se poate declara o cale extraordinară de atac cât timp este deschisă o cale ordinară de atac.
Atât doctrina cât și jurisprudența sunt unanime în a considera că inadmisibilitatea recursuluiomisso mediorezultă din coroborarea prevederilor art. 299 Cod Procedură Civilă, cu cele ale art. 377 Cod procedură civilă potrivit cărora hotărârile date în primă instanță și care nu au fost atacate cu apel, nu sunt susceptibile de recurs.
Judecarea recursului se face după regulile privind judecarea apelului (art. 316.pr.civ.), cu precizarea că recursul, fiind conceput ca o cale ordinară de atac, nu are potrivit actualelor dispoziții procedurale, caracter devolutiv și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege (art. 304. pr. civ.) și fără a produce probe noi, cu excepția înscrisurilor (art. 305 din același cod). În considerarea așadar, a faptului că recursul este o cale de atac subsecventă apelului, recursul nu poate fi exercitatomisso medio,cu alte cuvinte, trecând peste apel.
sub acest aspect, în sensul că recursulomisso medioconfigurează o procedură atipică, urmată ca regulă, în exercitarea căii de atac, de încălcarea principiului dublului grad de juridicție.
Așadar, tipologiile recursuluiomisso mediodiferă din punctul de vedere al admisibilității (excepția) ori inadmisibilității (regula) sale.Exempli gratia, în vechea legislație, admisibilitatea recursului omisso medio a fost instituită prin dispozițiile art. 66 bis alin. 5.pr.civ. potrivit cărora împotriva ordonanțelor președințiale se putea "declara recurs omisso medio, fără ca, în prealabil, să se fi introdus apel" ( în acest sens, Gh., Gr., Recursul în casare, ziarului "Universul", B, 1935, p. 21, nr. 47). Fiind o excepție, recursulomisso medioera admisibil numai în temeiul unei dispoziții exprese a legii.
, în doctrină și jurisprudență, au fost identificate și alte tipologii ale admisibilității recursuluiomisso medio, ca în situația intervenientului principal, căruia prima instanță i-a respins cererea de intervenție, dar fără a îl obliga la cheltuieli de judecată, ce chiar dacă nu a formulat apel, poate declara recurs omisso medio dacă prin hotărârea instanței de apel i s-a creat o situație mai grea decât aceea din hotărârea primei instanțe (de exemplu, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată și în primă instanță).
Dintre tipologiile inadmisibilității recursuluiomisso medio, identificate în doctrină și în jurisprudență, s-au reținut situațiile: când este exercitat fără a se face apel, dacă părțile au lăsat să treacă termenul de apel, când se atacă cu recurs, acea parte a motivării sentinței primei instanțe care n-a fost atacată cu apel sau situația când recurentul formulează pentru prima dată în recurs, trecând peste apel, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și care, astfel, nu s-a putut pronunța asupra lor(a se vedea în acest sens, Curtea Supremă de Justiție, com.. nr. 632/1995, în "Dreptul" nr. 3/1996, p. 84;. nr. 1257/1996, în "Dreptul" nr. 7/1996, p. 92 - 93;. nr. 2073/1997, în "Dreptul" nr.2/1998, p. 125).
S-a apreciat că dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar interverti calea extraordinară de atac într-una ordinară, devolutivă, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică care guvernează procesul civil.
În concluzie, recursul nu poate fi exercitatomisso medio, trecând peste calea de atac a apelului, respectiv nu se poate declara o cale extraordinară de atac, cât timp este deschisă o cale ordinară de atac întrucât partea interesată sau după caz, procurorul, poate recurge la recurs, când această cale îi esteultima ratio (a se vedea în acest sens, - Recursul "omisso medio" în procesul civil, material publicat în revista Dreptul nr. 11/2003, pag. 129 - 133).
Sub același aspect, Curtea mai constată și faptul că principiul evocat,nonomisso medio, nu este incompatibil cu prevederile art. 292 teza I din Codul d e procedură civilă: "Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare"sau cu cele ale art. 294 al. 1 din Codul d e procedură civilă:"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".
Într-adevăr, din analiza acestor texte legale, rezultă posibilitatea formulării pentru prima dată în cursul apelului, a unor excepții de procedură, dar și amijloacelor de apărareinterpretate logic, atât ca apărări de drept material, dar și ca apărări procedurale - în categoria ultimă încadrându-se și critica referitoare la nerespectarea prevederilor art. 125 al. 2,3 Cod Procedură Civilă(a se vedea în acest sens, - " Codului d e Procedură Civilă. Volumul II", Editura, B, 2001, pag.47).
Este și firesc, pentru că, o dată repus în discuție, în calea de atac a apelului, aspectul litigios, părților trebuie să li se asigure posibilitatea realizării dreptului la apărare, în mod plenar, prin folosirea tuturor argumentelor favorabile, având legătură cu acesta.
Așadar, posibilitatea recunoscută de dispozițiile legale corelate amintite, se fundamentează și pe cea de-a doua regulă, a principiului efectului devolutiv al apelului, regulă dedusă dintr-un adagiul "devolutum, quantum appelatum"(apelul vizează numai problemele de fapt și de drept care sunt criticate expres sau implicit de apelant). Cu alte cuvinte și sintetizând, constatăm că dacă obiect subsecvent, concret, al apelului, îl constituie soluția dată unui capăt de cerere, atunci părților trebuie să li se permită în apel, să își formuleze în mod plenar, apărările legate de respectivul capăt de cerere, ceea ce include și posibilitatea reiterării unor excepții în legătură cu acesta sau chiar formularea pentru prima dată în calea de atac, a unor excepții absolute, ca și excepție de la regula"non omisso medio".
Acest principiu nonomisso medionu exclude însă, prevederile art. 292 teza I din Codul d e procedură civilă sau cu cele ale art. 294 al. 1 din Codul d e procedură civilă, care permit formularea direct în apel, a unor mijloace de apărare noi, chiar dacă se interpun prevederile art.316 Cod Procedură Civilă conform cărora: "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol". Această concluzie se impune ca urmare a incidenței tezei finale a prevederilor art. 316 Cod Procedură Civilă. Într-adevăr, principiul vizează exclusiv astfel cum am evocat la punctul 2 al prezentei hotărâri, calea de atac a recursului sau căile de atac extraordinare, fiind specific acestora și incompatibil cu dispozițiile menționate, specifice căii de atac a apelului, ale art. 292 teza I și art. 294 al. 1 din Codul d e procedură civilă.
Nu mai puțin, acest punct de vedere este confirmat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ce în jurisprudența sa în referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a arătat chiar în cauze soluționate în privința României, că atunci când într-o procedură judiciară, nu se pot formula cereri noi (în speța prezentă, fiind cazul criticilor invocate direct în recurs), după procedura în primă instanță, se impune concluzia că în " aplicarea legală a unei norme procedurale clare, accesibile și previzibile vizând asigurarea bunei derulări a procedurii (împotriva Greciei(Hotărâre), nr. 7632/04, 11 aprilie 2006), reclamanțiisunt datorisă ofere instanțelor interne oportunitatea de a examina pe fond cererile lor " (Cauza Ana și împotriva României - hotărârea din 30 septembrie 2008 (nepublicată)).
De asemenea, instanța de contencios european a arătat că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale este încălcat atunci când motive precum greșita interpretare a legii ar fi putut fi invocate ca motive de apel, însă partea interesată nu a introdus calea de atac în termenul indicat de lege, neindicându-se nici o circumstanță excepțională care ar fi împiedicat introducerea apelului și formularea direct a căilor de atac extraordinare (Cauza Kulkov și alții împotriva Rusiei - hotărârea din ianuarie 2009 (nepublicată)).
3. Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Curtea constată că recurenta invocă prin parte a criticilor sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept procesual ale art. 616 Cod procedură civilă, conform cărora: "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută",a art. 125 al. 2,3 Cod Procedură Civilă, conform căruia:" declarate urgente și cele rămase în divergență se vor judeca înaintea celorlalte.
Părțile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinații având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc",a prevederilor art. 151 Cod procedură civilă, potrivit cărora:"poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri", precum și a dispozițiilor procesual civile referitoare la administrarea probelor - art.167 și urm. Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta invocă greșita respingere a cererii sale de divorț, ca nesusținută, întrucât în realitate, a fost prezentă în sala de judecată, cunoscându-l foarte bine pe avocatul părții adverse, însă a ieșit doar pentru un scurt timp. La momentul ieșirii sale din sala de judecată, pentru a merge la xerox și pentru a chema martorul, mai erau cel puțin 10 dosare pe listă, până la dosarul său, astfel încât a concluzionat că dosarul său a fost cerut peste rând.
La revenirea în sala de judecată, constatând lipsa părții adverse, menționează că a cerut explicații instanței ce i-a precizat că dosarul a fost cerut și a rămas în pronunțare. Solicitând instanței să depună note scrise și înscrisuri, a fost refuzată, iar la insistențele sale vizavi de faptul că ședința de judecată ar fi în plină desfășurare, i s-a indicat să depună cerere de repunere pe rol, ceea ce a și făcut. A apreciat că a greșit însă, deoarece nu a specificat ora formulării cererii, cu consecința respingerii sale pe motivul terminării ședinței de judecată.
Curtea constată însă, că această critică a nelegalei luări peste rând, a dosarului spre soluționare, afirmată în scopul constatării greșite a dispoziției de respingere a cererii sale ca nesusținută, reprezintă o critică nouă, formulată direct în recurs, fără însă, a fi învederată și instanței de apel, pentru a putea fi analizată de tribunal. Într-adevăr, în cadrul motivelor de apel, apelanta recurentă a criticat greșita respingere a cererii sale de divorț, deoarece la revenirea sa în sala de judecată, mai rămăseseră ultimele dosare, cauza sa fiind deja soluționată, iar instanța a refuzat să reia judecata ulterior sosirii sale. Astfel, în apel, apelanta recurentă invocă doar greșita neaplicare de către instanța de judecată de fond, a prevederilor art. 151 Cod procedură civilă. Cele două critici referitoare la dispoziția de respingere a cererii sale de divorț, ca nesusținută, sunt distincte, ele antrenând temeiuri juridice diferite (art. 125 al. 2,3 Cod Procedură Civilă, respectiv art. 151 Cod procedură civilă).
Având în vedere aceste considerente, dar și cele expuse în cadrul punctului 2 al prezentei hotărâri, critica referitoare la încălcarea art. 125 al. 2,3 Cod Procedură Civilă reprezintă o critică formulată omisso medio, neputând fi astfel, reținută ca întemeiată de către instanța de judecată. Pentru toate aceste considerente evocate, același caracter nefondat îl vor avea și criticile referitoare la invocatul scop al luării cauzei peste rând.
În ceea ce privește greșita neaplicare de către instanța de fond, a prevederilor art. 151 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că tribunalul a constatat corect, faptul că lipsa unei părți de la momentul dezbaterilor nu poate fi integrată domeniului de aplicare al acestor dispoziții. Nu mai puțin, amânarea pronunțării în două rânduri nu echivalează din punct de vedere juridic, cu necesitatea unor lămuriri pentru instanță, astfel cum recurenta încearcă să acrediteze ideea, motivele amânării fiind de altfel, expuse în cadrul încheierilor aferente: necesitatea de a mai delibera și acordarea posibilității părților de a depune concluzii scrise.
De altfel, date fiind mențiunile de pe cererea de repunere pe rol (fila 37 dosar fond) referitoare la primirea acesteia după ședința de judecată, precum și conținutul încheierii de dezbateri din data de 9.03.2009, care are valoarea probatorie a unui înscris autentic, conținut care nu cuprinde nici un element referitor la prezentarea ulterioară a recurentei, Curtea apreciază ca fiind și nefondate aserțiunile referitoare la depunerea cererii de repunere pe rol, pe parcursul ședinței de judecată și nu după terminarea acesteia. Având în vedere depunerea înscrisurilor atașate cererii de repunere pe rol, la același moment, este nefondată și critica aferentă neluării în considerare a lor, de către instanța de fond, în contextul în care probele pe baza cărora organul judiciar își întemeiază hotărârea, trebuie să fie încuviințate în cadrul procesului, după dezbaterea lor de către părți, în baza principiilor contradictorialității și al garantării dreptului la apărare și înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, potrivit art. 167 al. 2 Cod Procedură Civilă: " Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului".
În consecință, date fiind argumentele expuse, Curtea apreciază faptul că în cauză, tribunalul a apreciat în mod corect împrejurarea că prima instanță de judecată a aplicat în mod legal prevederile art. 616 Cod procedură civilă, ca urmare a lipsei nejustificate a recurentei - reclamante, la momentul judecării cauzei.
II. Oad oua categorie de critici formulate de recurentă vizează greșita confirmare a culpei sale în desfacerea căsătoriei, de către tribunal, critici dezvoltate prin analiza probelor administrate cauzei, inclusiv a depozițiilor martorilor audiați.
Realizând aprecierea cu caracter preliminar a faptului că tribunalul și-a întemeiat hotărârea sa sub acest aspect, pe baza aprecierii coroborate a probelor administrate, inclusiv în apel, contrar susținerii recurentei, Curtea constată că, așa cum se arată în mod expres și în prevederile art. 617 Cod de procedură civilă, menționat, vina unuia, a altuia ori a ambilor soți rezultă din probele administrate.
Solicitând ca instanța de recurs să constate în baza dovezilor administrate, vina exclusivă a intimatului, recurenta cere Curții, din punct de vedere practic, să reaprecieze aceste probe pe care de altfel, le dezbate.
Potrivit art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă, în virtutea considerentelor evocate la punctul 1 al prezentei hotărâri, controlul pe care instanța de recurs îl poate exercita asupra unei hotărâri judecătorești, este exclusiv de legalitate, fapt precizat expres. Este instituită o singură excepție de la această regulă imperativă, respectiv în situația hotărârilor judecătorești care nu sunt supuse apelului, potrivit art. 3041Cod de procedură civilă.
Vechile motive de recurs care puneau în discuție, temeinicia hotărârilor judecătorești, respectiv punctele 10:"când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii"și 11:"când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor",au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005, respectiv prin OUG nr. 138/2000, tocmai în configurarea caracterului exclusivist al recursului, de cale de atac de control de legalitate.
Ca atare, Curtea este ținută de concluziile instanțelor de fond care, în baza probelor administrate, au constatat culpa comună a ambilor soți, în destrămarea relațiilor de familie, ca element al situației de fapt stabilite, premisă de la care pornește controlul de legalitate al Curții.
Așadar, toate criticile recurentei privind greșita interpretare a probelor, privind greșita stabilire a vinei comune a soților în destrămarea relațiilor de familie, privind nedovedirea cererii conexe de chemare în judecată, privind subiectivitatea martorei, ca urmare a invocatei relații de rudenie cu intimatul, ascunse instanței, privind conduita soțului față de recurentă și mama sa, de-a lungul timpului, privind plângerile penale introduse în timp, privind înstrăinarea de către intimat, a unor bunuri, fără acordul său sau al mamei sale, privind înțelegerea sa frauduloasă cu constructorul contractat pentru edificarea unei noi locuințe, privind litigiul purtat cu respectivul constructor, privind nedobândirea dreptului de proprietate, ca urmare a nerecepționării imobilului, ca și toate celelalte critici subsumate acestui aspect al culpei în destrămarea relațiilor de familie, vizează situația de fapt care, așa cum am arătat, a fost stabilită în mod definitiv de instanțele de fond, controlul Curții fiind doar unul de legalitate. Așa cum s-a arătat, culpa este un element al situației de fapt care rezultă din probele administrate, ea având un conținut complex și variabil, de la caz la caz, neputând fi încremenită în anumite limite rigide. Din păcate, echilibrul într-o familie poate fi deseori, foarte fragil și dificil de restabilit, dată fiind delicatețea și complexitatea instituției sociale a căsătoriei și din păcate, de cele mai multe ori, el nu se mai reconstruiește.
Întrucât în recurs, părțile nu au solicitat administrarea unor probe noi, această situație de fapt în care se include și culpa în destrămarea relațiilor de familie, nu poate fi reapreciată de instanța de judecată.
III.În ceea ce privește criticile referitoare la neacordarea pensiei de întreținere solicitate, Curtea reține că ele sunt nefondate, deoarece în cadrul motivelor de apel formulate, reclamanta nu a criticat dispoziție judecătoriei, de respingere a cererii sale de acordare a pensiei de întreținere, ca nesusținută, ca urmare a înglobării sale în cadrul cererii de divorț principale care a fost astfel respinsă, pentru lipsa părții (filele 12-14 dosar apel).
Singura mențiune sub acest aspect, a apelantei reclamante, se regăsește în notele scrise depuse la dosar, după momentul dezbaterii apelului, de către această parte și când intimatul s-a opus admiterii acestuia.
Or, potrivit art. 287 Cod de procedură civilă:"Cererea de apel va cuprinde: 3. motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; Cerințele de la pct. 2 și 5 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4, sub sancțiunea decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar lipsa semnăturii, în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2.
Termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare".
În concluzie, deoarece motivele de apel pot fi depuse cel mai târziu la prima zi de înfățișare care în speță, a fost la data de 18.06.2009, rezultă în temeiul și al argumentelor de drept cu caracter general invocate la punctul 2 al prezentei hotărâri, că prezentul motiv de recurs este invocatomisso medio, cu consecința neînsușirii sale de către prezenta instanță de recurs.
În cauză, nu se poate invoca nici împrejurarea că această apreciere ar fi de natură să agraveze situația recurentei reclamante în propria sa cale de atac, contrar principiului neagravării situației în propria cale de atac(non reformatio in pejus), principiu consacrat expres de dispozițiile art. 296 teza finală din Codul d e procedură civilă: "Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată",la care fac trimitere prevederile art. 316 Codul d e procedură civilă.
Principiulnon reformatio in pejuspresupune ca părții ce a exercitat o cale de atac, să nu i se înrăutățească situația față de cea stabilită prin hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar.
Deși în materie procesual civilă, spre deosebire de dreptul procesual penal, acest principiu nu a avut o reglementare expresă - până la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000, s-a recunoscut unanim în doctrina și în practica judiciară, necesitatea aplicării acestui principiu, pentru rațiuni de echitate și logică juridică și în acest domeniu. Așa cum s-a arătat, acest principiu funcționează în procesul civil, ca măsură de logică juridică, de echitate și umanism social ( Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 1196/1975, II, nr. 252, p. 401).
La baza acestui principiu, se află alte două principii fundamentale ale procesului și anume: principiul asigurării pentru parte, a dreptului la apărare și principiul adevărului obiectiv. lor aplicare garantează buna desfășurare a procesului judiciar, asigurarea ocrotirii drepturilor și intereselor părților, temeinicia și legalitatea soluției exprimate în hotărârea judecătorească civilă.
Principiulnon reformatio in pejusfuncționează deci și ca o garanție a respectării dreptului de apărare al părților și vine în întâmpinarea unui interes general, acela ca prin declanșarea controlului judiciar, să nu rămână în ființă hotărâri nelegale și netemeinice și să se ajungă la stabilirea adevărului și la aplicarea corectă a legii în pricinile deduse judecății.
Rolul acestui principiu este nu numai acela de a proteja interesul particular al celui care a declarat calea de atac, ci și de a asigura o desfășurare echitabilă a procesului civil, cu finalitatea corespunzătoare: pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Din acest punct de vedere, principiul în discuție nu răspunde numai unui interes particular, ci și unuia de ordin general, care interesează nu numai părțile procesului, ci și societatea. Așadar, principiul non reformatio în pejus are caracter de ordine publică, ca urmare a finalității instituirii sale.
Principiul non reformatio in pejus are o sferă de aplicație generală, în sensul că el funcționează ori de câte ori ne aflăm în prezența unei căi de atac - ordinară sau extraordinară - exercitată de parte, rațiunea care justifică aplicarea acestui principiu, rămânând neschimbată în cazul tuturor căilor de atac.
În temeiul acestor considerente de ordin teoretic, Curtea constată faptul că în cauză, respingerea acestui motiv de recurs, ca urmare a neinvocării sale în apel, în condițiile în care tribunalul, deși nesesizat cu vreun astfel de motiv de apel, totuși l-a analizat pe fond, nu este de natură să agraveze situația creată reclamantei, deoarece prima instanță de judecată i-a respins în tot acțiunea, ca nesusținută, soluția de respingere fiind menținută de instanța de apel, dar și de prezenta instanță de recurs, chiar dacă pentru alte considerente. Din punct de vedere teoretic, soluția prezentă este de natură a fi chiar în avantajul părții reclamante căreia nu i se va putea opune în cadrul vreunei eventuale acțiuni introduse ulterior, puterea de lucru judecat decurgând din prezenta acțiune, dacă ea ar fi soluționată sub aspectul acestui capăt de cerere principală în discuție, pe fond.
IV. Curtea constată de asemenea, faptul căcererea recurentei de anulare a căsătoriei sale, ca urmare a descoperirii întretimp, a unor documente care atestă împrejurarea existenței unor afecțiuni psihice ale intimatului, la momentul încheierii căsătoriei, reprezintă o cerere de modificare a obiectului acțiunii inițiale, cu consecința modificării și a temeiului juridic al acțiunii, cerere invocată pentru prima dată, în recurs, cu ignorarea prevederilor art. 316 Cod Procedură Civilă în referire la art. 294 al. 1 din Codul d e procedură civilă.
Cauza unei acțiuni rezidă în fundamentul juridic al său și se materializează practic, în situația de fapt calificată juridic. În determinarea conceptului de cauză, sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii. În ceea ce privește obiectul acțiunii, el reprezintă pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat.
Potrivit art. 294 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi", iar art. 316 din Codul d e procedură civilă prevede că "dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol".
În raport de aceste prevederi legale și independent de momentul identificării documentelor apreciate ca fiind concludente sub acest aspect, se constată că recurenta nu poate realiza o astfel de schimbare pentru prima dată în recurs, fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicție consacrat prin dispozițiile legale menționate. În consecință, sancțiunea incidentă, relativă acestei cereri, prin raportare la dispozițiile prohibitive invocate, este inadmisibilitatea.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca inadmisibilă, cererea privind anularea căsătoriei, formulată de către recurentă, iar recursul promovat, ca nefondat, nici una dintre dispozițiile invocate, ale art. 19, 21 și 24 Codul familiei sau precizate anterior, nefiind ignorate, interpretate sau aplicate greșit de către tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea căsătoriei, formulată de către recurentă.
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă (), împotriva deciziei civile nr. 1060 din 12 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehodact.H/
2ex./29.04.2010
-S3.-;
Jud.BR.
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
