Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 106/
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în Târgu-M,-/A,.9, jud. M, împotriva deciziei civile nr.950/R din 29 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2009, când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 28.01.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2026 din 18 aprilie 2007 Judecătoriei Tg-M, s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta, împotriva pârâtului, precum și cererea reconvențională a pârâtului, constatându-se că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin aport egal, apartamentul situat în Tg-M,-/3, precum și bunurile mobile menționate în dispozitivul sentinței. S-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți, luându-se act de tranzacția soților în privința bunurilor mobile, prin formarea a două loturi egale și atribuire în natură, fără sultă compensatorie. Cu privire la apartamentul din litigiu, s-a dispus atribuirea acestuia în favoarea reclamantei, care a fost obligată să achite pârâtului suma de 50.566 RON, cu titlu de sultă. Urmare a compensării cheltuielilor de judecată ale părților, reclamanta a fost obligată să achite pârâtului suma de 667 RON, cheltuieli de judecată parțiale.
Soluția instanței de fond a fost confirmată ca legală și temeinică prin decizia civilă nr.370 din 19 decembrie 2007 Tribunalului Mureș, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârât, reținându-se în esență următoarele:
Potrivit art.30 alin.1 și 3 Codul familiei, legiuitorul a instituit prezumția legală a comunității de bunuri, pentru patrimoniul dobândit de soți în timpul căsătoriei, calitatea de bun comun nefiind necesar a fi dovedită. Pentru stabilirea calității de bun comun sau propriu are relevanță momentul dobândirii bunului, iar în privința apartamentului "disputat" de părți, acesta a fost achiziționat în timpul căsătoriei. Cu toate că pârâtul reconvențional a susținut că apartamentul a fost cumpărat din sursele financiare ale mamei lui, atare împrejurare nu a fost probată cu probe certe și concludente în cauză, prezumția comunității de bunuri nefiind răsturnată.
Având în vedere că în urma divorțului minorul rezultat din căsătoria părților a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei, apartamentul sus indicat a fost atribuit în natură acesteia, cu obligarea la sultă compensatorie în favoarea pârâtului, în funcție de valoarea de circulație a imobilului, ultima evaluare în acest sens făcându-se la data de 20 martie 2007. Prin sulta compensatorie făcută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, s-a realizat un partaj actual și echitabil, avându-se în vedere fluctuația prețurilor pe piața imobiliară care în ultimii ani a înregistrat o creștere semnificativă.
Împotriva deciziei civile menționate, pârâtul a înaintat în termen legal recurs, conform art.301 pr.civ. solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul constatării calității de bun propriu a apartamentului din litigiu, și, pe cale de consecință, atribuirea lui în natură în favoarea recurentului. În subsidiar, recurentul solicită casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecarea pricinii cu efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, pentru stabilirea actualei valori de circulație a apartamentului.
Recurentul s-a prevalat de motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. relevând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, respectiv art.30, 31 Codul familiei, care reglementează drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților.
În pofida vastului memoriu de recurs al pârâtului, acesta nu are o argumentare juridică corespunzătoare, raportat la motivele sus indicate, relevându-se doar împrejurarea că apartamentul din litigiu a fost într-adevăr achiziționat în timpul căsătoriei părților, însă din bani proveniți de la mama pârâtului, care l-a cumpărat pentru fiul său. Ca atare, în conformitate cu art.31 Codul familiei, apartamentul constituie proprietatea personală a pârâtului și nu poate fi supus partajării. Se mai relevă de către recurent că titular al contractului de închiriere al apartamentului a fost numai pârâtul, după care a urmat căsătoria părților și cumpărarea imobilului în contextul sus indicat. În opinia recurentului, la dosarul cauzei există suficiente probe care confirmă faptul că mama pârâtului a investit banii pentru cumpărarea apartamentului, reclamanta precum și rudele apropriate ale acesteia neavând nicio contribuție financiară. În subsidiar, făcând abstracție de cele de mai sus, pentru realizarea unui partaj actual și echitabil și cu referire la dispozițiile art.312 alin.3 pr.civ. pârâtul solicită casarea hotărârii atacate, rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei noi expertize tehnice de specialitate, având ca obiectiv stabilirea valorii actuale de circulație a apartamentului.
Prin decizia civilă nr.950/R din 29 mai 2008, Curtea de Apel Tg-M a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul, menținând ca legală și temeinică decizia atacată, obligând pârâtul-recurent să plătească reclamantei-intimate, suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art.30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, orice convenție contrară fiind nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, întrucât legiuitorul a instituit prezumția comunității de bunuri ale soților, pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, prezumție care însă poate fi răsturnată prin probe certe și concludente cauzei. Art.31 Codul familiei, enumără situațiile în care bunurile dobândite în timpul căsătoriei nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, cu mențiunea că situația de bun propriu trebuie dovedită. Printre bunurile cu caracter propriu se enumără și bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.
În speță, pârâtul a susținut în mod constant faptul că apartamentul din litigiu a fost cumpărat din banii mamei sale și că l-a gratificat în acest sens, context în care apartamentul constituie bunul său propriu și nu poate fi supus partajării. Martorii audiați în fața primei instanțe au relevat că la data cumpărării apartamentului soții aveau o situație materială bună și că imobilul a fost achiziționat cu o sumă relativ mică în anul 1991, respectiv cu suma de 5.833.431 lei (ROL). În anul menționat ambele părți erau încadrate în câmpul muncii, reclamanta având venituri lunare de peste 1.000.000 ROL, fiind totodată ajutată de tatăl său cu suma de 1.000.000 ROL în vederea cumpărării apartamentului. Mai mult, imediat după cumpărarea apartamentului părțile au făcut investiții de peste 70.000.000 lei vechi, astfel că nu se poate susține că la data achiziționării apartamentului nu aveau resurse financiare în acest sens, prețul de contractare fiind extrem de modic.
Deci, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că recurentul nu a reușit să răstoarne prezumția de comunitate și să facă dovada calității de bun propriu a imobilului supus partajării, ca urmare a subrogației legale. Susținerile unor martori audiați în fața primei instanțe, potrivit cărora mama pârâtului a cumpărat din surse proprii apartamentul pentru fiul său, au la bază susținerile acesteia, împrejurarea nefiind deci confirmată prin probe directe, certe și concludente cauzei.
Raportat la cele de mai sus, nu se poate reține ca reală susținerea recurentului, în sensul că apartamentul din litigiu constituie bun propriu al cestuia în sensul art.31 Codul familiei, ambele instanțe de judecată reținând în mod legal și temeinic calitatea de bun comun, cu consecința includerii în masa partajabilă.
În legătură cu valoarea de circulație a imobilului din litigiu, este de observat faptul că ultima evaluare a avut loc la data de 20 martie 2007, stabilindu-se valoarea de piață a imobilului, context în care niciuna dintre părțile litigante nu a fost prejudiciată. Este adevărat că pe piața imobiliară se remarcă o anumită fluctuație, însă a da curs cererii recurentului în sensul casării hotărârilor atacate în vederea efectuării unei noi expertize tehnice de specialitate, ar încălca finalitatea realizării unui partaj echitabil și actual și ar tergiversa nejustificat soluționarea prezentului proces civil.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei decizii pârâtul a formulat contestație în anulare solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cauzei și stabilirea în sarcina intimatei reclamante a unei sulte corespunzătoare valorii actuale a imobilului, valoare ce urmează să fie stabilită printr-o nouă expertiză de specialitate.
În drept contestatorul a invocat dispozițiile art.317 și 318.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare contestatorul pârât a arătat că din considerentele deciziei atacate rezultă că recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond iar instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare invocat prin memoriul de recurs.
Examinând contestația în anulare, curtea apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.317 pr.civ. contestația în anulare poate fi promovată în situația în care motivele pe care se întemeiază au fost invocate prin cererea de recurs dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit dispozițiilor art.318 pr.civ. contestația în anulare poate fi promovată atunci când soluția dată în dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul din motivele de verificare sau de casare.
Examinând memoriul de recurs formulat de reclamant se constată că acesta a invocat în drept prevederile art.304 pct.9 pr.civ. motiv de nelegalitate ce are în vedere încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel sau lipsa temeiului legal al soluției dată de aceasta.
Din considerentele deciziei nr.950/29.05.2008 a Curții de Apel Tg-M rezultă că instanța de recurs a analizat criticile formulate respectiv motivul de nelegalitate invocat, apreciind că acestea sunt nefondate. Astfel fiind curtea apreciază că motivele invocate de pârât prin calea extraordinară de atac a contestației în anulare sunt neîntemeiate neregăsindu-se în niciunul din temeiurile de drept invocate, respectiv dispozițiile art.317 și 318.pr.civ.
Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge contestația în anulare formulată și va face aplicarea dispozițiilor art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de pârâtul, domiciliat în Tg-M,-/A.9, județul M, împotriva deciziei civile nr.950/R din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M, în dosarul nr-.
Obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata, domiciliată în Tg-M,-,. 3A, jud.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 28 ianuarie 2009, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./29.04.2009.
Jud.fond:
Jud.apel:-
Jud.recurs:--
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Plasament. Decizia 1001/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
