Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 113
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 26 ianuarie 2010 privind judecarea recursurilor formulate de pârâta, intervenienții ( ), și reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 28 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 8.07.2003 reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a aratat că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 1971-1997, când căsătoria a fost desfăcută prin divorț.
A mai aratat că în timpul căsătoriei au dobândit împreună mai multe bunuri mobile și imobile, însă solicită numai partajarea apartamentului cu 4 camere situat în C cart. - -.B,.2, dobândit prin contribuție comună, fiecare având dreptul a cota de 1/2 din valoarea actuală de circulație.
n drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 36 Cod.fam.
La dosar s-a depus cerere de intervenție în nume propriu de către intervenienta () prin care s-a solicitat admiterea în parte a acțiunii, întrucât este inadmisibil partajarea doar a bunurilor imobile și renunțarea la cele mobile, și să se scadă din valoarea evaluată a imobilului contribuția sa la achitarea apartamentului, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În motivare a aratat că este fiica celor două părți iar imobilul în speță a fost achiziționat pe numele părinților, iar ratele au fost achitate astfel: suma de 27.778 lei cu titlu de avans conform chitanței -/13.07.1993 și 26.838 lei, conform din 30.11.1994. Arată că numai mama sa a plătit efectiv aceste rate care i se opreau pe stat până la concurența sumei de 26.838 lei. Tatăl său a economisit banii lui în conturi și depozite, colecționa timbre, cărți, medalii, iar mama se ocupa de cheltuielile casei.
A mai aratat că la încheierea actului adițional de vânzare cumpărare a apartamentului mai era de plată suma de 203.162 lei, iar ea a contribuit la achitarea acestei sume, cu suma de 90.000 lei.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 49 pr.civ.
La data de 28.10.2003 pârâta a depus la dosar cerere reconvențională prin care solicita admiterea în parte a acțiunii.
Astfel, a solicitat să se partajeze în cote de 1/2 apartamentul, să se scadă din valoarea evaluată a acestuia, contribuția fiicei lor la achitarea apartamentului, îmbunătățirile efectuate după 1998 și să se includă n masa partajabilă bunurile mobile atât cele ramase în posesia sa cât și cele luate de reclamant la despărțirea în fapt.
A mai aratat că reclamantul nu a contribuit niciodată la plata ratelor stabilite, pentru perioade lungi a plecat din domiciliu, iar cheltuielile de întreținere i achiziționare a apartamentului au fost suportate de ea și de fiica părților.
Bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei și cu care este de acord cu partajarea în cote de 1/2 sunt: imobil situat in C cart. - bloc 1,B,.2.; bunuri mobile aflate în posesia sa: un șifonier, o bibliotecă, recamier, o masă; bunuri luate de reclamant: cărți 30.000, monede de 10 kg, aur 0,500 kg, timbre, ilustrate și cărți poștale, 3 biblioteci, și un aragaz de voiaj, 3 TV, 4 radiouri, ceasuri vechi, colecție de reviste de șah și tehnice, insigne, medalii. Reclamantul avea în timpul căsătoriei sume de bani în depozite și conturi al căror titular era; un apartament situat în-, -.12,.
Mai arată că după despărțirea în fapt a efectuat îmbunătățiri la apartament, cu contribuție exclusivă astfel: ușă metalică, interfon, alarmă, tapițat și zugrăvit apartamentul, jaluzele exterioare la 6 ferestre, mânere clanță ușă, centrală termică, calorifere - 9, gresie, faianță, chiuvetă, 2 vase WC 2 bazine și 2 capace, fereastră termopan baie, tablou electric, baterie (baie și bucătărie), lustre 4, apometre 3.
La data de 25.11.2003 pârâta a depus la dosar cerere de complinire a cererii reconvenționale prin care solicită să se adauge la bunurile mobile și imobile supuse partajului, și imobilul situat in C- -.12,.1.
În motivare a aratat că reclamantul nu a contribuit niciodată cu bani la achiziționarea apartamentului și nici la cheltuielile casnice, însă din veniturile realizate acesta a achiziționat imobilul menționat mai sus, solicitând partajarea acestuia în cote de 1/2.
La data de 16.03.2004 reclamantul a depus la dosar cerere de complinire a cererii principale în care a arătat că în apartamentul din cart. - a lăsat toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, mai puțin două corpuri bibliotecă, un aparat de radio si un TV. De asemenea a mai trimis la soacra sa diverse obiecte și piese de mobilier printre care un aragaz cu butelie, un aragaz de voiaj, un fotoliu pat, un TV și alte obiecte mai mici, deci pe lângă bunurile mobile declarate de soția sa ca rămase în posesia sa, au mai rămas (în afară de bunurile menționate mai sus) toate bunurile achiziționate în timpul căsătoriei: un șifonier, o masă, un studio, 6 scaune tapițate, un aragaz, un frigider, o mașină de spălat, 2 TV, o duzină de cearceafuri, perne, fețe de perne, 3 plăpumi, 3 covoare, paturi, tacâmuri, pahare, perdele și alte lucruri mărunte existente n sufragerie și cele 2 dormitoare; nu include bunurile date cadou respectiv bijuterii. Menționează că nu intenționează să ridice bunurile care i se cuvin, din cele enumerate mai sus, acestea dorind să rămână copiilor săi.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 16.11.2004 a fost admisă în parte și în principiu cererea principală complinită formulată de reclamant, cererea reconvențională complinită formulată de pârâtă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de .
S-a constatat calitatea de codevălmași a reclamantului și pârâtei, având cota de fiecare la dobândirea bunurilor reținute la masa partajabilă.
S-a constatat contribuția exclusivă a pârâtei la efectuarea următoarelor îmbunătățiri în apartament: montat ușă metalică, tapițat și zugrăvit, montat jaluzele exterioare, înlocuit clanțe uzi, montat centrală termică, aplicat gresie i faianță în hol și băi, montat obiecte sanitare (o chiuvetă, 2 vase WC, 2 bazine, 2 capace), montat 4. baterii.
S-a constatat un drept de creanță al intervenientei constând în valoarea reactualizată a sumei de 90.000 lei achitată la nivelul anului 1995, reprezentând contribuția intervenientei, la plata prețului apartamentului de 261.703 lei reactualizarea urmând a se efectua proporțional cu valoarea de circulație a acestuia.
S-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea construcții civile și evaluări bunuri mobile în vederea evaluării și lotizării bunurilor comune. Rapoartele de expertiză au fost întocmite de experții și și au fost depuse la dosar la data de 29.09.2005, respectiv 14.12.2005.
Prin încheierea din 28.02.2006 instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize de către un expert în specialitatea artă.
La termenul din data de 04.07.2006, instanța a constatat imposibilitatea efectuării contraexpertizei.
Prin sentința civilă nr. 1495 din 11.07.2006, a Judecătoriei Craiova, s-a dmis în parte și în fond cererea principală complinită, formulată de reclamantul.
S-a admis în parte și în fond cererea reconvențională complinită, ormulată de pârâta reclamantă .
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert în varianta
S-a atribuit pârâtei reclamante apartamentul situat în C, cart. -, - 1B,.2, urmând ca pârâta reclamantă să plătească reclamantului sulta de 441.511.249 lei ROL și intervenientei suma de 462.846.126 lei ROL.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expertul, in varianta I și s-a atribuit reclamantului lotul nr. I compus din toate bunurile mobile, în valoare totală de 12.193 lei RON.
Reclamantul va da sulta paratei reclamante suma de 6.096,50 lei RON.
S-a stabilit termen pentru plata sultelor 9 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
S-a dispus restituirea către pârâta reclamantă a onorariului
e 300 RON achitat cu chitanța nr. -/1/30.03.2006, întrucât nu s-
utilizat.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au formulat apeluri pârâta, intervenienta () și reclamantul.
În motivarea apelului lor, pârâta și intervenienta au arătat următoarele:
În cererea reconvențională formulată de avocatul pârâtei s-au menționat bunurile dobândite în timpul căsătoriei, care sunt bunuri comune și s-a solicitat partajarea acestora în cote egale doar ca și principiu de drept care guvernează regimul juridic al bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, însă acest aspect nu obliga instanța, neapărat la împărțirea în cote de a acestor bunuri.
Dacă se fac dovezi care conduc instanța la reținerea unei alte situații de fapt (ca și în cazul în speță), în sensul că soții au avut cote diferite de contribuție la dobândirea bunurilor, împărțirea se face conform cotelor de contribuție dovedite în fața instanței prin probe.
Practica judecătorească în materie s-a pronunțat după cum s-a făcut dovada cotei de contribuție ( diferită ) sau egală a fiecăruia dintre soți.
Deci cererea întocmită de avocată s-a referit la regimul juridic al bunurilor comune. În al.2 din cerere, s-a făcut însă următoarea afirmație:"reclamantul nu a contribuit niciodată cu veniturile la plata apartamentului ".
Pentru lungi perioade, acesta a fost plecat din domiciliu și localitate (declarația martorilor - și fila 21 și fila 87).
Astfel, reținerea instanței că pârâta ar fi solicitat împărțirea în cote de, cum a fost făcută cererea de avocată, vine în contradictoriu cu probele efectuate nemijlocit de către instanță, martori și acte, care dovedesc că reclamantul nu a contribuit la dobândirea apartamentului, ratele fiind reținute pe statul de plată pe salariul pârâtei, restul fiind plătit de fiica părților și de pârâtă ( 203.611 lei ).
Din depozițiile martorilor rezultă că soții erau despărțiți în anul 1986 și că se gospodăreau separat, că pârâta a plătit inclusiv și la garsoniera mamei reclamantului suma de 20.000 lei împrumut făcut de mama pârâtei la Pensionari, cu condiția ca să rămână la una din fiice.
Deci reclamantul era plecat la B cu probleme de politică, își economisea banii la CEC și BANCA BCR, separat.
La interogatoriu, reclamantul recunoaște că își ținea veniturile sale în tranzacții personale cu timbre, cărți, monede, insigne, reviste și altele în conturi (răspuns la interogatoriu pct.1.5 - fila 31).
Față de aceste susțineri, a solicitat schimbarea în apel a soluției instanței de fond, în sensul de a nu mai reține cote egale de achiziționare a apartamentului, ci dimpotrivă contribuția exclusivă a pârâtei și a fiicei părților.
Cererea avocatei este eronată întrucât pârâta nu a înțeles să ceară împărțirea în cote egale.
Instanța trebuia să observe și să ia în considerare și concluziile scrise prin care se arată că avocata s-a referit la probele efectuate nemijlocit de către instanță care au dovedit contribuția exclusivă a pârâtei și a fiicei -.
Reclamantul nu a făcut nici un fel de dovadă cu acte că ar fi schimbat valută în perioada achiziționării apartamentului (interogatoriul luat pârâtei ), depoziția unui singur martor al său ( textus inus - textus nulus ), martor care este subiectiv ( ) care face afirmații, care nu se coroborează cu altă probă.
În legătură cu dreptul de creanță al intervenientei prin încheierea de admitere în principiu se constată contribuția cu 90.000 lei, în loc de 120.000 lei, cum declară cei doi martori, alții doi cunoscând contribuția, dar necunoscând suma, iar prin concluziile scrise, depuse de avocată s-a cerut modificarea sumei la 120.000 lei.
Pe de altă parte, din moment ce s-a reținut că are cotă și intervenienta, nu se mai poate reține și cota de a fiecăruia dintre soți la dobândirea apartamentului, cum se reține prin încheierea de admitere în principiu pe baza căreia s-a efectuat expertiza.
O altă critică vizează judecata cererii de complinire formulată de pârâta-reclamantă și a cererii reconvenționale cu privire la timbre, cărți poștale, insigne, medalii, reviste șah și tehnice și alte bunuri aflate în posesia reclamantului, care sunt recunoscute în mare parte la interogatoriu de reclamantul.
Trebuie reevaluate aceste bunuri și dată o nouă soluție temeinică cu privire la acestea. Expertul care va efectua expertiza trebuie să fie autorizat ca expert în artă, filatelie, numismatică întrucât expertiza de la fond s-a efectuat de un expert tehnic, care a evaluat aceste bunuri după prețurile de la tarabe, piețe, târguri, și nu după "", cum ar fi trebuit.
În motivarea apelului său, reclamantul a arătat următoarele:
Atât încheierea, cât și sentința sunt nemotivate, nefiind analizate sub nici un aspect declarațiile martorilor, și, de declarațiile acestora instanța nici nu pomenește, nicidecum să mai analizeze în vreun fel declarațiile lor.
În general motivarea este imprecisă omițând a analiza toate probele administrate, cu excepția unei eronate analizări a declarațiilor martorilor și.
Pe de altă parte, atât încheierea, cât și sentința violează disp.art. 189 pct.1 din pr.civ. potrivit căruia nu pot fi ascultați ca martori rudele și afinii până la gradul al III-lea inclusiv. fiind fiica părților, audierea ei ca martoră era absolut inadmisibilă și s-a făcut numai cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale susmenționate.
Mai mult declarația acesteia trebuia înlăturată ca subiectivă, deoarece deși intervenienta pretinde că a contribuit cu suma de 90.000 lei la cumpărarea apartamentului, martora ( sora sa ), o gratulează cu cota de 1/3 din apartament, susținând că aceasta ar fi contribuit mai mult cu 30.000 lei la achiziționarea apartamentului, adică cu suma de 120.000 lei. Pe de altă parte, martora, locuind în apartamentul rămas în posesia pârâtei, a fost interesată, nevoită, să declare în mod mincinos în favoarea intervenientei și a pârâtei.
Martorul a declarat în mod mincinos că intervenienta ar fi realizat suma cu care a contribuit la achiziționarea apartamentului din activități comerciale. Adevărul asupra pretinsei contribuții la achiziționarea apartamentului nu a putut fi stabilită și din cauza instanței de fond, care în mod nejustificat, i-a respins reclamantului întrebarea care urmărea să stabilească că în perioada achiziționării apartamentului intervenienta nu a locuit în apartamentul achiziționat, ci la alte adrese deoarece trăia în concubinaj cu un palestinian ( concediul făcându-l cu acesta în Israel), întrebare care este menționată în interogatoriul adresat intervenientei și respinsă nejustificat de instanță.
Instanța nu a luat în seamă sub nici un motiv declarația martorului, care nefiind rudă cu părțile din dosar a declarat adevărul, fiind obiectiv, la fel și martorul C-tin, care, de asemenea, a dat dovadă de obiectivitate.
Până și martora pârâtei implicit recunoaște că reclamantul nu a luat toate cărțile, că timbrele au fost achiziționate de el, iar cele mai valoroase fiind obținute prin moștenire.
Instanța nu s-a ocupat de loc nici de declarația martorei, care declară "intervenienta mi-a declarat că intenționează să contribuie la plata apartamentului cu o sumă de bani fără să precizeze cuantumul "; în contradicție cu declarația martorei, care declară " mama pârâtei a adus contribuție la plata apartamentului, nu cunosc suma ".
În fapt chitanța privind achitarea apartamentului fiind integral achitată de reclamant.
La data de 05.10.2006, s-au depus la dosar cereri de intervenție în interesul pârâtei formulate de intervenienții G și, prin care au solicitat să se constate că pârâta are o cotă mai mare din apartament.
La data de 17.11.2006, apelanta-intervenientă () a depus la dosar o completare a motivelor de apel, prin care solicită să-i fie atribuită toată suma cu care a contribuit la achitarea apartamentului, respectiv suma de 120.000 lei la valoarea actualizată.
La data de 15.12.2006, aceeași intervenientă a depus și cerere de intervenție în interesul apelantei-pârâte,prin care a solicitat majorarea lotului pârâtei cu privire la apartament.
La termenul din data de 07.10.2008, pârâta a arătat că nu înțelege să achite onorariul de expert fixat de instanță și solicită să-i fie restituit onorariul de 400 lei, deja achitat.
Tribunalul Dolj prin dec. civilă nr. 198 din 16 oct. 2008 respins apelul formulat de apelanta - intervenientă principală (), cu reședința în C, str. -, - 1B,.2, jud. D, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 16.11.2004 și a sentinței civile nr. 1495/MF/11.07.2006, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 14312/2003.
A admis apelurile formulate de apelantul-reclamant, cu domiciliul în C,-, - 12,.1, județul D, și de apelanta-pârâtă, cu domiciliul în C, str. -, - 1b,.2, jud. D, precum și cererile de intervenție în interesul apelantei-pârâte formulate de intervenienții (), G, cu domiciliul în C, str. - - 1b,.2, jud. D, și, cu domiciliul în C, str. - - 1b,.2, jud. D, împotriva aceleiași încheieri de admitere în principiu și aceleiași sentințe.
A schimbă în parte încheierea de admitere în principiu, în sensul următor, și a constatat că în timpul căsătoriei cei doi soți au dobândit următoarele bunuri: un apartament, compus din 4 camere și dependințe, situat în C, cartier -, --l-B,. 2, județul D; un șifonier, o bibliotecă, un recamier și o masă, bunuri aflate în posesia pârâtei; 3 corpuri de bibliotecă, 2 televizoare alb negru defecte și un televizor color defect, bunuri aflate în posesia reclamantului.
A dispus ieșirea din indiviziune în cotă de 76,73% pentru pârâtă și în cotă de 23,27 % pentru reclamant.
A constatat că următoarele bunuri: 4.000 cărți (din care una scrisă cu litere chirilice), timbre de valoare, ilustrate, cărți poștale, colecție de reviste de șah și tehnice, insigne și medalii sunt bunuri proprii ale reclamantului (reclamantul având o contribuție de 100% la achiziționarea unei părți din acestea, iar restul fiind moștenite de la părinții și bunicii săi).
A menținut celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu.
A schimbat în parte sentința civilă, în sensul că:
A atribuit în lot pârâtei apartamentul, în valoare de 134.587 lei și următoarele bunuri mobile: șifonier, recamier și masă (fără valoare).
Cota valorifică ce i s-a cuvinit acesteia este de 103.342 lei.
sultă reclamantului în cuantum de 31.245 lei.
A atribuit în lot reclamantului următoarele bunuri mobile comune: biblioteca, în valoare de 15 lei, 3 corpuri de bibliotecă, în valoare de 40 lei, un televizor alb negru defect, în valoare de 5 lei, un televizor alb negru defect, în valoare de 10 lei, un televizor color Philips defect, în valoare de 25 lei, precum și bunurile proprii ale acestuia, respectiv 4.000 cărți ( din care una scrisă cu litere chirilice), timbre de valoare, ilustrate, cărți poștale, colecție de reviste de șah și tehnice, insigne și medalii.
Cota valorică ce i s-a cuvinit acestuia este de 31.340 lei.
Primește sultă în cuantum de 31.245 lei de la pârâtă.
A obligat pe reclamant și pe pârâtă către intervenienta () la plata sumei de câte 23.142,5 lei fiecare, reprezentând contribuția intervenientei la plata prețului apartamentului.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A dispus restituirea către apelanta-pârâtă a onorariului de 100 lei, achitat cu chitanța nr. -/1/19.03.2007, întrucât nu s-a utilizat.
A compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate în apel.
Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că în raport de probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că soții au dobândit în timpul căsătoriei un apartament și câteva bunuri mobile. Cota de contribuție a părților este însă majoră în favoarea pârâtei reclamante, care a dovedit o cotă personală semnificativă la dobândirea lor.
Reclamantul a dovedit ca fiind bunuri personale mai multe cărți, timbre, reviste, parte dobândite prin moștenire, parte achiziționate după separarea în fapt.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenta pârâtă și intervenienții (), solicitând casarea ei ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a motivat susținând că instanța a greșit apreciind probatoriul referitor la cărțile atribuite reclamantului, susținând că indiferent dacă acestea au fost cumpărate de reclamant după separarea în fapt, ele trebuie socotite ca bunuri comune.
De asemenea mai arată că și apartamentul este un bun propriu și atunci nu trebuie luată în considerare nici o contribuție a reclamantului.
Împotriva deciziei de partaj pronunțată de instanța de apel a formulat recurs și reclamantul recurent solicitând modificarea ei ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că instanța a apreciat greșit probatoriul administrat și că din acest probatoriu rezultă că soții au cote egale de în dobândirea bunurilor comune. Că, cererile de intervenție nu trebuiau admise, dat fiind că intervenienții au urmărit numai interese proprii, astfel că denumirea de intervenție în favoarea pârâtei este greșită. Totodată s-a greșit atât în administrarea probelor, cât și în modul de interpretare a conținutului depoziției martorilor.
Recursurile sunt nefondate.
Criticile recurenților sunt în principal critici de netemeinicie care vizează în mod direct modul în care instanța a analizat și administrat probatoriul din dosar. Cum criticile de netemeinicie nu pot constitui motive legale și valabile de recurs, Curtea urmează a le analiza doar în măsura în care acestea pot afecta nelegalitatea conținutului deciziei.
Astfel, referitor la criticile recurentei și a intervenienților accesorii, instanța a apreciat corect și perfect întemeiat probatoriul din care rezultă o separare în fapt a soților încă din 1984, 1985. Or, dat fiind separarea lor și existența unor patrimonii separate, precum și totodată inexistența unui patrimoniu comun, recurent nu poate pretinde care are un drept de coproprietate asupra celor 1000 de cărți cumpărate de reclamant.
S-a reținut corect și în acord cu întreg probatoriu că din cele 4000 de cărți existente, 3000 erau moștenite de reclamant și deci bunuri proprii, iar 1000 cărți au fost cumpărare după separarea în fapt. Cum la acea dată soții nu mai aveau un patrimoniu comun, bunurile achiziționate de ambii soți nu pot fi considerate bunuri comune, decât în mod formal, ele fiind în realitate bunuri în care fiecare din soți are o contribuție personală de 100%. În atare situație instanța a menționat și stabilit perfect legal că respectivele cărți nu pot fi partajate atât timp cât contribuția reclamantului este proprie și personală în totalitate, iar pârâta reclamantă nu are nici o contribuție la achiziționarea lor.
Ca urmare, recurenta nu poate cere partajarea lor atât timp cât nu a dovedit nici o contribuție la dobândirea lor. Pe lângă cele 1000 de cărți cumpărate exclusiv de reclamant, s-a dovedit că restul de 3000 cărți erau moștenite și deci în mod necontestat bunuri proprii.
Astfel, pentru aceste considerente recurenta nu poate solicita casarea deciziei, instanța lămurind toate aspectele cauzei și răspunzând tuturor petitelor, motiv pentru care așa nici nu s-a putut invoca vreun motiv legal de casare. Recurenta a solicitat doar modificarea deciziei, dar în raport de cele arătate, Curtea apreciază că și această cerere este lipsită de temei, nefiind nimic de modificat, contribuția de 100 % a reclamantului la achiziționarea celor 1000 de cărți fiind dovedită incontestabil, motiv pentru care recurenta nici nu poate solicita partajarea lor ca bunuri comune, atât timp cât pretinde doar o cotă zero la dobândirea lor.
De altfel, modul în care a fost redactat dispozitivul, este cât se poate de clar și elocvent, în el neputând exista pretextul unei dispoziții nelegale care să justifice vreo casare inutilă.
Astfel, nu se aduce atingere nici principiului comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, dar nici dreptului exclusiv de proprietate dovedit concret în cauză și legat de dobândirea respectivelor bunuri.
În ce privesc criticile ambilor recurenți legate de cota de dobândire a apartamentului și aceste critici sunt de asemenea lipsite de temei. Instanța a apreciat corect probatoriul, acesta atestând că apartamentul este bun comun, că ambii soți au contribuit la achiziționarea lui, doar că pârâta are o contribuție majoră. Ca urmare pârâta nu poate susține că apartamentul este bun propriu, dar nici reclamantul nu poate pretinde o cotă egală de dobândire.
Ca urmare, instanța a făcut o apreciere legală a probelor, a administrat legal aceste probe, așa încât orice critică a reclamantei cât și a pârâtului recurent legat de acest aspect este nefondată.
Tot nefondată este critica reclamantului recurent legată de cererile de intervenție. Aceste cereri de intervenție accesorie au fost corect admise, fiind evident că intervenienții au susținut interesele pârâtei și că instanța a soluționat cauza numai în raport de interesele acesteia ca parte cu drepturi și interese directe în procesul de partaj și de care aceasta a be3neficiat nemijlocit prin hotărârea pronunțată.
În concluzie, criticile recurenților sunt nefondate, Curtea urmând a dispune respingerea celor două recursuri conform considerentelor arătate.
Cu majoritate de voturi,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâta, intervenienții ( ), și reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
OPINIE SEPARATĂ
Prin art. 30 Codul familiei, s-a stabilit prezumția că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, cu excepția celor expres prevăzute în art. 31 Codul familiei, sunt bunuri comune.
Bunurile comune ale soților constituind o proprietate în codevălmășie, soții nu au de la început stabilit dreptul asupra anumitor bunuri din cele comune sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri.
Cu ocazia partajului, se va stabili cota fiecărui soț, fixarea cotei făcându-se pentru totalitatea bunurilor comune, iar nu pentru fiecare bun în parte sau grupe de bunuri în parte.
Cota ce se cuvine fiecăruia se va determina în raport cu aportul pe care l-a avut fiecare soț în timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, fiind admisibile toate mijloacele de probă, inclusiv proba cu martori și prezumții.
În cazul în care nu există dovezi din care să rezulte că aportul unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune a fost mai mare decât al celuilalt soț, instanța va putea decide că bunurile comune se vor împărți în mod egal între soți.
Față de prezumția stabilită prin art. 30 Codul familiei, atâta timp cât căsătoria nu s-a desfăcut, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, afară de cele exceptate expres de lege sau de cele care, eventual, au fost împărțite în timpul căsătoriei prin hotărâre judecătorească, sunt considerate bunuri comune.
Împrejurarea că o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, soții au întrerupt conviețuirea, trăind despărțiți în fapt, între ei nemaiexistând nici un fel de relații, nu înlătură, prin ea însăși, caracterul de bunuri comune pentru bunurile dobândite de ei în această perioadă, deoarece soții continuă totuși a fi căsătoriți.
În consecință, aceste bunuri intră deopotrivă în regimul bunurilor comune.
. bunurilor dobândite în perioada în care soții au trăit despărțiți în fapt, se va face împreună cu celelalte bunuri dobândite în timpul cât ei au conviețuit, fiecărui soț fixându-i-se cota pentru totalitatea bunurilor comune.
Lipsa într-o anumită perioadă a căsătoriei a aportului unuia dintre soți la dobândirea bunurilor achiziționate în acea perioadă va fi avută în vedere la determinarea cotei ce se cuvine soțului respectiv, dar nu implică scoaterea bunurilor respective din regimul bunurilor comune.
Examinând motivele de apel formulate de, și, prin prisma considerentelor expuse mai sus, rezultă că acestea sunt întemeiate deoarece instanța a dat o hotărâre care este lipsită de temei legal și care cuprinde în același timp argumente contradictorii.
Astfel, dacă în privința unor bunuri dobândite în timpul căsătoriei și anume, apartament, șifonier, bibliotecă, recamier, masă, 3 corpuri de bibliotecă, 2 TV alb negru și un TV color, instanța le-a considerat bunuri comune și a stabilit o cotă de contribuție diferită a celor doi soți, cotă ce se raportează la toate aceste bunuri, nu același raționament juridic a folosit instanța și pentru cele 1000 de cărți achiziționate numai de soțul reclamant în timpul căsătoriei pe perioada despărții în fapt.
În acest sens, este de necontestat de către părți că soții au fost despărțiți în fapt, perioadă în care reclamantul a dobândit 4.000 de cărți, din care 3.000 de cărți prin moștenire, bunuri ce exced comunității de bunuri, ele fiind bunuri proprii, potrivit art. 31 lit. b Codul familiei.
Pe lângă cele 3000 de cărți moștenite, reclamantul a mai dobândit în perioada despărțirii în fapt, prin contribuție proprie, 1000 de cărți pe care însă instanța le-a calificat ca fiind bunuri proprii și nu bunuri comune.
Această susținere a instanței este greșită deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, pe perioada despărțirii în fapt până la desfacerea căsătoriei prin divorț, bunurile dobândite prin contribuția exclusivă a unui soț, dacă dobândirea nu se încadrează în prev. art. 31 Codul familiei, sunt bunuri comune, urmând ca împărțirea să se facă împreună cu celelalte bunuri dobândite în timpul conviețuirii, fixându-i-se fiecărui soț cota de contribuție pentru totalitatea bunurilor.
Soluționând în acest mod, instanța a pronunțat o hotărâre greșită și cum în recurs nu se poate face o evaluare a acestor bunuri ce urmează să intre în comunitatea de bunuri și să se stabilească cota de contribuție a soților la întreaga masă a bunurilor comune de împărțit, precum și lotizarea lor și compensarea loturilor prin sultă, urmează să se constate că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, în vederea remedierii acestor nelegalități, în baza art. 312 alin.5 Cod pr. civ.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010.
Judecător,
- -
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 374/2010. Curtea de... | Înregistrare stare civilă. Decizia 480/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
