Stabilire program vizitare minor. Decizia 374/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 374/R/2010 | |
Ședința publică din 17 februarie 2010 | |
Instanța constituită din | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Sergiu Cătălin Boboș | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 567/A din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanta -, pe pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI S, precum și pe autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect stabilire program de vizitare minor - obligația de a face.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 10433 pronunțată la data de 16 iulie 2009 de Judecătoria Cluj -N în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A COPILULUI C, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A COPILULUI C și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIE A COPILULUI
Pârâții au fost obligați să comunice reclamantei adresa la care se află minora pe parcursul derulării programului de vizitare stabilit prin hotărârile judecătorești (Sentința civilă nr. 7023/2004 a Judecătoriei Cluj - și Sentința civilă nr. 8025/2006 a Judecătoriei Cluj -N).
Au fost respinse cererile față de DGASPC C, C și S ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de respectare a dreptului la intimitate a minorei formulată în baza dispozițiilor art. 34, 36, 36 din Legea nr. 272/2004 ca inadmisibilă.
S-au respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.
S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut în esență că prin Sentința civilă nr. 2620/2000 a Judecătoriei Cluj -N, s-a desfăcut căsătoria dintre reclamantă și pârâtul, iar fiica acestora, - născută la data de 08.10.1996 a fost încredințată mamei, spre creștere și educare, iar prin Sentința civilă nr. 7023/2004 a Judecătoriei Cluj -N s-a stabilit programul de vizitare a minorei de către tatăl său, în perioada 20 iulie - 11 august. De asemenea, prin Sentința civilă nr. 8025/2006 a Judecătoriei Cluj -N s-a reglementat programul de vizitare a minorei de către bunicii paterni, respectiv 7 zile în cursul vacanței de vară prin luarea copilului la domiciliul bunicilor.
S-a reținut că reclamanta a indicat ca temei de drept al cererii sale de obligare a asigurării dreptului la intimitate al minorei, art. 28, 34 și 36 din Legea nr. 272/2004, dispoziții legale ce consacră sancțiunea decăderii din drepturile părintești, care se dispune în situațiile în care părinții, prin felul de exercitare a drepturilor părintești sau prin purtarea lor abuzivă, pun în primejdie viața și securitatea copilului în familie, iar calitatea procesuală activă fiind recunoscută exclusiv autorității tutelare în acțiunile prin care se solicită decăderea unui părinte din drepturile părintești.
S-a apreciat că cerere reclamantei de respectare a dreptului la intimitate al minorei întemeiată pe prevederile art. 28, 34 și 36 din Legea nr. 272/2004, ce prevăd necesitatea sesizării serviciul public de asistență socială sau direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială, apare ca inadmisibilă.
S-a mai avut în vedere că art. 14 din Legea nr. 272/2004, consacră dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, legături care se realizează inclusiv prin vizite și întâlniri, transmiterea de informații, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, iar acest drept este recunoscut de lege atât părintelui, cât și copilului, pentru a da conținut vieții de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin art. 8 din Legea nr. 272/2004 și art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dar și pentru a da conținut dreptului la identitate a copilului.
In considerarea acestor prevederi, raportat la interesul superior al copilului instanța a dispus asupra legăturilor personale ale pârâților (tată și bunici paterni), stabilind în acest sens un program de vizitare potrivit interesului superior al copilului, iar dacă instanța ar fi considerat că pârâții - tatăl și bunicii paterni ai minorei - nu ar fi prezentat garanții materiale (inclusiv sub aspect locativ) ori morale, dacă ar fi existat motive temeinice care să ducă la convingerea că dezvoltarea minorei, fizică, psihică, intelectuală sau morală, ar fi afectată nu s-ar fi stabilit în acest mod programul de vizitare.
S-a considerat că în cazul în care reclamanta apreciază că s-au modificat împrejurările de orice fel avute în vedere la stabilirea acestui program poate sesiza instanța pentru modificarea programului deja stabilit.
Copilul are dreptul să-și cunoască rudele și să întrețină relații personale cu acesta, în cadrul acestor relații orice limitare este impusă numai în interesul superior al copilului, altfel, orice ingerință afectează dreptul la viața de familie.
Instanța a mai reținut că susținerile reclamantei privind presupusa orientare sexuală a pârâtului sunt discriminatorii, iar drepturile prevăzute de Legea nr. 272/2005 sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, inclusiv legată de situația părinții săi.
S-a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâților de a comunica reclamantei adresa la care se află minora, ca fiind în interesul copilului, și pentru buna derulare a programului de vizitare deja stabilit, motiv pentru care a admis și a obligat pârâții să comunice reclamantei adresa la care se află minora pe parcursul derulării programului de vizitare stabilit prin hotărârile judecătorești.
In vederea exercitării normale a legăturilor personale este nevoie ca între cei vizați (părinții copilului minor, pe de o parte, bunici și părinți, pe de altă parte) să existe o minimă colaborare, relațiile personale presupunând și furnizarea oricăror informații cu privire la copil. Instanța a apreciat că în condițiile în care reclamanta și minora locuiesc în mod obișnuit în SUA, iar pârâții în România este important pentru ca reclamanta să cunoască locația copilului, acest lucru dând siguranță și stabilitate minorei pe perioada programului de vizitare când este desprinsă din mediul în care este obișnuită să se afle.
S-a considerat că este excesivă, cererea reclamantei prin care orice modificare a adresei la care se află minora să-i fie comunicată în maxim 6 ore, deoarece reclamanta nu trebuie să uite că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori și că trebuie să-și exercite drepturile lor părintești numai în interesul copiilor, iar pârâtul nu a fost decăzut din drepturile sale părintești, schimbul de informații se realizează între părinți spre binele copilului lor și nu ca măsură coercitivă pentru unul dintre părinți.
Privită ca și obligație de a face, cererea reclamantei de obligare a pârâților la asigurarea unui pat pentru minoră, a fost considerată ca neîntemeiată, iar în afară de dispozițiile art. 28, 34 și 36 din Legea nr. 272/2004 reclamanta nu a precizat vreun alt temei legal, neputând indica instanței dreptul încălcat, recunoscut și ocrotit de lege reclamantei.
S-a reținut că, cu ocazia stabilirii programului de vizitare a minorei, s-au analizat toate aspectele, inclusiv cele locative, pe care pârâții tată și bunici le pot asigura copilului minor și nu s-a sesizat vreun impediment în găzduirea minorei de către tată ori bunicii paterni și nu s-a apreciat necesară limitarea în vreun fel a acestor legături, iar faptul că într-o vacanță de vară tatăl și minora au fost nevoiți să doarmă într-un pat dublu cu ocazia unui concediu la mare - împrejurare care nu a fost ascunsă sau negată de pârât - nu este de natură să îndreptățească demersul reclamantei pe această cale.
Prin decizia civilă nr. 567/A din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- s-au admis în parte apelurile declarate de către pârâții, și împotriva Sentinței civile nr. 10433 pronunțată la data de 16 iulie 2009 de Judecătoria Cluj -N, care a fost schimbată în sensul exonerării pârâților de la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că în mod corect, la fond, acțiunea promovată a fost admisă în parte, reținând că aceasta corespunde necesității asigurării respectării interesului minorei, iar sentinței atacate nu i se pot imputa nici motive de nelegalitate, nici motive de netemeinicie, în cauză nu poate fi vorba de inadmisibilitatea cererii, obiectul cererii fiind o obligație de a face, în legătură cu exercitarea programului de vizitare a minorei stabilit pe cale judecătorească.
Cu referire la motivele invocate în apelul pârâtului, tribunalul a reținut că inadmisibilitatea în raport cu cel de-al doilea capăt de cerere, nu poate fi extinsă și la primul capăt de cerere, fundamentându-se pe motive diferite și nu pe aceleași motive, iar primul capăt de cerere a fost admis în ideea în care este în interesul minorei ca aceasta să poată păstra legătura cu ambii părinți, în timpul programului de vizitare, implicând aspecte de siguranță a minorei, nu neapărat datorită unei conduite culpabile a pârâților, ci pur și simplu într-un context imprevizibil, cum ar fi incendiu, inundații, etc.
Referitor la încălcarea principiului contradictorialității, respectiv al disponibilității, tribunalul a reținut că instanțele nu sunt ținute de motivarea în drept a pretențiilor părților ci doar de obiectul cauzei, instanțele fiind suverane să aplice în cauzele deduse judecății, dispozițiile legale în vigoare.
Cu referire la excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei, tribunalul, la fel ca și instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât obiectul cauzei îl constituie obligația de a face, atâta timp cât reclamantei i-a fost încredințată minora spre creștere și educare, reclamanta are calitate procesuală activă, iar excepția este neîntemeiată.
Sub aspectul competențelor instanțelor, la fel ca și instanța de fond, tribunalul a constatat că obligația solicitată pârâților este în legătură cu programul de vizitare al României care se desfășoară pe teritoriul României pe baza unor hotărâri judecătorești, astfel că instanțele române sunt competente în soluționarea cauzei, iar reținerea instanței de judecată în sensul că minora domiciliază împreună cu reclamanta în nu poate fi interpretată ca fiind o excedere a cadrului procesual, nefiind în discuție stabilirea domiciliului minorei.
Cu referire la motivele de apel formulate de către pârâții și, nu s-a putut reține că au fost încălcate drepturile procesuale ale pârâților, atâta timp cât aceștia au fost citați la judecarea cauzei, indiferent dacă era vorba de o acțiune de drept comun, sau o ordonanță președințială și fiind vorba despre o cauză care implică un minor, în mod corect cauza a fost repartizată unui complet specializat, neputându-se constata motive de nelegalitate, sub acest aspect.
S-a reținut că aspectele privitoare la domiciliul minorei sunt nerelevante, atâta timp cât obiectul cauzei este o obligație de a face în legătură cu programul de vizitare al tatălui, esențial în cauză fiind că minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei prin hotărâre judecătorească, iar unde anume domiciliază acestea, nu are relevanță în prezentul dosar.
Respingerea cererii de amânare a cauzei și soluționarea cererii fără amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, nu poate fi reținută ca o vătămare a drepturilor procesuale, iar pârâții nu au dovedit care au fost efectiv vătămările suferite sau nu au dovedit că ar fi putut depune înscrisuri sau formula alte cereri în probațiune, care să ducă la schimbarea soluției și nici concluziile scrise nu puteau duce la schimbarea soluției.
Cu referire la inadmisibilitatea acțiunii invocată de către pârâți, motivată pe caracterul discriminatoriu în legătură cu orientarea sexuală a tatălui sau existența unui abuz, tribunalul a apreciat că nu poate reține această inadmisibilitate, deoarece considerentele de admitere a acțiunii s-au bazat pe interesul minorei, necesitatea ca aceasta să poată lua legătura cu ambii părinți, deci și cu mama, în orice moment al vieții sale, inclusiv atunci când este în programul de vizitare.
S-a mai reținut că nu este neapărat necesară constatarea unui abuz și este indiferentă orientarea sexuală a pârâtului, din punctul de vedere al capătului de cerere admis, referitor la obligația de a face.
Sub aspectul motivelor de fond invocate, respectiv că admiterea primului petit nu este oportună, deoarece bunicii au o conduită responsabilă, tribunalul a apreciat că și acestea sunt neîntemeiate, nefiind în discuție în prezentul dosar conduita bunicilor.
Ambele apeluri au fost găsite însă ca fiind întemeiate sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece s-au depus în probațiune în apel chitanțe eliberate de Biroul avocațial al d-nei avocat, care purtau același număr de chitanță pentru onorarii diferite în diferite dosare, astfel Tribunalul a apreciat că nu poate reține cu certitudine plata și încasarea onorariului avocațial datorat pentru acțiunea formulată de către reclamantă, atâta timp cât chitanța depusă nu este în conformitate cu normele legale în vigoare, putându-se reține existența unor neregularități.
Împotriva deciziei civile nr. 567/A din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj au declarat recurs pârâții, și.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și rejudecând, admiterea apelului declarat și respingerea în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamantă.
În motivarea recursului arată că decizia civilă este fiind nelegală în ceea ce privește menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței civile nr. 10433/16.07.2009, hotărârea judecătorească recurată fiind motivată superficial, echivalând practic cu o nemotivare, neputând decela textele de lege observate și aplicate de instanța de apel, care reține aspecte străine de natura pricinii deduse judecății. (art. 304 pct. 7.proc.civ.)
Se arată că, instanța de apel statuează în considerente că admiterea în parte a acțiunii civile, raportat la primul petit al cererii de chemare în judecată, s-a făcut din rațiuni determinate de "un context imprevizibil, cum ar fi incendiu, inundații etc", și nu datorită unei conduite culpabile a pârâților, apreciere care este străină de natura pricinii și de temeiurile de drept cu care a fost investită instanța de fond, în condițiile în care, prin cererea de ordonanță președințială convertită în acțiune de drept comun, reclamanta a tins să atragă asupra pârâtului unele sancțiuni precum decăderea din drepturile părintești (astfel precum reține și instanța de fond); or, reclamanta nu a promovat acțiunea civilă în scopul salvgardării sau conservării unor raporturi firești între părinți și copii.
Instanța de apel a ignorant criticile de nelegalitate privind admiterea nefondată primului petit al acțiunii civile.
Se arată că cererea de ordonanță presedințială formulată inițial și convertită în acțiune de drept comun stă sub auspiciile art. 28, 34, 36 și 91 din Legea nr. 272/2004. Insă în ceea ce privește aceste temeiuri invocate, instanța de fond în mod legal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul, respingând petitul al 2-lea ca fiind inadmisibil.
Instanța de apel reține în mod nelegal că instanțele nu sunt ținute de motivarea în drept a pretențiilor parților, ci doar de obiectul judecății, menținând o soluție fără a fi întemeiată pe probe care să consolideze susținerile reclamantei; aceasta în condițiile în care nu există nicio dovadă administrată în sensul refuzului manifest al tatălui sau bunicilor de a comunica cu mama minorei, cu atât mai mult cu cât minora deținea un telefon mobil care îi permite orice contact efectiv cu reclamanta, aspect confirmat în cuprinsul raportului de evaluare dresat de S; mai mult, instanța de apel omite evaluarea raportului efectuat de S și depus ca probă nouă în apel.
Arată că temeiurile de fapt și de drept cu care a fost investită instanța de fond privește în egală măsură cele 2 petite ale acțiunii; or, este nefiresc ca din perspectiva primului petit acțiunea civilă a reclamantei să fie chiar și în parte fondată, iar cel de-al doilea petit să fie respins ca inadmisibil reținându-se explicit că nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 28, 34, 36 și 91 din Legea nr. 272/2004.
Apreciază că prima instanță a fost inconsecventă cu propriul raționament, admițând în mod nelegal în parte o acțiune civilă al cărei temei de drept și de fapt rămâne necunoscut, încălcând astfel dispozițiile art. 129 al. 6.proc.civ. rap. la principiul disponibilității; aceasta cu atât mai mult cu cât, a solicitat punerea în discuția părților a obiectului dedus judecății, chestiunea fiind tranșată banal la adăpostul "obligației de a face".
S-a mai arătat că instanța de apel minimizează efectele principiului contradictorialității și disponibilității, iterând și confirmând cu generozitate teza potrivit căreia este posibilă admiterea unei acțiuni civile ale cărei temeiuri de drept formulate inițial și neprecizate ulterior în sensul celor reținute de prima instanță, nu converg obiectului dedus judecății.
Făcând un memento al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, se poate constata că inițial a promovat o cerere de ordonanță președințială, convertită ulterior în acțiune de drept comun; în cadrul acestui act final, reclamanta a precizat expres că menține în tot temeiurile de drept invocate inițial și nu dorește modificarea sau precizarea acestora.
Pe cale de consecință, limitele rolului activ al instanței de judecată, prev. de art. 129 al. 1 și 6.proc.civ. nesocotite de instanța de apel au excedat cadrului juridic cu care a fost investită instanța de fond. Jurisprudența în materie a tranșat ferm această chestiune: "este adevărat că, de regulă, instanța nu este ținută de temeiul juridic invocate de părți, dar când în speță, contestatoarea asistată de avocat își precizează clar motivele de drept în limitele cărora înțelege să se judece și insistă în acestea. prin schimbarea operată de către instanța se aduce atingere principiului disponibilității.
legat principiului disponibilității este principiul contradictorialității neobservat atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, care a omis să sancționeze cu nulitatea potrivit art. 105 al. 2.proc.civ. sentința civilă apelată, prin nepunerea în discuția părților în contradictoriu a noului temei de drept reținut pentru prima de instanța de fond în considerente, astfel încât a fost statuat noul temei de drept - neinvocat de reclamantă - al art. 8 si 14 din Legea nr. 272/2004.
Este atrasă astfel incidența art. 304 pct. 5, pârâtul fiind în imposibilitatea de a se apăra adecvat în raport de noul temei de drept.
Pe cale de consecință, judecătorul în exercițiul rolului activ, trebuie doar să atragă atenția asupra drepturilor și obligațiilor lor procedural, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor. pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilității.
De asemenea, hotărârea instanței de apel este nelegală și din perspectiva nemotivării respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de reclamant la termenul de judecată din data de 24.09.2008, în condițiile în care instanța de fond dezvoltă o motivare contradictorie pe acest aspect.
Or, fiind admis un asemenea raționament final, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ar fi trebuit admisă, nicidecum respinsă, aceasta fiind o chestiune nelegală și contradictorie între argumentele reținute de instanță prin încheierea civilă din 24.09.2009 și cele inserate în sentința civilă pronunțată în data de 16.07.2009.
Nelegală este decizia civilă și din perspectiva neacordării cheltuielilor de judecată în apel, în favoarea pârâților, în condițiile art. 274 al. 1.proc.civ. deși au fost solicitate și dovedite cu înscrisul chitanței, apelul pârâților fiind admis în parte.
Recurenții și,solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și rejudecând, admiterea apelului declarat și respingerea în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamantă.
În motivare se arată că deși au fost citați întro-o cauză având ca obiect ordonanță președințială, sentința ce a fost pronunțată este o veritabilă sentință civilă, prin care se modifică programul de vizitare și nu li s-a comunicat vreo cerere precizatoare sau de modificare a cererii de ordonanță.
S-a arătat că deși cauza a fost motivată pe dispozițiile Legii 272/2004 și a fost repartizată unui complet specializat, iar sentința se referă la o acțiune civilă de drept comun.
Se arată că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, și anume în prima pagina s-a stabilit că minora nu are domiciliul în C-N, ori în prezenta cauză domiciliul declarat de către mama minorei a fost cel din C-
Recurenții au arătat că li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece la termenul din data de 16 iulie 2009 au formulat o cerere de amânare, iar instanța a respins cererea de amânare și nu a amânat pronunțarea în vederea depunerii unor concluzii scrise.
S-a mai arătat că deși ordonanța președințială cuprinde mai multe petite, motivele sunt unice și se bazează exclusiv pe orientarea sexuală a tatălui și pe situația de abuz existentă, fără existența vreunui raport de anchetă socială al autorităților competente, astfel că ordonanța președințială este inadmisibilă în totalitate.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Solicitarea reclamantei formulată prin cererea de ordonanță președințială, transformată în acțiune de drept comun pe parcursul judecății în primă instanță, a fost ca pârâții, și să fie obligați să-i comunice adresa la care se află minora pe parcursul programului de vizitare.
Temeiul de drept al pretenției - astfel cum a fost invocat de către reclamantă - la constituit prevederile art. 28, 34, 39 și 91 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, temei ce nu a fost modificat ulterior.
Cu toate acestea admițând în parte acțiunea, prima instanță își motivează soluția de obligare a pârâților la furnizarea de informații către reclamantă cu privire la locul în care se află minora, exclusiv prin prisma prevederilor art. 8 și 14 din Legea nr. 272/2004.
Dispozițiile art. 129 alin. 4.pr.civ. permit judecătorului să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale speței, însă nu există nici un text de lege, care să îi acorde dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenției supuse judecății.
Într-adevăr, art. 84.pr.civ. stabilește dreptul și, totodată, obligația instanței de a da o calificare corectă cererii, independent de denumirea la care s-a oprit cel ce a formulat-o, dar nu îi conferă posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretenția.
Or, în cazul de față instanțele nu au ținut cont de fundamentul juridic al pretenției reclamantei, și fără a pune în discuția contradictorie a părților pentru a li se asigura dreptul la un proces echitabil și pentru respectarea principiului contradictorialității, au schimbat temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată.
Obiectul cererii și temeiul de drept fiind precizate exact prin acțiunea introductivă, acțiune ce a fost redactată de către un avocat, instanța de fond era obligată să se pronunțe în cadrul stabilit de către reclamantă.
După cum se știe unul dintre principiile ce guvernează procesul civil este cel al disponibilității părților, ceea ce nu-i dă judecătorului dreptul de a se substitui voinței părților. Deci, numai reclamantul are dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, astfel încât procedeul primei instanțe de a da curs pretențiilor reclamantei în temeiul unor alte dispoziții legale decât cele ce au făcut obiect dezbaterilor, face ca soluția adoptată să fie nelegală.
Atâta timp cât programul de vizitare a minorei a fost stabilit atât în privința tatălui, dar și a bunicilor paterni prin hotărâri judecătorești, pretenția reclamantei ce a făcut obiectul judecății reprezintă de fapt o modificare a acestuia prin stabilirea unor obligații în sarcina pârâților, modificare care însă nu poate fi dispusă decât prin promovarea unei cereri întemeiate de prevederile art. 44 alin. 1 și art. 43 alin. 3.fam.
Pe de altă parte, trebuie stabilit dacă se impunea modificare condițiilor în care a fost stabilit programul de vizitare prin cele două hotărâri judecătorești.
Curtea apreciază, față de starea de fapt existentă în speță astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond și apel, că nu existau temeiuri care să justifice stabilirea unor obligații suplimentare în sarcina pârâților, nefiind vorba de nici o culpă a acestora în derularea până în prezent a relațiilor personale cu minora.
Potrivit <LLNK 11954 31 30 802 1 33>art. 1-3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile subiective civile pot fi exercitate numai în acord cu scopul în vederea căruia au fost recunoscute de legiuitor, în sens contrar săvârșindu-se un abuz de drept.
Pretenția reclamantei de a-i fi comunicată permanent adresa la care se afla minora pe întreg programul de vizitare, bazată pe dreptul de a se ocupa de creșterea fiicei sale, apare ca o exercitare abuzivă a drepturilor, cat timp chiar reclamanta a fost cea care nu a respectat programul instituit prin sentința civilă nr. 7023/2004 a Judecătoriei Cluj -N, respectiv în perioada 20 iulie - 11 august, minora sosind în țară doar ulterior acestei date ( 61 dosar fond), ceea ce ar însemna ca reclamanta sa se bazeze pe propria sa turpitudine în soluționarea acțiunii, ceea ce nu poate fi admis.
Cum nu s-au invocat și nu s-au dovedit aspecte negative cu privire la conduita pârâților în derularea relațiilor personale cu minora, nu se poate reține nici o culpă în sarcină pârâților și care să facă necesară intervenția instanței prin stabilirea unor noi obligații în sarcina pârâților.
Instanța de apel a respins criticile pârâților față de sentința judecătoriei, reținând că nu este necesară constatarea unui abuz din partea pârâților și că nu este în discuție conduita acestora, apreciind că pur și simplu este normal ca mama să știe unde este fiica sa, atunci când nu este cu ea.
Curtea apreciază că argumentul tribunalului, care a stat la baza respingerii motivelor de apel este lipsit de temei legal, și nu justifică modificarea modului în care a fost stabilite condițiile de derulare a programului de vizită.
Sunt fondate susținerile recurentului, în sensul că nu există nici o dovadă administrată în sensul refuzului manifest al tatălui sau bunicilor de a comunica cu mama minorei, cu atât mai mult cu cât minora deținea un telefon mobil care îi permite orice contact efectiv cu reclamanta, motiv pentru care în lipsa culpei pârâților nu se justifică menținerea soluției pronunțate de tribunal sub acest aspect.
Pentru aceste considerente și având în vedere prevederile art. 312 raportat la art. 299 și urm. pr.civ, Curtea constată că recursurile formulate sunt fondate, în cauză existând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
În consecință, va admite recursurile declarate de pârâții, și împotriva deciziei tribunalului pronunțată, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în totalitate apelurile declarate de aceeași pârâți împotriva sentinței civile nr. 10433/16.07.2009 a Judecătoriei Cluj -N, pe care o va schimba în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâților, și, urmând a menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
În temeiul art. 274.pr.civ. față de culpa procesuală a intimatei, o va obliga să pe acesta plătească recurentului suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în fond și apel reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanțele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 567/A din 4 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 10871/2008, pe care o modifică în parte în sensul că admite în totalitate apelurile declarate de aceeași pârâți împotriva sentinței civile nr. 10433/16.07.2009 a Judecătoriei Cluj -N, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâților, și.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Obligă pe intimata să plătească recurentului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în fond și apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Sergiu Cătălin Boboș
- - - --- - - -
GREFIER
TARȚA
Red./Dact.
31.03.2010/10 ex.
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Sergiu Cătălin Boboș
| ← Divort. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
