Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1138/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1138
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta () și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 194/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 noiembrie 2008, încheiere ce face parte din prezenta decizie, când pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul de astăzi,
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 194 din 14.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanta () împotriva sentinței civile nr.5273/22.05.2007, pronunțata de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, în contradictoriu cu paratul.
A schimbat în parte hotărârea atacata în sensul că a constatat în favoarea reclamantei un drept de creanța în cuantum de 75.569 lei, reprezentând contravaloarea contribuției sale la achiziționarea apartamentului nr.10, situat în T,- - proprietatea paratului.
A obligat pârâtul la plata sumei de 75.569 lei către reclamantă.
A păstrat în rest dispozițiile hotărârii atacate și a obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata în suma de 1.605 lei.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 527/22.05.2007, pronunțata de Judecătoria Timișoara, in dosar nr-, s-a dmis in parte acțiunea civila principala precizata de reclamanta in contradictoriu cu paratul, s-a dmis cererea reconvenționala formulata de paratul - reclamant reconvențional împotriva reclamantei - parata reconvenționala, s-a onstatat ca sub durata căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri: o mașina de spălat automata marca in valoare de 1.000 lei si doua televizoare color in valoare de 400 lei fiecare, s-a ispus sistarea stării de codevalmasie prin formarea a doua loturi si atribuirea lor după cum urmează: Lotul A ce a fost atribuit reclamantei s-a compus din un televizor color in valoare de 400 lei si Lotul B ce urma a fi atribuit paratului s-a compus din o mașina de spălat automata marca in valoare de 1000 lei si un televizor color in valoare de 400 lei, urmând ca pentru egalizarea loturilor paratul sa plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de sulta si a fost bligata reclamanta sa plătească paratului suma de 1040 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
S-a reținut de prima instanță că părțile s-au căsătorit la 26.07.1993, iar din căsătoria lor nu au rezultat copii. Înainte de încheierea căsătoriei, părțile au început o relație de prietenie aproximativ in luna mai 1990, iar din anul 1991 au început sa întrețină relații de concubinaj, susținerile reclamantei ca ar fi început concubinajul cu paratul încă din anul 1989 nefiind dovedite, din probatoriul administrat
S-a reținut că adeverința emisa de Asociația de proprietari din care a rezultat ca reclamanta avea domiciliu la parat din luna aprilie 1989 nu putea face durata concubinajului si simpla stabilire a domiciliului nu implica necesitatea existentei unei relații de concubinaj intre parți.
Pârâtul a fost de acord sa-i stabilească domiciliul la el pentru a o ajuta in vederea angajării si din studierea carnetului de munca al reclamantei a rezultat ca aceasta s-a transferat la T chiar in luna in care paratul i-a stabilit domiciliul la el. In legătura cu acest aspect, martorii si - vecini cu părțile - au declarat ca acestea au început relația de concubinaj abia in cursul anului 1991, iar pe perioada concubinajului, părțile au fost despărțite de câteva ori.
Cu privire la partajarea bunurilor indicate de reclamanta ca fiind dobândite sub durata concubinajului, respectiv apartamentul nr.l0 situat in T,-, garajul si cele 4 covoare persane, s-a reținut ca in cerere nu exista petit privind constatarea contribuției reclamantei la achiziționarea acestor bunuri precum si calitatea de bunuri comune, in raporturile dintre concubini, neaplicându-se prezumția de comunitate instituita de art. 30.fam..
Prima instanță a reținut că susținerile reclamantei prin cererea introductiva prin care s-a arătat ca banii pentru cumpărarea apartamentului au provenit din activitatea de mic trafic pe care a susținut ca ar fi efectuat-o intre anii 1990-1996, au fost contrazise de toți martorii audiați in prima instanța si chiar din înscrisuri; martorii audiați la cererea reclamantei au relatat ca apartamentul a fost achiziționat cu bani proveniți din vânzarea unui autoturism proprietatea reclamantei si nu din activitatea de mic trafic desfășurata de aceasta, aspecte cunoscute de martori doar de la reclamantă.
S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul a fost proprietatea sa personala, nici a înstrăinării acestui bun și nici a sumei de bani pe care a primit-o la vânzarea acestuia. Din certificatul existent la dosarul de fond, a rezultat ca autoturismul a fost radiat la 25.11.1988 când era căsătorită cu primul soț si nu începuse relația de concubinaj cu paratul, iar apartamentul in litigiu a fost cumpărat de către parat in luna ianuarie 1991, deci la 3 ani de la vânzarea autoturismului proprietatea reclamantei.
Pârâtul a desfășurat din anul 1990 activitate de taximetrie, banii depuși pe libretul CEC provenind din practicarea acestei activități, din suma restituita paratului de către martorul care a declarat in fata primei instanțe ca paratul l-a împrumutat cu o suma de bani pe care acesta i-a restituit-o in doua transe in cursul anului 1990, cat si din salariul paratului, iar faptul ca reclamanta a fost trecuta in clauza de împuternicire nu dovedește faptul ca sumele au provenit si din contribuția reclamantei.
Cu privire la garaj, s-a reținut din depozițiile martorilor audiați in prima instanța, ca acesta a fost edificat de parat prin contribuție exclusiva in anul 1988 înainte de începerea relației de concubinaj cu reclamanta, având astfel calitatea de bun propriu al paratului si mai mult, la dosar nu exista dovada existentei acestui bun imobil, respectiv extrasul de carte funciara sau titlu de proprietate, iar n legătura cu cele 4 covoare persane indicate de reclamanta in cererea de partaj, din probatoriu a rezultat ca au fost achiziționate de parat înainte de încheierea căsătoriei.
În ceea ce privește bunurile arătate de reclamanta ca fiind dobândite de parți sub durata căsătoriei, s-a reținut că autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare - a fost dobândit de parat in scopul exercitării activității de taximetrie, bun ce urmează regimul prevăzut de art.31 lit.c si f fam..
Referitor la partajarea celor 158 de acțiuni s-a avut în vedere ca cele 79 de acțiuni ale reclamantei au fost nominative si nu au dobândit calitatea de bun comun; adeverința emisa de SC Taf ăcut dovada deținerii de către cei doi soți a unui nr. de 79 de acțiuni fiecare, cu mențiunea ca doar unul dintre soți a operat înregistrările in Registrul Acționarilor, pentru opozabilitate, operațiunea producând efecte pentru ambii proprietari, iar u privire la suma de 1.000 dolari SUA, s-a reținut că în momentul despărțirii în fapt a părților, acești bani nu existau.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 5273/22.05.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara reclamanta () solicitat schimbarea în parte în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizata și completata, cu cheltuieli de judecata, cu motivarea că în mod greșit prima instanța a stabilit ca relația de concubinaj a parților a început doar in anul 1991, deși la dosar exista dovezi din care rezulta ca avea domiciliul la parat din luna aprilie 1989, astfel ca imobilul a fost cumpărat din bani comuni fiind vorba de un concubinaj urmat de căsătorie.
A susținut că împreună cu pârâtul au creat un carnet CEC in care prima suma de 60.000 lei a provenit din vânzarea unui autoturism pe care îl avea anterior concubinajului, iar următoarele sume au fost depuse din bani comuni.
A criticat și aspectul constatării caracterului de bun comun al autoturismului, deși a fost cumpărat in anul 1993 din Ungaria, din banii comuni și, a solicitat si clarificarea situației acțiunilor deținute la SC SA, susținând ca din anul 2003 paratul a încasat integral dividendele.
A solicitat și includerea în masa partajabila a sumei de 1000 dolari SUA strânsa în timpul căsătoriei ascunsă de parat si nu cheltuita pe medicamentele sale cum a susținut paratul, precum și a 4 covoare a căror existenta a fost recunoscuta de parat.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea apelului, susținând ca reclamanta a făcut afirmații contradictorii cu privire la proveniența sumei cu care pretinde ca a contribuit la achiziționarea apartamentului, ca aceasta contribuție nu a fost dovedita in cauza, ca la data dobândirii dreptului de proprietate părțile nu se aflau in concubinaj.
În ceea ce privește autoturismul, paratul a susținut ca in mod corect prima instanța a reținut ca acesta este bun propriu, in temeiul disp.art.31 lit."c" si "f", fiind achiziționat cu prețul obținut din vânzarea unor bunuri proprii, in scopul desfășurării activității de taximetrie.
A arătat că cele 158 de acțiuni nu fac parte din masa bunurilor comune, fiind nominative, iar existenta celor 4 covoare și a sumei de 1.000 dolari SUA nu au fost dovedite.
Tribunalul a reținut că apelul este nefondat, cu motivarea că prin depozițiile martorilor audiați in fata primei instanțe si anume, si, reaudiati și în apel, au fost confirmate susținerile reclamantei privind data intrării in concubinaj a parților, cu privire la care martorii au arătat ca s-a petrecut în luna februarie - martie 1989 - dată de la care martorii au declarat că părțile au locuit și s-au gospodărit împreuna.
S-a reținut că aceeași martori au declarat că anterior intrării în concubinaj reclamanta a înstrăinat un autoturism cu suma de 60.000 lei care au fost depuși la CEC, fiind folosiți pentru achitarea prețului apartamentului, restul de bani necesari pentru plata integrala fiind obținuți din contribuția comuna a soților, care aveau atât venituri din munca cât și din activități suplimentare, pârâtul din activitatea de taximetrie, iar reclamanta din vânzarea în piața a unor macrameuri pe care le confecționa, precum și a unor produse din Ungaria si.
Tribunalul a reținut că și din adeverința emisa de Asociația de Proprietari din T,- (fila 49 dosar), rezultă că reclamanta figurează în evidențe ca fiind înscrisa în cartea de imobil din data de 16.04.1989.
Contractul de vânzare - cumpărare pentru apartamentul nr.10, situat în T,-, a fost încheiat la data de 18.01.1991, titularul fiind pârâtul, iar căsătoria părților s-a încheiat la data de 26.07.1993, astfel că în raport de data intrării în concubinaj a părților, care pe baza analizei coroborate a probelor administrate s-a stabilit a fi luna aprilie 1989, tribunalul a constatat că apartamentul în litigiu a fost achiziționat sub durata concubinajului.
S-a apreciat că în cauză s-a dovedit că prețul apartamentului a fost achitat din bani comuni, reclamanta fiind îndreptățită la echivalentul bănesc al contribuției sale actualizată la valoarea imobilului din momentul soluționării cererii având ca obiect aceasta pretenție.
Cu privire la situația acțiunilor de la SC SA, s-a constatat că potrivit declarației de cesiune încheiata la data de 18.12.l2003 (fila 33 dosar apel), acestea (acțiunile) în număr de 79, având calitatea de bun propriu, au fost cesionate de către reclamantă în favoarea pârâtului, astfel că în condițiile în care acest act nu a fost desființat, reclamanta nu poate pretinde contravaloarea dividendelor încasate în baza acestora.
În privința sumei de 1.000 dolari SUA și a celor 4 covoare pretinse de reclamantă, s-a reținut că soluția primei instanțe este corecta, în privința celei dintâi nedovedindu-se că ar fi fost însușit integral de pârât, iar în privința covoarelor nu s-a dovedit dobândirea lor de către parți, motiv pentru care justificat acestea nu au fost incluse în masa partajabila.
S-a constatat că nu este întemeiată nici critica adusa hotărârii primei instanțe privind constatarea caracterului de bun propriu al autoturismului, față de împrejurarea că pârâtul a dovedit că acest bun a fost achiziționat cu bani proveniți din înstrăinarea unor bunuri proprii, intrând astfel în categoria prevăzută de dispozițiile art.31 lit."f" din Codul Familiei.
În termen împotriva deciziei civile nr. 194/14.03.2008 a tribunalului Timișa declarat recurs atât reclamanta ( fostă ), cât și pârâtul.
Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată cu motivarea că autoturismul din litigiu nu este bunul propriu al pârâtului prin subrogație, întrucât a fost cumpărat cu bani comuni respectiv din banii obținuți din vânzarea unui autoturism cumpărat în 1993, tot cu bani comuni.
Arată că deși pârâtul a susținut că autoturismul în litigiu ar fi fost cumpărat cu banii proveniți din vânzarea autoturismului din 1971 și a unui congelator, bun pe care îl deținea încă din prima căsătorie, din sentința de partaj cu fosta soție (sentința din anul 1989) se reține că congelatorul marca era deja vândut încă înainte de 1989.
Susține că instanța nu poate avea în vedere actul numit proces-verbal încheiat "pro causa" în anul 2006 care de fapt este o declarație scrisă de către pârât, în sensul că în anul 1996 ar fi vândut numitului un congelator, același despre care în anul 1989 declara în fața instanței de partaj de la Judecătoria Deta, că la data partajului era deja vândut.
Cu privire la cele patru covoare arată că pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisul numit "Oferta privind partajarea bunurilor comune data 07.05.2007 în care îi oferea reclamantei la pct. 5, 2 covoare.
În același sens arată că sunt și declarațiile martorilor care au arătat că pe parcursul conviețuirii au fost achiziționate cele 4 covoare.
Arată că instanța de apel nu a verificat situația de fapt nici cu privire la suma de 1000 dolari, motivând în mod sumar că nu s-a dovedit că ar fi fost însușită integral de pârât.
A arătat că deși a cesionat pârâtului cele 79 acțiuni de la în anul 2003, dividendele însușite numai de către pârât, sunt bun comun conform legii și trebuiau introduse în masa bunurilor de partajat.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9. pr. civ..
Prin recursul declarat, pârâtul a solicitat modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 5273/2007 a Judecătoriei Timișoara.
În motivare a arătat că instanța de apel își motivează schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, doar în baza declarațiilor martorilor reclamantei, care au mințit, iar declarațiile lor sunt contradictorii și nu pot fi coroborate cu declarațiile martorilor pârâtului.
Arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanta ar fi vândut un autoturism, iar banii i-ar fi folosit la achiziționarea apartamentului proprietatea sa, întrucât vânzarea a avut loc în 1989, când reclamanta era căsătorită cu fostul său soț și locuia cu acesta în casa socrilor; mai mult, autoturismul a fost radiat în 1988, iar apartamentul a fost cumpărat în 1991 după 3 ani.
Referitor la susținerea reclamantei că a contribuit la achiziționarea apartamentului pârâtului cu banii proveniți din micul trafic, arată că aceasta și-a schimbat susținerea în apel, arătând că și-a adus această contribuție din vânzarea autoturismului.
Arată că adresa asociației de locatari atestă că reclamanta figurează ca fiind înscrisă în cartea de imobil din 16.04.1989, însă această înscriere este falsă, deoarece reclamanta nu avea cum să locuiască în imobil în aprilie 1989, ci doar din 1991, iar la data de 16.04.1989 nu o chema, numele ei de fată, ea redevenind, după divorțul de fostul său soț, sentință rămasă definitivă în noiembrie 1990.
Arată că este falsă și înscrierea reclamantei ca, cu aceeași dată de 16.04.1989, deoarece ea devenise abia în 1993 când s-a căsătorit cu pârâtul.
Arată că referitor la acest aspect, a fost promovată o acțiune de înscriere în fals, pentru a dovedi faptul că reclamanta nu a locuit în apartamentul său, și nici nu a contribuit la achiziționarea acestuia în ianuarie 1990, când nici măcar nu era depus divorțul de fostul său soț.
Susține că în mod eronat instanța de apel a reținut că perioada de concubinaj a început în aprilie 1989, cu un an și J înainte de divorțul reclamantei.
Prin întâmpinare reclamanta () a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că apartamentul în litigiu a fost cumpărat în decembrie 1990 cu suma de 60.000 lei provenită din vânzarea autoturismului său, sumă depusă pe -ul pârâtului.
A arătat că a stabilit cu pârâtul să fie înscrisă în cartea de imobil cu numele de "", întrucât la 13.03.1989 a introdus acțiunea de divorț de fostul său soț, iar după ce s-a căsătorit cu pârâtul la rubrica " data intrării în imobil", a fost tot data de 16.04.1989, dată de la care locuia cu pârâtul.
Prin concluzii scrise pârâtul a reiterat cererea de suspendare a judecării recursurilor până la soluționarea cererii de înscriere în fals a notărilor din cartea de imobil a apartamentului, cu motivarea că proba esențială în admiterea apelului a fost exact adresa de la asociația de locatari.
A arătat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că suma de bani provenită din vânzarea autoturismului ( cu trei ani înainte de a cumpăra imobilul) a fost folosită la achiziționarea apartamentului, întrucât reclamanta a divorțat de fostul soț în 1990 luna noiembrie, iar banii rezultați din vânzarea autoturismului i-a folosit și cheltuit cu aceasta.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9. pr. cv. Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, principala critică adusă deciziei pronunțată de instanța de apel se referă la respingerea cererii formulată de reclamantă de includere în masa bunurilor de partajat a autoturismului din litigiu, pe care instanța l-a inclus în categoria bunurilor proprii ale pârâtului.
Susținerea reclamantei că autoturismul din litigiu a fost cumpărat cu bani comuni este contrazisă de declarațiile martorilor audiați în cauză, din care rezultă că pârâtul deținea un autoturism înainte de căsătorie, că la începutul relației de concubinaj cu reclamanta, acesta avea un autoturism ce a fost vândut în cursul anului 1993, iar cu banii obținuți din vânzare și la care s-a adăugat și contravaloarea unui congelator bun propriu al pârâtului, s-a achiziționat autoturismul din litigiu (martori, ).
Cum pârâtul a dovedit cu probele testimoniale că autoturismul a fost achiziționat cu banii proveniți din vânzarea celor două bunuri proprii (autoturism și congelator), se constată că în mod corect a reținut instanța de apel incidența în cauză a dispozițiilor art. 31 lit. f Codul familiei, apreciind că acest bun are caracterul de bun propriu al pârâtului.
Referitor la neincluderea în masa bunurilor partajabile a celor 4 covoare, se constată că s-a dovedit cu martori că acestea nu au fost dobândite în timpul căsătoriei părților, ci existau în apartamentul pârâtului la data încheierii căsătoriei părților (martor fila 170 dosar fond), astfel că este neîntemeiată și această critică adusă hotărârii atacate pronunțată de tribunal, care în mod corect a reținut că nu s-a dovedit dobândirea acestor bunuri de către părți.
În ceea ce privește critica adusă de pârât hotărârii pronunțată de instanța de apel cu privire la constatarea în favoarea reclamantei a dreptului de creanță reprezentând contravaloarea contribuției sale la achiziționarea apartamentului din litigiu - proprietatea pârâtului -, se constată că este neîntemeiată.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză de instanța de apel, filele 40-41 dosar apel), rezultă că părțile au intrat în concubinaj în februarie - martie 1989, dată de la care au locuit și s-au gospodărit împreună.
Și martora audiată la instanța de fond (fila 152) a declarat că "în martie 1989 pârâtul s-a mutat la reclamantă".
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați a rezultat că înainte de intrarea în relația de concubinaj cu pârâtul, reclamanta a vândut un autoturism cu suma de 60.000 lei, sumă pe care a depus-o pe -ul pârâtului și care a fost folosită la achiziționarea apartamentului proprietatea pârâtului.
S-a reținut corect de instanța de apel că raportat la cele menționate mai sus, reclamanta a dovedit contribuția sa la dobândirea imobilului cu suma de 60.000 lei, iar diferența până la contravaloarea prețului achitat, provenind din contribuția comună a părților, respectiv din venituri din muncă și activități suplimentare ( în cazul pârâtului activitatea de taximetrie).
Cu privire la susținerea pârâtului în sensul că adresa asociației de proprietari (fila 49 dosar apel), ar fi fost considerată ca o probă relevantă pe care și-a întemeiat tribunalul motivarea soluției, aceasta este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanța a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și declarații de martori.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312. pr. civ. va respinge recursurile declarate de reclamanta (fostă ) și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 194 din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta (fostă ) și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 194 din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ion Graur
Dr. - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 26.11.2008
Tehnored. 2 ex./04.12.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Ion Graur
| ← Plasament. Decizia 1476/2009. Curtea de Apel Bacau | Divort. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Brasov → |
|---|
