Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 114/R-MF
Ședința publică din 05 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamantul și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.5/ din 11 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.268//90/2007.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurentul-reclamant G, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, emisă de Cabinet individual-Baroul V și avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Cabinet individual-Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul recurentului-reclamant este legal timbrat prin anularea taxei judiciare de timbru în sumă de 200,5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 2,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-pârâte arată că nu înțelege să timbreze recursul din moment ce se renunță la motivul de recurs ce vizează greșeala de calcul a sultei.
Avocat, în calitate de apărător al recurentului-reclamant, depune la dosar două rapoarte de expertiză care atestă modul de calcul a valorii unui apartament, acte în legătură cu care precizează că au fost văzute de partea adversă.
Curtea constată că nu sunt cereri de formulat și acordă cuvântul asupra recursului formulat de recurentul-reclamant
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul asupra recursului formulat de acesta, solicită admiterea lui. Cu cheltuieli de judecată.
În susținerea primului motiv de recurs, arată că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.30 Codul familiei și a dispozițiilor art.292 și 294 Cod procedură civilă, reținând pe de o parte că nu a solicitat probe privind contribuția la dobândirea apartamentului dedus partajului, iar pe de altă parte a reținut total eronat că din probele administrate la fond ar rezulta că apartamentul recurentului-reclamant din cartierul ar fi fost vândut la licitație și că doar o mică parte din preț a fost folosit ca avans pentru cumpărarea apartamentului din zona aflat în litigiu.
Precizează că primul apartament aflat în zona a fost dobândit de recurentul-reclamant în aprilie 1979 fiind achitat un avans în sumă de 25.577 lei și un număr de 6 rate, sume ce reprezintă 1/3 din valoarea acestui bun și care au fost plătite de către acesta anterior căsătoriei ce a avut loc în decembrie 1979.
Astfel că, apartamentul este considerat bun propriu al recurentului-reclamant, recurenta-pârâtă căpătând doar un drept de creanță pentru cota de din contravaloarea ratelor achitate în timpul căsătoriei, chiar dacă părțile nu au avut o contribuție egală.
De asemenea, susține că instanța a reținut că pentru a se putea vinde primul apartament și a se cumpăra C de al doilea a fost necesar să se plătească o ipotecă la o bancă, lucru ce nu este adevărat, ipoteca fiind la CEC ș nu l-a o bancă.
În vederea cumpărării celui de al doilea apartament a fost necesar a se achita suma datorată de vânzătoare pentru a fi scos de sub ipotecă.
Precizează că instanța a făcut o gravă confuzie, ajungând să pronunțe o hotărâre greșită.
Susține că primul motiv de recurs este întemeiat, iar prin reținerea unei soluții contrare s-ar ajunge la concluzia că apartamentul a fost dobândit de soți cu o contribuție egală, nereținându-se astfel investiția primului apartament.
De asemenea, arată că la două zile după ce recurentul-reclamant a vândut apartamentul din cartierul, a avut loc plata ipotecii doamnei, vânzătoarea apartamentului din, și apoi cumpărarea apartamentului aflat în litigiu.
Instanța a greșit când a spus că recurentul-reclamant nu a făcut probatoriu în sprijinul afirmaților făcute, întrucât atât prin cererea de apel cât și în sală a solicitat tot ansamblul de probatoriu.
Cea de a doua critică este formulată cu privire la evaluarea apartamentului făcută atât în fond cât și în apel.
În primul rând, precizează că expertul nu a întocmit un raport de expertiză adică o lucrare profesională, de specialitate.Media prețurilor din ofertele de mică publicitate este un criteriu ajutător, dar comparația trebuie făcută pentru apartamente similare, ori din cele 3 exemple nu se poate găsi elementul de comparație.
Instanța a mai reținut că apartamentul este vechi de peste 30 de ani contrar actelor de la dosar și faptului notoriu al datei când s-a construit bulevardul și blocurile de pe el.
De asemenea, susține că pe lângă faptul că prețul stabilit în luna mai 2007 nu avea nici o bază de calcul reală și era derizoriu, instanța l-a sancționat nelegal pe C pe care îl asistă atât pentru faptul că din motive obiective nu s-au discutat obiecțiunile mai multe termene, cât și pentru faptul că expertul observator, din cauza stării de sănătate nu și-a îndeplinit obligațiile și nici măcar acea semnătură informală nu a dat-o decât după 8 luni de la depunerea expertizei.
C de al treilea motiv de recurs, are ca obiect respingerea cererii prin care s-a solicitat atribuirea provizorie a apartamentului și stabilirea termenului de plată a sultei, formulate de către G, cerere întemeiată pe dispozițiile art.673 indice 5,9 și 10 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, fiind necesar a se pronunța o altă încheiere de admitere în principiu și efectuarea unui nou raport de expertiză, iar potrivit dispozițiilor art.304 pct.5 solicită casarea cu trimitere spre rejudecare pentru completarea probatoriului în cauză.
La solicitarea Curții, avocat pentru G, precizează că pentru recurentul-reclamant trebuie reținută o contribuție la cumpărarea apartamentului de 70%.
Apărătorul recurentei-pârâte, având cuvântul pe recursul formulat de aceasta, precizează că a înțeles să nu îl timbreze, întrucât primul motiv a rămas fără obiect prin soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, C de al doilea motiv fiind un adaos prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată, motiv pe care înțelege să nu-l timbreze.
Curtea acordă cuvântul pe recursul recurentului-reclamant
Apărătorul recurentei-pârâte, având cuvântul în replică pe recursul formulat de recurentul-reclamant, precizează că motivele de recurs au ca temei netemeinicia.
Omiterea de a se reține, este chestiune de interpretare a probatoriului, de netemeinicie.
Referitor la chestiunea probatoriul cu privire la apartament, precizează că acesta este bun comun dobândit în timpul căsătoriei, singura discuție care se face este cu privire la contribuția părților.
Se face discuția că Gaa vut un apartament și din vânzarea acestuia s-ar trage contribuția majoritară la dobândirea apartamentului aflat în litigiu.
Precizează că discuțiile formulate la acest termen trebuiau formulate la momentul începerii acțiunii și nu în acest moment.
De asemenea, susține că recurentul-reclamant nu a solicitat cât să i se rețină ca și contribuție la dobândirea apartamentului, precizând de altfel că la acest termen apărătorul părți adverse a cerut contribuția majoritară cât rezultă din probatoriu, dar nu insistat pe precizarea acestei contribuții.
Trebuia să spună că din suma primului apartament a fost cumpărat C de al doilea apartament și au fost făcute și alte plăți, dar nu s-a procedat la aceasta.
Din probatoriu rezultă că recurentul-reclamant a avut un apartament dar a avut și un împrumut, astfel că apartamentul a intrat sub puterea băncii, fiind nevoit să-l vândă și să cumpere apartamentul din.
Contractul de vânzare-cumpărare a primului apartament a fost încheiat în septembrie 1979, căsătoria părților intervenind în decembrie 1979, aceștia plătind 16 ani rate pentru acest bun.De altfel, recurentul-reclamant nu a înțeles să facă probatoriu în cauză în vederea stabilirii contribuției.
La fila 17 dosar, se află contractul de vânzare a primului apartament, prin care părțile au declarat că apartamentul este bun comun și că înțeleg să-l vândă.
Nu se poate discuta despre o contribuție exclusivă a lui, neputând fi neglijată contribuția mamei în grija căreia au rămas copii,chiar dacă tatăl a avut salariu mai mare.
Precizează că instanța a reținut corect contribuția egală în condițiile în care recurentul-reclamant nu a precizat contribuția pe care o consideră a lui.
De asemenea, arată că la cumpărarea celui de al doilea apartament G avea o datorie personală și o parte din banii obținuți din vânzarea primului apartament s-au dus la plata acestei datorii.
Acest motiv de recurs îl consideră ca fiind nefondat și solicită respingerea lui.
Referitor la raportul de expertiză, precizează că motivul invocat de partea adversă este de netemeinicie, expertul observator semnând acest raport astfel că nu sunt motive de critică și nici motiv de nelegalitate.
Solicită respingerea acestui motiv de recurs cu mențiunea că trebuie reținut faptul că apartamentul este vechi, blocul fiind construit în 1968, se află la apartamentul 8, nu are îmbunătățiri, precum și faptul că se află la periferia orașului.
Cu privire la cea de a treia critică adusă hotărârii recurate, precizează că nu s-a atribuit provizoriu apartamentul cu stabilirea termenului de plată sultei, întrucât hotărârea atacată definitivă fiind putea fi pusă în executare, iar recurentul-reclamant putea solicita plata sultei datorate.
Solicită plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanță onorariu avocat.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul pe recursul formulat de partea adversă, solicită anularea ca netimbrat sau rămânerea fără obiect.
Curtea acordă cuvântul pe excepțiile ridicate de recurentul-reclamant, prin apărător.
Avocat, susține că recursul este rămas fără obiect.
Precizează că întâietate are plata timbrajului și dacă nu înțelege să-l timbreze soluția este de anulare ca netimbrat.
Apărătorul recurentului-reclamant, susține că a fost precizată cota de contribuție de către C pe care îl asistă, fiind plătite în acest sens taxe de timbru la valoarea acesteia de 80%.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea de admitere în principiu nr. 1289 din data de 14 martie 2006, s-a admis în principiu, în parte, acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta, ca și cererea reconvențională formulată de pârâtă aflată la fila 18 dosar.
S-a constatat că părțile au dobândit, cu o contribuție egală următoarele bunuri: un apartament cu 4 camere situat în Rm.V și o serie de bunuri mobile.
S-a dispus identificarea, evaluarea și lotizarea bunurilor, numindu-se un expert în acest sens.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriului administrat, respectiv înscrisuri, interogatorii, martori, că în timpul căsătoriei, reclamantul a contractat un împrumut bancar. Apartamentul a fost achitat în timpul căsătoriei părților, fiind recunoscut ca plătit de reclamant doar un avans la imobil. Cu banii rezultați din vânzarea apartamentului, au fost achitate datoriile contractate de reclamant în nume propriu și a fost cumpărat un alt apartament, ce face obiectul masei partajabile.
S-a constatat că și la dobândirea celorlalte bunuri mobile soții au avut o contribuție egală, neputând să facă parte din masa partajabilă autoturismul marca, ce în final a fost dus la Remat, întrucât era deteriorat de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 4785 din 24.10.2006, pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosarul nr. 4019/2005, în urma efectuării expertizelor, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și s-a admis în parte cererea reconvențională de la fila 18 dosarului, formulată de pârâtă.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și au fost omologate rapoartele de expertiză întocmite în cauză, fiind atribuite părților bunurile în varianta I-a, lotul nr. 1 reclamantului și lotul nr. 2 pârâtei, cu plata unei sulte de către pârâtă, pentru echilibrarea valorică a loturilor.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
În apelul reclamantului se susține, în esență, că, deși s-a făcut dovada că apelantul reclamant are o contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune, prin aceea că C mai valoros dintre acestea, respectiv apartamentul a fost integral plătit de către reclamant, instanța de fond a considerat că părțile au avut un aport egal la realizarea bunurilor comune.
Cu privire la bunurile comune, prima instanță a stabilit greșit, față de probele aduse în dosar, componența masei bunurilor matrimoniale.
Astfel, nu s-a reținut la masa bunurilor de împărțit mobila de sufragerie "" și nici autoturismul, care a fost dobândit fără acte, de ocazie, distrus de către pârâtă și ajuns în acest mod la fiare vechi.
Acest bun trebuia reținut la partaj, cu imputarea contravalorii sale lotului pârâtei.
Greșit a fost evaluat apartamentul reținut la partaj și de asemenea greșit a fost atribuit în lot pârâtei de vreme ce reclamantul a plătit integral valoarea bunului și avea posibilitatea de a plăti imediat sulta către pârâtă.
În apel s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize de evaluare a apartamentului reținut la partaj de către prima instanță.
Prin decizia civilă nr.5/ din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlceaaa dmis apelul declarat de reclamantul G, împotriva încheierii de admitere în principiu nr. 1289 din 14.03.2006 și a sentinței civile nr. 4785 din 24.10.2006, ambele pronunțate de Judecătoria Rm. V, în dosarul nr. 4019/2005, a respins apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 4785 din 24.10.2006, pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosarul nr. 4019/2005, a schimbat în parte sentința, în sensul că: a constat că valoarea apartamentului bun comun este de 130.320 lei și, în consecință, obligă pe pârâtă la 79.715 lei sultă către reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
A obligat pe apelanta-pârâtă la 900 lei cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând criticile formulate în apel, în contextul probatoriului administrat, atât în faza judecării în fond, cât și în apel a cauzei, tribunalul a apreciat că, acestea sunt întemeiate în parte și anume, doar cu privire la greșita evaluare a apartamentului bun comun, implicit a sultei.
Referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor comune, instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, bazată pe o interpretare obiectivă a probelor, respectiv a declarațiilor de martori, coroborate cu susținerile părților și actele de la dosar.
Nu se poate reține că reclamantul ar fi avut o contribuție mai mare decât pârâta, prin achitarea integrală de către acesta a ratelor la apartament, întrucât acest lucru nu rezultă în mod cert și concludent din dovezile administrate în cauză.
Susținerea că prețul imobilului s-ar fi plătit din contravaloarea apartamentului bun propriu al reclamantului din Cartierul, obținută din vânzarea la licitație a imobilului, nu se confirmă. Din coroborarea declarațiilor de martor cu susținerile reclamantului însuși, rezultă că o parte substanțială din prețul apartamentului vândut a fost restituit în contul unui împrumut bancar al reclamantului și doar un avans a fost folosit pentru dobândirea apartamentului din, ceea ce în mod corect a reținut în considerente și prima instanță.
Cu privire la mobila de sufragerie, nu s-a făcut dovada celor susținute de către reclamantul apelant, în principal că, acest bun nu aparține comunității matrimoniale, martorii care au declarat referitor la acest bun arătând că l-au văzut în apartamentul din, după ce părțile s-au mutat acolo, fără a se specifica în vreo probă că bunul nu ar avea caracter comun.
Este întemeiată însă, critica privind subevaluarea imobilului bun comun al foștilor soți, ceea ce a reieșit din raportul de expertiză efectuat în apel și însușit de către pârâtă.
De menționat că, prima instanță a făcut corect aprecierea că apartamentul se cuvine a fi repartizat în lot pârâtei, care are în întreținere un copil minor rezultat din căsătoria cu reclamantul. Susținerea apelantului în sensul că această atribuire este greșită și nu ține seama de împrejurarea că pârâta nu are posibilitatea să-i plătească acestuia sulta corespunzătoare este nefondată având în vedere că aceasta este doar o supoziție a reclamantului, fără a fi confirmată de dovezi obiective. Doar afirmația avocatului pârâtei privind situația materială precară a clientei sale, făcută în contextul special al pledării pentru atribuirea apartamentului nu constituie o probă certă pentru a se reține că sulta nu va fi plătită reclamantului.
Într-o eventuală astfel de situație, acesta are la îndemână alternative legale de recuperare a sultei. Date fiind particularitățile speței, faptul că reclamanta nu are altă locuință și are în întreținere un minor, solicitarea apelantului referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 673, indice 5,9,10 nu se impune în cauză.
Instanța poate aprecia, ținând seama de contextul de fapt și de drept al cauzei, la cererea părții, cu privire la atribuirea directă prin hotărâre a imobilului.
Cu privire la apelul pârâtei, s-a considerat, în temeiul dispozițiilor art. 292. proc.civ. așadar prin aprecierea tuturor probelor efectuate la instanța de fond că, acesta este neîntemeiat, urmând astfel a fi respins.
Apelul reclamantului a fost admis, pentru considerentele anterior expuse, iar hotărârea instanței de fond, schimbată în parte, doar cu privire la valoarea apartamentului bun comun implicit a sultei rezultată în urma modificării respectivei evaluări.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă, apelanta pârâtă a plătit cheltuieli de judecată apelantului reclamant, reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul declarat de către recurenta se susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.6735alin.2 Cod pr.civilă, în sensul că a obligat-o la plata unei sulte de 79.715 lei către reclamant, în mod greșit, cu toate că valoarea apartamentului, bun comun, a crescut în apel la suma de 130.320 lei.
Se arată că întreaga masă partajabilă se compune din valoarea apartamentului, de 130.320 lei și valoarea bunurilor mobile, de 1630 lei, rezultând suma totală de 131.950 lei, cota de revenită reclamantului fiind de 65.975 lei. În cadrul acestei cote, reclamantul primește în lot bunuri în valoare de 830 lei, încât sulta pe care trebuia să o primească de la recurentă era de 65.145 lei, ci nu 79.715 lei.
În al doilea motiv de recurs se susține că în mod greșit a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată din moment ce nu s-a dovedit culpa procesuală a acesteia, prima hotărâre având la bază un raport de expertiză confirmat de instanță, iar în apel s-a făcut o reevaluare a imobilului, situație ce nu atrage culpa procesuală a recurentei potrivit art.274 Cod pr.civilă.
În recursul declarat de G și întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în primul motiv se arată că instanța a făcut o greșită aplicare a disp. art.30 familie și a disp. art.292 și 294 Cod pr.civilă, reținând că recurentul nu a solicitat probe privind contribuția acestuia la dobândirea apartamentului, pe de o parte, reținând pe de altă parte, total eronat, că din probele administrate la fond ar rezulta că apartamentul acestuia din cartierul ar fi fost vândut la licitație, situație în care doar o mică parte din preț a fost folosit ca avans pentru cumpărarea apartamentului din zona, imobil aflat în litigiu.
Se precizează că apartamentul din zona a fost dobândit de recurent în data de 10.04.1979, la prețul de 79.848 lei, din care acesta a achitat un avans în sumă de 25.577 lei și un număr de 6 rate a câte 491 lei, anterior căsătoriei, încheiate la 1.12.1979, sumele achitate de recurent reprezentând peste 1/3 din valoarea apartamentului.
Acest apartament a fost vândut la 29.03.1995 către soții, care au achitat integral prețul, iar la data de 11.04.1995, recurentul a cumpărat apartamentul din zona, de la numita, la prețul de 2.500.000 lei, achitând și ipoteca vânzătoarei în sumă de 4.988.043 lei. În acest mod, recurentul consideră că a făcut dovada contribuției sale, majorate, la achiziționarea apartamentului din.
În motivul doi de recurs se susține că expertul nu a întocmit un raport de expertiză corect, probă admisă în apel. Se arată astfel că expertul nu a făcut o comparație referitor la apartamente similare, precizând că media prețurilor ofertelor din publicitate este un criteriu ajutător. De asemenea, greșit s-a reținut că apartamentul este vechi de peste 30 de ani, contrar actelor de la dosar.
Se precizează că prețul stabilit în luna mai 2007, nu avea nici o bază reală și era derizoriu, instanța respingând greșit obiecțiunile formulate, iar expertul observator, din motive de sănătate a semnat raportul după 8 luni de la depunerea expertizei.
În motivul trei de recurs se arată că în mod greșit a fost respinsă cererea recurentului de a i se atribui acestuia apartamentul în natură și, în subsidiar o atribuire provizorie a bunului, avându-se în vedere că pârât nu avea posibilitatea de a achita sulta, iar copii acestora sunt majori și întreținuți exclusiv de către recurent.
În motivul patru de recurs se critică greșita compunere a masei partajabile, în situația în care la masă nu a fost inclus autoturismul marca, bun evaluat prin expertiză de specialitate, dovedit ca fiind distrus de pârâtă, situație în care bunul trebuia inclus în lotul pârâtei.
În recurs au fost depuse actele de la filele 305, 313.
Prin întâmpinarea de la fila 324 dosar, recurentul G solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ședința publică din 19.03.2008, apărătorul recurentei intimate arată că a făcut o cerere de îndreptare eroare materială, solicitând amânarea cauzei pentru soluționarea acesteia, instanța acordând termen în acest sens, depunând ca dovadă cererea de la fila 328 dosar, instanța acordând termen în acest sens (fila 329; 333; 336).
Prin încheierea din 28.05.2008 (340), s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art.242 pct.2 Cod pr.civilă, având în vedere lipsa nejustificată a părților la termenul amintit.
În ședința publică din 5.11.2008, pe fond, recurenta-pârâtă, prin apărător arată că renunță la motivul de recurs, vizând greșeala de calcul a sultei și că nu înțelege să mai timbreze.
Curtea analizând recursurile, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acestea sunt nefondate urmând a le respinge ca atare.
Referitor la recursul formulat de pârâta se va luat act de renunțarea la primul motiv, vizând greșeala de calcul a sultei.
Al doilea motiv de recurs este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că în mod legal s-a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din apel, din moment ce s-a admis apelul reclamantului și s-a respins apelul pârâtei, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art.274 Cod pr.civilă.
Recursul declarat de reclamantul G este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art.304, pct.9 Cod pr.civilă, instanța de apel pronunțând o decizie legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art.30 Codul familiei, referitor la cota de contribuție la dobândirea apartamentului.
Din probele administrate, respectiv declarații de martori, coroborate chiar cu susținerile reclamantului-recurent rezultă că o parte substanțială din prețul obținut pe primul apartament din zona a fost folosită pentru restituirea unui împrumut bancar, făcut exclusiv de reclamant. Doar o mică parte din prețul obținut a fost folosită pentru plata avansului necesar pentru cumpărarea apartamentului din zona, fapt reținut corect și de instanța de fond și apel.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că apartamentul în litigiu nu a fost subevaluat, expertul având în vedere prețul de circulație al imobilului, arătând ce material documentar a folosit la întocmirea expertizei, precum și ce criterii a avut în vedere la stabilirea prețului.
Pe de altă parte expertul-observator propus de reclamant și-a însușit raportul de expertiză efectuat în apel.
Al treilea motiv de recurs este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, reținând că în mod corect a fost atribuit apartamentul în lotul pârâtei, având în vedere și cota egală la dobândirea acestui bun.
Susținerea recurentului în sensul că pârâta nu ar avea posibilități de achitare a sultei nu a fost dovedită, rămânând la stadiul de simplă supoziție.
Va fi respins ca nefondat și al patrulea motiv de recurs vizând nereținerea autoturismului la partaj. S-a dovedit că acest bun nu mai exista la data introducerii acțiunii, arătându-se că a fost dus la fier vechi, în timpul căsătoriei părților, încât, în mod corect nu a fost reținut la masa partajabilă.
Pentru aceste considerente ambele recursuri vor fi respinse, având în vedere și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.5/ din 11 ianuarie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.268//90/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
//02.12.2008.
Jud apel;.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Nicoleta
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
