Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 12
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, în prezent deținut în Penitenciarul Iași în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr.598/10.09.2007 pronunțâată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul și avocat pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se aduce la cunoștința recurentului că cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată a fost respinsă.
Recurentul având cuvântul, depune la dosar copia încheierii de ședință din data de 07.01.2008 pronunțată de Judecătoria Hârlău în dosarul penal nr- precum și un memoriu de 24 pagini. Arată că nu a primit la locul de deținere copia încheierii de ședință din data de 13.12.2007 pronunțată în prezenta cauză, și învederează că nu a formulat cerere de recuzare împotriva președintelui completului de judecată ci a arătat doar că în cauză există un caz de incompatibilitate.
În ceea ce privește citația emisă pe numele său, solicită a fi rectificată întrucât în cauză nu este vorba de minori și astfel solicită a se menționa pe citație - Secția Familie și Probleme Sociale.
Instanța, din oficiu, pune în discuție încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 cod procedură civilă.
Recurentul având cuvântul, arată că în cauză nu există un proces echitabil și solicită prezența intimatei în instanță, întrucât refuză ca aceasta să fie reprezentată de apărătorul ales. Precizează că în ceea ce privește apartamentul din I, arată că înțelege să îl lase la dispoziția soției și a ultimului copil în vârstă de 23 ani.
Solicită comunicarea încheierii de ședință din data de 13.12.2007 precum și a celei de la termenul de azi.
Avocat pentru intimata, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate și a se constata că motivele de recurs formulate de recurentul nu se încadrează în dispozițiile art. 304 punctele 1-9 cod procedură civilă.
De asemenea, arată că motivele de recurs au fost depuse tardiv în cauză, respectiv la termenul de judecată din data de 22.11.2007 întrucât trebuiau depuse odată cu cererea de recurs în termenul procedural prevăzut de lege.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată în cauză.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin sentința civilă 2285 din 2 martie 2007 Judecătoria Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în I,-, -. B,.1, parter, în contradictoriu cu pârâtul, citat în Penitenciarul Iași și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri:
1. apartament situat în I,-, -. B,.1, în valoare de 72.764,4 lei;
2. casă cu trei camere și dependințe, situată în comuna, sat, județul I, în valoare de 90.702,6 lei;
3. bunuri aflate la imobilul din I:
- 2 paturi, în valoare de 200 lei;
- 2 fotolii, în valoare de 100 lei;
- 2 șifoniere, în valoare de 200 lei;
- 2 tablouri, în valoare de 30 lei;
- 4 scaune, în valoare de 80 lei;
- 2 covoare, în valoare de 80 lei;
- TV alb-negru, în valoare de 10 lei;
- masă TV, în valoare de 25 lei;
- masă fantezie, în valoare de 30 lei;
- masă telefon, în valoare de 10 lei;
- 2 perdele, în valoare de 20 lei;
- 2 lustre, în valoare de 10 lei;
- cuier, în valoare de 10 lei;
- frigider Arctic, în valoare de 100 lei;
- 2 mochete, în valoare de 50 lei;
- masă bucătărie, în valoare de 10 lei;
- 4 tabureți, în valoare de 20 lei;
- aragaz, în valoare de 100 lei;
- dulap bucătărie, în valoare de 25 lei;
- 3 corpuri suspendate, în valoare de 150 lei;
- mașină de cusut, în valoare de 100 lei;
- mașină de spălat, în valoare de 50 lei;
- oglindă mare, în valoare de 50 lei;
- 3 draperii, în valoare de 15 lei;
- rufe, în valoare de 5 lei;
- veselă, în valoare de 50 lei;
- 4 perne, în valoare de 80 lei;
- 2 plapume, în valoare de 200 lei.
TOTAL: 1.810 lei.
4. bunuri mobile la casa din:
- 2 paturi, în valoare de 150 lei;
- șifonier, în valoare de 80 lei;
- aragaz electric, în valoare de 80 lei;
- mașină de spălat, în valoare de 80 lei;
- 3 TV lămpi, în valoare de 15 lei;
- 4 scaune, în valoare de 60 lei;
- covor iută, în valoare de 30 lei;
- dulap și oglindă, în valoare de 30 lei;
- masă 12 persoane, în valoare de 70 lei;
- masă bucătărie, în valoare de 10 lei;
- cuier, în valoare de 5 lei;
- 2 perdele, în valoare de 20 lei;
- mochetă, în valoare de 20 lei;
- aragaz 3 ochiuri, în valoare de 50 lei;
- butelie, în valoare de 90 lei;
- 6 butoaie plastic, în valoare de 30 lei;
- 2 butoaie stejar, în valoare de 300 lei;
- cadă stejar, în valoare de 150 lei;
- unelte agricole, în valoare de 150 lei;
- geam stejar, în valoare de 100 lei;
- 4 perne, în valoare de 80 lei;
- 2 plapume, în valoare de 150 lei;
- carpete perete, în valoare de 30 lei;
- veselă, în valoare de 25 lei.
TOTAL: 1.805 lei.
S-a dispus încetarea stării de devălmășie și i s-au atribuit reclamantei bunurile de la punctele 1 și 3.
Instanța a atribuit pârâtului bunurile de la punctele 2 și 4.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 17.930,2 lei cu titlu de sultă.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel judecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 6.02.1987, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr.13921/18.10.2000 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă.
Ele au dobândit în timpul căsătoriei, conform înscrisurilor depuse la dosar, un apartament, o casă cu trei camere și dependințe în comuna, mai multe bunuri mobile aflate în aceste locuințe. Pe cale de apărare, fără a formula cerere reconvențională, pârâtul a susținut că bunurile imobile de la ar fi bunuri proprii, dar nu a probat susținerea sa.
Cota de contribuție a soților la dobândirea acestor bunuri este egală. Reclamanta a solicitat cota legală, de 50%, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvențională și nu a probat în contra acestei cote.
Existența bunurilor în patrimoniul soților, precum și valoarea acestora au fost confirmate prin expertizele efectuate în cauză, ale căror concluzii pertinente vor fi reținute de instanță în stabilirea componenței și valorii masei de împărțit.
Potrivit art.728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, a constatat judecătoria.
Prin urmare, cererea reclamantei de a se dispune încetarea stării de devălmășie este întemeiată.
La atribuirea bunurilor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.673 ind.9 Cod procedură civilă și a atribuit bunurile din pârâtului, împreună cu bunurile mobile din acestea și apartamentul și bunurile mobile din acesta reclamantei. A avut în vedere instanța că împărțirea se face în natură, afectațiunea bunurilor mobile, precum și interesul pârâtului față de bunurile din.
Pentru egalizarea loturilor, pârâtul a fost obligat la plata unei sulte.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul și - prin decizia civilă nr.598 din 10 septembrie 2007 - Tribunalul Iașia anulat ca netimbrată cererea de apel, păstrând hotărârea judecătoriei.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că în ședința publică din data de 10.09.2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a apelului, punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare.
Deși apelantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru sub sancțiunea anulării cererii de apel, acesta, prezent în instanță a declarat că nu înțelege să-și îndeplinească această obligație legală.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Împotriva deciziei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului el arată că i-au fost încălcate drepturile fundamentale, garantate de Constituția României și că au fost nesocotite principiile care stau la baza familiei.
Recurentul susține că a fost condamnat pe nedrept, în lipsa oricăror dovezi de vinovăție, din cauza mașinațiunilor fostei soții, intimata din prezenta cauză.
învederează că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei, singura lui dorință fiind apărarea familiei și se opune la partajarea bunurilor comune.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este nul, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor stabilite în articolele 299-306.
Una dintre obligațiile esențiale în sarcina recurentului este - conform art.302 indice 1 alineat (1) litera c și art.303 alineat (1) - aceea de a motiva recursul prin indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestor motive. Motivele de nelegalitate sunt limitativ enumerate în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă. Este evident că aceste motive nu pot fi decât în legătură cu hotărârea împotriva căreia s-a făcut recurs.
Sancțiunea nemotivării recursului în termenul prevăzut de art.303(1) Cod procedură civilă și cu respectarea cerințelor art.304 Cod procedură civilă este aceea a nulității recursului, după cum prevede art.306(1) Cod procedură civilă.
În speță această sancțiune procedurală este aplicabilă recursului declarat de împotriva deciziei tribunalului, de anulare a apelului său ca netimbrat. Se observă, pe de o parte, că niciuna dintre criticile prezentate nu are legătură cu soluția judiciară recurată. În același timp, niciunul dintre argumentele invocate nu poate fi încadrat în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă. Nemulțumirile recurentului față de condamnarea sa penală ori față de desfacerea căsătoriei cu nu pot forma - în nicio circumstanță - obiect de examinare în prezentul recurs. În egală măsură, modul în care s-a soluționat la judecătorie acțiunea de partaj nu poate fi cenzurat de curtea de apel, investită strict cu recursul împotriva deciziei tribunalului, de anulare a apelului ca netimbrat, după cum s-a mai arătat.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art.306(1) Cod procedură civilă Curtea va constata nul recursul, neexistând motive de ordine publică, în sensul alineatului (2) al art.306 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.598 din 10 septembrie 2007 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
07.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reintegrare în familie. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Iasi → |
---|