Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1205/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1652/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1205.
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr.612 R din 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă numita, în calitate de mandatar al recurentului reclamant, în baza procurii autentificate sub nr.332/09.02.2009 de către - fila 17 dosar - al Tribunalului Călărași, intimata pârâtă personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mandatarul recurentului reclamant depune la dosar chitanța nr.-, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs și 0,15 lei timbru judiciar, copia certificatului de căsătorie încheiat între părți și copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3197/24.07.2000 de către.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului în raport de faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile și acordă cuvântul părților pe acest aspect.
Mandatarul recurentului reclamant solicită respingerea excepției apreciind că recursul este admisibil.
Intimata pârâtă arată că lasă la aprecierea instanței excepția pusă în discuție.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călărași la data de 09.02.2009, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei, în sensul că la dobândirea acestora a avut o contribuție de 100%.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, în prezent fiind divorțati, că în perioada căsătoriei nu a realizat nici un bun cu pârâta, acesta având toate bunurile din prima căsătorie, bunuri care, de altfel, au făcut obiectul procesului de partaj ce a format obiectul dosarului nr-; că practic pârâta a făcut aceasta căsătorie din interes și că nu a avut nici o contribuție la realizarea bunurilor pe care le-a pretins în acțiunea care a făcut obiectul sus-menționatului proces.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, invocând excepția autorității lucrului judecat în raport de sentinta civilă nr.119/17.01.2008 a Judecătoriei Călărași, definitivă și irevocabilă.
Instanța din oficiu a dispus atașarea dosarului nr- în care s-a pronunțat sentința nr.119/17.01.2008 având ca obiect acțiunea de partaj formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
Instanța a solicitat reclamantului la primul tennen de judecată sa-și precizeze cererea, ocazie cu care a învederat ca este nemulțumit de hotărârea pronunțată de prima instanță, cum și de deciziile instanțelor de control. A învederat ca nu înțelege să partajeze nici un bun.
Prin sentința civilă nr.608/05.03.2009, Judecătoria Călărașia admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta; a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta împotriva reclamantului și a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că părțile s-au judecat definitiv și irevocabil într-o acțiune privind partajarea bunurilor comune, cauza facând obiectul dosarului nr- și în care s-a pronunțat sentința civilă nr.119/2008, fiind aplicabile dispozițiile art.166 Cpc și ale art.1201 Cod civil.
Referitor la capătul de cerere din reconvențională privind restituirea unui bun personal solicitat de pârâta, respectiv a unei garnituri mobilă, instanța a reținut ca aceasta nu a timbrat la valoarea bunului solicitat acest capăt de cerere.
Tribunalul Călărași - Secția Civilă, prin decizia civilă nr. 612 din 14.05.2009, pronunțată în dosarul nr- a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, reținând că nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar-
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, arătând că decizia este netemeinică și nelegală.
La termenul din data de 30.09.2009, Curtea a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului.
Excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:
Curtea a fost sesizată cu recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Călărași, ca instanță de recurs.
Potrivit art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.
Raportând textul legal invocat la dispozițiile art.377 alin.2 Cod procedură civilă, cu referire la caracterul irevocabil al hotărârii, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Este exlcusă astfel, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri.
Se constată astfel că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzută de art.299 Cod procedură civilă cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul - reclamant cu domiciliul în localitatea, județul C împotriva deciziei civile nr.612 R din 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în comuna, sat, județ
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact./
Ex.2/30.10.2009
Tribunalul Călărași -
-
-
Președinte:Ioana Herold PetreJudecători:Ioana Herold Petre, Elena Vlad, Andreea
← Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 185/2008.... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|