Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 121/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2190/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.121
Ședința publică de la 1.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă (), precum și de către recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. 838 din 26.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
are ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă () personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberate de Baroul București (fila 12 dosar) și recurentul pârât personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5/2010, eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentului pârât depune la dosar motivele de recurs și adresa înregistrată sub nr. 3578 din 26 mai 2009, ce emană de la CEC Bank - Agenția, prin care Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 6 solicită a se dispune radierea dreptului de ipotecă pentru garantarea creditului acordat doamnei, în calitate de beneficiar, pe care le comunică și părții adverse.
Avocatul recurentei reclamante () invocă excepția tardivității formulării motivelor de recurs, în raport de dispozițiile art. 306 din Codul d e procedură civilă, cu referire la dispozițiile art. 303 care prevăd că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii recurate, ceea ce conduce la nulitatea recursului.
Avocatul recurentului pârât solicită respingerea excepției, învederând instanței împrejurarea că angajamentul a fost încheiat pe data de 29.01.2010, astfel cum rezultă și din împuternicirea avocațială astăzi depusă la dosar.
La interpelarea instanței, în sensul de a preciza dacă a luat cunoștință de înscrisul astăzi depus la dosar, avocatul recurentei reclamante arată că a lecturat acest înscris, consideră că nu este relevant soluționării cauzei. În opinia sa, nu reprezintă solicitarea făcută de instanța de apel.
Pentru partea pe care o reprezintă, arată că nu are alte probe de solicitat.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art. 305 din Codul d e procedură civilă, cu referire la cele ale art. 167 din Codul d e procedură civilă, încuviințează pentru recurentul pârât proba cu înscrisuri, urmând a le evalua în cadrul ansamblului probator administrat în cauză, potrivit principiului echivalenței probelor. Ia act că recurenta reclamantă nu solicită administrarea de noi probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul, în prealabil, asupra excepției nulității recursului ca urmare a constatării tardivității depunerii acestor motive de recurs, potrivit dispozițiilor art. 306 din Codul d e procedură civilă, de către recurentul pârât - și, totodată, asupra fondului celuilalt.
Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea excepției nulității recursului formulat de partea adversă, ca urmare a constatării tardivității depunerii motivelor de recurs.
Cu privire la recursul părții pe care o reprezintă, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul atribuirii în lotul recurentei reclamante a tuturor bunurilor mobile, întrucât nu dispune de posibilități materiale pentru a plăti vreo sultă. În plus, cele două instanțe, de fond și apel, au ignorat solicitarea expresă făcută de partea adversă, pârâtul arătând că nu dorește atribuirea niciunui bun mobil dintre cele reținute ca făcând parte din masa partajabilă.
Solicită obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul recurentului pârât - solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă, în principal, ca inadmisibil, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, precum și față de lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Înțelege să invoce excepția lipsa calității procesuale pasive a acestuia, precum și față de lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât, din probele administrate în dosar, respectiv declarația martorului, care afirmă că pentru cumpărarea apartamentului în litigiu, defuncta a împrumutat suma de 41.000 lei de la numitul, unchiul intimatei reclamante. Prin urmare, rezultă clar faptul că presupusul "împrumut" s-ar fi petrecut între mama recurentului pârât și mama recurentei reclamante și nicidecum între cei doi soți.
În subsidiar, solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă (), ca nefondat.
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de partea pe care o reprezintă, pune concluzii de respingere.
Avocatul recurentei reclamante () solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului. Față de motivarea detaliată a celor două instanțe, solicită a se constata că ambele părți au calitate procesuală activă și pasivă. Reclamanta () este cea care a promovat acțiunea de divorț și partaj, iar instanța a dispus cu privire la cererile cu care a fost investită.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât, consideră că și această excepție este neîntemeiată, având în vedere că acesta este beneficiarul exclusiv al creanțelor despre care se discută.
Curtea urmează a se pronunța asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și pasive odată cu fondul recursului, motiv pentru care reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, contată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei părților prin divorț din vina pârâtului, încuviințarea ca reclamanta să păstreze numele dobândit prin căsătorie, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru cei doi fii majori până la finalizarea studiilor, partajarea bunurilor comune în cote egale, atribuirea a Jd in bunul comun apartament situat în B, str. B 20, -. 2,. 2,. 49, sector 6 și obligarea pârâtului la a-i acorda întreținere pentru că se află în incapacitate de muncă survenită în timpul căsătoriei.
La data de 07 septembrie 2007, și - au formulat o cerere de intervenție prin care au solicitat ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de divorț, să fie obligat pârâtul la plata contribuției la cheltuielile de educare, învățătură și pregătire profesională ale acestora până la finalizarea studiilor.
La data de 14 decembrie 2007, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a solicitat: 1. să îi fie atribuite ca bunuri proprii următoarele bunuri: autovehicul Break, combină frigorifică, calculator, televizor, combină muzicală, lustre, masă extensibilă, canapea extensibilă, cuier baie, 2. să i se atribuie J din bunurile comune, altele decât apartamentul, 3. să i se atribuie J din bunul comun apartament, identificat cu datele din cererea de chemare în judecată; 4. în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că bunul imobil este bunul propriu al pârâtului, să i se recunoască un drept de retenție asupra imobilului până la plata de către pârât a dreptului de creanță al reclamantei constând în plata avansului prețului de cumpărare al imobilului, în valoare de 40.000 ROL și valoarea îmbunătățirilor de 5.650 RON (montat ușă metalică, montat gresie, faianță, elemente instalație electrică și instalație sanitară, hotă, montat repartitoare și lucrare de închidere a balconului).
La termenul din 24 ianuarie 2008, reclamanta a depus și lista bunurilor comune: mobilă dormitor: dulap 4 uși, pat de mijloc, comodă, 2 noptiere; bibliotecă; canapea+2 fotolii; mobilă bucătărie; aragaz; congelator; mașină de spălat; perdele+3 galerii; 3 carpete; mochetă.
Prin sentința civilă nr. 1140 din 21 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis în parte acțiunea, a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 14 iunie 1984 și înregistrate în registrul de Stare civilă al Primăriei Sector 6 la nr. 1169 din 14 iunie 1984, prin divorț, din culpa comună a părților, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "", a obligat pârâtul la prestarea unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei, în cuantum de 166,66 lei lunar, începând cu data de 21 februarie 2008 până la încetarea stării de nevoie în care se află reclamanta, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea intervenienților în interes propriu și - la judecata cererii de intervenție și a disjuns cererea de partaj bunuri comune de cererea de divorț și a dispus formarea dosarului cu nr-.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în aceeași ședință publică din 21 februarie 2008, dar în dosarul nr-, s-a admis în principiu, în parte, cererea principală formulată de către reclamantă; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri: mobilă dormitor; bibliotecă; canapea cu două fotolii; aragaz; congelator; mașină de spălat; perdele + trei galerii; trei carpete; mochetă; televizor; combină muzicală; lustre; masă extensibilă; canapea extensibilă; cuier baie; s-a constatat în temeiul art. 31 lit. b și lit. f Codul familiei că următoarele bunuri sunt bunuri proprii ale reclamantei: autoturismul marca Break, combina frigorifică calculator, hotă; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de includere în masa partajabilă a imobilului - apartamentul nr. 49 situat în B,-, - 1,. 2,. 2, sector 6 și s-a constatat că reclamanta are un drept de creanță față de pârât, în valoare de 40.000.000 ROL, reprezentând plată avans contract nr. 844/1991.
După stabilirea compunerii masei partajabile și a contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a acordat termen pentru administrarea de probe în vederea stabilirii valorii bunurilor comune, a valorii actualizate a dreptului de creanță recunoscut reclamantei, a valorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul proprietatea pârâtului și în vederea soluționării cererii reclamantei având ca obiect instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata de către pârât a contravalorii actualizate a dreptului de creanță.
Prin sentința civilă nr. 2630 din 17 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și prescrierii dreptului material la acțiune; a admis în parte cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtului; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, printr-o cotă de contribuție egală de 50% fiecare, următoarele bunuri: mobilă dormitor, bibliotecă, canapea cu două fotolii, aragaz, congelator, mașină de spălat, perdele + trei galerii, trei carpete, mochetă, televizor, combină muzicală, lustre, masă extensibilă, canapea extensibilă, cuier baie și mobilă bucătărie, în valoare totală de 13.960 lei; în temeiul art. 31 lit. b și f Codul familiei a constatat că următoarele bunuri sunt bunuri proprii ale reclamantei: autoturismul marca Break, combina frigorifică, calculator, hotă; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de includere în masa partajabilă a imobilului - apartamentul nr. 49 situat în B,-, - 1,. 2,. 2, sector 6; a constatat că reclamanta a efectuat lucrări de îmbunătățire la apartamentul proprietatea pârâtului, în valoare de 1.500 euro; a dispus sistarea stării de devălmășie; a atribuit în lotul reclamantei următoarele bunuri: mobilă dormitor, bibliotecă, aragaz, mașină de spălat, perdele + trei galerii, televizor, lustre, canapea extensibilă, în valoare totală de 8.100 lei; a atribuit în lotul pârâtului următoarele bunuri: canapea cu două fotolii, congelator, trei carpete, mochetă, combină muzicală, masă extensibilă, cuier baie și mobilă bucătărie, în valoare totală de 5.860 lei; pentru egalizarea loturilor a obligat reclamanta la plata unei sulte către pârât în valoare de 1.120 lei; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.500 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse apartamentului nr. 49 situat în B,-, - 1,. 2,. 2, sector 6; a constatat că reclmanata are un drept de creanță față de pârât, în valoare de 40.000 ROL, reprezentând plată avans contract nr. 844/1991; a actualizat dreptul de creanță al reclamantei la valoarea de 40.000 euro; a instituit drept de retenție în favoarea reclamantei asupra bunului imobil - apartamentul nr. 49 situat în B,-, - 1,. 2,. 2, sector 6 până la plata de către pârât a sumei de 41.500 euro și a compensat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, sub aspectul valorii bunurilor mobile ce compun masa partajabilă, că prin încheierea din ședința publică din 20 martie 2008 s-a luat act de poziția pârâtului în sensul că nu contestă valoarea estimată de reclamantă a acestor bunuri, chiar se opune administrării de noi probe în vederea lămuririi acestor aspecte; în plus pârâtul a arătat că nu dorește atribuirea niciunui bun mobil dintre cele reținute ca făcând parte din masa partajabilă. Față de poziția procesuală a pârâtului și față de dispozițiile art. 6732- 6734Cod de procedură civilă, instanța a luat act de această învoială asupra valorii bunurilor mobile reținute ca făcând parte din masa partajabilă, astfel cum a fost indicată această valoare de către reclamantă prin cererile precizatoare. Astfel instanța a reținut că valoarea bunurilor mobile comune este de 13.960 lei (mobilă dormitor - 2.500 lei; bibliotecă - 1.800 lei; canapea cu două fotolii - 1.600 lei; aragaz 600 lei; congelator - 1.000 lei; mașină de spălat - 600 lei; perdele + teri galerii - 400 lei; carpete - 600 lei; mochetă - 200 lei; televizor - 700 lei; combină muzicală - 360 lei; lustre - 500 lei; masă extensibilă - 200 lei; canapea extensibilă - 1.000 lei; cuier baie - 300 lei și mobilă bucătărie - 1.600 lei).
Sub aspectul valorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul proprietatea pârâtului (apartamentul nr. 49 situat în B,-, - 1,. 2,. 2, sector 6) instanța a reținut că prin aceeași încheiere la ședința publică din 20 martie 2008 s-a luat act de poziția pârâtului în sensul că nu contestă existența acestor lucrări și nici valoarea lor estimată de reclamantă la suma de 1.500 euro, astfel că a apreciat ca nefiind utilă soluționării cauzei administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții civile; în schimb, pârâtul a contestat susținerea reclamantei în sensul că toate aceste lucrări s-au efectuat din sume de bani primite de reclamantă din vânzarea unei moșteniri culese în timpul căsătoriei cu pârâtul, susținând la rândul său că îmbunătățirile au fost efectuate din bani comuni ai soților. Pentru lămurirea acestui aspect instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu un martor, luând act că pârâtul nu a înțeles să administreze probe pe acest aspect. Din declarația martorului reclamantei ( ) instanța a reținut că îmbunătățirile aduse apartamentului s-au efectuat din sumele de bani primite de reclamantă, sume ce i s-au cuvenit din vânzarea unei moșteniri. Sub acest aspect instanța a reținut că martorul a fost coleg de serviciu cu pârâtul și a auzit chiar de la pârât despre o sumă de aproximativ 11.000 euro care ar fi fost moștenită de către reclamantă și care ar fi fost utilizată pentru modernizarea locuinței și pentru cumpărarea unui autoturism. În plus, prin răspunsurile pârâtului la interogatoriu acesta a recunoscut că o parte din lucrările de îmbunătățire s-au efectuat în perioada imediat următoare încasării de către reclamantă a unei sume de bani provenite din vânzarea unei moșteniri, cu acești bani.
Sub aspectul valorii actualizate a dreptului de creanță instanța a reținut că prin aceeași încheiere la ședința publică din 20 martie 2008 pârâtul a refuzat administrarea de probe în vederea stabilirii valorii actualizate a sumei de 40.000 ROL plătită de reclamantă în anul 1991 cu titlu de avans la cumpărarea apartamentului, exprimându-și acordul cu estimarea valorii apartamentului la suma de 120.000 euro; față de poziția pârâtului reclamanta a înțeles să propună ca actualizarea dreptului de creanță să facă prin raportarea contribuției de 1/3 a reclamantei la plata prețului inițial al imobilului (40.000 ROL din 136.342 ROL) la valoarea actuală a imobilului (120.000 euro), rezultând astfel valoarea actualizată de 40.000 euro. Pârâtul nu s-a opus modalității de actualizare propuse de reclamantă, insistând în poziția sa de a nu se mai administra alte probe și de a se pronunța instanța pe fondul cauzei și în poziția sa că bunul imobil este bun propriu asupra căruia reclamanta nu are niciun drept (în pofida faptului că prin încheierea de admitere în principiu s-a recunoscut dreptul de creanță al reclamantei asupra avansului prețului de achiziționare a apartamentului).
Față de propunerea reclamantei de actualizare a dreptului de creanță prin raportare la valoarea de circulație - necontestată - a imobilului, instanța a reținut din probatoriile administrate în cauză următoarele: imobilul a fost dobândit de către defuncta prin cumpărare în cursul anului 1991, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992 pentru prețul de 136.342 ROL; urmare a decesului defunctei (intervenit la 02 iunie 2005) imobilul a trecut în patrimoniul pârâtului, cu titlu de moștenire. Prin încheierea de admitere în principiu s-a stabilit (pentru considerentele expuse în încheiere) că avansul prețului de cumpărare (în cuantum de 40.000 ROL) a fost plătit de către reclamantă, din bani proprii, motiv pentru care i s-a recunoscut reclamantei dreptul de creanță invocat. Instanța a reținut că în perioada în care părțile au fost căsătorite acestea au hotărât de comun acord asupra aspectelor patrimoniale specifice relației maritale, hotărârile soților fiind luate în deplin acord cu principiul încrederii reciproce între soți, principiu consacrat de art. 2 Codul familiei; în acest context soții au hotărât ca fiind în interesul familiei lor să renunțe în cursul anului 1989 la beneficiul contractului de închiriere a unui apartament de două camere care ulterior a format obiectul reglementărilor Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992 pentru a beneficia de un apartament mai mare de trei camere, folosit cu titlu de închiriere de către mama pârâtului. Hotărârea a fost luată ca urmare a decesului tatălui pârâtului, împrejurare în care mama pârâtului nu mai putea justifica folosirea unui apartament format din trei camere (potrivit legislației de la acea vreme) și urma să se mute într-un apartament mai mic, primind somație de la în acest sens (aspecte recunoscute de pârât la întrebările 2 și 3 ale interogatoriului). Instanța a reținut că înțelegerea părților de a renunța la apartamentul de două camere și de a se muta în apartamentul deținut de mama pârâtului, pentru aoa juta pe aceasta să păstreze apartamentul de trei camere, în condițiile în care apreciau că în viitor acest apartament va rămâne familiei soților (compuse din doi soți și doi copii) este o hotărâre specifică devălmășiei ce caracterizează relațiile patrimoniale ale soților. acestei relații patrimoniale (în care încrederea reciprocă a soților are un rol determinant în luarea hotărârilor) a înlăturat posibilitatea nașterii vreunei suspiciuni în sensul că există posibilitatea ca soțul să se răzgândească sau, mai grav, că mama pârâtului ar acționa împotriva intereselor tinerei familii, mai ales că la momentul luării hotărârii nu se punea problema dobândirii proprietății imobilului, ci doar a folosinței imobilului cu titlu de închiriere; în această situație, în spiritul încrederii născute între soți, reclamanta nu putea să prevadă apariția unor probleme referitoare la proprietatea imobilului în momentul încheierii actului de vânzare - cumpărare între și mama pârâtului și a acționat cu totală bună - credință, investind o parte din sumele de bani dobândite ca bun propriu în cumpărarea acestui apartament, urmărind practic același scop (urmărit de soți la momentul renunțării la contractul de închiriere al apartamentului cu două camere), respectiv ca acel apartament al cărui preț a fost achitat cu eforturi conjugate din partea ambilor soți să rămână în final proprietatea familiei soților; investiția reclamantei nu a fost una ușoară sub aspect financiar, soții confruntându-se în timpul căsătoriei cu situații în care abia reușeau să asigure un nivel de trai la limita subzistenței familiei, nivel de trai care a fost ridicat la un nivel de decență prin ajutorul consistent oferit de familia reclamantei.
În această situație, instanța a reținut că hotărârea reclamantei de a-și asuma eforturi financiare pentru asigurarea unui nivel de trai decent familiei sale, prin investirea unei sume de bani proprii într-un imobil ce urma a fi achiziționat pe numele soacrei sale (titular al contractului de închiriere) justifică asumarea riscului care s-a produs, acela ca soțul (pârâtul) să invoce în prezent că este unicul proprietar al imobilului dobândit prin moștenire; de altfel, instanța a constatat că în ipoteza în care pârâtul ar fi dat dovadă că a meritat încrederea cu care a fost creditat de soția sa, atunci singura cale în care reclamanta putea acționa pentru a atinge scopul urmărit de soți (de a se bucura de proprietatea unui apartament mai mare) era chiar calea urmată de reclamantă. În ipoteza contrară în care soțul nu trebuia creditat cu această încredere, soția reclamantă era în măsură să beneficieze (alături de soț) de dispozițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992 și să achiziționeze prin cumpărarea apartamentului de două camere, la care a renunțat.
Instanța a reținut că producerea riscului asumat de către reclamantă, indiferent fiind că reclamanta a acționat cu totală bună credință, nu justifică schimbarea naturii juridice a bunului imobil, în privința acestuia nefuncționând prezumția comunității de bunuri, însă reclamanta urmează a suporta riscul doar în ceea ce privește proprietatea bunului, nu și sub aspectul dreptului de creanță născut prin participarea sa efectivă la plata prețului bunului. De asemenea, instanța a reținut că devălmășia este specifică relațiilor patrimoniale dintre soți, nu și relațiilor patrimoniale născute între soți pe de o parte și membrii familiei naturale a unui dintre soți pe de altă parte, astfel că plata de către soți a ratelor contractului de împrumut contractat de mama pârâtului pe numele mamei pârâtului nu mai poate fi considerată ca fiind consecința "încrederii reciproce" specifice devălmășiei, în condițiile în care după dobândirea proprietății mama pârâtului nu a încheiat un act translativ de proprietate pe numele soțior (spre exemplu, contract de întreținere sau alt contract, în condițiile în care era interzisă vânzarea).
Reținând că participarea reclamantei cu suma de 40.000 ROL la cumpărarea apartamentului reprezintă o "investiție", că această participare este rezultatul unei hotărâri luate de comun acord de părți în timpul căsătoriei acestora și față de scopul urmărit de ambele părți (soți) la momentul luării acestei hotărâri (acela ca întreaga familie să se bucure în viitor de proprietatea bunului imobil) și față de conținutul dispozițiilor art. 970 cod civil potrivit cărora "Convențiile trebuie executate cu bună - credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa" instanța a apreciat întemeiată cererea reclamantei de actualizare a dreptului de creanță prin raportarea cotei sale de participare la valoarea de circulație a bunului achiziționat, aceasta fiind singura posibilitate de "compensare" a riscului suferit numai de reclamantă de a nu avea posibilitatea dobândirii proprietății unui apartament în regim de comuniune de bunuri (risc asumat prin înțelegerea ambilor soți) și singura posibilitate de a nu permite pârâtului ca prin nesocotirea încrederii ce i s-a acordat, prin încălcarea cuvântului dat în momentul luării hotărârii împreună cu soția sa și în detrimentul acesteia, să beneficieze de o îmbogățire fără justă cauză (i s-ar permite să invoce propria turpitudine în procurarea fondurilor necesare plății prețului unui imobil proprietatea sa).
Raportat acestor considerente și față de poziția pârâtului de a accepta că valoarea de circulație a imobilului este valoarea de 120.000 euro, propusă de reclamantă, instanța a stabilit că valoarea actualizată a dreptului de creanță recunoscut în favoarea reclamantei este de 1/3 din valoarea de circulație a imobilului, respectiv de 40.000 euro.
Reținând că dreptul de creanță recunoscut reclamantei are o strânsă legătură cu lucrul asupra căruia poartă (imobilul proprietatea pârâtului) și că în prezent reclamanta folosește acest imobil, instanța a recunoscut în favoarea reclamatei existența unui drept de retenție asupra imobilului până la plata de către pârât a sumei de 41.500 euro (sumă compusă din valoarea dreptului de creanță - 40.000 euro și din valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului de către reclamantă - 1.500 euro).
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 30 iunie 2008 declarat apel pârâtul -, iar la data de 03 iulie 2008 declarat apel reclamanta ( ), care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 11 iulie 2008.
Prin decizia civilă nr. 838 din 26 iunie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelurile formulate de apelanta - reclamantă (fostă ) și apelantul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 2630 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanță de apel a reținut, în ceea ce privește apelul formulat de către apelanta reclamantă că, în principal, s-a solicitat includerea în masa partajabilă a apartamentului situat în B,-, - 1,. 2,. 2,. 49, sector 6.
Tribunalul a constatat în schimb că acest imobil are calitatea de bun propriu al pârâtului, fiind dobândit pe calea moștenirii legale de către acesta din urmă de la numita, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 324 din 15 septembrie 2005 eliberat de Biroul Notarului Public " ".
Conform art. 31 lit. b Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire reprezintă bunuri proprii ale soțului beneficiar al moștenirii legale, astfel încât nu este întemeiată cererea reclamantei de includere în masa partajabilă a acestui bun imobil.
Tribunalul a constatat, așadar, că soluția instanței de fond sub acest aspect este legală și temeinică, critica formulată de apelanta - reclamantă neputând fi primită.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul de a nu atribui pârâtului niciun bun mobil din masa partajabilă, conform voinței exprimate de pârât în ședința publică din 20 martie 2008, sau de a redistribui bunurile în loturile formate astfel încât apelanta - reclamantă să nu fie nevoită să achite pârâtului vreo sumă de bani cu titlu de sultă.
Tribunalul a constatat că din înscrisurile depuse la fondul cauzei și din conținutul încheierii invocate de către apelantă nu rezultă intenția pârâtului de a renunța la partajarea bunurilor mobile, astfel încât, față de cota stabilită de contribuție a ambilor soți la dobândirea acestor bunuri mobile, calitatea de codevălmaș a pârâtului, tribunalul nu a putut admite o astfel de soluție de neatribuire a niciunui bun mobil către pârât.
În sfârșit, asupra celei de-a doua variante propuse în subsidiar de către apelantă, de redistribuire a bunurilor mobile în cele două loturi astfel încât apelanta să nu fie nevoită să achite vreo sumă cu titlu de sultă, tribunalul a constatat că apelanta nu a propus niciun fel de variantă concretă de redistribuire a bunurilor componente a celor două loturi și fără a critica în substanță aplicarea criteriilor avute în vedere de către instanța de fond în momentul stabilirii componenței celor două loturi.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a respectat întrutotul prevederile art. 6739Cod de procedură civilă, prin atribuirea bunurilor mobile în cele două loturi urmărindu-se asigurarea unei relative egalități între foștii soți asupra tipului de bunuri mobile atribuite (de exemplu atribuirea către reclamantă a mobilei de dormitor și a unei canapele extensibile, iar pârâtului în contrapartidă i s-a atribuit canapeaua cu două fotolii, același echilibru urmărindu-se și în partajarea electrocasnicelor, etc.).
Pentru aceste considerente, a respins ca nefondat apelul promovat de către apelanta - reclamantă.
În ceea ce privește apelul formulat de către apelantul - pârât, referitor la critica relativă la greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor lipsei calității procesuale active, pasive și a prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat următoarele:
În ceea ce privește calitatea procesuală activă, tribunalul a apreciat că, astfel cum rezultă din declarațiile celor doi martori audiați la fond ( și ), suma de 40.000 ROL a fost dăruită de mama apelantei - reclamante acesteia din urmă pentru a se achita avansul apartamentului situat în B,-, - 1,. 2,. 2,. 49, sector 6, achiziționat pe numele defunctei. Așadar, având în vedere intenția de gratificare a reclamantei, care rezultă în mod neîndoielnic din declarația martorului, sub forma darului manual, tribunalul a apreciat că reclamanta justifică legitimarea procesuală activă în a solicita constatarea dreptului de creanță asupra acestei sume.
Tot astfel, în ceea ce privește soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, tribunalul a constatat că, în măsura în care pârâtul este moștenitorul defunctei, având calitatea de succesor universal, are și calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.
Apelantul - pârât apreciază de asemenea că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece dreptul de creanță având ca obiect returnarea avansului de 40.000 ROL achitat de către reclamantă în contul apartamentului cumpărat pe numele defunctei este prescriptibil în termen de trei ani, care curge de la data scadenței, nefiind aplicabile nici prevederile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, în măsura în care nu este vorba de un împrumut între soți.
Tribunalul a constatat că, pe de o parte, dreptul de creanță pretins de reclamantă asupra avansului de 40.000 ROL din prețul imobilului în cauză este într-adevăr prescriptibil, iar pe de altă parte, cazul de suspendare a cursului prescripției prevăzut de art. 14 teza finală din Decretul nr. 167/1958 nu este aplicabil în speță, în măsura în care raportul juridic nu s-a născut inițial între reclamantă și pârât, ci între reclamantă și defuncta, pe numele căreia s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare la dobândirea căruia a contribuit, prin plata avansului, reclamanta.
Tribunalul a apreciat în schimb că soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este una corectă, având în vedere următoarele argumente, motivare care a fost substituită celei realizate de prima instanță:
În fapt, ne aflăm în prezența unui caz de întrerupere a prescripției extinctive prevăzut de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: recunoașterea dreptului a cărui acțiune s-a prescris făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Așadar, încă de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului situat în B,-, - 1,. 2,. 2,. 49, sector 6 de către prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 844 din 04 iulie 1991, reclamanta a locuit împreună cu pârâtul și defuncta în acest imobil, reclamanta continuând să locuiască aici chiar după decesului soacrei și emiterea certificatului de moștenitor nr. 324 din 15 septembrie 2005, când succesor universal a devenit pârâtul.
Având în vedere această situație de fapt, voința reclamantei de a contribui la achiziționarea acestui apartament pe numele altei persoane tocmai pentru a beneficia de drepturi locative întreaga familie, atitudinea defunctei de a nu împiedica pe foștii soți în folosirea acestui imobil, chiar atitudinea pârâtului, după dobândirea cu titlu de bun propriu a acestui imobil prin moștenire de a nu tulbura pe reclamantă în posesia acestui imobil, valorează ca o recunoaștere tacită a dreptului reclamantei.
În ceea ce privește problema dovedirii cu martori a plății făcute de către mama reclamantei a sumei de 40.000 lei, cu titlu de dar manual, avansul la cumpărarea apartamentului în cauză, tribunalul a constatat că în cauză este vorba de o imposibilitate morală de preconstituire a probei scrise, ca o excepție de la prevederile art. 1191 alin. 1 și 2 din Codul Civil, imposibilitate care rezultă din raporturile dintre soți și rudele lor apropiate (mama reclamantei pe de o parte, mama pârâtului).
Pe cale de consecință, având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat și apelul promovat de apelantul - pârât.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 09 octombrie 2009 declarat recurs nemotivat pârâtul, iar la data de 14 octombrie 2009 declarat recurs reclamanta (fostă ), care au fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 20 octombrie 2009.
Recurenta reclamantă a solicitat să se admită recursul său, să fie modificată în parte decizia recurată, să se admită apelul astfel cum a fost formulat și motivat în fața instanței de apel privitor la solicitarea de a da curs dorinței exprimate de pârât, așa cum a fost reținută respectiva dorință în încheierea din 20 martie 2008, potrivit căreia acesta, intimatul - pârât, nu dorește atribuirea niciunui bun mobil dintre cele care au fost stabilite ca făcând parte din masa partajabilă; iar dacă se va aprecia că se impune formarea de loturi și atribuirea unui lot pârâtului, bunurile să fie distribuite astfel încât să nu fie obligată reclamanta la plata unei sulte și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta reclamantă a făcut referire la art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, considerând ca fiind incidente prevederile reglementate în articolul de mai sus, respectiv că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ținând cont de poziția intimatului - pârât, exprimată în ședință publică, în fața instanței de fond.
Astfel, însăși prima instanță, în considerente hotărârii, la pagina 3 sentinței - în paragraful în care analizează cauza sub aspectul valorii bunurilor mobile ce compun masa partajabilă, reține că: "s-a luat act de poziția pârâtului în sensul că nu contestă valoarea estimată de reclamantă a acestor bunuri și că chiar se opune administrării de noi probe în vederea lămuririi acestor aspecte; în plus pârâtul a arătat că nu dorește atribuirea niciunui bun mobil dintre cele reținute ca făcând parte din masa partajabilă".
Având în vedere contextul în care s-a făcut afirmația, precum și lipsa echivocului, atât privitor exprimarea clară a poziției intimatului pârât, cât și la modul cum s-a reținut și consemnat de către instanță această poziție, apreciază că, sub acest aspect, instanța trebuia să dea curs solicitării pârâtului.
În al doilea rând, invocând art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, recurenta a arătat că, ținând cont de cele arătate mai sus și având în vedere că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au motivat adoptarea unei soluții prin care s-a ignorat această solicitare expresă a intimatului - pârât, acest fapt se constituie ca situație ce atrage incidența textului de lege conținut în articolul menționat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 7 Cod de procedură civilă.
Asupra excepțiilor privind inadmisibilitatea recursului formulat de recurenta - reclamantă și lipsa calității procesuale active și pasive în cauză, Curtea reține următoarele:
Recursul, fiind o fază a judecății, nu reprezintă un proces distinct de cel declanșat prin cererea de chemare în judecată și dedus ulterior instanței de apel, ci o continuare a acestuia, hotărârea instanței de apel neconstituind decât actul prin care se finalizează o etapă a procesului respectiv. De aceea, au calitate de părți la judecata în recurs, și implicit calitate procesuală activă și respectiv pasivă în această fază procesuală, toate persoanele care au avut calitatea de parte la judecata în apel.
Având în vedere că recurenta () a fost parte în cadrul apelului soluționat prin decizia civilă nr. 838A din 26 iunie 2009 de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, aceasta justifică legitimarea procesuală activă pentru formularea unei cereri de recurs împotriva deciziei respective. De asemenea, întrucât și pârâtul a figurat în calitate de parte adversă în același dosar, este justificată îndreptarea cererii de recurs formulate de către reclamantă, împotriva sa.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă cele două excepții, precum și pe cea a inadmisibilității recursului formulat de către recurenta reclamanta, care ar fi decurs din admiterea celor dintâi.
Asupra nulității recursului formulat de recurentul - pârât, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 3021lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. În același sens, art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Potrivit art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".
Termenul de recurs este potrivit art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă de 15 zile de la comunicarea hotărârii și, față de dispozițiile legale citate anterior, în acest caz același termen este stabilit și pentru motivarea recursului.
Hotărârea a fost comunicată recurentului pârât la data de 29 septembrie 2009, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate, acesta depunând motivele de recurs abia în ședința din 1 februarie 2010, deci după împlinirea termenului legal, care este 15 octombrie 2009, calculat potrivit regulilor stabilite de art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută ca motiv de ordine publică, ce ar putea fi invocat și ulterior potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind dreptul de creanță al intimatei reclamante izvorât din plata avansului pentru apartamentul situat în B,-, -. 2,. 2,. 49, sector 6, întrucât recurentul pârât - nu ar avea calitate procesuală pasivă, iar intimata reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă.
Astfel, potrivit art. 109 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar calitatea procesuală pasivă existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, deci persoana căreia titularul dreptului poate să-i pretindă o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza.
Or, aspectul pus în discuție de către recurentul pârât, respectiv faptul că în mod greșit instanțele de fond au luat în considerare declarația martorului, cumnatul intimatei reclamante, care a afirmat că pentru cumpărarea apartamentului defuncta a împrumutat suma de 41.000 ROL de la, unchiul intimatei reclamante, nu corespunde nici categoriei juridice a excepției lipsei calității procesuale active, nici celei a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Ca atare, Curtea a calificat mijlocul de apărare invocat de către recurentul pârât ca fiind o apărare de fond, care trebuia însă formulat în termenul legal, conform celor expuse anterior.
În aceste condiții, constatând ca recursul nu a fost motivat în termenul legal și că nu există motive de ordine publică care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită excepția și să constate nulitatea recursului formulat de recurentul - pârât.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenta reclamantă și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. C de-al șaselea motiv de recurs are în vedere situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Sub un prim aspect, Curtea constată că eventuala includere în lotul pârâtului a unor bunuri pe care nu le-a cerut nu poate fi criticată decât de către acesta, singurul care ar fi fost vătămat de modul în care a procedat instanța.
2. Ceea ce poate critica reclamanta este în schimb neatribuirea tuturor bunurilor incluse în masa partajabilă în favoarea sa, ca urmare a solicitării pârâtului de a nu-i fi atribuit niciun asemenea bun, aspect ce urmează a fi încadrat însă în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă încel de-al nouălea motiv de recurs, care se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Într-adevăr, dacă pârâtul ar fi renunțat la bunurile respective, iar instanța nu ar fi dat eficiență acestei manifestări de voință a părții, ar fi fost încălcat principiul disponibilității.
Din actele dosarului nu rezultă însă că pârâtul ar fi intenționat să renunțe la drepturile asupra bunurilor respective, cu titlu gratuit; or, renunțările la drepturi, conform unui principiul de drept unanim admis de practica judecătorească și de literatura de specialitate, trebuie să fie exprese, iar nu deduse pe cale de interpretare.
Cât privește solicitarea reclamantei de redistribuire a bunurilor astfel încât să nu mai fie obligată la plata unei sulte, Curtea reține că ipoteza a doua a art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă -încălcarea sau aplicarea greșită a legii- are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la motivul de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se includ și art. 6735alin. 2 Cod procedură civilă: "Instanța va face împărțeala în natură. - ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare ele se întregesc printr-o sumă de bani".
În aceste condiții, se constată că prin modul în care au format cele două loturi, ce asigură un just echilibru între interesele părților, chiar cu dezavantajul că una din ele a fost obligată la plata unei sulte, al cărei cuantum (1.120 lei) este însă redus în raport de valoarea totală a masei partajabile (13.960 lei), instanțele și-au folosit puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente.
3. C de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Or, instanța de apel a înlăturat solicitarea formulată de reclamantă în subsidiar, arătând că aceasta nu a propus niciun fel de variantă concretă de redistribuire a bunurilor componente ale celor două loturi și fără a critica în substanță aplicarea criteriilor avute în vedere de către instanța de fond în momentul stabilirii componenței celor două loturi.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă (fostă ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile privind inadmisibilitatea recursului și lipsa calității procesuale active și pasive în cauză.
Constată nul recursul formulat de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 838 din 26 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă (fostă ), împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./Tehnodact. /
2 ex./25.03.2010
-3.-;
Jud.6.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Plasament. Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Divort. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
