Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1728/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1246
Ședința publică de la 06.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți și, împotriva deciziei civile nr.754 A din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Cauza are ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-pârât, personal și intimatul-reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 05.10.2009, emisă de Baroul București, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatului-reclamant întâmpinare, în trei exemplare.
Recurentul-pârât se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de SPCEP S6 Br.2, la data de 12.10.2006 și depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei, consemnată cu chitanța nr.-/1/06.10.2009.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării depuse cu depășirea termenului legal prevăzut de lege către recurentul-pârât.
Recurentul-pârât solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că se opune la cererea de amânare formulată de recurentul-pârât, având în vedere că acesta a avut suficient timp la dispoziție să-și angajeze apărător.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.156 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare formulată de recurentul-pârât, ca nefiind temeinic motivată, având în vedere împrejurarea că partea a fost legal citată la data de 31.07.2009 și constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că în mod corect instanța de apel a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar s-a probat inexistența unor bunuri proprii ale debitorului, împrejurare dovedită de altfel și prin procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc, din care rezultă că acesta a recunoscut că nu deține bunuri proprii urmăribile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 B, sub nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanța ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de pârâți în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7130/30.10.2008 a fost admisă excepția prematurității acțiunii, fiind respinsă, ca prematur introdusă această acțiune, avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin contractul de împrumut, autentificat sub nr. 904/02.07.2008, de BNP, reclamantul a împrumutat pârâtului - suma de 67.500 euro, sumă ce urma fi restituită la data de 02.08.2008. Întrucât termenul scadent al restituirii împrumutului a expirat, reclamantul a ales calea executării silite în vederea recuperării creanței sale.
Instanța a reținut că, la momentul introducerii cererii de partaj, reclamantul nu formulase, însă, cerere de executare silită și că, prin procesul verbal din 15.10.2008, întocmit de executor judecătoresc, în dosarul de executare silită nr.249/2008, reclamantul a produs dovezi, în sensul că s-a încercat executarea silită prin poprire, fiind emise adrese de poprire către patruzeci și două de instituții bancare, în urma cărora s-a constatat că debitorul are cont deschis la BCR, care nu a fost indisponibilizat, din lipsă de disponibil.
În același proces-verbal, s-a susținut că executorul judecătoresc ar mai fi încheiat un alt proces-verbal, la data de 03.09.2008, prin care a constatat că nu au putut fi identificate bunuri mobile, proprietatea debitorului.
Reținând că urmărirea silită poate avea ca obiect disponibilități bănești, bunuri mobile și bunuri imobile, și că, până în prezent, reclamantul a administrat dovezi doar cu privire la executarea silită prin poprire; reținând, totodată, principiul consacrat de dispozițiile art. 371/1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia obligațiile de plată, cuprinse într-un titlu executoriu, se aduc la îndeplinire de bunăvoie și, numai în mod excepțional (când debitorul nu execută obligația de bună-voie), se poate apela la procedura executării silite, instanța a apreciat că primul demers ce trebuie îndeplinit de executorul judecătoresc, sesizat cu o cerere de executare silită, constă în citarea debitorului, pentru ca, în funcție de lămuririle pe care le poate oferi debitorul, executorul judecătoresc să poată stabili dacă executarea obligației poate avea loc voluntar, sau, dimpotrivă, pe calea executării silite și să poată identifica bunurile urmăribile în vederea executării silite.
Această măsură, de înștiințare a debitorului și de citare a acestuia, pentru a oferi lămuriri, asigură atât respectarea principiului executării voluntare a obligațiilor de plată, cât și respectarea altor principii, respectiv principiul consacrat de art. 33.fam. potrivit căruia, pentru plata obligațiilor personale, bunurile comune ale soților pot fi urmărite doar în mod excepțional, după urmărirea prealabilă a bunurilor proprii ale soțului debitor.
Desigur că, neprocedând la citarea debitorului, executorul judecătoresc nu a avut posibilitatea de a identifica decât bunuri proprii, a căror existență este consemnată în evidențele instituțiilor cărora le-a solicitat relații, dar există situații în care astfel de bunuri nu sunt menționate în evidențele instituțiilor în cauză.
Mai mult, instanța a constatat că executorul judecătoresc a solicitat informații doar de pe raza municipiului B, pentru a identifica eventule bunuri imobile situate în B, dar, prin emiterea acestor adrese, nu se poate susține că s-au epuizat demersurile de identificare a unor bunuri imobile, proprietatea debitorului, ce s-ar putea situa în alte localități decât municipiul B și, dacă astfel de bunuri ar fi identificate, ele ar trebui să fie urmărite cu precădere, înainte de urmărirea bunurilor comune.
Sub aspectul identificării unor bunuri mobile proprietatea debitorului, instanța a considerat că, prin nedepunerea, de către reclamant, a procesului verbal din 03.09.2008, nu s-a făcut dovada că executorul judecătoresc ar fi întreprins demersuri de identificare a acestor bunuri, cu atât mai mult cu cât, în lipsa lămuririlor ce pot fi oferite de debitor, în condițiile în care acesta ar fi citat, este dificilă identificarea acestor bunuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând, în temeiul prevederilor art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă, desființarea sentinței civile nr-, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 754/A/01.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția decăderii apelantului din dreptul de a formula motivele de apel, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de apelantul reclamant, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Tribunalul a apreciat ca fondate criticile formulate de către apelantul reclamant, având în vedere că, prin înscrisurile atașate în apel, s-a probat inexistența unor bunuri proprii ale debitorului propriu al reclamantului apelant, împrejurare dovedită prin procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc, la solicitarea apelantului reclamant, rezultând, în mod cert, că însuși debitorul a recunoscut că nu deține alte bunuri proprii urmăribile, pentru satisfacerea acestei creanțe, considerente, în raport de care s-a constatat că prezenta acțiune trebuie să fie soluționată pe fondul său, urmând a fi administrate probe cu privire la cotele de contribuție ale fiecăruia dintre soți, la dobândirea și conservarea acestui bun, a cărui partajare s-a solicitat prin acțiunea introductivă, în temeiul art. 33. fam. și art. 493 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat și menținerii sentinței civile nr. 7130/30.10.2008 a Judecătoriei sectorului 6
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat, sub un prim aspect, că, deși tribunalul a respins, în apel, cererea de probe a apelantului reclamant, a pronunțat decizia recurată, pe baza unor înscrisuri administrate de apelant direct în apel.
Cum instanța îi respinsese apelantului cererea de probe în apel, rezultă că nu putea lua în considerare, la soluționarea acestuia, înscrisurile atașate cererii de apel. Astfel, instanța a soluționat în mod greșit și excepția decăderii apelantului din dreptul de a utiliza probe în apel.
În același sens, recurenții au arătat că, presupunând că au fost corect administrate, direct în apel, înscrisurile depuse de apelantul, acestea nu fac dovada inexistenței bunurilor proprii ale recurentului, întrucât apelantul nu a făcut dovada că ar fi întreprins un minim demers la Registrul Comerțului sau la Administrația Financiară, în scopul identificării cuantumului profitului celor trei societăți comerciale, la care recurentul este asociat.
Un ultim motiv de recurs s-a raportat la faptul că înscrisurile depuse de apelantul reclamant nu înlătură prematuritatea cererii de partaj, introdusă la data de 08.09.2007, la Judecătoria sectorului 6 B, ci legitimează o nouă cerere de partaj, prematuritatea cererii apreciindu-se în raport de momentul introducerii sale, iar nu de momentul soluționării căii de atac a apelului.
Astfel, procesul-verbal din data de 24.03.2009 este ulterior introducerii acțiunii - 08.09.2008, pronunțării sentinței de fond referitoare la prematuritate - 30.10.2008, introducerii apelului - 29.12.2008 și primului termen din apel - 02.03.2009, fiind încheiat pe durata suspendării apelului și nefiind un înscris administrat în fața primei instanțe, astfel încât această instanță nu avea cum să soluționeze excepția prematurității în raport de acest înscris.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, cererea de recurs fiind legal timbrată.
Intimatul a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În susținerea întâmpinării, intimatul a arătat că, prin respingerea cererii de probe, instanța de apel nu s-a referit la respingerea proceselor - verbale din data de 03.09.2009 și 24.03.2009, ci la respingerea solicitării de a depune alte înscrisuri, în afara acestora.
În același sens, instanța de apel, respingând excepția decăderii din dreptul de a motiva și de a utiliza probe noi, prevăzute de art. 287 alin. 2 Cod de procedură civilă, invocată pe considerentul că motivele de apel au fost depuse tardiv, a acceptat inclusiv documentele anexate motivelor de apel.
În ceea ce privește calitatea de asociat în mai multe societăți comerciale și posibilitatea recurentului de a obține dividende, intimatul a arătat că aceasta nu este echivalentă cu deținerea unor bunuri, care pot fi urmărite.
Asupra motivului de recurs, prin care se invocă faptul că înscrisurile probatorii au fost depuse după data introducerii cererii de partaj și pronunțării soluției de către instanța de fond, intimatul a învederat instanței că dispozițiile procesuale permit depunerea documentele probatorii și după data introducerii acțiunii, inclusiv în apel.
În etapa procesuală a recursului nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.315 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra primului motiv de recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 287 alin. 1 Cod de procedură civilă, dispoziții speciale în materia apelului, care reglementează conținutul cererii de apel,cererea de apel va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților; arătarea hotărârii care se atacă; motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; dovezile invocate în susținerea apelului și semnătura. Cerințele privind motivele de fapt și de drept și cele privind dovezile invocate în susținerea apelului sunt reglementate sub sancțiunea decăderii și acestea pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, astfel cum este aceasta definită în art. 134 Cod de procedură civilă.
Astfel, cercetând depunerea motivelor de apel, de către apelantul reclamant, în fața tribunalului, Curtea constată că acestea au fost depuse cu respectarea dispozițiilor legale reglementate de art. 287 alin. 2 coroborate cu art. 134 Cod de procedură civilă, termenul din 01.06.2009 fiind cel care poate fi echivalat cu prima zi de înfățișare, în care părțile, legal citate, pot pune concluzii în fond, astfel încât Curtea apreciază că, în mod legal, tribunalul a respins excepția decăderii apelantului din dreptul de a formula motivele de apel.
Realizând această constatare, Curtea urmează a verifica dacă, prin conținutul motivelor de apel, a fost solicitată proba cu înscrisuri și modul în care s-a dat eficiență dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Or, din analiza cererii de apel, rezultă că apelantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexate acestei cereri, prin însăși cererea de apel, astfel încât erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 292 alin. 1 teza I Cod de procedură civilă, conform cărorapărțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță, sau arătate în motivarea apelului, sau în întâmpinare.
În acest sens, constatând că probele au fost cerute prin cererea de apel și având în vedere natura devolutivă a căii de atac a apelului, în mod legal și temeinic, tribunalul a încuviințat probele anexate acestei cereri, considerând că sunt suficiente pentru pronunțarea unei decizii, și respingând, în consecință, suplimentarea probatoriului.
În acest context, Curtea apreciază că și ultimul motiv de recurs invocat de recurenți, prin care se susține, în esență, că evaluarea prematurității cererii nu se poate realiza decât în raport de înscrisurile depuse în fața primei instanțe, este neîntemeiat, întrucât dispozițiile legale ce guvernează calea de atac ordinară, devolutivă a apelului permit posibilitatea administrării probelor noi în apel, în considerarea protejării dreptului la un proces echitabil al ambelor părți, părți care pot să administreze probele pe care le consideră legale, necesare, pertinente și concludente în susținerea, respectiv combaterea pretențiilor formulate și, în raport de aceste probe, soluția desființării hotărârii pronunțate de instanța de fond, atunci când aceasta a rezolvat, în mod nelegal, cauza, în temeiul unei excepții procesuale, fără a intra în cercetarea fondului.
Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, prin care se invocă faptul că înscrisurile depuse de intimatul nu fac dovada inexistenței bunurilor proprii ale recurentului, Curtea îl apreciază, de asemenea, ca nefondat, întrucât, din coroborarea proceselor - verbale din 03.09.2008 și 24.03.2009, tribunalul a reținut, în mod corect, situația de fapt, conform căreia debitorul nu deține bunuri proprii, ce ar putea fi supuse executării silite, pentru îndestularea creanței ce rezultă din contractul de împrumut, autentificat sub nr. 904/02.06.2008, de către, contract care constituie titlu executoriu, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995, acest fapt decurgând din însăși declarația debitorului, consemnată de executorul judecătoresc.
Cum art. 33 din Codul familiei permite creditorilor personali ai unuia dintre soți să solicite partajarea, în timpul căsătoriei, a bunurilor comune deținute de către soți, în cazul în care soțul debitor nu deține bunuri proprii, iar prevederile art. 493 Cod de procedură civilă prevăd că bunurile deținute în devălmășie de către soți pot fi executate numai după partajarea acestora și stabilirea bunurilor proprii ale soțului debitor sau a cotelor-părți ideale deținute de acesta, iar, în cauză, s-a dovedit inexistența bunurilor proprii ale debitorului recurent, Curtea apreciază, în acord cu tribunalul, că se impune, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă, desființarea sentinței instanței de fond, care s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale de prematuritate, ce nu este operantă, și cercetarea fondului cauzei, în temeiul cererii declanșatoare a procedurii judiciare formulată de către creditorul reclamant.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții și împotriva deciziei civile nr. 754/A/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr. 754/A/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/29.10.2009
------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud. Sector 6 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 70/2009. Curtea de... → |
|---|
