Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1273/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1273/R/2008
Ședința publică din 6 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Nistor JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta, precum și recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.598/A din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 16, pârâtul intimat, asistat de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 15, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantei recurente, depune la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârât, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta pârâtului. Totodată, depune taxa judiciară de timbru în sumă de 1217,2 lei și 5 lei timbru judiciar.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar întâmpinare la recursul declarat de către reclamantă, un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantei. Totodată, depune la dosar chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 1175,6 lei și 5 lei timbru judiciar.
Pentru a da posibilitatea părților de a studia întâmpinările comunicate la acest termen, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 16, pârâtul intimat, asistat de avocat, cu depune împuternicire avocațială la dosar-fila 15, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că își susține excepția inadmisibilității motivelor invocate de pârâtul recurent.
Reprezentanta pârâtului recurent, solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs, întrucât motivele invocate nu vizează aspecte legate de decizia atacată, ci a invocate aceste aspecte pentru a dovedi că motivarea este contradictorie.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursurilor formulate.
Reprezentantul reclamantei, solicită admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei recurate în sensul neobligării reclamantei la plata sumei de 41.562.949 lei, partajării prețului apartamentului în cuantum de 30.000 euro și obligării la plata a din aceasta către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului recurent, solicită admiterea recursului și prin urmare, modificării în parte a hotărârii recurate în ce privește constatarea dreptului de creanță al pârâtului cu consecința obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 15.000 euro în echivalent cu titlu drept creanță, cu cheltuieli de judecată pentru fond, apel și recurs.
Reprezentanta pârâtului recurent, solicită respingerea recursului declarat de către reclamantă, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul reclamantei, solicită respingerea recursului formulat de pârât, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.342/2006 din data de 14.03.2006 pronunțată în dosarul nr.79/2006 al Judecătoriei Gherlaa fost admisă in parte acțiunea civila formulata de reclamanta născuta în contradictoriu cu paratul si a fost admisă in parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional in contradictoriu cu parata reconvențională născută si in consecință:
S-a stabilit că următoarele bunuri mobile aflate la domiciliul pârâtului sunt bunuri proprii ale reclamantei: aspirator, cuptor cu microunde, combina muzicala, lada frigorifica, doua fotolii sufragerie, mașina de spălat automată si obligat pârâtul sa predea reclamantei aceste bunuri. A fost respinsă cererea de constatare că mobila de sufragerie este bun propriu al reclamantei.
S-a stabilit că următoarele bunuri mobile: mobila bucătărie, canapea sufragerie, mobila sufragerie, frigider, sunt bunuri comune ale părților. A fost respinsă cererea de partajare a acestor bunuri mobile comune. A fost respinsă cererea de constatare ca următoarele bunuri mobile sunt bunuri comune ale părților: centrala termică, autoturism, televizor, aparat video, covor, frigider.
S-a constatat ca pârâta reconvențională a contractat in timpul căsătoriei o datorie personală față de Asociația de proprietari " G, datorie acoperită în timpul căsătoriei din veniturile comune ale părților si parte din prețul de vânzare a apartamentului situat in mun. G str. -. nr. 4/ A,. 22. înscris in ind. nr. 7480
A fost respinsă cererea de constatare ca părțile au dobândit in timpul căsătoriei un drept de creanță în sumă de 30.000 euro reprezentând contravaloarea apartamentului situat in mun. G str. -. nr. 4/. 22. înscris in ind. nr. 7480 G și un drept de creanță în sumă de 700 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului, precum și cererea de partajare a acestor sume.
Astfel în temeiul art.276 Cod proc.civ. judecătoria a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre prima instanță a reținut că prin Sentința civila nr. 560/2004 a Judecătoriei Gherla, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.06.2004, a fost desfăcuta căsătoria încheiată la data de 03.11.1990 dintre părți si s-a încuviințat la cererea părților ca reclamanta să-și păstreze numele dobândit prin căsătore acela de "".
Cu toate că ambele părți au avut apărători calificați, aceștia nu au propus si nu au fost administrate suficiente probe pentru dovedirea existentei bunurilor mobile și a valorii acestora, cu toate insistentele instanței in acest sens. A fost audiată o singură martoră a cărei declarație a fost pertinentă și concludentă numai intr-o foarte măsură, respectiv aceasta a reiterat recunoașterile paratului si a menționat in plus ca mașina de spălat și un covor au fost primite de părți de la fratele reclamantei.
Părțile au pornit de la premisa greșita că au de partajat suma de 30.000 euro reprezentând valoarea actualizata a apartamentului vândut in anul 2001, insa in realitate părțile au vândut martorului. apartamentul situat in mun. G str. -. nr. 4/. 22. cu suma de 300.000.000 ROL si nu există nici un temei pentru a fi actualizata aceasta suma in funcție de evoluția preturilor pe piață imobiliara.
Martorii audiați au arătat ca suma obținuta din vânzarea apartamentului a fost cheltuita de părți in timpul căsătoriei, parte chiar pentru acoperirea unor datorii din împrumuturi contractate împreună si pentru acoperirea unor prejudicii cauzate de reclamantă in calitate de administrator al asociației de proprietari.
Pentru a partaja bunuri sau drepturi de creanță așa cum solicita părțile trebuie probata in primul rând existenta acestora in patrimoniul părților in momentul desfacerii căsătoriei, altfel cererea de partajare este lipsita de obiect, iar părțile nu au făcut dovada existentei sumei de 30.000 euro rezultata din vânzarea apartamentului si nici a sumei de 700 RON din vânzarea vreunui autoturism, în patrimoniul lor.
Existenta unui drept de creanță in patrimoniul părților presupune ca părțile sa primească în viitor suma de bani pretinsă si care ar urma sa fie partajată, sumă a cărei existență nu a fost probată, motiv pentru care instanța a respins cererile de constatare ca părțile au dobândit in timpul căsătoriei un drept de creanță în sumă de 30.000 Euro, reprezentând contravaloarea apartamentului înscris in ind. nr. 7480 G si un drept de creanța in suma de 700 RON reprezentând contravaloarea autoturismului, precum și cererile de partajare a acestor sume, ca fiind lipsite de obiect, întrucât nimeni nu poate împarți cea ce nu are sau ceea ce nu va primi.
Cu privire la calitatea de bunuri proprii si bunuri comune ale părților, instanța in temeiul art. 1204 Cod Civil, a admis in parte cererile părților de constatare numai in măsura recunoașterilor acestora, completate cu declarația martorei audiate si a stabilit ca doar mobila de bucătărie, canapeaua de sufragerie, mobila de sufragerie si frigiderul sunt bunuri comune ale părților, însă a respins cererea de partajare a acestora întrucât părțile nu au menționat valoarea acestora si s-au opus efectuării unei expertize de evaluare, astfel ca instanța nu are nici un criteriu de apreciere a valorilor bunurilor mobile pentru formarea de loturi si atribuirea in natura sau de plata a unor sulte compensatoare.
Întrucât nu a fost propusă pentru administrare nici o probă in vederea stabiliri calității de bunuri proprii sau comune ale părților, instanța in temeiul art. 1169 Cod Civil, a respins cererea de constatare că mobila de sufragerie este bun propriu al reclamantei si cererea de constatare că următoarele bunuri mobile sunt bunuri comune ale părților: centrala termică, autoturism, televizor, aparat video, covor, frigider.
Prin cererea recovențională s-a mai solicitat sa se constate ca pârâta reconvențională a contractat in timpul căsătoriei o datorie personală față de Asociația de proprietari "" fără să fie precizat cuantumul datoriei si care a fost acoperită in timpul căsătoriei din veniturile comune ale părților si parte din prețul de vânzare a apartamentului situat in mun.G str. -. nr. 4/. 22. înscris in ind. nr. 7480 cerere pe care instanța, având in vedere probatoriul administrat in cauza, a admis-o așa cum a fost formulată de reclamantul reconvențional.
Întrucât atât acțiunea reclamantei cât și cererea reconvențională formulată de pârât au fost admise numai în parte, in temeiul art. 276 Cod Procedura Civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecata făcute de părți.
Prin decizia civilă nr. 598/16.10.2007 a Tribunalului Cluj au fost admise apelurile declarate de către reclamanta și pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 342/14.03.2006 a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosarul nr.79/2006 și, în consecință, au fost constatate calitatea de bunuri comune a următoarelor bunuri: mobilă bucătărie, frigider, mobilă sufragerie, canapea sufragerie.
S- constatat calitatea de bunuri proprii ale reclamantei a următoarelor bunuri: mixer de bucătărie, cuptor cu microunde, mașină de spălat automată, două televizoare, saltea de două persoane, combină muzicală cu boxe, aspirator, doua fotolii, un covor mare alb.
S- constatat calitatea de bun propriu al pârâtului în privința centralei termice.
S- dispus partajarea bunurilor comune, astfel:
LOTUL I: mobilă de bucătărie și frigider au fost atribuite pârâtului.
LOTUL II: mobilă de sufragerie și canapea au fost atribuite reclamantei.
Pârâtul fost obligat să predea reclamantei bunurile personale și bunurile ce alcătuiesc LOTUL II.
S- constatat dreptul de creanță al pârâtului pentru suma de 41.562.949 lei actualizată și obligată reclamanta la plata acestei sume către pârât, fiind compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut următoarele:
Astfel, ambele părți au solicitat partajarea bunurilor comune prin formarea de loturi în natură, ținând cont de faptul că în cauză sunt supuse partajului numai bunuri mobile.
În mod nelegal, instanța de fond a refuzat partajarea bunurilor comune, mai ales, având în vedere împrejurarea că părțile s-au înțeles asupra modalității de partajare, cu excepția câtorva bunuri.
Astfel, conform recunoașterilor părților cu efect al răspunsului la interogatoriu, sunt bunuri comune: mobila de bucătărie, canapea sufragerie, mobila sufragerie, frigider.
Aceste bunuri s-au atribuit pârtilor în doua loturi, lotul I, atribuit reclamantei, alcătuit din mobilă de sufragerie și canapea și lotul II, atribuit pârâtului compus din mobilă de bucătărie și frigiderul.
Bunurile proprii ale reclamantei au fost dovedite prin declarația martorei acestea, fiind primite de reclamantă de la fratele sau, respectiv, mixer de bucătărie, cuptor cu microunde, mașina de spălat automata, doua televizoare, saltea pat de 2 persoane, combina muzicala cu boxe, aspirator, doua fotolii, un covor mare alb.
Cu privire la centrala termică, aceasta este în mod categoric bunul propriu al pârâtului. Exista factura eliberată la cumpărare și declarația martorului, potrivit cărora centrala a fost achitata cu bani provenind de la sora pârâtului.
Deși reclamanta a susținut că de fapt, pentru achiziționarea centralei au fost folosiți bani comuni, această susținere nu a fost dovedită.
Referitor la dreptul de creanță, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit în mod cert ce s-a întâmplat cu banii proveniți din vânzarea apartamentului, respective, 300.000.000 lei.
Pârâtul pretinde că suma de bani a fost folosita pentru stingerea datoriei reclamantei față de ASOCIATIA, însă, prin motivele de apel, chiar pârâtul recunoaște că s-a plătit 157.000.000 lei plus 41.562.949 lei. Deci ar fi rămas pentru părți suma de aproximativ 100.000.000 lei care nu se cunoaște ce destinație a avut.
Dar tribunalul nu a putut retine că datoria a fost achitată din banii obținuți din vânzarea apartamentului, deoarece si reclamanta a dovedit că avea depozite substanțiale în bănci, obținute ca urmare a muncii în Israel, deci avea financiare sa plătească datoria.
În consecință tribunalul a respins cererea de partajare a unui drept de creanță în valoare de 30.000 Euro, valoarea actualizata a apartamentului, în lipsa unor dovezi certe, considerând ca prețul apartamentului a fost folosit în comun de către părți.
Singurul drept de creanță pe care tribunalul l-a reținut este cel constatat în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, respectiv, 41.562.949 lei.
Pârâtul a dovedit că a achitat această sumă pentru reclamantă, prin urmare i se cuvine valoarea actualizată a acestei sume.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen legal reclamanta, precum și pârâtul.
În motivele de recurs reclamanta criticat decizia pronunțată în apel deoarece instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, obligând-o pe reclamantă la plata sumei de 41.562.949 lei, sumă pe care pârâtul, reclamant reconvențional nu a solicitat-o prin cererea reconvențională. Prin cererea reconvențională pârâtul solicitat să se constate că datoria personală a fost achitată din venituri comune, respectiv prețul apartamentului și să fie obligată reclamanta, pârâta reconvențională la plata sumei de din valoarea apartamentului, deoarece această sumă a fost folosită la achitarea datoriei. Prin cererea reconvențională nu a fost solicitat vreun alt drept de creanță decât partea sa din apartament. Prin decizia civilă nr. 598/2007 instanța de apel constatat că plata datoriei nu s- făcut din prețul apartamentului, însă constatat o altă creanță care nu rezultă din partajarea bunurilor comune, ci din faptul că pârâtul a făcut o plată pentru reclamantă în cuantum de 41.562.949 lei.
Reclamanta invocat și prescripția dreptului de creanță ce ar fi putut rezulta din faptul că pârâtul din venituri proprii a achitat o datorie a acesteia, însă menționat că nu a fost invocată până în acest moment excepția, deoarece nu s-a pus în discuție un astfel de petit. Mai mult, instanța nu a precizat dacă suma datorată este în lei, RON sau ROL. În ipoteza în care suma este în RON, depășește cu mult suma solicitată de pârâtul reclamant reconvențional în cuantum de 15.000 EURO.
doua critică invocată de reclamantă vizează faptul că instanța de apel nu s- pronunțat asupra petitului privind partajarea prețului actualizat al apartamentului, în decizia civilă contestată nu se face nici o referire la cererile părților de partajare bunului comun suma de 30.000 EURO.
Pârâtul în motivele de recurs solicitat modificarea în parte deciziei civile nr. 598/2007, în ce privește constatarea dreptului de creanță al acestuia cu obligarea reclamantei la plata sumei de 15.000 EURO în favoarea pârâtului cu titlu de drept de creanță și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.
Pârâtul critică motivația contradictorie și străină de cauză, arătând că aprecierea instanței de apel că datoria reclamantei către Asociația fost achitată din veniturile realizate de aceasta în Israel și nu din banii obținuți din vânzarea apartamentului este eronată, deoarece reclamata expediat sume începând cu anul 2002, însă trimise în contul întreținerii minorei fără avea nici o legătură cu achitarea datoriei personale ce fusese deja acoperită. Cu toate acestea, instanța de apel recunoaște dreptul de creanță al pârâtului pentru ultima tranșă de bani în cuantum de 41.562.969 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru o parte din suma datorată. Reclamanta aplecat în Israel în 2002 iar suma de 157 milioane lei a fost plătită anterior emiterii ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla din 5.10.2001.
Recurentul arată că martorul cunoscut motivul pentru care soții au înstrăinat apartamentul, a predat banii reprezentând prețul apartamentului acestora, preț care a fost folosit în achitarea sumei delapidate de reclamantă către Asociația de proprietari.
Raportul de verificare întocmit de expertul contabil pentru perioada august 1999 - martie 2001, atestă împrejurarea că până la acea dată reclamanta a restituit suma de 157.500.000 lei, bani proveniți din împrumuturi comune și în cele din urmă vânzarea apartamentului bun comun este reliefată și prin depozițiile celorlalți doi martori audiați, astfel încât diferența de 100 milioane lei la care instanța de apel face referire arătând că nu cunoaște destinația acestor sume au servit la achitarea mai multor împrumuturi contractate de la persoane fizice anterior înstrăinării imobilului, însă cu același scop.
Pârâtul recurent a arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, invocând în drept disp.art.304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare reclamanta intimată a arătat faptul că recursul pârâtului deși se întemeiază pe disp.art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civ. motivarea nu se încadrează în dispozițiile legale invocate și criticile aduse de pârâtul recurent deciziei civile nr. 598/2007 se referă la temeinicia acesteia: motivele instanței de apel nefiind contradictorii între ele sau străine cauzei, ci contravine probațiunii administrate în cauză.
Pârâtul intimat prin întâmpinare solicitat respingerea recursului reclamantei, arătând că nu este vorba de o rezolvare plus petita a cererii reconvenționale prin acordarea sumei de 41.562.949 ROL, în realitate dreptul de creanță al pârâtului fiind cuantificat la suma de 15.000 EURO.
În ceea ce privește cererea de partajare a prețului actualizat al apartamentului comun, în mod eronat s- considerat că aceasta a fost folosită în mod comun de către părți.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele considerente:
Atât reclamanta cât și pârâtul formulează critici vizând faptul că în masa bunurilor de împărțit nu a fost inclus și prețul apartamentului vândut de părți în 29.08.2001, reclamanta solicitând ca pârâtul să-i achite din prețul apartamentului încasat de acesta, iar pârâtul a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata din prețul apartamentului deoarece cu suma obținută din vânzarea apartamentului s-a stins o datorie personală a reclamantei.
Curtea constată că criticile recurenților sunt nefondate deoarece din starea de fapt corect reținută de instanța de fond rezultă că apartamentul proprietatea soților a fost înstrăinat în 29.08.2001 prin contractul autentificat sub nr.1289/2001, în timpul căsătoriei soților. Este real că prețul apartamentului a intrat în patrimoniul soților la aceea dată,dar nu au făcut dovada că aceea suma mai exista la data desfacerii căsătoriei. Părțile au divorțat doar în 2004 cum rezultă sentința civilă nr.560/2004 pronunțată de Judecătoria Gherla, iar apartamentul a fost înstrăinat cu aproape trei ani înainte. Atât doctrina cât și practica judiciară au statuat constant că obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, existente la data cererii de partaj. Includerea în masa de împărțit a unor sume cheltuite în scopuri personale sau a valorii bunurilor risipite este inadmisibilă deoarece s-ar tinde să se împartă niște bunuri care nu există în momentul partajului.
Astfel prima instanță, corect au reținut că nu poate fi constatat un drept de creanță în cuantum de 30.000 EURO (reprezentând prețul apartamentului) deoarece nici una din părți nu a făcut dovada existenței acestui drept în patrimoniul soților la data desfacerii căsătoriei. Critica reclamantei potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra partajării prețului apartamentului este nefondat, instanța de apel a analizat această critică a respins cererea de partajare a unui drept de creanță de 30.00 Euro, considerând că prețul apartamentului a fost folosit în comun de către părți în lipsa unor dovezi certe.
Criticile formulate de pârâtul sunt întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Pr.Civ. invocând considerentele contradictorii ale instanței de fond, însă curtea constată că argumentele invocate de recurent(care indică data achitării datoriei reclamantei ori susținerile martorului ) tind la modificarea stării de fapt reținute de către instanța de apel, inadmisibil în prezenta reglementare a recursului, în care modificarea sau casarea hotărârilor se poate face numai pentru motive de nelegalitate nu și pentru motive de netemeinicie.
Reclamanta a mai formulat o critică în motivele de recurs: vizând faptul că instanța de apel s- pronunțat plus petita, deoarece a acordat un drept de creanță care nu a fost solicitat prin cererea reconvențională. Curtea constată că această critică este fondată pentru următoarele considerente:
Prin cererea reconvențională depusă în ședința publică din 31.01.2006, pârâtul solicitat să se constate pentru unele bunuri mobile, calitatea de bunuri proprii ale reclamantei; să se constate calitatea de bunuri comune pentru alte bunuri mobile, să se constate calitatea de bun propriu al pârâtului reclamant reconvențional în ceea ce privește centrala termică de apartament, să se constate că în timpul căsătoriei pârâta contractat o datorie personală față de Asociația de proprietari reprezentând prețul de vânzare al apartamentului, să se constate că reclamantul a dobândit un drept de creanță până la concurența sumei de din valoarea de circulație imobilului arătat și s- mai solicitat sistarea comunității de bunuri prin formarea a două loturi care să fie atribuite reclamantei și pârâtului.
Din cererea reconvențională rezultă că pârâtul reclamant reconvențional a solicitat stabilirea unui drept de creanță până la concureța sumei de parte din valoarea de circulație imobilului, apartamentului nr.10 situat în G str. - nr.6 și nu solicitat stabilirea unui drept de creanță rezultat din plata unei datorii personale reclamantei, pârâtă reconvențională.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care conferă posibilitatea reclamantului să investească sau nu instanța, totodată conferă posibilitatea reclamantului să stabilească obiectul acțiunii cu care investește instanța. Din cererea reconvențională mai sus menționată, curtea constată că pârâtul, reclamant reconvențional solicitat să se constate că reclamanta, pârâtă reconvențională are o datorie personală dobândită în timpul căsătoriei pe care nu a cuantificat-o, însă nu a solicitat corelativ un drept de creanță cu justificarea că această datorie ar fi fost achitată în timpul căsătoriei de către pârât. Prin urmare tribunalul s-a pronunțat plus petita acordând un drept de creanță, care nu a fost solicitat prin cererea reconvențională. Această sumă acordată de instanța de apel nu reprezintă o parte din prețul apartamentului cum se invocă în apărarea formulată de pârât, deoarece instanța de apel a respins cererea de partajarte dreptului de creanță reprezentând prețul apartamentului.
Curtea constată incidența art. 304 pct. 6.Pr.Civ. și raportat la art. 312.Pr.Civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 598 din 16.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura dispoziția privind constatarea dreptului de creanță al pârâtului pentru suma de 41.562.949 lei actualizată și obligarea reclamantei la plata acestei sume către pârât.
În temeiul art. 274.Pr.Civ.,curtea va obliga pârâtul să plătească recurentei suma de 829,33 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, din care 329,33 lei parte din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și 500 lei parte din onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 598 din 16.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind constatarea dreptului de creanță al pârâtului pentru suma de 41.562.949 lei actualizată și obligarea reclamantei la plata acestei sume către pârât.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva aceleiași decizii.
Obligă intimatul să plătească recurentei suma de 829,33 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - - -
GREFIER
plecată în,semnează
grefier șef secție,
Red. dact.GC
3 ex/08.07.2008
Președinte:Antoaneta Tania NistorJudecători:Antoaneta Tania Nistor, Anca Adriana Pop
| ← Interdicție. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Galati | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
