Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1341/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1341
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și pârâta,împotriva deciziei civile nr. 148, din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pârâta personal și asistată de avocat lipsind recurenții reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care a învederat:
- cererea depusă de recurenții reclamanți, prin care au solicitat a se lua act că renunță la judecarea recursului,
- netimbrarea recursului formulat de pârâta a, cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a depus chitanțele --320-0034 și nr.--320-0035 ambele din 16.11.2009 și timbru judiciar de 0,6 lei pentru a face dovada achitării taxei juridice de timbru, a timbrului judiciar.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a face dovada prețului actual al imobilului cât și ratei inflației.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de recurenta pârâtă, prin apărător,considerând că este utilă în soluționarea cauzei.
Avocat, pentru recurenta pârâtă,a depus adresa emisă de Institutul Național de Statistică din care rezultă indicii prețurilor de consum și rata inflației în pentru perioadele de referință octombrie - decembrie 1990, decembrie 2008 și decembrie 1990,indicii anuali ai prețurilor de consum și rata inflației în perioada 1971-2005 cât și ziarul local " de sud " pentru a face dovada prețului actual, de circulație, al imobilelor.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul asupra cererii formulată de recurenții reclamanți, prin care au solicitat a se lua act că renunță la judecarea recursului cât și asupra recursului formulat de pârâta a.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, cu privire la cererea recurenților reclamanți a precizat că nu se opune a se lua act de renunțarea la judecata recursului.
Privitor la recursul pârâtei a susținut că a formulat o acțiune în valorificare a unui drept și nu o acțiune în constatare a unui drept și trebuia respinsă ca prescrisă.
A apreciat că imobilul este supraevaluat, iar lotizarea acestuia în varianta 5 din raportul de expertiză întocmit de expert,este cea echitabilă și asigură independența loturilor deoarece ambele loturi au acces la drumul public și intrări separate.
Față de motivele scrise și dezvoltate oral, a solicitat admiterea recursului,modificarea în tot a deciziei atacată în sensul admiterii apelului pârâtei,iar pe fondul cauzei omologarea aportului de expertiză, întocmit de expert, în varianta a 5 de lotizare, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de recurenții reclamanți, a solicitat a se lua act de cererea acestora prin care renunță la judecarea recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că și pârâta au realizat în timpul căsătoriei, următoarele bunuri care au caracter de bun comun și care urmează să fie împărțite in cote de pentru foștii soți: o casă din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere, dormitor, o cameră sufragerie, o bucătărie, o baie, un antreu, hol, 2 săli, toate camerele fiind parchetate cu stejar, mai puțin un dormitor pardosit cu brad, iar în hol mozaic, terasă cu zid de susținere, bucătărie de vară și o, toate aceste construcții fiind situate pe un teren intravilan in orașul C- în suprafață de 800 mp. Au precizat și bunurile mobile dobândite de soți în perioada căsătoriei a căror partajere s-a cerut.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul s-a căsătorit cu pârâta la 16.03.1971, locuind în orașul C într-un apartament de bloc.
Ulterior, au cumpărat de la imobilul cu 4 camere, bucătărie, baie și pivnița, și o anexă gospodărească cu 3 încăperi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat. sub nr. 61 la 10.01.986 la fostul notariat de stat Băilești.
Pe lângă imobil, în timpul căsătoriei soții au dobândit și bunurile mobile arătate în acțiune.
Soții au permis reclamantei, mama reclamantului, să-și construiască pe terenul lor o construcție din cărămidă cu 3 camere, beci și verandă, acoperită cu țiglă, pe locul fostei anexe dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare.
Această casă a fost construită cu mijloacele proprii ale reclamantei și anume cu banii obținuți din vânzarea gospodăriei din de Cîmp, ceea ce a îndreptățit-o să ceară constatarea dreptului său de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcției noi și de folosință asupra terenului.
La 27.12.2003, pârâta a formulat întimpinare și cerere reconvențională, solicitând să se admită în parte acțiunea reclamantului, în sensul de a se partaja bunurile comune din care fac parte imobilul situat in C, compus din 2 corpuri de casă și terenul în supraf. de 800 mp. Și o parte din bunurile mobile.
S-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului din C str. - prin atribuire către pârâta a imobilului, cu obligarea acesteia la sultă corespunzătoare, iar în ceea ce privește bunurile mobile, partajarea lor în natură., Pârâta a solicitat să se constate că are o cotă majoritară asupra imobilului supus partajului, întrucât reclamantul a părăsit imobilul în 1988, an după care pârâta a reconsolidat cele 2 camere, așa încât se impune a i se atribui o cotă de 70 %.
Față de reclamanta s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât aceasta nu are calitate procesuală activă, în partajul de bunuri comune.
La data de 8.01.2004, reclamantul a depus întimpinare la cererea reconvențională a pârâtei și cerere de complinire, solicitând respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă, iar sub aspectul complinirii, să se constate că la casa dobândită prin cumpărare s-au adăugat o baie, bucătărie și hol, la care s-au folosit materiale care constituie bunul propriu al reclamantului, și anume: 5200. țiglă solzi mică, 500 lănteți, 36 căpriori, 18 grinzi, 2500. cărămidă mică.
Prin încheierea din 4.03.2004, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 1877/2003, s-a admis în parte și în principiu acțiunea formulată de reclamanți și cererea reconvențională formulată de pîrîtă. S-a respins cererea de complinire formulată de reclamantul la 8.01.2004.
S-a admis în parte și în principiu cererea de complinire formulată de pârâtă la 12.02.2004.
S-a constatat că reclamantul și pîrîtă au dobândit in timpul căsătoriei, următoarele bunuri: o casă din cărămidă compusă din 4 camere, bucătărie, baie și pivnița, acoperită cu țiglă, și o anexă gospodărească din cărămidă cu 3 încăperi, acoperita cu țiglă, situate în C,-, pe un teren în supraf. de 400 mp. și mai multe bunuri mobile. S-a constatat dreptul fiecărui soț de din aceste bunuri.
S-a constatat că și au adus îmbunătățiri și adăugiri imobilelor ce au constat în: o bucătărie, o baie, hol, la imobilul de sus astfel incit acesta se compune din 3 camere cu destinație de dormitor, o cameră sufragerie, o bucătărie, baie, antreu, hol și 2 săli, iar imobilul anexă de jos a fost demolat complet, și pe același loc s-a construit un alt imobil cu 3 camere, din care una cu destinație de bucătărie, pivnița și verandă, cu materialele rezultate din demolare, la care s-au adăugat alte materiale (noi și vechi).
S-a constatat dreptul fiecărui soț la din aceste îmbunătățiri.
S-a constatat că la îmbunătățirile de la imobile, reclamanta a contribuit cu suma de 65.000 lei (la nivelul anilor 1983-1986) și cu materialele din demolări: grinzi, lănteți țiglă, contribuție ce va forma lotul reclamantei căreia i se cuvine un drept de creanță.
S-a constatat că după anul 2000, pârâta, prin contribuție proprie, a înlocuit 20 Ť. la acoperiș și a tencuit interior și exterior un perete pe o suprafață de 3 mp. dispunându-se ca aceste lucrări să sporească lotul pârâtei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune în cotele arătate și efectuarea unei expertize care să evalueze bunurile și să formeze loturile.
Împotriva acestei încheieri de admitere în principiu a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului s-a invocat excepția de netimbrare în ceea ce privește cererea intimatei reclamante, pentru dreptul de creanță și excepția lipsei calității procesuale active a acesteia.
Apelanta mai invocat și excepția inadmisibilității cererii introductive formulată de aceeași reclamantă, prin care solicită ca în temeiul art. 111, să se constate un drept al său în cadrul unui partaj.
Pe fond a susținut câ din probele administrate în cauză, a rezultat că apelanta are o contribuție majoritară de 70 % la dobândirea și conservarea bunurilor.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin dec.civ.nr. 3031/22.09.2004 a respins apelul declarat de pârâta împotriva încheierii din 4.03.2004, pronunțată de Judecătoria Calafat in dosarul 1877/2003.
Prin dec.civ. nr. 354/30.09.2005 stată in dosarul susmenționat, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâta, împotriva dec.civ.nr. 3031/22.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA in dos. 3250/civ/2004 in contradictoriu cu intimații reclamanți și, a modificat decizia in totalitate,a admis apelul declarat de pârâta împotriva încheierii de admitere in principiu, a desființat încheierea, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța in acest fel, Curtea de Apel a motivat că deși prin acțiunea sa reclamanta a solicitat constatarea unui drept de superficie și deși nu a formulat vreo precizare a acțiunii sale, instanța a modificat obiectul cererii sale, nepronunțându-se asupra a ceea ce s-a cerut, ci asupra unor cereri având ca obiect valorificarea unui drept de creanță pornind de la premisa greșită că s-a formulat o acțiune in realizarea dreptului (de creanța) iar nu acțiune in constatarea dreptului.
A indicat instanței de rejudecare să ceară lămuriri reclamantei pentru o corectă calificare a cererii.
In rejudecare, s-a format dosarul civil nr. 2352/2005.La data de 13.01.2005, reclamanta a formulat precizare a cererii de chemare in judecată, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra casei de locuit, compusă din o cameră dormitor, o cameră sufragerie, o bucătărie, o baie, o pivniță și verandă deschisă, situată in C- și să se constate dreptul de superficie asupra terenului aferent acestei construcții in supraf. de 400 mp. in principal, iar in subsidiar, să i se constate un drept de proprietate asupra acestui teren, in temeiul art. 23 din. Nr. 18/1991 întrucât la data ridicării construcției era in proprietatea statului.
La aceeași dată, reclamantul a formulat precizare a cererii introductive de chemare in judecată și a cererii de complinire a acesteia, solicitând să se constate că in timpul căsătoriei a dobândit împreună cu pârâta, prin contribuție egală, următoarele bunuri asupra cărora cere partajarea și ieșirea din indiviziune: teren 800 mp. situat in C-, casă cu 3 camere, dormitor, o cameră sufragerie, o bucătărie, o baie, un antreu, 2 holuri, o terasă, o bucătărie de vară. o; să se sporească lotul ce i se cuvine cu c/val. materialelor aduse reprezentând bunuri proprii provenite din demolarea unei construcții din comuna de Cîmp, ce s-au folosit la construirea unei camere, unei băi, unui antreu, precum și partajarea bunurilor mobile arătate in cererea introductivă.
La data de 3.02.2006, pârâta a formulat întimpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei cum a fost precizată.
A menționat că reclamanta nu poate solicita constatarea și dobândirea unui drept asupra unui imobil in această cauză fiind vorba de acțiune de partaj, aceasta putând să obțină un drept de creanța asupra imobilului casă cu dormitor, sufragerie, bucătărie, pivnița și verandă, construit de reclamant și pârâtă, la care reclamanta, a contribuint cu suma de 65.000 lei la nivelul anilor l986 - 1987.
A mai menționat că terenul deținut in proprietate de ea și reclamant, este in supraf. de 800 mp. din care 400 mp. S-a obținut prin Ordinul Prefectului și 400 mp. prin hotărâre judecătorească, reclamanta fiind străină de această proprietate și neputând obține nici dreptul de superficie.
Prin încheierea de admitere in principiu de la 17.03.2006, s-a admis excepția inadmisibilității cererii introductive și precizată a reclamantei.
S-a admis in parte și in principiu acțiunea formulată de reclamantul, așa cum a fost precizată și in parte cererea reconvențională.
S-a admis in parte și in principiu cererea de complinire formulată de pârâtă la 12.02.2004.
S-a respins cererea de complinire formulată de reclamantul.
S-a constatat că reclamantul și pârâta au dobândit in timpul căsătoriei următoarele bunuri imobile: o casă din cărămidă, compusă din 4 camere, bucătărie, baie și pivnița, acoperita cu țiglă și o anexă gospodărească din cărămidă, cu 3 încăperi, acoperita cu țiglă, situata in C,-, pe un teren in supraf. de 800 mp. și mai multe bunuri mobile.
S-a constatat dreptul fiecărui soț in cota de din aceste bunuri.
S-a constatat că și au făcut următoarele îmbunătățiri la imobilul de sus: o bucătărie, o baie, un hol, astfel incit acesta se compune din 3 camere, dormitor, o cameră sufragerie, o bucătărie, baie, antreu, hol și 2 săli.
S-a constatat dreptul fiecărui soț in cota de din aceste îmbunătățiri.
S-a constatat că și au demolat in totalitate imobilul de jos și pe același loc au construit un alt imobil cu 3 camere, din care una cu destinație bucătărie, pivnița, verandă, cu materialele rezultate din demolare, precum și alte materiale noi și vechi.
S-a constata dreptul fiecărui soț in cota de din aceste îmbunătățiri.
S-a constatat că reclamanta a contribuit cu suma de 65.000 lei la nivelul anilor 1983-1986, precum și cu materiale de construcție rezultate din demolarea unui imobil (grinzi, lănteți, țiglă) la îmbunătățirile făcute de reclamantul și pîrîtă la cele 2 imobile, această contribuție revenind reclamantei, căreia i se cuvine un drept de creanță.
S-a constatat că după anul 2000, pârâta, prin contribuție proprie, a făcut următoarele lucrări de întreținere la cele 2 imobile: văruit un antreu pe interior și toată casa pe exterior la imobilul din partea de jos; înlocuit 300 Ť. 20 olane, reparații mici pe exterior, văruit hol și reparații la scările din curte, la imobilul de sus, urmând ca aceste lucrări de întreținere să sporească lotul valoric al pârâtei.
S-a constatat că in imobilul in litigiu, pârâta are următoarele bunuri proprii: un șifonier cu 3 uși, o masă și 4 scaune.
S-a dispus partajarea și ieșirea din indiviziune in cotele arătate.
S-a numit expert pentru evaluarea și lotizarea bunurilor, cu un onorariu de 600 lei, in sarcina reclamantului și pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 198/15.02.2008, pronunțată de Judecătoria Calafat, s-a admis in parte acțiunea civilă de partaj, formulată de reclamantul și, împotriva pârâtei, așa cum a fost precizată.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta.
S-a admis în parte cererea de complinire formulată de pârâtă la 12.02.2004.
S-a respins cererea de complinire formulată de reclamantul.
S-a confirmat raportul de expertiză privind bunurile imobile in var. I privind terenul in unică variantă și raportul de expertiză privind bunurile mobile in var. I și s-au atribuit loturile conform acestei variante.
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată și a obligat pe fiecare reclamant la câte 199,4 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței civile a declarat apel pârâta .
În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii in ceea ce privește atribuirea loturilor de bunuri imobile si mobile,in raport de drepturile de care beneficiază fiecare parte din dosarul cauzei
Prin precizarea motivelor de apel formulate la data de 31.03.2008, pe lângă motivele arătate mai sus, apelanta a mai arătat că soluția instanței este netemeinică și nelegală și în ce privește dreptul de creanță stabilit în favoarea reclamantei.
Astfel, s-a arătat că s-a admis un drept de creanță în favoarea uneia dintre părți în condițiile în care aceasta nu a solicitat acest drept de creanță și nici repunerea în termenul de prescripție, de vreme ce acest drept este prescris.
Prin decizia civilă nr.148 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Doljs -a admis apelul declarat de pârâtă, S-a schimbat în parte sentința, s-a atribuit pârâtei clădirea veche compusă din dormitor cu suprafața de 15,96 mp. hol în suprafață de 9,54 mp. sufragerie de 15,96 mp. - clădire în valoare de 136.767,53 lei, construcția extindere la casa veche care cuprinde hol, baie și bucătărie - în valoare de 97.481,58 lei, bucătărie de vară în suprafață de 10,24 mp. și WC în curte - în valoare de 4238,36 lei, șopron din lemne - în valoare de 1881,30 lei, teren intravilan în suprafață ded 405 mp. situat în C,- A cu următoarele vecinătăți: N - Primăria C, S -, E - C și V - str.- - în valoare de 89.792,55 lei, s-a majorat lotul pârâtei cu suma de 545,40 lei reprezentând valoarea reparațiilor efectuate de aceasta la imobilele partajate - și s-a stabilit în sarcina pârâtei achitarea unei sulte de 61.612 lei către lotul 2.
S-a atribuit în lotul 2 reclamantului, cămara din partea de jos a clădirii, cu o suprafață de 11,86 mp. în valoare de 4318,46 lei; imobilul nou construit în partea de jos a terenului, compus din dormitor, sufragerie, bucătărie, baie, pivniță și verandă deschisă, în valoare de 111.735,52 lei; teren intravilan în suprafață de 405 mp. situat în C,- A, cu următoarele vecinătăți: N -, S -, E - C și V - str.- - în valoare de 89.792,55 lei - urmând să primească sultă în compensare, de la pârâtă în sumă de 61.612 lei.
S-a constatat că reclamanta are un drept de creanță în sumă de 27.160 lei împotriva soților și s-a obligat reclamantul și pârâta să-i plătească 13.580 lei fiecare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și încheierii de admitere în principiu.
S-a obligat intimatul către apelantă la 334 lei reprezentând cheltuieli de judecată și s-a respins cererea intimatului pentru plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel a considerat neîntemeiată critica din apelul pârâtei privitoare la constatarea dreptului de creanță al reclamantei deoarece din probele administrate rezultă că pe terenul cumpărat de soți s-a construit, cu veniturile reclamantei, un alt corp de casă în care aceasta a locuit până la despărțirea în fapt a soților.
A motivat instanța că nu se poate reține un drept de proprietate al reclamantei asupra noii construcții ci doar un drept de creanță, întrucât terenul pe care s-a edificat aparține soților și prin efectul accesiunii reglementată de art.494 alin.3 teza a II-a civ. construcția revine în proprietatea acestora.
Cu privire la recalificarea de către instanță a cererii reclamantei, din acțiune în constatarea dreptului de proprietate în acțiunea în constatarea dreptului de creanță, instanța a reținut că este posibilă în raport de dispoz.art.129 alin.5 c.pr.civ. cu atât mai mult că reclamanta nu a fost asistată de apărător.
Excepția prescripției dreptului reclamantei de a pretinde plata creanței, excepție ridicată de pârâtă, a fost respinsă cu motivarea că reclamanta are situația de bună-credință în cazul accesiunii și că nu putea cere plata creanței mai înainte ca proprietarii terenului să invoce dreptul lor de proprietate în cadrul partajului.
S-a înlăturat, ca neîntemeiată, și critica pârâtei referitoare la greșita actualizare a sumei, instanța constatând că suma a fost indexată cu indicele de devalorizare a leului - deși valoarea creanței reclamantei, calculată prin expertiza din apel - conform dispozițiilor art.494 alion.3 teza a-II-a civ. - prin luarea în calcul a valorii materialelor și prețului muncii - este mai mare decât cea reținută de prima instanță - fiind de 33.207,50 lei, față de 27.160 lei -dar nu se poate schimba sentința sub acest aspect pentru a nu înrăutăți situația pârâtei în propria cale de atac.
Privitor la cotele contributive ale soților la dobândirea bunurilor comune s-a reținut că sunt corecte și că prima instanță a avut în vedere contribuția exclusivă a pârâtei la efectuarea reparațiilor casei, majorând lotul valoric al acesteia cu valoarea acestora.
Tribunalul a reținut că sunt întemeiate însă criticile din apel privitoare la evaluarea și atribuirea bunurilor și a confirmat valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Sub aspectul atribuirii bunurilor, instanța a motivat că nu poate confirma varianta 5 solicitată de apelantă, întrucât aceasta presupune împărțirea sufrageriei și efectuarea unor lucrări de delimitare și compartimentare, ori, de esența partajului este ca bunurile să se împartă în starea în care se află - și nici varianta 3 deoarece în curte există două corpuri separate care pot fi folosite separat, astfel că nu se impune ca fiecare parte să primească un număr de camere în ambele clădiri.
Instanța a apreciat că varianta 8 de atribuire propusă prin raport este cea corectă și a atribuit părților bunurile conform acestei variante.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta.
Prin cererea nr.33069 din 02 octombrie 2009, recurenții reclamanți au solicitat instanței să ia act de renunțarea la recurs.
Cererea este admisibilă potrivit art.246 pr.civ.
Renunțarea la judecata căii de atac echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată și în acest caz, nu este necesar acordul intimatului spre deosebire de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată în faza căii de atac în care este necesar acordul pârâtului pentru că s-a intrat în dezbaterea fondului procesului.
Pe de altă parte, renunțarea reclamanților la judecata recursului a avut loc anterior datei de comunicare a recursului lor către recurenta pârâtă și de altfel, aceasta nu s-a opus renunțării.
Față de aceste considerente și în baza art.246 din Codul d e procedură civilă, se va lua act de renunțarea reclamanților la judecata recursului.
Prin recursul declarat de pârâtă, aceasta a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantei în cadrul partajului de bunuri comune susținând că doar pe cale separată aceasta își putea valorifica dreptul de creanță privitor la bunurile comune ale soților.
A invocat pârâta și încălcarea prevederilor art.315 din Codul d e procedură civilă, susținând că în rejudecarea cauzei, instanțele nu au respectat indicațiile date prin decizia Curții de APEL CRAIOVA pronunțată în recurs de a soluționa cererea reclamantei pentru constatarea dreptului de superficie.
S-a referit recurenta și la existența unor considerente contrare.
A arătat recurenta pârâtă că instanțele au reținut că reclamanta nu poate avea un drept de proprietate asupra noii clădiri, așa cum ceruse prin cererea introductivă, dar i-au constatat reclamantei un drept de creanță fără a-i stabili obligația de a achita taxa judiciară de timbru la valoarea creanței și fără a pune, în prealabil,în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fond a susținut că noua construcție nu s-a realizat cu veniturile proprii ale reclamantei, întrucât vânzarea casei acesteia a avut loc ulterior edificării noii clădiri și că motivarea deciziei pe dispozițiile art.494 alin.3 civ. este confuză.
A criticat recurenta și rezolvarea dată excepției prescripției dreptului reclamantei la valorificarea dreptului de creanță, considerând că termenul prescripției a început să curgă de la data la care reclamanta a părăsit imobilul.
O altă critică din recursul pârâtei se referă la neexaminarea motivului de apel privitor la evaluarea bunurilor, recurenta apreciind că imobilele au fost supraevaluate ca urmare a scăderii prețurilor pe piața imobiliară.
Sub aspectul atribuirii bunurilor a arătat că în mod greșit în loturile soților este cuprinsă și suprafața de 80 mp.ce aparține Primăriei orașului C și că varianta adoptată în apel o obligă la plata unei sulte împovărătoare.
Cu ocazia dezbaterilor, recurenta pârâtă a optat pentru varianta 5 din raportul de expertiză.
Recursul pârâtei este nefondat.
eclamanta are calitate procesual activă în cauză întrucât aceasta nu a invocat dobândirea unor bunuri în codevălmășie - formă de proprietate specifică raporturilor juridice dintre soți, ce derivă din căsătorie și este reglementată prin Codul familiei, ci a urmărit să-și protejeze un drept propriu asupra unui bun ce se află în legătură cu comunitatea de bunuri a soților.
Cererea de chemare în judecată formulată în comun de reclamantul și de reclamanta conține două acțiuni separate cu temeiuri de fapt și de drept distincte - reclamantul solicitând partajarea bunurilor comune, iar reclamanta să constate existența unui drept de superficie în favoarea sa constând în dreptul de proprietate asupra construcției noi ridicată de aceasta cu acordul soților pe terenul bun comun al acestora și în dreptul de folosință asupra terenului aferent clădirii.
Reclamanta a urmărit prin această acțiune nu să i se recunoască un drept în codevălmășie, ci să evite partajarea unui bun ce-i aparține.
Desigur reclamanta putea să formuleze o acțiune separată prin care să-și valorifice pretențiile, declanșând un proces în care să aibă calitatea de reclamant dar și în acest caz putea să ceară conexarea acțiunii la dosarul de partaj, în baza art. 164 Cod pr. civ. și s-ar fi ajuns la aceleași cadru procesual.
Pe de altă parte, ar fi putut formula în procesul de partaj o cerere de intervenție în nume propriu cu același obiect, cerere permisă de art. 50 Cod pr. civ.
În consecință, excepția lipsei calității procesual activă invocată prin recursul pârâtei nu se poate reține.
Cât privește recalificarea acțiunii reclamantei în rejudecarea cauzei, după modificarea deciziei și desființarea IAP, cu trimiterea cauzei spre rejudecare părin decizia pronunțată în recurs și nerespectarea indicațiilor din decizia instanței de recurs se constată că nici acest argument al motivului de nelegalitate invocat de pârâtă nu este de natură a duce la modificarea deciziei.
Prin decizia nr. 354 din 30.09.2005, a Curții de APEL CRAIOVA, s-a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța să clarifice obiectul acțiunii reclamantei, respectiv să lămurească dacă aceasta a formulat o acțiune în constatare ori în realizarea unui drept și să clarifice și natura dreptului invocat (real ori de creanță).
Instanța de recurs nu a dezlegat o problemă de drept pentru a se pune în discuție încălcarea dispoz. art. 315 alin.1 Cod pr. civ. ci a lăsat instanței de fond chestiunea calificării cererii.
În rejudecare, reclamanta prin precizarea acțiunii a arătat că solicită să se constate dreptul său de superficie, dar instanța - în baza rolului activ, instituit prin art. 129 alin. 3 Cod pr. civ. a calificat acțiunea ca fiind una în constatarea și valorificarea unui drept de creanță - considerând că acesta a fost scopul real urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii iar judecătorul poate să dea calificarea exactă a cererii, în funcție de conținutul său, iar nu în funcție de denumirea dată de parte.
Reclamanta nu a contestat calificarea cererii sale prin exercitarea căii de atac a apelului, iar pârâta nu o poate invoca pentru că nu îi cauzează o vătămare.
Dimpotrivă, în cazul în care s-ar fi reținut în favoarea reclamantei un drept de superficie (constând în dreptul de proprietate asupra construcției noi și dreptul de folosință asupra terenului ( cerere pe deplin admisibilă în cazul existenței unei convenții a părților în sensul acordului soților proprietari ai terenului - de a permite reclamantei edificarea unei construcții pe teren ) s-ar crea pârâtei o situație dezavantajoasă.
În acest caz, clădirea nouă - cu o valoare mult mai mare decât cea a dreptului de creanță constatat în favoarea reclamantei - ar fi scoasă din comunitatea de bunuri a soților cu consecința diminuării valorii masei partajabile.
Din aceleași considerente și în baza dispoz. art. 296 teza a II-a Cod pr. civ. care cuprinde principiul "non reformatio in pejus", conform căruia apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată - nu se poate schimba în căile de atac exercitate doar de către pârâtă, soluția dată acțiunii reclamantei, în sensul constatării dreptului de superficie.
Pe fond, instanțele au reținut că noua construcție de pe terenul soților s-a edificat cu veniturile proprii ale reclamantei - obținute din vânzarea unei case proprietatea acesteia, iar starea de fapt stabilită nu se mai poate cenzura în calea extraordinară de atac a recursului.
Cât privește incidența art. 494 alin.3 Cod civil, considerentele deciziei sunt clare. Instanța de apel a motivat că prin efectele accesiunii artificiale reglementată de aceste dispoziții ale Codului civil - conform cărora, proprietarul terenului pe care s-a edificat o construcție de către un terț este prezumat a fi și proprietarul construcției - reclamantul și pârâta sunt și proprietarii construcției edificată pe terenul lor cu banii reclamantei, acesteia recunoscându-i-se nu un drept real, ci un drept de creanță - constând în valoarea actualizată a sumei de 65.000 lei, cu care a contribuit la ridicarea noii case.
Instanța de apel a dat o corectă rezolvare și excepției prescripției dreptului reclamantei de a-și valorifica dreptul de creanță.
Dreptul la acțiune se naște pentru terțul constructor de la data la care proprietarul terenului, invocând accesiunea devine proprietarul construcției edificată de terț, cu obligația despăgubirii terțului în baza principiului îmbogățiriifără justă cauză.
Constructorul poate să-și valorifice dreptul de despăgubiri, ca orice drept patrimonial, în termenul general de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.
Termenul începe să curgă din momentul în care proprietarul și-a manifestat intenția de a-și însuși construcția pentru că acesta este momentul în care terțul constructor cunoaște faptul măririi altui patrimoniu și pe cel care a beneficiat de această mărire.
Instanța de apel a examinat și motivul de apel privitor la evaluarea bunurilor comune și în final a confirmat valorile stabilite prin expertiza efectuată în faza apelului.
Cât privește atribuirea bunurilor, instanța de apel a arătat argumentele pentru care nu a reținut varianta 5 din raportul de expertiză cerută de pârâtă și în recurs precum și cele care au dus la varianta aleasă de instanță.
Într-adevăr, varianta 5 din raport impune o împărțire în două părți a sufrageriei și executarea unor lucrări de compartimentare, pe când varianta de atribuire confirmată în apel asigură cea mai bună folosire a celor două clădiri, unități distincte, precum și a suprafeței de teren, astfel încât să constituie două unități locative distincte.
Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă cu claritate că s-a repartizat în loturi doar terenul aflat în proprietatea soților - a cărui suprafață rezultată din măsurători este de 810mp față de 800mp, trecutâ în acte. Nu s-a atribuit în loturi și suprafața de 80mp închiriată de Primăria
Față de toate aceste considerente, nu se pot reține temeiuri de modificare a deciziei, urmând a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenții reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 148, din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva aceleiași decizii.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24.11.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Șt.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
