Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 602

Ședința publică din data de 24 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 2: Mioara Iolanda Grecu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier - a

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în B, str. -,.3.A,. 3 jud. B și cu domiciliu ales la Cabinet avocat cu sediul în B,- Bis, -.1,.2,.12 jud. B, împotriva deciziei civile nr. 71 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții domiciliat în B, 1918 nr. 5.I, domiciliată în B, str. -.6.B,.2, jud. B, domiciliat în com., sat Z jud. B, domiciliată în com. jud.

Recursul a fost timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. -/07.04.2009 anulată la fila 11 dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta reclamantă personal și asistată de avocat din Baroul Buzău, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 10 dosar, intimata pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Buzău, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 19 dosar, lipsind intimații pârâți G,.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de solicitat solicitând cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat având cuvântul pentru recurenta reclamantă susține oral motivele de recurs, arătând în esență că în mod greșit apartamentul din B str. - face parte din masa succesorala în raport cu pârâta fiind dobândit de defunct cu banii obținuți din vânzarea casei din -, ca acest apartament a fost supraevaluat și că nu trebuia reținut sporul de valoare adus casei din deoarece nu s-a cerut.

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe disp.art. 304 pct.8 Cod procedură civilă constând în aceea că instanța a făcut greșită interpretare și aplicare a legii, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, încălcându-se principiul disponibilității, atât instanța de fond cât și instanța de apel încalcă însăși voința reclamantei, precizată prin acțiunea formulată, instanțele nu pot hotărî asupra a ceea ce formează obiectul cererii dedusă judecății.

Pentru motivele arătate și dezvoltate în cererea de recurs, solicită admiterea recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond spre o justă soluționare.

Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Susține că defunctul împreună cu soția, respectiv pârâta, au cumpărat, ca bun comun, apartamentul nr. 3, situat în Mun. B, b-dul -,. 3A, parter, jud.

Întreg prețul încasat de defunct pe imobil a fost folosit pentru achiziționarea apartamentului bun comun și a bunurilor mobile, astfel că defunctul are o cotă de, cota de bun propriu astfel cum a recunoscut și pârâta, la care se adaugă din cota sa de bun comun din cealaltă J, în total are o cotă de 75% din apartament și bunurile comune mobile.

Prin însăși acțiunea sa recurenta recunoaște că defunctul său tată a deținut în proprietate o casă de locuit și teren aferent, casă care a fost înstrăinată de acesta la prețul de 25000 lei, iar cu banii obținuți a fost cumpărat apartamentul nr. 3 din

Și intimata pârâtă a contribuit material la finalizarea imobilului în litigiu. După căsătoria cu defunctul, pârâta reclamantă a vândut apartamentul proprietatea sa exclusivă situat în Municipiul B și că toate veniturile au fost folosite, atât de defunct, cât și de pârâtă în finalizarea acestui imobil, ce a fost vândut în anul 2006, și pe care s-a încasat suma de - lei, sumă ce a fost încasată de defunct cu soția sa, chiar dacă vânzarea s-a făcut de către nora pârâtei, prin contractul de vânzare cumpărare.

Evaluarea apartamentului a fost corect realizată prin omologarea raportului de expertiza expert, prețurile practicate pe piața liberă în condițiile crizei imobiliare sunt peste nivel.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la udecătoria Buzău, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta, solicitând să se constate, în baza art. 31 lit.f din Codul familiei, că apartamentul situat în B, B-dul -,.3, parter, este bunul său propriu; să se constate că tot bunuri proprii sunt și următoarele bunuri mobile, aflate în posesia pârâtei, respectiv la domiciliul tatălui acesteia: 1000 Kg materiale feroase, 3 mc scândura cherestea, trei mese de 12 persoane, un de fag pentru depozitat vin, de 400 litri, 40 grinzi și căpriori, hambar construit din și grinzi.

În subsidiar, în eventualitatea în care instanța nu va îmbrățișa acest punct de vedere, reclamantul a solicitat să rețină contribuția sa majoritară la dobândirea bunurilor comune, cota pârâtei fiind de 20 %, partajarea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta, dar în cote diferențiate, respectiv 80% reclamantul și 20% pârâta, bunuri care, în cea mai mare parte, se găsesc în posesia pârâtei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că anterior căsătoriei cu pârâta a deținut în proprietate un imobil- casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1064 mp, situat în comuna,-, județul B, imobil care, tot timpul a fost în proprietatea și stăpânirea sa deplină. Ulterior, în că atunci când va fi și suferind va avea cine să aibă grijă de el, fiind divorțat de prima șotie, pârâta fiind cea de-a două șotie, reclamantul a încheiat un contract de întreținere autentificat sub nr. 2277/18.12.2002, contract care, în realitate, a fost formal, întrucât niciodată întreținătorii și soția sa, respectiv fiul și nora pârâtei, nu au avut grijă de el, ba chiar fiul pârâtei este plecat în străinătate de mulți ani. Știind foarte bine că așa stau lucrurile, aceștia au fost de acord să realizeze contractul, întrucât el și pârâta urmau să se mute în oraș. Dat fiind că pentru casă s-a ivit un cumpărător care oferea un preț bun, au renunțat la acțiune, astfel că, vânzarea s-a efectuat prin semnarea actului de nora pârâtei, act autentificat sub nr. 1494/2006.

La data de 10.05.2006, astfel cum rezultă din contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 872/2006, cu banii obținuți din vânzarea casei din com., au cumpărat un apartament cu două camere, care la momentul încheierii actului a fost înscris ca bun comun, realitatea fiind, însă, că toți banii dați cu titlu de preț au fost banii săi, pârâta neavând de unde să dea vreo sumă de bani, dată fiind pensia pe care o avea, iar alte venituri nu realiza. Prin urmare, arată reclamantul, apartamentul este bunul său propriu.

În subsidiar, dacă instanța nu va avea acest punct de vedere, reclamantul a solicitat să se rețină cota diferențiată de 80% pentru el și 20% pentru pârâtă, întrucât aceasta este pensionară, nu a adus niciun bun dinainte de căsătorie și nu a avut alte venituri.

De asemenea, reclamantul a susținut că sunt bunuri proprii, dobândite de el înainte de căsătorie, următoarele bunuri mobile pe care, la momentul vânzării casei, le-a depozitat în curtea tatălui pârâtei: 1000 Kg materiale feroase, 3 mc scândură cherestea, trei mese de 12 persoane, un de fag de 400 litri, hambar construit din și grinzi, 40 bucăți grinzi și căpriori.

Mai arată reclamantul că bunurile mobile dobândite în timpul căsătorie, în cotele de mai sus precizate, sunt aflate în posesia sa, respectiv: un șifonier în două uși, un TV color, o masă de patru persoane, patru scaune, un aragaz cu patru ochiuri, o masă TV, un covor persan, un ceas perete, perdele mari pentru geam, o plapumă.

Bunurile aflate în posesia pârâtei sunt: patru pături, patru lenjerii, două cearceafuri plapumă, două seturi complete pentru pat, patru perne mari, patru perne mici, un frigider Arctic, un covor iută, două servicii cafea, trei servicii pahare, un set servicii farfurii pentru sase persoane, două fețe de masă, trei platouri, două tăvi inox, zece milieuri, opt bibelouri, trei seturi tacâmuri, patru oale din inox, două oale emailate, două cratițe de teflon, patru căni de inox, două vaze, o păpușă, un fier de călcat, un lănțișor aur, cercei de aur, un inel aur, o din, haina din, un, o haină scurtă din piele, opt costume.

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând să se dispună partajarea, în cote de, a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul.

În motivarea acțiunii, pârâta-reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 25.01.2002, după ce, anterior, au conviețuit timp de un an, iar relațiile de căsătorie sunt grav vătămate, pe rolul judecătoriei aflându-se cererea de divorț formulată de pârât, fiind despărțiți în fapt din 19.05.2007, când a fost alungată din domiciliul comun, iar bunurile au rămas în posesia pârâtului.

A învederat pârâta-reclamantă că în timpul căsătoriei au realizat, în cote de, apartamentul nr. 3 situat în B, str. -,.3A, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/2006, la care au adus o serie de îmbunătățiri constând în: refăcut întreaga instalație electrică cu cablu cupru, zugrăvit, refăcut instalația de alimentare cu apă baie și bucătărie, înlocuit ferestrele de la sufragerie și dormitor cu tâmplărie de PVC înlocuit cadă fibră sticlă, chiuveta cu picior WC, oglindă, înlocuit chiuveta bucătărie, rașchetat și lăcuit parchet.

De asemenea, pârâta-reclamantă a menționat că bunurile mobile realizate în timpul căsătoriei sunt: set hol - compus din canapea și 2 fotolii- masa de 12 persoane, vitrină, șifonier în 2 și 3 uși, cuier, 6 scaune tapițate, 2 corpuri baie, 2 comode TV, 2 lustre, 2 covoare persane, 2 carpete, canapea dormitor, 2 televizoare, combina frigorifică, aragaz, hotă, mașina de spălat, aspirator, 2 perdele, 2 galerii, set plușat (cuvertură și huse fotolii), masa bucătărie, 4 scaune, 2 dulapuri suspendate, noptieră, suport de încălțăminte, suport aragaz, 7 tablouri și suma de 13.000 lei.

A mai susținut pârâta-reclamantă că la momentul debutului conviețuirii, părțile și-au stabilit domiciliul într-o construcție ce a fost proprietatea pârâtului, imobil situat în com., construit de acesta până la stadiul de "roșu", pe terenul proprietatea sa în suprafață de cca 900

Ulterior, au început lucrările de finalizare și finisare, constând în: tencuieli exterioare și interioare, văruit, vopsitorii, întreaga tâmplărie a imobilului, pazia la acoperiș, tavane, alei betonate în curte, 3 cotețe de păsări, construit anexă, garduri, boltă din țeavă, îmbunătățiri care au sporit considerabil valoarea imobilului, situație ce a făcut posibilă vânzarea acestuia cu suma de - lei, vânzare ce s-a realizat în timpul căsătoriei, în luna februarie 2006, în prețul încasat intrând și sporul de valoare realizat prin contribuție comună, spor care reprezintă din valoarea imobilului.

Din suma încasată drept preț, sporul de valoare pe care l-au adus împreună, ce reprezintă bun comun, a fost investit de ei soții în cumpărarea apartamentului menționat mai sus, ce reprezintă bun comun realizat în timpul căsătoriei, în bunurile mobile arătate, la despărțirea în fapt în posesia pârâtului rămânând o sumă de 13000 lei.

A precizat pârâta-reclamantă că diferența de din prețul încasat de pârât din vânzarea casei și a terenului, asupra căreia au căzut de acord că reprezintă bunul său propriu, a fost dată de pârât copiilor săi, rezultați dintr-o altă căsătorie.

Prin încheierea din 20.09.2007 s-a dispus conexarea dosarului - la dosarul -.

La data de 10.08.2007, a decedat reclamantul G, iar prin sentința civilă nr. 4099 din 13.08.2007 Judecătoria Buzăua constatat încetarea căsătoriei încheiată între părți la data de 25.01.2002, prin decesul acestuia.

În cauză, au fost introduși moștenitorii reclamantului, respectiv

G, și, conform sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 59768/2007.

Reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat să se constate calitatea sa de unică moștenitoare testamentară privind bunurile mobile și imobile rămase de pe urma defunctului său tată, G, bunuri care îi aparțin în totalitate, conform testamentului autentificat sub nr. 1801/2007, precizând că masa bunurilor succesorale se compune din bunurile precizate de defunct în acțiunea introductivă, acțiune pe care și-o însușește în totalitate, pretențiile pârâtei fiind total neadevărate, eventual, în măsura în care va dovedi, putând să aibă un drept de creanță.

Referitor la acțiunea formulată de pârâtă, reclamanta a arătat că aceasta trebuie respinsă ca neîntemeiată, întrucât prin însăși acțiunea sa, pârâta recunoaște că defunctul său tată a deținut în proprietate o casă de locuit și teren aferent, casă care a fost înstrăinată de acesta la prețul de 25.000 lei, iar cu banii obținuți a fost cumpărat apartamentul nr. 3 din

S-a mai susținut că afirmația pârâtei că a adus îmbunătățiri la casa din, în sumă de 70.000 lei, nu este reală, la data căsătoriei casa fiind finisată, mai puțin una din camere, care era la roșu și s-a finisat în timpul căsătoriei cu defunctul, respectiv s-a tencuit, văruit și vopsit.

Cât privește suma de 13.000 lei, pretinsă de pârâtă, reclamanta a arătat că tatăl său a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar costurile acestora le-a suportat ea, în casă neexistând nicio sumă de bani și nici un depozit bancar.

Pârâta și-a completat cererea de chemare în judecată, ca urmare a decesului soțului său, înțelegând să solicite ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase de pe urma acestuia.

Totodată, a solicitat ca la masa bunurilor de împărțit să se introducă și o bicicletă, ce a fost cumpărată conform facturii nr.-/2006 și rămasă în posesia reclamanților-pârâți.

Pârâta a precizat că averea succesorală se compune din din bunurile imobile și mobile indicate de ei soții în cererile de chemare în judecată, toate realizate ca bunuri comune prin aport egal, așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată.

În acest sens, se arată că apartamentul nr. 3 situat în B, str. -,.3, parter reprezintă bun comun, regimul juridic al acestui bun rezultând din însăși actul de vânzare-cumpărare.

Se mai susține că imediat după încheierea căsătoriei, soții s-au mutat într-un imobil proprietatea defunctului, care nu era locuibil, însă până la căsătorie a fost pregătită o cameră, restul imobilului fiind finalizat de soți după căsătorie, prin aport comun, lucrările realizate fiind de natură a spori valoarea imobilului.

Defunctul a hotărât să înstrăineze apartamentul proprietatea sa, pe care îl avea dintr-o altă căsătorie, vânzarea făcându-se la prețul înscris în actul de vânzare - cumpărare și cu acea ocazie a stabilit ca garsoniera în care a locuit pârâta să fie închiriată și să încaseze chiria, care era de 2000 lei anual.

Pârâta-reclamantă a menționat că la aceste venituri s-au adăugat pensia sa și recolta obținută de pe terenurile proprietatea sa, care au constituit venituri ce le-au permis soților să achiziționeze apartamentul bun comun. O dovadă în plus că au

avut venituri, o constituie faptul că, după cumpărarea apartamentului, au avut posibilități să cumpere bunuri de mobilier și uz casnic, noi.

G, și au formulat întâmpinare, calificată ulterior ca cerere reconvențională, prin care au precizat că părțile din proces sunt moștenitorii defunctului G, toți moștenitori rezervatari în ceea ce privește această succesiune și, ca atare, toate drepturile ce le revin urmează a fi reținute de instanță având în vedere această calitate, precum și testamentul autentificat sub nr. 180/2007, încheiat de defunct în favoarea reclamantei, urmând a se reduce testamentul la cotitatea disponibilă, precizare efectuată la termenul de judecată din 10.01.2008.

În ceea ce privește masa bunurilor succesorale, s-a arătat că sunt următoarele bunuri proprii ale defunctului, apartamentul, un hambar, 1000 kg materiale feroase, 3 c cherestea, 3 mese de 12 persoane, un de fag de 400 litri, 40 grinzi.

S-a mai arătat că bunurile mobile sunt cele indicate de pârâta-reclamantă în acțiune, recunoscând atât cantitatea, cât și valoarea acestora, mai puțin aragazul, hota, mașina de spălat și aspiratorul, bunuri care nu au existat niciodată. De asemenea, nu a existat suma de 13000 lei, deoarece această sumă nu avea de unde să fie economisită.

La termenul de judecată din 31.01.2008 pârâta-reclamantă și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat reducțiunea testamentului invocat de reclamanta, până la limita cotității disponibile, astfel încât să nu-i fie afectată rezerva sa succesorală.

După administrarea probelor, prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 14.02.2008, Judecătoria Buzăua admis în parte, în principiu, acțiunea astfel cum a fost precizată și completată, formulată de G, decedat la data de 10.08.2007 și continuată de, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâții G, și și acțiunea conexă, astfel cum a fost precizată și modificată.

declarat deschisă succesiunea defunctului G, decedat la data de 10.08.2007 și a constatat că de pe urma acestuia au rămas ca moștenitori:, în calitate de fiică, moștenitoare testamentară, cu o cotă de 49/128, G, și, în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 21/128 și, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/8, din masa succesorală formată din cota de 75% din următoarele bunuri: apartamentul situat în B, str. -,.3,.3, județul B, un set "" hol, compus din canapea și 2 fotolii, masă de 12 persoane, vitrină, șifonier în două uși, șifonier în 3 uși, cuier, 6 scaune tapițate, 2 corpuri baie, 2 comode TV, 2 lustre, 1 covor persan, 2 carpete, canapea dormitor, 2 TV, combină frigorifică, aragaz, hotă, mașină de spălat, aspirator, 2 perdele, 2 galerii, set plușat cuvertură și huse fotolii, masă bucătărie cu 4 scaune, 2 dulapuri suspendate, noptieră, suport încălțăminte, suport aragaz, 6 tablouri, bicicletă, un ceas perete, o plapumă, 4 pături, 4 lenjerii pat, 2 cearceafuri plapumă, 2 seturi complete pentru pat, 4 perne mari, 4 perne mici, un covor iută, 2 servicii cafea, 3 servicii pahare, un set serviciu farfurii - 6 persoane, 2 fețe de masă, trei platouri, 2 tăvi inox, 10 milieuri, opt bibelouri, 3 seturi tacâmuri, 4 oale inox, 2 oale emailate, 2 cratițe din teflon, 4 căni inox, 2 vaze, o păpușă, un fier de călcat, restul de 25%, fiind cota de bun comun a soției supraviețuitoare -.

Prin aceeași încheiere, instanța respins capătul de cerere privind constatarea ca bunuri proprii ale defunctului a următoarelor bunuri mobile: 1000 kg materiale feroase, 3 c scândură, 3 mese de 12 persoane, un 400 litri de fag, hambar din și grinzi, 40 grinzi și căpriori.

S-a dispus numirea unor experți constructor și merceolog, pentru evaluarea bunurilor și întocmirea propunerilor de lotizare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin testamentul autentificat sub nr. 1801 din 6.08.2007, defunctul Gah otărât ca după încetarea sa din viață, întreaga avere imobilă și mobilă, pe care a agonisit-o în timpul vieții, care se va găsi în patrimoniul său la data încetării sale din viață, să fie moștenită de fiica să, astfel încât, aceasta are calitatea de moștenitoare testamentară, potrivit art. 650 cod civil.

S-a mai reținut că la momentul decesului numitului G, în afara fiicei mai sus menționată, beneficiara testamentului, au mai rămas ca moștenitori rezervatari, în calitate de soție supraviețuitoare și G, și, toți în calitate de fii și toți, prin cererile formulate, respectiv cererea reconvențională a pârâților-reclamanți G, și și cererea conexă, precizată și modificată, au solicitat reducerea la cotitatea disponibilă a testamentului întocmit pe numele reclamantei și acordarea rezervei succesorale a fiecăruia, în cotele stabilite de lege.

Potrivit art. 841 Cod civil, rezerva descendenților este de din moștenire, pentru trei sau mai mulți copii, iar a soției supraviețuitoare, potrivit art.2 din Legea nr.319/1944, este de 1/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, indiferent de numărul lor.

Față de cele de mai sus, s-a constatat că soția supraviețuitoare va avea o cotă de 1/8, ce se va imputa asupra întregii mase succesorale, micșorându-se rezerva celorlalți moștenitori rezervatari cu care vine în concurs, iar cei patru copii, respectiv, G și, beneficiază de rezerva în cotă de din restul masei succesorale de 7/8, astfel încât, rezerva tuturor copiilor este de 21/32 ( din 7/8 ), deci cota fiecărui copil moștenitor rezervatar este de 21/32 împărțit la 4, respectiv 21/128.

În consecință, fiica beneficiară a testamentului, va avea o cotă alcătuită din rezerva de 21/128, aceasta beneficiind și ea de cota sa din rezervă, chiar dacă este beneficiara testamentului, intenția defunctului fiind ca pe ea să o gratifice mai mult, la care se adaugă cotitatea disponibilă de 7/32, respectiv 7/8 din întreaga masă succesorală, din care se scade rezerva tuturor copiilor, de 21/32, deci, în total, cu cotă de 49/128, iar ceilalți trei copii beneficiază de câte o cotă de 21/128.

Cât privește aportul soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut cota de 75% pentru defunct și 25% pentru pârâta-reclamantă, soția supraviețuitoare, pentru următoarele motive:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.847 din 13.05.1999 de Biroul Notarului Public --, transcris sub nr. 5221/14.05.1999, defunctul, astfel cum a precizat în cuprinsul contractului de întreținere autentificat sub nr. 2277 din 18.12.2002, a cumpărat, înainte de căsătoria cu pârâta, suprafața de teren de 1064 p, pe care a început edificarea unui imobil casă de locuit.

S-a mai arătat că însăși pârâta-reclamantă, în acțiunea conexă, dosar 5495/2007, fila 3, a recunoscut că imobilul casă de locuit era edificat de defunct până la stadiul de "roșu", precizând, totodată, că, la momentul debutului conviețuirii, soții s-au stabilit într-o cameră, singura locuibilă la acea data din imobil în construcție, care a fost proprietatea defunctului, situat în com., jud.

Instanța nu a reținut susținerea defunctului, preluată de copii acestuia din prima căsătorie, potrivit căreia, la momentul căsătoriei cu pârâta, acest imobil era finalizat în integralitate, întrucât aceștia nu au dovedit acest fapt, martorii propuși de către copiii defunctului relatând situații de fapt neconforme cu realitatea și unele din ele în contradicție cu cele precizate de reclamanți.

Astfel, martorii și precizează că imobilul casă de locuit a fost edificat de defunct între anii 1994-1998 și 1993-1994, fapt ce nu poate să fie real, întrucât terenul a fost achiziționat de defunct în anul 1999, astfel încât, nu avea cum defunctul să construiască acest imobil, în integralitate, în acea perioadă.

De asemenea, instanța nu a reținut ca fiind credibilă nici susținerea martorilor, și, care, din dorința de a plasa edificarea construcției, în integralitate, înainte de căsătoria defunctului cu pârâta, a relatat că lucrările la imobil au fost finalizate în 2, 3 săptămâni, întrucât, tehnologic, această perioadă de timp nu este suficientă pentru finalizarea unei construcții.

Instanța a apreciat că declarațiile martorilor, și, în sensul că pârâta, după căsătoria cu defunctul, a contribuit la finalizarea imobilului proprietatea acestuia din urmă, respectiv zugrăvit interior, tencuit exterior, montat tâmplărie interioară și exterioară, se coroborează cu susținerile pârâtei din cererea formulată.

Referitor la susținerea defunctului, preluată ulterior de copiii acestuia, în sensul că pârâta nu avea posibilități materiale de a contribui la finalizarea imobilului, el fiind singurul care deținea venituri materiale pentru construcția imobilului, instanța a reținut următoarele:

Este adevărat că defunctul a avut posibilități materiale, acesta realizând venituri din produse agricole de pe suprafețele de teren deținute în proprietate, alături de alți moștenitori, a fost șef de Asociație Agricolă în com, a avut venituri și din pensie și a vândut diferite suprafețe de teren, iar cu prețul obținut în urma vânzării, a achiziționat terenul pe care a construit casa și o parte din sumă a fost folosită pentru construcția imobilului.

Dar, tot atât de adevărat, este și faptul că pârâta a contribuit material la finalizarea acestui imobil, întrucât, după căsătoria cu defunctul, la 16.07.2002, aceasta a vândut apartamentul proprietatea sa exclusivă, situat în Municipiul B, Cartier 14, B-dul -,. 6B, parter, fiului și respectiv nurorii sale, s și, pentru prețul de 5.000 lei, sumă la care s-a adăugat, potrivit declarațiilor martorilor, și în mod special, persoană care a locuit cu chirie în garsoniera fiului pârâtei, chiria încasată de pârâtă după închirierea garsonierei fiului pârâtei.

S-a mai arătat că martorii propuși de fiii din prima căsătorie a defunctului nu au avut cunoștință de chiria încasată de pârâtă pe această garsonieră, nedeclarând nimic în acest sens.

Instanța a mai reținut că toate aceste venituri au fost folosite, atât de defunct, cât și de pârâta-reclamantă la finalizarea imobilului, ce a fost vândut în anul 2006 și pe care s-a încasat suma de 140.000 lei, sumă ce a fost încasată de defunct cu soția sa, chiar dacă vânzarea s-a făcut de către nora pârâtei, prin contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1494 din 5.05.2006.

De altfel, însăși pârâta-reclamantă a recunoscut, în acțiunea conexă, că sporul de valoare reprezintă din valoarea imobilului, restul de reprezentând bunul propriu al defunctului.

Referitor la prețul vânzării imobilului, instanța a reținut suma de 140.000 lei, și nu suma de 25.000 lei înscrisă în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1494 din 5.05.2006, apreciind că este de notorietate că prețul unui asemenea imobil, la momentul anului 2006, nu putea fi de 25.000 de lei, această sumă fiind înscrisă de părți pentru reducerea taxelor aferente vânzării. Mai mult, însăși martorul propus de reclamanta, a declarat că imobilul a fost vândut cu suma de 160.000 lei.

S-a apreciat că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că J din prețul încasat pe imobil a fost dat de defunct fiilor săi din cealaltă căsătorie, dovadă pe care nici nu avea cum să o facă atât timp cât chiar ea a recunoscut că între defunct și fiii săi nu a existat o relație apropiată în timpul căsătoriei lor.

Instanța a mai reținut că după vânzarea imobilului din com., defunctul împreună cu soția, respectiv pârâta, au cumpărat, ca bun comun, apartamentul nr.3, situat în B, B-dul -,. 3A, parter, iar prețul încasat de defunct pe imobilul din com. a fost folosit pentru achiziționarea apartamentului bun comun și a bunurilor mobile, astfel că, defunctul are o cotă de -cota de bun propriu, astfel cum a recunoscut și pârâta, la care se adaugă din, cota sa de bun comun din cealaltă J, în total având o cotă de 75% din apartament și bunurile comune mobile.

S-a arătat că s-a ajuns la această concluzie, pentru aceleași motive pentru care instanța a apreciat că prețul imobilului din comuna a fost de 140.000 lei. Astfel și imobilul apartament achiziționat în anul 2006 de defunct cu soția, nu avea cum să fie cumpărat la prețul de 26.000 lei (de observat similitudinea prețului înscris la casa de la, cu apartamentul), un asemenea apartament la prețul pieții fiind vândut între 100.000 și 120.000 lei, restul sumei până la 140.000 lei, fiind folosită pentru îmbunătățirile aduse apartamentului și recunoscute de părți.

Nu a fost reținută nici susținerea pârâtei, potrivit căreia cu J din prețul încasat pe imobilul casă de locuit situat în, respectiv suma de 70.000 lei, s-a cumpărat apartamentul și bunurile mobile ulterioare, instanța apreciind că un asemenea apartament, într-o asemenea zonă, nu putea fi achiziționat la prețul înscris în contract, prețul pieții fiind cel înscris mai sus.

Referitor la sumele pe care pârâta a susținut că le-a avut, respectiv contravaloarea apartamentului deținut înainte de căsătoria cu defunctul și celelalte sume reprezentând de chiria și pensia sa, instanța a reținut că însăși pârâta a susținut că au fost folosite în terminarea imobilului din.

Instanța a mai reținut că restul prețului încasat de părți pentru imobilul din, a fost folosit pentru îmbunătățirile aduse la apartament și pentru achiziționarea bunurilor mobile, întrucât, așa cum se poate observa din toate probele administrate în cauză, apartamentul a fost renovat, iar bunurile mobile au fost achiziționate după cumpărarea apartamentului.

Cât privește bunurile mobile, instanța a reținut, în integralitate, toate bunurile indicate de defunct în acțiunea introductivă, întrucât pârâta-reclamantă nu le-a contestat; totodată, s-a constatat că aceste bunuri au rămas în apartamentul bun comun, după ce pârâta reclamantă a părăsit domiciliul comun, astfel cum a recunoscut la interogatoriu și reclamanta.

Nu s-au reținut la masa partajabilă un lănțișor de aur, cercei aur, un inel de aur, instanța apreciind că acestea nu sunt cantități de aur ce au fot achiziționate de soți în vederea tezaurizării.

De asemenea, nu au fost reținute nici obiectele de îmbrăcăminte ale pârâtei, respectiv:, haină de, haină scurtă din piele, opt costume diferite, arătându-se că acestea sunt bunuri de uz personal al pârâtei, care, potrivit art. 31 lit. c din Codul familiei, nu au caracter de bunuri comune.

Din masa bunurilor mobile comune solicitate de pârâta-reclamantă, instanța a reținut: setul hol -compus din canapea și 2 fotolii- masă de 12 persoane, o vitrina, șifonierul în două uși, șifonierul în 3 uși, cuierul, 2 corpuri baie, 2 comode TV, două lustre, două carpete, canapea dormitor, 2 televizoare, combină frigorifică, aragaz, hotă, 2 perdele, 2 galerii, set plușat, masă bucătărie și 4 scaune, 2 dulapuri suspendate, noptieră, suport încălțăminte, suport aragaz, 6 scaune tapițate, o mașina de spălat, o combină, aragaz, un aspirator, un covor persan, 6 tablouri și o bicicletă.

Suma de 13.000 lei nu a fost reținută la masa partajabilă, arătându-se că toate îmbunătățirile efectuate de foștii soți la apartament au fost efectuate într-o perioadă de un an, din mai 2006 și până în mai 2007, când părțile s-au despărțit în fapt, perioadă în care au fost achiziționate și bunurile mobile de mai sus, conform facturilor și chitanțelor depuse la dosar, deci efortul financiar al soților a fost deosebit, iar economiile pe care le-au avut au fost înglobate în cadrul imobilului ce l-au vândut, așa cum pârâta le descrie evolutiv în timp și cum relatează și martorii propuși de către aceasta, astfel încât, soții nu aveau cum să economisească această sumă de bani.

S-a mai arătat că singurii martori care precizează că la despărțirea celor doi soți exista o sumă de bani de 13.000 lei, sunt și, declarații pe care instanța le-a apreciat ca fiind subiective, în contextul tuturor celorlalte probe administrate în cauză, necoroborându-se cu acestea și nefiind conforme cu cheltuielile efectuate de părți.

Instanța a respins capătul de cerere privind constatarea ca bunuri proprii ale defunctului a 1000 kg materiale feroase, 3 c scândură, 3 mese de 12 persoane, un de fag de 400 litri, hambar din și grinzi, 40 grinzi și căpriori, întrucât nu s-a dovedit că aceste bunuri au fost ale defunctului.

Pentru evaluarea bunurilor și întocmirea propunerilor de lotizare, instanța a numit experți constructor și merceolog, expertizele fiind efectuate de expert și .

Împotriva raportului de expertiză construcții efectuat de ing., pârâta-reclamanta a formulat obiecțiuni, în sensul că valoarea stabilită apartamentului nu este conformă cu prețul de circulație pe piața liberă a apartamentelor cu două camere, acesta din urmă fiind subevaluat.

Reclamanta și pârâții G, și, au formulat obiecțiuni împotriva raportului de expertiză merceologie întocmit de ing., arătând că valorile bunurilor sunt mult mai mici decât valoarea reală a lor, iar modalitatea de împărțire în loturi nu a fost echitabilă, în sensul că le-au fost incluse în lot foarte multe bunuri din cele care nu se mai regăsesc fizic, fiind în acest fel prejudiciați.

Instanța a admis obiecțiunile formulate de părți, dispunând refacerea rapoartelor de expertiză.

Expertul refăcut raportul de expertiză, stabilind, fără nicio motivație, că prețul inițial indicat de el, de 58937,70 lei, nu a fost corect, prețul de circulație al apartamentului fiind, de fapt, de 65.950 lei.

Asupra acestui raport de expertiză pârâta-reclamanta a formulat obiecțiuni, apreciind că și această valoare este mult sub prețul pieții, obiecțiuni care au fost admise de instanța de judecată, care a dispus numirea unui alt expert constructor pentru evaluarea și lotizarea imobilului reținut în încheierea de admitere în principiu.

În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat de expert, iar reclamanta a formulat obiecțiuni, apreciind că apartamentul a fost supraevaluat, obiecțiuni ce au fost respinse de către instanța, motivat de faptul că valoarea de 122.870 lei reprezintă prețul de circulație actual al unui asemenea imobil.

Cât privește refacerea la raportul de expertiză merceologie întocmit de către expert, părțile nu au formulat obiecțiuni.

Prin sentința civilă nr.7602 din 18.12. 2008, Judecătoria Buzăua admis în parte acțiunea formulată de G, astfel cum a fost precizată și completată, în parte cerea reconvențională formulată de G, și, astfel cum a fost precizată și în parte cererea conexă, astfel cum a fost precizată și modificată și a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expert - în varianta unică și a raportului de expertiză întocmit de expert în varianta a III -

De asemenea, prin aceeași sentință, s-a respins capătul de cerere privind constatarea ca bunuri proprii ale defunctului a următoarelor bunuri mobile: 1000 kg materiale feroase, 3 c scândură, 3 mese de 12 persoane, un de 400 litri din fag, hambar din și grinzi, 40 grinzi și căpriori.

La omologarea variantelor de lotizare, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 741 Cod civil, precum și faptul că voința defunctului a fost ca imobilul să aparțină fiicei sale,.

În ceea ce privește bunurile mobile, instanța a apreciat că experta, în varianta a III -a, a efectuat o judicioasă partajare în natură a acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, care a arătat, în dezvoltarea motivelor de apel, că în mod greșit apartamentul din B str. -, face parte din masa succesorală, în raport cu pârâta, fiind dobândit de defunct cu banii obținuți din vânzarea casei din,-, că acest apartament a fost supraevaluat și că nu trebuia reținut sporul de valoare adus casei din, deoarece nu s-a cerut.

A mai susținut apelanta că instanța nu s-a pronunțat cu privire la regimul juridic al apartamentului, iar motivarea conform căreia " regimul juridic al acestuia rezultă din însăși actul de vânzare-cumpărare încheiat" nu este convingătoare, iar instanța de fond nu a manifestat rol activ în sensul descoperii adevărului.

Apelanta a solicitat refacerea probatoriului, schimbarea sentinței apelate în sensul scoaterii apartamentului de la masa de împărțit, iar în subsidiar, să se constate că intimata are asupra acestui bun doar o cotă de 20%.

Prin decizia civilă nr. 71 pronunțată la 4 martie 2009, Tribunalul Buzău a respins apelul ca nefondat, reținând că prin art. 30 din Codul familiei s-a stabilit prezumția că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, cu excepția celor anume arătate în art. 31 din același cod, sunt bunuri comune.

Având în vedere că apartamentul nr. 3, situat în B, B-dul -,. 3, parter a fost cumpărat de G și în timpul căsătoriei, respectiv la data de 10 mai 2006, instanța a constatat că acest bun este bun comun al celor doi soți, și nu bun propriu al lui G, așa cum se arată în motivele de apel.

Faptul că cei doi au înțeles ca acest imobil să fie bun comun, reiese și din faptul că, în contract, figurează în calitate de cumpărător alături de soțul ei.

S-a mai arătat că participarea soțului neproprietar la îmbunătățirile sau reparațiile ce se fac unui imobil bun propriu al celuilalt șot, nu duce la schimbarea naturii lui juridice, în sensul că se transformă din bun propriu în bun comun, însă, sporul de valoare dobândit de imobil, constituie bun comun.

Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a constatat că la apartament are numai o cotă de 25%, având în vedere că, prin vânzarea casei de locuit din comuna, în prețul încasat de Gai ntrat și sporul de valoare adus acestui bun împreună cu, astfel că la cumpărarea apartamentului s-a inclus și sporul de valoare dobândit de aceasta casă.

De asemenea, s-a apreciat că instanța fondului a manifestat rol activ, deoarece a stabilit situația reală dintre cei doi soți, în sensul că au convenit cu și să vândă casa din și să le dea banii în vederea achiziționării unui apartament. Dacă s-ar fi avut în vedere contractul de întreținere încheiat de cu și, cotele de participare la dobândirea apartamentului ar fi fost de, întrucât, în baza acestei convenții, G nu a încasat nicio sumă de bani.

Totodată, instanța de apel a apreciat că apartamentul nu este supraevaluat, din moment ce prețul acestuia este de numai 58. 937,70 lei, fiind de notorietate că prețul unui apartament cu 2 camere în municipiul B este între 80.000 și 100.000 lei.

tribunalul că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii principale atunci când a admis-o numai în parte și a constatat că apartamentul este bun comun, și nu bun propriu al lui

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, pentru următoarele motive:

Arată recurenta că instanța de fond trebuia să stabilească care a fost sporul de valoare realizat prin contribuția comună la imobilul casă de locuit, situat în comuna,-, sport de valoare care, potrivit cererii reclamantei, "l-am adus împreună la acea dată, în cumpărarea apartamentuluicât și în bunurile mobile arătate".

Susține recurenta că, în realitate, imobilul din B, str. -,. 3,.3, județ B, a fost bunul propriu al defunctului său tată, dobândit conform art. 31 lit. f din Codul familiei, apartament cumpărat în totalitate din banii obținuți din vânzarea casei din,-, județ B, astfel că, acest apartament nu face parte din masa succesorală.

Recurenta arată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.6 pr.civilă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la ceea ce s-a cerut de însăși reclamantă, fiind încălcat principiul disponibilității.

În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, trebuia să stabilească care a fost sporul de valoare, cuantumul acestuia și numai cu privire la această sumă trebuia să se constate dreptul de 25% al intimatei, în condițiile în care, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că apartamentul a fost cumpărat, în totalitate, din banii obținuți de tatăl său din vânzarea casei din,-, județ

O altă critică este că instanțele anterioare nu și-au exercitat rolul activ, în sensul că nu au stabilit adevărul, respectiv că apartamentul din B, situat la adresa menționată, a fost supus nelegal partajării, acesta fiind achiziționat numai cu banii def.

Se critică hotărârile anterioare și în ceea ce privește evaluarea apartamentului, în sensul că acesta a fost supraevaluat, astfel cum a menționat și în obiecțiunile formulate.

Susține recurenta că piața imobiliară este într-o continuă descreștere, instanțele neținând cont nici de alte date concrete, din care rezultă că bunul a fost supraevaluat, respectiv că acesta se află la parter, este confort II, așa-zisele îmbunătățiri nu sunt îmbunătățiri, astfel cum reiese și din planșele foto depuse la dosar.

De asemenea, recurenta critică hotărârile anterioare pentru că nu s-a avut în vedere însuși obiectul cererii de chemare în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 261 alin. 1 pct.5 pr.civilă, respectiv hotărârea nu este deloc motivată, instanța de apel preluând din hotărârea de fond aspecte care nu reliefează adevărul și nu există nicio referire și motivare cu privire la susținerile sale formulate în baza art. 31 lit. din Codul familiei.

Consideră recurenta că, în acest sens, devin aplicabile dispozițiile art. 304 pct.7 pr.civilă, potrivit cărora "când hotărârea este nemotivată ori când instanța a dedus soluția pronunțată din simpla expunere a pretențiilor uneia dintre părți, fără a da o motivare proprie" se impune reformarea acesteia.

Recurenta arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea formulată în baza art. 31 lit. f din Codul familiei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că, din probatoriul administrat, dar și din susținerile intimatei formulate atât în acțiunea conexă, dar și ulterior în fața instanței de fond, că sporul de valoare al imobilului din, a fost cel puțin în cotă de al fostului său soț și că imobilul din comuna a fost înstrăinat cu 140.000 lei, pe care i- încasat, în totalitate, de defunctul său tată.

Se mai arată că, prin acțiunea formulată, intimata a recunoscut că imobilul din comuna a fost proprietatea tatălui său și doar îmbunătățirile aduse acestui imobil ar fi fost investite în achiziționarea apartamentului din

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8.pr.civilă, constând în aceea că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății.

Apreciază recurenta că nici ea și nici intimata nu au solicitat să se constate că imobilul din comuna ar fi bunul propriu al acesteia din urmă, însă instanța prezintă o scurtă motivare sub acest aspect, în condițiile în care însăși reclamanta menționează în acțiunea introductivă că acel bun era bunul propriu al def.

Consideră că ambele instanțe au dat mai mult decât s-a cerut, iar ea, ca moștenitoare de gradul Iad efunctului, a fost obligată să achite sulte care reprezintă mai mult decât valoarea în sine a bunului, aspect ce nu a fost luat în seamă de instanța de apel.

Recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 6-9.pr.civilă, 274.pr.civilă, 31 lit. f din Codul familiei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei,spre rejudecare, la instanța de fond.

Ulterior, recurenta formulează precizări și completări la motivele de recurs, arătând că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității care guvernează dreptul civil, dând mai mult decât s-a cerut și nestabilind sporul de valoare realizat prin contribuție comună la imobilul casă de locuit, situat în comuna,-, județ B, spor care, însăși intimata a precizat că a intrat în valoarea de cumpărare a imobilului dobândit în timpul căsătoriei.

Se analizează apoi de recurentă hotărârea instanței de fond, care arată că se contrazice în propriile susțineri, în sensul că deși a respins obiecțiunile formulate de ea la raportul de expertiză, pentru că a fost supraevaluat, menționează că valoarea acestui bun este de numai 58.937,58 lei, fiind de notorietate că prețul unui apartament în B este între 80.000 lei și 100.000 lei.

De asemenea, recurenta reia critica în ceea ce privește faptul că instanța de fond încalcă principiul disponibilității în procesul civil, fără să motiveze în vreun fel, în fapt și în drept, potrivit art. 261 alin. 1 pct.5 pr.civilă.

Susține recurenta că, din probele administrate de, nu au fost produse dovezi că aceasta ar fi contribuit la casa din cu suma de 50.000 lei, veniturile sale sunt modice, insuficiente pentru a-i permite să investească într-o casă.

Intimații și, deși au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceștia nu a depus-o până la data judecății.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Este nefondată critica recurentei că instanța de fond trebuia să stabilească care a fost sporul de valoare realizat prin contribuția comună la imobilul casă de locuit situat în comuna,-, județ B, întrucât, pe de o parte, instanța nu a fost investită de către recurentă cu o cerere în sensul de a se constata sporul de valoare adus la acest imobil, iar pe de altă parte, acest imobil a fost înstrăinat de defunct numiților și, în baza unui contract de întreținere autentificat sub nr. 2277/2002.

Ca atare, imobilul mai sus menționat nu a fost înstrăinat în schimbul unei sume de bani, ci, așa cum rezultă din însuși conținutul acestuia, pentru a asigura întreținere transmițătorului și soției acestuia.

Se va respinge și susținerea recurentei că imobilul din B, str. -,.3.A,. 3, județ B, a fost bunul propriu al defunctului său tată, pe motiv că ar fi fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea casei din, având în vedere că imobilul din comuna a fost înstrăinat în schimbul întreținerii, iar pe de altă parte, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/2006, rezultă că imobilul din B, str. -,.3.A,. 3, județ Baf ost achiziționat de defunct împreună cu intimata.

Conform art. 30 din Codul familiei "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită".

Rezultă din dispozițiile legale sus-menționate că imobilul din B, str. -,.3.A,. 3, județ B este bun comun al defunctului și al intimatei, motiv pentru care, în mod corect acesta a fost reținut la masa partajabilă.

Mai mult, potrivit art. 1173 Cod civil, actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Se va respinge critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.6 pr.civilă, care se referă la faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, având în vedere faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea cu care a fost investită, dispunând ieșirea din indiviziune asupra averii rămasă de pe urma def.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a reluat critica, că instanțele anterioare nu au stabilit sporul de valoare și că din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că apartamentul a fost cumpărat din banii obținuți de tatăl său din vânzarea casei din comuna, județ B, însă, așa cum s- arătat, imobilul din comuna nu a fost înstrăinat contra unei sume de bani, ci pentru a asigura întreținere defunctului și soției sale, motiv pentru care, se va respinge critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civilă.

Se va respinge și critica în sensul că instanțele anterioare nu și-au exercitat rolul activ, respectiv nu au stabilit că apartamentul din Baf ost nelegal supus partajului, pe motiv că ar fi fost achiziționat cu banii def. G, întrucât, pe de o parte, instanța de fond a administrat toate probele necesare pentru

stabilirea situației de fapt, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. 5.pr.civilă, iar pe de altă parte, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/2006, reiese că apartamentul respectiv a fost cumpărat în timpul căsătoriei, dobândind calitatea de bun comun, fiind reținut ca atare în masa partajabilă.

Critica în ceea ce privește supraevaluarea apartamentului, urmează a fi respinsă, întrucât expertul a arătat în lucrare actele în baza cărora a efectuat evaluarea apartamentului, recurenta nearătând de ce apreciază că valoarea unui apartament confort II ar fi mult prea mare față de cele constatate de expert, în condițiile în care aceasta nu a indicat un temei legal în ceea ce privește evaluarea apartamentelor.

Curtea va respinge critica întemeiată pe dispozițiile art. 261 alin. 1 pct.5 pr.civilă, în sensul că hotărârea nu este deloc motivată și că nu există nicio referire la art. 31 lit. f din Codul familiei, întrucât ambele instanțe au motivat, pe larg, hotărârea pronunțată și, mai mult, la filele 9-11 din încheierea interlocutorie, se menționează care sunt considerentele pentru care se reține calitatea de bun comun sau de bun propriu al bunurilor supuse partajării.

Este nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 7.pr.civilă, întrucât, așa cum s-a mai arătat, ambele instanțe au motivat, pe larg, hotărârea pronunțată.

Critica recurentei că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea formulată în baza art. 31 lit. f din Codul familiei, se va respinge, întrucât, în chiar încheierea interlocutorie, fila 13, se arată că se respinge capătul de cerere privind constatarea ca bunuri proprii ale defunctului a unor bunuri mobile și s-a admis, în parte, în principiu, acțiunea formulată.

Constatându-se că apartamentul din B, str. -,.3.A,. 3, județ B este bun comun, în cotele arătate de instanța de fond, este cert că s-a respins cererea întemeiată pe art. 31 lit. f din Codul familiei.

Susținerea recurentei că din probele administrate la instanța de fond, dar și din susținerile intimatei, ar reieși că sporul de valoare al imobilului din a fost în cotă de pentru fostul soț și că imobilul din comuna a fost înstrăinat cu 140.000 lei pe care i-a încasat, în totalitate, defunctul său tată, se va respinge întrucât această critică se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 11.pr.civilă, ce a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, care se referea la faptul că hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.

Urmează a se respinge critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8.pr.civilă, întrucât motivul de modificare prevăzut de textul de lege, privește situația în care actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, însă instanța îi schimbă natura sau înțelesul, însă, recurenta nu a arătat în ce constă schimbarea naturii sau a înțelesului actului juridic.

Critica recurentei că ambele instanțe au dat mai mult decât s-a cerut, iar ea, ca moștenitoare de gardul Iad efunctului, a fost obligată să achite sulte care reprezintă mai mult decât valoarea în sine a bunului, este, de fapt, critica întemeiată pe art. 304 pct. 6.pr.civilă, la care s-a răspuns mai sus.

Faptul că recurenta urmează să plătească sulte celorlalte părți, se datorează faptului că aceasta a primit apartamentul din și o parte din bunurile mobile, conform art. 741 cod civil și art. 673⁵alin. 2.pr.civilă.

Curtea nu va mai analiza precizările și completările la motivele de recurs, întrucât, acestea nu au fost depuse în termenul de motivare a recursului, conform art. 303 alin. 1 și 2.pr.civilă și, mai mult, parte din aceste precizări și completări au fost analizate de instanța de recurs.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiile art. 312 alin. 1.pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În baza dispozițiile art. 274.pr.civilă, urmează a obliga recurenta, către intimata, la 1.666 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în B, str. -,.3.A,. 3, județ B și cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,- Bis, -.1,.2,.12 județ B-la Cabinetulde avocaturăîmpotriva deciziei civile nr. 71 pronunțată la 4 martie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții G, domiciliat în B,- I, județ B, domiciliată în B, str. -,.6.B,.2, județ B, domiciliat în comuna, sat Z județ B și, domiciliată în comuna județ

Obligă pe recurenta, către intimata, la 1.666 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 iunie 2009.

Președinte, Judecători,

C - - - - -

Grefier,

a

Red. ES

Tehnored.PJ

2 ex/1.07.2009

f- Judecătoria Buzău

a- Tribunalul Buzău

,

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Mioara Iolanda Grecu, Elena

← Incuviintare nume minor. Decizia 459/2009. Curtea de Apel...		Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Stabilire paternitate. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Ploiesti