Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1410/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1410/R-MF
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile civile declarate de reclamantul, pârâta și intervenienta, împotriva deciziei civile nr.173/A/, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursurile sunt legal timbrate.
Dezbaterile asupra recursurilor de față au avut loc în ședința publică din 08 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând constată că, prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele și (aceasta din urmă în calitate de detentoare), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor realizate în timpul căsătoriei cu pârâta Tătăranu, precum și obligarea acesteia la restituirea certificatului de naștere a minorului, născut la data de 22.02.1992 și la restituirea unor bunuri proprii.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost căsătorit cu pârâta Tătăranu, iar prin sentința civilă nr.6983/2002, pronunțată de Judecătoria Rm.V s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințându-i-se spre creștere și educare minorul, iar minora a fost încredințată pârâtei.
A mai arătat că a locuit cu pârâta în comuna, în domiciliul părinților acesteia, unde au realizat următoarele bunuri: un garaj etajat de 4/3 m, construit din cărămidă, acoperit cu placă de beton și deasupra cu plăci de azbociment; un bazin de beton cu o capacitate de 50000 pentru colectat apă potabilă, necesară gospodăriei; o construcție cu două încăperi din cărămidă amenajată ca baie în care se află montate gresie, pe podea și faianță pe pereți, două cazane pentru încălzit apă, cadă, chiuvetă, instalație de apă caldă-, curent electric, două pompe pentru pompat apa din bazinul menționat anterior, două grajduri fânar de câte 8/4 m fiecare, construite din lemn și acoperite cu șiță, unul aflat pe terenul detentoarei din pct. și celălalt în pct.,", un puț pentru apă în pct., o alee betonată în curte de 4/3 m, două garduri de plasă de sârmă montată pe șpalieri din beton care împrejmuiesc terenurile detentoarei din pct. Acasă, și lângă Consiliul Popular, fiecare teren având suprafața de cca. un hectar; un TV color marca, o antenă satelit cu 100 programe; două lăzi frigorifice - una mare și cealaltă mijlocie, un frigider Arctic mare, o drujbă rusească, un din A pentru fabricat Ť. cu o capacitate de cca. 140 litri, un aragaz cu 5 ochiuri, un motor electric de 2,2 KW pentru moară de măcinat; un alt motor electric de 7,5 KW pentru circular; trei plantații de cca. 600 pruni dați pe rod pe terenul din pct., pct. și pct.; 15 oi; o vacă; trei truse de chei - două truse tubulare și o trusă fixă; 5 cauciucuri și jenți în afara celor ale autoturismului; două canistre din metal de 20 litri; o mașină de spălat automată Indesit; un polidisc de proveniență germană; un covor persan de 5/4 m; un cu Ť. în cantitate de 500 litri; 30 bucăți țeavă de câte 06 metri lungime; un car pentru transporturi și două butelii.
Reclamantul precizează că animalele menționate anterior au fost vândute de către pârâtă după despărțirea în fapt a părților iar cu banii obținuți a cumpărat un autoturism 1300 care solicită să fie reținut la partaj.
De asemenea, mai arată reclamantul că a conviețuit cu pârâta timp de 13 ani, a suportat cheltuielile și investițiile efectuate în gospodărie având două locuri de muncă și a realizat venituri mult mai mari decât soția sa fiind instructor auto.
Referitor la socrii săi, reclamantul arată că aceștia nu au avut serviciu și nici pensie și au purtat numeroase procese pentru care au cheltuit sume importante de bani suportate în mare parte de el.
În final, reclamantul solicită ca pârâtele să-i restituie și următoarele bunuri proprii rămase în posesia acestora și anume: două aparate de radio cu boxe; trei magnetofoane cu boxe; o stație de amplificare cu boxe și un calculator, menționând că a fost nevoit să părăsească domiciliul conjugal în împrejurări care nu i-au permis să ridice nici măcar toate obiectele de îmbrăcăminte ale minorului.
În dovedirea cererii s-au depus acte la dosar și s-a solicitat proba cu interogatoriile părților, acte, martori, expertiză tehnică.
La fila 40 dosar, pârâta - detentoare a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia arată că în ceea ce o privește, acțiunea reclamantului, aceasta este inadmisibilă, deoarece, nefiind soția reclamantului, nu are calitatea de pârâtă în această cauză și nici de chemată în judecată în baza dispozițiilor art.57 și urm. Cod de procedură civilă, deoarece nu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.
Pârâta precizează că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece bunurile pretinse de acesta că sunt dobândite în timpul căsătoriei cu soția sa sunt în marea lor majorate bunurile sale și ale soțului său Gh. la care cei doi soți nu au avut nici o contribuție.
La rândul său, pârâta Tătăranu, a formulat întâmpinarea aflată la filele 44-45 dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului, acte și martori.
În cauză s-a administrat proba cu interogatoriile părților, acte și au fost audiați martorii și, propuși de către reclamant, și, propuși de către pârâte.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 26 octombrie 2004, instanța a pronunțat încheierea de admitere în principiu nr.3320 prin care s-a admis, în parte, în principiu acțiunea reclamantului. S-a constatat că cei doi soți au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunurile mobile și imobile menționate în dispozitivul acestei încheieri și s-a dispus completarea probatoriului cu două expertize tehnice în specialitatea construcții și evaluări bunuri mobile, în vederea identificării, evaluării și lotizării bunurilor reținute la masa partajabilă.
Prin sentința civilă nr.5714/2005, s-a admis în parte acțiunea, s-a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie, s-au omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză și s-au atribuit părților, în proprietate, bunurile astfel cum au fost lotizate în varianta a III-a propusă de expertul, cu compensarea valorică a sultelor.
Totodată, s-a respins capătul de cerere privind restituirea bunurilor proprii ale reclamantului.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței au declarat apel pârâtele, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.214/A/, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosar nr.129/2006, s-a admis apelul, s-au desființat ambele hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul instanței, sub nr-.
După casarea cu rejudecare, s-au administrat probe (interogatorii, înscrisuri, martori).
Pe baza probatoriului administrat, instanța a pronunțat încheierea de admitere în principiu nr.2384 din 25 aprilie 2007, prin care s-a admis în parte, în principiu, acțiunea principală.
S-a constatat că reclamantul și pârâta (fostă Tătăranu) au realizat în timpul căsătoriei cu contribuție egală următoarele bunuri: un garaj construit din cărămidă, acoperit cu beton și plăci de azbociment; un bazin din beton; o construcție cu două încăperi din cărămidă (amenajată ca baie); două pompe pentru bazin; două grajduri - fânar de câte 8/4 m fiecare, construite din lemn și acoperite cu șiță, situate pe terenurile din pct., și respectiv; un TV -, o antenă satelit, un frigider Arctic mare, un aragaz cu 5 ochiuri, două lăzi frigorifice, 300 pruni roditori, trei truse de chei(două tubulare și una fixă); 5 cauciucuri jenți, două canistre din metal de câte 20, o mașină de spălat Indesit, un covor persan de 5/4 m, un de Ť. de 500, două butelii.
S-a admis în parte în principiu și cererea de intervenție de la fila 40 dosar nr.7553/2003, precizată la fila 72, dosar nr-, reținându-se că celelalte bunuri nereținute la masa partajabilă, dar pretinse de reclamant, au fost realizate de intervenienta și fostul său soț și s-a dispus efectuarea în cauză a două expertize tehnice în specialitatea construcții și evaluări bunuri mobile, expertul evaluator bunuri mobile, întocmind și propuneri de lotizare.
Pe baza probatoriului administrat, instanța de fond a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul Tătăranu și cererea de intervenție formulată de, a dispus sistarea stării de codevălmășie și a omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză de experții și, cu obligarea la sulă pentru echilibrarea loturilor. De asemenea, a respins cererea privind restituirea bunurilor proprii formulată de reclamant și cererea privind acordarea de despăgubiri formulată de, fila 169 dosar.7553/2003 și au fost compensate cheltuielile de judecată.
S-a ținut cont la pronunțarea sentinței de dispozițiile art.741 Cod potrivit cărora la formarea și compunerea loturilor, instanța trebuie să dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau creanțe de aceeași natură sau valoare, precum și dispozițiile art.6739Cod de procedură civilă. urmărindu-se totodată diminuarea sultelor pe care acestea și le-ar datora.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamantul, pârâta și intervenienta.
Se susține în esență, în motivele de apel că, în mod greșit instanța de fond a omologat varianta a-II-a de lotizare din raportul de expertiză, în timp ce varianta a-III-a corespunde mai bine intereselor părților, dat fiind că executarea hotărârii în condițiile variantei a-II-a este imposibilă, bunurile rămase în posesia pârâtei și intervenientei fiind uzate.
În cauză se impunea confirmarea expertizei în varianta a-III-a de lotizare în care reclamantul urmează să primească sultă în valoare de 58.719 lei.
Apelul declarat de către pârâtă și intervenientă critică atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința.
Astfel, se susține că, în mod greșit s-au atribuit reclamantului unele bunuri imobile, cu obligarea pârâtei la plata unei sulte de 55.000 lei pentru egalizarea loturilor.
Soluția instanței de fond este nelegală având în vedere că foștii soți Tătăranu au obținut în timpul căsătoriei venituri infime, venituri din care nu s-ar fi putut realiza vreodată bunurile catalogate de către instanță ca fiind comune.
Pârâtului nu i s-a cerut de către prima instanță carnetul de muncă, deși apelantele au solicitat acest lucru.
Au fost ignorate de către instanța de fond și obiecțiunile formulate de către pârâtă și intervenientă privind raportul de expertiză. S-a arătat că materialele de construcție din care s-a edificat garajul proveneau din demolarea casei bătrânești ce nu aparținea fostei soții Tătăranu.
Construcția cu două încăperi, bazinul din beton și cele două grajduri au fost construite de către părinții pârâtei. La fel și pomii roditori care au fost reținuți la partaj aparțin părinților pârâtei, fiind cultivați de către aceștia.
Bunurile mobile au fost supraevaluate, expertul neținând seama de gradul de uzură al acestor bunuri.
Au fost evaluate bunuri imobile achiziționate de către foștii soți la prețuri raportate la valorile actuale.
Prin decizia civilă nr.173/A/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au fost respinse apelurile.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, asupra apelului declarat de către reclamant, reține, ca nefondate criticile, în raport de probatoriul administrat și de dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art. 741 Cod civil, art. 6739Cod de procedură civilă.
Partajarea bunurilor comune în varianta a-II-a de lotizare propusă de către expert a fost dispusă de către instanța de fond în sensul dispozițiilor art. 741 Cod civil, procedând la o atribuire echitabilă a bunurilor atât în natură, cât și prin echivalent, adoptând variante cu sulta cea mai redusă.
Principiul atribuirii pe cât posibil a bunurilor în natură primează în procesul de realizare a partajului, urmărindu-se cu obiectivitate satisfacerea intereselor reale ale fiecărei părți.
Cum în cauză reclamantul, pârâta și intervenienta nu au convenit asupra variantei de lotizare, instanța a procedat în mod temeinic și legal la o împărțire justă, echitabilă a bunurilor ce alcătuiesc masa de împărțit.
Nu se face dovada certă și concludentă că bunurile în materialitatea lor nu mai există, ori sunt uzate astfel încât reclamantul să fie prejudiciat sub aspectul executării sentinței în varianta a-II-a de lotizare.
Analizând apelul pârâtei și intervenientei, tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat.
În considerentele încheierii de admitere în principiu, prima instanță a reținut caracterul comun al bunurilor reținute la partaj, în urma analizei probatoriului complex administrat, atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare după casarea cu trimitere.
Astfel, au fost luate în considerare depozițiile martorilor propuși de către părți, respectiv, coroborat cu actele prezentate de către părți în cauză și cu răspunsul la interogatoriu, probe din care, contrar susținerilor apelantelor, rezultă că imobilul cu două încăperi, garajul și cele două grajduri și bazinul de beton, reținute ca fiind bunuri comune au fost edificate și timpul căsătoriei foștilor soți Tătăranu, reclamantul lucrând efectiv la construirea lor, ajutat de către elevii săi, în acea perioadă, reclamantul lucrând ca instructor auto.
Grajdul din cărămidă s-a dovedit cu depozițiile de martori, că a fost realizat din veniturile soților Tătăranu, care în perioada aceea erau salariați.
De asemenea, pomii fructiferi au fost aduși și plantați în gospodărie de către soții Tătăranu (declarație directă a martorului - fila 27 dosar fond).
Cât privește contribuția celor doi foști soți la realizarea bunurilor comune, din ansamblul probelor administrate - depoziții de martori, interogatoriu, chitanțe de plată, adeverințe de venituri ca și copia carnetului de muncă al reclamantului prezentat în apel, în mod temeinic și legal prima instanță făcut aprecierea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
Este adevărat că, din declarațiile de martori propuși de către cele două apelante la instanța de fond reiese că, familia este una înstărită și că a ajutat-o pe pârâtă, însă din analiza coroborată a tuturor dovezilor administrate rezultă că și reclamantul a realizat constant venituri salariale iar în afara programului de lucru și ocupa de muncile agricole, de creșterea animalelor, participând efectiv la construcția imobilelor și în general la activitățile gospodărești.
Veniturile pârâtului astfel cum sunt ele atestate în carnetul de muncă depus în copie în apel, apar ca fiind venituri salariale apreciabile în raport de perioadele de muncă și salarizare și împreună cu activitatea din gospodărie sistematic practicată de către reclamant, astfel cum rezultă din depozițiile de martori (, ) îndreptățesc reținerea unei cote de contribuție de 50% a reclamantului la realizarea comunității de bunuri.
Cu privire la evaluarea bunurilor mobile și imobile reținute la partaj în cadrul expertizei, susținerile apelantelor în sensul că bunurile mobile au fost supraevaluate sunt nefondate, având în vedere că la evaluare expertul a luat în calcul durata normală de folosință, gradul de uzură, indicii statistici de inflație.
bunurilor mobile dar și imobile au fost stabilite de către expert după deducerea uzurii, dar cum rezultă din modalitatea de evaluare explicată de către expert la fila 299, 300.
S-a apreciat că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică atât în ceea ce privește încheierea de admitere în principiu, cât și sentința de finalizare a partajului, împrejurare față de care și apelul pârâtei și a intervenientei a fost respins, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs: reclamantul Tătăranu, pârâta și intervenienta, care au criticat-o ca nelegală și netemeinică.
Prin recursul declarat de către pârâtă și intervenientă, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătându-se că în mod greșit nu s-a ținut seama de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, omologându-se greșit varianta a III-a din raportul de lotizare, variantă imposibil de aplicat fizic, deoarece reclamantul nu are posibilitatea de a pătrunde pe terenul și în gospodăria recurentelor.
Prin recursul declarat de reclamantul Tătăranu și întemeiat pe disp.art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, se arată că în mod greșit a fost respins apelul acestuia, prin care a criticat greșita omologare a raportului de expertiză în varianta a II-a, în condițiile în care se impunea omologarea variantei a III-a din raportul de expertiză.
Se susține că instanța de apel a făcut o motivare contradictorie și nelegală, fiind încălcate disp.art.741 cod civil și art.6739Cod pr.civilă, neținând seama de satisfacerea intereselor reale ale reclamantului, care nu va putea să execute bunurile, situație în care solicitarea acestuia de a i se atribui doar sulta era perfect legală.
Se menționează că prin omologarea variantei a III-a nu există o diferență prea mare de sultă.
Prin întâmpinarea de la fila 14, recurentele solicită respingerea recursului declarat de reclamant, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 8 octombrie 2009, instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția privind inadmisibilitatea recursului, în raport de valoarea bunurilor indicate în cererea cu care a fost învestită instanța de fond.
Cu privire la această excepție apărătorul reclamantului arată că dacă se raportează la valoarea bunurilor indicate în anul 2003, care era sub un miliard, pe parcursul procesului s-a ajuns la o valoare mult mai mare, tribunalul calificând calea de atac promovată împotriva sentinței de la fond, ca fiind apel.
Recurentele, cu privire la excepția pusă în discuție, au solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, concluzii care nu au fost depuse până la data pronunțării sentinței.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului de judecată, determinarea căii de atac.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, partajul privind bunurile comune are o valoare inferioară, respectiv situată sub un miliard lei, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, încadrându-se astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările făcute la data introducerii acțiunii, în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursurile la recurs formulate în cauză, apar ca fiind inadmisibile.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respinse recursurile ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile civile declarate de reclamantul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, pârâta domiciliată în comuna, sat de, județul V și intervenienta, domiciliată în comuna, sat de, județul V, împotriva deciziei civile nr.173/A/, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red./23.10.2009
EM/5 ex.
Jud.apel:;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 249/2009. Curtea... → |
|---|
