Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE Nr. 145

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe recurenții, și în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect partaj bunuri comune, recurs declarat împotriva deciziei civile numărul 816/14.11.2007 pronunțartă de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I pentru recurenții, și, procurator, precum și avocat pentru intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Doamna avocat susține că la termenul anterior s-a invocat de către instanță excepția privind tardivitatea introducerii recursului și înțelege să depună acte - copii după cărțile de identitate ale recurenților și, precum și copie după procesul verbal nr. 336/2008 încheiat la data de 16.07.2008 de executorul judecătoresc - din care rezultă că- nu există, prin urmare, procesul având ca obiect partaj succesoral s-a purtat asupra unui imobil de pe o stradă care nu există. Mai mult decât atât, la instanța de apel, recurenților nu le-a fost comunicată hotărârea și nici nu au fost citați corect. Din actele depuse la dosar rezultă că recurenții locuiesc pe-, iar în procesul verbal de executare se precizează că la adresa la care s-a prezentat executorul - pe str. - - se află o altă adresă.

În concluzie, doamna avocat apreciază că recursul a fost declarat în termen și solicită repunerea în termenul de recurs față de o comunicare a sentinței Tribunalului Iași nulă, trimisă la cu totul altă adresă.

Domnul avocat, având cuvântul, susține că primul aspect ce trebuie clarificat de către instanță privește excepția invocată la termenul anterior, excepție pe care înțeleg să o invoce și intimații în sensul că acest recurs este tardiv.

Legea procesual civilă reglementează termenul de 15 zile ca termen de recurs, ori în prezenta cauză calea de atac a fost exercitată după 4 luni.

Nu este adevărat că ar fi fost încălcate normele imperative cu privire la citarea și comunicarea actelor de procedură, având în vedere că recurenții au avut cunoștință de acest dosar, în apel la Tribunalul Iași. De altfel, în dosarul tribunalului la fila 9 se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru, la această adresă fiind găsită numita, soție, care a primit și a semnat de primire, iar la fila 10 se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru, care este semnată de aceeași persoană, iar la fila 11 aceeași persoană semnează pentru. La instanța de apel aceștia au formulat întâmpinare și nu au invocat nici o vătămare cu privire la îndeplinirea corectă a procedurii de citare ori a comunicării hotărârilor.

Pe fond, domnul avocat solicită menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu sunt întemeiate motivele invocate în cererea de recurs.

Solicită respingerea cererii privind repunerea în termen ca nefiind întemeiată, aspectele invocate de apărare au apărut ulterior desfășurării procesului în apel la Tribunalul Iași.

Doamna avocat, având cuvântul consideră că toate aceste susțineri sunt nefondate. Numita nu a fost niciodată parte în proces, iar legea și dispozițiile imperative în materie de comunicare a sentinței și a tuturor actelor procesuale trebuie să se desfășoare la domiciliul corect al părților.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursurilor civile de față reține următoarele:

Prin sentința civilă 2257 din 1 martie 2007 Judecătoria Hușia admis cererea formulată de reclamanții și, prin curator, domiciliați în Podu,-, în contradictoriu cu pârâții, și, toți cu domiciliul în Podu nr.24, județul I și a dispus sistarea stării de indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Podu,-.

Instanța a atribuit reclamanților imobilul situat în Podu,- și a obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei de 2.387,69 lei fiecare, cu titlu de sultă.

S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Podu nr.24.

S-a anulat cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți în contradictoriu cu reclamanții-pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că și au avut o relație de concubinaj, în timpul căreia au edificat un imobil în localitatea Podu.

După decesul numitei, a formulat o acțiune în contradictoriu cu moștenitorii acesteia (fiu rezultat din concubinajul părților), și (copiii defunctei rezultați dintr-o căsătorie anterioară), prin care să se constate calitatea de coproprietar și cota de contribuție ce-i revine din imobilul situat în Podu,-.

Prin sentința civilă nr.8596/2004 a Judecătoriei Iașis -a constatat că asupra imobilului sus-menționat cei doi concubini au un drept de coproprietate în cotă de fiecare, imobilul având o valoare de circulație de 191.015.502 lei (ROL) conform expertizei tehnice topometrice întocmite de expert.

Conform art.728 Cod civil, nimeni nu poate rămâne în indiviziune, un coerede putând cere oricând împărțeala.

Prin urmare instanța a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobil, atribuind reclamanților imobilul respectiv, cu obligarea acestora la plata unei sulte către pârâți, conform cotelor părți.

Imobilul s-a atribuit reclamanților având în vedere faptul că aceștia dețin cota cea mai mare din el (1/2 reclamantul și 1/8 reclamantul, împreună având așadar 5/8 din imobil), dar și faptul că imobilul este construit pe terenul deținut în proprietate de, conform certificatului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.635/1.06.2005 la. (contract în legătură cu care pârâții au susținut că au formulat acțiune în constatarea nulității, fără a face însă nicio dovadă în acest sens).

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, și și - prin decizia civilă nr. 816 din 14 noiembrie 2007- Tribunalul Iașia respinsa apelul, păstrând hotărârea judecătoriei.

Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că în mod legal instanța de fond a procedat la anularea cererii reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți, în considerarea dispozițiilor art.133 alin.2 Cod procedură civilă, cererea nefiind semnată de pârâții-reclamanți, deși au fost citați cu această mențiune.

Tribunalul a reținut că și au avut o relație de concubinaj, în timpul căreia au edificat un imobil în localitatea Podu.După decesul numitei, a formulat acțiune în contradictoriu cu moștenitorii acesteia (fiu rezultat din concubinajul părților), și (copiii defunctei dintr-o căsătorie anterioară), prin care să se constate calitatea de coproprietar și cota de contribuție ce-i revine din imobilul situat în Podu,-.

Prin sentința civilă nr.8596/2004 a Judecătoriei Iașis -a constatat că asupra imobilului sus-menționat cei doi concubini au un drept de coproprietate în cotă de fiecare, imobilul având o valoare de circulație de 191.015.502 lei (ROL), conform expertizei tehnice topometrice întocmite de expert.

Tribunalul a reținut că în mod legal instanța de fond a dispus atribuirea imobilului către reclamanți și evacuarea pârâților având în vedere criteriile prevăzute de art.673 ind.9 Cod procedură civilă, respectiv cota majorată cuvenită reclamanților, respectiv 5/8 din imobil, precum și împrejurarea că reclamantul are un drept de proprietate exclusivă asupra terenului pe care este construită locuința aflată în indiviziune.

Referitor la valoarea imobilului supus partajului, tribunalul a constatat că aceasta a fost reținută potrivit valorii stabilite prin sentința civilă nr.8096/2004 a Judecătoriei Iași, indicată și de reclamant în petitul cererii de ieșire din indiviziune și necontestată de pârâți pe parcursul derulării procesului în fața instanței de fond. De altfel, nici în apel nu s-a solicitat administrarea de probe noi pentru a se proba o altă valoare a imobilului în litigiu.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ei solicită repunerea în termenul de recurs, arătând că toate actele de procedură în apel s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, la adresa din Podu,-, deși ambii locuiesc în Podu,- (împrejurare dovedită cu copiile actelor de identitate).

Recurentul învederează că se află încarcerat în Penitenciarul Timișoara de mai mult de doi ani. Pârâții-recurenți susțin că nu au avut cunoștință de judecata de la Tribunalul Iași și că au aflat de decizia instanței de apel doar cu ocazia executării silite, la data de 3 iulie 2008, formulând recursul în termen de 15 zile, respectiv la 15 iulie 2008. În drept, recurenții invocă art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.

întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului. El arată că - atât timp cât pârâții au declarat apel - nu pot pretinde că nu au avut cunoștință de proces. Intimatul susține că numerele străzii - au fost modificate de câteva ori, în prezent adresa corectă fiind-, dar factorul poștal cunoaște familia și de fiecare dată le-a remis actele de procedură membrilor acesteia.

învederează că s-a suspendat dosarul de executare silită, tocmai din cauza modificării numerelor pe strada - și că a solicitat revizuirea hotărârii de fond, în sensul corectării numărului imobilului în litigiu.

În recurs părțile au depus înscrisuri, conform articolului 305 Cod procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este formulat în termen și este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:

Potrivit art.301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Comunicarea hotărârii trebuie să respecte exigențele Capitolului II "Citațiile și comunicarea actelor de procedură", din Titlul II "Dispoziții generale de procedură" al Cărții II din Codul d e procedură civilă. Una dintre condițiile esențiale este aceea să fie realizată comunicarea la domiciliul părții, conform art.90(1) Cod procedură civilă, întocmindu-se un proces-verbal care trebuie să respecte cerințele art.100(1) Cod procedură civilă. În lipsa unei comunicări valabile a hotărârii judecătorești nu începe să curgă termenul de exercitare a recursului împotriva acestei hotărâri. În speță, Curtea constată că pârâților-apelanți nu li s-a comunicat decizia civilă 816 din 14 noiembrie 2007 Tribunalului Iași cu respectarea prevederilor arătate mai sus. Procesele-verbale de afișare a hotărârii s-au întocmit de factorul poștal (conform actelor de la filele 42, 43 și 46 din dosarul Tribunalului Iași ) la adresa din Podu,- și nu la numărul 70, unde apelanții-pârâți locuiesc, potrivit cărților de identitate depuse în copie la dosar, eliberate anterior anului 2007.

În lipsa unei comunicări valabile a deciziei tribunalului, împotriva pârâților nu a început să curgă termenul de recurs defipt de art.301 Cod procedură civilă, recursul apărând ca formulat în termen. În cauză nu operează instituția repunerii în termen, invocată de, și, deoarece repunerea în termen are drept premisă o comunicare valabilă a actului de procedură, neexercitarea căii de atac în termen fiind determinată de împiedicarea părții printr-o împrejurare mai presus de voința ei (art.103 alineat 1 Cod procedură civilă). Curtea de apel urmează a constata recursul ca fiind formulat în termen, art.103(1) Cod procedură civilă nefiind incident.

În ce privește criticile vizând decizia tribunalului, Curtea reține că sunt aplicabile dispozițiile punctului 5 al art.304 Cod procedură civilă, decizia urmând a fi casată pentru că tribunalul a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă. constă în nelegala citare a apelanților, nesocotindu-se astfel dispozițiile art.85 Cod procedură civilă (care arată că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților) și ale art.107 Cod procedură civilă, potrivit cu care: "președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității". Curtea de apel constată că apelanții au fost citați la o adresă greșită (după cum s-a detaliat în cele ce preced) pe tot parcursul judecății la tribunal, neregularitatea menținându-se și după repunerea dosarului pe rol, la 17 octombrie 2007.

În baza art.312 alin.(1) teza I și alin.(3) Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, casând decizia Tribunalului Iași și trimițând cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Constată recursul formulat în termen.

Admite recursul formulat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr.816 din 14 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o casează.

Dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

- -

18.XI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Claudia Susanu
Judecători:Claudia Susanu, Anca Ghideanu, Gabriela Scripcariu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Iasi